ÎCCJ, Decizia nr. 13/2015

Asupra apelului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 666 din 30 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a condamnat pe inculpatul M.A.L, în baza art. 253 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese. În temeiul art. 71 C. pen. anterior a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. ant. cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 81 C. pen. anterior a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, calculat conform art. 82 C. pen.

În conformitate cu art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 C. proc. pen. anterior a atras atenția inculpatului M.A.L asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei. Instanța a reținut următoarele: II. Prin Rechizitoriul nr. 1061/P/2011 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, la 10 septembrie 2013 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.A.L pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prev. și ped.

de art. 253 1 C. pen. Potrivit rechizitoriului, situația de fapt, probele administrate și aspectele de drept constau în următoarele: La data de 12 octombrie 2011, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către deputatul M.A.L a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253 1 C. pen. Raportul de evaluare nr. 103041/6/11 din 19 septembrie 2011, întocmit de Agenția Națională de Integritate a concluzionat în sensul că deputatul M.A.L s-a aflat în conflict de interese, întrucât a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă în baza căruia soția sa, M.E., a fost angajată în perioada 16 martie 2010 - 01 ianuarie 2011 în cadrul biroului său parlamentar și a obținut un venit net de 5508 lei, rezultând astfel indicii privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253 1 C. pen.

anterior. Din cercetările efectuate s-a stabilit că M.A.L a fost ales deputat în Parlamentul României în legislaturile 2004 - 2008, 2008 - 2012 în cadrul circumscripției electorale nr. 13 Cluj și 2012 - 2016. La data de 16 martie 2010, M.A.L, în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 a solicitat Secretarului General al Camerei Deputaților aprobarea încadrării numitei M.E. în funcția de expert cu un salariu brut lunar de 1500 lei, pe perioada 16 martie 2010 - sfârșit de mandat.

Cererea a fost însoțită de copii de pe următoarele documente: actul de identitate al numitei M.E., certificatul de naștere, certificatul de căsătorie, diplomă de licență, diplomă de master, fișă de aptitudine și curriculum vitae din care reiese faptul că nu a mai fost angajată până la data de 16 martie 2010. La data de 16 martie 2010, urmare a propunerii inculpatului, deputatul M.A.L, între M.E., soția acestuia și Camera Deputaților, reprezentată de Secretarul General s-a încheiat contractul de muncă pentru perioada 16 martie 2010 - sfârșitul mandatului deputatului M.A.L. Acest contract individual de muncă a fost vizat de către inculpatul M.A.L, de Direcția resurse umane, de Direcția de salarizare și de Serviciul juridic din cadrul Camerei Deputaților.

La data de 23 decembrie 2010, M.E. a formulat cerere prin care a solicitat încetarea raporturilor de muncă, începând cu data de 01 ianuarie 2011, fiind emis în temeiul art. 55 lit. b) C. muncii Ordinul nr. 1469 din 7 decembrie 2010 de încetare a contractului individual de muncă din 16 martie 2010. S-a reținut de către acuzare că solicitarea de încetare a contractului de muncă a intervenit după ce Agenția Națională de Integritate s-a sesizat cu privire la existența conflictului de interese.

Din Adresa nr. 57C/1465 din 29 februarie 2012 a Direcției de salarizare din cadrul Camerei Deputaților a reieșit faptul ca M.E., angajată cu contract individual de muncă de la 16 martie 2010 până la 01 ianuarie 2011 pe funcția de expert, în cadrul Biroului parlamentar al învinuitului M.A.L, deputat, a obținut următoarele venituri nete: martie 2010 - 589 lei; aprilie 2010 - 1081 lei; mai 2010 - 1081 lei, iunie - 1081 lei; iulie 2010 - 849 lei; august 2010 - 827 lei; septembrie 2010 - 1126 lei; octombrie 2010-1072 lei; noiembrie 2010 - 1126 lei și decembrie 2010 - 1126 lei.

În drept, conform rechizitoriului: Fapta învinuitului M.A.L, care, în data de 16 martie 2010, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, Circumscripția electorală nr. 13 Cluj, a formulat cererea de angajare a soției sale, M.E., la Camera Deputaților și apoi a vizat contractul de muncă pe perioadă determinată nr. x1/2010, în baza căruia s-a realizat, în mod direct, un folos material pentru soția sa, în cuantum de 5508 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253 1 C. pen. anterior. Pentru dovedirea situației de fapt expusă în rechizitoriu au fost administrate în cursul urmăririi penale, următoarele mijloace de probă: - Raportul de evaluare nr. 103041/G/II din 19 septembrie 2011 al A.N.I.

și documentele care au stat la baza întocmirii acestuia; - Hotărârile Camerei Deputaților nr. 34/2004 și nr. 40/2008 cu privire la validarea mandatelor deputaților aleși; - Lista persoanelor angajate în cadrul Biroului parlamentar al învinuitului; - Copia contractului individual de muncă nr. x1 din 16 martie 2010 privind pe M.E.; - Cererea înv. M.A.L în care solicita încadrarea în muncă a soției; - Copii de pe actele necesare angajării aflate în dosarul personal al salariatei; carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie, diplomă de licență, diplomă de master, fișă de aptitudine, curriculum vitae; - Ordinul nr. 1469/2010 de încetare a contractului individual de muncă; - Situația veniturilor nete lunare obținute de M.E.

în baza contractului de muncă; - Declarațiile învinuitului M.A.L; - Declarațiile martorilor F.R. și M.I.; - Dispoziții legislative în vigoare la data săvârșirii faptei dar și ulterioare. În rechizitoriu s-au menționat următoarele date cu privire la persoana inculpatului: "Inculpatul M.A.L, în vârstă de 34 ani la data săvârșirii faptei, deputat în cadrul Parlamentului României, studii superioare, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, iar conform fișei de cazier nu este cunoscut cu antecedente penale. Pe parcursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa." Date cu privire la desfășurarea urmăririi penale menționate în rechizitoriu: - la data de 12 octombrie 2011 a fost înregistrată în rândul cauzelor penale sub nr. 1061/P/2011 sesizarea Agenției Naționale de Integritate cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 253 1 C. pen.

de către deputatul M.A.L. - prin Rezoluția nr. 1061/P/2011 din 25 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.A.L pentru art. 253 1 C. pen. anterior, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. - prin Ordonanța nr. 941/C2/2012 din 23 ianuarie 2013 a Prim Adjunctului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul prevederilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 și art. 220 C. proc. pen. s-a dispus infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă în Dosarul nr. 1061/P/2011 al Secției de urmărire penală și criminalistică; - prin Rezoluția nr. 1061/P/2011 din 19 februarie 2013 (număr registru special 19) s-a dispus începerea urmăririi penale față de M.A.L.

pentru art. 253 1 C. pen. - la data de 13 martie 2013, inculpatului M.A.L i-au fost aduse la cunoștință învinuirile și dreptul de a fi asistat de un avocat, conform art. 6 C. proc. pen. - cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul M.A.L a formulat o cerere de probațiune care a fost respinsă prin ordonanța din data de 09 septembrie 2013; - prin procesul-verbal din data de 9 septembrie 2013 i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, ocazie cu care a declarat că nu are alte cereri de formulat sau probe de propus în apărare. III. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 4609/1/2013, la data de 18 septembrie 2013. La data de 11 februarie 2014, în baza art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 255/2013, cauza a fost trimisă la judecătorul de Cameră Preliminară pentru a proceda potrivit dispozițiilor art. 342 - 348 C. proc.

pen. Conform art. 344 alin. (2) C. proc. pen. inculpatului i s-a comunicat copia certificată a rechizitoriului la adresa de domiciliu, aducându-i-se la cunoștință obiectul procedurii în Cameră Preliminară, dreptul de a-și angaja apărător și termenul în care, de la data comunicării poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În termenul de 20 de zile, stabilit de către judecătorul de Cameră Preliminară, potrivit art. 344 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul M.A.L a formulat cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Conform art. 344 alin. (3) C. proc. pen. cererile și excepțiile formulate de inculpat au fost comunicate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care la data de 18 martie 2014 a transmis note scrise de răspuns. Prin Încheierea nr. 273 din 21 martie 2014 judecătorul de Cameră Preliminară a respins ca nefondate cererile și excepțiile formulate de inculpat. A constatat legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. 1061/P din 10 septembrie 2013 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, precum și a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecării cauzei.

Inculpatul M.A.L nu a formulat contestație împotriva Încheierii nr. 273 din 21 martie 2014. IV. În cursul cercetării judecătorești, la primul termen de judecată, 6 mai 2014, inculpatul a formulat o cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, cerere încuviințată de către instanță. La termenul din 27 mai 2014 s-a dat citire actului de sesizare, în baza dispozițiilor art. 374 alin. (1) C. proc. pen., inculpatului M.A.L aducându-i-se la cunoștință faptul că poate beneficia de procedura simplificată, dacă recunoaște în totalitate faptele de care este acuzat, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu 1/3. Inculpatul M.A.L a învederat că nu dorește să se prevaleze de această procedură și a consimțit să dea declarație în cauză.

În apărarea sa inculpatul M.A.L a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și audierea celor doi martori din rechizitoriu, probe încuviințate de către instanță. La termenul de judecată din 17 iunie 2014 au fost audiați martorii F.R. și M.I. care și-au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală. V. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu privire la acuzațiile aduse inculpatului M.A.L. Așa cum s-a arătat, inculpatul M.A.L. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253 1 C. pen. anterior, constând în aceea că la data de 16 martie 2010, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, circumscripția electorală nr. 13 Cluj, a formulat cererea de angajare a soției sale M.E.

în cadrul biroului său parlamentar, către Camera Deputaților și apoi a avizat contractul de muncă, pe perioadă determinată, nr. x1/2010, în baza căruia s-a realizat, în mod direct, un folos material pentru soția sa, în cuantum de 5508 lei. Înalta Curte a constatat că situația de fapt expusă în rechizitoriu și menționată anterior rezultă din probele administrate, întregul probatoriu relevând - dincolo de orice dubiu rezonabil - existența faptelor săvârșite de inculpat și vinovăția acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese. În legislația națională, conflictul de interese a fost introdus în Titlul VI (Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege), Capitolul I C. pen.

român anterior - partea specială, fiind menit să completeze, alături de faptele de abuz în serviciu și neglijență în serviciu, infracțiunile de corupție, cadrul normativ general de ocrotire a relațiilor de serviciu ca valoare socială. Incriminarea faptei a fost generată de apariția unor noi forme de relații între sectorul public și sectoarele comerciale care dau naștere unor parteneriate publice, existând un potențial de creștere de forme noi de conflict de interese care implică interesele personale și obligațiile publice ale persoanei care exercită o funcție publică. Prin incriminarea conflictului de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității funcționarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorități publice.

Aceasta presupune corectitudinea funcționarului public în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, dar și abținerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terțe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau persoanelor cu care acesta a avut raporturi comerciale. De asemenea, prin incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relațiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcționarului public. Deși conflictul de interese nu înseamnă ipso facto corupție, totuși apariția unor conflicte între interesele personale și obligațiile publice ale funcționarilor publici, dacă nu este tratată corespunzător, poate duce la corupție.

Incriminarea faptei presupune nu numai simpla interzicere a intereselor de natură privată ale funcționarului public, ci și formarea corectitudinii deciziilor administrative, pentru ca un conflict de interese nesoluționat să nu conducă la un abuz în serviciu. Prin definiție și conținut, infracțiunea de conflict de interese a preluat din elementele constitutive ale infracțiunilor de corupție, în proximitatea cărora a fost poziționată. Subiectul activ nemijlocit este calificat, numai un funcționar public care în exercitarea atribuțiilor de serviciu a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii din care s-a obținut direct sau indirect un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru afin până la gradul II inclusiv sau pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale sau de muncă în ultimii 5 ani.

Astfel, parlamentarii sunt subiecți activi ai infracțiunii de conflict de interese, având calitatea de funcționari în sensul legii penale, textul legii referindu-se la orice persoană care exercită o însărcinare în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. În accepțiunea art. 147 alin. (1) C. pen. anterior (actual art. 175 C. pen.) prin funcționar public se înțelege persoana care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent de cum a fost investită, o însărcinare de natură retributivă sau nu, în serviciul unei autorități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen.

În vederea stabilirii calității de funcționar public nu are relevanță titlul însărcinării ("cu orice titlu") sau modalitatea învestirii: alegere, numire, repartizare, concurs ("indiferent cum a fost învestită"). Din expresia "cu orice titlu", folosită de legiuitor, rezultă că este suficient ca subiectul activ al infracțiunii să exercite în fapt o însărcinare în serviciul unei autorități publice, instituții publice, instituții sau alte persoane juridice de interes public. Aceeași concluzie rezultă și din mențiunea "indiferent cum a fost investită", în acest caz legiuitorul voind să sublinieze că nu are relevanță validitatea raportului de muncă, că nici nu este necesar să existe un contract de muncă sau o numire în funcție, fiind suficientă exercitarea, ca o realitate de fapt a atribuțiilor funcției pentru ca făptuitorul să poată fi tras la răspundere penală.

Art. 145 C. pen., definește termenul de "public", înțelegând tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel, care, potrivit legii, sunt de interes public. Instituțiile publice sunt definite în literatura de specialitate ca servicii publice care se înființează, reorganizează și desființează, prin lege sau potrivit legii de către Parlament, Guvern, ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale precum și de către consiliile județene și locale, în scopul satisfacerii unor interese generale de specialitate ale membrilor societății.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că o atribuție stabilită de lege în sarcina exclusivă a unei persoane, în considerarea funcției pe care aceasta o deține reprezintă o atribuție de serviciu. Infracțiunea este exclusiv legată de felul în care funcționarul public își îndeplinește atribuțiile de serviciu. În cazul parlamentarului nu există, din punct de vedere administrativ, o "fișă a postului ", cu semnătură de luare la cunoștință, prin care să-i fie stabilite atribuțiile concrete de serviciu. Atribuțiile de serviciu ale parlamentarului, ce poartă însemnele autorității legiuitoare, sunt laborios stabilite prin acte normative. Acestea sunt prevăzute sub forma competențelor, a drepturilor și a obligațiilor, a interdicțiilor și incompatibilităților, precum și a normelor imperative de comportament, în acte normative, care nu au caracter limitativ, respectiv Constituția României, Legea nr. 96/2006 ș.a.

Deși inculpatul a susținut că infracțiunea de conflict de interese este o infracțiune de rezultat, în realitate este însă de pericol prin faptul că urmare a săvârșirii unei asemenea infracțiuni, se instaurează neîncrederea în obiectivitatea și imparțialitatea funcționarului public, există suspiciunea de fraudă, se decredibilizează instituția pentru incapacitatea de a selecta cu rigoare persoana funcționarului public, în care cetățeanul să aibă deplină încredere, iar actele și deciziile acestuia trebuie să fie primite fără îndoială și rezerve. Conform practicii judiciare constante a instanțelor de judecată în ceea ce privește infracțiunile de conflict de interese, pentru realizarea elementului material al acestei infracțiuni nu este nevoie de producerea unei pagube, ci doar de realizarea unui folos material, pentru sine, soț/soție etc, ceea ce s-a întâmplat în speța de față, folos care nici măcar nu trebuie să fie injust.

În prezenta cauză, M.E., soția inculpatului M.A.L, deputat în Parlamentul României, a fost angajată la biroul parlamentar al inculpatului și remunerată din bani publici, ceea ce demonstrează cu evidență existența laturii obiective a infracțiunii de conflict de interese, constând în direcționarea unor bani publici, aflați la dispoziția inculpatului, către membrii familiei sale, iar datorită acestui interes personal de natură patrimonială, rezultă faptul că este îndeplinită condiția legală constând în neîndeplinirea atribuțiilor ce-i revin în calitate de deputat în Parlamentul României, în conformitate cu principiile care stau la baza exercitării demnității publice.

Inculpatul a susținut că prin angajarea soției sale nu a urmărit obținerea unui folos patrimonial, salariul acesteia reprezentând contravaloarea activității prestate în beneficiul său, în calitatea pe care o deținea, astfel încât raportul de muncă, salariul nu se pot circumscrie unui folos patrimonial, condiție a angajării răspunderii sale penale pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese. Susținerile inculpatului, chiar reale, nu au relevanță în situația analizată și nu sunt susceptibile de a înlătura răspunderea penală a acestuia. Este de remarcat că norma de incriminare nu cere ca folosul realizat să fie unul injust (de exemplu: angajatul să nu fi prestat în realitate activitatea remunerată, ori persoana angajată să nu existe), ci numai ca acesta să fi fost efectiv obținut printr-o procedură favorizantă.

Cu alte cuvinte, deși obținerea unui folos material este o condiție pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art. 253 1 C. pen. anterior, acesta nu conferă faptei caracterul unei infracțiuni de prejudiciu, întrucât principalul fascicul de relații sociale apărate de lege ține de corecta exercitare a autorității publice de către funcționarii publici. Astfel, faptele descrise au creat o stare de pericol la adresa valorilor sociale ocrotite de lege referitoare la funcționarea instituțiilor, având în vedere că interesul patrimonial indirect al parlamentarului poate influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin, fiind astfel îndeplinită urmarea prevăzută în norma de incriminare.

În ceea ce privește susținerea inculpatului privind lipsa de previzibilitate a art. 253 1 C. pen., având în vedere art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și lipsa jurisprudenței și a doctrinei pentru situații identice, cât și dezlegarea diferită dată de-a lungul timpului, atât la nivel de parchet, cât și prin hotărâri judecătorești a acestei situații, instanța o consideră nefondată. Norma de incriminare indică cu precizie conduita interzisă de lege, iar interpretarea textului nu ridică probleme deosebite. Înalta Curte de Casație și Justiție are o jurisprudență constantă prin care a dispus condamnarea unor persoane pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese sau a constatat săvârșirea faptelor în condițiile lipsei gradului de pericol social al unei infracțiuni, fără a reține în vreuna din aceste situații o eventuală lipsă de previzibilitate a textului (Deciziile penale nr. 2142/2012, nr. 249/2011, nr. 3626/2012).

Totodată, practica judiciară (Decizia penală nr. 118/2012 a Curții de Apel Ploiești) consideră salariul drept un folos material în sensul art. 253 1 C. pen. anterior. Privită și din altă perspectivă, critica inculpatului privind lipsa doctrinei și a jurisprudenței cu privire la o anumită faptă nu poate împiedica tragerea la răspundere penală a persoanei care încalcă legea penală. Acceptarea unui asemenea argument ar presupune practic imposibilitatea incriminării unor noi infracțiuni, cu privire la care, în mod inerent, nu ar exista jurisprudență și doctrină relevantă. De altfel, existența unei practici neunitare la nivelul parchetelor și instituțiilor ar fi trebuit să constituie un motiv în plus pentru inculpat în a se abține de la fapte ce puteau conduce la prezența sa în fața organelor de urmărire penală, implicit în fața instanței de judecată.

Faptul că acel contract de muncă a fost avizat nu poate fi asimilat cu imposibilitatea obiectivă a unui specialist de a determina conduita interzisă prin textul infracțiunii la care se referă practica Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că avizul nu a avut ca obiect conținutul normei de incriminare.

Cu privire la latura subiectivă a infracțiunii de conflict de interese, inculpatul a declarat că, deși nu contestă derularea evenimentelor în plan obiectiv, nu se consideră vinovat de comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, întrucât nu a avut reprezentarea că prin angajarea soției sale la biroul său parlamentar ar declanșa un conflict de interese, invocând următoarele aspecte: - cererea de angajare a soției sale a fost verificată și avizată de mai multe direcții din cadrul aparatului administrativ al Camerei Deputaților, contractul fiind avizat fără obiecțiuni de serviciul juridic; - art. 38 din Legea nr. 96/2006 republicată, nu impunea vreo restricție cu privire la persoana angajată; - pentru o bună desfășurare a activității la nivelul biroului parlamentar, a considerat necesară angajarea unei persoane în care să poată avea deplină încredere; - la momentul angajării, soția nu presta activități remunerate.

Argumentele invocate în apărare sunt în cea mai mare parte reale, dar nu sunt apte să înlăture vinovăția inculpatului în ceea ce privește infracțiunea de conflict de interese. Astfel, cu ocazia audierii în prezenta cauză, martorii M.I. (șef al Serviciului juridic) și F.R.

(consilier parlamentar în cadrul Direcției resurse umane) au susținut că raportat la prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 republicată (redactarea în vigoare până în iulie 2013), în limitele funcției lor le incumbă obligația de a examina propunerile de angajare a personalului birourilor parlamentare ale deputaților doar în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor formale (studii, stare medicală, limite de retribuire, vechime în muncă, durata contractului, etc.); martorii au mai arătat că formularea propunerii de angajare la biroul parlamentar ținea exclusiv de voința deputatului în cauză, ei neavând competența de a verifica sau de a stabili eventuale grade de rudenie ori situații de incompatibilitate sau de conflict între deputat și persoana propusă pentru angajare.

În ceea ce privește argumentele inculpatului referitoare la relația de deplină încredere pe care trebuia să o aibă cu persoanele angajate/colaboratori, nici acestea nu pot fi reținute ca valabile și exoneratoare de răspundere penală cu atât mai mult cu cât, chiar inculpatul M.A.L și-a justificat demersurile prin aceea că soția sa nu avea un alt loc de muncă. Or, în condițiile în care dreptul de a formula propunerile de angajare, de a încheia contracte civile de prestări servicii în cadrul biroului său parlamentar, determinante în situația analizată, aparținea exclusiv inculpatului M.A.L, apare evidentă intenția frauduloasă a acestuia de a acționa în interesul direct al familiei sale, căreia i-a facilitat obținerea de foloase materiale din bugetului Camerei Deputaților.

Astfel, în cauză sunt îndeplinite, atât sub aspectul laturii obiective cât și subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253 1 C. pen. anterior, text în baza căruia inculpatul va fi condamnat la pedeapsa închisorii. Constatând că de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea cauzei a intervenit o lege penală nouă, se aplică legea mai favorabilă. În speță, se constată că a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp, prin care a fost abrogat Codul penal anterior și a intrat în vigoare un alt C. pen. În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de inculpat, instanța urmează să analizeze: a) Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care este acuzat.

În examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; b) Consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării cauzei. În examinarea acestui criteriu, instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei.

Astfel, comparând limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal anterior pentru infracțiunea de conflict de interese, unde era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe durata maximă, cu cele prevăzute de art. 301 C. pen., unde se prevede o sancțiune cu închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, se constată că legea veche este mai favorabilă. Astfel, în baza art. 253 1 C. pen. anterior cu referire la art. 5 C. pen. îl va condamna pe inculpatul M.A.L la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Deși inculpatul a solicitat aplicarea unei sancțiuni administrative întrucât fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, instanța, corelând scopul urmărit prin incriminarea conflictului de interese cu modalitatea și împrejurarea în care inculpatul a comis fapta, apreciază că aceasta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La individualizarea judiciară a pedepselor, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. se va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, dedus din circumstanțele cauzei, calitatea și pregătirea profesională deținută de inculpat, consecințele faptei, faptul că solicitarea de încetare a contractului de muncă a intervenit după ce Agenția Națională de Integritate s-a sesizat cu privire la existența conflictului de interese, cât și datele personale ale inculpatul (necunoscut cu antecedente penale, studii superioare, provine dintr-o familie organizată).

Astfel, pedeapsa de 6 luni închisoare, orientată spre limita minimă specială înscrisă în textul de lege, este de natură să asigure atât funcția retributivă și reinserția socială a inculpatului M.A.L, cât și prezervarea ordinii publice, în sensul art. 52 C. pen. În ceea ce privește modalitatea de executare, se apreciază că scopul acesteia poate fi atins și fără executarea efectivă, respectiv în condițiile art. 81 C. pen. Ca urmare, instanța va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea beneficiului și executarea acesteia prin cumul aritmetic în cazul săvârșirii din nou a unei infracțiuni, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, s-a aplicat potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Astfel, instanța a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., a cărei executare va fi suspendată conform art. 71 alin. (5) C. pen. Pronunțând condamnarea inculpatului M.A.L, acesta a fost obligat la plata sumei de 2700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 2000 lei cheltuieli ocazionate în faza de urmărire penală, iar suma de 700 lei cheltuieli ocazionate în faza judecății în primă instanță.

VI. Împotriva sentinței penale pronunțată de prima instanță, a declarat apel, în termen legal, inculpatul M.A.L. Prin motivele scrise de apel inculpatul a solicitat: - achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b), respectiv lit. d) C. proc. pen. În dezvoltarea acestui motiv de apel s-a susținut și aplicabilitatea principiului non bis in idem, în raport cu faptul că a fost sancționat pentru încălcarea legislației în materie privind conflictul de interese cu diminuarea indemnizației cu 10%. În același sens, s-a făcut trimitere la mai multe convenții internaționale și la decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene. Inculpatul a mai formulat critici în legătură cu modul în care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa, aspecte relevate și în procedura camerei preliminare.

În susținerea criticii vizând lipsa vinovăției, inculpatul a arătat că nu a ascuns relația pe care o avea cu persoana angajată (depunând la dosarul de angajare certificatul de căsătorie), că nu a urmărit obținerea unui folos patrimonial (salariul reprezentând contravaloarea unei activități prestate, iar nu un avantaj) și că angajarea soției sale s-a făcut numai după ce aceasta și-a finalizat studiile care o făceau compatibilă cu postul ocupat în cadrul cabinetului de deputat. S-a mai pus în discuție calitatea de subiect activ al infracțiunii de conflict de interese, făcându-se trimitere și redându-se pasaje din Hotărârea Comisiei permanente a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și senatorilor din 18 octombrie 2011. - achitarea în baza art. 19 din Legea nr. 255/2013 cu referire la art. 18 1 C. pen.

1968, invocându-se gravitatea redusă a faptei imputate, scopul pentru care ea a fost săvârșită (inculpatul nu a urmărit fraudarea fie și indirectă a bugetului de stat sau obținerea unor avantaje de acest gen) și conduita sa ireproșabilă, urmând a se aplica o amendă administrativă. - reducerea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante prev.de art. 74 C. pen. 1968. Cu ocazia dezbaterilor, apelantul inculpat a solicitat oral să se constate incidența dispozițiilor prevăzute de art. 21 C. pen. referitoare la exercitarea unui drept (arătând că fapta a fost justificată, la data respectivă având dreptul să-și angajeze soția la Cabinetul parlamentar), dar și a dispozițiilor art. 30 C. pen.

privind eroarea (întrucât din anul 2006, când a apărut norma de incriminare și până în anul 2011 nu a existat nicio reacție a sistemului judiciar față de aplicabilitatea acesteia în legătură cu membrii corpului legislativ, nefiind posibil ca timp de 5 ani să nu existe nici un tip de efecte în plan judiciar, pentru ca apoi inculpatul să fie tras la răspundere penală). Examinând actele și lucrările dosarului, prin raportare la motivele de apel invocate de inculpatul M.A.L și în raport cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente: În ce privește prima critică formulată în motivele de apel, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, verificând probele dosarului cu privire la infracțiunea de conflict de interese pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, constată că prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, bazată pe materialul probator administrat și just apreciat, care a confirmat existența faptei și întrunirea conținutului constitutiv al infracțiunii. Probatoriul administrat confirmă pe deplin existența și săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de conflict de interese, faptă prevăzută și pedepsită de art. 253 1 C. pen.

anterior, reținându-se că la data de 16 martie 2010, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, circumscripția electorală nr. 13 Cluj, a formulat cererea de angajare a soției sale M.E. în cadrul biroului său parlamentar, către Camera Deputaților și apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată nr. x1/2010, în baza căruia s-a realizat, în mod direct, un folos material pentru soția sa, în cuantum de 5508 lei. Pentru a aprecia astfel, instanța de fond a avut în vedere probele strânse în cursul urmăririi penale, pe care le-a coroborat cu cele administrate nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, respectiv Raportul de evaluare nr. 103041/G/II din 19 septembrie 2011 al A.N.I.

și documentele care au stat la baza întocmirii acestuia; hotărârile Camerei Deputaților nr. 34/2004 și nr. 40/2008 cu privire la validarea mandatelor deputaților aleși; lista persoanelor angajate în cadrul Biroului parlamentar al învinuitului; copia contractului individual de muncă din 16 martie 2010 privind pe M.E.; cererea înv. M.A.L în care solicita încadrarea în muncă a soției; copii de pe actele necesare angajării aflate în dosarul personal al salariatei; carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie, diplomă de licență, diplomă de master, fișă de aptitudine, curriculum vitae; Ordinul nr. 1469/2010 de încetare a contractului individual de muncă; situația veniturilor nete lunare obținute de M.E.

în baza contractului de muncă; declarațiile învinuitului M.A.L; declarațiile martorilor F.R. și M.I.; dispozițiile legislative în vigoare la data săvârșirii faptei dar și ulterioare. În acest context, instanța de control judiciar constată că nu sunt incidente cauzele justificative, respectiv de neimputabilitate invocate de către inculpat în susținerea căii sale de atac. Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține astfel că în anul 1996 inculpatul M.A.L. a absolvit o facultate de drept, din anul 1999 este avocat, iar din anul 2004 a fost în mod neîntrerupt membru al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților (informații publice aflate pe pagina web a Camerei Deputaților, www.cdep.ro).

Prin urmare, pregătirea profesională și funcțiile deținute în forul legislativ al României prezumă faptul că inculpatul are o solidă pregătire în domeniul juridic, astfel încât nu se poate prevala de necunoașterea legii (penale sau extrapenale) ori de necunoașterea sau cunoașterea greșită a caracterului ilicit al faptei de comiterea căreia este acuzat. Cât privește susținerea inculpatului că fapta sa era justificată, fiind săvârșită în exercitarea unui drept recunoscut de lege, se constată, într-adevăr că art. 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor conferă deputatului facultatea de a-și angaja personalul biroului parlamentar prin încheierea unui contract de muncă, însă exercițiul acestui drept trebuie să aibă loc în condițiile cadrului general de desfășurare a funcției de deputat, care îi impuneau abținerea de la acte în interes personal, cum ar fi procurarea unor foloase materiale membrilor familiei sale din fonduri publice.

În ce privește calitatea de subiect activ al infracțiunii de conflict de interese, deputatul din Parlamentul României este un funcționar public în accepțiunea legii penale, indiferent că este vorba despre Codul penal de la 1968 sub care s-a comis fapta dedusă judecății (art. 147 alin. (1)) ori de Codul penal în vigoare (art. 175 alin. (1) lit. a)). Împrejurarea invocată de inculpat, potrivit căreia situația de conflict de interese nu poate fi reținută în privința angajării personalului birourilor parlamentare, indiferent de calitatea persoanei angajate, nu pune în discuție calitatea de subiect activ al infracțiunii, ci întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii analizate.

Instanța de control judiciar reține că potrivit art. 13 din Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, "conflictul de interese apare atunci când funcționarul public are un interes personal care influențează sau pare să influențeze îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și obiectivitate. Interesele private ale funcționarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizații cu care funcționarul public a avut relații politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi și la orice datorii pe care funcționarul public le are față de persoanele enumerate mai sus." Un oficial public este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcției publice pe care o ocupă ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la care are și un interes personal.

Conflictul de interese implică un conflict între datoria față de public și interesele personale ale unui oficial public, atunci când interesele oficialului public ca persoană privată influențează sau ar putea influența necorespunzător îndeplinirea obligațiilor și responsabilităților oficiale. Pentru existența infracțiunii de conflict de interese, sub aspectul laturii subiective, este necesar să se facă dovada că funcționarul care își exercită atribuțiile de serviciu acționează cu voința de a îndeplini un act ori a participa la luarea unei decizii din care s-a obținut direct sau indirect un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru afin până la gradul II inclusiv și conștiința că prin aceasta aduce atingere reputației instituției și autorității publice.

În urma propriului examen, instanța de control judiciar reține că inculpatul a acționat cu forma de vinovăție cerută de lege, respectiv cu intenție, având reprezentarea că, prin acțiunea sa, realizează un folos material pentru un membru al familiei sale (soția sa), urmărind producerea acestui rezultat prin comiterea infracțiunii de care este acuzat. Pentru a reține vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii, prima instanță a avut în vedere declarațiile martorilor F.R. și M.I., care se coroborează cu cele ale inculpatului, în sensul că a existat o acțiune a sa, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, de a formula cererea de angajare a soției sale M.E. în cadrul biroului său parlamentar și a aviza contractul de muncă, pe perioadă determinată, în baza căruia s-a realizat, în mod direct, un folos material pentru soția sa, că a prevăzut urmările actelor sale, urmărind producerea acestora.

În ce privește apărarea inculpatului sub acest aspect, care nu a negat existența faptei în modalitatea faptică reținută de prima instanță, dar a susținut că nu a avut reprezentarea că prin angajarea soției la biroul său parlamentar ar declanșa un conflict de interese, instanța de control judiciar a analizat prin considerentele expuse anterior netemeinicia acestei poziții. Nici susținerea apărării, în sensul că cei doi martori, F.R. și M.I., aveau obligația, în calitate de salariați ai Oficiului Juridic, nu doar de a verifica îndeplinirea unor condiții formale, ci și de a a se pronunța asupra legalității angajării, nu poate fi primită, câtă vreme propunerea de angajare și avizarea contractului de muncă erau acte ce reveneau în competența deputatului, în sarcina căruia incumba și obligația de abținere de la luarea unor decizii de natură să confere un folos material soției sale.

În privința circumstanțelor în care s-a produs angajarea soției la propriul birou parlamentar, este lipsit de relevanță faptul că inculpatul nu a ascuns calitatea "viitorului" angajat ori că angajarea s-a produs doar după finalizarea studiilor; esențială este împrejurarea că soția inculpatului a obținut un venit ca urmare a unui act îndeplinit de către acesta din urmă, fiind de asemenea lipsit de importanță faptul că obținerea venitului a fost ori nu dublată de prestarea unei activități din partea angajatului în speță. În ce privește neprevederea expresă la momentul comiterii faptei a interdicției de angajare la biroul parlamentar a membrilor familiei, este adevărat că aceasta a fost prevăzută de lege abia din anul 2013, odată cu modificarea Statutului deputaților și senatorilor prin Legea nr. 219/2013.

Această împrejurare nu poate conduce la concluzia că, anterior respectivei modificări, faptele de acest tip nu cădeau sub incidența legii penale, căci prevederile prevăzute în respectivul Statut trebuiau raportate la celelalte dispoziții legale în vigoare, cum era și cazul art. 253 1 C. pen. de la 1968. Invocarea Hotărârii Comisiei Permanente privind Statutul deputaților și senatorilor din 18 octombrie 2011 nu poate fi primită, căci calificarea unei conduite concrete ca fiind contrară dispozițiilor legale este atributul exclusiv al puterii judecătorești, neputându-se ajunge la dezincriminarea unor fapte altfel decât prin intermediul legii. În măsura în care Parlamentul României dorește ca membrii săi să nu fie subiecți activi ai infracțiunii de conflict de interese ori ca o anumită conduită a acestora să nu se circumscrie respectivei infracțiuni, este necesară adoptarea unui act cu putere de lege, iar nu o hotărâre a unei comisii parlamentare.

În realitate, prin adoptarea unei asemenea hotărâri în care cel puțin 4 membri ai comisiei erau direct interesați (A.S., K.K., I.L. și G.M. au fost cercetați pentru aceeași infracțiune, imputându-li se o conduită identică cu cea care face obiectul judecății în prezenta cauză), s-a încercat absolvirea acestora de răspunderea penală în cauzele în care erau cercetați. Faptul că prin modificarea Legii nr. 96/2006 s-a introdus, ca abatere disciplinară, încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese și s-a prevăzut expres interdicția angajării membrilor familiei la birourile parlamentare, nu poate conduce la concluzia că asemenea fapte nu ar putea avea conotații penale, câtă vreme calificarea unei conduite ca fiind o abatere disciplinară este subsumată condiției ca aceasta să nu constituie, potrivit legii, o infracțiune, ceea ce este și cazul în speță (a se vedea art. 52 din Legea nr. 96/2006, în forma republicată în vigoare la data comiterii faptei).

În ce privește Hotărârea din 19 noiembrie 2014 a Camerei Deputaților, prin care inculpatul M.A.L. a fost sancționat disciplinar pentru încălcarea legislației în materie privind conflictul de interese, în măsura în care aceasta a avut în vedere aceeași faptă cu cea dedusă judecății în prezenta cauză, completul de 5 judecători nu poate să constate decât împrejurarea că prin adoptarea unei asemenea hotărâri, Parlamentul a nesocotit dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Or, prin respectiva hotărâre, Parlamentul l-a sancționat disciplinar pe inculpat pentru o faptă care, la data comiterii ei, nu era prevăzută ca și abatere disciplinară, astfel încât nu putea fi sancționată ca atare.

Dincolo de aspectele de neconstituționalitate evocate, completul de 5 judecători constată că aplicarea respectivei sancțiuni disciplinare nu poate avea drept consecință exonerarea inculpatului de răspunderea penală ce-i incumbă pentru faptele ce fac obiectul prezentei cauze. În acest context, sunt nefondate susținerile inculpatului privind încălcarea principiului non bis in idem, în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 4 parag. 1 din Protocolul 7 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Pentru a-și găsi aplicarea principiul non bis in idem, trebuie să existe o primă procedură penală care s-a finalizat printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare definitivă a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzație în materie penală, iar autoritățile să demareze o a doua procedură penală (elementul bis), pentru aceeași faptă (elementul idem) cu privire la aceeași persoană.

Astfel, în cauză nu există o altă hotărâre definitivă pronunțată de o instanță judecătorească din România în cadrul unei proceduri penale, prin care să se fi statuat asupra faptelor imputate inculpatului în cauza dedusă judecății. Referirea la sancțiunea disciplinară aplicată pentru aceeași faptă este lipsită de relevanță, câtă vreme ea nu are un caracter penal, nu a fost aplicată de către o instanță de judecată și nici în urma unei proceduri desfășurate conform Codului de procedură penală. În fine, susținerile vizând faza de urmărire penală au format obiectul analizei în procedura de cameră preliminară și au fost definitiv tranșate prin încheierea din 21 martie 2014 pe care inculpatul nu a înțeles să o conteste (a se vedea încheierea din 16 aprilie 2014). Față de toate aceste considerente, completul de 5 judecători constată că primul motiv de apel formulat de inculpat este nefondat.

În ce privește cel de-al doilea motiv de apel formulat în subsidiar, inculpatul M.A.L a solicitat să se acorde eficiență prevederilor art. 18 1 alin. (3) C. pen. din 1969 și să i se aplice o amendă administrativă, avându-se în vedere circumstanțele în care a fost săvârșită fapta, gravitatea redusă a acesteia, conduita sa ireproșabilă, precum și faptul că scopul pentru care ea a fost săvârșită nu a fost în niciun caz fraudarea indirectă a bugetului de stat sau obținerea unor avantaje de acest gen. Instanța de control judiciar reține că nici acest motiv de apel nu este întemeiat. Corelând scopul urmărit prin incriminarea conflictului de interese cu modalitatea și împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta, Înalta Curte apreciază că aceasta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel cum a reținut instanța de fond.

Astfel, în raport cu modul de săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prin conținutul ei concret, urmările produse (starea de pericol la adresa valorilor sociale ocrotite de lege referitoare la funcționarea instituțiilor și la îndeplinirea atribuțiilor de parlamentar în conformitate cu principiile aceste demnități publice), datele ce caracterizează persoana inculpatului, fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel că nu se justifică reținerea dispozițiilor art. 18 1 C. pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ. În consecință, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că din probele administrate în cauză rezultă în mod cert că fapta există, corespunde conținutului legal din norma de incriminare și a fost săvârșită de inculpat cu vinovăția prevăzută de lege, astfel încât soluția de condamnare dispusă împotriva inculpatului este legală și temeinică.

Reținând vinovăția inculpatului în comiterea faptei, prima instanță a dispus în mod întemeiat condamnarea acestuia la o pedeapsă orientată la minimum special prevăzut de lege, apreciind că prin executarea pedepsei în regim neprivativ de libertate este realizat scopul preventiv educativ al sancțiunii și se realizează și respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și circumstanțele personale ale inculpatului. În contextul concret al cauzei, prima instanță, prin cuantumul pedepsei aplicate, orientat la minimul special prevăzut de lege, a ținut cont de modul în care inculpatul a realizat fapta reținută în sarcina sa și contextul general de la data săvârșirii acesteia.

Totodată, a fost avut în vedere profilul moral și de personalitate pozitiv al inculpatului, conduita sa în societate, cariera de om politic și vârsta acestuia. În consecință, neexistând motive care să justifice reținerea de circumstanțe atenuante în favoare