ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3762/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3762/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de

chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanta SC S. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele

Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare

Fiscală anularea notificărilor nr. NLD 8325 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8326

din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8327 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8328 din 15

noiembrie 2011, nr. NLD 8329 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8330 din 15 noiembrie

2011, nr. NLD 8331 din 15 noiembrie 2011 și nr. NLD 8332 din 15 noiembrie 2011

emise de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și obligarea la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivare,

reclamanta a arătat, în esență, că art. 363

1

alin. (1) și (2) din

Legea nr. 95/2006 prevede că în cazul în care deținătorul autorizației de

punere pe piață a medicamentelor relevante nu desfășoară în România activități

de comercializare a acestora, contribuția este datorată de persoanele juridice

care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca

urmare a obținerii acestui drept de comercializare, direct sau indirect, de la

respectivul deținător al autorizației. De asemenea, s-a arătat că volumul

folosit pentru calcularea contribuției include numai vânzările efectuate către

farmacii și către unitățile sanitare cu paturi în cadrul unui trimestru.

Prin urmare, o

societate care vinde medicamente către distribuitori angro nu poate controla

sau ști cu exactitate destinația finală a medicamentelor vândute și nu poate

declara care este valoarea medicamentelor ce au fost vândute ulterior către

furnizori de medicamente în tratament ambulatoriu și către unități sanitare cu

paturi în România. Așadar, vânzările către terți, respectiv către alți

distribuitori de medicamente, nu pot și nu trebuie luate în considerare la

calcularea contribuției datorate.

Reclamanta a

menționat că notificările emise de pârâta Casa Națională de Asigurări de

Sănătate sunt ilegale întrucât au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale

obligatorii, respectiv procentul contribuției specificat în notificări este de

11%, fiind stabilit incorect, având în vedere că aceasta a luat în calcul nu

doar volumul vânzărilor către spitale declarat de S. pentru trimestrele relevante,

ci și volumul vânzărilor către distribuitorii angro de medicamente, precum și

faptul că pârâta a avut în vedere totalul vânzărilor realizate, iar nu totalul

încasărilor societății. În acest context, reclamanta a menționat că pe

trimestrele IV/2009, I/2010 a efectuat zero vânzări către farmacii și spitale,

pe trimestrul II/2010 a efectuat zero vânzări către farmacii și vânzări în

valoare de 274,49 lei către spitale, pe trimestrul III/2010 a efectuat zero

vânzări către farmacii și vânzări în valoare de 22.291,76 lei către spitale, pe

trimestrul IV/2010 a efectuat zero vânzări către farmacii și vânzări în valoare

de 43.749,10 lei către spitale, pe trimestrul I/2011 a efectuat zero vânzări

către farmacii și vânzări în valoare de 38.138,79 lei către spitale, pe

trimestrul II/2011 a efectuat zero vânzări către farmacii și vânzări în valoare

de 54.599,01 lei către spitale, iar pe trimestrul III/2011 a efectuat zero

vânzări către farmacii și vânzări în valoare de 115.017,93 lei către spitale.

1.2. Întâmpinările formulate

în cauză

Prin întâmpinarea

depusă în cauză la data de 06 august 2012, pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în

ceea ce o privește pentru considerentul principal că nu este emitenta actelor

administrative contestate de reclamantă.

În argumentarea

acestui punct de vedere, pârâta a invocat prevederile Legii nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea

depusă la data de 06 septembrie 2012, pârâta Casa Națională de Asigurări de

Sănătate a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

În apărare, pârâta a

explicat cadrul legal și a arătat că în temeiul dispozițiilor Legii nr. 95/2006

și ale Ordinului nr. 928/591/2010 contribuția datorată se calculează la suma

încasată pentru vânzările realizate în trimestrul respectiv, procentul de

contribuție aplicându-se la valoarea încasărilor trimestriale, iar

obligativitatea de declarare, respectiv de virare a contribuției este identică

pentru toți deținătorii de autorizație de punere pe piață și/sau de comercializare

a medicamentelor.

