ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1168/2014

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1168/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursurilor de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 230 din 20 mai 2013 pronunțată în Dosarul penal nr. 4159/118/2011, Tribunalul Constanța

a hotărât următoarele:

A respins ca nefondată sesizarea din oficiu privind schimbarea încadrării juridice:

- pentru inculpatul S.M., din art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., în art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., art. 215 alin. (1), (3), (4) C.

pen., art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen.;

- pentru inculpatul I.V. din art. art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen.

1

În baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. art. 320

1

A condamnat pe inculpatul S.M. la pedeapsa închisorii de un an.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca în final inculpatul S.M. să execute pedeapsa mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis exercițiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comerciala) C. pen.

II.

În baza art. 26 C. pen. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul I.V. la pedeapsa închisorii de 4 (patru) ani.

În baza art. 71 C. pen. a interzis exercițiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 14, 15, 346 C. proc. pen. a admis acțiunile civile formulate în cauză.

A obligat pe inculpatul S.M. la suma de 187 342 lei, către M.F.P. prin A.N.A.F., sumă reprezentând impozit pe profit, T.V.A., dobânzi și majorări.

A obligat pe inculpații S.M. și I.V., în solidar, la sumele de:

20.596,41 lei +6010,40 lei majorări de întârziere, către partea civila SC E.C. SRL.;

59.510,08 lei către partea civila SC U. SPC Giurgiu; 44.000,10 către partea civila SC M. SRL Galați; 146.989,85 lei către partea civila SC M.W. SRL București;

33.220 lei către partea civila SC C. SRL Bacău;

59.113,13 lei către partea civila SC U.M.P. SA;

115.792,68 lei către partea civila SC C.M. SRL;

183.864,04 lei (47.024,04 lei + penalități de 136 840 lei calculate pana la 15 aprilie 2011) către partea civila SC P. SA București;

73.282,96 lei către partea civila SC A. A. SRL Ceptura; 62.700 lei, reprezentând impozitul pe profit în sumă de 28.663 lei și taxa pe valoare adăugată în sumă de 34.037 lei către partea civila D.G.F.P. Constanța.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. a confiscat de la inculpatul I.V. următoarele bunuri : 3 pompe apă tip WP50, 2 pompe apă tipWP30, 2 pompe apă tip WP25, 174 de sticle de apă Oaș, 35 buc. rotor distribuție, 90 buc. Condensator auto, 46 buc. capac delcou, 20 buc. capac delcou Cielo, 536 buc. bujii Brik, 68 buc. fișe bujii Dacie, 16 buc. fișe bujii Daewoo, depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constanța pe baza dovezii din 10 aprilie 2007.

A dispus restituirea către inculpatul I.V. a 2 unități P.C. și 2 hard-diskuri, care au fost depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Constanța, pe baza dovezii din 04 aprilie 2008.

A obligat pe inculpați în solidar la plata sumei de 5019 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către SC P. SRL, reprezentând 2.519,67 lei cheltuieli ocazionate de deplasări la termenele de judecata acordate ; 2.500 lei onorariu apărător ales cf. chitanței din 23 martie 2011.

În baza art. 189 C. proc. pen. onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, s-a virat din fondul Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați Constanța, pentru d-l avocat R.A.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul S.M..la plata sumei de 7500 lei, iar pe inculpatul I.V. la plata sumei de 7.300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele :

Prin rechizitoriul. 1444/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța,

s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților : S.M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; I.V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de: complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la disp. art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a apreciat că inculpatul S.M., în perioada octombrie-decembrie 2005, în calitate de administrator al SC D.B. SRL Constanța, în mod repetat, cu intenție, a indus în eroare nouă societăți comerciale, prin

emiterea unui număr total de 12 file cec și 2 bilete la ordin știind că pentru valorificarea acestora nu exista provizia necesară și cauzând un prejudiciu de 599.529,25 lei, ocazie cu care, a omis - în tot - evidențierea în actele contabile ale societății, a operațiunilor comerciale efectuate sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale către stat, cauzând un prejudiciu în dauna bugetului de stat de 62.700 lei. De asemenea, s-a susținut că acțiunile inculpatului I.V. de înlesnire, ajutor privind desfășurarea activității derulate de S.M., îmbracă forma complicității la infracțiunea de înșelăciune în forma continuată.

1). În vol. I, pag.30, se afla plângerea formulată de G.I., administrator al SC E.C. SRL referitor la relația contractuală desfășurată cu SC D.B. SRL. Acesta a arătat că în data de 25 noiembrie 2005 a primit comanda nr. 126 de la SC D.B. SRL, care solicita livrarea unor piese de accesorii auto. întrucât comanda era mult prea mare în raport de potențialul de piață al județului Constanța, departamentul vânzări a redus cantitatea livrată, în prealabil făcându-se și verificări ale firmei interesate, fără să rezulte incidente de plată. Pe data de 29 noiembrie 2005 a fost sunat de C.G. care a solicitat ridicarea mărfii iar în aceeași zi acest lucru s-a și întâmplat, pentru societatea cumpărătoare prezentându-se M.I. în calitate de șofer delegat, cu autoutilitara, care a lăsat fila C.E.C., scadentă la 31 decembrie 2005 în raport de factura din 29 noiembrie 2005 în valoare de 20.596,41 lei. SC D.B. SRL a intrat în incidența de plăți la 12 decembrie 2005, astfel că vânzătorul nu și-a mai putut acoperi prejudiciul.

Prin Raportul de constatare tehnico-științific din 12 noiembrie 2009 al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.I. Constanța, s-a concluzionat faptul că semnătura existentă la rubrica Semnătura trăgătorului de pe fila C.E.C. a fost executată de inculpatul S.M.

Conform rezoluției din 30 martie 2007 emisă în Dosarul penal nr. 129/II/2/2007, s-au restituit către SC E.C. SRL București piese auto găsite cu prilejul percheziției ce s-a desfășurat la data de 03 noiembrie 2006, locuința inculpatului I.V. (pag. 41, vol. I). Prin adresa din 24 noiembrie 2009, s-a solicitat SC E.C. SRL București desemnarea unui delegat în vederea restituirii bunurilor identificate la domiciliul învinuitului I.V.

La fila 51-56, vol. I, se află declarația lui M.I., martor care a arătat că pe data de 28 noiembrie 2005 a fost sunat de inculpatul S.M. care i-a cerut să se deplaseze la București și să încarce piese auto de la o firmă, marfă ce urma apoi să fie transportată la Constanța. La București martorul trebuia să se întâlnească cu un domn C. care urma să îl dirijeze pentru a ajunge la depozitul vânzătorului. Martorul nu s-a mai întâlnit cu acest domn, a vorbit doar telefonic, fiind pus astfel în legătură cu societatea vânzătoare, unde a lăsat fila C.E.C. semnată și ștampilată pe care, în prealabil, i-o dăduse inculpatul S. La întoarcere, în Constanța, marfa a fost recepționată de un bărbat și o femeie.

