ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 19/2016

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 874 din 01/11/2016

Mirela Sorina Popescu - președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție -președintele completului

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secția penală

Ana Maria Dascălu - judecător la Secția penală

Valentin Horia Șelaru - judecător la Secția penală

Florentina Dragomir - judecător la Secția penală

Silvia Cerbu - judecător la Secția penală

Aurel Gheorghe Ilie - judecător la Secția penală

Cristina Rotaru-Radu - judecător la Secția penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secția penală

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția I penală, prin Încheierea din 27 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. 111.186/299/2015, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: "dacă contestația formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral și dacă în urma judecării contestației formulate în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate fi pronunțată și soluția prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală".

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și art. 27

4

din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința de judecată a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La ședința de judecată a participat doamna Raluca Florentina Niculae, magistrat-asistent în cadrul Secției penale, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27

6

din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Irina Kuglay.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.246/1/2016 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și faptul că au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Timișoara și Curtea de Apel Târgu Mureș, care, după caz, au făcut referire și la punctele de vedere ale unora dintre instanțele arondate.

S-a mai arătat că la dosar au fost depuse hotărâri relevante în materie, pronunțate de Tribunalul Suceava, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel București și Tribunalul București Secția a I-a penală (Dosarul nr. 59.629/299/2015/a1).

De asemenea a precizat că la data de 16 iunie 2016 a fost depus punctul de vedere al Direcției legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar la data de 19 iulie 2016 a fost depus punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În continuare, a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor la data de 8 septembrie 2016, care a fost comunicat la data de 8 septembrie 2016 inculpatei C.A. și intimatului S.A.Gh., în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, intimatul S.A.Gh. formulând, la data de 16 septembrie 2016, prin apărătorul său ales, punctul său de vedere privind chestiunea de drept supusă dezlegării.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepții de formulat, a solicitat doamnei procuror Irina Kuglay să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept supusă dezbaterii în Dosarul nr. 2.246/1/2016.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Tribunalul București - Secția I penală, pentru două motive: unul de ordin strict formal, indicat și în motivele scrise, care, în opinia sa, nu este esențial, dar ar fi suficient să atragă inadmisibilitatea întrebării, respectiv aceasta a fost formulată de judecător în faza deliberării, și nu în cursul judecății, așadar, după închiderea dezbaterilor, dar motivul principal de inadmisibilitate este acela dedus din practica constantă a Înaltei Curți în această materie, potrivit căreia pot reprezenta întrebări prealabile numai chestiunile de drept susceptibile de o anumită dificultate a căror rezolvare să necesite pronunțarea unei astfel de hotărâri. În opinia sa, pot face obiectul întrebării prealabile numai normele juridice conținând o doză de neclaritate care sunt susceptibile în mod rezonabil de mai multe interpretări, normele clare neechivoce și nesusceptibile de variate interpretări sau neclarități neputând constitui o problemă de drept în sensul art. 475 din Codul de procedură penală. Or, normele la care se referă întrebările sunt clar redactate, iar întrebările nu sunt nerezonabile în raport cu conținutul textelor legale. Astfel, prima întrebare: dacă contestația formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral își găsește răspunsul explicit statuat în textul de lege care prevede că se poate formula contestație numai cu privire la modul de soluționare a cererilor și excepțiilor.

De asemenea, cea de-a doua întrebare: dacă soluționându-se contestația judecătorul poate pronunța și soluția de la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în opinia procurorului, este gratuită, de vreme ce textul formulează clar soluțiile pe care le poate pronunța judecătorul, și anume cele de la art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală.

Cât privește motivul de inadmisibilitate, în sensul că sesizarea a fost formulată de către un judecător de cameră preliminară, în opinia procurorului acesta este neîntemeiat.

În continuare, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că judecătorul de cameră preliminară, în măsura în care identifică o problemă de drept de care depinde soluționarea cauzei, poate sesiza Înalta Curte privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunilor de drept.

Pe fondul cauzei, reprezentantul Ministerului Public a arătat că contestația poate purta numai asupra excepțiilor și cererilor soluționate de primul judecător de cameră preliminară care, dacă admite aceste excepții, poate pronunța oricare dintre soluțiile prevăzute de art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală.

Pentru considerentele arătate, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția I penală, prin Încheierea din 27 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 111.186/299/2015, prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: "dacă contestația formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral și dacă în urma judecării contestației formulate în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate fi pronunțată și soluția prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală", este inadmisibilă.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea de ședință din data de 27 mai 2016, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București - Secția I penală în Dosarul nr. 111.186/299/2015, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: dacă contestația formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral și dacă în urma judecării contestației formulate în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate fi pronunțată și soluția prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală.

II. Expunerea succintă a cauzei și soluția propusă de instanța care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

În temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală s-a admis plângerea formulată de petentul S.A.Gh.

S-a desființat Ordonanța nr. 5.973/P/2008 din data de 15 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și s-a dispus începerea judecății cu privire la inculpata C.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal și art. 5 din Codul penal.

S-a dispus înaintarea dosarului către Serviciul registratură, în vederea repartizării aleatorii a cauzei.

În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, petentul S.A.Gh. a formulat, în temeiul art. 340 și următoarele din Codul de procedură penală, plângere împotriva Ordonanței nr. 5.973/P/2008 din data de 15 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, prin care s-a dispus, în baza art. 315 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, clasarea cauzei pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, față de intimata C. A.

În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că, la data de 20 aprilie 2007, în jurul orei 10,30, fiica sa, S.R.M., s-a prezentat în cadrul C.M.U., acuzând o stare de degradare pronunțată a sănătății sale. Totodată, acesta a afirmat că societatea în cadrul căreia era angajata fiica sa, respectiv societatea E & Y, avea încheiat un contract de asistență medicală cu C.M.U. și, întrucât fiica sa, aflându-se la locul său de muncă, a acuzat stări de amețeală și vomă, a fost însoțită de către colegul său S.C. la centrul medical.

În continuare, petentul a susținut că în cadrul C.M.U. fiica sa a fost consultată de către medicul specialist de medicină internă C.A. care a stabilit diagnosticul prezumtiv, respectiv "anorexie nervoasă în observație și sindrom cașectic", a recoltat probe de laborator pentru efectuarea unor analize medicale și, ulterior, neașteptând rezultatele acestora, i-a administrat fiicei sale o perfuzie cu ser fiziologic pentru hidratare și a programat-o Ia un consult de către un medic specialist de medicină internă pentru data de 21 aprilie 2007, precum și la un consult psihiatric, pentru ziua de 22 aprilie 2016.

De asemenea, petentul a menționat că, după ce a părăsit sediul C.M.U., în jurul orei 12,30, fiica sa a fost condusă acasă de către colegul său, S.C., pentru ca, în cursul zilei de duminică, 22 aprilie 2007, la sesizarea colegilor de serviciu, având în vedere că nu mai răspundea la apelurile telefonice, pompierii însoțiți de organele de poliție au pătruns în locuința fiicei sale constatând că aceasta era decedată.

Totodată, petentul a arătat că soluția dispusă în cauză este netemeinică, apreciind că raportat la materialul probator se impune desființarea ordonanței atacate și reținerea cauzei spre judecare, întrucât probele de la dosarul cauzei sunt suficiente pentru a stabili vinovăția intimatei C.A. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, întrucât nu a asigurat o asistență medicală efectivă.

Cauza a fost discutată în camera de consiliu, după atașarea dosarului de fond.

La data de 6 mai 2008 a fost înregistrată în evidențele Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București plângerea formulată de S.A.Gh. împotriva numitei C.A., medic specialist de medicină internă, care la data de 20 aprilie 2007, cu ocazia consultării fiicei sale, respectiv a numitei S.R.M., nu i-a acordat o asistență medicală efectivă, aspect ce a condus, la data de 22 aprilie 2007, la decesul acesteia.

Prin Rezoluția din data de 10 martie 2009, confirmată prin Rezoluția din data de 12 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, s-a dispus începerea urmăririi penale față de numita C.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969, constând în aceea că, în calitate de medic specialist de medicină internă în cadrul C.M.U., nu i-a acordat asistența medicală necesară numitei S.R.M., care a fost diagnosticată cu cașexie, ceea ce a dus la decesul acesteia.

Prin Ordonanța nr. 5.973/P/2008 din data de 15 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București s-a dispus schimbarea încadrării juridice date faptei reținute în sarcina numitei C.A., din infracțiunea de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969, în infracțiunea de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal, precum și punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal.

Prin Ordonanța nr. 5.973/P/2008 din data de 15 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București s-a dispus, în baza art. 315 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, clasarea cauzei față de săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, față de intimata C.A.

Prin Ordonanța nr. 2.105/II-2/2015 din data de 16 octombrie 2015 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost respinsă plângerea persoanei vătămate împotriva Ordonanței nr. 5.973/P/2008 din data de 15 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Analizând legalitatea probelor administrate, judecătorul a reținut că niciuna dintre părți nu a invocat nulități ale actelor de urmărire penală, inclusiv cele prin care s-a administrat probatoriul, efectuate în cauză.

Judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, a reținut că sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, pentru care a fost cercetată inculpata C.A., cu consecința netemeiniciei soluției de clasare, dispusă prin Ordonanța nr. 5.973/P/2008 din data de 15 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, dar și că în cursul urmăririi penale niciuna dintre părți nu a invocat nulitatea vreunui act de urmărire penală și nici judecătorul de cameră nu a constatat că vreun act a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale, ce atrage nulitatea absolută. În consecință, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale privind pe inculpata C.A. și persoana vătămată S.A.Gh., iar în baza art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală a admis plângerea formulată de petentul S.A.Gh.

A desființat Ordonanța nr. 5.973/P/2008 din data de 15 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și a dispus începerea judecații cu privire la inculpata C.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal și art. 5 din Codul penal.

A dispus înaintarea dosarului în vederea repartizării aleatorii a cauzei.

În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație inculpata C.A.

III. Punctul de vedere al instanței care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită

Referitor la cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului a reținut următoarele:

Potrivit art. 475 din Codul de procedură penală, dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Pentru a fi admisibilă o asemenea cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții:

a) Cauza să se afle în cursul judecății;

S-a constatat, așadar, că prezenta cauză penală se află în camera preliminară, în procedura plângerii împotriva soluțiilor reglementată de art. 340 și următorul din Codul de procedură penală.

Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București a menționat că a considera că această procedură nu este asimilată judecații ar însemna a lipsi de substanță prevederile art. 475 din Codul de procedură penală și a priva părțile de posibilitatea de a formula o cerere prin care să fie dezlegate anumite probleme de drept, relevante în cauză. Totodată, soluția care va fi pronunțată în această etapă are o importanță deosebită asupra cursului procesului penal, de aceasta depinzând soluția finală ce va fi dată în cauză, în situația respingerii contestației, ori o eventuală soluție definitivă, în situația admiterii contestației.

b) Să fie sesizat un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului;

În cauza de față, s-a arătat că este sesizat un complet al tribunalului, fiind, prin urmare, îndeplinită și această condiție.

c) Completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;

Contestația este singura cale de atac care poate fi formulată împotriva încheierii prin care, în baza art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, a fost admisă plângerea formulată de partea civilă în cauză și desființată soluția de netrimitere în judecată, hotărârea care va fi pronunțată de tribunal reprezentând o soluție dată în ultimă instanță.

d) De lămurirea chestiunii de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei respective;

Întrebările solicitate de către inculpată a fi adresate instanței supreme sunt dacă contestația formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral și dacă în urma judecării contestației formulate în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate fi pronunțată și soluția prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală.

e) Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Potrivit art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, în cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul, petentul și intimații pot face, motivat, contestație cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale. Contestația nemotivată este inadmisibilă.

Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București a reținut că, într-adevăr, din acest text de lege se desprinde ideea că procurorul, petentul și intimații pot face, motivat, contestație doar cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale.

Totuși, art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală stipulează că judecătorul de cameră preliminară, în cauzele în care s-a pus în mișcare acțiunea penală, verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancționează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii și:

a) respinge plângerea ca nefondată;

b) admite plângerea, desființează soluția atacată și trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea, desființează soluția atacată și dispune începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimițând dosarul spre repartizare aleatorie.

Prin urmare, în afară de verificarea legalității administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond are obligativitatea de a se pronunța și asupra temeiniciei plângerii, ceea ce nu se prevede în mod expres în cazul celui care judecă contestația împotriva aceleiași încheieri.

Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București a mai reținut și că este real că dispozițiile art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală arată că contestația se depune la judecătorul care a soluționat plângerea și se înaintează spre soluționare judecătorului de cameră preliminară de Ia instanța ierarhic superioară ori, când instanța sesizată cu plângerea este Înalta Curte de Casație și Justiție, completului competent potrivit legii, care o soluționează în camera de consiliu, cu citarea petentului și a intimaților și cu participarea procurorului, prin încheiere motivată, pronunțată în camera de consiliu, putând dispune una dintre următoarele soluții:

a) respinge contestația ca tardivă, inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată și menține dispoziția de începere a judecății;

b) admite contestația, desființează încheierea și rejudecă plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, dacă excepțiile cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greșit soluționate.

Această rejudecare, după cum se precizează și în textul indicat, este posibilă numai în ipoteza în care excepțiile cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greșit soluționate.

Per a contrario, în altă ipoteză, rejudecarea plângerii este posibilă numai în ipoteza unui control devolutiv total.

S-a mai reținut că și ultima condiție, ca instanța supremă să nu se fi pronunțat printr-o hotărâre prealabilă sau prin recurs în interesul legii sau pe rolul instanței supreme să nu fie înregistrat un recurs în interesul legii având acest obiect, este, de asemenea, îndeplinită, deoarece din verificarea jurisprudenței acestei instanțe o asemenea problemă nu a fost tranșată prin vreuna dintre modalitățile amintite mai sus.

Acestea fiind arătate, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București a apreciat că, pentru a se putea pronunța asupra contestației formulate în cauză, tribunalul trebuie să lămurească chestiunea de drept invocată de către contestatoare și, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a admis cererea formulată de contestatoarea inculpată C.A. și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în ceea ce privește următoarele probleme de drept: dacă contestația formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral și dacă în urma judecării contestației formulate în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate fi pronunțată și soluția prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală.

În temeiul dispozițiilor art. 476 alin. (2) teza a II-a din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a suspendat dezbaterile până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate.

III.1. Punctele de vedere ale procurorului și ale părților cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 727/C/1.574/III-5/2016 din data de 19 iulie 2016, a formulat concluzii scrise în sensul respingerii ca inadmisibilă a sesizării formulate de către Tribunalul București - Secția I penală, prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: "dacă contestația formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral și dacă în urma judecării contestației formulate în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate fi pronunțată și soluția prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală".

În concluziile scrise s-a arătat că, drept urmare a analizei de admisibilitate a sesizării efectuate în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a rezultat că instanța care sesizează este Tribunalul București - Secția I penală, învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curți de Casație și Justiție, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. S-a menționat în esență că această cauză nu se mai află însă în cursul judecății, fiind depășită etapa dezbaterilor pe fondul contestației, iar condiția referitoare la existența unei probleme de drept care să necesite interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este, nici aceasta, îndeplinită.

S-a mai menționat, în concluziile scrise depuse de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, faptul că, pentru îndeplinirea condiției impuse de art. 475 din Codul de procedură penală, este necesar ca dispozițiile de drept substanțial sau procedural apreciate ca necesitând lămurire din partea instanței supreme să fie neclare, neinteligibile sau echivoce, susceptibile a primi mai multe interpretări.

În fine, s-a menționat și că, potrivit art. 476 alin. (1) fraza ultimă din Codul de procedură penală, "dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 475, punctul de vedere al completului de judecată și al părților". În speță, încheierea de sesizare este cu desăvârșire nemotivată sub aspectul expunerii punctului de vedere al completului de judecată, simpla reproducere a normei aplicabile nesatisfăcând cerința textului legal.

Distinct de cele mai sus arătate, punctual, cu privire la fiecare dintre problemele de drept ridicate, s-au mai menționat următoarele:

a) Cu privire la chestiunea de drept dacă contestația formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral

Caracterul devolutiv al unei căi de atac este definit de legiuitor în art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală ca fiind obligația instanței care soluționează apelul de a examina cauza sub toate aspectele de fapt și de drept în afara temeiurilor invocate și a cererilor formulate de apelant, devoluția fiind, în cazul apelului, integrală, și în art. 442 alin. (2) din Codul de procedură penală, care prevede caracterul devolutiv al recursului în casație, devoluția, în cazul acestuia, fiind limitată la cazurile de casare. La soluționarea contestației împotriva încheierii prin care plângerea a fost admisă, judecătorul de cameră preliminară nu examinează fondul cauzei, ci are a se pronunța exclusiv asupra legalității administrării probelor și a efectuării urmăririi penale.

În opinia Ministerului Public, atât dispozițiile alin. (9), cât și cele ale alin. (7) din art. 341 din Codul de procedură penală sunt clare și explicite, nejustificând o interpretare de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Existența sau inexistența unui efect devolutiv și limitele acestuia în cazul contestației ar putea, eventual, forma obiectul unor dezbateri doctrinare, însă rolul instanței supreme, stabilit de legiuitor în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, "nu este de a oferi studii, note sau opinii consultative asupra unor probleme de drept generale sau ipotetice", astfel cum în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat (Decizia nr. 8 din 30 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 558/1/2016).

Conchizând, s-a apreciat că în procedura de judecată a contestației împotriva încheierii prin care plângerea a fost admisă este clar exprimată voința legiuitorului de a păstra corespondența cu procedura camerei preliminare pentru a nu priva subiecții procesuali de drepturile pe care le-ar fi avut dacă procurorul ar fi dispus trimiterea în judecată și în cazul în care această soluție este consecința admiterii plângerii. Tot astfel, cum în cazul celei dintâi, judecătorul care soluționează contestația are a se pronunța asupra aspectelor deja dezbătute în primul grad de jurisdicție, neputându-se formula alte cereri sau excepții privind urmărirea penală în afara celor invocate inițial, în cazul secundei, judecătorul de cameră preliminară va examina numai modul în care cererile și excepțiile au fost soluționate la fond. În cazul în care va aprecia criticile întemeiate, va proceda și la rejudecarea plângerii, "raportând de această dată soluția procurorului în noua configurare a actelor de urmărire penală reținute în urma controlului judiciar ca fiind legale.

Cu privire la chestiunea de drept dacă în urma judecării contestației formulate în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate fi pronunțată și soluția prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în concluziile scrise, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat următoarele:

Prin trimiterea la art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, în integralitatea sa, este evident că intenția legiuitorului a fost să dea instanței de control judiciar posibilitatea ca, în urma propriei verificări a legalității administrării probelor și efectuării urmăririi penale, precum și a constatării că excepțiile cu privire la acestea au fost greșit soluționate, să excludă probele nelegal administrate ori, după caz, să sancționeze cu nulitatea actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii și, consecutiv admiterii contestației și desființării încheierii atacate, să dispună oricare dintre soluțiile prevăzute de art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, respectiv:

- să respingă plângerea ca nefondată (când nu există probe suficiente care să permită începerea judecății și nu se impune completarea urmăririi penale);

- să admită plângerea, să desființeze soluția atacată și să trimită motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală (când nu există probe suficiente care să permită începerea judecății și se impune completarea urmăririi penale);

- să admită și această plângere, să desființeze soluția atacată și să dispună începerea judecății (când există în continuare probe suficiente care să permită începerea judecății, chiar după ce a exclus unele probe nelegal administrate ori a sancționat cu nulitatea unele acte de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii sau, dimpotrivă, a constatat legalitatea administrării unora dintre probe ori a efectuării unora dintre actele de urmărire penală greșit înlăturate de judecătorul fondului);

- să admită plângerea și să schimbe temeiul de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea (când nu există probe suficiente care să permită începerea judecății și nu se impune completarea urmăririi penale).

Conchizând, cum textul legal a cărui interpretare se solicită este clar, univoc, nicio altă interpretare nefiind posibilă, intervenția instanței supreme prin mecanismul întrebării prealabile nu se justifică.

Pentru argumentele ce precedă, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, s-a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării prin care Tribunalul București - Secția I penală a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu următoarelor chestiuni de drept: dacă contestația formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral și dacă în urma judecării contestației formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate fi pronunțată și soluția prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală.

III.2. Punctul de vedere al Direcției legislație, studii, documentare și informatică juridică

În urma judecării contestației prevăzute în art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, care poate fi formulată cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară sau, după caz, completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție poate dispune soluția prevăzută în art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în temeiul dispozițiilor art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală și în condițiile reglementate în aceste dispoziții.

III.3. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele de judecată arondate

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în această materie au fost conturate mai multe opinii, după cum urmează:

Într-o primă opinie s-a apreciat că în urma judecării contestației prevăzute în art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, care poate fi formulată cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară sau, după caz, completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție poate dispune soluția prevăzută în art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în temeiul dispozițiilor art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală și în condițiile reglementate în aceste dispoziții.

S-a precizat că efectul "devolutiv integral" caracterizează calea ordinară de atac a apelului și implică examinarea de către instanța de apel a cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept. În consecință, referirea la efectul "devolutiv integral" este improprie în contextul contestației prevăzute în art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, exercitată împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară admite plângerea, desființează soluția procurorului de netrimitere în judecată și dispune începerea judecății.

În plus, în materia contestației, art. 425

1

alin. (4) teza 1 din Codul de procedură penală prevede că, la soluționarea contestației, dispozițiile art. 416 (efectul suspensiv al apelului) și ale art. 418 (neagravarea situației în propriul apel) se aplică în mod corespunzător, în materia contestației neexistând un text de lege care să prevadă că dispozițiile art. 417 din Codul de procedură penală, referitoare la efectul devolutiv al apelului, se aplică în mod corespunzător.

Opinia exprimată se întemeiază pe următoarele argumente:

În conformitate cu dispozițiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, în cazul prevăzut de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul, petentul și intimații pot face, motivat, contestație cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale.

Contestația prevăzută la art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală privește cauzele în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, iar judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate sau sancționează potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii și, prin încheiere, admite plângerea, desființează soluția procurorului de netrimitere în judecată și dispune începerea judecății, dacă probele legal administrate sunt suficiente.

În dispozițiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală legiuitorul prevede, în mod explicit, cu claritate, că procurorul, petentul și intimații pot formula contestație cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale. Așadar, contestația reglementată în dispozițiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate privi numai modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale. S-a arătat că explicația soluției adoptate de legiuitor în dispozițiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală se regăsește, pe de o parte, în dispozițiile art. 341 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, care permit petentului și intimaților să ridice excepții cu privire la legalitatea administrării probelor sau a efectuării urmăririi penale, iar pe de altă parte, în dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, care exclud calea de atac a contestației în toate cazurile în care procedura se limitează la examinarea admisibilității sau a temeiniciei plângerii ori nu conduce la începerea judecății. Din dispozițiile art. 341 alin. (8) și (9) din Codul de procedură penală ar rezulta că legiuitorul nu a deschis titularilor calea de atac a contestației sub aspectul admisibilității și al temeiniciei plângerii, ci numai sub aspectul particular al modului de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, în ipoteza în care procedura a condus la începerea judecății.

Concluzia potrivit căreia contestația poate privi numai modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, concluzie care se desprinde în mod direct din formularea utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, nu poate însă conduce la interpretarea dispozițiilor art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală în sensul că, dacă excepțiile cu privire la legalitatea administrării probelor sau a efectuării urmăririi penale au fost greșit soluționate de către judecătorul de cameră preliminară care s-a pronunțat în prima instanță, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori, după caz, completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu ar putea dispune soluția prevăzută în art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară sau, după caz, completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în ipoteza în care constată că excepțiile cu privire la legalitatea administrării probelor sau a efectuării urmăririi penale au fost greșit soluționate de către judecătorul de cameră preliminară care s-a pronunțat în primă instanță, admite contestația, desființează încheierea și rejudecă plângerea potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2.

Rejudecarea plângerii conform art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală presupune verificarea legalității administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, excluderea probelor nelegal administrate sau sancționarea potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii și pronunțarea unei soluții prevăzute în art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală. Legiuitorul nu a limitat, în cuprinsul dispozițiilor art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală, soluțiile pe care le poate pronunța judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară sau, după caz, completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție care soluționează contestația și, în consecință, nu a exclus posibilitatea pronunțării uneia dintre soluțiile prevăzute în art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală.

Astfel, de exemplu, constatând că excepțiile cu privire la legalitatea administrării probelor sau a efectuării urmăririi penale au fost greșit respinse, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară sau, după caz, completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție poate exclude probele și poate sancționa actele de urmărire penală și, constatând că nu există probe care să permită începerea judecății, poate dispune respingerea plângerii ca nefondată, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală;

- poate exclude o parte din probe și poate sancționa o parte din actele de urmărire penală și, constatând că nu există probe suficiente care să permită începerea judecății și nu se impune completarea urmăririi penale, poate dispune respingerea plângerii ca nefondată, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală;

- poate exclude o parte din probe și poate sancționa o parte din actele de urmărire penală și, constatând că nu există probe suficiente care să permită începerea judecății și se impune completarea urmăririi penale, poate dispune admiterea plângerii, desființarea soluției și trimiterea cauzei la procuror pentru a completa urmărirea penală, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală;

- poate exclude o parte din probe și poate sancționa o parte din actele de urmărire penală și, constatând că există în continuare probe suficiente care să permită începerea judecății, poate dispune admiterea plângerii, desființarea soluției și începerea judecății, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală.

Așadar, greșita respingere a excepțiilor cu privire la legalitatea administrării probelor sau a efectuării urmăririi penale permite judecătorului care soluționează contestația să pronunțe soluția prevăzută în art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală.

În plus, în doctrină s-a arătat că, în cazul prevăzut în art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală, judecătorul care soluționează contestația va putea exclude și alte probe nelegal administrate ori sancționa cu nulitatea și alte acte de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii sau, după caz, va putea constata validitatea unora dintre probele sau actele de urmărire penală apreciate ca invalide de către judecătorul de cameră preliminară care a soluționat plângerea.

Așadar, în urma judecării contestației prevăzute în art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, care poate fi formulată cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară sau, după caz, completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție poate dispune soluția prevăzută în art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în temeiul dispozițiilor art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală și în condițiile reglementate în aceste dispoziții.

În acest sens s-au pronunțat următoarele instanțe: Tribunalul Mureș, Judecătoria Luduș, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Iași, Tribunalul Gorj, Judecătoria Filiași, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, Judecătoria Bistrița și Curtea de Apel București.

Într-o altă opinie s-a susținut că această contestație nu are caracter devolutiv integral și nici nu se poare pronunța soluția prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală.

În acest sens s-au pronunțat următoarele instanțe:

Tribunalul Suceava (Încheierea nr. 22/19.01.2016 - Dosar nr. 2.976/314/2015 și Încheierea nr. 440/24.06.2015 - Dosar nr. 190/334/2015), Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel București (Încheierea nr. 143/CP din 30.10.2015), Tribunalul București Secția I penală (Dosar nr. 59.629/299/2015/a1), Tribunalul Olt, Tribunalul Dolj și Tribunalul Brașov.

În fine, într-o ultimă opinie, s-a susținut că respectiva contestație, formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, nu are caracter devolutiv integral, însă, în urma judecării contestației în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, poate fi pronunțată soluția prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală.

În acest sens s-au pronunțat următoarele instanțe: Curtea de Apel Galați și Tribunalul Cluj.

IV.1. Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale

În considerentul nr. 21 din Decizia Curții Constituționale nr. 408/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015), privitoare la dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală, instanța de contencios constituțional, reiterând considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 599/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014), a reținut că stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la «condițiile legii» atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute «numai prin lege»".

În consecință, până la o eventuală decizie de admitere a unei excepții de neconstituționalitate, reglementarea căii de atac a contestației în condițiile prevăzute în art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală și a procedurii de soluționare a acesteia în cadrul stabilit în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală reflectă exercitarea unui atribut exclusiv al legiuitorului, care a optat pentru reglementarea căii de atac a contestației cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale și pentru reglementarea soluției de admitere a contestației în condițiile prevăzute în art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală.

IV.2. Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

IV.3. Jurisprudența CEDO

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

V. Opinia specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialiști recunoscuți cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, însă aceștia nu au dat curs solicitării, nefiind transmis niciun punct de vedere în acest sens.

VI. Dispoziții legale incidente

(...) Art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală: În cauzele în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară:

(...)... 2. verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancționează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii și:

a) respinge plângerea ca nefondată;

(...) Art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală:

În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul și inculpatul pot face, motivat, contestație cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale. Contestația nemotivată este inadmisibilă.

VII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Opinia judecătorului-raportor este în sensul că, în urma judecării contestației prevăzute în art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, care poate fi formulată cu privire la mod