ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 133/A/2015

Asupra apelului formulat de inculpatul A. și de apelanta Societatea de Asigurări - SC B. - Sucursala Gorj, din actele și lucrările dosarului se constată următoarele:

La data de 18 iunie 2013 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/54/2013, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. x/P/2011 privind pe inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin. (1) și alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reținut că inculpatul A. își desfășura activitatea la începutul anului 2011 ca ofițer de poliție în cadrul Poliției mun. Motru, având calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare (conform Ordinului MAI nr. S/II/2827 din 16 martie 2007 cu aviz procuror nr. x/C/2007) conform adresei din 1 februarie 2011 a I.P.J. Gorj, deplasându-se în fiecare zi de la domiciliul său din mun. Tg. Jiu la locul de muncă cu autoturismul proprietate personală marca XX, cu nr. de înmatriculare GJ-XXXX.

În dimineața zilei de 21 februarie 2011, după ce l-a luat în autoturism pe colegul său C. comisar șef de poliție la Poliția mun. Motru și care, de asemenea, domicilia în mun. Tg. Jiu, în jurul orelor 7,30 a plecat spre orașul Motru.

Când a ajuns pe raza com. Cîlnic, la km 62+200, în afara localității, la trecerea peste râul Tismana, datorită carosabilului umed și acoperit cu polei, autoturismul a derapat și învinuitul, pierzând controlul volanului a pătruns pe contrasens, răsucindu-se la 360 grade, lovind cu partea dreaptă a autoturismului parapetul metalic de delimita șoseaua pe partea stângă din direcția de deplasare.

În urma accidentului, numitul C., aflat pe scaunul din dreapta față al autoturismului, a decedat, iar prin raportul medico-legal din 28 februarie 2011 al Serviciului de medicină legală Gorj se concluzionează că moartea acestuia a fost violentă, ea datorându-se hemoragiei interne, consecința unui politraumatism toraco-abdominal, cu fracturi costale multiple și dilacerării hepatice, splenice cu hemiperitoneu consecutiv, leziunile abdominale având legătură directă de cauzalitate cu decesul și s-au putut produce în condițiile accidentului rutier.

În cauză, s-au efectuat 3 expertize criminalistice tehnice auto de către Biroul local de expertize judiciare tehnice și contabile de pe lângă Tribunalul Dolj, Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București și Institutul Național de Expertize Criminalistice București, care în rapoartele de expertiză criminalistice tehnice din 23 iulie 2012 al Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București și din 27 mai 2013 al Institutului Național de Expertize Criminalistice București se concluzionează că accidentul de circulație s-a produs din culpa exclusivă a învinuitului A. care nu a adaptat viteza la condițiile de drum.

Astfel, în raportul întocmit de către trei experți din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice București se concluzionează că viteza autovehiculului la momentul declanșării procesului de derapare a fost de circa 88-92 km/h, luând în considerare declarația formulată de învinuitul A. care a afirmat că s-a deplasat în regim de derapare pe circa 60-70 m pe suprafața carosabilă, iar viteza autoturismului la începutul procesului de derapare ar fi fost de circa 96-99 km/h (peste viteza legală) și că învinuitul A. putea preveni producerea evenimentului rutier prin adaptarea vitezei la condițiile de drum, iar viteza care ar fi permis oprirea autovehiculul până la pătrunderea pe acostament fiind de 69-70 km/h.

Inculpatul A. a declarat că în timpul deplasării a constatat că este umed carosabilul și că, ajungând pe podul peste râul Tismana, a realizat că este polei pe șosea în momentul când a început să derapeze, însă nu a mai putut să redreseze autoturismul care, după ce a parcurs circa 60-70 m pe carosabil, a pătruns pe contrasens și s-a izbit cu partea dreaptă față de parapetul metalic situat în stânga direcției de deplasare, iar după ce s-a produs lovirea de parapet, s-a răsucit din nou la 360 grade, oprindu-se cu fața în direcția de deplasare spre Motru.

S-a menționat că inculpatul A. circula în fiecare zi pe aceeași rută, cunoscând bine condițiile de drum existente la data producerii accidentului.

Martorii D. și E. care, în dimineața zilei de 21 februarie 2011, au circulat pe ruta Târgu Jiu - Motru, au declarat că, din loc în loc, șoseaua era acoperită cu gheață și polei.

Coroborând declarațiile inculpatului A. cu rapoartele de expertiză criminalistică tehnică auto întocmite de Laboratorul Interjudețean București și Institutul Național de Expertize Criminalistice București, cu prevederile art. 123 alin. (1) lit. e) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în care se prevede obligația conducătorului auto să nu depășească 50 km/h în afara localității, în „situația în care partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă”, și cu declarațiile martorilor D. și E., s-a reținut că rezultă cu certitudine că accidentul de circulație s-a produs din vina exclusivă a învinuitului care nu a adaptat viteza la condițiile de drum, acesta fiind acoperit în unele locuri cu gheață și polei.

Au fost audiate părțile vătămate F., soția victimei, G., fiica și H., fiu, au declarat în final că se constituie parte civilă cu suma de 100.000 euro ce reprezintă daune morale și materiale, constând în aceea că prin profesia și susținerea morală pe care le-o acorda, valoarea daunelor morale s-ar concretiza în suma de 50.000 euro, iar cele materiale, datorită creditelor contractate de victimă și neachitate în totalitate la Banca I., Banca J. și Asociația K. Tg. Jiu, precum și cheltuielile ocazionate cu ocazia înmormântării și îndeplinirea obiceiurilor tradiționale, s-ar ridica la suma de 50.000 euro.

S-a reținut că inculpatul A. deține poliță de asigurare de răspundere civilă auto RCA la SC B. SA, iar din fișa de cazier rezultă că nu este cunoscut cu antecedente penale.

În drept, s-a reținut că fapta învinuitului A., de a nu respecta condițiile de drum și de a nu adapta viteza la acestea, ducând la producerea accidentului, în urma căruia a decedat C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen.

