ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1255/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1255/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia

nr. 1255/2016

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 29 din 1 aprilie 2015, Tribunalul Vrancea,

secția a II-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepțiile

invocate de pârâtă, respectiv cea de netimbrare a acțiunii, a lipsei

de interes în formularea acțiunii, a lipsei calității procesuale

active a reclamantei și pe cea a lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei. Totodată, a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtei SC B. SA - București, astfel cum a

fost precizată la termenul din 18 martie 2015, pe care a obligat-o la

plata în favoarea reclamantei a sumei de 180.000 euro, în echivalent în lei la

cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile

și a sumei de 26.552 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această sentință, Tribunalul Vrancea a

reținut, în esență, că în cursul lunii octombrie 2011,

luciul de apă al heleșteului de pește amenajat de către

reclamantă pe suprafața de teren de 1 ha, situat în punctul Burcioaia

- Sonda din Lunca Siretului - teren ce i-a fost concesionat de către

Consiliul Local al comunei Homocea, jud. Vrancea, conform contractului de

concesiune nr. 1159 din 10 martie 2002 - a fost poluat cu produse petroliere de

către pârâtă.

Această

împrejurare a fost constatată de Garda Națională de Mediu prin

Raportul de inspecție nr. 31 din 1 noiembrie 2011, precum și prin

procesul-verbal de constatare din 31 octombrie 2011, încheiat de A.N. Apele

Române, ambele autorități constatând poluarea. Garda

Națională de mediu, prin Comisariatul Județean Vrancea, a

consemnat - la constatări - faptul că luciul de apă se află

la circa 300 m de Sonda nr. 520 (ce aparține pârâtei), fapt constatat

și în mod direct de către instanța de judecată, cu prilejul

cercetării locale.

Aceeași

autoritate - Garda Națională de Mediu, a reținut că în

zonă s-au mai produs poluări ale luciului de apă, pârâta SC B.

fiind sancționată în luna septembrie 2011 pentru poluarea unui alt

luciu de apă de circa 100 mp din imediata apropriere a Stației de

uscare.

Cum

în cauză nu s-a relevat faptul că, în imediata apropiere a

heleșteului amenajat de reclamantă, ar acționa vreun alt operator

în domeniul extracției petroliere și în considerarea

vecinătății cu Sonda nr. 520 exploatată de pârâtă, s-a

apreciat ca fiind logică îndreptarea pretențiilor reclamantei

către pârâtă.

Aceeași

concluzie, a poluării luciului de apă de către pârâta în cauză,

a fost dedusă și din adresa nr. 221.993 din 18 martie 2013 a I.P.J.

Vrancea - Poliția Municipiului Adjud, iar față de

constatările A.N. Apele Române și ale Comisariatului Județean al

Gărzii Naționale de Mediu s-au stabilit în sarcina pârâtei responsabilități

concrete și termene stricte pentru îndeplinirea acestora.

Cu

toate acestea, cu prilejul cercetării locale, efectuate la data de 31

octombrie 2014, s-a putut constata (de către toți participanții)

faptul că prundișul și nisipul extras din iazul (heleșteul)

amenajat de reclamantă prezenta urme pregnante de produs petrolier cu

miros caracteristic, urmările accidentului de poluare nefiind

înlăturate.

În

fine, reține instanța de fond că pârâta nici nu a negat faptul

că poluarea s-ar datora activității de la Sonda nr. 520 ce-i

aparține, doar că a încercat să o justifice prin activitatea

infracțională a unor autori necunoscuți ce ar fi rupt

flanșele de la capul de erupție al Sondei și astfel s-a produs

respectivul accident de poluare.

În

stabilirea responsabilității accidentului de mediu, prima

instanță a avut în vedere, pe de o parte, adresa emisă de SC B.

SA, semnată de directorul de operațiuni C., din care rezultă

disponibilitatea acoperirii despăgubirilor după evaluarea efectelor

poluării, iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 95 alin. (1)

din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, conform cărora,

"Răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv,

indiferent de culpă".

Raportându-se

la aceste elemente, tribunalul a apreciat că apărările și

excepțiile invocate de către pârâtă sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, reclamanta având calitate procesuală activă și

justificând interesul de a acționa de vreme ce, așa cum rezultă

din expertiza de protecția mediului, și la această dată

poluarea cu produse petroliere în heleșteul amenajat

depășește cu peste 300% valorile maxime admise.

Pe

fondul cauzei, s-a reținut că, atât timp cât s-a stabilit cu

certitudine producerea unui accident de mediu, accident însușit de

către pârâtă, în temeiul răspunderii obiective și nu a

celei subiective întemeiate pe culpă și pe existența raportului

de cauzalitate între fapta și urmarea produsă, antrenarea

răspunderii pârâtei se impune de la sine.

Tribunalul

a respins obiecțiunile formulate de pârâtă cu privire la expertiza

protecția mediului (care concluziona că și la momentul actual se

înregistrează depășiri ale limitelor maxime admise eu peste

300%), justificat de faptul că probele au fost prelevate în prezența

tuturor părților implicate, ulterior fiind supuse analizei de

specialitate a unui laborator independent,

Cu

privire la întinderea răspunderii, instanța a apreciat că suma

de 20.000 lei/an stabilită de expert cu titlu de câștig din

exploatarea peștelui este una rezonabilă în raport cu dimensiunile heleșteului

și a dispus acordarea acesteia și pentru viitor, dar în limita sumei

totale solicitate de reclamantă eu titlu de prejudiciu efectiv și

prejudiciu viitor, și anume de 130.000 euro (în echivalent în lei la

cursul B.N.R. din ziua plății).

Cu

privire la costurile privind curățarea solului, subsolului și a

luciului de apă, în lipsa unei contraoferte din partea pârâtei, tribunalul

a apreciat că sumele indicate în adresa SC D. SA Slobozia, respectiv

costurile de decontaminare a solului prin sortare și spălare

piatră pentru dimensiunile acestui eleșteu, în sumă de 3

milioane euro, iar pentru tratare apă contaminată de 720.000 euro

(fără T.V.A.), sunt reale, justificate, dar, față de

împrejurarea că reclamanta și-a limitat pretențiile la suma de

50.000 euro, a reținut că se impune a-i fi acordată doar suma

precizată ca atare (la cursul oficial al BNR din ziua plății).

Ca

parte căzută în pretenții, pârâta a mai fost obligată

și la suportarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 26.552 lei

efectuate de reclamantă, constând în taxe de timbru, onorarii experți

și onorariu de avocat.