Într-o altă declarație (fila 54 verso, vol. I), martorul arată că bărbatul și femeia ce au recepționat marfa aveau vârsta tânără. După două săptămâni,

S.M. l-a contactat iar telefonic și i-a cerut să mai efectueze un transport. Cei doi s-au întâlnit la Plopeni, lângă Ploiești, la Uzina Mecanica, unde S.M. a mers la birouri întorcându-se împreună cu 2 bărbați, care le-au arătat de unde urma să încarce marfa. Inculpatul i-a spus apoi să meargă la Brașov, unde marfa (doua tipuri de pompe hidraulice) urma a fi livrată. La Brașov s-a întâlnit din nou cu inculpatul S.M. care era însoțit de un bărbat de 50 de ani și împreună s-au uitat la marfa. Au plecat apoi iar când inculpatul s-a întors, i-a spus că nu mai vinde marfa și că o va duce la Constanța. Acolo a mers, așa cum primise indicațiile, la o adresă din km. 5, unde se aflau 6 bărbați tineri ce au descărcat marfa.

Aceleași aspecte sunt relatate și în declarația dată în fața instanței (fila 124, vol. I). Când s-a descărcat marfa adusă de la Ploiești, au fost prezenți ambii inculpați.

Conform procesului-verbal aflat la fila 57, vol. I, s-a făcut o recunoaștere după fotografii judiciare, iar martorul M.I. a recunoscut pe inculpatul S.M. ca fiind administratorul SC D.B. SRL. De asemenea, martorul recunoaște pe inculpatul I.V. ca fiind o persoană pe care a văzut-o în compania inculpatului S., la sediul societății acestuia.

Martorul M.I. a condus organele de cercetare penală în locațiile unde a dus marfa, conform procesului-verbal existent la fila 66, vol. I., fiind găsit numitul M.G. care în calitate de administrator al SC A. SA închinase firmei SC D.B. SRL spațiul de pe strada I. Imediat după închiriere, a venit S.M. însoțit de un bărbat despre care a spus că se numește P.G. și este director economic al societății sale. Inculpatul S. venea la depozit cu o mașină. Societatea a desfășurat activitate o perioadă scurtă, de o lună, după care au dispărut efectiv. (pag. 66-74).

La fila 83, vol. I se afla procesul-verbal care atesta recunoașterea inculpatului S. din fotografii de către martorul M.G., ca fiind cel care în luna decembrie 2005 s-a recomandat a fi administratorul SC D.B. SRL Constanța, dorind să închirieze un spațiu aparținând SC A. SA.

Martorul M.G. a declarat faptul că la sfârșitul anului 2005 s-a prezentat la punctul de lucru al SC A. SA de pe Str. I. numitul S.M., care s-a recomandat a fi administratorul SC D.B. SRL Constanța și care dorea să închirieze un spațiu pentru depozitarea de mărfuri.

Conform declarației martorului M.G., S.M. a prezentat documentele societății, necesare pentru încheierea contractului de închiriere, și s-a arătat interesat de închirierea spațiului pentru aproximativ patru luni, desfășurând, însă, efectiv, activități la adresa respectivă timp de aproximativ o lună și trei săptămâni, după care reprezentanții SC D.B. SRL au dispărut.

Martorul M.G. a mai precizat faptul că inculpatul S.M. era adus la adresa spațiului închiriat cu un autoturism.

În declarația dată în fața instanței (fila 123, vol. 1), martorul a menținut susținerile anterioare arătând că bărbatul brunet ce îl aducea pe S.M. la depozit rămânea de cele mai multe ori în mașină.

Conform adresei din 27 martie 2009 a S.P.C.R.P.C.Î.V., autoturismul aparține numitei I.L., soția învinuitului I.V.

2). La fila nr. 92, vol. 1 se afla plângerea penală formulată de B.F., administrator al SC U.S.P.C. SRL. înregistrată la data de 21 decembrie 2005 împotriva SC D.B. SRL, având în vedere că la data de 30 noiembrie 2005 a livrat acestei firme un motostivuitor în valoare de 13.500 euro + T.V.A., respectiv 59.510 lei, la punctul de lucru al SC E.I. SRL Constanța, care era un client mai vechi al vânzătorului. Livrarea s-a făcut în baza unei convenții cu numitul C.G. care se recomandase telefonic drept reprezentant al firmei cumpărătoare.

După livrarea motostivuitorului, la 2 zile, un reprezentant al SC E.I. SRL Constanța s-a deplasat la punctul de lucru din strada B., ridicând un exemplar al contractului semnat de administratorul S.M. și două bilete la ordin semnate de acesta, fiecare bilet în valoare de 29 755 lei. Datele scadente erau în 09 decembrie 2005 respectiv 23 decembrie 2005. La prima scadență, C.G. i-a rugat să mai amâne introducerea biletului cu 3 zile și apoi încă o zi. Banca a refuzat decontarea motivând că exista lipsa totală de disponibil. Biletul la ordin a fost introdus la plată la data de 13 decembrie 2005, fiind refuzat pe motiv de lipsă totală de disponibil.

Din verificările pe care administratorul le-a făcut personal, a rezultat că Cernea Gheorghe era de fapt S.M. și că începând cu 12 decembrie 2005 firma acestuia înregistra incidente de plată.

Suma cu care se constituie parte civila este cea de 59.510,08 lei.

Prin Raportul de constatare tehnico-științific din 12 noiembrie 2009 al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Constanța, s-a concluzionat faptul că scrisul olograf ce completează rubricile data emiterii, locul emiterii, scadența, locul plății, stipulat, suma de (în cifre), lui, emitent, adresa, C. fisc., cont nr., deschis la de pe cele două bilete la ordin emise de SC D.B. SRL Constanța către SC U. SPC la data de 02 decembrie 2005 a fost executat de inculpatul I.V.

Totodată, prin același raport s-a constatat faptul că impresiunile de ștampilă de la rubrica Cumpărător de pe Contractul de furnizare încheiat la data de 30 noiembrie 2005 între SC U. SPC Giurgiu și SC D.B. SRL Constanța, de pe Formularul de livrare și Certificatul de punere în funcțiune, de la rubrica Semnătura de primire de pe avizul de însoțire a mărfii din 30 noiembrie 2005 și de la rubricile Semnătura emitentului și Semnătura emitentului la vedere de pe cele două bilete la ordin au fost executate cu ștampila a cărei impresiune apare în Fișa cu specimene de semnături pentru S.M. de la B.R.D. - G.S.G. Sucursala Constanța din data de 25 august 2005.

