ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3762/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC S. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală anularea notificărilor nr. NLD 8325 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8326 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8327 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8328 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8329 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8330 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8331 din 15 noiembrie 2011 și nr. NLD 8332 din 15 noiembrie 2011 emise de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că art. 363 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 prevede că în cazul în care deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor relevante nu desfășoară în România activități de comercializare a acestora, contribuția este datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii acestui drept de comercializare, direct sau indirect, de la respectivul deținător al autorizației. De asemenea, s-a arătat că volumul folosit pentru calcularea contribuției include numai vânzările efectuate către farmacii și către unitățile sanitare cu paturi în cadrul unui trimestru.

Prin urmare, o societate care vinde medicamente către distribuitori angro nu poate controla sau ști cu exactitate destinația finală a medicamentelor vândute și nu poate declara care este valoarea medicamentelor ce au fost vândute ulterior către furnizori de medicamente în tratament ambulatoriu și către unități sanitare cu paturi în România. Așadar, vânzările către terți, respectiv către alți distribuitori de medicamente, nu pot și nu trebuie luate în considerare la calcularea contribuției datorate.

Reclamanta a menționat că notificările emise de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt ilegale întrucât au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale obligatorii, respectiv procentul contribuției specificat în notificări este de 11%, fiind stabilit incorect, având în vedere că aceasta a luat în calcul nu doar volumul vânzărilor către spitale declarat de S. pentru trimestrele relevante, ci și volumul vânzărilor către distribuitorii angro de medicamente, precum și faptul că pârâta a avut în vedere totalul vânzărilor realizate, iar nu totalul încasărilor societății.

În acest context, reclamanta a menționat că pe trimestrele IV/2009, I/2010 a efectuat zero vânzări către farmacii și spitale, pe trimestrul II/2010 a efectuat zero vânzări către farmacii și vânzări în valoare de 274,49 lei către spitale, pe trimestrul III/2010 a efectuat zero vânzări către farmacii și vânzări în valoare de 22.291,76 lei către spitale, pe trimestrul IV/2010 a efectuat zero vânzări către farmacii și vânzări în valoare de 43.749,10 lei către spitale, pe trimestrul I/2011 a efectuat zero vânzări către farmacii și vânzări în valoare de 38.138,79 lei către spitale, pe trimestrul II/2011 a efectuat zero vânzări către farmacii și vânzări în valoare de 54.599,01 lei către spitale, iar pe trimestrul III/2011 a efectuat zero vânzări către farmacii și vânzări în valoare de 115.017,93 lei către spitale.

1.2. Întâmpinările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă în cauză la data de 06 august 2012, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește pentru considerentul principal că nu este emitenta actelor administrative contestate de reclamantă. În argumentarea acestui punct de vedere, pârâta a invocat prevederile Legii nr. 554/2004. Prin întâmpinarea depusă la data de 06 septembrie 2012, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

În apărare, pârâta a explicat cadrul legal și a arătat că în temeiul dispozițiilor Legii nr. 95/2006 și ale Ordinului nr. 928/591/2010 contribuția datorată se calculează la suma încasată pentru vânzările realizate în trimestrul respectiv, procentul de contribuție aplicându-se la valoarea încasărilor trimestriale, iar obligativitatea de declarare, respectiv de virare a contribuției este identică pentru toți deținătorii de autorizație de punere pe piață și/sau de comercializare a medicamentelor. În concret pârâta a menționat că prin notificările contestate a comunicat, față de declarațiile depuse de reprezentantul legal al reclamantei privind volumul de vânzări, suma estimată de plată, nivelul procentului de contribuție fiind stabilit conform Anexei nr. 14 din Legea nr. 95/2006.

Aceasta, întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 5 alin. (2) din Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 928/591/2010. 1.3. Sentința și considerentele primei instanțe Prin Sentința nr. 6051 din 25 octombrie 2012 Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocată prin întâmpinare. A dispus respingerea acțiunii împotriva acestei pârâte ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de SC S. SRL în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a dispus anularea notificărilor nr. NLD 8325 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8326 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8327 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8328 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8329 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8330 din 15 noiembrie 2011, nr. NLD 8331 din 15 noiembrie 2011 și nr. NLD 8332 din 15 noiembrie 2011 emise de pârâta C.N.A.S. Totodată, a luat act că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. este întemeiată, întrucât potrivit art. 9 alin. (1) din O.U.G.

nr. 77/2011, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, contribuția datorată potrivit art. 363 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și se plătește conform reglementărilor legale în vigoare la data vânzării acestora.