Împotriva

acestei sentințe civile, în termen legal a declarat apel pârâta SC B. SA.

București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

esență, apelanta a criticat pentru superficialitate și caracter

părtinitor constatările instanței de fond, reclamând

încălcarea flagrantă a dreptului său ia apărare, pentru

următoarele aspecte:

-

total eronat s-a reținut că poluarea s-a datorat

activității de la Sonda 520, respectiv prin ruperea flanșelor de

la capul de erupție al Sondei, deși nu există nicio constatare a

experților desemnați în cauză referitoare la existența unei

legături de cauzalitate între activitatea de la Sonda 520 Burcioaia

și pretinsa poluare;

-

potrivit concluziilor celor două expertize în petrol și gaze

efectuate, dar și înscrisurilor de la dosarul cauzei, nu s-a identificat

nicio avarie la sondă sau conductă și, deși s-au finalizat

la cererea reclamantei trei rapoarte de inspecție de către Garda

Națională de Mediu (nr. 1181 din 01 noiembrie 2011, nr. 1192 din 4

noiembrie 2011 și nr. 1.256 din 25 noiembrie 2011), niciunul nu se

pronunță asupra existenței vreunei avarii la conducta/sonda 520;

-

reclamanta este singura răspunzătoare pentru prejudiciul pretins,

fapta ilicită fiind săvârșită chiar de către aceasta

și a constat în amplasarea de construcții în imediata vecinătate

a unui obiectiv petrolier B., cu ignorarea flagrantă a dispozițiilor

legale și distanțelor de siguranță privind obiectivele

petroliere. Instanța de fond a apreciat cu totul superficial că un

document întocmit pro cauza - autorizația nr. 39 din 5 iunie 2012, prin

care reclamanta a fost autorizată să desfășoare

activități în piscicultură - conferă legalitate

deplină dreptului reclamantei de a amplasa construcții în

vecinătatea unor instalații petroliere. În plus, s-a trecut cu

ușurință peste aspectul că, la data promovării

acțiunii, reclamanta nu era autorizată să desfășoare

activități în acvacultură, că aceasta nu a făcut

dovada înregistrării contractului de concesiune, în baza

dispozițiilor Legii nr. 7/1996 și Regulamentului de Organizare

și Funcționare a Birourilor de Cadastru și Publicitate

Imobiliară aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, astfel încât amplasamentul

concesiunii invocate de reclamantă să reiasă cu claritate din

înscrisurile respective. Este discutabil cum ar putea o autoritate

să-și dea avizul pentru acvacultură câtă vreme o altă

autoritate de stat ar fi constatat că apa nu este adecvată pentru

creșterea peștilor, aceasta în contextul în care acțiunea

reclamantei a fost introdusă la data de 4 aprilie 2012, susținând

poluarea masivă a lacului în luna octombrie 2011, în condițiile în

care a obținut autorizația în data de 5 iulie 2012.

De

altfel, reclamantei îi lipsește și autorizația de construcție,

dar și acordul vecinului (în speță, al apelantei-pârâte) pentru

amplasarea iazului piscicol în vecinătatea obiectivului petrolier.

Procedând la amplasarea heleșteului în mod deliberat în zona de

siguranță a sondei și fără a avea acordul apelantei,

reclamanta dovedește că a cunoscut și acceptat orice risc legat

de activitatea sondei, ceea ce înlătură răspunderea pârâtei;

-

prejudiciul a fost stabilit într-un mod nelegal, lipsind analiza legăturii

de cauzalitate între fapta ilicită și pretinsul prejudiciu

înregistrat de reclamantă. Atât timp cât nu s-a făcut dovada că

facturile invocate de reclamantă au fost plătite, greșit este

reținut prejudiciul pretins suferit de reclamantă, incluzându-se

și cheltuielile efectuate de aceasta cu taxele datorate Primăriei.

Cu

privire la capătul 2 de cerere, cel vizând obligarea la achitarea

despăgubirilor prevăzute de art. 8 și 9 din Legea nr. 283/2004

pentru prejudiciul produs ca urmare a efectuării lucrărilor de

intervenții în caz de avarie, s-a criticat acordarea de către

instanța de fond a ceea ce nu s-a cerut.

Opinia

expertului în protecția mediului nu pot fi luată în considerare,

fiind total eronată și nefundamentată, expertul efectuând

analiza probelor cu încălcarea gravă a legislației în domeniu

(Ordinul nr. 756/1997. prevederile Ordinului nr. 184 din 21 septembrie 1997

pentru aprobarea procedurii de realizare a bilanțurilor de mediu).

Un

calcul privind despăgubirea nu se poate baza pe o singură cerere de

ofertă de la o firmă (aflată în insolvență), ci presupune

un studiu complex efectuat doar de autoritățile competente pentru

protecția mediului sau un expert autorizat în astfel de lucrări.

Apelul

declarat a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 2A din 13

ianuarie 2016 a Curții de Apel Galați, care a reținut că

O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, are rol de lege

specială în materia incidență litigiului, aceasta fiind

întemeiată pe răspunderea civilă delictuală

prevăzută de art. 998 C. civ.

Potrivit

art. 95 din O.U.G. nr. 195/2005, răspunderea pentru prejudiciul adus

mediului are caracter obiectiv, independent de culpă iar prevenirea

și repararea prejudiciului se realizează conform acestui act normativ

și reglementărilor specifice.

Astfel

fiind și având în vedere constatarea accidentului de poluare (de

către autoritatea Garda Națională a Mediului - Comisariatul

Județean Vrancea) instanța de apel a apreciat că nu se impune

administrarea probelor solicitate în apel de către pârâtă, aspectele

pretins a nu fi fost corect lămurite de către instanța de fond

fiind irelevante în speță.

Cât

timp, inițial, pârâta a recunoscut producerea accidentului de poluare ca

atare și, mai mult, și-a exprimat disponibilitatea acoperirii

prejudiciului după evaluarea efectelor accidentului de poluare, cererea de

administrare a unor noi probe prin care se tinde a se dovedi lipsa culpei sale

în poluarea iazului amenajat de reclamantă, respectiv efectuarea unei

expertize care să stabilească dacă beciul din beton al Sondei

520 putea sau nu să preia cantitatea de condensat extras la interval de 24

sau 12 ore, ori depoziția martorului - operatorul ce inspecta periodic

activitatea sondei, apar ca total neutile și neconcludente.