În concret pârâta a

menționat că prin notificările contestate a comunicat, față de declarațiile

depuse de reprezentantul legal al reclamantei privind volumul de vânzări, suma

estimată de plată, nivelul procentului de contribuție fiind stabilit conform

Anexei nr. 14 din Legea nr. 95/2006. Aceasta, întrucât reclamanta nu și-a

îndeplinit obligația prevăzută de art. 5 alin. (2) din Ordinul comun al

ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 928/591/2010.

1.3. Sentința și considerentele

primei instanțe

Prin Sentința nr.

6051 din 25 octombrie 2012 Curtea de Apel București a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare

Fiscală, invocată prin întâmpinare. A dispus respingerea acțiunii împotriva

acestei pârâte ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

A fost admisă în

parte acțiunea formulată de SC S. SRL în contradictoriu cu pârâta Casa

Națională de Asigurări de Sănătate și a dispus anularea notificărilor nr. NLD

8325 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8326 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8327

din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8328 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8329 din 15

noiembrie 2011, nr. NLD 8330 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8331 din 15

noiembrie 2011 și nr. NLD 8332 din 15 noiembrie 2011 emise de pârâta C.N.A.S.

Totodată, a luat act

că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut că excepția lipsei calității

procesuale pasive a A.N.A.F. este întemeiată, întrucât potrivit art. 9 alin.

(1) din O.U.G. nr. 77/2011, pentru medicamentele incluse în programele

naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în

tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de

prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru

medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc,

vândute anterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, contribuția

datorată potrivit art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește

de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și se plătește conform

reglementărilor legale în vigoare la data vânzării acestora.

S-a mai arătat că

notificările contestate în speță au fost emise pentru perioada anului 2010 de

către pârâta CNAS, astfel că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu poate

răspunde pentru situații născute înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr.

77/2011. În plus, acest act normativ se referă la administrarea creanțelor ce

se vor naște ulterior intrării în vigoare a ordonanței.

Pe fond, prima

instanță a considerat că reclamanta nu a comercializat în România, către

farmacii sau unități sanitare cu paturi, toate cantitățile de medicamente avute

în vedere de pârâtă la emiterea notificărilor contestate, ci pe trimestrul

II/2010 a efectuat vânzări în valoare de 274,49 lei către spitale, pe

trimestrul III/2010 a efectuat vânzări în valoare de 22.291,76 lei către

spitale, pe trimestrul IV/2010 a efectuat vânzări în valoare de 43.749,10 lei

către spitale, pe trimestrul I/2011 a efectuat vânzări în valoare de 38.138,79

lei către spitale, pe trimestrul II/2011 a efectuat vânzări în valoare de 54.599,01

lei către spitale, iar pe trimestrul III/2011 a efectuat vânzări în valoare de

115.017,93 lei către spitale, restul vânzărilor din aceste trimestre, precum și

vânzările integrale efectuate pe trimestrele IV/2009 și I/2010 fiind efectuate

către distribuitori angro.

În acest context,

instanța apreciază că pentru stabilirea procentului și valorii contribuției

datorate de reclamantă nu pot fi avute în vedere vânzările totale de

medicamente, ci numai cele efectuate către farmacii și unități sanitare cu

paturi, iar nu și cele efectuate către terți distribuitori angro.

A mai apreciat

instanța de fond că volumul vânzărilor se stabilește pe baza declarațiilor 2a

și 2b, care cuprind lista medicamentelor vândute în sistemul de asigurări de

sănătate, pentru tratamentul ambulatoriu ori pentru unități sanitare cu paturi.

În consecință, procentul de contribuție se determină prin raportare la

declarațiile 2a și 2b, în timp ce baza de calcul pentru contribuție, la care se

aplică procentul, se determină pe baza declarațiilor 2a

1

și 2b

1

(privind încasările realizate din vânzarea de medicamente).

Prin notificările

contestate în speță, CNAS a stabilit atât procentul de contribuție, cât și suma

de plată (și implicit baza de calcul pentru contribuție) prin raportare la declarațiile

depuse de reclamantă referitoare la volumul vânzărilor (corespunzătoare

declarațiilor 2a și 2b), nedepunând și declarațiile 2a

1

și 2b

1

.