În declarația dată de martorul B.F. (pag. 111, 119, vol. 1) a mai arătat că la momentul livrării motostivuitorului S.M. care se dădea drept C.G. a pretextat că nu are asupra lui biletele la ordin, cerând livrarea la firma sa, dar vânzătorul din precauție a preferat un terț al cărui reprezentant a mers la firma SC D.B. SRL unde a întâlnit o doamnă blondă și un bărbat brunet de aprox. 35 ani care nu avea 2 degete la mâna dreaptă. Aceleași aspecte sunt relatate în declarația dată în cursul cercetării judecătorești (fila 4, vol. II).

B.F. a mai precizat faptul că are cunoștință despre aceea că inculpatul S.M. se deplasa cu un autoturism, pe care l-a văzut în Mun. Constanța.

Conform adresei din 27 martie 2009 a S.P.C.R.P.C.Î.V., autoturismul aparține numitei I.L., aceasta fiind soția inculpatului I.V.

Martorul S.G. a declarat (fila 150, vol. 1), administrator al SC E.I. SRL Constanța că avea punct de lucru pe strada Interioara nr. 2, unde își avea punct de lucru și SC B.D. SRL și a văzut acolo o tânără blondă de aprox. 25 ani, un bărbat de aprox. 40 ani, brunet, cu fața sobră. La cererea lui B.F. a verificat dacă firma cumpărătoare avea sediu și activitate. Biletele la ordin le-a primit de la acea femeie.

În declarația dată în fața instanței a descris bărbatul care a semnat contractul ca având 1,70 m, 70 kg, brunet; acesta s-a prezentat ca administrator. În încăpere mai era un bărbat brunet, de 45 ani care nu avea 2 degete la o mână, grăsuț, brunet (pag. 6, vol. 1).

Cu ocazia percheziției efectuate la data de 03 noiembrie 2006 la domiciliul inculpatului I.V. au fost identificate, în original, carnetul de service pentru motostivuitorul furnizat de SC U. SPC Giurgiu și contractul de furnizare din 30 noiembrie 2005 încheiat între SC U. SPC Giurgiu și SC D.B. SRL Constanța.

3). La data de 27 decembrie 2005 a fost înregistrată la I.P.J. Constanța plângerea formulată de O.N.O., administratorul SC M. SRL Galați, cu privire la comiterea infracțiunii de înșelăciune de către reprezentantul SC D.B. SRL Constanța.

Martorul O.N., administrator al SC M. SRL a arătat că a vândut marfa de 44.000,10 lei către SC D.B. SRL, fără ca marfa să fie plătită, motiv pentru care solicita suma menționată.

Marfa consta în îngrășământ complex. Având în vedere interesul manifestat de acea firma pentru achiziționarea îngrășământului, martorul a făcut niște verificări la Camera de Comerț, aflând că firma e viabilă și nu existau incidente bancare. Comanda s-a primit pe fax iar contractul de vânzare-cumpărare din 05 noiembrie 2005 s-a semnat la Constanța, la sediul firmei cumpărătoare cu administratorul acesteia S.M.

La data de 09 noiembrie 2005, SC M. SRL Galați a expediat marfa contractată la Constanța, asigurând transportul prin contractarea serviciilor a doi șoferi, S.N. și U.N., care au înmânat reprezentanților SC D.B. SRL Constanța factura din 09 noiembrie 2005 în valoare de 44.000,10 lei.

La întoarcere, șoferul U.N. a adus reprezentanților SC M. SRL Galați fila C.E.C. în valoare de 44.000,10 lei cu scadența la data de 05 decembrie 2005.

Pe 29 noiembrie 2005 S.M. a solicitat amânarea introducerii cecului la plată cu câteva zile astfel că s-a introdus în bancă pe 9 decembrie 2005 care a fost returnat de bancă. Ulterior nu a putut fi contactat nici un reprezentant al societății cumpărătoare.

O.N.-Ovidiu s-a deplasat personal la Constanța împreună cu agentul comercial S.G.A., negăsind pe nimeni la sediul SC D.B. SRL Constanța de pe Bd. I.C.B.

În declarația dată în fața instanței (vol. I, pag. 220) martorul reiterează aspectele deja menționate.

Martorul S.G.A., delegat al SC M. SRL a fost cel care a luat legătura cu inculpatul S.M., care a semnat contractul în prezența sa, după care i-a prezentat depozitul firmei pentru a demonstra seriozitatea sa (pag. 190-191, vol. I). Contractul a fost semnat de S.M. în locația indicată în acte ca fiind sediul societății, unde se afla secretara și un bărbat ce i-a fost prezentat drept director comercial al firmei. Ulterior, în urma neonorării contractului a aflat ca SC D.B. SRL nu funcționa la acea adresa.

Potrivit procesului-verbal de la fila 192, vol. I, martorului S.G.A. i-au fost prezentate fotografii judiciare, incluzând pe cea a inculpaților I.V. și S.M., iar martorul a recunoscut doar pe cel din urmă.

Martorul S.N. a fost cel care a transportat marfa de la SC M. SRL Galați, la Constanța și a arătat că nu a cunoscut nici o persoană care să i se fi prezentat din partea SC D.B. SRL (pag. 208,vol. I).

Martorul U.N. a fost, de asemenea, unul din șoferii care au transportat îngrășământ, de la Galați la Constanța, ca urmare a relației contractuale SC M. SRL - SC B.D. SRL. Recepția mărfii s-a făcut de către o femeie care s-a declarat reprezentant al cumpărătorului. La locația unde s-a descărcat îngrășământul, a venit un autoturism către care s-a îndreptat femeia menționată, revenind cu avizul de însoțire a mărfii semnat și cu fila C.E.C. completata integral și semnată.

Prin Raportul de constatare tehnico-științific din 12 noiembrie 2009 al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Constanța, s-a concluzionat faptul că semnătura existentă la rubrica Semnătura trăgătorului de pe fila C.E.C. a fost executat de învinuitul S.M.

