ÎCCJ, Decizia nr. 13/2015
ÎCCJ, Decizia nr. 13/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra apelului de
față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentința penală nr. 666 din 30 iunie
2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a condamnat pe
inculpatul M.A.L, în baza art. 253
1
C. pen. anterior, cu aplicarea
art. 5 C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii
de conflict de interese.
În temeiul art. 71 C.
pen. anterior a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1)
lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. ant. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 C.
pen. anterior a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei
închisorii pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, calculat conform art.
82 C. pen.
În conformitate cu
art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata termenului de încercare s-a
suspendat executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C.
proc. pen. anterior a atras atenția inculpatului M.A.L asupra dispozițiilor
art. 83 C. pen. anterior privind cazurile de revocare a suspendării
condiționate a executării pedepsei.
Instanța a reținut
următoarele:
II. Prin Rechizitoriul
nr. 1061/P/2011 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, la 10 septembrie 2013 a
fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a
inculpatului M.A.L pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prev.
și ped. de art. 253
1
C. pen.
Potrivit
rechizitoriului, situația de fapt, probele administrate și aspectele de drept
constau în următoarele:
La data de 12
octombrie 2011, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor
referitoare la săvârșirea de către deputatul M.A.L a infracțiunii de conflict
de interese, prevăzută de art. 253
1
C. pen.
Raportul de evaluare
nr. 103041/6/11 din 19 septembrie 2011, întocmit de Agenția Națională de
Integritate a concluzionat în sensul că deputatul M.A.L s-a aflat în conflict
de interese, întrucât a propus angajarea și a avizat contractul individual de
muncă în baza căruia soția sa, M.E., a fost angajată în perioada 16 martie 2010
- 01 ianuarie 2011 în cadrul biroului său parlamentar și a obținut un venit net
de 5508 lei, rezultând astfel indicii privind săvârșirea infracțiunii de
conflict de interese, prevăzută de art. 253
1
C. pen. anterior.
Din cercetările
efectuate s-a stabilit că M.A.L a fost ales deputat în Parlamentul României în
legislaturile 2004 - 2008, 2008 - 2012 în cadrul circumscripției electorale nr.
13 Cluj și 2012 - 2016.
La data de 16 martie
2010, M.A.L, în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96
din 21 aprilie 2006 a solicitat Secretarului General al Camerei Deputaților
aprobarea încadrării numitei M.E. în funcția de expert cu un salariu brut lunar
de 1500 lei, pe perioada 16 martie 2010 - sfârșit de mandat.
Cererea a fost
însoțită de copii de pe următoarele documente: actul de identitate al numitei
M.E., certificatul de naștere, certificatul de căsătorie, diplomă de licență,
diplomă de master, fișă de aptitudine și curriculum vitae din care reiese
faptul că nu a mai fost angajată până la data de 16 martie 2010.
La data de 16 martie
2010, urmare a propunerii inculpatului, deputatul M.A.L, între M.E., soția
acestuia și Camera Deputaților, reprezentată de Secretarul General s-a încheiat
contractul de muncă pentru perioada 16 martie 2010 - sfârșitul mandatului
deputatului M.A.L. Acest contract individual de muncă a fost vizat de către
inculpatul M.A.L, de Direcția resurse umane, de Direcția de salarizare și de
Serviciul juridic din cadrul Camerei Deputaților.
La data de 23
decembrie 2010, M.E. a formulat cerere prin care a solicitat încetarea
raporturilor de muncă, începând cu data de 01 ianuarie 2011, fiind emis în
temeiul art. 55 lit. b) C. muncii Ordinul nr. 1469 din 7 decembrie 2010 de
încetare a contractului individual de muncă din 16 martie 2010.
S-a reținut de către
acuzare că solicitarea de încetare a contractului de muncă a intervenit după ce
Agenția Națională de Integritate s-a sesizat cu privire la existența
conflictului de interese.
Din Adresa nr.
57C/1465 din 29 februarie 2012 a Direcției de salarizare din cadrul Camerei
Deputaților a reieșit faptul ca M.E., angajată cu contract individual de muncă
de la 16 martie 2010 până la 01 ianuarie 2011 pe funcția de expert, în cadrul
Biroului parlamentar al învinuitului M.A.L, deputat, a obținut următoarele
venituri nete: martie 2010 - 589 lei; aprilie 2010 - 1081 lei; mai 2010 - 1081
lei, iunie - 1081 lei; iulie 2010 - 849 lei; august 2010 - 827 lei; septembrie
2010 - 1126 lei; octombrie 2010-1072 lei; noiembrie 2010 - 1126 lei și
decembrie 2010 - 1126 lei.
În drept, conform
rechizitoriului:
Fapta învinuitului
M.A.L, care, în data de 16 martie 2010, în calitate de deputat în cadrul
Parlamentului României, Circumscripția electorală nr. 13 Cluj, a formulat
cererea de angajare a soției sale, M.E., la Camera Deputaților și apoi a vizat
contractul de muncă pe perioadă determinată nr. x1/2010, în baza căruia s-a
realizat, în mod direct, un folos material pentru soția sa, în cuantum de 5508
lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de
interese prevăzută de art. 253
1
C. pen. anterior.
Pentru dovedirea
situației de fapt expusă în rechizitoriu au fost administrate în cursul
urmăririi penale, următoarele mijloace de probă:
- Raportul de
evaluare nr. 103041/G/II din 19 septembrie 2011 al A.N.I. și documentele care
au stat la baza întocmirii acestuia;
- Hotărârile Camerei
Deputaților nr. 34/2004 și nr. 40/2008 cu privire la validarea mandatelor
deputaților aleși;
- Lista persoanelor
angajate în cadrul Biroului parlamentar al învinuitului;
- Copia contractului
individual de muncă nr. x1 din 16 martie 2010 privind pe M.E.;
- Cererea înv. M.A.L
în care solicita încadrarea în muncă a soției;
- Copii de pe actele
necesare angajării aflate în dosarul personal al salariatei; carte de
identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie, diplomă de licență,
diplomă de master, fișă de aptitudine, curriculum vitae;
- Ordinul nr.