Potrivit legii,

procentul contribuției se aplică asupra valorii încasărilor de medicamente,

raportate prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

. Această concluzie

rezultă clar și din art. 4 alin. (2), corelat cu art. 1 lit. b) din Ordin, în

sensul că procentul contribuției se aplică asupra totalului veniturilor

trimestriale obținute, adică, potrivit definiției din Ordin, asupra încasărilor

trimestriale. Or, în lipsa datelor pe care reclamanta nu le-a putut raporta,

prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

, CNAS a aplicat procentul de

contribuție asupra volumului vânzărilor, iar prin aceasta, notificările în

discuție sunt contrare Legii nr. 95/2006 și Ordinului.

Prima instanță a

considerat că nedepunerea declarațiilor 2a

1

și 2b

1

nu

poate fi sancționată cu stabilirea contribuției prin raportare la vânzări, iar

nu la încasări, sancțiunile pentru asemenea ipoteze fiind expres prevăzute

numai de art. 365 din Legea nr. 95/2006 și de art. 7 și 8 din ordin.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și

SC S. SRL.

2.1. Motivele de

recurs

Prin motivele de

recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și reclamanta SC S. SRL

au criticat soluția adoptată cu privire la excepția lipsei calității procesuale

pasive a ANAF, susținând că potrivit art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011

procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuția trimestrială

datorată de deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau

reprezentanții legali ai acestora, vor fi continuate de Agenție, care se

subrogă în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății - C.N.A.S., în

calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate.

Pe fond, pârâta Casa

Națională de Asigurări de Sănătate a arătat că în mod greșit instanța a

stabilit care sunt plătitorii contribuției, fiind denaturat înțelesul art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, care califică în mod clar sfera subiecților cărora li se

aplică norma de drept.

A precizat recurenta

că în mod greșit prima instanță a considerat că obligația declarativă și de

plată a contribuției aparține persoanelor juridice care vând efectiv

medicamentele compensate din fondurile publice în sistemul de asigurări de

sănătate către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu și către

unitățile sanitare cu paturi, în cadrul unui trimestru și obțin încasări din

aceleași vânzări.

S-a mai arătat că

potrivit legislației aplicabile în domeniu, persoanele care dețin autorizația

de punere pe piață a medicamentelor incluse în programele naționale de sănătate

pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu,

cu sau fără contribuție personală și pentru medicamentele de care beneficiază

asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din

comercializarea în România, datorează contribuția trimestrială din valoarea

încasărilor, conform grilei privind contribuția trimestrială prevăzută în Anexa

14 a Legii nr. 95/2006.

Această contribuție

este datorată, în cazul în care deținătorii de autorizație nu au desfășurat

activități de comercializare în România, de către persoanele juridice care

realizează încasări din comercializarea în România, ca urmare a obținerii

dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației sau de la

persoana care a primit de la deținătorul de autorizație dreptul de a transmite

către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România.

Recurenta a menționat

că persoanele plătitoare ale taxei au obligația de a depune declarațiile 2a

1

și 2b

1

, în raport de prevederile Anexei 14 a Legii nr. 95/2006, în

raport de care se stabilește procentul contribuției.

Potrivit Ordinului

nr. 928/2010, persoanele prevăzute în art. 363

1

alin. (1) și (2) au

obligația de a depune declarațiile din Anexele 2a și 2b, privind valoarea

vânzărilor în primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru, iar

în primele 5 zile ale lunii următoare în care au fost încasate în totalitate

veniturile aferente unui trimestru, trebuiau depuse Anexele 2a

1

și

2b

1

.

S-a menționat că dacă

pentru declarațiile respective nu există date, atunci se completează declarația

ca zero.

Sumele notificate pot

fi contestate la comisia de contestații.