4). La data de 15 decembrie 2005 a fost înregistrată la I.P.J. Constanța plângerea SC M.W. SRL București cu privire la reprezentanții SC D.B. SRL Constanța sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

În fapt, societatea din București a livrat către SC D.B. SRL Constanța piese auto în valoare totală de 146.989,85 lei (facturile în valoare de 75.885,72 lei, în valoare de 22.967,35 lei, în valoare de 20.645.60 lei și în valoare de 27.491.18 lei), pentru care administratorul S.M. a emis o serie de file cec care au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil și client aflat în interdicție bancară (filele C.E.C. din 10 decembrie 2005 în valoare de 70.853,07 lei, din 20 decembrie 2005 în valoare de 20.645,60 lei și din 08 decembrie 2005 în valoare de 27.491,18 lei).

La fila 16, vol. II urmărire penală se afla declarația numitului C.C. Tudorel, administrator al SC M.W. SRL București, care a arătat că a cunoscut pe reprezentanții SC D.B. SRL, prin intermediul lui N.F., care susținea că este unchiul lui N.M., angajat al firmei pe care o administra. Reprezentanții cumpărătorului au achitat cu banii jos prima comandă, motiv pentru care le-a livrat și a doua oară marfa.

Filele C.E.C. lăsate pentru achitarea mărfii au fost completate de S.M. integral în fata martorului.

Martorul C.C. Tudorel a recunoscut din fotografiile judiciare ce i-au fost prezentate de organele de politie, atât pe inculpatul S.M. cât și pe I.V. (pag. 17, vol. 1).

Martorul N.M.S. a fost angajat în perioada 2002- 2007 la SC M.W. SRL în funcție de vânzător și a susținut ca șeful său, C.C. să îi găsească cumpărători pentru piesele ce făceau obiectul de activitate al firmei. N.F. (care ulterior și-a schimbat numele în B.F.) a venit însoțit de un bărbat despre care a înțeles că ar fi administratorul unei societăți (înălțime 1,75-1,80 cm, păr lung și blond, slăbuț) și de încă un alt bărbat ca fiind șoferul celui dintâi, conducând un autoturism de culoare albă. Administratorul a semnat în fața lui C.C. file C.E.C. Firma vânzătoare a rămas cu marfa neachitată, prejudiciul fiind de 4 mld. lei (pag. 54, vol. II).

A menținut aceste susțineri și în fața instanței (pag. 58, vol. II).

Martorul B.F. a susținut că a purtat o discuție cu martorul C.C., șeful nepotului său, privind găsirea de clienți pentru piesele auto pe care aceștia le vindeau. Anterior îl cunoscuse pe un anume Ion și prin acesta l-a cunoscut pe S.M., patronul unei firme din Constanța. împreună cu I. și M. în august sau septembrie 2006 a mers la firma lui C.C., întrucât inculpatul S. era interesat de achiziționarea unor

piese. S.M. și C.C. au avut mai multe întâlniri, fără ca martorul să participe la discuții, finalizate cu o vânzare-cumpărare. Marfa urma a fi achitată cu file C.E.C., care însă, după cum a rezultat ulterior, erau fără acoperire (pag. 60- 61, vol. II).

Conform procesului-verbal aflat la fila 63 vol. II, martorul B.F. a recunoscut din fotografiile ce i-au fost prezentate pe inculpatul S.M., ca fiind persoana ce s-a prezentat ca fiind administratorul SC D.B. SRL. Potrivit procesului-verbal existent la fila 69, același martor nu l-a recunoscut pe I.V. din fotografii ca fiind persoana ce se prezentase împreună cu S.M., chiar dacă fotografia inculpatului se regăsea printre cele ce i-au fost prezentate.

În declarația dată în fața instanței a arătat că acea cunoștință a sa Ion din Galați avea înjur de 50 ani, 1,65 înălțime, brunet, ten închis, se îmbrăca mereu la costum. Martorul a susținut că acesta venea singur separat de inculpatul S.M., ceea ce reprezintă o evidentă schimbare a depoziției sale, fără nici o justificare, venind în contradicție cu depoziția martorului N.M., astfel că aceste susțineri urmează a fi înlăturate (pag. 79, vol. II).

Martorul B.V. este unul din șoferii care au transportat marfa de la SC M.W. SRL, la SC D.B. SRL Constanța, la cererea numitului Cercel Ilie care a venit până la depozitul cumpărătorului unde s-a descărcat marfa, înmânând factura unui bărbat în vârstă de 45 ani, aparent administrator al firmei SC D.B. SRL, ce părea a fi de etnie rromă, care a verificat dacă toate bunurile de pe factură fuseseră livrate. Această persoană a plătit valoarea transportului (pag. 120-124, vol. II/vol. II instanță, pag. 59).

Conform procesului-verbal existent la fila 125, martorul B.V. a recunoscut din fotografiile ce i-au fost prezentate de organele de cercetare penală, pe cea a inculpatului I.V. ca fiind persoana care recepționase marfa, persoana menționată în declarație și care i-a achitat contravaloarea transportului efectuat, în sumă de 350 lei.

SC M.W. SRL București s-a constituit parte civilă în proces cu contravaloarea facturilor neachitate, respectiv 146.989,85 lei.

Prin Raportul de constatare tehnico-științific din 12 noiembrie 2009 al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Constanța, s-a concluzionat faptul că scrisul olograf ce completează rubricile Emis la, data, suma de. (în cifre), stipulat și lui., precum și semnătura existentă la rubrica Semnătura trăgătorului de pe filele C.E.C. au fost executate de inculpatul S.M.

5). La data de 22 decembrie 2005 a fost primită la I.P.J. Constanța plângerea SC C. SRL Bacău, cu privire la SC D.B. SRL Constanța, care, la data de 06 decembrie 2005, prin administratorul S.M., a contactat societatea din Bacău în vederea cumpărării unei cantități de 30 tone de îngrășăminte chimice, aflate în depozitele SC C. SA Constanța.

Pentru aceasta, a trimis comanda din 06 decembrie 2005, după care, în aceeași zi, a mai trimis o comandă pentru încă 50 tone.

SC C. SRL Bacău a stabilit livrarea mărfii comandate în tranșe, prima tranșă de 30,2 tone fiind livrată în data de 07 decembrie 2005 cu autovehicule trimise de SC D.B. SRL Constanța.

Pentru plata mărfii, SC D.B. SRL Constanța a emis fila C.E.C. cu scadența la data de 15 decembrie 2005, pe care a înmânat-o reprezentanților SC C. SA.

Facturarea cantității de îngrășăminte livrate s-a făcut pe data de 08 decembrie 2005, rezultând factura în valoare de 33.220 lei, care a fost trimisă de două ori prin poștă și care s-a întors la expeditor pe motivul "societate mutată de la adresa indicată".

La fila 151, vol. II, se afla plângerea penală formulată de SC C. SRL Bacău, prin administrator, împotriva SC D.B. SRL, privind marfa furnizată acesteia, constând în 30 tone îngrășăminte chimice la comandă făcut de S.M. care a emis o filă C.E.C., scadenta la 15 decembrie 2005.