S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A. fără antecedente penale, pentru infracțiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 21 februarie 2011, însoțit de planșa foto, constatarea medico - legală autopsie efectuată de SML Gorj, raportul de constatare din 28 februarie 2011, analiză toxicologică alcoolemie privind pe inculpat efectuată de SML Gorj - buletin de analiză din 21 februarie 2011, declarații inculpat, declarații părți civile, declarațiile martorilor D. și E., L. și M., raport de expertiză tehnică întocmit de expert N., supliment la raportul de expertiză întocmit de același expert, raport de expertiză criminalistică din 23 iulie 2012, raport de expertiză criminalistică din data de 27 mai 2013.

În cadrul cercetării judecătorești s-a procedat la ascultarea martorilor E., L., O., P., Q., R., S. și, și a fost audiat inculpatul A.

Deși dispozițiile de procedură penală în vigoare la momentul soluționării cauzei nu mai prevăd ca soluție posibilitatea restituirii cauzei la procuror, cauza de față derulându-se fără procedura camerei preliminare, se impune analizarea cererii formulate de inculpat privind restituirea cauzei la procuror având în vedere că la momentul formulării cererii erau în vigoare dispozițiile C. proc. pen. din 1969.

Inculpatul a invocat faptul că probele, respectiv declarațiile martorilor și expertizele tehnice au fost administrate în lipsa avocatului ales, invocând sancțiunea nulității absolute.

Potrivit dispozițiilor art. 171 alin. (2) C. proc. pen., în vigoare la momentul efectuării urmăririi penale, asistența juridică a inculpatului în faza de urmărire penală era obligatorie numai în cazul în care inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză, când față de inculpat a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală apreciază că învinuitul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea. În cazul în care asistența juridică este obligatorie, prezența apărătorului este asigurată doar la ascultarea învinuitului sau inculpatului ca urmare lipsa avocatului inculpatului la momentul ascultării martorilor în faza de urmărire penală nu atrage sancțiunea nulități absolute. În speță nu sunt incidente dispozițiile art. 171 alin. (2) C. pen.

În ce privește o posibilă încălcare a unor dispoziții legale care ar atrage nulitatea relativă se constată că atât inculpatul, cât și martorii D., E., L. și M. au fost audiați la data de 21 februarie 2011. Delegația depusă de avocatul ales T. poartă aceeași dată respectiv 21 februarie 2011, iar dosarul de urmărire penală nu conține înscrisuri din care să rezulte că martorii ar fi fost ascultați după depunerea împuternicirii avocațiale.

În privința celorlalte mijloace de probă administrate în cauză după acest moment instanța reține că potrivit disp. art. 172 alin. (1) C. proc. pen. anterior, în cursul urmăriri penale apărătorului învinuitul sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală și poate formula cereri și depune memorii. Corelativ, pentru garantarea exercitării acestui drept potrivit disp. art. 172 alin. (6) C. proc. pen., apărătorul are dreptul de a se plânge dacă cererile sale nu au fost acceptate.

Din înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală nu rezultă că avocatul ales al inculpatului a formulat o cerere adresată organului de urmărire penală prin care să solicite prezența sa la efectuarea actelor de urmărire penală.

În privința expertizelor tehnice efectuate în cauză se constată că inculpatului i s-au adus la cunoștință atât obiectivele expertizei tehnice inițiale, suplimentul la raportul de expertiză precum și a celorlalte două noi expertize tehnice efectuate în cauză cât și obiecțiunile formulate de părțile civile.

La data de 11 martie 2011 procurorul la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a adus la cunoștința învinuitului și a avocatului ales T. obiectivele expertizei, prezent fiind și expertul desemnat N.

La data de 14 iunie 2011 procurorul a adus la cunoștința învinuitului raportul de expertiză efectuat de expertul N., cererea formulată de partea civilă privind lămuririle solicitate expertului și i s-a înmânat o copie a raportului de expertiză.

La data de 08 iulie 2011 procurorul a adus la cunoștință învinuitului concluziile suplimentului la raportul de expertiză tehnică întocmit de expert N., învinuitul declarând că nu consideră necesară prezența avocatului pentru consultarea concluziilor suplimentului la raportul de expertiză.

La data de 29 iulie 2011 procurorul a adus la cunoștința învinuitului obiectivele noii expertize tehnice auto. Acesta a precizat că este de acord cu efectuarea expertizei și nu consideră necesară prezența avocatului ales pentru acest act.

Efectuarea ultimei expertize tehnice de către INEC s-a dispus ca urmare a cererii formulate de către învinuit, după ce acestuia i s-au prezentat concluziile raportului de expertiză criminalistică întocmit de INEC București dispunându-se în acest sens prin ordonanța procurorului din 01 august 2012. Din cuprinsul ordonanței și al procesului verbal nu rezultă că învinuitul a cerut desemnarea și participarea unui expert asistent la efectuarea de către INEC a expertizei tehnice.

Potrivit procesului verbal întocmit la data de 06 iunie 2013, învinuitului i s-a prezentat materialul de urmărire penală și încadrarea juridică a faptei respectiv ucidere din culpă, consemnându-se că acesta nu mai are de formulat cereri sau de propus alte probe în apărare.

Față de considerentele expuse mai sus, instanța a apreciat că nu sunt incidente în speță disp. art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior și nici disp. art. 197 alin. (4) C. proc. pen. anterior.

Instanța de fond a apreciat că nu este întemeiată nici critica formulată de inculpat în sensul că expertiza INEC a fost formulată de un expert care nu este independent fiind subordonat Ministerului Public.

Potrivit art. 1 din Hotărârea nr. 368 din 3 iulie 1998 privind înființarea Institutului Național de Expertize Criminalistice - I.N.E.C. publicată în M. Of. al României nr. 248/03 iulie    1998, Institutul Național de Expertize Criminalistice - I.N.E.C. a fost înființat ca o instituție publică cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Justiției, prin reorganizarea Laboratorului Central de Expertize Criminalistice București.