S-a

arătat că în dreptul mediului, faptele generatoare de răspundere

includ fie conduitele ilicite prin care se produc pagube mediului și

reprobabile prin ilicitarea lor, fie o seamă de acțiuni curente,

normale și licite, dar care pot constitui uneori cauze ale

vătămărilor mediului.

Cea

de a II-a categorie, a acțiunilor curente, în afara oricărei culpe,

angajează răspunderea pe temeiul riscului (răspunderea

obiectivă).

În

speță, s-a reținut corect că fapta nu a fost

săvârșită cu intenția de a se aduce prejudicii factorilor

de mediu (concretizat în contaminarea iazului amenajat de reclamantă) dar

a constituit o exercitare a activității în condiții

necorespunzătoare de diligență și prudență ce a

determinat respectivele efecte negative și reprezintă o abatere de la

cerințele social-economice de ocrotire a mediului, abaterea atrăgând

răspunderea persoanei vinovate.

În

urma interpretării judicioase a probelor administrate în cauză - cele

trei procese-verbale de constatare încheiate de Garda Națională de

Mediu - Comisariatul Județean Vrancea, precum și de către A.N.

Apele Române, recunoașterea inițială a pârâtei, cercetarea

locală, cele trei expertize efectuate în cauză - instanța de

fond a reținut corect producerea accidentului de poluare ce

antrenează răspunderea obiectivă a pârâtei.

Ambele

autorități în domeniu au constatat poluarea, Garda

Națională de Mediu, prin Comisariatul Județean Vrancea

consemnând la constatări faptul că luciul de apă se află la

circa 300 m de Sonda 520 aparținând pârâtei, aceasta fiind și

singurul operator în domeniul extracției produselor petroliere din

zonă.

Fără

a oferi nicio justificare sau explicație lămuritoare, instanța

de apel a reținut că apelanta a invocat într-o manieră

eronată, improprie cauzei, lipsa raportului de cauzalitate, a culpei, ori

a lipsei autorizației în baza căreia reclamanta a amenajat iazul la o

distanță necorespunzătoare, că nu s-ar fi invocat o

eventuală constituire a unui servituți de trecere.

În

legătură cu susținerile apelantei legate de greșita

aplicare în cauză a dispozițiilor ce reglementează

instituția răspunderii civile delictuale, s-a apreciat că aceasta

fie neagă incidența în cauză a normelor specifice

răspunderii civile obiective prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005, fie

invocă neaplicarea unor dispoziții ce nu au incidență în

cauză.

Tocmai

pretinsa culpă a reclamantei, ce și-a amenajat iazul respectiv la o

distanță mai mică decât cea corespunzătoare, ori acel drept

de servitute de trecere neconstituit în favoarea acesteia, trebuie

interpretată prin prisma normelor referitoare la raporturile de

vecinătate a căror esență privește concilierea

intereselor agentului poluant cu cele ale victimei poluării, stabilindu-se

astfel atât limitele admisibile ale poluării cât și obligația

corelativă ca daunele să fie suportate de cel ce poluează.

Specifică

în materia răspunderii civile obiective este și modalitatea de

cuantificare a prejudiciului, care trebuie evaluat pecuniar, prin estimarea

tuturor cheltuielilor necesare pentru restabilirea (refacerea) echilibrului

natural lezat.

Deși

prejudiciul trebuie să fie cert, în materia răspunderii civile

obiective, antrenată de producerea unui accident de poluare, sunt certe

atât prejudiciile actuale cât și cele viitoare, dacă există

certitudinea că ele se vor produce și sunt elemente necesare pentru a

le determina întinderea lor.

Potrivit

art. 6 și 94 din O.U.G. nr. 195/2005, persoana fizică și

juridică responsabilă de producerea prejudiciului va fi obligată

la repararea prejudiciului, precum și la costurile necesare, aferente

înlăturării urmărilor produse, în vederea restabilirii

situației anterioare.

Faptul

că pârâta a negat ulterior producerea prejudiciului și a încercat în

mod constat să justifice producerea accidentului fie prin

săvârșirea unei infracțiuni (de rupere a flanșelor de la

capătul sondei), fie prin atitudinea necorespunzătoare a reclamantei,

și astfel nu a putut sa accepte obligarea sa la repararea prejudiciului

(corect cuantificat prin expertizele contabile efectuate în cauză) nu

poate justifica primirea criticilor formulate, soluția

pronunțată de instanța de fond fiind pe deplin justificată,

corect și amplu argumentată, prin referire la normele legale

incidente în speță.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs apelanta-pârâtă SC B.

S.A solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate și a

încheierii din data de 07 decembrie 2015 și trimiterea cauzei spre o

nouă judecată aceleiași curți de apel, în temeiul art. 312

alin. (3) teza a doua, fiind necesară completarea probatoriului sau, în

subsidiar, modificarea în întregime hotărârii, prin admiterea apelului

și respingerea în tot a acțiunii astfel cum a fost formulată

și precizată, cu cheltuieli de judecată.

În

motivarea recursului declarat, recurenta a susținut că instanța

de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, pentru următoarele

motive:

1)

- În mod nelegal instanța a recalificat temeiul de drept al acțiunii,

în condițiile în care prin cererea introductivă s-a arătat

că temeiurile de drept ale pretențiilor intimatei-reclamante sunt

reprezentate de dispozițiile art. 1349, 1357, 1385, 1386 Noul C. civ. și

cele art. 8 și 9 din Legea nr. 238/2004.

Atât

instanța de fond cât și cea a controlului judiciar din apel au

recalificat cererea intimatei în mod nelegal, fără să pună

în discuția părților calificarea juridică exactă a

cererii de chemare în judecată, în timp ce intimata nici măcar prin

concluziile scrise nu a indicat ca temei juridic O.U.G. nr. 195/2005 privind

protecția mediului. Cu toate acestea, ambele instanțe s-au

pronunțat având în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 195/2005 privind

protecția mediului, încălcând astfel principiul contradictorialității

prin posibilitatea conferită de lege părților de a discuta

și combate orice element de fapt sau de drept al procesului.

Principiul

presupune dreptul părților de a discuta și a argumenta orice

chestiune de drept invocată în cursul procesului, inclusiv de

instanță și obligația instanței de a supune

discuției părților toate cererile, excepțiile și

împrejurările de fapt sau de drept invocate, ea neputându-și întemeia

hotărârea decât pe motive de fapt și de drept care au fost puse în

prealabil în discuția părților.

