ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3288/2016

Decizia nr. 3288/2016

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman, Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestora la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective, precum și la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală.

De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la acordarea unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea voucher-ului de vacanță pentru anul fiscal 2014 în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată la data de 04.07.2014, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Afacerilor Interne sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 710 din 22 octombrie 2015, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman, ca nefondată.

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 01.01.2011-26.05.2012 invocată de pârâții Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

A admis în parte acțiunea și, în consecință, a obligat pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman să plătească reclamantului diferențele salariale, rezultate din neincluderea premiului anual în salariul lunar, începând cu data 26.05.2012 și în continuare, cât timp reclamantul își păstrează calitatea de salariat în cadrul instituțiilor pârâte și cadrul legal rămâne neschimbat, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, la care se adaugă și dobânda legală.

A respins pretențiile aferente perioadei 01.01.2011-26.05.2012, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.

A respins ca nefondată cererea privind acordarea unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea voucher-ului de vacanță pentru anul 2014.

A respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Hotărârea instanței de control judiciar

Prin decizia civilă nr. 2104 din 8 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne și de către reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 710 din 22 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a concluzionat, evocând considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 115/2012 și ale deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21 din 18 noiembrie 2013, că drepturile salariale cuvenite reclamantului au revenit la nivelul avut anterior introducerii în cuantumul salariului de bază a procentului corespunzător premiului anual, în conformitate cu modalitatea de acordare lunară și succesivă a acestuia și având în vedere că dreptul în cauză a fost recunoscut și ulterior abrogării art. 25 din Legea nr. 330/2009, astfel încât în mod legal, prima instanță a admis acțiunea în privința premiului anual.

În majorarea de 15% acordată începând cu data de 01.01.2011 se regăsește și procentul corespunzător premiului anual, atâta timp cât reclamantul își menține calitatea de salariat și cadrul normativ în materie rămâne neschimbat, se impune obligarea pârâților la includerea premiului anual în salariul lunar.

În mod legal, pârâții trebuie sa plătească sumele menționate actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală, deoarece prejudiciul suferit de reclamant prin neplata premiului anual este, pe de o parte, datorat scăderii valorii sumei ca urmare a inflației (prejudiciu compensat cu obligația actualizării sumei cu indicele de inflație la data plății), iar, pe de alta parte, este datorat lipsei de folosință a sumei de bani cuvenite (lipsa de folosință compensată cu plata dobânzii legale aferente).

În privința capătului de cerere privind acordarea voucherelor de vacanță pentru anul fiscal 2014, Curtea a reținut că, pentru acordarea de către instituțiile publice de vouchere de vacanță, personalul trebuie să aibă calitatea de salariat la una din entitățile publice și private menționate în art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 8/2009, iar sumele cu destinația de vouchere de vacanță să fie prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite, condiții neîndeplinite în cauză.

În plus, în perioada 2012-2014, prin O.U.G. nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011, O.U.G. nr. 284/2012 și O.U.G. nr. 103/2013, s-a prevăzut, în mod expres și imperativ, că în bugetele instituțiilor publice nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete de vacanță personalului din cadrul acestora.

De asemenea, prin art. 5 alin. (2) din O.G. nr. 29/2014 s-a stabilit că instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, în anul 2014 nu vor acorda personalului din cadrul acestora tichete de masă, tichete cadou și tichete de vacanță.

Calea extraordinară de atac exercitată

Împotriva deciziei civile nr. 2104 din 8 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire recurentul Ministerul Afacerilor Interne, solicitând desființarea acesteia, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 și alin. (2) C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta a argumentat, în esență, că hotărârea atacată încalcă decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, decizie obligatorie pentru instanțele de judecată.

Considerentele Înaltei Curți cu privire la cererea de revizuire

Examinând cererea de revizuire, raportat la înscrisurile cauzei și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ. (2010).

Din economia reglementărilor în materie, rezultă că admisibilitatea revizuirii se apreciază, în prezenta cauză, exclusiv din perspectiva încadrării criticilor formulate în motivele limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., respectiv, în speță, în cele de sub pct. 8, invocate ca temei legal al cererii de revizuire.

Dispozițiile art. 509 alin. (2) C. proc. civ. au înlăturat, pentru cererile de revizuire întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8, condiția ca hotărârea supusă revizuirii să evoce fondul.

În cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Rațiunea acestor dispoziții o constituire evitarea încălcării puterii de lucru judecat, prin co-existența a două hotărâri potrivnice, care ar fi imposibil de executat simultan, revizuirea reprezentând ultimul remediu posibil pentru înlăturarea contrarietății dintre dispozitivele celor două hotărâri.

Admisibilitatea revizuirii, în ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este condiționată de existența triplei identități – de părți, calitate și obiect, pentru a putea fi reținută încălcarea autorității de lucru judecat avută în vedere de textul de lege.

Se constată, în speță, că argumentele revizuentului, vizând pretinsa contradicție între hotărârea recurată și o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la un recurs în interesul legii, ambele având ca punct comun interpretarea și aplicarea unor dispoziții din Legea nr. 285/2010, nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de norma legală invocate în susținerea cererii de revizuire și nu pot constitui premisa promovării unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Ministerul Afacerilor Interne împotriva deciziei civile nr. 2104 din 8 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2016.