S-a mai arătat că notificările contestate în speță au fost emise pentru perioada anului 2010 de către pârâta CNAS, astfel că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu poate răspunde pentru situații născute înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011. În plus, acest act normativ se referă la administrarea creanțelor ce se vor naște ulterior intrării în vigoare a ordonanței.

Pe fond, prima instanță a considerat că reclamanta nu a comercializat în România, către farmacii sau unități sanitare cu paturi, toate cantitățile de medicamente avute în vedere de pârâtă la emiterea notificărilor contestate, ci pe trimestrul II/2010 a efectuat vânzări în valoare de 274,49 lei către spitale, pe trimestrul III/2010 a efectuat vânzări în valoare de 22.291,76 lei către spitale, pe trimestrul IV/2010 a efectuat vânzări în valoare de 43.749,10 lei către spitale, pe trimestrul I/2011 a efectuat vânzări în valoare de 38.138,79 lei către spitale, pe trimestrul II/2011 a efectuat vânzări în valoare de 54.599,01 lei către spitale, iar pe trimestrul III/2011 a efectuat vânzări în valoare de 115.017,93 lei către spitale, restul vânzărilor din aceste trimestre, precum și vânzările integrale efectuate pe trimestrele IV/2009 și I/2010 fiind efectuate către distribuitori angro.

În acest context, instanța apreciază că pentru stabilirea procentului și valorii contribuției datorate de reclamantă nu pot fi avute în vedere vânzările totale de medicamente, ci numai cele efectuate către farmacii și unități sanitare cu paturi, iar nu și cele efectuate către terți distribuitori angro. A mai apreciat instanța de fond că volumul vânzărilor se stabilește pe baza declarațiilor 2a și 2b, care cuprind lista medicamentelor vândute în sistemul de asigurări de sănătate, pentru tratamentul ambulatoriu ori pentru unități sanitare cu paturi. În consecință, procentul de contribuție se determină prin raportare la declarațiile 2a și 2b, în timp ce baza de calcul pentru contribuție, la care se aplică procentul, se determină pe baza declarațiilor 2a 1 și 2b 1 (privind încasările realizate din vânzarea de medicamente).

Prin notificările contestate în speță, CNAS a stabilit atât procentul de contribuție, cât și suma de plată (și implicit baza de calcul pentru contribuție) prin raportare la declarațiile depuse de reclamantă referitoare la volumul vânzărilor (corespunzătoare declarațiilor 2a și 2b), nedepunând și declarațiile 2a 1 și 2b 1 . Potrivit legii, procentul contribuției se aplică asupra valorii încasărilor de medicamente, raportate prin declarațiile 2a 1 și 2b 1 . Această concluzie rezultă clar și din art. 4 alin. (2), corelat cu art. 1 lit. b) din Ordin, în sensul că procentul contribuției se aplică asupra totalului veniturilor trimestriale obținute, adică, potrivit definiției din Ordin, asupra încasărilor trimestriale.

Or, în lipsa datelor pe care reclamanta nu le-a putut raporta, prin declarațiile 2a 1 și 2b 1 , CNAS a aplicat procentul de contribuție asupra volumului vânzărilor, iar prin aceasta, notificările în discuție sunt contrare Legii nr. 95/2006 și Ordinului. Prima instanță a considerat că nedepunerea declarațiilor 2a 1 și 2b 1 nu poate fi sancționată cu stabilirea contribuției prin raportare la vânzări, iar nu la încasări, sancțiunile pentru asemenea ipoteze fiind expres prevăzute numai de art. 365 din Legea nr. 95/2006 și de art. 7 și 8 din ordin. 2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și

SC S. SRL.

2.1. Motivele de recurs Prin motivele de recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și reclamanta SC S. SRL au criticat soluția adoptată cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF, susținând că potrivit art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuția trimestrială datorată de deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali ai acestora, vor fi continuate de Agenție, care se subrogă în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății - C.N.A.S., în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate. Pe fond, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a arătat că în mod greșit instanța a stabilit care sunt plătitorii contribuției, fiind denaturat înțelesul art. 363 1 din Legea nr. 95/2006, care califică în mod clar sfera subiecților cărora li se aplică norma de drept.

A precizat recurenta că în mod greșit prima instanță a considerat că obligația declarativă și de plată a contribuției aparține persoanelor juridice care vând efectiv medicamentele compensate din fondurile publice în sistemul de asigurări de sănătate către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu și către unitățile sanitare cu paturi, în cadrul unui trimestru și obțin încasări din aceleași vânzări.

S-a mai arătat că potrivit legislației aplicabile în domeniu, persoanele care dețin autorizația de punere pe piață a medicamentelor incluse în programele naționale de sănătate pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România, datorează contribuția trimestrială din valoarea încasărilor, conform grilei privind contribuția trimestrială prevăzută în Anexa 14 a Legii nr. 95/2006.

Această contribuție este datorată, în cazul în care deținătorii de autorizație nu au desfășurat activități de comercializare în România, de către persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației sau de la persoana care a primit de la deținătorul de autorizație dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România. Recurenta a menționat că persoanele plătitoare ale taxei au obligația de a depune declarațiile 2a 1 și 2b 1 , în raport de prevederile Anexei 14 a Legii nr. 95/2006, în raport de care se stabilește procentul contribuției.

Potrivit Ordinului nr. 928/2010, persoanele prevăzute în art. 363 1 alin. (1) și (2) au obligația de a depune declarațiile din Anexele 2a și 2b, privind valoarea vânzărilor în primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru, iar în primele 5 zile ale lunii următoare în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru, trebuiau depuse Anexele 2a 1 și 2b 1 . S-a menționat că dacă pentru declarațiile respective nu există date, atunci se completează declarația ca zero. Sumele notificate pot fi contestate la comisia de contestații. S-a precizat că notificările îndeplinesc condițiile prevăzute din Ordinul nr. 928/2010, întrucât cuprind valoarea nominală a contribuțiilor, termenul de plată și contul bancar.

A explicat recurenta că reclamanta a primit dreptul de a transmite către distribuitorii terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România, de la deținătorul autorizației APP (Les Laboratoires Servier), astfel că în baza art. 363 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, avea obligația de a depune declarațiile la CNAS cu privire la vânzări și încasări și de a plăti taxa. 2.2. Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinare, reclamanta-intimată a solicitat respingerea recursului, arătând că atât textul art. 363 1 din Legea nr. 95/2006, cât și Ordinul nr. 958/2010, nu au clarificat elementele de impunere cu privire la calitatea de contribuabil. S-a arătat că în perioadele cuprinse în notificări nu s-au raportat încasări din vânzările de medicamente în farmacii sau spitale, așa încât nu trebuie să plătească nicio contribuție.

2.3. Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, examinând sentința pronunțată, acțiunea, motivele de recurs, probele administrate și legislația aplicabilă, constată că recursul declarat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate este fondat, iar recursul reclamanta SC S. SRL este neîntemeiat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare. Cu privire la fond Legea nr. 95/2006 a fost modificată prin O.U.G. nr. 104/2009, în sensul introducerii art. 363 1 , prin care s-a reglementat obligația deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor incluse în programele naționale de sănătate, de care beneficiază bolnavii în ambulatoriu sau spitale sau a persoanelor juridice care au obținut dreptul de comercializare în România, direct de la deținătorul autorizației sau a celor care au primit direct sau indirect, de la deținătorul autorizației, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România.

Urmare a acestor prevederi legale, CNAS a transmis reclamantei un număr de 8 notificări prin care i-a comunicat nivelul procentului de contribuție datorat în raport de volumul vânzărilor, precum și suma estimată de plată. Instanța de fond a considerat că taxa reglementată de art. 363 1 din Legea nr. 95/2006, denumită claw-back, se plătește numai de acele persoane care comercializează medicamente către farmacii sau unități sanitare cu paturi și numai pentru vânzările către acestea, nu și pentru cele efectuate către terții distribuitori de medicamente. Contrar soluției primei instanțe, interpretarea logică și gramaticală a prevederilor art. 363 1 din Legea nr. 95/2006 fundamentează în mod neechivoc sfera de aplicare a acestei taxe, adică sfera de cuprindere a medicamentelor pentru care se datorează plata contribuției și sfera subiecților plătitori, după cum se va arăta în continuare.

Sfera de cuprindere Astfel, taxa de claw-back se aplică pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate de care beneficiază asigurații, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratament ambulatoriu, pe bază de prescripție medicală, precum și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc. Așa cum s-a explicat și în considerentele deciziei CCR 1007/2012, obligativitatea plății contribuției trimestriale se întemeiază pe faptul că prețul acestor medicamente este suportat din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății.

Sfera plătitorilor Din analiza prevederilor art. 363 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 rezultă că obligația de plată a taxei trimestriale subzistă numai în sarcina deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor respective sau dacă aceștia nu desfășoară în România activități de comercializare, contribuția se datorează de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor sau de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare în România a medicamentelor.

Ca urmare a acestor prevederi legale, sunt plătitori ai taxei comercianții care au calitatea de deținător al autorizației de punere pe piață a medicamentelor în România, pentru medicamentele prevăzute la art. 363 1 alin. (1) din Legea nr. 95/2006. Aceeași calitate de plătitori ai taxei de claw-back o au și persoanele juridice care realizează încasări în România din comercializarea medicamentelor de mai sus, ca efect al obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață sau a dreptului de a transmite către terți dreptul de comercializare. Ca urmare, sfera plătitorilor este definită de legiuitor, care are dreptul exclusiv de a stabili subiecții taxelor fiscale și parafiscale, legiuitorul având o marjă de apreciere la implementarea politicilor economice și sociale.

Astfel cum s-a relevat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Stere împotriva României) un stat contractant se bucură de o largă marjă de apreciere pentru stabilirea taxelor și impozitelor, sub condiția menținerii justului echilibru între interesele generale și cele private. Înalta Curte apreciază că în raport de finalitatea taxei, stabilirea acesteia se înscrie în marja de apreciere a statului și menține un just echilibru între interesele generale și cele private. În concluzie, cele stabilite de prima instanță privind subiecții plătitori, creează o premisă care nu este reglementată de lege, deoarece obligația plății taxei trimestriale nu are legătură cu vânzarea directă a medicamentelor către farmacii sau spitale, condițiile pentru a fi plătitorul taxei au fost expuse mai sus, fiind subsumate autorizației de punere pe piață.

Mai precis, nu orice persoană care comercializează în România medicamente de natura celor cuprinse în alin. (1) al art. 373 1 din Legea nr. 95/2006 datorează taxa de claw-back, ci numai acelea care dețin autorizația de punere pe piață a medicamentelor respective sau dacă deținătorii de autorizații nu desfășoară activități de comercializare în România, taxa se datorează de persoanele juridice care realizează venituri din comercializarea în România a acelor medicamente, dar ca urmare a obținerii drepturilor de comercializare direct de la deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau a dreptului de a transmite către terți dreptul de comercializare.

Ca urmare a prevederilor art. 363 1 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, calitatea de plătitor al taxei trimestriale o are reclamanta și nu distribuitorii angro, pentru că aceasta a primit dreptul de a transmite către distribuitorii terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România, de la APP (Les Laboratoires Servier). Cu privire la legalitatea notificărilor Notificările a căror anulare s-a cerut prin acțiune se referă la trim. IV/2009; II-III/2010 și trim. I-III/2011, perioadă în care era în vigoare O.U.G. nr. 104/2009 și Ordinul nr. 928/581/2010. Prin normele de punere în aplicare a prevederilor art. 363 1 alin. (1) și (2), respectiv art. 4 din Ordinul nr. 928/591/2010, s-a prevăzut care este procentul contribuției și cum se determină valoarea contribuției, respectiv prin aplicarea unui procent asupra totalului veniturilor obținute trimestrial, după deducerea TVA.