În

funcție de calificarea juridică a acțiunii pârâta ar fi fost în

măsură să se apare prin propunerea de probe și indicarea de

argumente juridice.

Prin

modul în care au procedat, instanțele i-au încălcat grav dreptul la

apărare și dreptul la un proces echitabil ocrotit prin prevederile

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

2)

- Instanța a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal,

acordând intimatei ceea ce nu a cerut (art. 304 pct. 6 teza a doua C. proc.

civ.) deoarece s-a procedat la recalificarea nelegală a cererii, prin

judecarea sa în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 195/2005, iar nu de

dispozițiile legale indicate de intimată, respectiv art. 8 și 9

din Legea petrolului nr. 238/2004.

De

asemenea, intimata nu a învestit instanța cu o cerere privind costurile

lucrărilor de eliminare deșeuri ecologizare heleșteu pește,

așa cum s-a pronunțat instanța de fond, ci numai cu o cerere în

despăgubiri în temeiul Legii petrolului nr. 238/2004, dispoziții care

nu-și au aplicabilitatea în speță întrucât accesul la sonda 520

nu se face pe terenul intimatei și nu s-a constituit în acest sens un

drept de servitute de trecere în condițiile art. 8 alin. (1), recurenta

fiind proprietară a terenului și a sondei, accesul către

sondă realizându-se exclusiv pe terenul proprietatea sa.

3)

- Instanța de apel a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive

contradictorii. Astfel, instanța de judecată a recalificat temeiul de

drept al cererii intimatei, înlocuind dispozițiile Legii petrolului nr.

238/2004 cu dispozițiile O.U.G. nr, 195/2005, apreciindu-se că în

cauză subzistă caracterul obiectiv al răspunderii pentru

prejudiciu, potrivit regulilor speciale în materia dreptului mediului,

înlăturând toate argumentele și probele susținute de

pârâtă. Se înțelege însă din considerentele hotărârii

instanței de apel că aceasta s-a pronunțat prin luarea în

considerare și a temeiului de drept invocat de intimată, respectiv

răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 C.

civ.

Astfel

fiind, motivarea instanței este contradictorie întrucât cele două

răspunderi civile delictuale nu pot fi reținute simultan, dat fiind

caracterul de normă specială derogatorie a O.U.G. nr. 195/2005

față de dispozițiile dreptului comun, art. 998 C. civ. 1864. În

speță pot fi aplicabile fie dispozițiile legii speciale

derogatorii, fie dispozițiile generale de drept comun. A reține

că "legislația specială în materie este constituită

din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, aceasta fiind

întemeiată pe dispozițiile răspunderii civile delictuale

prevăzute de art. 998 C. civ." reprezintă o motivare

contradictorie, în sensul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

4)

- Instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei

legal, respingând probele solicitate de apelantă, motiv pentru care au

fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În

primul rând, instanța face o confuzie între expertiza cerută prin

cererea de apel și reiterată în ședința publică din 13

ianuarie 2016 și proba cu înscrisuri reprezentând expertiza

extrajudiciară realizată de E., transmisă prin poștă

la dosarul cauzei, înainte de termenul din data de 13 ianuarie 20)6.

Prin

cererea de apel și în cadrul ședinței publice din 13 ianuarie

2016 apelanta a solicitat expertiza în petrol și gaze care să

stabilească dacă raportat la cantitatea de condensat pe care o

produce sonda 520 în 24 ore, respectiv cantitatea de condensat produsă în

12 ore (timpul maxim între două vizite consecutive ale personalului de

operare ce culege date pentru raportările zilnice respectiv pentru

verificarea integrității sistemelor) scurgerile ce au apărut la

dezetanșeizarea accidentală a flanșei la data de 07 decembrie

2011 au fost preluate integral de beciul sondei.

Instanța

de apel se pronunță numai cu privire expertiza extrajudiciară,

motivând respingerea probei prin aceea că în cauză s-au efectuat

expertizele necesare, iar experții care le-au întocmit au răspuns

obiectivelor și nu se impune refacerea acestora.

Or,

din această motivare nu se înțelege dacă s-a respins proba cu

expertiza judiciară sau înscrisul reprezentând expertiza

extrajudiciară și, în orice caz, rezultă că instanța

nu s-a pronunțat asupra administrării probei cu expertiza în petrol

și gaze, probă de o însemnătate deosebită pentru a

lămuri dacă poluarea s-ar datora activității de la sonda

520, prin ruperea flanșelor de la capul de erupție al sondei de

către persoane necunoscute. O atare lămurire era necesară

deoarece nu există nicio constatare a experților desemnați în

cauză referitoare la existența unei legături de cauzalitate

între activitatea de la sonda 520 Burcioaia și pretinsa poluare.

5)

- Instanța a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal

prin aceea că nu a analizat legătura de cauzalitate între fapta

recurentei și pretinsa poluare, indiferent de temeiul juridic al

acțiunii pe care l-ar fi reținut.

Recurenta

susține că și în cazul răspunderii civile delictuale

obiective, reglementată de norma specială O.U.G. nr. 195/2005, pentru

a se antrena răspunderea pârâtului este necesar să se

stabilească fără echivoc legătura de cauzalitate dintre

fapta ilicită și prejudiciul produs.

Or,

apărările sale invocate pe acest aspect în apel au fost tratate

extrem de generic de instanță, fără a intra în

amănunte, apreciindu-se doar că apelanta a invocat într-o manieră

eronată, improprie cauzei, lipsa legăturii de cauzalitate. Acest

considerent generic denotă că, de fapt, instanța de apel nu a

analizat niciun argument din cele ce au fost invocate prin cererea de apel, în

condițiile în care, potrivit concluziilor celor două expertize în

petrol și gaze efectuate, dar și înscrisurilor de la dosarul cauzei,

nu s-a identificat nicio avarie la sondă sau conductă.

Urmare

a sesizării intimatei SC A. SRL, Garda de Mediu a finalizat trei rapoarte

de inspecție: nr. 1181 din 01 noiembrie 2011, nr. 1192 din 04 noiembrie

2011, nr. 1256 din 25 noiembrie 2011, niciunul dintre acestea nereținând

existența unei avarii la conducta/sonda 520.

În

procesul-verbal din 25 noiembrie 2011 se consemnează că s-au efectuat

verificări asupra traseului conductei de transport extracție de la

sonda 520 pe o lungime de aproximativ 100 m, nefiind identificate

defecțiuni ale conductei. Se menționează că verificarea a

avut loc în prezența reprezentanților de la SC A. SRL și, de

asemenea, că nu s-au aplicat sancțiuni. Dacă susținerile

intimatei ar fi avut o bază reală, organul de control ar fi aplicat

și o sancțiune, dar nu a fost cazul.