S-a precizat că

notificările îndeplinesc condițiile prevăzute din Ordinul nr. 928/2010,

întrucât cuprind valoarea nominală a contribuțiilor, termenul de plată și

contul bancar.

A explicat recurenta

că reclamanta a primit dreptul de a transmite către distribuitorii terți

dreptul de comercializare a medicamentelor în România, de la deținătorul

autorizației APP (Les Laboratoires Servier), astfel că în baza art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, avea obligația de a depune declarațiile

la CNAS cu privire la vânzări și încasări și de a plăti taxa.

2.2. Întâmpinarea

formulată în cauză

Prin întâmpinare,

reclamanta-intimată a solicitat respingerea recursului, arătând că atât textul

art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, cât și Ordinul nr. 958/2010, nu au

clarificat elementele de impunere cu privire la calitatea de contribuabil.

S-a arătat că în

perioadele cuprinse în notificări nu s-au raportat încasări din vânzările de

medicamente în farmacii sau spitale, așa încât nu trebuie să plătească nicio

contribuție.

2.3. Analiza

motivelor de recurs

Înalta Curte,

examinând sentința pronunțată, acțiunea, motivele de recurs, probele

administrate și legislația aplicabilă, constată că recursul declarat de Casa

Națională de Asigurări de Sănătate este fondat, iar recursul reclamanta SC S.

SRL este neîntemeiat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.

Cu privire la fond

Legea nr. 95/2006 a

fost modificată prin O.U.G. nr. 104/2009, în sensul introducerii art. 363

1

,

prin care s-a reglementat obligația deținătorilor de autorizații de punere pe

piață a medicamentelor incluse în programele naționale de sănătate, de care

beneficiază bolnavii în ambulatoriu sau spitale sau a persoanelor juridice care

au obținut dreptul de comercializare în România, direct de la deținătorul

autorizației sau a celor care au primit direct sau indirect, de la deținătorul

autorizației, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a

medicamentelor în România.

Urmare a acestor

prevederi legale, CNAS a transmis reclamantei un număr de 8 notificări prin

care i-a comunicat nivelul procentului de contribuție datorat în raport de

volumul vânzărilor, precum și suma estimată de plată.

Instanța de fond a

considerat că taxa reglementată de art. 363

1

din Legea nr. 95/2006,

denumită claw-back, se plătește numai de acele persoane care comercializează

medicamente către farmacii sau unități sanitare cu paturi și numai pentru

vânzările către acestea, nu și pentru cele efectuate către terții distribuitori

de medicamente.

Contrar soluției

primei instanțe, interpretarea logică și gramaticală a prevederilor art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 fundamentează în mod neechivoc sfera de aplicare a

acestei taxe, adică sfera de cuprindere a medicamentelor pentru care se datorează

plata contribuției și sfera subiecților plătitori, după cum se va arăta în

continuare.

Sfera de cuprindere

Astfel, taxa de

claw-back se aplică pentru medicamentele incluse în programele naționale de

sănătate de care beneficiază asigurații, precum și pentru medicamentele cu sau

fără contribuție personală, folosite în tratament ambulatoriu, pe bază de

prescripție medicală, precum și pentru medicamentele de care beneficiază

asigurații în tratamentul spitalicesc.

Așa cum s-a explicat

și în considerentele deciziei CCR 1007/2012, obligativitatea plății

contribuției trimestriale se întemeiază pe faptul că prețul acestor medicamente

este suportat din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate și din bugetul

Ministerului Sănătății.

Sfera plătitorilor

Din analiza

prevederilor art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006

rezultă că obligația de plată a taxei trimestriale subzistă numai în sarcina

deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor respective sau

dacă aceștia nu desfășoară în România activități de comercializare, contribuția

se datorează de persoanele juridice care realizează încasări din

comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de

comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a

medicamentelor sau de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației,

direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de

comercializare în România a medicamentelor.

Ca urmare a acestor

prevederi legale, sunt plătitori ai taxei comercianții care au calitatea de

deținător al autorizației de punere pe piață a medicamentelor în România,

pentru medicamentele prevăzute la art. 363

1

alin. (1) din Legea nr.