Din momentul livrării mărfii, până în momentul scadenței, inculpatul a telefonat de mai multe ori, rugându-i să mai livreze 50 de tone îngrășământ dar a fost refuzat, vânzătorul așteptând să vadă decontarea filei C.E.C., dovada de seriozitate. Pe 22 decembrie 2005 a rezultat ca firma avea o lipsa totala de disponibil, firma intrase în incident de plata din 16 decembrie 2005.

Martorul C.G., director executiv al SC C. SRL a reluat în declarații (pag. 165- 187, vol. II/pag. 81, vol. II instanță) aspectele menționate în plângere, adăugând și faptul că fila C.E.C. a fost completată de S.M.

Cu ocazia audierii, administratorul SC C. SRL Bacău, G.C.D., s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 33.220 lei.

Transportul îngrășămintelor chimice a fost asigurat de SC D.B. SRL Constanța cu autovehiculele, condus de D.P., conform avizului de însoțire a mărfii din 07 decembrie 2005, și de M.D., conform avizului de însoțire a mărfii din 07 decembrie 2005.

Martorul D.P. a relatat că în decembrie 2005 lucra ca șofer la SC A.T. SRL Constanța, firmă ce se ocupa cu transportul de marfă. A efectuat un transport iar la încărcare s-au prezentat delegații societății cumpărătoare, 2 bărbați și o femeie. Unul din bărbați s-a prezentat ca fiind șoferul celuilalt bărbat, acesta din urmă fiind în jur de 30 de ani, cu păr scurt, brunet, 1,70 cm înălțime (pag. 207, vol. II).

Martorul M.D. este un alt șofer care a transportat îngrășământ de la depozitul SC C. SA unde se afla marfa vânzătorului. A predat avizul de însoțire unui bărbat ce părea a fi patronul sau gestionarul (pag. 214, vol. II). In declarația dată în fața instanței (fila 7, vol. II) a susținut că atunci când a ridicat

marfa erau 2 bărbați (unul grăsuț și brunet de 35-40 ani; celălalt înalt și slab de 25 -30 ani ) și o femeie.

Martorului i-au fost prezentate fotografii judiciare, una dintre acestea fiind a inculpatului I.V., însă Muscalu Dom nu a recunoscut pe nimeni.

6). La fila 6, vol. III, se află plângerea formulată de SC U.M.P. SA împotriva SC D.B. SRL căreia i-a livrat marfa (pompe hidraulice) în valoare de 59.113, 13 lei, conform facturii din 08 decembrie 2005, pentru plata primind fila C.E.C. care însă a fost refuzată la plată datorită lipsei totale de disponibil. S-au formulat pretenții civile privind prețul neplătit de cumpărător, SC U.M.P. SA. constituindu-se parte civilă în proces cu suma de 59.113,13 lei.

La fila 14, vol. III, se afla declarația martorului D.I.I., angajatul acestei societăți care a relatat că a fost contactat de un bărbat ce s-a recomandat S.M., reprezentantul firmei SC D.B. SRL care s-a arătat interesat de achiziționarea unor pompe hidraulice, sosind a doua zi la societatea vânzătoare. S-au făcut verificări cu privire la firma SC D.B. SRL rezultând că avea impozitele plătite, până în septembrie 2005 și înregistrase un profit de 500 mii lei, informații care au creat aparența seriozității cumpărătorului. Fila C.E.C. corespunzătoare facturii fiscale din 08 decembrie 2005 urma a fi scadentă la 11 zile de la livrare a produselor. La puțin timp de la plecare, S.M. a sunat întrebând dacă este posibil să i se mai livreze în scurt timp altă marfă iar martorul i-a spus că așteaptă plata primei cantități livrate.

I-au fost prezentate martorului fotografii judiciare, iar acesta a recunoscut pe cea a inculpatului S.M., care era printre cele ce îi fuseseră prezentate (pag. 43).

Martorul a menținut în cursul cercetării judecătorești cele afirmate în cursul urmăririi penale (pag. 221, vol. I).

Martorul M.I. a declarat faptul că, după aproximativ două săptămâni de la efectuarea transportului de marfă de la SC E.C. SRL București la SC D.B. SRL Constanța, a fost contactat din nou de învinuitul S.M. pentru efectuarea unui transport de la SC U.M.P. SC, unde trebuia să se întâlnească cu acesta.

Martorul a precizat că inițial, S.M., care s-a ocupat personal de tranzacția cu SC U.M.P. SA. i-a indicat să transporte marfa la Brașov, unde i-a comunicat apoi că trebuie să o transporte la Constanța.

La fila 45 vol. III, se afla procesul-verbal consemnând cercetările făcute de poliție, pornind de la susținerea martorului M.I. care i-a condus la adresa unde a descărcat pompele hidraulice. Proprietarul imobilului D.G. a închiriat spațiul de la parter către SC C. SRL, societate reprezentată de I.I., care în decembrie 2005 a adus piese auto, antigel, cu o

mașină papuc de culoare roșie. Pe intervalul închirierii spațiului, I.I. s-a prezentat împreună cu I.V. care a luat mărfuri din depozit. D.G. a mai arătat că nu cunoaște pe S.M. și nu a auzit de SC D.B. SRL. Totodată, M.I. l-a indicat pe inculpatul I.V. ca fiind o persoană care se afla în noiembrie 2005 la sediul SC D.B. SRL Constanța în compania lui S.M.

Prin Raportul de constatare tehnico-științific din 12 noiembrie 2009 al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Constanța, s-a concluzionat faptul că scrisul olograf ce completează rubricile emis la, data, suma de. (în cifre), stipulat și lui, precum și semnătura existentă la rubrica Semnătura trăgătorului de pe fila C.E.C. a fost executat de inculpatul S.M.

Totodată, prin același raport s-a constatat faptul că scrisul olograf ce completează rubricile către furnizor, localitatea, strada, banca, precum și mențiunea Rugăm plata cu filă cec decontabilă la 11 zile de la livrare de pe comanda nr. 90 trimisă de SC D.B. SRL Constanța către SC U.M. SA Plopeni a fost executat de inculpatul I.V.

7). La data de 19 octombrie 2005 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare între SC C.M. SRL Buzău (administrator P.C.G.) și SC D.B. SRL privind vânzarea de antigel. Pentru achiziționarea acestei mărfi, cumpărătorul a emis 3 file C.E.C. în valoare totală de 110.000 lei, file refuzate la decontare, pe motiv de lipsă totală de disponibil.

La data de 09 ianuarie 2006 a fost înregistrată la I.P.J Brăila plângerea SC C.M. SRL împotriva inculpatului S.M., în calitate de administrator al SC D.B. SRL Constanța, societate căreia, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 19 octombrie 2005, i s-a livrat antigel în valoare totală de 115.792,68 lei (conform facturilor din 18 noiembrie 2005 în valoare de 30.000 lei, din 23 noiembrie 2006 în valoare de 53.879,95 lei și din 03 decembrie 2005 în valoare de 31.912,73 lei) și care a emis cu titlu de plată filele C.E.C. din 05 decembrie 2005 în valoare de 30.000 lei, din 13 decembrie 2005 în valoare de 53.879,95 lei și din 13 decembrie 2005 în valoare de 31.912,73 lei.

Fila C.E.C. a fost girată către furnizorul SC C.M. SRL Calvini, respectiv SC A.S. SRL Buzău.

Înainte de introducerea la plată a acestei file la data scadentă de 05 decembrie 2005, SC D.B. SRL Constanța a trimis o solicitare scrisă către SC C.M. SRL Calvini, în vederea amânării scadenței până la 12 decembrie 2005.

La introducerea la plată, aceasta a fost refuzată pe motiv de lipsă totală de disponibil.

SC C.M. SRL Calvini a introdus la plată celelalte două file cec, iar acestea au fost refuzate pe motiv de lipsă totală de disponibil și trăgător aflat în interdicție bancară.

SC C.M. SRL Calvini s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 115.792,68 lei.

În declarațiile date ( pag. 98-113, vol. III), martorul P.C.G. a arătat că inițial a fost contactat de mai multe ori de un anume M.C., care pretindea că lucrează la SC D.B. SRL fixându-se o întâlnire pentru negocierea contractului. Au venit doi bărbați, unul fiind S.M., administratorul societății SC D.B. SRL, celalalt bărbat fiind în vârstă de 60-70 ani, despre care martorul a crezut că ar putea fi acel domn M. cu care vorbise telefonic.

Prima livrare s-a făcut la data de 18 noiembrie 2005 iar martorul însoțit de alți doi colegi s-a deplasat la Constanța fiind întâmpinați de o dacie de culoare roșie, din care a coborât S.M.. Următoarele două transporturi s-au efectuat pe 23 noiembrie 2005 și 03 decembrie 2005. Au cerut inculpatului S. mai multe situații privind situația sa financiară și deși inculpatul a părut iritat, i-a condus la B.R.D., prezentându-i unei doamne de la un ghișeu care a susținut că nu le poate oferi date întrucât sunt confidențiale însă i-a asigurat că inculpatul este o persoană serioasă. Toate filele C.E.C. au fost depuse în bancă la scadență, fiind refuzate pentru lipsa totală disponibil.

Martora S.C. era administrator al SC A.S. SRL, societate având ca obiect de activitate cosmeticele auto. P.G., administrator al SC C.M. SRL i-a livrat 20 tone antigel, marfa ce era mai departe vândută către SC D.B. SRL, tranzacție despre care a luat cunoștință în momentul în care i s-a girat un C.E.C. Martora nu s-a întâlnit personal cu reprezentanții societății cumpărătoare (pag. 127, vol. III/ pag. 172, vol. I instanță).

Martorul M.I. este unul din șoferii care au transportat marfa la Constanța, ca urmare a înțelegerii dintre P.C.G. și inculpatul S.. Nu a putut spune nimic despre delegatul firmei cumpărătoare care a recepționat marfa.

Prin Raportul de constatare tehnico-științific din 12 noiembrie 2009 al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Constanța, s-a concluzionat faptul că impresiunile de ștampilă de pe factura din 03 decembrie 2005 în valoare de 31.912,73 lei și avizul de însoțire a mărfii din 03 decembrie 2005 au fost executate cu ștampila a cărei impresiune apare în Fișa cu specimene de semnături pentru S.M. de la B.R.D. - G.S.G. Sucursala Constanța din data de 25 august 2005.

8). Prin adresa din 09 iulie 2009 a SC P. SA București, s-a comunicat faptul că în baza contractului din 30 noiembrie 2005 s-au livrat către SC D.B. SRL Constanța o mașină de spălat rufe și o mașină de uscat rufe în valoare totală de 47.024,04 lei, conform facturii, pentru plata cărora s-a eliberat fila C.E.C. din 21 decembrie 2005, care a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil.

Întrucât inculpatul S.M. nu a mai răspuns la telefon, reprezentanții SC P. SA București s-au deplasat la sediul SC D.B. SRL Constanța, unde au constatat faptul că beneficiarul se mutase de la adresa respectivă.

SC P. SA București s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 47.024,04 lei.

Conform adreselor din 09 iulie 2009 și din 17 august 2009 a SC P. SA București, reprezentanții societății din București nu s-au întâlnit cu reprezentanții SC D.B. SRL Constanța, documentația tranzacției fiind transmisă prin fax și fila C.E.C. fiind înaintată către SC P. SA București prin șoferul F.G., care a fost delegat să transporte marfa de la București la Constanța.

9). Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că SC D.B. SRL Constanța, a emis către SC A. SRL Ceptura, fila C.E.C. din 12 decembrie 2005 în valoare de 73.282,96 lei, aceasta fiind refuzată la plată pe motiv de lipsă totală de disponibil.

Martorul N.A., administrator al SC A. SRL Ceptura, a arătat că prin numitul Potarniche, l-a cunoscut pe I.V. din Constanța. Ulterior a mers acasă la acesta, unde a cunoscut pe administratorii SC D.B. SRL : S.M., I.I., I.V. în jurul datei de 10 noiembrie 2005, reprezentanții acestei societăți au venit la Ploiești unde au încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui buldozer pe care s-au angajat să îl plătească cu un C.E.C. semnat și completat de S.M., scadent după 30 zile, în valoare de 73 282,96 lei. Recepția mărfii s-a făcut de către martor și reprezentanții SC D.B. SRL. Nu se constituie parte civilă în procesul penal (pag. 244, vol. III).

Martorul a recunoscut din fotografiile judiciare ce i-au fost prezentate de poliție pe inculpații I.V., S.M. și pe I.I. (pag. 245, vol. III).

Potrivit declarației lui N.A., SC A. SRL Ceptura avea de recuperat bani de la SC U. SA Ploiești, pentru care societatea din urmă a oferit în compensare piese de schimb pentru uz petrolier.

în noiembrie 2005, reprezentanții SC D.B. SRL Constanța s-au deplasat în Ploiești unde au încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru role de buldozere provenind de la SC U. SA Ploiești, pentru care au emis fila C.E.C. din 12 decembrie 2005 în valoare de 73.282,96 lei.