Starea

tehnică a conductei de amestec a sondei 520 Burcioaia a fost

apreciată ca fiind corespunzătoare în toate actele de control

încheiate.

Niciuna

dintre instanțe nu a făcut referire la concluziile expertizei F. care

menționează că "s-a vizualizat traseul cel mai probabil pe

care s-ar fi putut produce o scurgere provenită din cadrul sondei 520

și deplasată către eleșteu, găsindu-se pe acest

potențial traseu la circa 50 metri de sondă o excavație

făcută de o draglină în care există apă cu miros de

hidrocarburi dar nu identic cu cel al condensatului din Sector Burcioaia

dovedind că aceste hidrocarburi existau în sol și provin din alte

surse și nu din scurgerile recente din acea vreme".

De

asemenea, niciun expert desemnat nu a concluzionat, prin prezentarea unei

dovezi clare, faptul că produsul petrolier produs de sonda 520 ar avea

caracteristici similare celui identificat în suprafața de teren a

intimatei.

Faptul

că instanța de judecată a concluzionat că pretinsa poluare

s-ar datora activității de la sonda 520, respectiv prin ruperea

flanșelor de la capul de erupție, denotă faptul că

instanța a înlăturat nu numai concluziile expertizei efectuată

de E., dar și concluziile contraexpertizei efectuată de F.

fără nicio argumentație.

6)

- Instanța a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal,

cu încălcarea dispozițiilor generale care reglementează

răspunderea civilă delictuală.

Ca

și în cazul legăturii de cauzalitate, instanța de apel

motivează extrem de generic, fără a intra în amănunte,

apreciind că apelanta "invocă într-o manieră eronată,

improprie prezentei cauze, lipsa culpei".

Or,

chiar și în cazul în care s-ar admite prin absurd că instanța a

fost învestită cu soluționarea unei cereri al cărei temei

juridic îl reprezintă O.U.G. nr. 195/2005, aceasta tot era

ținută să analizeze în mod temeinic fapta victimei.

Chiar

dacă legea specială instituie o răspundere cu caracter obiectiv,

independent de culpă, spre deosebire de răspunderea civilă

delictuală de drept comun, se mențin celelalte condiții în care

se antrenează răspunderea autorului faptei, după cum se

mențin și cauzele care înlătură răspunderea

civilă, fiind tot cele prevăzute în dreptul comun, în lipsa unei

reglementări exprese în norma specială.

Poluatorul

este exonerat de răspundere în cazul în care prejudiciul ecologic a fost

cauzat prin fapta grav culpabilă a victimei. Legiuitorul instituie o

răspundere cu caracter obiectiv independent de culpa făptuitorului,

dar nu independent și de culpa victimei înseși.

Prin

urmare, chiar dacă instanța nu era obligată să cerceteze

culpa apelantei, aceasta avea obligația să analizeze și să

se pronunțe asupra faptelor grav culpabile ale reclamantei, invocate de

apelantă și dovedite, în speță.

Recurenta

critică neanalizarea și nepronunțarea instanței de apel

asupra criticilor formulate împotriva sentinței instanței de fond,

prin care invocă faptul că intimata este singura

răspunzătoare pentru prejudiciul pretins.

Arată

că a susținut că fapta ilicită a fost

săvârșită chiar de către reclamantă și a

constatat în amplasarea de construcții în imediata vecinătate a unui

obiectiv petrolier aparținând SC B. SA, cu ignorarea flagrantă a

dispozițiilor legale și distanțelor de siguranță

privind obiectivele petroliere.

Un

document întocmit și emis pro causa - autorizația nr. 39 din 05 iunie

2012 - nu poate conferi legalitate faptei intimatei de amplasare a

construcțiilor în imediata vecinătate a unor instalații

petroliere.

Autorizația

a fost întocmită pro causa întrucât la data introducerii acțiunii

intimata nu era autorizată să desfășoare

activități de acvacultură, autorizarea fiind dobândită pe

parcursul soluționării litigiului.

Deși

în cuprinsul autorizației se arată că intimata este

autorizată să deruleze activități de piscicultură,

potrivit mențiunilor din extrasul de la Registrul Comerțului (în care

sunt indicate obiectele de activitate ale intimatei) intimata nu este

autorizată să desfășoare activități precum

acvacultura.

De

asemenea, drepturile pretins dobândite prin contractul de concesiune nu au fost

înscrise în Cartea Funciară, deși dreptul de concesiune este un drept

real iar în lipsa formalităților de publicitate imobiliară el nu

poate fi opus terților. Pentru a fi opozabilă terților,

concesiunea se supune regimului de carte funciară, în baza unei

documentații de carte funciară stabilită în acord cu

dispozițiile Legii nr. 7/1996 și, respectiv, Regulamentului de

Organizare și Funcționare a Birourilor de Cadastru și

Publicitate Imobiliară aprobat prin Ordinul nr. 633/2006 de directorul

general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate

Imobiliară, astfel încât amplasamentul concesiunii să reiasă cu

claritate din aceste înscrisuri.

În

condițiile în care intimata a obținut aviz la data de 05 iulie 2012

se deduce că pretinsa "poluare masivă" din "cursul

lunii octombrie 2011" nu avea cum să afecteze ceva care nu exista,

respectiv heleșteul cu profil de activitate piscicolă care nu

funcționa legal anterior datei de 05 iulie 2012.

În

plus, dacă locul în care urma să se amenajeze heleșteul ar fi

fost poluat la data de 05 iulie 2012, este greu de crezul că autoritatea

competentă Administrația Națională, Apele Române ar fi emis

avizul de funcționare.

Toate

acestea demonstrează că intimata a nu invocat un drept legitim,

nefiind lămurit cum reclamanta obține totuși o licență

de la o autoritate de stat care, dacă ar fi constatat existența

poluării la data emiterii avizului, în mod normal nu ar fi trebuit să-l

emită.

-

Lipsa autorizației de construcție și a acordului vecinului

pentru amplasarea construcției în vecinătatea obiectivului petrolier

al SC B. SA.