95/2006.

Aceeași calitate de

plătitori ai taxei de claw-back o au și persoanele juridice care realizează

încasări în România din comercializarea medicamentelor de mai sus, ca efect al

obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de

punere pe piață sau a dreptului de a transmite către terți dreptul de

comercializare.

Ca urmare, sfera

plătitorilor este definită de legiuitor, care are dreptul exclusiv de a stabili

subiecții taxelor fiscale și parafiscale, legiuitorul având o marjă de

apreciere la implementarea politicilor economice și sociale.

Astfel cum s-a

relevat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Stere

împotriva României) un stat contractant se bucură de o largă marjă de apreciere

pentru stabilirea taxelor și impozitelor, sub condiția menținerii justului

echilibru între interesele generale și cele private.

Înalta Curte

apreciază că în raport de finalitatea taxei, stabilirea acesteia se înscrie în

marja de apreciere a statului și menține un just echilibru între interesele

generale și cele private.

În concluzie, cele stabilite

de prima instanță privind subiecții plătitori, creează o premisă care nu este

reglementată de lege, deoarece obligația plății taxei trimestriale nu are

legătură cu vânzarea directă a medicamentelor către farmacii sau spitale,

condițiile pentru a fi plătitorul taxei au fost expuse mai sus, fiind subsumate

autorizației de punere pe piață.

Mai precis, nu orice

persoană care comercializează în România medicamente de natura celor cuprinse

în alin. (1) al art. 373

1

din Legea nr. 95/2006 datorează taxa de

claw-back, ci numai acelea care dețin autorizația de punere pe piață a

medicamentelor respective sau dacă deținătorii de autorizații nu desfășoară

activități de comercializare în România, taxa se datorează de persoanele

juridice care realizează venituri din comercializarea în România a acelor

medicamente, dar ca urmare a obținerii drepturilor de comercializare direct de

la deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau a

dreptului de a transmite către terți dreptul de comercializare.

Ca urmare a

prevederilor art. 363

1

alin. (2) din Legea nr. 95/2006, calitatea de

plătitor al taxei trimestriale o are reclamanta și nu distribuitorii angro,

pentru că aceasta a primit dreptul de a transmite către distribuitorii terți

dreptul de comercializare a medicamentelor în România, de la APP (Les

Laboratoires Servier).

Cu privire la

legalitatea notificărilor

Notificările a căror

anulare s-a cerut prin acțiune se referă la trim. IV/2009; II-III/2010 și trim.

I-III/2011, perioadă în care era în vigoare O.U.G. nr. 104/2009 și Ordinul nr.

928/581/2010.

Prin normele de

punere în aplicare a prevederilor art. 363

1

alin. (1) și (2),

respectiv art. 4 din Ordinul nr. 928/591/2010, s-a prevăzut care este procentul

contribuției și cum se determină valoarea contribuției, respectiv prin

aplicarea unui procent asupra totalului veniturilor obținute trimestrial, după

deducerea TVA.

Același ordin prevede

în art. 5 că în primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru,

plătitorii taxei au obligația de a depune la CNAS declarația prevăzută în Anexa

2a și 2b, iar în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care au fost

încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru, au obligația să

depună declarațiile prevăzute în Anexa 2a

1

și 2b

1

.

Ordinul nr. 928/591/2010

a fost supus examinării judiciare, sub aspectul legalității, în cadrul acțiunii

în anulare care a format obiectul dosarului nr. 11665/20/2010, iar prin

Sentința nr. 1855 din 14 martie 2012 a Curții de Apel București a fost respinsă

acțiunea, sentința devenită irevocabilă prin Decizia nr. 6039/2013.

În consecință, toate

dispozițiile acestui act infralegislativ au rămas aplicabile în circuitul

normativ, având putere obligatorie, ca și actul normativ superior, în baza

căruia a fost emis.

Ca urmare a prevederilor

art. 5 din Ordinul nr. 928/2010 reclamanta avea obligația de a depune la CNAS,

atât declarațiile din Anexele 2a și 2b, cât și cele din Anexele 2a

1

și 2b

1

, în termenele prevăzute de art. 5 din ordin.