1469/2010 de încetare a contractului individual de muncă;
- Situația
veniturilor nete lunare obținute de M.E. în baza contractului de muncă;
- Declarațiile
învinuitului M.A.L;
- Declarațiile
martorilor F.R. și M.I.;
- Dispoziții
legislative în vigoare la data săvârșirii faptei dar și ulterioare.
În rechizitoriu s-au
menționat următoarele date cu privire la persoana inculpatului:
"Inculpatul
M.A.L, în vârstă de 34 ani la data săvârșirii faptei, deputat în cadrul
Parlamentului României, studii superioare, căsătorit, stagiul militar
satisfăcut, iar conform fișei de cazier nu este cunoscut cu antecedente penale.
Pe parcursul
urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținută în
sarcina sa."
Date cu privire la
desfășurarea urmăririi penale menționate în rechizitoriu:
- la data de 12
octombrie 2011 a fost înregistrată în rândul cauzelor penale sub nr.
1061/P/2011 sesizarea Agenției Naționale de Integritate cu privire la
săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 253
1
C. pen. de către
deputatul M.A.L.
- prin Rezoluția nr.
1061/P/2011 din 25 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.A.L pentru art.
253
1
C. pen. anterior, deoarece nu sunt întrunite elementele
constitutive ale infracțiunii.
- prin Ordonanța nr.
941/C2/2012 din 23 ianuarie 2013 a Prim Adjunctului Procurorului General al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul
prevederilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 și art. 220 C. proc. pen.
s-a dispus infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă în
Dosarul nr. 1061/P/2011 al Secției de urmărire penală și criminalistică;
- prin Rezoluția nr.
1061/P/2011 din 19 februarie 2013 (număr registru special 19) s-a dispus
începerea urmăririi penale față de M.A.L. pentru art. 253
1
C. pen.
- la data de 13
martie 2013, inculpatului M.A.L i-au fost aduse la cunoștință învinuirile și
dreptul de a fi asistat de un avocat, conform art. 6 C. proc. pen.
- cu ocazia
prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul M.A.L a formulat o cerere
de probațiune care a fost respinsă prin ordonanța din data de 09 septembrie
2013;
- prin
procesul-verbal din data de 9 septembrie 2013 i-a fost prezentat materialul de
urmărire penală, ocazie cu care a declarat că nu are alte cereri de formulat
sau probe de propus în apărare.
III. Cauza a fost
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub
nr. 4609/1/2013, la data de 18 septembrie 2013.
La data de 11
februarie 2014, în baza art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 255/2013, cauza a
fost trimisă la judecătorul de Cameră Preliminară pentru a proceda potrivit
dispozițiilor art. 342 - 348 C. proc. pen.
Conform art. 344
alin. (2) C. proc. pen. inculpatului i s-a comunicat copia certificată a
rechizitoriului la adresa de domiciliu, aducându-i-se la cunoștință obiectul
procedurii în Cameră Preliminară, dreptul de a-și angaja apărător și termenul
în care, de la data comunicării poate formula în scris cereri și excepții cu
privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către
organele de urmărire penală.
În termenul de 20 de
zile, stabilit de către judecătorul de Cameră Preliminară, potrivit art. 344
alin. (2) C. proc. pen., inculpatul M.A.L a formulat cereri și excepții cu
privire la legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a
efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Conform art. 344
alin. (3) C. proc. pen. cererile și excepțiile formulate de inculpat au fost
comunicate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care la
data de 18 martie 2014 a transmis note scrise de răspuns.
Prin Încheierea nr.
273 din 21 martie 2014 judecătorul de Cameră Preliminară a respins ca nefondate
cererile și excepțiile formulate de inculpat. A constatat legalitatea sesizării
instanței cu Rechizitoriul nr. 1061/P din 10 septembrie 2013 întocmit de
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire
penală și criminalistică, precum și a administrării probelor și a efectuării
actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecării cauzei.
Inculpatul M.A.L nu a
formulat contestație împotriva Încheierii nr. 273 din 21 martie 2014.
IV. În cursul
cercetării judecătorești, la primul termen de judecată, 6 mai 2014, inculpatul
a formulat o cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător,
cerere încuviințată de către instanță.
La termenul din 27
mai 2014 s-a dat citire actului de sesizare, în baza dispozițiilor art. 374
alin. (1) C. proc. pen., inculpatului M.A.L aducându-i-se la cunoștință faptul
că poate beneficia de procedura simplificată, dacă recunoaște în totalitate
faptele de care este acuzat, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu
1/3.
Inculpatul M.A.L a
învederat că nu dorește să se prevaleze de această procedură și a consimțit să
dea declarație în cauză.
În apărarea sa
inculpatul M.A.L a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și audierea
celor doi martori din rechizitoriu, probe încuviințate de către instanță.
La termenul de
judecată din 17 iunie 2014 au fost audiați martorii F.R. și M.I. care și-au
menținut declarațiile date în faza de urmărire penală.
V. Soluția Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu privire la acuzațiile aduse
inculpatului M.A.L.
Așa cum s-a arătat,
inculpatul M.A.L. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de
conflict de interese, prevăzută de art. 253
1
C. pen. anterior,
constând în aceea că la data de 16 martie 2010, în calitate de deputat în
cadrul Parlamentului României, circumscripția electorală nr. 13 Cluj, a
formulat cererea de angajare a soției sale M.E. în cadrul biroului său
parlamentar, către Camera Deputaților și apoi a avizat contractul de muncă, pe
perioadă determinată, nr. x1/2010, în baza căruia s-a realizat, în mod direct,
un folos material pentru soția sa, în cuantum de 5508 lei.
Înalta Curte a
constatat că situația de fapt expusă în rechizitoriu și menționată anterior
rezultă din probele administrate, întregul probatoriu relevând - dincolo de
orice dubiu rezonabil - existența faptelor săvârșite de inculpat și vinovăția
acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.