În privința probelor administrate în cauză instanța de fond a constatat că în declarația dată martorul D. a arătat că se deplasa spre Tg.-Jiu din direcția Motru și în timp ce se apropia de podul situat în comuna Cîlnic, a observat că autoturismul condus de inculpat a părăsit brusc partea carosabilă lovind un parapet. În acea dimineață, carosabilul era pe alocuri acoperit cu polei.

Martorul E. a declarat că se deplasa spre Tg-Jiu, iar la podul peste râul Tismana a observat că un autoturism care circula din sens opus a pierdut controlul direcției martorul a precizat că pe drumul de la Motru a constat existența mai multor porțiuni de carosabil acoperit cu polei, iar în zona accidentului a constatat existența poleiului pe pod. Autoturismul condus de inculpat a părăsit partea carosabilă, intrând pe contrasens, s-a izbit de un parapet metalic pe care l-a smuls din îmbinări după care a revenit în apropierea părții carosabile. În declarația dată în cadrul cercetării judecătorești, a arătat că în momentul în care conducea autoturismul și se afla spre ieșirea de pe pod, a intrat pe acest pod autoturismul condus de inculpat. A observat că inculpatul, la intrarea pe pod, circula cu o viteză prea mare având în vedere având în vedere condițiile meteorologice, motiv pentru care s-a uitat în oglindă și a observat că autoturismul condus de inculpat a intrat în derapaj, a pătruns pe sensul opus și a revenit pe sensul de mers de două ori. După ce a ieșit de pe pod, autoturismul inculpatului a trecut prin fața unui autoturism care era oprit și circula pe aceeași direcție de mers cu martorul. A mai observat că drumul era acoperit cu polei, și a putut vedea cu 10-20 metri înainte că pe carosabilul de pe pod este polei. Martorul conducea autoturismul cu o viteză de 60 km/h și după aprecierea sa aceasta era viteza optimă pentru a evita producerea unui accident. A precizat că dacă ar fi redus viteza, inculpatul ar fi evitat producerea accidentului.

Martorul L. audiat la data de 09 iunie 2011 a declarat că a participat în calitate de martor asistent la măsurătorile efectuate de lucrătorii de poliție la locul accidentului. A constatat că pe pod carosabilul prezenta polei, precum și existența unor denivelări în suprafața carosabilului la capătul podului dinspre localitatea Cîlnic. În declarația dată în cadrul cercetării judecătorești acesta a declarat că la ambele capete ale podului sunt denivelări și datorită acestor denivelări, și în condiții de carosabil uscat viteza de 50 km/h asigură o deplasare în condiții normale.

Martorul M. audiat la 21 februarie 2011 a declarat că a participat ca martor asistent la cercetarea efectuată la locul accidentului. A constatat că suprafața carosabilă a podului peste râul Tismana era acoperită integral cu gheață pe ambele sensuri de deplasare.

Martorul S. a arătat că ninsese cu câteva zile înainte de accident până la pod carosabilul în direcția Târgu Jiu - Motru, nu prezenta polei, dar era umed datorită topirii zăpezii, însă pe pod care are o lungime de 20 - 25 m era polei pe întreaga suprafață. A precizat că a fost polei și pe pod cu câteva zile înainte de accident și că în acest loc se formează polei ori de câte ori ninge, iar la ambele capete ale podului există o diferență de 2 - 3 cm între nivelul podului și carosabil, denivelări ce există din anul 2004. În condițiile de drum la momentul accidentului, martorul a apreciat că în zona accidentului viteza de circulație indicată este de 60 km/h. A mai arătat că se putea vedea suprafața carosabilă de pe pod cu 20 m înainte de intrarea pe pod datorită diferenței de material a carosabilului dintre drum și pod.

Potrivit raportului de constatare medico-legală (autopsie) întocmit de SML Gorj, moartea numitului C. a fost violentă, s-a datorat hemoragiei interne, consecința unui politraumatism toracoabdominal cu fracturi costale multiple și dilacerări hepatice, splenice, cu hemoperitoneu consecutiv. Leziunile traumatice s-au putut produce în condițiile accidentului rutier suferit, suferit prin lovire de corpuri dure din interiorul unui autoturism, iar leziunile abdominale au legătură directă de cauzalitate cu decesul.

În declarația dată la 21 februarie 2011 de inculpat în prezența avocatului ales, acesta a arătat că în timp ce se deplasa pe DN 67 pe raza comunei Cîlnic, în afara localității, la podul peste râul Tismana, din cauza unei denivelări și datorită faptului că podul era acoperit cu polei, a pierdut controlul volanului. A încercat să redreseze autoturismul dar nu a reușit pătrunzând pe contrasens și izbindu-se cu partea dreaptă față de un parapet metalic situat pe partea stângă a direcției de mers, în afara carosabilului. Autoturismul s-a răsucit, lovindu-se cu întreaga parte dreaptă în zona ușilor după care s-a oprit cu fața în direcția de mers. Inculpatul a arătat că circula cu 90 km/h neputând preciza cu exactitate. În declarația dată în cadrul cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că înainte de a ajunge la locul accidentului, nu a constatat polei pe carosabil deși a traversat alte două poduri. La intrarea pe pod carosabilul era puțin umed și a apreciat că în acea zi nu poate apărea polei, pentru că nici în zilele anterioare nu constatase polei precum și datorită condițiilor meteorologice. Denivelarea de la pod putea avea influență în pierderea controlului autoturismului. Înainte de a intra pe pod, circula cu o viteză de 70 km/h și a declarat că nu ar fi derapat dacă ar fi condus cu o viteză de 30-40 km/h. Autoturismul era dotat cu cauciucuri de iarnă și nu avea probleme tehnice. La intrarea pe pod nu erau indicatoare privind denivelările și posibilitatea producerii poleiului. După aprecierea sa la modul de derulare a accidentului a contribuit și faptul că parapetul metalic nu era prins în șuruburi, acesta deformându-se și intrând în impact cu ușa din dreapta spate a autoturismului.

