Decizia nr. 9 din 12 aprilie 2016

Decizia nr. 9 din 12 aprilie 2016

12 aprilie 2016

29 septembrie 2021

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia nr. 9/2016 Dosar nr. 814/1/2016

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 356 din 10/05/2016

Mirela Sorina Popescu – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului

Rodica Aida Popa – judecător la Secţia penală

Livia Luminiţa Zglimbea    – judecător la Secţia penală

Săndel Lucian Macavei – judecător la Secţia penală

Simona Daniela Encean – judecător la Secţia penală

Valentin Horia Şelaru – judecător la Secţia penală

Simona Cristina Neniţă – judecător la Secţia penală

Rodica Cosma – judecător la Secţia penală

Ioana Alina Ilie – judecător la Secţia penală

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, în Dosarul nr. 5.287/290/2013, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „Dacă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane şi dacă în situaţia în care acţiunea descrisă a vizat o singură persoană operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal.”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27

4

din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

Conform art. 27

6

din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la şedinţa de judecată participă doamna Micaela Radulian, magistrat- asistent în cadrul Secţiei penale.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Daniela Maftei.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că s-au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept din partea curţilor de apel, conturându-se două opinii:

În opinia majoritară s-a susţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal este întrunit chiar dacă acţiunea inculpatului vizează o singură persoană, întrucât aceasta se răsfrânge asupra tuturor persoanelor prezente, cu condiţia îndeplinirii condiţiei esenţiale a comiterii faptei în public.

În opinia minoritară s-a susţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane, în textul incriminator regăsindu-se termenul „persoane”. Aşadar, din interpretarea gramaticală a normei de incriminare a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice rezultă că pluralul folosit de legiuitor conduce la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii doar în situaţia în care acţiunea este îndreptată împotriva mai multor persoane.

Când legiuitorul a vrut să ocrotească o singură persoană, ca subiect pasiv, a făcut-o prin titlul I intitulat „Infracţiuni contra persoanei”, cap. II intitulat „Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane” din Partea specială a Codului penal”.

În unanimitate, s-a susţinut că, în situaţia în care acţiunea descrisă vizează o singură persoană, nu operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal.

La dosar au fost transmise opiniile formulate de specialiştii Catedrei de drept penal din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu”, Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universităţii de Vest din Timişoara, care şi-au expus punctul de vedere în sensul că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal nu trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane, iar în situaţia în care acţiunea descrisă a vizat o singură persoană, nu operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal.

Magistratul-asistent a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat inculpatului potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

A mai învederat că la data de 31 martie 2016, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 253/C2/530/III-5/2016, din data de 30 martie 2016, a adus la cunoştinţă că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanţa, fiind depuse şi concluziile scrise.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a acordat cuvântul reprezentantului Ministerului Public cu privire la problema supusă dezlegării.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a susţinut că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând interpretarea şi aplicarea art. 371 din Codul penal este admisibilă, în cauză sunt îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel Timişoara fiind învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv în apel, problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a mai fost supusă examenului instanţei supreme şi, în consecinţă, nu s-a statuat asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar de lămurirea respectivei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Pe fondul sesizării a susţinut că existenţa infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal nu depinde de numărul persoanelor vizate de modalităţile normative de realizare a elementului material, ci de producerea efectivă a urmăririi periculoase care este tulburarea ordinii şi liniştii publice, în fapt, crearea unei stări de pericol pentru relaţiile de convieţuire socială. În concluzie, infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice poate exista şi atunci când elementul material al acesteia vizează o singură persoană, dacă s-a produs urmarea specifică, după cum poate să nu existe dacă, deşi elementul material vizează mai multe persoane, nu s-a produs tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Pentru motivele expuse, reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea sesizării şi, prin hotărârea ce se va pronunţa, lămurirea pe deplin a problemei de drept supuse dezlegării.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, rămânând în pronunţare asupra sesizării formulate.

ÎNALTA CURTE

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea de şedinţă din data de 5 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.287/290/2013, Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept: Dacă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane şi dacă, în situaţia în care acţiunea descrisă a vizat o singură persoană, operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal.

II. Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 5.287/290/2013 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia penală:

Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală a fost învestită cu judecarea apelului declarat de inculpatul R.L.C. împotriva Sentinţei penale nr. 2.808 din data de 17 noiembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 5.287/290/2013.

În contextul concret al cauzei, prin Rechizitoriul nr. 993/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa înregistrat iniţial pe rolul Judecătoriei Reşiţa, iar apoi pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 10 februarie 2015 cu nr. 5.287/290/2013, în urma admiterii de către Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa nr. 11/PI/29.01.2015, a cererii de strămutare formulate de inculpat, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.L.C. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 321 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969.