În legislația
națională, conflictul de interese a fost introdus în Titlul VI (Infracțiuni
care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități
reglementate de lege), Capitolul I C. pen. român anterior - partea specială,
fiind menit să completeze, alături de faptele de abuz în serviciu și neglijență
în serviciu, infracțiunile de corupție, cadrul normativ general de ocrotire a
relațiilor de serviciu ca valoare socială.
Incriminarea faptei a
fost generată de apariția unor noi forme de relații între sectorul public și
sectoarele comerciale care dau naștere unor parteneriate publice, existând un
potențial de creștere de forme noi de conflict de interese care implică interesele
personale și obligațiile publice ale persoanei care exercită o funcție publică.
Prin incriminarea
conflictului de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relațiile sociale
referitoare la buna desfășurare a activității funcționarului public, activitate
care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în
cadrul unei autorități publice. Aceasta presupune corectitudinea funcționarului
public în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, dar și abținerea acestuia de
la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin
terțe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor
sau persoanelor cu care acesta a avut raporturi comerciale. De asemenea, prin
incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relațiilor sociale referitoare la
apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva
intereselor ilicite ale funcționarului public.
Deși conflictul de
interese nu înseamnă ipso facto corupție, totuși apariția unor conflicte între interesele
personale și obligațiile publice ale funcționarilor publici, dacă nu este
tratată corespunzător, poate duce la corupție.
Incriminarea faptei
presupune nu numai simpla interzicere a intereselor de natură privată ale
funcționarului public, ci și formarea corectitudinii deciziilor administrative,
pentru ca un conflict de interese nesoluționat să nu conducă la un abuz în
serviciu.
Prin definiție și
conținut, infracțiunea de conflict de interese a preluat din elementele
constitutive ale infracțiunilor de corupție, în proximitatea cărora a fost
poziționată.
Subiectul activ
nemijlocit este calificat, numai un funcționar public care în exercitarea
atribuțiilor de serviciu a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei
decizii din care s-a obținut direct sau indirect un folos patrimonial pentru
sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru afin până la gradul II
inclusiv sau pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale sau de
muncă în ultimii 5 ani.
Astfel, parlamentarii
sunt subiecți activi ai infracțiunii de conflict de interese, având calitatea
de funcționari în sensul legii penale, textul legii referindu-se la orice
persoană care exercită o însărcinare în serviciul unei unități dintre cele la
care se referă art. 145 C. pen.
În accepțiunea art.
147 alin. (1) C. pen. anterior (actual art. 175 C. pen.) prin funcționar public
se înțelege persoana care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu,
indiferent de cum a fost investită, o însărcinare de natură retributivă sau nu,
în serviciul unei autorități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen.
În vederea stabilirii
calității de funcționar public nu are relevanță titlul însărcinării ("cu
orice titlu") sau modalitatea învestirii: alegere, numire, repartizare,
concurs ("indiferent cum a fost învestită"). Din expresia "cu
orice titlu", folosită de legiuitor, rezultă că este suficient ca
subiectul activ al infracțiunii să exercite în fapt o însărcinare în serviciul
unei autorități publice, instituții publice, instituții sau alte persoane
juridice de interes public. Aceeași concluzie rezultă și din mențiunea
"indiferent cum a fost investită", în acest caz legiuitorul voind să
sublinieze că nu are relevanță validitatea raportului de muncă, că nici nu este
necesar să existe un contract de muncă sau o numire în funcție, fiind
suficientă exercitarea, ca o realitate de fapt a atribuțiilor funcției pentru
ca făptuitorul să poată fi tras la răspundere penală.
Art. 145 C. pen.,
definește termenul de "public", înțelegând tot ce privește autoritățile
publice, instituțiile publice sau alte persoane juridice de interes public,
administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică
serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel, care, potrivit
legii, sunt de interes public. Instituțiile publice sunt definite în literatura
de specialitate ca servicii publice care se înființează, reorganizează și
desființează, prin lege sau potrivit legii de către Parlament, Guvern,
ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice
centrale precum și de către consiliile județene și locale, în scopul
satisfacerii unor interese generale de specialitate ale membrilor societății.
De asemenea, trebuie
remarcat faptul că o atribuție stabilită de lege în sarcina exclusivă a unei
persoane, în considerarea funcției pe care aceasta o deține reprezintă o
atribuție de serviciu.
Infracțiunea este
exclusiv legată de felul în care funcționarul public își îndeplinește
atribuțiile de serviciu. În cazul parlamentarului nu există, din punct de
vedere administrativ, o "fișă a postului ", cu semnătură de luare la
cunoștință, prin care să-i fie stabilite atribuțiile concrete de serviciu.
Atribuțiile de serviciu ale parlamentarului, ce poartă însemnele autorității
legiuitoare, sunt laborios stabilite prin acte normative. Acestea sunt
prevăzute sub forma competențelor, a drepturilor și a obligațiilor, a
interdicțiilor și incompatibilităților, precum și a normelor imperative de
comportament, în acte normative, care nu au caracter limitativ, respectiv
Constituția României, Legea nr. 96/2006 ș.a.
Deși inculpatul a
susținut că infracțiunea de conflict de interese este o infracțiune de
rezultat, în realitate este însă de pericol prin faptul că urmare a săvârșirii
unei asemenea infracțiuni, se instaurează neîncrederea în obiectivitatea și
imparțialitatea funcționarului public, există suspiciunea de fraudă, se
decredibilizează instituția pentru incapacitatea de a selecta cu rigoare
persoana funcționarului public, în care cetățeanul să aibă deplină încredere,
iar actele și deciziile acestuia trebuie să fie primite fără îndoială și
rezerve.