A mai arătat că era prieten cu victima și se deplasau împreună la serviciu de 1 an și jumătate.

În raportul de expertiză tehnică întocmit de expert N. s-a concluzionat că viteza autoturismului la intrarea pe pod a fost de 86 km/h, iar accidentul putea fi evitat dacă ar fi existat un indicator rutier „Drum alunecos", pe porțiunea cu polei ar fi fost împrăștiate materiale antiderapante, nu existau declivități și dacă parapetul metalic nu era fixat în șuruburi.

În suplimentul la raportul de expertiză tehnică s-a arătat că viteza de deplasare a autovehiculului în momentul pătrunderii pe pod la care accidentul putea fi evitat nu poate fi determinată cu exactitate, conducătorul auto nu a prevăzut starea căii de rulare de pe pod, drumul nu era semnalizat cu indicatoare „Polei" astfel că învinuitul a circulat cu viteza legală.

Ca urmare a cererilor formulate de părțile civile și inculpat s-a dispus prin ordonanța nr. x/P/2011 din data de 29 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova efectuarea unei noi expertize tehnice de către LIEC București.

În raportul de expertiză criminalistică din 23 iulie 2012 întocmit de expert criminalist autorizat U. s-a concluzionat că nu se poate stabili viteza autoturismului condus de inculpat în momentele premergătoare intrării pe pod și că accidentul putea fi prevenit în situația în care în funcție de starea carosabilului - umed până la intrarea pe pod și acoperit cu gheață, fiind posibil să existe și o zonă de denivelare la intrarea pe pod, s-ar fi menținut controlul asupra direcției de mers a autoturismului. Potrivit practicii de expertiză criminalistică, în condițiile deplasării pe un carosabil cu aderență scăzută, în general autovehiculul intră în proces de derapare în condițiile neadaptării vitezei de mers cu starea carosabilului și modului de efectuare a manevrelor de cu starea carosabilului. Acționarea bruscă a sistemului de frânare sau de direcție în condițiile unui carosabil cu aderență redusă poate conduce la intrarea autovehiculului în proces de derapare.

Prin ordonanța nr. x/P/2011 din data de 01 august 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova fost admisă cererea inculpatului A. și s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice auto de către trei experți din cadrul INEC având în vedere contradicțiile existente între concluziile celor două rapoarte anterioare de expertiză tehnică, obiectivele noii expertize fiind: dinamica producerii accidentului de circulație, viteza de deplasare a autoturismului în momentul producerii accidentului și în momentele imediat premergătoare pătrunderii pe podul respectiv și dacă accidentul sau urmările acestuia puteau fi evitate, în ce condiții și de către cine.

Prin raportul de expertiză criminalistică INEC din 27 mai 2013 întocmit de experții criminaliști V., W. și Y. s-a concluzionat că în ipoteza susținută de inculpat, potrivit căreia autoturismul s-a deplasat în regim de derapare cea 60-70 metri pe suprafața carosabilă, viteza autovehiculului la momentul declanșării procesului de derapare a fost de cea 88-92 km/h. În ipoteza în care fenomenul de derapare a debutat în zona de început a podului peste râul Tismana, viteza autoturismului la începutul procesului de derapare ar fi fost de cea 96-99 km/h. În cuprinsul raportului de expertiză s-a arătat că în prima declarație, inculpatul a legat declanșarea fenomenului de derapare și de trecerea peste o denivelare existentă pe pod, iar fotografiile judiciar-operative ilustrează existența unei denivelări în zona de început a podului raportat la direcția de Tg.-Jiu - Motru. În această ipoteză viteza autoturismului la momentul debutului procesului de derapare ar fi fost de 96-99 km/h.

Conducătorul auto nu mai putea interveni eficient pentru evitarea accidentului după inițierea procesului de derapare. S-a apreciat însă că inculpatul putea evita producerea evenimentului rutier prin adaptarea vitezei la condițiile de drum respectiv carosabil umed și acoperit cu gheață pe pod, viteza care ar fi permis oprirea autovehiculului până la pătrunderea pe acostament fiind de 69-70 km/h.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 21 februarie 2011, în jurul orelor 7:30, inculpatul A. împreună cu victima C. s-au deplasat cu autoturismul condus de inculpat, din municipiul Târgu Jiu spre orașul Motru, inculpatul fiind ofițer de poliție în cadrul Poliției Municipiului Motru, iar victima, comisar șef de poliție în cadrul Poliției Municipiului Motru. Pe raza comunei Câlnic, în afara localității, la trecerea peste râul Tismana, inculpatul a pierdut controlul volanului datorită neadaptării vitezei la condițiile de trafic, respectiv carosabil umed și acoperit cu polei, autoturismul a derapat și a pătruns pe contrasens rotindu-se în sens invers acelor de ceas, spre stânga, lovind parapetul metalic, pe care l-a desprins din îmbinare. Rotirea autoturismului s-a amplificat, acesta intrând în impact cu parapetul la nivelul părții laterale dreapta, oprindu-se în final pe partea stângă a drumului raportat la direcția inițială de deplasare. Ca urmare a faptei inculpatului s-a produs decesul victimei C., ocupant a locului din dreapta față al autoturismului.

Instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 47 C. pen. din 1968 respectiv art. 31 C. pen. în vigoare.

Cazul fortuit reprezintă o cauză care înlătură vinovăția datorită imposibilității obiectiv de a-l prevedea. Ca urmare, pentru a reține existența cazului fortuit, trebuie să existe o imposibilitate obiectivă și generală a rezultatului în sensul că este imposibil de prevăzut de orice persoană. În situația în care imprevizibilitatea este subiectivă și personală, ținând de capacitățile inculpatului de a prevedea rezultatul acțiunii sale, nu se poate reține existența cazului fortuit.