În speța prezentă,

reclamanta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 5 din Ordinul nr.

928/2010.

În raport de

atitudinea reclamantei care nu și-a îndeplinit integral obligațiile legale,

respectiv nu a depus declarațiile prevăzute în Anexele 2a

1

și 2b

1

privind încasările, CNAS a procedat corect, pentru că prin nedepunerea celor 2

declarații se tinde și chiar s-a ajuns la neaplicarea legii.

Înalta Curte arată că

stabilirea prin estimare a bazei de impunere și a obligației de plată nu poate

fi apreciată ca nelegală, din moment ce reclamanta nu și-a îndeplinit obligația

legală de a depune declarația prin volumul încasărilor, cu precizarea că textul

art. 5 din Norme prevede obligația de a depune declarațiile respective.

Notificările

reprezintă o estimare provizorie, după cum rezultă chiar din cuprinsul

acestora.

Din conținutul

normativ al art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, al Ordinului nr.

928/2010 și interpretarea dată de Curtea Constituțională rezultă că taxa de

claw-back este o creanță bugetară căreia i se aplică normele din dreptul

material și procedural fiscal.

Astfel, potrivit art.

1 și 67 C. proc. fisc., organele care stabilesc obligații aferente diferitelor

bugete au dreptul de a stabili baza de impunere, prin estimare, dacă

contribuabilul nu își îndeplinește obligațiile legale.

Această bază de impunere

poate fi contestată și reanalizată după îndeplinirea obligației de a se depune

declarațiile din Anexa 2a

1

și 2b

1

.

De asemenea,

notificările conțin toate elementele obligatorii, respectiv emitentul,

destinatarul obligației și temeiul legal.

În raport de

considerentele prezentei decizii, se constată că în mod greșit prima instanță a

apreciat că notificările sunt nelegale.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF

Motivele de recurs

referitoare la greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive

a ANAF sunt nefondate.

Conform prevederilor

art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011,

când acestea au intrat în vigoare, procedurile de administrare a creanțelor

reprezentând contribuția claw-back vor fi continuate de Agenția Națională de

Administrare Fiscală. În consecință, subrogarea Agenției Naționale de

Administrare Fiscală intervine numai pentru procedurile de administrare a

creanțelor, iar nu și în ceea ce privește stabilirea acestora anterior datei

respective, pentru care competența aparținea Casei Naționale de Asigurări de

Sănătate.

Noțiunea de

administrare a creanței avută în vedere de dispozițiile art. 9 alin. (2) din

O.U.G. nr. 77/2011 se referă numai la procedura de încasare și de executare

silită a creanțelor deja stabilite și nu poate fi extinsă pentru operațiunile

juridice premergătoare de constatare a existenței și întinderii creanței și

care au ca obiect individualizarea procentului de contribuție, a bazei de

calcul, calcularea efectivă a sumei datorate cu titlu de taxă de claw-back și

comunicarea acesteia către debitor, ca atribuții exclusive ale Casei Naționale

de Asigurări de Sănătate în perioada 2009 - trim. III al anului 2011, avută în

vedere la emiterea notificării contestate în prezenta cauză.

Această concluzie se

impune față de reglementarea cuprinsă în art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr.

77/2011, care prevede expres că, pentru medicamentele incluse în programele

naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în

tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de

prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate și pentru

medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc,

vândute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, contribuția

datorată potrivit art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății, se stabilește de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și

se plătește conform reglementărilor în vigoare la data vânzării acestora.

Având în vedere

considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul

declarat de pârâtă va fi admis, se va modifica sentința atacată și se va

respinge acțiunea împotriva Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ca

neîntemeiată, iar recursul declarat de reclamanta SC S. SRL va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC S. SRL și împotriva Sentinței civile nr. 6051 din 25

octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Admite recursul

declarat de pârâta de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva

Sentinței civile nr. 6051 din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel București,

secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată și respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - GV