Conform practicii
judiciare constante a instanțelor de judecată în ceea ce privește infracțiunile
de conflict de interese, pentru realizarea elementului material al acestei
infracțiuni nu este nevoie de producerea unei pagube, ci doar de realizarea
unui folos material, pentru sine, soț/soție etc, ceea ce s-a întâmplat în speța
de față, folos care nici măcar nu trebuie să fie injust.
În prezenta cauză,
M.E., soția inculpatului M.A.L, deputat în Parlamentul României, a fost
angajată la biroul parlamentar al inculpatului și remunerată din bani publici,
ceea ce demonstrează cu evidență existența laturii obiective a infracțiunii de
conflict de interese, constând în direcționarea unor bani publici, aflați la
dispoziția inculpatului, către membrii familiei sale, iar datorită acestui
interes personal de natură patrimonială, rezultă faptul că este îndeplinită
condiția legală constând în neîndeplinirea atribuțiilor ce-i revin în calitate
de deputat în Parlamentul României, în conformitate cu principiile care stau la
baza exercitării demnității publice.
Inculpatul a susținut
că prin angajarea soției sale nu a urmărit obținerea unui folos patrimonial,
salariul acesteia reprezentând contravaloarea activității prestate în
beneficiul său, în calitatea pe care o deținea, astfel încât raportul de muncă,
salariul nu se pot circumscrie unui folos patrimonial, condiție a angajării
răspunderii sale penale pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.
Susținerile
inculpatului, chiar reale, nu au relevanță în situația analizată și nu sunt
susceptibile de a înlătura răspunderea penală a acestuia. Este de remarcat că
norma de incriminare nu cere ca folosul realizat să fie unul injust (de exemplu:
angajatul să nu fi prestat în realitate activitatea remunerată, ori persoana
angajată să nu existe), ci numai ca acesta să fi fost efectiv obținut printr-o
procedură favorizantă.
Cu alte cuvinte, deși
obținerea unui folos material este o condiție pentru realizarea laturii
obiective a infracțiunii prevăzută de art. 253
1
C. pen. anterior,
acesta nu conferă faptei caracterul unei infracțiuni de prejudiciu, întrucât
principalul fascicul de relații sociale apărate de lege ține de corecta
exercitare a autorității publice de către funcționarii publici.
Astfel, faptele
descrise au creat o stare de pericol la adresa valorilor sociale ocrotite de
lege referitoare la funcționarea instituțiilor, având în vedere că interesul
patrimonial indirect al parlamentarului poate influența îndeplinirea cu
obiectivitate a atribuțiilor care îi revin, fiind astfel îndeplinită urmarea
prevăzută în norma de incriminare.
În ceea ce privește
susținerea inculpatului privind lipsa de previzibilitate a art. 253
1
C. pen., având în vedere art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,
precum și lipsa jurisprudenței și a doctrinei pentru situații identice, cât și
dezlegarea diferită dată de-a lungul timpului, atât la nivel de parchet, cât și
prin hotărâri judecătorești a acestei situații, instanța o consideră nefondată.
Norma de incriminare
indică cu precizie conduita interzisă de lege, iar interpretarea textului nu
ridică probleme deosebite.
Înalta Curte de
Casație și Justiție are o jurisprudență constantă prin care a dispus condamnarea
unor persoane pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese sau a
constatat săvârșirea faptelor în condițiile lipsei gradului de pericol social
al unei infracțiuni, fără a reține în vreuna din aceste situații o eventuală
lipsă de previzibilitate a textului (Deciziile penale nr. 2142/2012, nr.
249/2011, nr. 3626/2012).
Totodată, practica
judiciară (Decizia penală nr. 118/2012 a Curții de Apel Ploiești) consideră
salariul drept un folos material în sensul art. 253
1
C. pen.
anterior.
Privită și din altă
perspectivă, critica inculpatului privind lipsa doctrinei și a jurisprudenței
cu privire la o anumită faptă nu poate împiedica tragerea la răspundere penală
a persoanei care încalcă legea penală. Acceptarea unui asemenea argument ar
presupune practic imposibilitatea incriminării unor noi infracțiuni, cu privire
la care, în mod inerent, nu ar exista jurisprudență și doctrină relevantă.
De altfel, existența
unei practici neunitare la nivelul parchetelor și instituțiilor ar fi trebuit
să constituie un motiv în plus pentru inculpat în a se abține de la fapte ce
puteau conduce la prezența sa în fața organelor de urmărire penală, implicit în
fața instanței de judecată.
Faptul că acel
contract de muncă a fost avizat nu poate fi asimilat cu imposibilitatea obiectivă
a unui specialist de a determina conduita interzisă prin textul infracțiunii la
care se referă practica Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere
că avizul nu a avut ca obiect conținutul normei de incriminare.
Cu privire la latura
subiectivă a infracțiunii de conflict de interese, inculpatul a declarat că,
deși nu contestă derularea evenimentelor în plan obiectiv, nu se consideră
vinovat de comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus începerea urmăririi
penale, întrucât nu a avut reprezentarea că prin angajarea soției sale la
biroul său parlamentar ar declanșa un conflict de interese, invocând
următoarele aspecte:
- cererea de angajare
a soției sale a fost verificată și avizată de mai multe direcții din cadrul
aparatului administrativ al Camerei Deputaților, contractul fiind avizat fără
obiecțiuni de serviciul juridic;
- art. 38 din Legea
nr. 96/2006 republicată, nu impunea vreo restricție cu privire la persoana
angajată;
- pentru o bună
desfășurare a activității la nivelul biroului parlamentar, a considerat
necesară angajarea unei persoane în care să poată avea deplină încredere;
- la momentul
angajării, soția nu presta activități remunerate.
Argumentele invocate
în apărare sunt în cea mai mare parte reale, dar nu sunt apte să înlăture vinovăția
inculpatului în ceea ce privește infracțiunea de conflict de interese.
Astfel, cu ocazia
audierii în prezenta cauză, martorii M.I. (șef al Serviciului juridic) și F.R.
(consilier parlamentar în cadrul Direcției resurse umane) au susținut că raportat
la prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 republicată (redactarea
în vigoare până în iulie 2013), în limitele funcției lor le incumbă obligația
de a examina propunerile de angajare a personalului birourilor parlamentare ale
deputaților doar în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor formale (studii,
stare medicală, limite de retribuire, vechime în muncă, durata contractului,
etc.); martorii au mai arătat că formularea propunerii de angajare la biroul
parlamentar ținea exclusiv de voința deputatului în cauză, ei neavând
competența de a verifica sau de a stabili eventuale grade de rudenie ori
situații de incompatibilitate sau de conflict între deputat și persoana propusă
pentru angajare.
În ceea ce privește
argumentele inculpatului referitoare la relația de deplină încredere pe care
trebuia să o aibă cu persoanele angajate/colaboratori, nici acestea nu pot fi
reținute ca valabile și exoneratoare de răspundere penală cu atât mai mult cu
cât, chiar inculpatul M.A.L și-a justificat demersurile prin aceea că soția sa
nu avea un alt loc de muncă.
Or, în condițiile în
care dreptul de a formula propunerile de angajare, de a încheia contracte
civile de prestări servicii în cadrul biroului său parlamentar, determinante în
situația analizată, aparținea exclusiv inculpatului M.A.L, apare evidentă
intenția frauduloasă a acestuia de a acționa în interesul direct al familiei
sale, căreia i-a facilitat obținerea de foloase materiale din bugetului Camerei
Deputaților.
Astfel, în cauză sunt
îndeplinite, atât sub aspectul laturii obiective cât și subiective, elementele
constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253
1
C. pen. anterior, text în baza căruia inculpatul va fi condamnat la pedeapsa
închisorii.
Constatând că de la
săvârșirea infracțiunii și până la judecarea cauzei a intervenit o lege penală
nouă, se aplică legea mai favorabilă. În speță, se constată că a intrat în
vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea
legii penale în timp, prin care a fost abrogat Codul penal anterior și a intrat
în vigoare un alt C. pen.
În examinarea legii
incidente cu privire la acuzația formulată față de inculpat, instanța urmează
să analizeze:
a) Influența
modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale
infracțiunilor pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu,
instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă
legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea
juridică;
b) Consecințele
produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și
consecințele la data judecării cauzei. În examinarea acestui criteriu, instanța
va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și
circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei.
Astfel, comparând
limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal anterior pentru infracțiunea de
conflict de interese, unde era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni
la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe
durata maximă, cu cele prevăzute de art. 301 C. pen., unde se prevede o
sancțiune cu închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului
de a ocupa o funcție publică, se constată că legea veche este mai favorabilă.
Astfel, în baza art.
253
1
C. pen. anterior cu referire la art. 5 C. pen. îl va condamna
pe inculpatul M.A.L la pedeapsa de 6 luni închisoare.
Deși inculpatul a
solicitat aplicarea unei sancțiuni administrative întrucât fapta sa nu prezintă
gradul de pericol social al unei infracțiuni, instanța, corelând scopul urmărit
prin incriminarea conflictului de interese cu modalitatea și împrejurarea în
care inculpatul a comis fapta, apreciază că aceasta prezintă gradul de pericol
social al unei infracțiuni.
La individualizarea
judiciară a pedepselor, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. se
va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, dedus din
circumstanțele cauzei, calitatea și pregătirea profesională deținută de
inculpat, consecințele faptei, faptul că solicitarea de încetare a contractului
de muncă a intervenit după ce Agenția Națională de Integritate s-a sesizat cu
privire la existența conflictului de interese, cât și datele personale ale inculpatul
(necunoscut cu antecedente penale, studii superioare, provine dintr-o familie
organizată).
Astfel, pedeapsa de 6
luni închisoare, orientată spre limita minimă specială înscrisă în textul de
lege, este de natură să asigure atât funcția retributivă și reinserția socială
a inculpatului M.A.L, cât și prezervarea ordinii publice, în sensul art. 52 C.
pen.
În ceea ce privește
modalitatea de executare, se apreciază că scopul acesteia poate fi atins și
fără executarea efectivă, respectiv în condițiile art. 81 C. pen.
Ca urmare, instanța
va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe un
termen de încercare de 2 ani și 6 luni, atrăgându-i-se atenția inculpatului
asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea beneficiului și executarea
acesteia prin cumul aritmetic în cazul săvârșirii din nou a unei infracțiuni,
pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui
termen.
În ceea ce privește
pedeapsa accesorie, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul
succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii
de condamnare, s-a aplicat potrivit legii care a fost identificată ca lege mai
favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Astfel, instanța a făcut aplicarea
art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., a cărei executare va fi
suspendată conform art. 71 alin. (5) C. pen.
Pronunțând
condamnarea inculpatului M.A.L, acesta a fost obligat la plata sumei de 2700
lei cheltuieli judiciare către stat, din care 2000 lei cheltuieli ocazionate în
faza de urmărire penală, iar suma de 700 lei cheltuieli ocazionate în faza
judecății în primă instanță.
VI. Împotriva
sentinței penale pronunțată de prima instanță, a declarat apel, în termen
legal, inculpatul M.A.L.
Prin motivele scrise
de apel inculpatul a solicitat:
- achitarea în
temeiul art. 16 alin. (1) lit. b), respectiv lit. d) C. proc. pen.
În dezvoltarea
acestui motiv de apel s-a susținut și aplicabilitatea principiului non bis in idem, în raport cu faptul că a fost sancționat pentru
încălcarea legislației în materie privind conflictul de interese cu diminuarea
indemnizației cu 10%.
În același sens, s-a
făcut trimitere la mai multe convenții internaționale și la decizii ale Curții
de Justiție a Uniunii Europene.
Inculpatul a mai
formulat critici în legătură cu modul în care s-a dispus începerea urmăririi
penale împotriva sa, aspecte relevate și în procedura camerei preliminare.
În susținerea
criticii vizând lipsa vinovăției, inculpatul a arătat că nu a ascuns relația pe
care o avea cu persoana angajată (depunând la dosarul de angajare certificatul
de căsătorie), că nu a urmărit obținerea unui folos patrimonial (salariul
reprezentând contravaloarea unei activități prestate, iar nu un avantaj) și că
angajarea soției sale s-a făcut numai după ce aceasta și-a finalizat studiile
care o făceau compatibilă cu postul ocupat în cadrul cabinetului de deputat.
S-a mai pus în
discuție calitatea de subiect activ al infracțiunii de conflict de interese,
făcându-se trimitere și redându-se pasaje din Hotărârea Comisiei permanente a
Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și senatorilor
din 18 octombrie 2011.
- achitarea în baza
art. 19 din Legea nr. 255/2013 cu referire la art. 18
1
C. pen. 1968,
invocându-se gravitatea redusă a faptei imputate, scopul pentru care ea a fost
săvârșită (inculpatul nu a urmărit fraudarea fie și indirectă a bugetului de
stat sau obținerea unor avantaje de acest gen) și conduita sa ireproșabilă,
urmând a se aplica o amendă administrativă.
- reducerea pedepsei
prin reținerea circumstanțelor atenuante prev.de art. 74 C. pen. 1968.
Cu ocazia
dezbaterilor, apelantul inculpat a solicitat oral să se constate incidența
dispozițiilor prevăzute de art. 21 C. pen. referitoare la exercitarea unui
drept (arătând că fapta a fost justificată, la data respectivă având dreptul
să-și angajeze soția la Cabinetul parlamentar), dar și a dispozițiilor art. 30
C. pen. privind eroarea (întrucât din anul 2006, când a apărut norma de
incriminare și până în anul 2011 nu a existat nicio reacție a sistemului
judiciar față de aplicabilitatea acesteia în legătură cu membrii corpului
legislativ, nefiind posibil ca timp de 5 ani să nu existe nici un tip de efecte
în plan judiciar, pentru ca apoi inculpatul să fie tras la răspundere penală).
Examinând actele și
lucrările dosarului, prin raportare la motivele de apel invocate de inculpatul
M.A.L și în raport cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta
Curte, completul de 5 judecători constată că apelul este nefondat, pentru
următoarele considerente:
În ce privește prima
critică formulată în motivele de apel, Înalta Curte, Completul de 5 judecători,
verificând probele dosarului cu privire la infracțiunea de conflict de interese
pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, constată că prima instanță a
reținut o situație de fapt corectă, bazată pe materialul probator administrat
și just apreciat, care a confirmat existența faptei și întrunirea conținutului
constitutiv al infracțiunii.
Probatoriul
administrat confirmă pe deplin existența și săvârșirea de către inculpat a
infracțiunii de conflict de interese, faptă prevăzută și pedepsită de art. 253
1
C. pen. anterior, reținându-se că la data de 16 martie 2010, în calitate de
deputat în cadrul Parlamentului României, circumscripția electorală nr. 13
Cluj, a formulat cererea de angajare a soției sale M.E. în cadrul biroului său
parlamentar, către Camera Deputaților și apoi a avizat contractul de muncă pe
perioadă determinată nr. x1/2010, în baza căruia s-a realizat, în mod direct,
un folos material pentru soția sa, în cuantum de 5508 lei.
Pentru a aprecia
astfel, instanța de fond a avut în vedere probele strânse în cursul urmăririi
penale, pe care le-a coroborat cu cele administrate nemijlocit în faza de
cercetare judecătorească, respectiv Raportul de evaluare nr. 103041/G/II din 19
septembrie 2011 al A.N.I. și documentele care au stat la baza întocmirii
acestuia; hotărârile Camerei Deputaților nr. 34/2004 și nr. 40/2008 cu privire
la validarea mandatelor deputaților aleși; lista persoanelor angajate în cadrul
Biroului parlamentar al învinuitului; copia contractului individual de muncă
din 16 martie 2010 privind pe M.E.; cererea înv. M.A.L în care solicita
încadrarea în muncă a soției; copii de pe actele necesare angajării aflate în
dosarul personal al salariatei; carte de identitate, certificat de naștere,
certificat de căsătorie, diplomă de licență, diplomă de master, fișă de
aptitudine, curriculum vitae; Ordinul nr. 1469/2010 de încetare a contractului
individual de muncă; situația veniturilor nete lunare obținute de M.E. în baza
contractului de muncă; declarațiile învinuitului M.A.L; declarațiile martorilor
F.R. și M.I.; dispozițiile legislative în vigoare la data săvârșirii faptei dar
și ulterioare.
În acest context,
instanța de control judiciar constată că nu sunt incidente cauzele
justificative, respectiv de neimputabilitate invocate de către inculpat în
susținerea căii sale de atac.
Înalta Curte,
completul de 5 judecători, reține astfel că în anul 1996 inculpatul M.A.L. a absolvit
o facultate de drept, din anul 1999 este avocat, iar din anul 2004 a fost în
mod neîntrerupt membru al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților (informații
publice aflate pe pagina web a Camerei Deputaților, www.cdep.ro).
Prin urmare,
pregătirea profesională și funcțiile deținute în forul legislativ al României
prezumă faptul că inculpatul are o solidă pregătire în domeniul juridic, astfel
încât nu se poate prevala de necunoașterea legii (penale sau extrapenale) ori
de necunoașterea sau cunoașterea greșită a caracterului ilicit al faptei de
comiterea căreia este acuzat.
Cât privește
susținerea inculpatului că fapta sa era justificată, fiind săvârșită în
exercitarea unui drept recunoscut de lege, se constată, într-adevăr că art. 38
din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor conferă
deputatului facultatea de a-și angaja personalul biroului parlamentar prin
încheierea unui contract de muncă, însă exercițiul acestui drept trebuie să
aibă loc în condițiile cadrului general de desfășurare a funcției de deputat,
care îi impuneau abținerea de la acte în interes personal, cum ar fi procurarea
unor foloase materiale membrilor familiei sale din fonduri publice.
În ce privește
calitatea de subiect activ al infracțiunii de conflict de interese, deputatul
din Parlamentul României este un funcționar public în accepțiunea legii penale,
indiferent că este vorba despre Codul penal de la 1968 sub care s-a comis fapta
dedusă judecății (art. 147 alin. (1)) ori de Codul penal în vigoare (art. 175 alin.
(1) lit. a)).
Împrejurarea invocată
de inculpat, potrivit căreia situația de conflict de interese nu poate fi
reținută în privința angajării personalului birourilor parlamentare, indiferent
de calitatea persoanei angajate, nu pune în discuție calitatea de subiect activ
al infracțiunii, ci întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii
analizate.
Instanța de control
judiciar reține că potrivit art. 13 din Recomandarea 10/2000 a Comitetului de
Miniștri al Consiliului Europei, "conflictul de interese apare atunci când
funcționarul public are un interes personal care influențează sau pare să
influențeze îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și
obiectivitate. Interesele private ale funcționarului public pot include un
beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate,
pentru prieteni, pentru persoane sau organizații cu care funcționarul public a
avut relații politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi și la
orice datorii pe care funcționarul public le are față de persoanele enumerate
mai sus."
Un oficial public
este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcției publice pe care
o ocupă ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la care
are și un interes personal.
Conflictul de
interese implică un conflict între datoria față de public și interesele
personale ale unui oficial public, atunci când interesele oficialului public ca
persoană privată influențează sau ar putea influența necorespunzător
îndeplinirea obligațiilor și responsabilităților oficiale.
Pentru existența
infracțiunii de conflict de interese, sub aspectul laturii subiective, este
necesar să se facă dovada că funcționarul care își exercită atribuțiile de
serviciu acționează cu voința de a îndeplini un act ori a participa la luarea
unei decizii din care s-a obținut direct sau indirect un folos patrimonial
pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru afin până la gradul II
inclusiv și conștiința că prin aceasta aduce atingere reputației instituției și
autorității publice.
În urma propriului
examen, instanța de control judiciar reține că inculpatul a acționat cu forma
de vinovăție cerută de lege, respectiv cu intenție, având reprezentarea că,
prin acțiunea sa, realizează un folos material pentru un membru al familiei
sale (soția sa), urmărind producerea acestui rezultat prin comiterea
infracțiunii de care este acuzat.
Pentru a reține
vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii, prima instanță a avut în
vedere declarațiile martorilor F.R. și M.I., care se coroborează cu cele ale
inculpatului, în sensul că a existat o acțiune a sa, în calitate de deputat în
cadrul Parlamentului României, de a formula cererea de angajare a soției sale
M.E. în cadrul biroului său parlamentar și a aviza contractul de muncă, pe
perioadă determinată, în baza căruia s-a realizat, în mod direct, un folos
material pentru soția sa, că a prevăzut urmările actelor sale, urmărind
producerea acestora.
În ce privește
apărarea inculpatului sub acest aspect, care nu a negat existența faptei în
modalitatea faptică reținută de prima instanță, dar a susținut că nu a avut
reprezentarea că prin angajarea soției la biroul său parlamentar ar declanșa un
conflict de interese, instanța de control judiciar a analizat prin
considerentele expuse anterior netemeinicia acestei poziții.
Nici susținerea
apărării, în sensul că cei doi martori, F.R. și M.I., aveau obligația, în
calitate de salariați ai Oficiului Juridic, nu doar de a verifica îndeplinirea
unor condiții formale, ci și de a a se pronunța asupra legalității angajării,
nu poate fi primită, câtă vreme propunerea de angajare și avizarea contractului
de muncă erau acte ce reveneau în competența deputatului, în sarcina căruia
incumba și obligația de abținere de la luarea unor decizii de natură să confere
un folos material soției sale.
În privința
circumstanțelor în care s-a produs angajarea soției la propriul birou
parlamentar, este lipsit de relevanță faptul că inculpatul nu a ascuns
calitatea "viitorului" angajat ori că angajarea s-a produs doar după
finalizarea studiilor; esențială este împrejurarea că soția inculpatului a
obținut un venit ca urmare a unui act îndeplinit de către acesta din urmă,
fiind de asemenea lipsit de importanță faptul că obținerea venitului a fost ori
nu dublată de prestarea unei activități din partea angajatului în speță.
În ce privește
neprevederea expresă la momentul comiterii faptei a interdicției de angajare la
biroul parlamentar a membrilor familiei, este adevărat că aceasta a fost
prevăzută de lege abia din anul 2013, odată cu modificarea Statutului
deputaților și senatorilor prin Legea nr. 219/2013.
Această împrejurare
nu poate conduce la concluzia că, anterior respectivei modificări, faptele de
acest tip nu cădeau sub incidența legii penale, căci prevederile prevăzute în
respectivul Statut trebuiau raportate la celelalte dispoziții legale în
vigoare, cum era și cazul art. 253
1
C. pen. de la 1968.
Invocarea Hotărârii
Comisiei Permanente privind Statutul deputaților și senatorilor din 18
octombrie 2011 nu poate fi primită, căci calificarea unei conduite concrete ca
fiind contrară dispozițiilor legale este atributul exclusiv al puterii
judecătorești, neputându-se ajunge la dezincriminarea unor fapte altfel decât
prin intermediul legii.
În măsura în care
Parlamentul României dorește ca membrii săi să nu fie subiecți activi ai
infracțiunii de conflict de interese ori ca o anumită conduită a acestora să nu
se circumscrie respectivei infracțiuni, este necesară adoptarea unui act cu
putere de lege, iar nu o hotărâre a unei comisii parlamentare.
În realitate, prin
adoptarea unei asemenea hotărâri în care cel puțin 4 membri ai comisiei erau
direct interesați (A.S., K.K., I.L. și G.M. au fost cercetați pentru aceeași
infracțiune, imputându-li se o conduită identică cu cea care face obiectul
judecății în prezenta cauză), s-a încercat absolvirea acestora de răspunderea
penală în cauzele în care erau cercetați.