Prin Sentinţa penală nr. 2.808 din data de 17 noiembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 5.287/290/2013, în baza art. 371 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, în condiţiile art. 43 alin. (5) din Codul penal, s-a dispus condamnarea inculpatului R.L.C. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, cu executare în regim de detenţie.

În temeiul art. 67 din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi m) (dreptul de a se afla în sala de sport S.C. SUPER FIT – S.R.L. din Reşiţa) din Codul penal pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul penal, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi m) din Codul penal, care se execută potrivit art. 65 alin. (3) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 404 alin. (4) din Codul de procedură penală, raportat la art. 72 alin. (1) din Codul penal, s-a dedus din pedeapsa ce urmează a fi executată de către inculpatul R.L.C. durata reţinerii şi durata arestării preventive de la data de 04.04.2013 la data de 18.04.2013 şi de la data de 31.01.2014 la data de 04.02.2014.

Ca situaţie de fapt, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data de 29.03.2013 numitul M.A.A. a mers la sala de sport S.C. SUPERFIT – S.R.L., situată în municipiul Reşiţa, al cărei abonat era şi a început să se antreneze la diferite aparate.

La ora 19,37, în sală a intrat şi inculpatul R.L.C. care iniţial a rămas în apropierea pultului, timp în care lângă acesta a trecut şi numitul M.A.A., fără a-l fi abordat în vreun fel pe inculpat.

Inculpatul R.L.C. s-a schimbat în echipamentul sportiv şi s-a deplasat în sală pentru a se antrena la aparate.

La un moment dat, inculpatul şi numitul M.A.A. au început să facă exerciţii la două aparate apropiate.

La scurt interval de timp, numitul M.A.A. a încetat să se mai antreneze la aparatul respectiv şi s-a deplasat pe culoar, în direcţia pultului. Imediat în spatele său a venit inculpatul R.L.C. care a început să-l împingă violent.

Imediat, în locul în care era căzută victima, lângă care se afla numitul L.R. s-au deplasat şi martorele G.N. şi G.B.A., iar inculpatul s-a îndreptat agitat spre zona pultului. În momentul în care martora G.N. a dorit să apeleze numărul unic de urgenţă inculpatul R.L.C. s-a întors la locul agresiunii şi a împiedicat-o pe martoră să vorbească la telefon, îndepărtându-i cu mâna telefonul de la ureche şi spunând să nu sune la poliţie.

În urma loviturilor primite, victima a necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile îngrijiri medicale conform Certificatului medico-legal nr. 133/A2/02.04.2013 eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Caraş-Severin.

După câteva minute, respectiv la ora 19,56, numitul M.A.A. s-a ridicat de la podea, ajutat fiind de numitul L.R., şi s-a deplasat apoi la grupul sanitar al sălii de sport, întrucât în urma loviturilor îi curgea sânge din zona capului.

Inculpatul R.L.C. a intrat şi el în baia sălii de sport.

Împotriva Sentinţei penale nr. 2.808/17.11.2015, pronunţată de Judecătoria Timişoara, a formulat apel inculpatul R.L.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara – Secţia penală, care a pus în discuţie admisibilitatea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept motivat de succesiunea în timp a normei penale şi de modul în care legiuitorul a înţeles să incrimineze în conţinutul art. 371 din Codul penal o parte din conţinutul constitutiv al infracţiunii din vechea reglementare a art. 321 din Codul penal, respectiv dacă pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal se impune în mod necesar ca violenţele, ameninţările sau atingerea gravă adusă demnităţii să vizeze una sau mai multe persoane.

Reprezentantul Ministerului Public a opinat în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate, pentru următoarele considerente: cu privire la elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal, a arătat că, în absenţa unei precizări a legii, violenţa îndreptată asupra persoanelor poate fi atât fizică, cât şi verbală. Cu privire la atingerile grave aduse demnităţii persoanelor, acestea semnifică acele acţiuni cu caracter ofensator care sunt de natură să vatăme sentimentul de preţuire pe care persoana îl are faţă de ea însăşi sau consideraţia, aprecierea de care aceasta se bucură din partea celorlalţi membri ai societăţii. În cauză, elementul material s-a realizat în aceste două modalităţi de comitere a faptei, prin acţiunile inculpatului de a lovi partea vătămată M.A.A. în zona feţei şi de a-i adresa injurii, gest dispreţuitor de natură a o pune pe aceasta într-o situaţie umilitoare, atingându-i astfel în mod grav demnitatea în prezenţa mai multor persoane care au observat în mod direct gesturile inculpatului şi care la rândul lor au fost afectate de acţiunea acestuia. Prin modalitatea de săvârşire a faptei, respectiv în incinta unei săli de sport, cu ocazia efectuării unor antrenamente de rutină la care participau un număr relativ mare de persoane, acţiunea inculpatului contra unei persoane care se antrena a determinat o reacţie de dezaprobare din partea celor prezenţi, inculpatul a tulburat în mod real ordinea şi liniştea publică, având un impact extins în cadrul societăţii civile. Date fiind cuvintele jignitoare adresate de inculpat părţii vătămate, a apreciat că violenţele au vizat şi marcat negativ toate persoanele prezente la locul incidentului. Prin urmare, chiar dacă acţiunea inculpatului de lovire şi ameninţare (jignire) a vizat o singură persoană, aceasta s-a răsfrânt asupra tuturor persoanelor prezente, astfel că este întrunită cerinţa stipulată în art. 371 din Codul penal.

Apărătorul apelantului inculpat, în notele scrise depuse la dosar, a susţinut că din analiza comparativă a modalităţilor alternative de săvârşire a faptei, noua reglementare din art. 371 din noul Cod penal apare ca fiind restrictivă. Astfel, dacă sub imperiul vechii legi actele sau gesturile, cuvintele ori expresiile sau orice altă manifestare prin care se aducea atingere bunelor moravuri, se producea scandal public ori se tulbura liniştea şi ordinea publică constituia infracţiune, sub imperiul noului Cod penal, pentru ca aceeaşi faptă să aibă relevanţă penală trebuie să existe violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor. Interpretând gramatical cuvintele şi expresiile folosite în conţinutul art. 371 din Codul penal, se ajunge la concluzia că pluralul folosit în două rânduri de către legiuitor nu este întâmplător, creând în opinia apărării o condiţie de existenţă a acestei infracţiuni – pluralitatea pasivă ce este vizată, fie de violenţe, fie de ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii. Aplicând criteriul per a contrario se ajunge la concluzia că violenţele comise în public împotriva unei persoane sau ameninţările ori atingerile grave aduse demnităţii unei persoane nu au relevanţă penală. Aspectul teoretic invocat prezintă importanţă şi în speţa de faţă, raportat la obiectul cauzei. Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prevăzute de art. 321 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969, în sarcina sa reţinându-se că în 29 martie 2013, aflându-se în incinta sălii de sport S.C. SUPERFIT – S.R.L. din Reşiţa, a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele numitului M.A.A., i-a adresat cuvinte şi expresii jignitoare, precum şi ameninţări de natură să provoace indignarea şi revolta persoanelor existente în spaţiul respectiv, manifestări de violenţă prin care s-a adus atingere bunelor moravuri, s-a produs scandal public şi s-a tulburat ordinea şi liniştea publică.

A apreciat că dezlegarea din punct de vedere teoretic a chestiunii de drept va lămuri dacă în situaţia unui conflict fizic ori verbal între două persoane, victimă – agresor, în loc public, fără a fi vătămate în mod direct şi nemijlocit alte persoane, sunt incidente dispoziţiile art. 371 din noul Cod penal. Voinţa legiuitorului trebuie interpretată în sensul protejării obiectului juridic special al infracţiunii, în situaţia în care activitatea materială incriminată vatămă mai mult decât ocroteşte obiectul juridic special al infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, prevăzute de art. 193 din Codul penal, ori de ameninţare, prevăzute de art. 206 din Codul penal. A interpreta altfel s-ar putea ajunge la situaţia imposibilă ca una şi aceeaşi faptă să fie încadrată în acelaşi timp în conţinutul constitutiv a două infracţiuni de sine stătătoare, fără a exista între ele cerinţa reglementată de art. 38 alin. (2) din Codul penal privind concursul formal de infracţiuni. Aceasta cu atât mai mult cu cât persoana agresată fizic sau verbal este ocrotită de legea penală prin incriminarea ca infracţiuni a faptelor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare. S-a arătat că un aspect deopotrivă important, ce poate să decurgă din modalitatea de soluţionare a chestiunii de drept, îl constituie posibilitatea recurgerii la principiul oficialităţii urmăririi penale, în asemenea cazuri, când victima nu formulează plângere prealabilă pentru faptele săvârşite împotriva sa. Situaţia este prezentă şi în această cauză, când fapta a fost urmărită din oficiu înainte ca victima să formuleze plângere prealabilă, pe care ulterior a retras-o.

Instanţa care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept supusă dezbaterii a arătat că, potrivit noului Cod penal, activitatea materială circumscrisă laturii obiective a infracţiunii a fost defalcată prin incriminarea distinctă cu denumire marginală proprie în două infracţiuni de sine stătătoare, respectiv „tulburarea ordinii şi liniştii publice” reglementată de art. 371 din Codul penal şi „ultrajul contra bunelor moravuri” prevăzută de art. 375 din Codul penal, în speţă fiind aplicabil art. 371 din Codul penal care face parte din titlul VIII intitulat „Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială” cap. I – infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice.

S-a mai susţinut că infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice reglementată de art. 321 din Codul penal anterior făcea parte din acelaşi capitol cu infracţiunile care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială.

S-a menţionat, de asemenea, că incriminarea infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal dă expresie preocupării legiuitorului pentru asigurarea unui climat de convieţuire paşnică şi demnă, întemeiat pe respect şi consideraţie reciprocă între membrii colectivităţii, obiectul juridic special constituindu-l relaţiile sociale de convieţuire a căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea bunelor moravuri în relaţiile interumane şi a liniştii publice. În literatura juridică de specialitate (Alexandru Boroi – Drept penal parte specială, ediţia II, Editura CH BECK, Bucureşti 2014, pag. 686) s-a considerat că subiect pasiv al infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice este statul, ca subiect pasiv principal, sau persoanele ale căror sentimente morale au fost ultragiate sau cărora li s-a adus atingere prin scandalul public provocat, ca subiect pasiv adiacent. Astfel, dacă sub imperiul vechii legi nu era precizat dacă actele sau gesturile ori expresiile sau orice altă manifestare prin care se aducea atingere bunelor moravuri ori se tulbura liniştea şi ordinea publică trebuiau comise împotriva unuia sau mai multor persoane sau bunuri, sub imperiul noului Cod penal legiuitorul a stabilit că fapta persoanei comisă în public prin violenţă trebuie îndreptată „împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave asupra demnităţii persoanelor”, urmarea imediată constând în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile de convieţuire socială ca urmare a săvârşirii acţiunii incriminate. Modalităţile normative ale infracţiunii sunt reflectate în modurile în care poate fi realizat elementul material: violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor.

S-a mai susţinut că, interpretând gramatical conţinutul normei de incriminare a infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal, pluralul folosit de legiuitor conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii doar în situaţia în care acţiunea incriminatoare este îndreptată împotriva mai multor persoane, pluralitatea pasivă fiind necesară pentru existenţa infracţiunii. Aceasta a fost şi interpretarea dată art. 321 din Codul penal anterior de către instanţele naţionale, prin Decizia penală nr. 627/1984 a Tribunalului Hunedoara, publicată în Revista Română de Drept nr. 5/1985, statuându-se că atunci când manifestările lipsite de respect sunt adresate unei singure persoane în urma unui conflict personal nu există infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

În acest sens, instanţa de apel a constatat că voinţa legiuitorului se impune a fi interpretată în sensul protejării obiectului juridic special în situaţia în care activitatea materială incriminată de art. 371 din Codul penal aduce atingere unor valori sociale diferite de cele care ocrotesc obiectul juridic special al infracţiunilor de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 din Codul penal ori de ameninţare prevăzută de art. 206 din Codul penal, astfel încât pluralitatea de subiecţi pasivi împotriva cărora trebuie să fie îndreptată acţiunea circumscrisă elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal este necesară.

S-a apreciat că această interpretare se impune cu atât mai mult cu cât persoana agresată fizic sau verbal este ocrotită de legea penală prin titlul I intitulat „Infracţiuni contra persoanei” cap. II intitulat „Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii”.

În concluzie, s-a apreciat că este necesar ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să dea o dezlegare problemelor de drept sus- menţionate.

III. Dispoziţiile legale incidente

Art. 371 din Codul penal – Tulburarea ordinii şi liniştii publice

„Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

Art. 375 din Codul penal – Ultraj contra bunelor moravuri

„Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârşeşte acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.”

Art. 321 din Codul penal anterior – Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

„Fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.”

Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

„Dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.”

Art. 4 din Codul penal – Aplicarea legii penale de dezincriminare

„Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.”

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia penală nr. 747 din 3 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2.411/110/2013, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva Deciziei penale nr. 133 din 20 august 2013 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori şi familie.

În cauza mai sus menţionată inculpatul V.G. a fost condamnat pe lângă alte infracţiuni şi pentru aceea prevăzută de art. 321 alin. 1 din Codul penal (vechea reglementare), cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a), c) şi art. 76 alin. 1 lit. d) din Codul penal (vechea reglementare), ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Ca situaţie de fapt s-a reţinut că, în „seara zilei de 5 aprilie 2013, în jurul orelor 20.45, în timp ce se afla în incinta barului aparţinând S.C. M.C. – S.R.L. din municipiul Bacău, inculpatul a purtat fără drept o secure cu care a lovit partea vătămată A.G. în zona capului, cu intenţia de a-i suprima viaţa, provocându-i leziuni ce au necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale, provocând astfel scandal şi tulburând liniştea şi ordinea publică”.

Prin Decizia penală nr. 1.810 din 28 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4.319/107/2013, a fost admis recursul declarat de inculpatul T.A. împotriva Deciziei penale nr. 200/A din 4 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost casată în parte decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 211 din 2 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Alba, şi, rejudecând, s-a făcut aplicarea art. 5 din Codul penal, iar în baza art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare din infracţiunile prevăzute de art. 20 din Codul penal (1969) raportat la art. 174, art. 175 alin. 1 lit. i) din Codul penal (1969), art. 321 alin. 1 din Codul penal (1969) şi art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 în infracţiunile prevăzute de art. 32 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) din Codul penal, art. 371 din Codul penal şi art. 372 alin. (2) din Codul penal, fiind condamnat pentru infracţiunile mai sus menţionate, în condiţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal referitoare la contopirea pedepselor şi aplicarea unui spor.

Ca situaţie de fapt s-a reţinut că „prin aplicarea unei lovituri cu cuţitul într-un local public, în prezenţa mai multor persoane, precum şi gălăgia provocată în acest context a tulburat liniştea publică, respectiv acel climat necesar desfăşurării normale a vieţii sociale, în care relaţiile dintre oameni se desfăşoară paşnic, climat care a fost tulburat, deranjat prin atitudinea inculpatului, inclusiv prin lovirea cu intenţie a părţii vătămate cu cuţitul pe care îl avea în mod nejustificat asupra sa şi deci săvârşirea unor alte infracţiuni. De asemenea, actele inculpatului au fost săvârşite în public, încadrându-se în dispoziţiile art. 152 din Codul penal”.

Totodată, instanţa de recurs a stabilit în ceea ce priveşte infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. 1 din Codul penal (1969) că fapta, astfel cum a fost recunoscută de inculpatul T.A., în noua reglementare se regăseşte în dispoziţiile art. 371 din Codul penal.

IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate

Examinând punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele arondate, precum şi jurisprudenţa ataşată acestora ce au fost transmise instanţei supreme a rezultat următoarele:

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală a comunicat că s-au conturat două opinii.

Într-o primă opinie îmbrăţişată de Tribunalul Arad şi Judecătoria Reşiţa s-a susţinut că este întrunită cerinţa prevăzută de art. 371 din Codul penal chiar dacă acţiunea de exercitare de violenţe este îndreptată împotriva unei singure persoane, însă aceasta se răsfrânge asupra mai multor persoane prezente.

Într-o altă opinie, la care s-a raliat şi Tribunalul Caraş-Severin, s-a susţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni doar în situaţia în care acţiunea incriminatoare este îndreptată împotriva mai multor persoane.

Curtea de Apel Bucureşti şi instanţele arondate au comunicat că există două opinii.

În opinia majoritară s-a arătat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal este întrunit chiar dacă acţiunea inculpatului vizează o singură persoană, întrucât aceasta se răsfrânge asupra tuturor persoanelor prezente, cu condiţia îndeplinirii cerinţei, aceea a comiterii faptei în public. S-a argumentat că textul nu trebuie interpretat strict gramatical, folosirea pluralului în art. 371 din Codul penal nu este de natură să exonereze pe făptuitor de infracţiunea comisă asupra unei singure persoane sau asupra unui singur bun, cerinţa esenţială a textului fiind aceea de tulburare a ordinii şi liniştii publice săvârşită prin violenţe, indiferent de numărul de persoane. Când legiuitorul a vrut să prevadă un număr minim de persoane vătămate, a prevăzut în mod expres acest lucru în modalitatea formei simple sau a formei agravante (art. 192 sau art. 196 din Codul penal). Ceea ce se protejează în principal prin incriminarea acestei infracţiuni este liniştea publică, atribut al vieţii sociale. Or, atâta timp cât violenţele sau ameninţările comise de inculpat, în public, sunt de natură a tulbura această linişte, de a provoca indignarea şi revolta publicului, nu are importanţă dacă sunt îndreptate împotriva uneia sau mai multor persoane.

În opinia minoritară s-a arătat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane, în textul incriminator regăsindu-se termenul „persoane” folosit la plural, nu la singular. Aşadar, din interpretarea gramaticală a normei de incriminare rezultă că pluralul folosit de legiuitor conduce la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii doar în situaţia în care acţiunea este îndreptată împotriva mai multor persoane, pentru existenţa infracţiunii fiind necesară pluralitate de subiecţi pasivi.

Când legiuitorul a vrut să ocrotească o singură persoană ca subiect pasiv, a făcut-o în titlul I intitulat „Infracţiuni contra persoanei” în cap. II „Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii”.

În unanimitate, s-a arătat că, în situaţia în care acţiunea descrisă a vizat o singură persoană, nu operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal.

Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Galaţi şi instanţele arondate, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Bihor, Tribunalul Tulcea, Tribunalul Mureş, Tribunalul Dâmboviţa, Tribunalul Cluj, Judecătoria Aleşd, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Măcin, Judecătoria Gherla, Judecătoria Filiaşi, Judecătoria Iaşi au precizat că, dacă acţiunea vizează o singură persoană, indignarea se răsfrânge asupra tuturor persoanelor şi nu operează dezincriminarea.

Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Braşov, Tribunalul Dolj, Judecătoria Luduş, Judecătoria Rupea, Judecătoria Târgu Secuiesc, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Satu Mare, Judecătoria Carei, Judecătoria Moreni, Judecătoria Segarcea, interpretând gramatical conţinutul normei de incriminare a infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal, au apreciat că pluralul folosit de legiuitor conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii doar în situaţia în care acţiunea incriminatoare este îndreptată împotriva mai multor persoane, pluritatea pasivă fiind necesară pentru existenţa infracţiunii.

Curtea de Apel Iaşi a trimis mai multe hotărâri pronunţate de instanţele arondate Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Vaslui, fără să formuleze un punct de vedere expres cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 371 din Codul penal.

Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava şi instanţele arondate, Tribunalul Buzău, Tribunalul Covasna, judecătoriile Oraviţa, Caransebeş şi Moldova Nouă, judecătoriile Braşov, Făgăraş, Zărneşti, Întorsura Buzăului, tribunalele Covasna, Topliţa, Târnăveni, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Tribunalul Constanţa, Judecătoria Hârşova, Judecătoria Mangalia, Judecătoria Medgidia şi Judecătoria Babadag, judecătoriile Craiova, Calafat, Băileşti, judecătoriile Paşcani şi Hârlău, Tribunalul Iaşi au comunicat că nu au jurisprudenţă în materia infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal.

V. Punctul de vedere al specialiştilor asupra problemei de drept supuse dezlegării

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat opinia unor specialişti cu privire la problema de drept supusă dezlegării.

În punctul de vedere transmis de Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, s-a arătat că obiectul juridic protejat prin norma de incriminare sunt relaţiile sociale privind ordinea şi liniştea publică, ca specie a relaţiilor de convieţuire socială. Ordinea publică este dată de respectarea ordinii de drept care asigură tuturor cetăţenilor simţământul siguranţei şi al liniştii, asigură existenţa paşnică a indivizilor şi a bunurilor acestora. Ordinea şi liniştea publică sunt cerinţe fundamentale ale statului de drept, asigurând exerciţiul în societate al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Infracţiunile contra ordinii şi liniştii publice sunt infracţiuni de pericol şi, de regulă, nu au obiect material. În cazul infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice săvârşite prin violenţe, obiectul material îl constituie corpul sau bunurile victimei, subiect pasiv adiacent (secundar) al infracţiunii, dar dacă violenţele exercitate asupra acestora au ca rezultat vătămări corporale sau distrugeri de bunuri, va exista un concurs ideal (formal) de infracţiuni. Infracţiunea prezintă un subiect pasiv principal, care este statul, ca titular al valorilor sociale protejate (ordinea şi liniştea publică). Infracţiunea poate avea şi un subiect pasiv secundar (adiacent), reprezentat de persoanele cărora li s-a adus atingere prin violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii acestora sau distrugerea bunurilor lor. În acest caz, vătămările aduse persoanelor sau distrugerea bunurilor lor constituie infracţiuni distincte, în concurs cu infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Elementul material al laturii obiective a infracţiunii se poate realiza prin modalităţi alternative, constând în violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor. Cerinţa esenţială este ca aceste fapte să fie săvârşite în public. Înţelesul noţiunii de faptă „săvârşită în public” este dat de prevederile art. 184 din Codul penal, potrivit căruia fapta se consideră săvârşită în public atunci când a fost comisă: a) într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană; b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane; c) într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane; d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care por fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante.

S-a susţinut că dacă s-ar considera sintagma „împotriva persoanelor sau bunurilor” o cerinţă esenţială pentru realizarea elementului material al infracţiunii numai în ipoteza în care violenţele sau ameninţările sunt îndreptate împotriva mai multor persoane, ar exista o contradictio in terminis între această cerinţă şi cea privind săvârşirea faptei în loc public, această din urmă cerinţă putând fi îndeplinită chiar dacă violenţele, ameninţările sunt îndreptate împotriva unei singure persoane.

Folosirea pluralului „împotriva persoanelor sau bunurilor” nu este o cerinţă de ordin numeric, legiuitorul indicând generic valorile materiale a căror periclitare este de natură să genereze tulburarea ordinii şi liniştii publice, generând sentimente de teamă, de insecuritate, de dezaprobare etc.

Faţă de formularea destul de imprecisă a elementului material al infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice în cuprinsul art. 321 alin. 1 din Codul penal anterior, în sensul că făptuitorul „săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri”, legiuitorul noului Cod penal a indicat generic, dar precis, valorile sociale a căror vătămare tulbură ordinea şi liniştea publică dacă faptele sunt săvârşite în public.

Faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prevăzute de art. 321 alin. 1 din Codul penal anterior, a operat o dezincriminare în condiţiile art. 4 din Codul penal şi art. 3 din Legea nr. 187/2012 numai cu privire la acele acte sau gesturi, proferarea de cuvinte ori expresii sau dedarea la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri, altele decât violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor.

Fapta celui care, aflându-se în incinta unei săli de sport, aplică mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele unei persoane, căreia i-a adresat apoi cuvinte şi expresii jignitoare, precum şi ameninţări este de natură să provoace indignarea şi revolta persoanelor existente în spaţiul respectiv, tulburându-se ordinea şi liniştea publică.

Specialiştii din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca – Catedra de drept penal au susţinut că pentru realizarea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal nu este necesar ca acţiunea din structura laturii obiective să fie îndreptată asupra mai multor persoane ori bunuri. Cu alte cuvinte, deşi legiuitorul a folosit pluralul în conţinutul normei de incriminare referindu-se la „persoane” şi „bunuri”, nu înseamnă că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii atunci când acţiunea de lovire ori de ameninţare vizează o singură persoană, atâta vreme cât se poate identifica pe lângă acestea şi urmarea cerută de art. 371, respectiv fapta persoanei care, în public, prin violenţe, tulbură ordinea şi liniştea publică.

Legat de acest aspect, în literatura de specialitate s-a statuat faptul că, raportat la interpretarea gramaticală a unei norme penale, singularul include pluralul şi viceversa.

Ca o argumentare suplimentară se poate arăta că există o serie de texte de incriminare ce fac trimitere în conţinutul lor la pluralul unor substantive, fără a exista vreo controversă în ceea ce priveşte sfera de aplicabilitate. Pentru exemplificare, s-a făcut trimitere la infracţiunile prevăzute de:

– art. 365 alin. (1) din Codul penal care incriminează, printre altele, distribuirea de dispozitive sau programe informatice [lit. a)], parole ori coduri de acces [lit. b)] în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 360-364. Cu toate acestea, în niciun moment nu s-a pus problema ca tipicitatea art. 365 alin. (1) din Codul penal să fie condiţionată de existenţa unei pluralităţi de dispozitive, programe informatice, parole etc. Aceasta, deşi art. 365 alin. (2) din Codul penal foloseşte singularul atunci când face vorbire despre deţinerea de dispozitive, programe, parole etc.;

– art. 386 alin. (1) din Codul penal în care se face vorbire despre oferirea sau darea „de bunuri ori alte foloase”;

– art. 372 alin. (1) lit. b) din Codul penal care pedepseşte portul de „arme neletale” sau „dispozitive pentru şocuri electrice”;

– art. 239 alin. (1) din Codul penal care se raportează la scopul special al „fraudării creditorilor”. Cu toate acestea, în literatura de specialitate s-a evidenţiat în mod corect că acţiunea materială din structura laturii obiective se poate realiza şi pentru fraudarea unui singur creditor, independent de sintagma generală utilizată de legiuitor;

– art. 374 din Codul penal care sancţionează, printre altele, accesarea de „materiale pornografice” cu minori.

În cazul tuturor acestor infracţiuni, deşi legiuitorul a utilizat pluralul, este evident faptul că portul unei singure arme neletale ori al unui singur dispozitiv pentru şocuri electrice sau accesarea unui singur material pornografic cu minori atrage tipicitatea infracţiunii.

Nu în ultimul rând, în cazul tâlhăriei (art. 233 din Codul penal) se face vorbire despre întrebuinţarea de „violenţe sau ameninţări”. În schimb, în cazul pirateriei (art. 235 din Codul penal) se face menţiunea că furtul necesită a fi comis prin „violenţă sau ameninţare”. Reiese aşadar cu evidenţă faptul că, deşi legiuitorul a utilizat în cazul infracţiunii de tâlhărie pluralul, iar în cazul infracţiunii de piraterie singularul, în baza regulii de interpretare gramaticală menţionate supra, sfera de aplicabilitate a textelor de incriminare nu are de suferit din această cauză.

Acelaşi raţionament se impune a fi aplicat şi în legătură cu interpretarea frazei „violenţe asupra persoanelor” care implică şi „violenţele asupra unei singure persoane”.

În literatura de specialitate (S. Bogdan, D.A. Şerban, G. Zlati, Noul Cod penal. Partea specială, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 716) s-a arătat că, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal, „determinarea conţinutului tulburării prin atingeri grave aduse demnităţii unei persoane se va putea face prin raportare la vechile texte de incriminare a insultei sau calomniei”. Se observă aşadar că analiza la nivelul tipicităţii a vizat şi o singură acţiune îndreptată împotriva unei singure persoane, deşi textul de incriminare face trimitere la plural.

De esenţa incriminării nu este numărul de persoane vizate de acţiunile autorului, ci tulburarea ordinii şi liniştii publice prin conduitele comise în public şi care au aceste caracteristici (violenţa asupra persoanelor, violenţe asupra bunurilor, ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor).

Ca o ultimă observaţie, raportat la argumentul instanţei de trimitere conform căruia, pentru tipicitatea infracţiunii, este necesar ca acţiunea incriminată să fie îndreptată asupra mai multor persoane, aceasta este şi interpretarea dată art. 321 din Codul penal din 1969.

S-a apreciat că nu s-a impus niciodată condiţia existenţei unor acţiuni îndreptate în mod nemijlocit asupra mai multor persoane. În literatura de specialitate s-a făcut următoarea nuanţare: „dacă într-un conflict personal, în public, făptuitorul adresează unei persoane unele cuvinte injurioase, conflictul rămâne cantonat la cele două persoane şi nu se poate vorbi şi de ultraj contra bunelor moravuri. Dacă însă cuvintele injurioase adresate au un conţinut obscen, dacă proferarea lor se face în aşa fel încât să fie auzite de mai multe persoane, atunci fapta depăşeşte cadrul limitat al conflictului personal şi, ca manifestare de lipsă de respect pentru colectivitate, poate să reprezinte şi o atingere adusă bunelor moravuri, de natură să constituie infracţiunea prevăzută de art. 321 din Codul penal”.

Inclusiv raportat la infracţiunea de huliganism (art. 471 din Codul penal Carol II), practica judiciară a considerat ca fiind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii atunci când inculpatul a vătămat corporal o persoană prin utilizarea unui cuţit în centrul oraşului, provocând astfel indignare şi spaimă în rândul cetăţenilor aflaţi la faţa locului.

Elementul esenţial rămâne, la fel ca în legislaţia penală anterioară, tulburarea ordinii şi liniştii publice prin acţiunile din structura laturii obiective, şi nu aspectul legat de pluralitatea subiecţilor pasivi secundari.

În măsura în care acţiunea de lovire, ameninţare etc. este îndreptată împotriva unei singure persoane, împrejurarea că fapta este comisă în public nu va conduce automat la reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal, atâta vreme cât nu se identifică o tulburare a ordinii şi liniştii publice. Identificarea acestei consecinţe ţine inclusiv de prezenţa altor persoane la locul comiterii faptei, fără a fi însă necesar ca asupra acestora să fie exercitate violenţe, ameninţări etc.

Cu privire la dezincriminare s-a susţinut că, în măsura în care se constată faptul că tipicitatea infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal nu este afectată de concluzia conform căreia singularul include pluralul şi viceversa, nu mai este necesară analiza acestui punct.

Specialiştii din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Nicolae Titulescu” – Catedra de drept penal au opinat în sensul că infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice subzistă şi în ipoteza în care actul de violenţă este îndreptat împotriva unei singure persoane, sub condiţia ca fapta să se petreacă în public şi prin aceasta să se genereze publicului sentimente de dezaprobare, indignare şi insecuritate socială.

Această opinie este susţinută cu următoarele argumente:

Construcţiile care conţin substantive la numărul plural, forma nearticulată au un sens generic şi se folosesc pentru a desemna o categorie, şi nu un număr de părţi sau componente ale acelei categorii.

Interpretarea logică a acestui tip de construcţii semantice are în vedere orice act din respectiva categorie şi nu în mod necesar mai multe acte din acea categorie. Spre exemplu, „violenţe împotriva persoanelor” desemnează orice act de violenţă îndreptat împotriva oricărei persoane, şi nu neapărat mai multe acte de violenţă împotriva mai multor persoane.

Spre exemplu: art. 197 din Codul penal (relele tratamente aplicate minorului) – „Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”

Din folosirea pluralului nu se poate trage concluzia că existenţa infracţiunii este condiţionată de săvârşirea faptei de către ambii părinţi (ar fi absurd să se creadă că infracţiunea lipseşte când un singur părinte maltratează copilul, celălalt părinte fiind, spre exemplu, decedat). De altfel, aceasta rezultă implicit şi din formularea „sau de orice persoană în grija căreia se află minorul”.

Un alt exemplu, art. 335 alin. (1) din Codul penal (Conducerea unui vehicul fără permis de conducere) – „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani” – nu se poate susţine că această infracţiune există doar dacă subiectul conduce autovehiculul pe cel puţin două drumuri publice diferite.

Având în vedere cele de mai sus, se consideră că, respectând principiul simetriei juridice, nici în cazul infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal nu este necesar ca violenţa să privească în mod direct mai multe persoane. Dacă s-ar adopta această condiţie, ar fi necesară nu numai pluralitatea pasivă, pluralul ar trebui aplicat şi în ceea ce priveşte actele concrete ale făptuitorului (exprimarea legii este „prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoa