ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1857/2016

Decizia nr. 1857/2016

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman sub nr. x/87/2015, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestora la: - plata diferenței de salariu rezultată din includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01 ianuarie 2011 și în continuare reactualizată cu indicele de inflație la data plății; - plata daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale conform O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2001; - plata unor despăgubiri echivalente cu contravaloarea voucher-ului de vacanță pentru anul 2014 în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată la data de 04 iulie 2014; - obligarea pârâtului Ministerului Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Afacerilor Interne sumele necesare plății drepturilor cerute.

Prin Sentința civilă nr. 531 din 6 octombrie 2015, Tribunalul Teleorman a respins ca nefondată cererea față de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Teleorman, față de pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanțelor Publice și Inspectoratul General al Poliție Române ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins ca fiind prescrise pretențiile aferente perioadei 01 ianuarie 2011 - 22 mai 2012.

Soluționând recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Decizia nr. 1741 din data de 25 martie 2016, prin care a admis calea de atac promovată, a casat în parte sentința civilă recurată în sensul că: - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanțelor Publice și Inspectoratul General al Poliției Române, a admis cererea în parte, a obligat pe pârâți să plătească reclamantului diferența de salariu reprezentând premiul anual începând cu 22 mai 2012 până la includerea acestuia în salariu, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente de la 22 mai 2012 până la data plății efective, a obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să asigure fondurile necesare plății acestor sume, menținând celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.

Pentru a decide astfel, în ceea ce privește solicitarea de acordare a premiului anual, instanța de control judiciar a avut în vedere interpretarea dată de Curtea Constituțională, în sensul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.

Însă, dacă se are în vedere faptul că procentul aferent premiului anual este egal cu procentul lunar cuvenit dintr-un salariu de bază - respectiv 100% împărțit la 12 luni egal 8,33% - și scădem din majorarea de 15% procentul aferent premiului anual (8,33%) conform art. 8 din Legea nr. 285/2010 și Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21 din 18 noiembrie 2013, pe care angajatorul era obligat să-l plătească de la 1 ianuarie 2011 și în continuare fiind inclus în majorarea de 15% se constată că, în fapt, nu s-a acoperit integral diminuarea salariului de 25%. Instanța a observat că majorarea de 15% a fost plătită ca o cotă unică și indivizibilă, fără să se precizeze vreodată ce procent din această majorare este aferentă premiului anual, astfel că această diferență salarială, deși este egală cu procentul aferent premiului anual, ea nu reprezintă procentul aferent acestui premiul anual, ci reprezintă un procent aferent acoperirii diminuării de 25%, pentru că acest premiu trebuie scăzut (din majorarea de 15%) conform Legii nr. 285/2010 și Deciziei nr. 21 din 18 noiembrie 2013.

Acoperirea integrală a diminuării este obligatorie având în vedere cele dispuse în ședința de Guvern prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 19/2012, dar și dispozițiile art. 16 din Legea nr. 118/2010, din care rezultă că măsurile de reducere de 25% din salariul de bază lunar se aplică până la 31 decembrie 2010 și dispozițiile Deciziei nr. 872/2010 a Curții Constituționale, care a statuat că măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi.

În consecință, majorarea salarială din anul 2011 rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariu este acordată și în continuare, ceea ce susține concluzia că în majorarea de 15% acordată începând cu data de 01 ianuarie 2011 se regăsește și procentul corespunzător premiului anual, atâta timp cât reclamantul își menține calitatea de salariat și cadrul normativ în materie rămâne neschimbat, se impune obligarea pârâților la includerea premiului anual în salariul lunar.

La data de 18 aprilie 2016, Ministerul Afacerilor Interne a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 1741 din data de 25 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A apreciat revizuentul că dispozitivul acestei decizii încalcă Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013 prin care Înalta Curte de Casație și Justiției a soluționat recursul în interesul legii și a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări."

A susținut, totodată, că prin modificarea formei de executare a obligației de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanțe de natură salarială.

Premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

A mai arătat revizuentul că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de încetare a aplicabilității deciziei pronunțate în recursul în interesul legii, astfel cum sunt reglementate de art. 518 C. proc. civ., pentru a putea determina încetarea efectelor Deciziei nr. 21 din 18 noiembrie 2013.

Pentru termenul din data de 9 iunie 2016, intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman a depus note scrise, solicitând admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei pronunțate de Curtea de Apel București.

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în litigii care s-au derulat între aceleași părți, pentru același obiect și aceeași cauză juridică.

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 430 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile potrivnice să soluționeze, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeași excepție procesuală, același incident procesual sau aceeași chestiune litigioasă, situații care, însă, nu sunt identificate în prezenta cauză.

Din examinarea hotărârilor pretins potrivnice, respectiv Decizia nr. 1741 din data de 25 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul legii, se observă că nu ne aflăm în niciuna dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile legale menționate, aceste hotărâri soluționând situații juridice diferite.

Pe de altă parte, criticile formulate în cuprinsul cererii de revizuire reprezintă veritabile critici referitoare la legalitatea hotărârii atacate. În realitate, Ministerul Afacerilor Interne tinde la obținerea unei rejudecări a cauzei, ceea ce excede cadrului procesual al revizuirii, în cadrul căreia se analizează admisibilitatea revizuirii în raport cu faptele pe care se întemeiază.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de Ministerul Afacerilor Interne împotriva Deciziei nr. 1741 din 25 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT