ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 9/2016

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 356 din 10/05/2016

Mirela Sorina Popescu - președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Rodica Aida Popa - judecător la Secția penală

Livia Luminița Zglimbea    - judecător la Secția penală

Săndel Lucian Macavei - judecător la Secția penală

Simona Daniela Encean - judecător la Secția penală

Valentin Horia Șelaru - judecător la Secția penală

Simona Cristina Neniță - judecător la Secția penală

Rodica Cosma - judecător la Secția penală

Ioana Alina Ilie - judecător la Secția penală

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, în Dosarul nr. 5.287/290/2013, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: "Dacă elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane și dacă în situația în care acțiunea descrisă a vizat o singură persoană operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal."

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și art. 27

4

din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința este prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

Conform art. 27

6

din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, la ședința de judecată participă doamna Micaela Radulian, magistrat- asistent în cadrul Secției penale.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Daniela Maftei.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că s-au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept din partea curților de apel, conturându-se două opinii:

În opinia majoritară s-a susținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal este întrunit chiar dacă acțiunea inculpatului vizează o singură persoană, întrucât aceasta se răsfrânge asupra tuturor persoanelor prezente, cu condiția îndeplinirii condiției esențiale a comiterii faptei în public.

În opinia minoritară s-a susținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane, în textul incriminator regăsindu-se termenul "persoane". Așadar, din interpretarea gramaticală a normei de incriminare a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice rezultă că pluralul folosit de legiuitor conduce la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii doar în situația în care acțiunea este îndreptată împotriva mai multor persoane.

Când legiuitorul a vrut să ocrotească o singură persoană, ca subiect pasiv, a făcut-o prin titlul I intitulat "Infracțiuni contra persoanei", cap. II intitulat "Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății unei persoane" din Partea specială a Codului penal".

În unanimitate, s-a susținut că, în situația în care acțiunea descrisă vizează o singură persoană, nu operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal.

La dosar au fost transmise opiniile formulate de specialiștii Catedrei de drept penal din cadrul Universității "Nicolae Titulescu", Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universității de Vest din Timișoara, care și-au expus punctul de vedere în sensul că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal nu trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane, iar în situația în care acțiunea descrisă a vizat o singură persoană, nu operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal.

Magistratul-asistent a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat inculpatului potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

A mai învederat că la data de 31 martie 2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 253/C2/530/III-5/2016, din data de 30 martie 2016, a adus la cunoștință că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanța, fiind depuse și concluziile scrise.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a acordat cuvântul reprezentantului Ministerului Public cu privire la problema supusă dezlegării.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a susținut că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând interpretarea și aplicarea art. 371 din Codul penal este admisibilă, în cauză sunt îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel Timișoara fiind învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, respectiv în apel, problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a mai fost supusă examenului instanței supreme și, în consecință, nu s-a statuat asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar de lămurirea respectivei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Pe fondul sesizării a susținut că existența infracțiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal nu depinde de numărul persoanelor vizate de modalitățile normative de realizare a elementului material, ci de producerea efectivă a urmăririi periculoase care este tulburarea ordinii și liniștii publice, în fapt, crearea unei stări de pericol pentru relațiile de conviețuire socială. În concluzie, infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice poate exista și atunci când elementul material al acesteia vizează o singură persoană, dacă s-a produs urmarea specifică, după cum poate să nu existe dacă, deși elementul material vizează mai multe persoane, nu s-a produs tulburarea ordinii și liniștii publice.

Pentru motivele expuse, reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea sesizării și, prin hotărârea ce se va pronunța, lămurirea pe deplin a problemei de drept supuse dezlegării.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, rămânând în pronunțare asupra sesizării formulate.

ÎNALTA CURTE

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea de ședință din data de 5 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 5.287/290/2013, Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept: Dacă elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane și dacă, în situația în care acțiunea descrisă a vizat o singură persoană, operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal.

II. Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 5.287/290/2013 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală:

Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a fost învestită cu judecarea apelului declarat de inculpatul R.L.C. împotriva Sentinței penale nr. 2.808 din data de 17 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 5.287/290/2013.

În contextul concret al cauzei, prin Rechizitoriul nr. 993/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița înregistrat inițial pe rolul Judecătoriei Reșița, iar apoi pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 10 februarie 2015 cu nr. 5.287/290/2013, în urma admiterii de către Curtea de Apel Timișoara, prin sentința nr. 11/PI/29.01.2015, a cererii de strămutare formulate de inculpat, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.L.C. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 321 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969.

Prin Sentința penală nr. 2.808 din data de 17 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 5.287/290/2013, în baza art. 371 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, în condițiile art. 43 alin. (5) din Codul penal, s-a dispus condamnarea inculpatului R.L.C. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, cu executare în regim de detenție.

În temeiul art. 67 din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și m) (dreptul de a se afla în sala de sport S.C. SUPER FIT - S.R.L. din Reșița) din Codul penal pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul penal, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și m) din Codul penal, care se execută potrivit art. 65 alin. (3) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 404 alin. (4) din Codul de procedură penală, raportat la art. 72 alin. (1) din Codul penal, s-a dedus din pedeapsa ce urmează a fi executată de către inculpatul R.L.C. durata reținerii și durata arestării preventive de la data de 04.04.2013 la data de 18.04.2013 și de la data de 31.01.2014 la data de 04.02.2014.

Ca situație de fapt, instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 29.03.2013 numitul M.A.A. a mers la sala de sport S.C. SUPERFIT - S.R.L., situată în municipiul Reșița, al cărei abonat era și a început să se antreneze la diferite aparate.

La ora 19,37, în sală a intrat și inculpatul R.L.C. care inițial a rămas în apropierea pultului, timp în care lângă acesta a trecut și numitul M.A.A., fără a-l fi abordat în vreun fel pe inculpat.

Inculpatul R.L.C. s-a schimbat în echipamentul sportiv și s-a deplasat în sală pentru a se antrena la aparate.

La un moment dat, inculpatul și numitul M.A.A. au început să facă exerciții la două aparate apropiate.

La scurt interval de timp, numitul M.A.A. a încetat să se mai antreneze la aparatul respectiv și s-a deplasat pe culoar, în direcția pultului. Imediat în spatele său a venit inculpatul R.L.C. care a început să-l împingă violent.

Imediat, în locul în care era căzută victima, lângă care se afla numitul L.R. s-au deplasat și martorele G.N. și G.B.A., iar inculpatul s-a îndreptat agitat spre zona pultului. În momentul în care martora G.N. a dorit să apeleze numărul unic de urgență inculpatul R.L.C. s-a întors la locul agresiunii și a împiedicat-o pe martoră să vorbească la telefon, îndepărtându-i cu mâna telefonul de la ureche și spunând să nu sune la poliție.

În urma loviturilor primite, victima a necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile îngrijiri medicale conform Certificatului medico-legal nr. 133/A2/02.04.2013 eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Caraș-Severin.

După câteva minute, respectiv la ora 19,56, numitul M.A.A. s-a ridicat de la podea, ajutat fiind de numitul L.R., și s-a deplasat apoi la grupul sanitar al sălii de sport, întrucât în urma loviturilor îi curgea sânge din zona capului.

Inculpatul R.L.C. a intrat și el în baia sălii de sport.

Împotriva Sentinței penale nr. 2.808/17.11.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, a formulat apel inculpatul R.L.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția penală, care a pus în discuție admisibilitatea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiției în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept motivat de succesiunea în timp a normei penale și de modul în care legiuitorul a înțeles să incrimineze în conținutul art. 371 din Codul penal o parte din conținutul constitutiv al infracțiunii din vechea reglementare a art. 321 din Codul penal, respectiv dacă pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal se impune în mod necesar ca violențele, amenințările sau atingerea gravă adusă demnității să vizeze una sau mai multe persoane.

Reprezentantul Ministerului Public a opinat în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate, pentru următoarele considerente: cu privire la elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal, a arătat că, în absența unei precizări a legii, violența îndreptată asupra persoanelor poate fi atât fizică, cât și verbală. Cu privire la atingerile grave aduse demnității persoanelor, acestea semnifică acele acțiuni cu caracter ofensator care sunt de natură să vatăme sentimentul de prețuire pe care persoana îl are față de ea însăși sau considerația, aprecierea de care aceasta se bucură din partea celorlalți membri ai societății. În cauză, elementul material s-a realizat în aceste două modalități de comitere a faptei, prin acțiunile inculpatului de a lovi partea vătămată M.A.A. în zona feței și de a-i adresa injurii, gest disprețuitor de natură a o pune pe aceasta într-o situație umilitoare, atingându-i astfel în mod grav demnitatea în prezența mai multor persoane care au observat în mod direct gesturile inculpatului și care la rândul lor au fost afectate de acțiunea acestuia. Prin modalitatea de săvârșire a faptei, respectiv în incinta unei săli de sport, cu ocazia efectuării unor antrenamente de rutină la care participau un număr relativ mare de persoane, acțiunea inculpatului contra unei persoane care se antrena a determinat o reacție de dezaprobare din partea celor prezenți, inculpatul a tulburat în mod real ordinea și liniștea publică, având un impact extins în cadrul societății civile. Date fiind cuvintele jignitoare adresate de inculpat părții vătămate, a apreciat că violențele au vizat și marcat negativ toate persoanele prezente la locul incidentului. Prin urmare, chiar dacă acțiunea inculpatului de lovire și amenințare (jignire) a vizat o singură persoană, aceasta s-a răsfrânt asupra tuturor persoanelor prezente, astfel că este întrunită cerința stipulată în art. 371 din Codul penal.

Apărătorul apelantului inculpat, în notele scrise depuse la dosar, a susținut că din analiza comparativă a modalităților alternative de săvârșire a faptei, noua reglementare din art. 371 din noul Cod penal apare ca fiind restrictivă. Astfel, dacă sub imperiul vechii legi actele sau gesturile, cuvintele ori expresiile sau orice altă manifestare prin care se aducea atingere bunelor moravuri, se producea scandal public ori se tulbura liniștea și ordinea publică constituia infracțiune, sub imperiul noului Cod penal, pentru ca aceeași faptă să aibă relevanță penală trebuie să existe violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor. Interpretând gramatical cuvintele și expresiile folosite în conținutul art. 371 din Codul penal, se ajunge la concluzia că pluralul folosit în două rânduri de către legiuitor nu este întâmplător, creând în opinia apărării o condiție de existență a acestei infracțiuni - pluralitatea pasivă ce este vizată, fie de violențe, fie de amenințări sau atingeri grave aduse demnității. Aplicând criteriul per a contrario se ajunge la concluzia că violențele comise în public împotriva unei persoane sau amenințările ori atingerile grave aduse demnității unei persoane nu au relevanță penală. Aspectul teoretic invocat prezintă importanță și în speța de față, raportat la obiectul cauzei. Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzute de art. 321 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969, în sarcina sa reținându-se că în 29 martie 2013, aflându-se în incinta sălii de sport S.C. SUPERFIT - S.R.L. din Reșița, a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele numitului M.A.A., i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare, precum și amenințări de natură să provoace indignarea și revolta persoanelor existente în spațiul respectiv, manifestări de violență prin care s-a adus atingere bunelor moravuri, s-a produs scandal public și s-a tulburat ordinea și liniștea publică.

A apreciat că dezlegarea din punct de vedere teoretic a chestiunii de drept va lămuri dacă în situația unui conflict fizic ori verbal între două persoane, victimă - agresor, în loc public, fără a fi vătămate în mod direct și nemijlocit alte persoane, sunt incidente dispozițiile art. 371 din noul Cod penal. Voința legiuitorului trebuie interpretată în sensul protejării obiectului juridic special al infracțiunii, în situația în care activitatea materială incriminată vatămă mai mult decât ocrotește obiectul juridic special al infracțiunilor de loviri sau alte violențe, prevăzute de art. 193 din Codul penal, ori de amenințare, prevăzute de art. 206 din Codul penal. A interpreta altfel s-ar putea ajunge la situația imposibilă ca una și aceeași faptă să fie încadrată în același timp în conținutul constitutiv a două infracțiuni de sine stătătoare, fără a exista între ele cerința reglementată de art. 38 alin. (2) din Codul penal privind concursul formal de infracțiuni. Aceasta cu atât mai mult cu cât persoana agresată fizic sau verbal este ocrotită de legea penală prin incriminarea ca infracțiuni a faptelor de lovire sau alte violențe și amenințare. S-a arătat că un aspect deopotrivă important, ce poate să decurgă din modalitatea de soluționare a chestiunii de drept, îl constituie posibilitatea recurgerii la principiul oficialității urmăririi penale, în asemenea cazuri, când victima nu formulează plângere prealabilă pentru faptele săvârșite împotriva sa. Situația este prezentă și în această cauză, când fapta a fost urmărită din oficiu înainte ca victima să formuleze plângere prealabilă, pe care ulterior a retras-o.

Instanța care a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu chestiunea de drept supusă dezbaterii a arătat că, potrivit noului Cod penal, activitatea materială circumscrisă laturii obiective a infracțiunii a fost defalcată prin incriminarea distinctă cu denumire marginală proprie în două infracțiuni de sine stătătoare, respectiv "tulburarea ordinii și liniștii publice" reglementată de art. 371 din Codul penal și "ultrajul contra bunelor moravuri" prevăzută de art. 375 din Codul penal, în speță fiind aplicabil art. 371 din Codul penal care face parte din titlul VIII intitulat "Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială" cap. I - infracțiuni contra ordinii și liniștii publice.

S-a mai susținut că infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice reglementată de art. 321 din Codul penal anterior făcea parte din același capitol cu infracțiunile care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială.

S-a menționat, de asemenea, că incriminarea infracțiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal dă expresie preocupării legiuitorului pentru asigurarea unui climat de conviețuire pașnică și demnă, întemeiat pe respect și considerație reciprocă între membrii colectivității, obiectul juridic special constituindu-l relațiile sociale de conviețuire a căror existență și dezvoltare sunt condiționate de respectarea bunelor moravuri în relațiile interumane și a liniștii publice. În literatura juridică de specialitate (Alexandru Boroi - Drept penal parte specială, ediția II, Editura CH BECK, București 2014, pag. 686) s-a considerat că subiect pasiv al infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice este statul, ca subiect pasiv principal, sau persoanele ale căror sentimente morale au fost ultragiate sau cărora li s-a adus atingere prin scandalul public provocat, ca subiect pasiv adiacent. Astfel, dacă sub imperiul vechii legi nu era precizat dacă actele sau gesturile ori expresiile sau orice altă manifestare prin care se aducea atingere bunelor moravuri ori se tulbura liniștea și ordinea publică trebuiau comise împotriva unuia sau mai multor persoane sau bunuri, sub imperiul noului Cod penal legiuitorul a stabilit că fapta persoanei comisă în public prin violență trebuie îndreptată "împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave asupra demnității persoanelor", urmarea imediată constând în crearea unei stări de pericol pentru relațiile de conviețuire socială ca urmare a săvârșirii acțiunii incriminate. Modalitățile normative ale infracțiunii sunt reflectate în modurile în care poate fi realizat elementul material: violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor.

S-a mai susținut că, interpretând gramatical conținutul normei de incriminare a infracțiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal, pluralul folosit de legiuitor conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii doar în situația în care acțiunea incriminatoare este îndreptată împotriva mai multor persoane, pluralitatea pasivă fiind necesară pentru existența infracțiunii. Aceasta a fost și interpretarea dată art. 321 din Codul penal anterior de către instanțele naționale, prin Decizia penală nr. 627/1984 a Tribunalului Hunedoara, publicată în Revista Română de Drept nr. 5/1985, statuându-se că atunci când manifestările lipsite de respect sunt adresate unei singure persoane în urma unui conflict personal nu există infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice.

În acest sens, instanța de apel a constatat că voința legiuitorului se impune a fi interpretată în sensul protejării obiectului juridic special în situația în care activitatea materială incriminată de art. 371 din Codul penal aduce atingere unor valori sociale diferite de cele care ocrotesc obiectul juridic special al infracțiunilor de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 din Codul penal ori de amenințare prevăzută de art. 206 din Codul penal, astfel încât pluralitatea de subiecți pasivi împotriva cărora trebuie să fie îndreptată acțiunea circumscrisă elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal este necesară.

S-a apreciat că această interpretare se impune cu atât mai mult cu cât persoana agresată fizic sau verbal este ocrotită de legea penală prin titlul I intitulat "Infracțiuni contra persoanei" cap. II intitulat "Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății".

În concluzie, s-a apreciat că este necesar ca Înalta Curte de Casație și Justiție să dea o dezlegare problemelor de drept sus- menționate.

III. Dispozițiile legale incidente

Art. 371 din Codul penal - Tulburarea ordinii și liniștii publice

"Fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă."

Art. 375 din Codul penal - Ultraj contra bunelor moravuri

"Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârșește acte de exhibiționism sau alte acte sexuale explicite, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă."

Art. 321 din Codul penal anterior - Ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice

"Fapta persoanei care, în public, săvârșește acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniștea și ordinea publică, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniștea și ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani."

Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

"Dispozițiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire."

Art. 4 din Codul penal - Aplicarea legii penale de dezincriminare

"Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi."

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia penală nr. 747 din 3 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2.411/110/2013, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva Deciziei penale nr. 133 din 20 august 2013 a Curții de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și familie.

În cauza mai sus menționată inculpatul V.G. a fost condamnat pe lângă alte infracțiuni și pentru aceea prevăzută de art. 321 alin. 1 din Codul penal (vechea reglementare), cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a), c) și art. 76 alin. 1 lit. d) din Codul penal (vechea reglementare), ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Ca situație de fapt s-a reținut că, în "seara zilei de 5 aprilie 2013, în jurul orelor 20.45, în timp ce se afla în incinta barului aparținând S.C. M.C. - S.R.L. din municipiul Bacău, inculpatul a purtat fără drept o secure cu care a lovit partea vătămată A.G. în zona capului, cu intenția de a-i suprima viața, provocându-i leziuni ce au necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale, provocând astfel scandal și tulburând liniștea și ordinea publică".

Prin Decizia penală nr. 1.810 din 28 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 4.319/107/2013, a fost admis recursul declarat de inculpatul T.A. împotriva Deciziei penale nr. 200/A din 4 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția penală și pentru cauze cu minori, a fost casată în parte decizia penală atacată și Sentința penală nr. 211 din 2 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Alba, și, rejudecând, s-a făcut aplicarea art. 5 din Codul penal, iar în baza art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare din infracțiunile prevăzute de art. 20 din Codul penal (1969) raportat la art. 174, art. 175 alin. 1 lit. i) din Codul penal (1969), art. 321 alin. 1 din Codul penal (1969) și art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 în infracțiunile prevăzute de art. 32 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 188 alin. (1) și (2) din Codul penal, art. 371 din Codul penal și art. 372 alin. (2) din Codul penal, fiind condamnat pentru infracțiunile mai sus menționate, în condițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal referitoare la contopirea pedepselor și aplicarea unui spor.

