SECȚIUNEA A DOUA CAUZA BUONFARDIECI c. ITALIA Cerere nr 39933/03) HOTĂRÂREA STRASFURG 18 decembrie 2007 DEFINIF 18/03/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Buonfardici c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, dnii A.B. Baka, R. Türmen, dl Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, D. Jočienė, dnii D. Popović, judecători, și dlui Dolle, graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 27 noiembrie 2007, înmânați hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cazului (n 39933/03) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Brunella Buonfardieci ( La 8 iunie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului.
În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și temeiniciei cauzei. Procedura principală la 18 ianuarie 1991, recurenta l-a numit pe dl A. în fața Tribunalului din Salerno pentru repararea daunelor suferite într-un accident care a avut loc pe patinoarul pe care dl A. îl deținea (RG nr. 302/91). Prin hotărârea din 3 ianuarie 2002, al cărei text a fost depus la grefa din 2 februarie 2002, Tribunalul a acceptat cererea recurentei și i-a acordat 37 107 900 de lire italiene (ITL) [19 164,63 EUR (EUR) ] pentru repararea daunelor suferite. Procedura Pinto la 16 septembrie 2002, care se plângea de durata procedurii, recurenta sesizează Curtea de Apel din Napoli în sensul că: Legea Pinto (n 89/2001).
Ea a solicitat Curții să încheie o încălcare a articolului 1 din convenție și să condamne statul italian la despăgubirea prejudiciilor morale suferite, pe care le-a evaluat la cel puțin 10 500 EUR. Prin decizia din 2 noiembrie 2002, al cărei text a fost depus la grefă la 10 decembrie 2002, Curtea de Apel a constatat depășirea unei perioade rezonabile și a acordat 1 291,14 EUR în mod echitabil ca despăgubire pentru prejudiciul moral, precum și 253,36 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Această decizie dobândește autoritatea de lucru judecat cel târziu la 25 ianuarie 2004. Între timp, printr-o scrisoare din 21 noiembrie 2003, recurenta a informat Curtea că nu intenționa să se poată achita în casare pe motiv că acest remediu putea fi introdus numai pentru probleme de drept.
10. Sumele acordate în executarea deciziei Dreptul și practica internă relevante sunt prevăzute în Hotărârea Cocchiarella c. Italia ([GC], nr. 64886/01, § 23-31, CEDO 2006-...). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 12. Recurenta a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil. În acest sens, art. 6 alineatul (1) din Convenție este formulat în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție. 13. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitatea tardivă a cererii 15. Guvernul ridică o excepție de întârziere a cererii.
El susține că cererea ar fi fost introdusă în fața Curții după termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție, de la data deciziei Curtea constată că această decizie a dobândit autoritatea lucrului judecat cel târziu la 25 ianuarie 2004, și anume după depunerea cererii. Curtea consideră, prin urmare, că este necesar să se respingă excepția formulată de guvern. Calitate de În sensul articolului 34 din convenție, trebuie să se analizeze dacă autoritățile naționale au recunoscut și au reparat în mod corespunzător și suficient încălcarea în litigiu (a se vedea, inter allia Delle Cave și Corrado c. Italia, nr 14626/03, § 26-31, 5 iunie 2007 Cocchiarella c. Italia, citată anterior, 69-98 18. Curtea, după examinarea tuturor faptelor cauzei și a argumentelor părților, consideră că redresarea s-a dovedit a fi insuficientă și că recurenta poate oricând să își asume răspunderea în temeiul articolului 34 din convenție.
Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate.
Pe fond 20. Curtea arată mai întâi că, pe baza plângerii privind încălcarea dreptului de acces numai pe durata procedurii, dificultățile întâmpinate se referă la desfășurarea și nu la accesul la o instanță și, prin urmare, acest motiv este absorbit de cel întemeiat pe art. 6 și privește durata (a se vedea Matos e Silva, Lda., și alte c. Portugalia, Hotărârea din 16 septembrie 1996, În ceea ce privește durata procedurii, Curtea consideră că perioada care trebuie luată în considerare a început la 18 ianuarie 1991, cu ocazia sesizării Tribunalului din Salerno, pentru a se încheia la 2 februarie 2002, data depunerii la grefa hotărârii Tribunalului și, prin urmare, a durat mai mult de 11 ani pentru un grad de jurisdicție 22. În urma examinării faptelor în lumina informațiilor furnizate de părți și ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil.
Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (2). PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 23. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. La 8 iunie 2006, Curtea a comunicat cererea guvernului pârât, care și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia cauzei la 29 noiembrie 2006. Recurentei i s-a solicitat să își prezinte observațiile în răspuns, precum și cererea de satisfacție echitabilă, înainte de 5 februarie 2007, deoarece nu a primit niciun răspuns din partea acesteia, la 11 februarie 2007 a fost trimisă o scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
În iulie 2007, avertizând-o că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor și a cererii sale de satisfacție echitabilă a fost scadent și că Curtea ar putea considera că nu mai intenționează să își mențină cererea și să decidă să o elimine din rol. 2007 reclamanta a invitat Curtea să examineze cererea sa, fără a formula nicio cerere de satisfacție echitabilă. 26. În aceste circumstanțe, Curtea decide să nu acorde nimic ca urmare a prejudiciului moral. Recurenta nu a solicitat în termenul stabilit rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața organelor convenției și/sau a instanțelor interne și nici nu a solicitat o examinare din oficiu (a se vedea Hotărârea din 19 februarie 1991, seria A n 197-D, p. 52, § 16). a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție.
În limba franceză, apoi a fost comunicat în scris la 18 decembrie 2007, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle F. Tulkens Grefier Președinte
AFFAIRE BUONFARDIECI c. ITALIE ( Requête n o 39933/03) ARRÊT STRASBOURG 18 décembre 2007 DÉFINITIF 18/03/2008 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Buonfardieci c. Italie, La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : M me F. Tulkens, présidente, MM. A.B. Baka, R. Türmen, M. Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, M me D. Jočienė, MM. D. Popović, juges, et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 27 novembre 2007, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 39933/03) dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante de cet Etat, M me Brunella Buonfardieci (« la requérante »), a saisi la Cour le 21 novembre 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.La requérante est représentée par M e R. Fiorillo, avocat à Salerne. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. I.M. Braguglia, son coagent, M. F. Crisafulli, ainsi que par son coagent adjoint, M. N. Lettieri.
3.Le 8 juin 2006, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu'elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire. EN FAIT I.
4. La requérante est née en 1957 et réside à Cisliano (Milan). A. La procédure principale
5.Le 18 janvier 1991, la requérante assigna M. A. devant le tribunal de Salerne afin d'obtenir réparation des dommages subis lors d'un accident ayant eu lieu sur la patinoire dont M. A. était propriétaire (RG n o 302/91).
6.Par un jugement du 3 janvier 2002, dont le texte fut déposé au greffe le 2 février 2002, le tribunal fit droit à la demande de la requérante et lui accorda 37 107 900 lires italiennes (ITL) [19 164,63 euros (EUR)] en réparation des dommages subis. B. La procédure « Pinto »
7.Le 16 septembre 2002, se plaignant de la durée de la procédure, la requérante saisit la cour d'appel de Naples au sens de la « loi Pinto » (n o 89/2001). Elle demanda à la cour de conclure à une violation de l'article 6 § 1 de la Convention et de condamner l'Etat italien au dédommagement des préjudices moraux subis, qu'elle évaluait à au moins 10 500 EUR.
8.Par une décision du 2 novembre 2002, dont le texte fut déposé au greffe le 10 décembre 2002, la cour d'appel constata le dépassement d'une durée raisonnable et accorda 1 291,14 EUR en équité comme réparation du dommage moral ainsi que 253,36 EUR pour frais et dépens. Cette décision acquit l'autorité de la chose jugée au plus tard le 25 janvier 2004.
9.Entre-temps, par une lettre du 21 novembre 2003, la requérante avait informé la Cour qu'elle n'avait pas l'intention de se pourvoir en cassation au motif que ce remède pouvait être introduit seulement pour des questions de droit.
10.Les sommes accordées en exécution de la décision « Pinto » furent payées le 23 février 2005. II. Le droit et la pratique internes pertinents
11.Le droit et la pratique internes pertinents figurent dans l'arrêt Cocchiarella c. Italie ([GC], n o 64886/01, §§ 23-31, CEDH 2006-...). EN DROIT I.
12. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » et entraîné la violation du droit d'accès à un tribunal tels que prévus par l'article 6 § 1 de la Convention.
13.Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
14.L'article 6 § 1 de la Convention est ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » A. Sur la recevabilité 1. Tardiveté de la requête
15.Le Gouvernement soulève une exception de tardiveté de la requête. Il affirme que la requête aurait été introduite devant la Cour au-delà du délai de six mois prévu à l'article 35 § 1 de la Convention, à compter de la date de la décision « Pinto » de la cour d'appel de Naples.
16.La Cour constate que cette décision a acquis l'autorité de la chose jugée au plus tard le 25 janvier 2004, à savoir après l'introduction de la requête. Elle estime partant qu'il y a lieu de rejeter l'exception formulée par le Gouvernement. 2. Qualité de « victime »
17.Afin de savoir si un requérant peut se prétendre « victime » au sens de l'article 34 de la Convention, il y a lieu d'examiner si les autorités nationales ont reconnu puis réparé de manière appropriée et suffisante la violation litigieuse (voir, inter alia , Delle Cave et Corrado c. Italie , n o 14626/03, §§ 26-31, 5 juin 2007 ; Cocchiarella c. Italie, précité, §§ 69-98).
18.La Cour, après avoir examiné l'ensemble des faits de la cause et les arguments des parties, considère que le redressement s'est révélé insuffisant et que la requérante peut toujours se prétendre « victime » au sens de l'article 34 de la Convention. 3. Conclusion
19.La Cour constate que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention et ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. B. Sur le fond
20.La Cour relève d'abord que, la requérante ne basant le grief portant sur la violation du droit d'accès que sur la longueur de la procédure, les difficultés rencontrées concernent le déroulement et non l'accès à un tribunal et que ce grief est donc absorbé par celui tiré de l'article 6 et portant sur la durée (voir Matos e Silva, Lda., et autres c. Portugal , arrêt du 16 septembre 1996, Recueil des arrêts et décisions 1996 ‑ IV, § 64).
21.Quant à la durée de la procédure, la Cour estime que la période à considérer a commencé le 18 janvier 1991, lors de la saisine du tribunal de Salerne, pour s'achever le 2 février 2002, date du dépôt au greffe du jugement du tribunal. Elle a donc duré plus de onze ans pour un degré de juridiction.
22.Après avoir examiné les faits à la lumière des informations fournies par les parties, et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce, la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1. II.
23. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
24.Le 8 juin 2006, la Cour a communiqué la requête au Gouvernement défendeur. Ce dernier a présenté ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire le 29 novembre 2006.
25.La requérante a été invitée à présenter ses observations en réponse, ainsi que sa demande de satisfaction équitable, avant le 5 février 2007. Aucune réponse de sa part n'étant parvenue, un courrier en recommandé avec accusé de réception lui a été envoyé par le greffe le 11 juillet 2007, l'avertissant que le délai qui lui avait été imparti pour la présentation de ses observations et de sa demande de satisfaction équitable était échu et que la Cour pourrait estimer qu'elle n'entendait plus maintenir sa requête et décider de rayer celle-ci du rôle. Par une lettre du 19 juillet 2007, la requérante a invité la Cour à examiner sa requête, sans formuler aucune demande de satisfaction équitable.
26.Dans ces circonstances, la Cour décide de ne rien accorder au titre du dommage moral. B. Frais et dépens
27.La requérante n'a pas sollicité dans le délai imparti le remboursement des frais et dépens supportés devant les organes de la Convention et/ou les juridictions internes, et pareille question n'appelle pas un examen d'office (voir Colacioppo c. Italie , arrêt du 19 février 1991, série A n o 197-D, p. 52, § 16). PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention. Fait en français, puis communiqué par écrit le 18 décembre 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. S. Dollé F. T ulkens Greffière Présidente