Faptul că prin
modificarea Legii nr. 96/2006 s-a introdus, ca abatere disciplinară, încălcarea
prevederilor legale privind conflictul de interese și s-a prevăzut expres
interdicția angajării membrilor familiei la birourile parlamentare, nu poate
conduce la concluzia că asemenea fapte nu ar putea avea conotații penale, câtă
vreme calificarea unei conduite ca fiind o abatere disciplinară este subsumată
condiției ca aceasta să nu constituie, potrivit legii, o infracțiune, ceea ce
este și cazul în speță (a se vedea art. 52 din Legea nr. 96/2006, în forma
republicată în vigoare la data comiterii faptei).
În ce privește
Hotărârea din 19 noiembrie 2014 a Camerei Deputaților, prin care inculpatul
M.A.L. a fost sancționat disciplinar pentru încălcarea legislației în materie
privind conflictul de interese, în măsura în care aceasta a avut în vedere
aceeași faptă cu cea dedusă judecății în prezenta cauză, completul de 5
judecători nu poate să constate decât împrejurarea că prin adoptarea unei
asemenea hotărâri, Parlamentul a nesocotit dispozițiile art. 15 alin. (2) din
Constituție, potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, cu excepția
legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Or, prin respectiva
hotărâre, Parlamentul l-a sancționat disciplinar pe inculpat pentru o faptă
care, la data comiterii ei, nu era prevăzută ca și abatere disciplinară, astfel
încât nu putea fi sancționată ca atare.
Dincolo de aspectele
de neconstituționalitate evocate, completul de 5 judecători constată că
aplicarea respectivei sancțiuni disciplinare nu poate avea drept consecință
exonerarea inculpatului de răspunderea penală ce-i incumbă pentru faptele ce
fac obiectul prezentei cauze.
În acest context,
sunt nefondate susținerile inculpatului privind încălcarea principiului non bis
in idem, în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 4 parag. 1
din Protocolul 7 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a
Libertăților fundamentale.
Pentru a-și găsi
aplicarea principiul non bis in idem, trebuie să existe o primă procedură
penală care s-a finalizat printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare
definitivă a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzație în materie
penală, iar autoritățile să demareze o a doua procedură penală (elementul bis),
pentru aceeași faptă (elementul idem) cu privire la aceeași persoană.
Astfel, în cauză nu
există o altă hotărâre definitivă pronunțată de o instanță judecătorească din
România în cadrul unei proceduri penale, prin care să se fi statuat asupra
faptelor imputate inculpatului în cauza dedusă judecății.
Referirea la
sancțiunea disciplinară aplicată pentru aceeași faptă este lipsită de
relevanță, câtă vreme ea nu are un caracter penal, nu a fost aplicată de către
o instanță de judecată și nici în urma unei proceduri desfășurate conform
Codului de procedură penală.
În fine, susținerile
vizând faza de urmărire penală au format obiectul analizei în procedura de
cameră preliminară și au fost definitiv tranșate prin încheierea din 21 martie
2014 pe care inculpatul nu a înțeles să o conteste (a se vedea încheierea din
16 aprilie 2014).
Față de toate aceste
considerente, completul de 5 judecători constată că primul motiv de apel
formulat de inculpat este nefondat.
În ce privește cel
de-al doilea motiv de apel formulat în subsidiar, inculpatul M.A.L a solicitat
să se acorde eficiență prevederilor art. 18
1
alin. (3) C. pen. din
1969 și să i se aplice o amendă administrativă, avându-se în vedere
circumstanțele în care a fost săvârșită fapta, gravitatea redusă a acesteia,
conduita sa ireproșabilă, precum și faptul că scopul pentru care ea a fost
săvârșită nu a fost în niciun caz fraudarea indirectă a bugetului de stat sau
obținerea unor avantaje de acest gen.
Instanța de control
judiciar reține că nici acest motiv de apel nu este întemeiat.
Corelând scopul
urmărit prin incriminarea conflictului de interese cu modalitatea și
împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta, Înalta Curte apreciază
că aceasta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel cum a
reținut instanța de fond.
Astfel, în raport cu
modul de săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prin conținutul ei
concret, urmările produse (starea de pericol la adresa valorilor sociale
ocrotite de lege referitoare la funcționarea instituțiilor și la îndeplinirea
atribuțiilor de parlamentar în conformitate cu principiile aceste demnități
publice), datele ce caracterizează persoana inculpatului, fapta prezintă gradul
de pericol social al unei infracțiuni, astfel că nu se justifică reținerea
dispozițiilor art. 18
1
C. pen. și aplicarea unei sancțiuni cu
caracter administrativ.
În consecință, Înalta
Curte, completul de 5 judecători, constată că din probele administrate în cauză
rezultă în mod cert că fapta există, corespunde conținutului legal din norma de
incriminare și a fost săvârșită de inculpat cu vinovăția prevăzută de lege,
astfel încât soluția de condamnare dispusă împotriva inculpatului este legală
și temeinică.
Reținând vinovăția
inculpatului în comiterea faptei, prima instanță a dispus în mod întemeiat
condamnarea acestuia la o pedeapsă orientată la minimum special prevăzut de
lege, apreciind că prin executarea pedepsei în regim neprivativ de libertate
este realizat scopul preventiv educativ al sancțiunii și se realizează și
respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și
circumstanțele personale ale inculpatului.
În contextul concret
al cauzei, prima instanță, prin cuantumul pedepsei aplicate, orientat la
minimul special prevăzut de lege, a ținut cont de modul în care inculpatul a
realizat fapta reținută în sarcina sa și contextul general de la data
săvârșirii acesteia. Totodată, a fost avut în vedere profilul moral și de
personalitate pozitiv al inculpatului, conduita sa în societate, cariera de om
politic și vârsta acestuia.
În consecință,
neexistând motive care să justifice reținerea de circumstanțe atenuante în
favoare