În speță s-a constatat că starea carosabilului, una din cauzele care a determinat producerea accidentului putea fi prevăzută de către participanții la trafic, având în vedere condițiile meteo precum și situația concretă a carosabilului la momentul producerii accidentului. Unul din participații la trafic, alături de inculpat a fost și martorul E., care a intrat pe segmentul de drum de pe pod în același moment cu inculpatul, din sens opus. Acesta a precizat că pe drumul de la Motru a constat existența mai multor porțiuni de carosabil acoperit cu polei și a observat că inculpatul, la intrarea pe pod, circula cu o viteză prea mare având în vedere având în vedere condițiile meteorologice. Martorul a mai arătat că a condus autoturismul pe acel segment cu o viteză de 60 km/h și după aprecierea sa aceasta era viteza optimă pentru a evita producerea unui accident, parcurgând segmentul de drum de pe pod fără incidente rutiere. Astfel, chiar și în lipsa materialului antiderapant, invocată de inculpat, se constată că alți participanți la trafic, adaptând viteza la condițiile existente, respectiv 60 km/h, au traversat segmentul de drum fără incidente. Prin neadaptarea vitezei la condițiile de trafic, inculpatul a încălcat dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 potrivit cărora conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță. Aceste dispoziții stabilesc o obligație de rezultat pentru conducătorii auto, respectiv reducerea vitezei sub limita legală, pentru a evita producerea oricărui incident rutier.

Potrivit raportului de expertiză întocmit de cei trei experți criminaliști din cadrul INEC, întocmit ca urmare a expertizei dispuse pentru a lămuri neconcordanțele dintre primele două expertize efectuate în cauză, inculpatul putea evita producerea evenimentului rutier prin adaptarea vitezei la condițiile de drum respectiv carosabil umed și acoperit cu gheață pe pod, viteza care ar fi permis oprirea autovehiculului până la pătrunderea pe acostament fiind de 69-70 km/h. În ceea ce privește viteza autovehiculului condus de inculpat la momentul declanșării procesului de derapare, au fost reținute două ipoteze, respectiv viteza de cca. 88-92 km/h, ipoteză susținută de inculpat, potrivit căreia autoturismul s-a deplasat în regim de derapare cca. 60-70 metri pe suprafața carosabilă.

În cea de-a doua ipoteză, viteza autovehiculului la momentul declanșării procesului de derapare a fost de cca. 96-99 km/h, această concluzie a fost stabilită tot potrivit împrejurărilor arătat de inculpat care a legat declanșarea fenomenului de derapare și de trecerea peste o denivelare existentă pe pod, fotografiile judiciar-operative prezentând existența unei denivelări în zona de început a podului raportat la direcția de Tg.-Jiu — Motru. În această ipoteză, inculpatul a încălcat și dispozițiile art. 49 alin. (4) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 privind limita maximă de viteză în afara localităților.

Potrivit declarației date la instanță, inculpatul a apreciat că în acea zi nu poate apărea polei, pentru că nici în zilele anterioare nu constatase polei precum și datorită condițiilor meteorologice. Martorul S., agent șef adjunct în cadrul Postului de Poliție Cîlnic a declarat că potrivit constatărilor sale, cu câteva zile înainte de accident a fost polei pe pod, și că în acest loc se formează polei de câte ori ninge și în acea zonă ninsese cu câteva zile înainte de accident. Împrejurarea că drumul nu era semnalizat cu indicatoare privind posibilitatea producerii poleiului și existența unor denivelări la intrarea pe pod nu exclude culpa inculpatului la producerea accidentului întrucât inculpatul se deplasa pe acest drum de la locuință spre serviciu de mai mult timp, zilnic. Din declarația dată de inculpat rezultă că acesta se deplasa împreună cu victima la serviciu de un an și jumătate, ambii fiind lucrători în cadrul Poliției mun. Motru.

Posibilitatea prevederii existenței unui drum alunecos în zonă, respectiv a producerii poleiului rezultă și din împrejurările surprinse în fotografiile judiciar-operative, respectiv carosabil umed, cu acumulări de apă pe calea de rulare, care în condițiile unei temperaturi negative puteau conduce la apariția gheții - luna februarie, orele 7:30 dimineața - aspect reținut în raportul de expertiză efectuat la INEC.

Instanța de fond a constatat că au fost încălcate astfel și dispozițiile art. 123 lit. f) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 potrivit cărora conducătorul de vehicul este obligat sa circule cu o viteza care sa nu depășească 50 km/h în afara localităților, în situația în care partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.

Din rapoartele de expertiză întocmite de LIEC Buceurești și de INEC rezulta că atât viteza neadaptată condițiilor de drum cât și modul în care inculpatul a menținut direcția de mers au determinat producerea accidentului.

Potrivit raportului de expertiză criminalistică din 23 iulie 2012 întocmit de expert criminalist autorizat U. accidentul putea fi prevenit în situația în care în funcție de starea carosabilului - umed până la intrarea pe pod și acoperit cu gheață, fiind posibil să existe și o zonă de denivelare la intrarea pe pod, s-ar fi menținut controlul asupra direcției de mers a autoturismului. Potrivit practicii de expertiză criminalistică, în condițiile deplasării pe un carosabil cu aderență scăzută, în general autovehiculul intră în proces de derapare în condițiile neadaptării vitezei de mers cu starea carosabilului și modului de efectuare a manevrelor de cu starea carosabilului. Acționarea bruscă a sistemului de frânare sau de direcție în condițiile unui carosabil cu aderență redusă poate conduce la intrarea autovehiculului în proces de derapare.