Ca situație de fapt s-a reținut că "prin aplicarea unei lovituri cu cuțitul într-un local public, în prezența mai multor persoane, precum și gălăgia provocată în acest context a tulburat liniștea publică, respectiv acel climat necesar desfășurării normale a vieții sociale, în care relațiile dintre oameni se desfășoară pașnic, climat care a fost tulburat, deranjat prin atitudinea inculpatului, inclusiv prin lovirea cu intenție a părții vătămate cu cuțitul pe care îl avea în mod nejustificat asupra sa și deci săvârșirea unor alte infracțiuni. De asemenea, actele inculpatului au fost săvârșite în public, încadrându-se în dispozițiile art. 152 din Codul penal".

Totodată, instanța de recurs a stabilit în ceea ce privește infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. 1 din Codul penal (1969) că fapta, astfel cum a fost recunoscută de inculpatul T.A., în noua reglementare se regăsește în dispozițiile art. 371 din Codul penal.

IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele de judecată arondate

Examinând punctele de vedere exprimate de curțile de apel și instanțele arondate, precum și jurisprudența atașată acestora ce au fost transmise instanței supreme a rezultat următoarele:

Curtea de Apel Timișoara, Secția penală a comunicat că s-au conturat două opinii.

Într-o primă opinie îmbrățișată de Tribunalul Arad și Judecătoria Reșița s-a susținut că este întrunită cerința prevăzută de art. 371 din Codul penal chiar dacă acțiunea de exercitare de violențe este îndreptată împotriva unei singure persoane, însă aceasta se răsfrânge asupra mai multor persoane prezente.

Într-o altă opinie, la care s-a raliat și Tribunalul Caraș-Severin, s-a susținut că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni doar în situația în care acțiunea incriminatoare este îndreptată împotriva mai multor persoane.

Curtea de Apel București și instanțele arondate au comunicat că există două opinii.

În opinia majoritară s-a arătat că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal este întrunit chiar dacă acțiunea inculpatului vizează o singură persoană, întrucât aceasta se răsfrânge asupra tuturor persoanelor prezente, cu condiția îndeplinirii cerinței, aceea a comiterii faptei în public. S-a argumentat că textul nu trebuie interpretat strict gramatical, folosirea pluralului în art. 371 din Codul penal nu este de natură să exonereze pe făptuitor de infracțiunea comisă asupra unei singure persoane sau asupra unui singur bun, cerința esențială a textului fiind aceea de tulburare a ordinii și liniștii publice săvârșită prin violențe, indiferent de numărul de persoane. Când legiuitorul a vrut să prevadă un număr minim de persoane vătămate, a prevăzut în mod expres acest lucru în modalitatea formei simple sau a formei agravante (art. 192 sau art. 196 din Codul penal). Ceea ce se protejează în principal prin incriminarea acestei infracțiuni este liniștea publică, atribut al vieții sociale. Or, atâta timp cât violențele sau amenințările comise de inculpat, în public, sunt de natură a tulbura această liniște, de a provoca indignarea și revolta publicului, nu are importanță dacă sunt îndreptate împotriva uneia sau mai multor persoane.

În opinia minoritară s-a arătat că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane, în textul incriminator regăsindu-se termenul "persoane" folosit la plural, nu la singular. Așadar, din interpretarea gramaticală a normei de incriminare rezultă că pluralul folosit de legiuitor conduce la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii doar în situația în care acțiunea este îndreptată împotriva mai multor persoane, pentru existența infracțiunii fiind necesară pluralitate de subiecți pasivi.

Când legiuitorul a vrut să ocrotească o singură persoană ca subiect pasiv, a făcut-o în titlul I intitulat "Infracțiuni contra persoanei" în cap. II "Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății".

În unanimitate, s-a arătat că, în situația în care acțiunea descrisă a vizat o singură persoană, nu operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal.

Curtea de Apel Târgu Mureș, Curtea de Apel Galați și instanțele arondate, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș, Tribunalul Bihor, Tribunalul Tulcea, Tribunalul Mureș, Tribunalul Dâmbovița, Tribunalul Cluj, Judecătoria Aleșd, Judecătoria Constanța, Judecătoria Măcin, Judecătoria Gherla, Judecătoria Filiași, Judecătoria Iași au precizat că, dacă acțiunea vizează o singură persoană, indignarea se răsfrânge asupra tuturor persoanelor și nu operează dezincriminarea.

Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Brașov, Tribunalul Dolj, Judecătoria Luduș, Judecătoria Rupea, Judecătoria Târgu Secuiesc, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Satu Mare, Judecătoria Carei, Judecătoria Moreni, Judecătoria Segarcea, interpretând gramatical conținutul normei de incriminare a infracțiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal, au apreciat că pluralul folosit de legiuitor conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii doar în situația în care acțiunea incriminatoare este îndreptată împotriva mai multor persoane, pluritatea pasivă fiind necesară pentru existența infracțiunii.

Curtea de Apel Iași a trimis mai multe hotărâri pronunțate de instanțele arondate Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Iași, Judecătoria Vaslui, fără să formuleze un punct de vedere expres cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 371 din Codul penal.

Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Suceava și instanțele arondate, Tribunalul Buzău, Tribunalul Covasna, judecătoriile Oravița, Caransebeș și Moldova Nouă, judecătoriile Brașov, Făgăraș, Zărnești, Întorsura Buzăului, tribunalele Covasna, Toplița, Târnăveni, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Tribunalul Constanța, Judecătoria Hârșova, Judecătoria Mangalia, Judecătoria Medgidia și Judecătoria Babadag, judecătoriile Craiova, Calafat, Băilești, judecătoriile Pașcani și Hârlău, Tribunalul Iași au comunicat că nu au jurisprudență în materia infracțiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal.

V. Punctul de vedere al specialiștilor asupra problemei de drept supuse dezlegării

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat opinia unor specialiști cu privire la problema de drept supusă dezlegării.

În punctul de vedere transmis de Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept și Științe Administrative, s-a arătat că obiectul juridic protejat prin norma de incriminare sunt relațiile sociale privind ordinea și liniștea publică, ca specie a relațiilor de conviețuire socială. Ordinea publică este dată de respectarea ordinii de drept care asigură tuturor cetățenilor simțământul siguranței și al liniștii, asigură existența pașnică a indivizilor și a bunurilor acestora. Ordinea și liniștea publică sunt cerințe fundamentale ale statului de drept, asigurând exercițiul în societate al drepturilor și libertăților cetățenești. Infracțiunile contra ordinii și liniștii publice sunt infracțiuni de pericol și, de regulă, nu au obiect material. În cazul infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice săvârșite prin violențe, obiectul material îl constituie corpul sau bunurile victimei, subiect pasiv adiacent (secundar) al infracțiunii, dar dacă violențele exercitate asupra acestora au ca rezultat vătămări corporale sau distrugeri de bunuri, va exista un concurs ideal (formal) de infracțiuni. Infracțiunea prezintă un subiect pasiv principal, care este statul, ca titular al valorilor sociale protejate (ordinea și liniștea publică). Infracțiunea poate avea și un subiect pasiv secundar (adiacent), reprezentat de persoanele cărora li s-a adus atingere prin violențele, amenințările sau atingerile grave aduse demnității acestora sau distrugerea bunurilor lor. În acest caz, vătămările aduse persoanelor sau distrugerea bunurilor lor constituie infracțiuni distincte, în concurs cu infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice. Elementul material al laturii obiective a infracțiunii se poate realiza prin modalități alternative, constând în violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor. Cerința esențială este ca aceste fapte să fie săvârșite în public. Înțelesul noțiunii de faptă "săvârșită în public" este dat de prevederile art. 184 din Codul penal, potrivit căruia fapta se consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă: a) într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană; b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane; c) într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenția ca fapta să fie auzită sau văzută și dacă acest rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane; d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care por fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante.

S-a susținut că dacă s-ar considera sintagma "împotriva persoanelor sau bunurilor" o cerință esențială pentru realizarea elementului material al infracțiunii numai în ipoteza în care violențele sau amenințările sunt îndreptate împotriva mai multor persoane, ar exista o contradictio in terminis între această cerință și cea privind săvârșirea faptei în loc public, această din urmă cerință putând fi îndeplinită chiar dacă violențele, amenințările sunt îndreptate împotriva unei singure persoane.

Folosirea pluralului "împotriva persoanelor sau bunurilor" nu este o cerință de ordin numeric, legiuitorul indicând generic valorile materiale a căror periclitare este de natură să genereze tulburarea ordinii și liniștii publice, generând sentimente de teamă, de insecuritate, de dezaprobare etc.

Față de formularea destul de imprecisă a elementului material al infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice în cuprinsul art. 321 alin. 1 din Codul penal anterior, în sensul că făptuitorul "săvârșește acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri", legiuitorul noului Cod penal a indicat generic, dar precis, valorile sociale a căror vătămare tulbură ordinea și liniștea publică dacă faptele sunt săvârșite în public.

Față de conținutul constitutiv al infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzute de art. 321 alin. 1 din Codul penal anterior, a operat o dezincriminare în condițiile art. 4 din Codul penal și art. 3 din Legea nr. 187/2012 numai cu privire la acele acte sau gesturi, proferarea de cuvinte ori expresii sau dedarea la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri, altele decât violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor.

Fapta celui care, aflându-se în incinta unei săli de sport, aplică mai multe lovituri cu pumnii și picioarele unei persoane, căreia i-a adresat apoi cuvinte și expresii jignitoare, precum și amenințări este de natură să provoace indignarea și revolta persoanelor existente în spațiul respectiv, tulburându-se ordinea și liniștea publică.

Specialiștii din cadrul Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca - Catedra de drept penal au susținut că pentru realizarea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal nu este necesar ca acțiunea din structura laturii obiective să fie îndreptată asupra mai multor persoane ori bunuri. Cu alte cuvinte, deși legiuitorul a folosit pluralul în conținutul normei de incriminare referindu-se la "persoane" și "bunuri", nu înseamnă că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii atunci când acțiunea de lovire ori de amenințare vizează o singură persoană, atâta vreme cât se poate identifica pe lângă acestea și urmarea cerută de art. 371, respectiv fapta persoanei care, în public, prin violențe, tulbură ordinea și liniștea publică.

Legat de acest aspect, în literatura de specialitate s-a statuat faptul că, raportat la interpretarea gramaticală a unei norme penale, singularul include pluralul și viceversa.

Ca o argumentare suplimentară se poate arăta că există o serie de texte de incriminare ce fac trimitere în conținutul lor la pluralul unor substantive, fără a exista vreo controversă în ceea ce privește sfera de aplicabilitate. Pentru exemplificare, s-a făcut trimitere la infracțiunile prevăzute de:

- art. 365 alin. (1) din Codul penal care incriminează, printre altele, distribuirea de dispozitive sau programe informatice [lit. a)], parole ori coduri de acces [lit. b)] în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 360-364. Cu toate acestea, în niciun moment nu s-a pus problema ca tipicitatea art. 365 alin. (1) din Codul penal să fie condiționată de existența unei pluralități de dispozitive, programe informatice, parole etc. Aceasta, deși art. 365 alin. (2) din Codul penal folosește singularul atunci când face vorbire despre deținerea de dispozitive, programe, parole etc.;

- art. 386 alin. (1) din Codul penal în care se face vorbire despre oferirea sau darea "de bunuri ori alte foloase";

- art. 372 alin. (1) lit. b) din Codul penal care pedepsește portul de "arme neletale" sau "dispozitive pentru șocuri electrice";

- art. 239 alin. (1) din Codul penal care se raportează la scopul special al "fraudării creditorilor". Cu toate acestea, în literatura de specialitate s-a evidențiat în mod corect că acțiunea materială din structura laturii obiective se poate realiza și pentru fraudarea unui singur creditor, independent de sintagma generală utilizată de legiuitor;

- art. 374 din Codul penal care sancționează, printre altele, accesarea de "materiale pornografice" cu minori.

În cazul tuturor acestor infracțiuni, deși legiuitorul a utilizat pluralul, este evident faptul că portul unei singure arme neletale ori al unui singur dispozitiv pentru șocuri electrice sau accesarea unui singur material pornografic cu minori atrage tipicitatea infracțiunii.

Nu în ultimul rând, în cazul tâlhăriei (art. 233 din Codul penal) se face vorbire despre întrebuințarea de "violențe sau amenințări". În schimb, în cazul pirateriei (art. 235 din Codul penal) se face mențiunea că furtul necesită a fi comis prin "violență sau amenințare". Reiese așadar cu evidență faptul că, deși legiuitorul a utilizat în cazul infracțiunii de tâlhărie pluralul, iar în cazul infracțiunii de piraterie singularul, în baza regulii de interpretare gramaticală menționate supra, sfera de aplicabilitate a textelor de incriminare nu are de suferit din această cauză.

Același raționament se impune a fi aplicat și în legătură cu interpretarea frazei "violențe asupra persoanelor" care implică și "violențele asupra unei singure persoane".

În literatura de specialitate (S. Bogdan, D.A. Șerban, G. Zlati, Noul Cod penal. Partea specială, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 716) s-a arătat că, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal, "determinarea conținutului tulburării prin atingeri grave aduse demnității unei persoane se va putea face prin raportare la vechile texte de incriminare a insultei sau calomniei". Se observă așadar că analiza la nivelul tipicității a vizat și o singură acțiune îndreptată împotriva unei singure persoane, deși textul de incriminare face trimitere la plural.

De esența incriminării nu este numărul de persoane vizate de acțiunile autorului, ci tulburarea ordinii și liniștii publice prin conduitele comise în public și care au aceste caracteristici (violența asupra persoanelor, violențe asupra bunurilor, amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor).

Ca o ultimă observație, raportat la argumentul instanței de trimitere conform căruia, pentru tipicitatea infracțiunii, este necesar ca acțiunea incriminată să fie îndreptată asupra mai multor persoane, aceasta este și interpretarea dată art. 321 din Codul penal din 1969.

S-a apreciat că nu s-a impus niciodată condiția existenței unor acțiuni îndreptate în mod nemijlocit asupra mai multor persoane. În literatura de specialitate s-a făcut următoarea nuanțare: "dacă într-un conflict personal, în public, făptuitorul adresează unei persoane unele cuvinte injurioase, conflictul rămâne cantonat la cele două persoane și nu se poate vorbi și de ultraj contra bunelor moravuri. Dacă însă cuvintele injurioase adresate au un conținut obscen, dacă proferarea lor se face în așa fel încât să fie auzite de mai multe persoane, atunci fapta depășește cadrul limitat al conflictului personal și, ca manifestare de lipsă de respect pentru colectivitate, poate să reprezinte și o atingere adusă bunelor moravuri, de natură să constituie infracțiunea prevăzută de art. 321 din Codul penal".

Inclusiv raportat la infracțiunea de huliganism (art. 471 din Codul penal Carol II), practica judiciară a considerat ca fiind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii atunci când inculpatul a vătămat corporal o persoană prin utilizarea unui cuțit în centrul orașului, provocând astfel indignare și spaimă în rândul cetățenilor aflați la fața locului.

Elementul esențial rămâne, la fel ca în legislația penală anterioară, tulburarea ordinii și liniștii publice prin acțiunile din structura laturii obiective, și nu aspectul legat de pluralitatea subiecților pasivi secundari.

În măsura în care acțiunea de lovire, amenințare etc. este îndreptată împotriva unei singure persoane, împrejurarea că fapta este comisă în public nu va conduce automat la reținerea infracțiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal, atâta vreme cât nu se identifică o tulburare a ordinii și liniștii publice. Identificarea acestei consecințe ține inclusiv de prezența altor persoane la locul comiterii faptei, fără a fi însă necesar ca asupra acestora să fie exercitate violențe, amenințări etc.

Cu privire la dezincriminare s-a susținut că, în măsura în care se constată faptul că tipicitatea infracțiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal nu este afectată de concluzia conform căreia singularul include pluralul și viceversa, nu mai este necesară analiza acestui punct.

Specialiștii din cadrul Facultății de Drept a Universității "Nicolae Titulescu" - Catedra de drept penal au opinat în sensul că infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice subzistă și în ipoteza în care actul de violență este îndreptat împotriva unei singure persoane, sub condiția ca fapta să se petreacă în public și prin aceasta să se genereze publicului sentimente de dezaprobare, indignare și insecuritate socială.

Această opinie este susținută cu următoarele argumente:

Construcțiile care conțin substantive la numărul plural, forma nearticulată au un sens generic și se folosesc pentru a desemna o categorie, și nu un număr de părți sau componente ale acelei categorii.

Interpretarea logică a acestui tip de construcții semantice are în vedere orice act din respectiva categorie și nu în mod necesar mai multe acte din acea categorie. Spre exemplu, "violențe împotriva persoanelor" desemnează orice act de violență îndreptat împotriva oricărei persoane, și nu neapărat mai multe acte de violență împotriva mai multor persoane.

Spre exemplu: art. 197 din Codul penal (relele tratamente aplicate minorului) - "Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi."

Din folosirea pluralului nu se poate trage concluzia că existența infracțiunii este condiționată de săvârșirea faptei de către ambii părinți (ar fi absurd să se creadă că infracțiunea lipsește când un singur părinte maltratează copilul, celălalt părinte fiind, spre exemplu, decedat). De altfel, aceasta rezultă implicit și din formularea "sau de orice persoană în grija căreia se află minorul".

Un alt exemplu, art. 335 alin. (1) din Codul penal (Conducerea unui vehicul fără permis de conducere) - "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani" - nu se poate susține că această infracțiune există doar dacă subiectul conduce autovehiculul pe cel puțin două drumuri publice diferite.

Având în vedere cele de mai sus, se consideră că, respectând principiul simetriei juridice, nici în cazul infracțiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal nu este necesar ca violența să privească în mod direct mai multe persoane. Dacă s-ar adopta această condiție, ar fi necesară nu numai pluralitatea pasivă, pluralul ar trebui aplicat și în ceea ce privește actele concrete ale făptuitorului (exprimarea legii este "prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor"), ceea ce ar presupune minimum două acte de lovire sau de distrugere. Aceasta ar exclude din sfera incriminării prin art. 371 din Codul penal, nefiresc, acte care tulbură în mod evident liniștea publică,