Deși

intimata pretinde că a edificat pe terenul concesionat

"investiții constând în special în săpături, amenajări

de maluri, drenaje și foraj estimate la valoarea de 300.000 euro",

aceasta nu prezintă niciun document din care să rezulte că

lucrările de construcție ar fi fost realizate în baza unor

autorizații legale de construcție și funcționare și

având acordul recurentei, în calitate de vecin.

Potrivit

dispozițiilor Legii nr. 50/1991 privind construcțiile, respectiv

Normativului de conținut al documentațiilor tehnice de fundamentare

necesare obținerii avizului de gospodărire a apelor și a

autorizației de gospodărire a apelor din 28 iunie 2006, pentru

edificarea unor asemenea construcții este necesară obținerea

autorizațiilor de construcție și a celei de funcționare, de

la autoritățile în domeniu.

Potrivii

Legii nr. 50/2001, acordul vecinilor este necesar la momentul în care se

dorește realizarea unor construcții noi. Pentru această

situație era necesar acordul recurentei, mai ales în cazul în care noua

construcție poate cauza daune referitoare la rezistența mecanică

și stabilitatea construcțiilor existente pe proprietatea recurentei -

sonda de extracție produse petroliere.

Deși

s-a solicitat intimatei pe parcursul litigiului, aceasta nu a făcut dovada

legalității construcțiilor .

-

Intimata se face vinovată și de încălcarea normelor aplicabile

construcțiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din

sectorul petrol și gaze naturale, iar sub acest aspect recurenta a

făcut trimitere la conținutul art. 12 din Procedura din 30 iulie 2003

de emitere a avizului în vederea autorizării executării

construcțiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din

sectorul petrol și gaze naturale, aprobată prin Ordinul nr. 1203/2003

al Ministerului Transportului, Construcțiilor și Turismului care

instituie obligațiile persoanelor fizice și juridice care realizează

lucrări de construcții amplasate în vecinătatea obiectivelor

sistemelor din sectorul petrol și gaze. Potrivit normativului

menționat, aceste obligații sunt: a) de a solicita avizul

operatorilor din sectorul petrol și gaze naturale, conform cerințelor

din certificatul de urbanism; b) de a respecta întocmai condițiile impuse

prin avizul operatorilor din sectorul petrol și gaze naturale; c) de a nu

interveni în niciun fel asupra obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol

și gaze naturale.

Intimata

a nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții impuse,

nesolicitând recurentei avizele menționate la art. 12 din Ordinul

menționat, deși îi revenea această obligație.

Din

cuprinsul contractului de concesiune încheiat la 10 martie 2002 rezultă

că scopul contractului a fost "amenajare heleșteu de pește

în punctul Burcioaia - sonda din Lunca Siretului", ceea ce dovedește

că atât SC A. SRL, cât și Primăria Burcioaia au cunoscut

existența sondei SC B. SA precum și faptul că legea impune

condiții stricte privind distanțele de siguranță.

-

Intimata a construit fără obținerea avizelor specifice la o

distanța mai mică față de obiectivul petrolier,

nerespectând legea și normele privind siguranța în construcții.

Potrivit

notei tehnice din 07 noiembrie 2006, emisă de ANRG pentru proiectarea

și execuția conductelor de alimentare din amonte baze naturale

și de transport gaze naturale, în Anexa nr. 3 a punctul 23 se prevede

distanța minimă de siguranță între conducte subterane

și supraterane față de balastiere = 1000/2000 metri.

Aceasta

dovedește că s-a procedat la amplasarea deliberată în zona de

siguranță a sondei (și fără a se cere acordul SC B.

SA), deși se cunoștea prezența și poziția sondei,

că intimata și-a asumat cu bună știință orice

risc legat de activitatea în zona de siguranță a sondei, iar SC B. SA

nu poate fi făcut în vreun fel responsabil din moment ce nici măcar

acordul nu i-a fost cerut.

Intimata

a depozitat pietriș chiar pe conducta de gaze a SC B. SA punând în pericol

grav securitatea instalației petroliere și posibilitatea de acces

pentru lucrări, aspect constatat prin procesul verbal nr. 1.256 din 25

noiembrie 2011 al Gărzii Naționale de Mediu.

Aceeași

constatare a fost făcută și de instanța de fond în

procesul-verbal de cercetare la fața locului.

Or,

un operator nu poate fi făcut răspunzător pentru

consecințele exercitării abuzive, cu ignorarea completă de

către un terț a dispozițiilor legate, prin amplasarea

ilegală, în imediată proximitate a unui obiectiv petrolier, a unor

construcții și desfășurarea de activități pentru

care nu s-au obținut avizele și autorizațiile în condițiile

legii.

7)

- Instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei

legal, în ceea ce privește întinderea prejudiciului, nici

dispozițiile art. 6 și nici cele ale art. 94 din O.U.G. nr. 195/2005

nefiind incidente speței deoarece reglementează cu totul alte aspecte

decât determinarea prejudiciului în cazul poluărilor de mediu.

Cu

privire la determinarea prejudiciului, instanța face doar afirmații

de o maximă generalitate, arătând că "trebuie stabilit

pecuniar", că sunt certe atât prejudiciile "actuale dar și

viitoare", că persoana responsabilă de producerea prejudiciului

va fi obligată la repararea prejudiciului, precum și la costurile

aferente înlăturării urmelor produse, fără să analizeze

aspectele concrete invocate prin cererea de apel legate de modul de determinare

al cuantumului prejudiciului.

Recurenta

a criticat absența înscrisurilor pe care expertul contabil și-a

fundamentat concluziile, înscrisuri ce au fost depuse la dosar abia la

solicitarea sa. În legătură cu înscrisurile respective a reclamant

neanalizarea apărărilor sale vizând faptul că nu s-a făcut

proba plății facturilor, ceea ce demonstrează nedovedirea unui

prejudiciu cert.

Nu

au fost depuse dovezi ale situațiilor de lucrări (devize de

lucrări) cu privire la începerea lucrărilor, procese verbale de

recepție a lucrărilor etc.

Deși

pretinsul prejudiciu calculat de expert este de 8,908 RON pentru taxele cu

concesiunea, tribunalul îl reține ca fiind de 89.084 RON, majorând

artificial și nelegal pretinsul prejudiciu ajungând ia o valoare de 10 ori

mai mare. Deși greșeala evidentă a primei instanțe a fost

semnalată inclusiv în concluziile orale din fața instanței de

apel, aceasta nu s-a pronunțat.

Expertul

contabil a ales o soluție/propunere din partea unei societăți

aflate în procedura de insolventă, administratorul judiciar al acesteia

neaprobând soluțiile tehnice stabilite pentru instanța de

judecată. Societatea D. SA, care a furnizat expertului contabil

răspunsul privind valoarea estimată a lucrărilor de refacere

este o societate aflată în procedură de insolvență, ceea ce

înseamnă că dreptul de reprezentare în relațiile cu terții

aparține exclusiv administratorului judiciar, sens în care actul semnat de

directorul tehnic al societății și implicit valoarea

lucrărilor de refacere teren avansată de acesta, nu are nicio valoare

juridică, fiind lovit de nulitate absolută.

Un

calcul privind despăgubirea nu se poate baza pe o simplă cerere de

ofertă de la firmă (aflată în insolvență), ci

presupune un studiu complex efectuat doar de autoritățile competente

pentru protecția mediului sau un expert autorizat în astfel de

lucrări.

În

cauză nu sunt întrunite nici condițiile generale ale prejudiciului în

vederea acordării unor pretinse despăgubiri, conceptul de prejudiciu

implicând o strictă legătură cu protejarea legală a unui

drept, neputându-se susține că s-a cauzat un prejudiciu prin

raportare la investiția efectuată de către intimată,

câtă vreme aceasta nu avea un drept protejat legal cu privire la

investiție (efectuată fără obținerea avizelor și

autorizațiilor legale și fără a avea autorizate obiectele

de activitate aferente exploatării acestei presupuse investiții).

Nu

a fost demonstrată nici existența prejudiciului viitor întrucât în

cauză nu este îndeplinită condiția caracterului cert al

acestuia, intimata indicând doar un prejudiciu eventual, cu un caracter complet

incert, nesigur, care nu poate face obiectul unei despăgubiri.

8)

- Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, privind obligarea

pârâtei la achitarea despăgubirilor prevăzute de art. 8 și 9 din

Legea petrolului nr. 238/2004 pentru prejudiciul produs ca urmare a

efectuării lucrărilor de intervenție în caz de avarie,

hotărârea recurată este pronunțată cu aplicarea greșită

a acestor dispoziții legale, care nici măcar nu sunt incidente cauzei

întrucât accesul la sonda 520 nu se face pe terenul intimatei și nu s-a

constituit în acest sens un drept de servitute de trecere în condițiile

art. 8 alin. (1). SC B. este proprietară atât a terenului cât și a

sondei, iar accesul se face exclusiv pe terenul proprietatea sa, astfel încât

nu este necesar un acord cu proprietarul terenului.

9)

- Încheierea din data de 07 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de

Apel Galați este nelegală, instanța încălcând

dispozițiile art. 105 (2) din C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.) prin faptul că nu a efectuat actul comunicării încheierii

față de recurentă, în condițiile în care a respins că

inadmisibilă cererea de suspendare a executării Sentinței civile

nr. 29 din 1 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Potrivit

dispozițiilor art. 280 (3) C. proc. civ., cererea de suspendare se

judecă de instanța de apel, iar dispozițiile art. 403 (3)

rămân aplicabile, ceea ce înseamnă că asupra cererii de

suspendare instanța, în toate cazurile, se pronunță prin

încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat.

Însăși

instanța de apel menționează dreptul de recurs în 15 zile de la

comunicare și, cu toate acestea, recurentei nu i s-a comunicat încheierea

de ședință, punând-o în imposibilitate de a formula recurs prin

raportarea la considerentele încheierii de respingere a suspendării,

încălcându-se în mod evident dispozițiile art. 105 (2), motiv de

recurs încadrat în dispozițiile 304 pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta

a solicitat și judecarea cauzei în lipsă în baza dispozițiilor

art. 242 (2) C. proc. civ.

La

11 mai 2016 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

În

recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând

recursul declarat, Înalta Curte apreciază ca acesta este întemeiat în

limitele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Examinând

cu prioritate recursul declarat împotriva încheierii din 7 decembrie 2015 a

Curții de Apel Galați, prin care a fost soluționată, în

condițiile art. 280 C. proc. civ., cererea incidentală a recurentei,

formulată în apel, de suspendare a executării vremelnice a

hotărârii de primă instanță, se reține că unica

critică a acestuia a vizat aspectul necomunicării către parte a

respectivei încheieri, ceea ce a pus-o pe recurentă în imposibilitate de a

formula recurs prin raportare la considerentele încheierii, invocându-se

încălcarea dispozițiilor art. 105 (2) C. proc. civ.

Instanța

de recurs reține că, potrivit propriilor mențiuni ale încheierii

atacate, dar și dispozițiilor art. 280 alin. (3) coroborate cu cele

ale art. 403 alin. (3) C. proc. civ., recurenta avea dreptul la comunicarea

încheierii, moment de la care începând urma să curgă termenul de 15

zile de exercitare (separată) a căii de atac a recursului împotriva

încheierii.

Înalta

Curte observă că, într-adevăr, în dosarul Curții de Apel

Galați, ulterior pronunțării încheierii din 7 decembrie 2015 a

acestei instanțe, nu există atașată nicio dovadă a

comunicării încheierii față de niciuna din părțile

implicate, aspect care nu determină însă nelegalitatea încheierii

înseși, pentru a se justifica solicitarea pronunțării unei

soluții de casare a acesteia, după cum s-a arătat în finalul

motivelor de recurs.

Comportamentul

nelegal al instanței de apel, manifestat prin neefectuarea actului

procedural al comunicării încheierii dată asupra cererii recurentei

de suspendare a executării vremelnice a hotărârii de primă

instanță nu demonstrează însă nelegalitatea soluției

adoptate în privința acesteia, ci apără pe recurentă de

eventualitatea invocării excepției de tardivitate și a celei de

inadmisibilitate a recursului la încheiere, exercitat deodată cu recursul

împotriva soluției de fond a judecății din apel (excepții

care, tocmai în considerarea acestor circumstanțe ale cauzei, nici nu au

fost ridicate de instanța de recurs).

Înalta

Curte mai are în vedere că, ulterior pronunțării instanței

de apel asupra cererii apelantei de suspendare a executării vremelnice a

hotărârii de primă instanță (la 7 decembrie 2015), dosarul

cauzei a mai rămas pe rolul curții de apel până la data de 13

ianuarie 2016 când a avut loc soluționarea cererii de apel prin Decizia

civilă nr. 2A din 13 ianuarie 2016, interval de timp în care partea fie

putea cunoaște direct considerentele încheierii din 7 decembrie 2015 (în

realitate, un singur paragraf), fie putea adresa curții de apel o

solicitare verbală ori scrisă de comunicare a încheierii respective.