În raportul de expertiză criminalistică INEC din 27 mai 2013 s-a reținut că autoturismul s-ar fi oprit până la acostamentul din stânga drumului dacă viteza de deplasare inițială ar fi fost redusă la valoarea de 69-70 km/h, nemaiproducându-se impactul cu parapetul.

Inculpatul a formulat plângere solicitând reținerea dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. pen. față de C.N.A.D.R., iar prin ordonanța din 30 aprilie 2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu s-a dispus clasarea cauzei, iar prin ordonanța nr. x/II/2/2014 a procurorului ierarhic superior a fost respinsă plângerea formulată de petent împotriva a cestei ordonanțe. Prin încheierea de ședință nr. 199 din 03 septembrie 2014, a judecătorului de cameră preliminară din Cadrul Judecătoriei Tg.-Jiu, Dosar nr. x/318/2014 a fost respinsă plângerea formulată de inculpat împotriva ordonanței din 30 aprilie 2014 a Parchetului de pe lângă judecătoria Tg.-Jiu reținându-se că urmare a producerii accidentului rutier din data de 21 februarie 2011 în care a fost implicat conducătorul auto A., a rezultat decesul unei persoane, petentul din speță fiind trimis în judecată în Dosarul nr. x/54/2013 de pe rolul Curții de Apel Craiova, iar prin rapoartele de expertiză criminalistice tehnice din 23 iulie 2012 al Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București și din 27 mai 2013 al Institutului Național de Expertize Criminalistice București s-a concluzionat că accidentul rutier s-a produs din culpa exclusivă a conducătorului auto A., care nu a adaptat viteza la condițiile de drum.

Având în vedere considerentele de mai sus, instanța a apreciat că fapta inculpatului, așa cum a fost descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen. din 1968, accidentul rutier producându-se din culpa exclusivă a inculpatului.

S-a constatat că dispozițiile C. pen. din 1968 reprezintă legea penală mai favorabilă având în vedere dispozițiile ce reglementează circumstanțele atenuante și efectele acestora dar și modalitatea de executare a pedepsei.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a aveut în vedere limitele de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, gradul de pericol social al faptei, urmarea produsă, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv conduita bună a acestuia anterior săvârșirii faptei, precum și cea avută după săvârșirea faptei constând în ajutarea părților civile cu suma de 1000 RON, faptul că inculpatul era prieten și coleg de serviciu cu victima, astfel că aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare va fi de natură să realizeze scopul educativ și preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, urmând ca în temeiul art. 81 C. pen. să se dispună suspendarea condiționată a pedepsei aplicate.

În privința laturii civile a cauzei s-a constatat că potrivit poliței de asigurare RCA, asigurătorul este SC B. SA. Acesta a fost citat prin intermediul Sucursalei Gorj, la care s-a încheiat polița de asigurare, procedura fiind îndeplinită potrivit dispozițiilor art. 178 alin. (4) C. proc. pen., citația fiind primită la serviciul de registratură și aplicându-se ștampila.

Având în vedere dispozițiile art. 55 alin. (1) și (3) din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite, iar asiguraților în ipoteza în care aceștia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite și despăgubirile nu urmează a fi recuperate potrivit prevederilor art. 58, instanța de fond a apreciat că obligația de plată a despăgubirilor civile către părțile civile revine asigurătorului SC B. SA își îndeplinește astfel propria obligație stipulată prin contractul de asigurare, ca efect al raporturilor stabilite între asigurat-inculpat și asigurător.

Prin cererea formulată la data de 11 februarie 2014, părțile civile și-au precizat cuantumul sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri civile, respectiv 151.671,84 RON daune materiale - cheltuieli de înmormântare, pomeniri precum și sumele pe care victima le avea de achitat ca urmare a împrumuturilor contractate de la instituții bancare și de credit, 14.000 RON prestație periodică globală pentru partea civilă G. aflată în continuarea studiilor la facultate, precum și sumele de câte 50.000 euro daune morale pentru fiecare din părțile civile. Prin cererea formulată la data de 12 martie 2014, părțile civile au solicitat și acordarea sumei de 3.300 RON reprezentând cheltuieli efectuate cu pomenirea de 3 ani de la decesul victimei.

Din declarațiile martorilor Q. și R., precum și au arătat că părțile civile au cheltuit suma de 40.000 RON cu ocazia înmormântării și 15.000 RON pentru pomenirile de la 6 luni și un an, cumpărându-se și un monument funerar cu suma de 2.000 RON. Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, cu ocazia pomenirii de 3 ani părțile civile au efectuat cheltuieli în sumă de 3300 RON.

Ca urmare instanța a constatat că suma ce reprezintă cheltuielile necesare înmormântării, pomenirilor și cumpărării unui monument funerar este de 60.300 RON, sumă ce a fost suportată în mod egal de cele trei părți civile.

Instanța de fond a apreciat însă că cererea privind acordarea sumelor ce reprezintă creditele contractate de victimă este nefondată, întrucât nu există un raport de cauzalitate între fapta conducătorului auto de ucidere din culpă și nerestituirea de către victimă către împrumutător a sumei luate cu împrumut anterior săvârșirii infracțiunii, neputând fi acordate despăgubiri decât pentru daune cauzate direct prin fapta ilicită a inculpatului.

De asemenea a fost apreciată ca întemeiată și cererea formulată de partea civilă G. privind acordarea unei prestații periodice globale pentru perioada februarie 2011 – 13 februarie 2014. Din actele depuse la dosar rezultă că partea civilă era studentă la Facultatea de Științe Juridice și Litere din cadrul Universității Z. și ulterior a urmat cursurile de mașter la Facultatea de Psihologie și Asistență Socială.

Față de suma globală solicitată de partea civilă, până la împlinirea vârstei de 25 ani, rezulta o sumă lunară de 388,8 RON. Cererea formulată de partea civilă a fost considerată fondată, prestația periodică având rolul de a acoperi prejudiciul cauzat părții civile prin lipsirea acesteia de contribuția lunară pe care victima o avea la întreținerea ei.