N.A. a mai precizat faptul că a asigurat transportul de la SC U. SA Ploiești la SC D.B. SRL Constanța, prin închirierea unui camion și că a participat, împreună cu reprezentanții SC D.B. SRL Constanța, la recepția mărfii.

Numitul D.F., șoferul care a efectuat transportul de marfă de la SC U. SA Ploiești la SC D.B. SRL Constanța, a declarat

faptul că pentru aceasta a fost delegat de administratorul SC G. SRL Valea Călugărească, al cărei angajat era la momentul respectiv.

Martorul D.F. a declarat că a încărcat marfa de la SC U. SA Ploiești, unde l-a așteptat de o persoană de sex masculin care l-a însoțit apoi la SC D.B. SRL Constanța, ocupându-se de documentația tranzacției.

Potrivit procesului-verbal de prezentare pentru recunoaștere după fotografie din data de 05 august 2009, martorul D.F. l-a indicat pe inculpatul S.M. ca fiind cel pe care l-a cunoscut drept administrator al SC D.B. SRL Constanța cu ocazia recepției rolelor transportate de la Ploiești la Constanța.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, în perioada 30 noiembrie-07 decembrie 2005, SC D.B. SRL Constanța a comercializat către SC G.S.I. SRL Galați piese de schimb auto, constatându-se că acestea erau însoțite de Certificatele de conformitate și garanție din 27 octombrie 2005 și din data de 30 noiembrie 2005, emise de SC U. SA Ploiești. Din cele prezentate mai sus rezultă că toate filele cec și cele 2 bilete la ordin emise de inculpatul S.M., în calitate de administrator al SC D.B. SRL Constanța aveau scadența cuprinsă între 08.12-31 decembrie 2005.

Din analiza rulajului contului SC D.B. SRL Constanța deschis la B.R.D. - G.S.G. Agenția Balada, Constanța, rezultă faptul că în perioada 19 august 28 noiembrie 2005 societatea a avut încasări de 210.380,46 lei și că acestea erau intercalate cu retrageri sistematice de numerar, efectuate de inculpatul S.M.

Ultima operațiune derulată în cont este reprezentată de o depunere de numerar de 20 de lei din data de 28 noiembrie 2005, soldul final fiind de zero lei și constatându-se, astfel, că inculpatul S.M. a retras în tot provizia necesară valorificării cecurilor după emiterea acestora.

Prin adresa din 22 martie 2006 a A.F.P. Constanța, s-a comunicat faptul că SC D.B. SRL Constanța figurează cu declarații depuse privind obligațiile de plată la bugetul de stat până în luna februarie 2005 și cu raportări semestriale și bilanțuri contabile depuse până la data de 30 iunie 2006.

Conform documentației puse la dispoziție de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanța, inculpatul S.M. a fost cooptat în cadrul SC D.B. SRL Constanța la data de 14 aprilie 2006 în calitate de asociat, iar la data de 24 mai 2005 acesta a devenit asociat unic și administrator.

Prin Procesul-verbal încheiat la data de 04 februarie 2011 de inspectorii din cadrul D.G.F.P. Constanța - S.A.F. - A.I.F., s-a stabilit faptul că pentru activitatea derulată în perioada septembrie-decembrie 2005, SC D.B. SRL Constanța a adus un

prejudiciu bugetului de stat la impozitul pe profit în sumă de 28.663 lei și la taxa pe valoare adăugată în sumă de 34.037 lei, rezultând un total de 62.700 lei.

La data de 03 noiembrie 2006, lucrătorii din cadrul I.PJ. Constanța - S.I.F. au efectuat o percheziție la domiciliul învinuitului I.V., unde au identificat următoarele:

-

factura fiscală din 04 octombrie 2005 și chitanța din 04 octombrie 2005, emise de SC G. SRL Cobadin către SC D.B. SRL Constanța, în copie;

- chitanțele (exemplar roșu, verde și albastru) și (exemplar roșu și verde), aparținând SC D.B. SRL Constanța, în original, necompletate;

- factura fiscală (exemplar roșu, verde și albastru), aparținând SC D.B. SRL Constanța, în original, necompletată;

- factura fiscală din 15 decembrie 2005 emisă de SC T.R. SRL către SC D.B. SRL Constanța, 31 de copii;

- chitanțier aparținând SC D.B. SRL Constanța cuprinzând chitanțele;

- chitanțier aparținând SC D.B. SRL Constanța cuprinzând chitanțele;

- carnet de avize de însoțire a mărfii aparținând SC D.B. SRL Constanța cuprinzând avizele de însoțire a mărfii;

- ștampila cu inscripția "S.M./DD";

- caiet tip matematică de 38 de file cuprinzând diverse însemnări referitoare la SC D.B. SRL Constanța;

-

carnet de service pentru motostivuitor al SC U. SPC Giurgiu;

- contract de furnizare din 30 noiembrie 2005 încheiat între SC U. SPC Giurgiu și SC D.B. SRL Constanța;

- piese auto purtând însemnele SC E.C. SRL București.

Prin Raportul de constatare tehnico-științific din 12 noiembrie 2009 al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Constanța, s-a concluzionat faptul că scrisul olograf de pe filele caietului tip matematică ridicat cu ocazia percheziției de la domiciliul inculpatului I.V. a fost executat de inculpatul I.V.

Inculpatul S.M. a declarat faptul că, în vara anului 2005, a contactat pe administratorul SC D.B. SRL Constanța, în urma publicării de către acesta a unui anunț în ziar privind cesiunea părților sociale la respectiva societate.

Stabilind o întâlnire, acesta a venit însoțit de inculpatul I.V., cu care era rudă.

S.M. a declarat că cei doi nu i-au cerut nici o sumă de bani pentru părțile sociale ale societății cu condiția ca, după preluarea acesteia, să se fi ocupat tot ei de activitatea SC D.B. SRL Constanța, el urmând să fie remunerat cu circa 3.000 lei lunar.

Inculpatul S.M. a mai precizat că inculpatul I.V. a plătit toate taxele aferente documentației întocmite la notariat și la O.R.C. și s-a ocupat de închirierea unui apartament folosit drept locuință pe durata șederii în Constanța, precum și a spațiului de pe Bd. I.C.B. pentru sediul firmei. Tot I.V. l-a condus pe inculpatul S.M. la B.R.D. - Agenția Balada pentru a depune specimen de semnătură și pentru autorizarea efectuării de operațiuni bancare prin contul deja existent al societății.

Cu aceeași ocazie, inculpatul S.M. a solicitat eliberarea unui carnet de cecuri însă i s-a comunicat faptul că putea efectua operațiuni cu file cec după un an de la preluarea societății.