Motivul

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat

cu referire la încheierea instanței de apel din 7 decembrie 2015, nu va fi

reținut în circumstanțele mai sus redate întrucât acesta se

referă la ipotezele în care prin hotărârea dată (încheierea

menționată), instanța a încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ.

Conform

art. 105 alin. (2), actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de

un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta

s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate

înlătura decât prin anularea lor.

Or,

în acord cu explicațiile anterioare, neefectuarea de către

instanța de apel a actului procedural al comunicării încheierii

putea, cel muli. afecta dreptul recurentei ia exercitarea căii de atac a

recursului împotriva încheierii, consecință care în speță

nu s-a produs, vătămarea ce s-ar fi putut pricinui părții

fiind înlăturată ori surmontată chiar prin posibilitatea recunoscută

a exercitării recursului la încheiere, deodată cu fondul, așadar

în condițiile art. 316 coroborate cu cele ale art. 282 alin. (2) C. proc.

civ.

Atâta

timp cât partea a avut acces la dosar ulterior pronunțării din 7

decembrie 2015, în condițiile procedurale obișnuite, nu se poate

admite că necomunicarea încheierii instanței de apel din 7 decembrie

2015 a pus-o pe aceasta într-o situație de imposibilitate absolută a

cunoașterii considerentelor ce au stat la baza adoptării

soluției asupra cererii sale de suspendare a executării vremelnice a

sentinței Tribunalului Vrancea.

Întrucât

neregularitatea procedurală semnalată prin recursul părții

și constatată de instanța de recurs nu a pricinuit

părții o vătămare ce nu s-ar putea înlătura decât prin

anularea actului atacat, Înalta Curte va reține ca fiind nefondat recursul

declarat împotriva încheierii instanței de apel pronunțată la 7

decembrie 2015 (în absența unor critici care să vizeze fondul

dezlegărilor din încheiere și care să susțină motive

de nelegalitate a acesteia).

În

ceea ce privește recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 2A din 13

ianuarie 2016, se reține că primele trei critici de recurs formulate

invocă nelegalitatea hotărârii de apel pentru motive ce țin de

cadrul procesual în care a fost soluționat litigiul. în esență,

cea dintâi critică, întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

reclamă încălcarea principiului contradictorialității

și a dreptului la apărare prin recalificarea de către

instanță a temeiului de drept al acțiunii și judecarea

acesteia prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2005, în absența

punerii în prealabil în discuția părților a acestui temei de

drept. Cea de-a doua critică, întemeiată pe art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., a invocat judecarea eronată a litigiului în raport de dispozițiile

O.U.G. nr. 195/2005, iar nu în raport de cele indicate de intimată - art.

8 și 9 din Legea petrolului nr. 238/2004, în timp ce a treia critică

a semnalat prezența unor motive contradictorii în hotărâre, decurgând

din aplicarea simultană de către instanță atât a

dispozițiilor speciale ale O.U.G. nr. 195/2005, cât și ale dreptului

comun, respectiv art. 998 - 999 C. civ.

Niciuna

din aceste critici nu este întemeiată.

În

acest sens, Înalta Curte are în vedere ca la 04 aprilie 2012 reclamanta SC A.

SRL a sesizat Tribunalul Vrancea cu soluționarea unei acțiuni pentru

repararea prejudiciului actual și a celor viitoare, decurgând din poluarea

solului și luciului de apă prin deversarea de produse petroliere pe

terenul de aproximativ 1 ha, deținut cu titlu de concesiune, și

pentru achitarea despăgubirilor decurgând din aplicarea art. 8 și 9

din Legea nr. 283/2004, pentru prejudiciile decurgând din lucrările de

intervenție în caz de avarie.

Temeiul

de drept al acțiunii a fost indicat ca fiind dat de dispozițiile art.

1349, 1357, 1385, 1386 C. civ. și de art. 8 și 9 din Legea nr.

283/2004.

Prin

înscrisul depus la dosarul de primă instanță pentru termenul din

7 noiembrie 2012, reclamanta a precizat că renunță la

judecată în privința celui de-al doilea capăt de cerere,

împrejurare de care instanța a luat act la termenul menționat.

Soluționând

cauza, prima instanță a calificat faptele deduse ei spre

soluționare ca reprezentând un accident de mediu, iar pentru stabilirea

responsabilității producerii acestuia a făcut aplicare

dispozițiilor art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005 privind

protecția mediului, care instituie o răspundere obiectivă,

independentă de culpă pentru prejudiciile aduse mediului.

Astfel

fiind, excepțiile și apărările formulate de pârâtă în

cauză au fost apreciate ca neîntemeiate, instanța stabilind că

atâta timp cât răspunderea poluatorului este una obiectivă, iar nu

subiectivă, singura ei misiune este de a determina întinderea

răspunderii prin raportare la întinderea prejudiciului produs.

La

rândul său, instanța de apel a reținut că faptele deduse

judecății antrenează răspunderea obiectivă a pârâtei

în temeiul art. 95 din O.U.G. nr. 195/2005, răspundere specială care

este întemeiată pe răspunderea civilă delictuală

prevăzută de art. 998 C. civ.

Întrucât

se reclamă încălcarea de către instanță a normei de

procedură, prin judecarea litigiului și reținerea

incidenței art. 95 din O.U.G. nr. 195/2005, cu consecința

încălcării principiului contradictorialității și al

dreptului la apărare al recurentei, cea dintâi critică de recurs va

fi analizată în raport de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

5 C. proc. civ., în care se încadrează în mod real, iar nu în raport de

motivul de recurs indicat de parte - art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica

neinvocând un caz de greșită interpretare sau aplicare a legii în

sens de drept material.

În

examinarea criticii, se are în vedere că revine instanței de

judecată sarcina calificării juridice a împrejurărilor de fapt

deduse judecății, chiar în absența neindicării de

către parte a unui text de lege ori a indicării greșite a

acestuia.

Faptul

că prin cererea de chemare în judecată ori pe parcursul

soluționării acesteia, reclamanta nu a indicat ca temei legal al

pretențiilor sale și dispozițiile O.U.G. nr. 195/2005, nu

constituia un impediment legal pentru instanță de a face în

cauză aplicarea acestor dispoziții legale, de vreme ce faptele

reclamate și cercetate se înscriu în ipoteza normei legale [art. 95 alin.

(1), care stabilește condițiile