În privința daunelor morale, instanța de fond a constatat că s-a produs o lezare gravă a relațiilor de familie pentru părțile civile, tocmai prin prisma imposibilității de realizare a obligației de sprijin moral și material existentă între copii și părinți dar și între soți, ceea ce necesită un corespondent pecuniar echitabil în vederea conservării valorilor sociale ocrotite de legea penală.

Instanța a avut în vedere gradul de rudenie dintre victimă și părțile civile precum și relațiile de afecțiune și sprijin, legăturile afective dintre aceștia, ce justifica stabilirea în mod echitabil a cuantumului daunelor morale ce trebuie acordate fiecărei părți civile la suma de câte 150.000 RON fiecare, sume ce au ca scop ameliorarea, într-o măsură cât mai apropiată a suferinței încercate, ce nu poate fi cuantificată.

Având în vedere considerentele de mai sus, instanța, în temeiul art. 396 și art. 397 C. proc. pen. a respins cererea de restituire a cauzei la procuror.

În baza art. 178 alin. (1) și (2) C. pen. din 1968 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1968 și art. 5 C. pen.

Va condamna pe inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1968 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. din 1968 a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani ce constituie termen de încercare stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 C. pen. din 1968.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968 a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei închisorii.

A obligat pe asigurătorul SC B. la plata sumelor de 20.100 RON daune materiale și 150.000 RON daune morale către partea civilă F., la plata sumelor de 20.100 RON daune materiale, 14.000 RON prestație periodică globală pentru perioada 21 februarie 2011 și până la data pronunțării sentinței precum și a sumei de 150.000 RON daune morale către partea civilă G., precum și la plata sumelor de 20.100 RON daune materiale și 150.000 RON daune morale către partea civilă H.

A obligat asigurătorul la plata sumelor de 3.000 RON către partea civilă F. și 4.000 RON către partea civilă H. reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de părțile civile respectiv onorariu avocat.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 654 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și faza de judecată.

Împotriva sentinței penale nr. 312 din 29 octombrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au formulat apel inculpatul A. și asigurătorul Societatea de Asigurări - SC B. - Sucursala Gorj.

Inculpatul A. în motivele de apel formulate în temeiul art. 421 C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului formulat de către inculpat, desființarea sentinței atacate, și, rejudecând, să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 17 pct. 2 C. proc. pen. rap. la art. 16 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. cu aplicarea art. 31 C. pen., prin reținerea incidenței cazului fortuit, cauză de neimputabilitate exoneratoare de răspundere penală și civilă pentru inculpat.

A criticat sentința atacată din perspectiva modului în care au fost apreciate probele în cauză, considerând că aceasta este nelegală întrucât potrivit art. 103 C. proc. pen. probele administrate în cursul procesului penal nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, iar în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției instanța trebuie să hotărască motivat cu trimitere la toate probele evaluate.

A susținut că, în cauză, probele au fost administrate cu încălcarea dreptului la apărare, situație față de care la instanța de fond a invocat nulitatea actelor procedurale efectuate.

A arătat că a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice în cauză, motivat de faptul că concluziile celor trei expertize întocmite în faza de urmărire penală sunt contradictorii cu privire la viteza de deplasare a automobilului condus de inculpat în momentul impactului. A arătat că a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice pentru a se stabili o concluzie certă privind viteza de deplasare a automobilului condus de inculpat în momentul impactului, însă această solicitare a fost respinsă. A solicitat ca, din cele trei expertize tehnice auto efectuate în cauză, să fie avută în vedere expertiza tehnico auto întocmită de expertul N., expertiză care a fost întocmită în condiții de legalitate și care conține elemente tehnice necesare unei juste soluționări a cauzei, cu atât mai mult cu cât la efectuarea acesteia au participat și experții desemnați de către părți.

Referitor la expertiza întocmită de către Institutul Național de Expertize Criminalistice, a solicitat să se aibă în vedere că la efectuarea acesteia nu a participat și expertul desemnat de către inculpat, inculpatul fiind trimis în judecată fără a putea formula obiecții cu privire la această expertiză.

Referitor la incidența cazului fortuit, a solicitat să se aibă în vedere că inculpatul a pornit spre locul de muncă, Poliția Municipiului Motru, din direcția Târgu Jiu, traversând pe o distanță de circa 25 de km, până la podul peste râul Tismana - locul accidentului, nu mai puțin de patru poduri peste râurile Jiul, Șușița, Jaleș și Bistrița, fără a exista pe acestea pelicule de gheață, relevante în acest sens fiind planșele foto extrase din aplicația publică XX aflate la dosar. A arătat că organul de urmărire penală a susținut că inculpatul, cunoscând acel traseu, putea să prevadă că pe acel pod exista pelicule de gheață, însă din perspectiva apărării inculpatul parcurgând zilnic acel traseu, cel puțin cu o lună înainte, a avut o anumită siguranță a traseului care înlătură susținerea parchetului, ba mai mult inculpatul a traversat până la acel pod încă patru poduri fără a întâlni pe traseu pelicule de gheață ori carosabil umed.

În analiza dispozițiilor art. 123 lit. f) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, în vigoare la acel moment, potrivit cărora conducătorul de vehicul era obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 50 km/h în afara localităților, în situația în care partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă, a solicitat să se aibă în vedere declarația inculpatului.

Din punctul de vedere a apelantului inculpat, peliculele de gheață care au existat pe porțiunea respectivă de pod au constituit o împrejurare fortuită care trebuie coroborată cu dispozițiile art. 124 din O.U.G. nr. 195/2002 care prevăd obligația societății administrator al șoselelor naționale, C.N.A.D.R., să monteze indicatoare de avertizare pentru drum cu denivelări sau de atenționare pentru formarea poleiului, ceea ce nu exista la acel moment așa cum rezultă din actele dosarului.