Cu toate acestea, la intervențiile inculpatului I.V., după aproximativ două luni de zile a fost contactat de reprezentanții băncii pentru ridicarea carnetului de cecuri.

Inculpatul S.M. a precizat că a ridicat carnetul de cecuri și i l-a înmânat inculpatului I.V., care ținea și actul constitutiv, certificatul de înmatriculare al societății, facturierul și chitanțierul într-o geantă diplomat neagră.

Conform declarației lui S.M., după preluarea societății, inculpatul I.V. i-a cerut să completeze niște facturi care atestau operațiuni fictive de vânzare de marfă către societatea fiului lui I.V., în scopul creării unui rulaj în contul SC D.B. SRL Constanța.

După ce societatea fiului lui I.V. vira sumele de bani cu titlu de plată a operațiunilor fictive, inculpatul S.M. retrăgea numerar și îi dădea banii învinuitului I.V.

Inculpatul I.V. a angajat o secretară, potrivit celor declarate de inculpatul S.M. și, împreună cu aceasta, a început să contacteze diverse firme și să le trimită comenzi și oferte de preț.

De asemenea, începând cu perioada septembrie-octombrie 2005, inculpatul I.V. l-a trimis pe inculpatul S.M. la diverse firme din țară, unde încheia contracte de vânzare, semna facturi, emitea file cec și ridica mărfuri pe care le aducea în mun. Constanța, la depozitul de pe Str. I.

Inculpatul S.M. a declarat că după câteva tranzacții și-a dat seama că inculpatul I.V. înșela societățile de la care lua marfă, folosindu-se de el.

În luna decembrie 2005, inculpatul I.V. a ars actele SC D.B. SRL Constanța și i-a dat lui S.M. suma de 1.000 de euro pentru a pleca din țară.

În fața instanței, inculpatul S.M. s-a prezentat la primul termen și a susținut că recunoaște în totalitate acuzațiile ce i se aduc, dorește să fie judecat în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, solicitând aplicarea procedurii prevăzute de art. 320

1

Cu ocazia audierii sale în cursul urmăririi penale, inculpatul I.V. a declarat faptul că l-a cunoscut pe inculpatul S.M. în anul 2005, când acesta, în calitate de administrator al SC D.B. SRL Constanța, a derulat relații comerciale cu SC C. SRL Constanța, al cărei administrator este fiul său, I.I.

Inculpatul I.V. a precizat că pe perioada acestei colaborări inculpatul S.M. a fost de câteva ori la domiciliul său și al fiului său și că a fost dus de mai multe ori de acesta cu autoturismul în diverse locuri.

De asemenea, inculpatul I.V. a mai declarat faptul că documentele aparținând SC D.B. SRL Constanța și bunurile identificate la domiciliul său de către lucrătorii I.P.J. Constanța fuseseră lăsate de inculpatul S.M. soției sale, I.L., drept garanție în schimbul unei sume de bani pe care i-a cerut-o acesteia cu titlu de împrumut.

Aceleași susțineri le-a invocat și în fața instanței, solicitând în final achitarea sa (pag. 108, vol. I). Inculpatul a arătat că S.M. i-a propus să se ocupe de vânzarea mărfii contra unui comision. Inculpatul I.V. a afirmat că s-a prezentat ca un comisionar ce reprezintă pe inculpatul S.M.

Inculpatul a propus martor în apărare pe T.F. care a susținut că era cumnat cu inculpatul S.M. și acesta i-a cerut ca I.V. să nu afle că afacerile firmei erau ilegale, în sensul că se achiziționa marfa de la diverse societăți iară intenția de a fi achitată. I.V. era șofer dar și un fel de comisionar, căutând clienți cărora să le fie vândută marfa. S. se ocupa personal de vânzarea mărfurilor achiziționate (pag. 146, vol. II).

La fila 215, vol. III, se află sentința civilă din 20 martie 2008 a Tribunalului Constanta prin care s-a admis cererea lichidatorului judiciar și s-a dispus ca pasivul societății debitoare SC D.B. SRL să fie suportat de pârâtul S.M.

Analizând materialul probator instanța a constatat că acesta prezintă date certe care coroborate conduc la concluzia indubitabilă că inculpații M.S. și I.V. au comis faptele cercetate.

Astfel în ce privește actele materiale de complicitate, comise de inculpatul I.V., instanța a avut în vedere următoarele probe: plângerea SC E.C. SRL - procesul-verbal aflat la fila 57, vol. I, care atesta recunoașterea inculpatului I.V. de către martorul M.I. după fotografii judiciare ca fiind o persoana pe care a văzut-o în compania inculpatului S., la sediul societății acestuia; inculpatul I.V. asigura transportul inculpatului S., cu autoturismul aparținând soției sale, în toate locațiile în care se

deplasau în interesul perfectării contractelor sau executării acestora (în acest sens sunt declarațiile martorilor M.I. ; pag. 66 ; M.G., pag.83, vol.I, declarațiile inculpaților); plângerea SC U.S.P.C. SRL : prin Raportul de constatare tehnico-științific din 12 noiembrie 2009 al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Constanța, s-a concluzionat faptul că scrisul olograf ce completează rubricile data emiterii, locul emiterii, scadența, locul plății, stipulat, suma de (în cifre), lui, emitent, adresa, C. fisc., cont nr., deschis la de pe cele două bilete la ordin emise de SC D.B. SRL Constanța către SC U. SPC la data de 02 decembrie 2005 a fost executat de inculpatul I.V.; folosirea ștampilei firmei SC D.B. SRL de către ambii inculpați rezultă și din concluziile aceluiași raport, prin care s-a constatat faptul că impresiunile de ștampilă de la rubrica Cumpărător de pe Contractul d

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2628/2014
. pen.; art. 290 C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 290 C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen., raportat la art. 296 1 lit. f) din Legea nr. 571/2003 modificată prin Legea nr. 494/2004, cu art. 41 alin. (2) C. pen.;
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1078/2014
g) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Părțile au pus concluzii cu
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2297/2014
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 516 din 1 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, printre altele, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă - ca nefondată - cerer
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1276/2013
Soluționând cauza, Tribunalului București, secția a II-a penală a pronunțat Sentința penală nr. 283 din 17 aprilie 2012, prin care a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul L.M., în sensul schimbării încadrării juridice a fap
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 122/2014
încadrării juridice a faptei în ceea ce-l privește pe inculpatul P.N. din infracțiunea prev. de art. 246 C. pen., art. 248 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1), (2) C. pen., art. 246 C. pen., art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 ali
Sursă