Același ordin prevede în art. 5 că în primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru, plătitorii taxei au obligația de a depune la CNAS declarația prevăzută în Anexa 2a și 2b, iar în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru, au obligația să depună declarațiile prevăzute în Anexa 2a 1 și 2b 1 . Ordinul nr. 928/591/2010 a fost supus examinării judiciare, sub aspectul legalității, în cadrul acțiunii în anulare care a format obiectul dosarului nr. 11665/20/2010, iar prin Sentința nr. 1855 din 14 martie 2012 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea, sentința devenită irevocabilă prin Decizia nr. 6039/2013.

În consecință, toate dispozițiile acestui act infralegislativ au rămas aplicabile în circuitul normativ, având putere obligatorie, ca și actul normativ superior, în baza căruia a fost emis. Ca urmare a prevederilor art. 5 din Ordinul nr. 928/2010 reclamanta avea obligația de a depune la CNAS, atât declarațiile din Anexele 2a și 2b, cât și cele din Anexele 2a 1 și 2b 1 , în termenele prevăzute de art. 5 din ordin. În speța prezentă, reclamanta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 5 din Ordinul nr. 928/2010. În raport de atitudinea reclamantei care nu și-a îndeplinit integral obligațiile legale, respectiv nu a depus declarațiile prevăzute în Anexele 2a 1 și 2b 1 privind încasările, CNAS a procedat corect, pentru că prin nedepunerea celor 2 declarații se tinde și chiar s-a ajuns la neaplicarea legii.

Înalta Curte arată că stabilirea prin estimare a bazei de impunere și a obligației de plată nu poate fi apreciată ca nelegală, din moment ce reclamanta nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune declarația prin volumul încasărilor, cu precizarea că textul art. 5 din Norme prevede obligația de a depune declarațiile respective. Notificările reprezintă o estimare provizorie, după cum rezultă chiar din cuprinsul acestora. Din conținutul normativ al art. 363 1 din Legea nr. 95/2006, al Ordinului nr. 928/2010 și interpretarea dată de Curtea Constituțională rezultă că taxa de claw-back este o creanță bugetară căreia i se aplică normele din dreptul material și procedural fiscal. Astfel, potrivit art. 1 și 67 C. proc.

fisc., organele care stabilesc obligații aferente diferitelor bugete au dreptul de a stabili baza de impunere, prin estimare, dacă contribuabilul nu își îndeplinește obligațiile legale. Această bază de impunere poate fi contestată și reanalizată după îndeplinirea obligației de a se depune declarațiile din Anexa 2a 1 și 2b 1 . De asemenea, notificările conțin toate elementele obligatorii, respectiv emitentul, destinatarul obligației și temeiul legal. În raport de considerentele prezentei decizii, se constată că în mod greșit prima instanță a apreciat că notificările sunt nelegale. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF Motivele de recurs referitoare la greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a ANAF sunt nefondate.

Conform prevederilor art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, când acestea au intrat în vigoare, procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuția claw-back vor fi continuate de Agenția Națională de Administrare Fiscală. În consecință, subrogarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală intervine numai pentru procedurile de administrare a creanțelor, iar nu și în ceea ce privește stabilirea acestora anterior datei respective, pentru care competența aparținea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Noțiunea de administrare a creanței avută în vedere de dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G.

nr. 77/2011 se referă numai la procedura de încasare și de executare silită a creanțelor deja stabilite și nu poate fi extinsă pentru operațiunile juridice premergătoare de constatare a existenței și întinderii creanței și care au ca obiect individualizarea procentului de contribuție, a bazei de calcul, calcularea efectivă a sumei datorate cu titlu de taxă de claw-back și comunicarea acesteia către debitor, ca atribuții exclusive ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în perioada 2009 - trim. III al anului 2011, avută în vedere la emiterea notificării contestate în prezenta cauză. Această concluzie se impune față de reglementarea cuprinsă în art. 9 alin. (1) din O.U.G.

nr. 77/2011, care prevede expres că, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, contribuția datorată potrivit art. 363 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, se stabilește de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și se plătește conform reglementărilor în vigoare la data vânzării acestora. Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc.

civ., recursul declarat de pârâtă va fi admis, se va modifica sentința atacată și se va respinge acțiunea împotriva Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată, iar recursul declarat de reclamanta SC S. SRL va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SRL și împotriva Sentinței civile nr. 6051 din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de pârâta de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinței civile nr. 6051 din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2014. Procesat de GGC - GV