A susținut că în situația în care porțiunea de drum ar fi fost semnalizată corespunzător cu marcaje potrivit art. 124 din O.U.G. nr. 195/2002 situația de fapt ar fi fost diferită pentru că impunea obligația inculpatului de prevedere generală pentru toate pericolele care se puteau ivi. A mai susținut că pe porțiunea respectivă de drum nu fusese împrăștiate materiale antiderapante de către C.N.A.D.R., aspect din care rezultă culpa C.N.A.D.R., culpă ce trebuie reținută în cauză la analiza soluției.

Examinând cauza în raport de criticile formulate, conform art. 417 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că apelurile declarate împotriva sentinței penale nr. 312 din 29 octombrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, de către inculpatul A. este nefondat, iar apelul declarat de apelanta Societatea de Asigurări - SC B. - Sucursala Gorj, este tardiv, ambele apeluri urmând să fie respinse.

Cu privire la apelul declarat de apelanta Societatea de Asigurări - SC B. - Sucursala Gorj, Înalta Curte constată următoarele:

Soluția instanței de fond fost comunicată apelantei Societatea de Asigurări - SC B. - Sucursala Gorj, la data 31 octombrie 2014 apelul fiind declarat la data de 14 noiembrie 2014, cu nerespectare termenului imperativ de 10 zile prevăzut de art. 410 alin. (1) C. proc. pen., condiții în care Înalta Curte va respinge ca tardiv apelul declarat.

Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen, formulată de apelanta Societatea de Asigurări - SC B. -Sucursala Gorj, cerere motivată prin aceea că minuta a fost comunicată la Sucursala Târgu Jiu a SC B. SA, care ar fi un dezmembrământ fără personalitate juridică al apelantei, în condițiile în care, comunicarea minutei a fost efectuată și către Sucursala Târgu Jiu a SC B. SA, la data 31 octombrie 2014, unitate care avea obligația să o transmită către SC B.

Având în vedere că Înalta Curte urmează să respingă, ca tardiv, apelul declarat de apelanta Societatea de Asigurări - SC B. - Sucursala Gorj, nu vor mai fi prezentate motivele de apel formulate, care vizau doar latura civilă a cauzei.

Cu privire la apelul declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că din perspectiva modului în care au fost apreciate probele în cauză, hotărârea atacată este legală, instanța de fond motivându-și hotărârea adoptată cu trimitere la toate probele administrate, nefiind constatate de către instanța de apel încălcări ale dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal.

În fapt s-a reținut că în dimineața zilei de 21 februarie 2011, în jurul orelor 7,30, după ce l-a luat în autoturism pe colegul său C., inculpatul A. a plecat spre orașul Motru. Pe raza loc. Cîlnic, la km 62+200, în afara localității, la trecerea peste râul Tismana, datorită carosabilului umed și acoperit cu polei, autoturismul a derapat și inculpatul pierzând controlul volanului a pătruns pe contrasens, răsucindu-se la 360 grade, lovind cu partea dreaptă a autoturismului parapetul metalic de delimita șoseaua pe partea stângă din direcția de deplasare.

În urma accidentului, numitul C., aflat pe scaunul din dreapta față al autoturismului, a decedat, iar prin raportul medico-legal din 28 februarie 2011 al Serviciului de medicină legală Gorj s-a concluzionat că moartea acestuia a fost violentă, ea datorânclu-se hemoragiei interne, consecința unui politraumatism toraco-abdominal, cu fracturi costale multiple și dilacerării hepatice, splenice cu hemiperitoneu consecutiv, leziunile abdominale având legătură directă de cauzalitate cu decesul și s-au putut produce în condițiile accidentului rutier.

În cauză, s-au efectuat 3 expertize criminalistice tehnice auto de către Biroul local de expertize judiciare tehnice și contabile de pe lângă Tribunalul Dolj, Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București și Institutul Național de Expertize Criminalistice București, care în rapoartele de expertiză criminalistice tehnice din 23 iulie 2012 al Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București și din 27 mai 2013 al Institutului Național de Expertize Criminalistice București concluzionează că accidentul de circulație s-a produs din culpa exclusivă a învinuitului A. care nu a adaptat viteza la condițiile de drum.

În aceste circumstanțe, Înalta Curte constată că solicitarea inculpatului apelant privind efectuarea unei noi expertize tehnice în cauză, motivată de faptul că, concluziile celor trei expertize sunt contradictorii, nu este justifiată în condițiile în care concluziile expertizelor efectuate, inclusiv cea întocmită de către Institutul Național de Expertize Criminalistice, permitea instanței de fond să stabilească o stare de fapt corectă.

Potrivit raportului de expertiză întocmit de experții criminalist! din cadrul INEC, solicitat tocmai pentru a lămuri neconcordanțele dintre primele două expertize efectuate în cauză, s-a auns la concluzia că, inculpatul putea evita producerea evenimentului rutier prin adaptarea vitezei la condițiile de drum respectiv carosabil umed și acoperit cu gheață pe pod, viteza care ar fi permis oprirea autovehiculului până la pătrunderea pe acostament fiind de 69-70 km/h.

În ceea ce privește viteza autovehiculului condus de inculpat la momentul declanșării procesului de derapare, au fost reținute două ipoteze, respectiv viteza de cea. 88-92 km/h, ipoteză susținută de inculpat, potrivit căreia autoturismul s-a deplasat în regim de derapare cca. 60-70 metri pe suprafața carosabilă.

În cea de-a doua ipoteză, viteza autovehiculului la momentul declanșării procesului de derapare a fost de cca. 96-99 km/h. această concluzie a fost stabilită tot potrivit împrejurărilor arătat de inculpat care a legat declanșarea fenomenului de derapare și de trecerea peste o denivelare existentă pe pod, fotografiile judiciar-operative prezentând existența unei denivelări în zona de început a podului raportat la direcția de Tg.-Jiu - Motru.

În această ipoteză, Înal