ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 379/2015

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 62 din data de 24 iunie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin A.J.F.P. Alba și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinței civile nr. 1601/2009 pronunțată de Tribunalul Alba, dispunând: Schimbarea în parte a sentinței atacate, în ceea ce privește cuantumul daunelor materiale, precum și cuantumul daunelor morale, și, rejudecând în aceste limite: A stabilit cuantumul daunelor materiale la suma de 262.706 lei și cuantumul daunelor morale la suma de 100.000 lei. A obligat pe pârâtul Statul Român prin M.F.P.

București să plătească reclamantului I.I. suma totală de 362.706 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material și moral. A menținut în rest sentința atacată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele motive: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș Severin, sub nr. 1850/115/2008, reclamantul I.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. București, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat acesta la plata sumei de 1.389.367 lei cu titlu de daune materiale și 2.000.000 lei daune morale, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii s-a arătat că la data de 14 aprilie 2003 a fost arestat preventiv în urma unei acuzații că ar fi luat mită de la o studentă la Facultatea de Drept din cadrul Fundației Române pentru Tineret „D.” din Băile Herculane, al cărui președinte și membru fondator este.

Prin sentința penală nr. 64/P/2004 pronunțată de Tribunalul Caraș - Severin a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru mai multe fapte penale, respectiv cele prevăzute de art. 254 alin. (2) C. penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 257 C. pen. rap. la art. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 279 alin. (1) C. pen., iar în baza art. 33 și 34 C. pen. pedepsele au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare. Apelul înregistrat la Tribunalul Caraș Severin a fost strămutat de Înalta Curte de Casație și Justiție la Curtea de Apel Brașov, care a constatat că sentința atacată este lovită de nulitate și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Brașov, care, la data de 15 septembrie 2004, a dispus punerea sa în libertate după o perioadă de 515 zile arest.

Prin arestarea sa, reclamantul consideră că a fost lipsit de posibilitatea de a munci și de a realiza venituri atât pentru el cât și pentru familia sa, soție și cei trei copii și că li s-a creat lui și familiei importante traume fizice, psihice și morale. Aceste pagube materiale s-au răsfrânt asupra familiei, afectând dezvoltarea fizică și morală a doi dintre copii, care erau minori. Deoarece nu aveau banii necesari achitării ratelor, și dobânzilor în timp util, soția sa a primit somație de plată și a fost amenințată cu evacuarea împreună cu cei trei copii, pentru a se scoate casa la licitație.

Reclamantul mai arată că în perioada cât a fost arestat, 13 aprilie 2003 - 17 septembrie 2004, a fost lipsit de posibilitatea de a-și desfășura activitatea la societățile unde era administrator sau la F.R.P.T.D., dar nici nu și-a putut îndeplini obligațiile asumate prin contractele de concesiune a activităților sanitar - veterinare din Circumscripțiile veterinare Păltiniș, Caransebeș, Oțelu Roșu și Băuțar, în calitate de medic veterinar, activități ce ar fi adus importante venituri materiale familiei sale. În drept s-au invocat dispozițiile art. 48 alin. (3) din Constituția României, art. 504 - 507 C. proc. penală, art. 998 și urm. C. civ. Prin Încheierea nr. 94 din 8 ianuarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost admisă cererea formulată de reclamant și s-a dispus strămutarea judecării acțiunii în favoarea Tribunalului Alba.

Reclamantul a precizat ulterior cuantumul despăgubirilor materiale la 1.568.235 lei, conform expertizei efectuate în cauză. Prin sentința civilă nr. 1601 din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba, secția civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul I.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P, reprezentat de D.G.F.P Alba și, în consecință, a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.516.385 lei cu titlu daune materiale și 1.000.000 lei cu titlu de daune morale. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.080 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul, pârâtul Statul Român prin M.F.P și M.P.P.

prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. Prin Decizia nr. 199/A/2010 Curtea de Apel a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și a schimbat în parte sentința, în sensul că a redus cuantumul daunelor morale la suma de 300.000 lei, sentința fiind în rest menținută. Apelul reclamantului a fost respins. Instanța de apel a reținut, în esență, că veniturile obținute de reclamant au fost probate atât prin contractele de concesiune încheiate de acesta cu circumscripțiile sanitar veterinare, cât și cu contractul individual de muncă încheiat cu Fundația Română pentru Tineret D., dovada înregistrării contractului și fișa fiscală pe anul 2002 a reclamantului în calitate de angajat la SC A.C.

SA. S-au reținut concluziile suplimentului la raportul de expertiză efectuat în apel și punctul de vedere al acestuia în conformitate cu care anul 2002 nu poate fi luat în calcul ca an de referință deoarece în acest an s-au efectuat lucrări de investiții, de modernizare, redimensionare, igienizare la dispensarele veterinare în care ar fi trebuit să se desfășoare activitatea și nu s-au putut realiza veniturile programate conform planurilor cifrice. De asemenea, s-a reținut că au fost luate în calcul în mod corect cheltuielile efectuate de familie cu pachetele aduse în arest.

În ceea ce privește apelul declarat de reclamant, instanța a reținut că acesta nu a investit instanța cu verificarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru prejudiciul material, pentru că prin cererea de aderare la apel a arătat că este mulțumit de cuantum, chiar dacă ulterior, cu ocazia dezbaterilor în fond a solicitat o sumă mai mare, iar la prima instanță a cerut despăgubiri în cuantum de 1.568.235 lei. Instanța de apel a redus cuantumul daunelor morale la suma de 300.000 lei, apreciind că acesta este de natură să satisfacă suferința morală a reclamantului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părțile, iar prin Decizia nr. 745/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost admise recursurile declarate de pârâtul Statul Român și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a fost casată în parte decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de pârât și de M.F.P.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate. A fost respins recursul reclamantului. În ceea ce privește recursul declarat de reclamant, s-a constatat că instanța de apel a respins cererea de majorare a despăgubirilor acordate cu titlu de daune materiale, motivat de faptul că, potrivit art. 295 C. proc. civ., instanța de apel verifică temeinicia și legalitatea soluției pronunțate de prima instanță în limitele cererii de apel. Au fost considerate corecte atât soluția instanței de apel, cât și motivarea sub acest aspect, deoarece, într-adevăr, conform dispozițiilor textului de lege invocat de instanța de apel, instanța de apel va verifica în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, iar potrivit art. 294 C. proc.

civ.¸ în apel nu se pot face cereri noi, cu excepția dobânzilor, ratelor, veniturilor ajunse la termen și oricăror alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe. Or, prin cererea de chemare în judecată în cauză, reclamantul a solicitat daune materiale în cuantum de 1.389.367 lei și, deși nu a făcut o cerere la prima instanță prin care să modifice câtimea valorii despăgubirilor solicitate, a cerut prin concluziile scrise, ca urmare a efectuării raportului de expertiză contabilă, suma de 1.568.235 lei cu titlu de daune materiale, care nu include elementele la care face referire art. 294 C. proc. civ., ivite după darea hotărârii primei instanțe.

Cu toate că tribunalul nu a acordat în totalitate suma solicitată cu acest titlu, prin cererea de declarare a apelului, reclamantul a arătat că „În ceea ce privește despăgubirile materiale acordate, în sumă de 1.516.385 lei, precizez că îmi însușesc în întregime cele dispuse prin sentința civilă apelată” și a cerut admiterea apelului său „în partea ce privește întinderea despăgubirilor morale acordate (...) și să păstrați sentința civilă în partea ce privește întinderea despăgubirilor materiale (...).” Prin urmare, instanța de apel nu a fost sesizată din partea apelantului - reclamant cu o cerere prin care i s-a solicitat să verifice cuantumul daunelor materiale, motiv pentru care nu putea dispune cu privire la acestea.

Cât privește critica referitoare la cuantumul despăgubirilor morale, aceasta a fost apreciată nefondată, dar având în vedere că și recurentul pârât Statul Român, prin M.F.P. a atacat decizia instanței de apel sub acest aspect, a fost analizată separat în continuare. Au fost apreciate ca fiind fondate, recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Ambii recurenți susțin că daunele materiale la care a fost obligat pârâtul au fost cuantificate în baza rapoartelor de expertiză, care nu au avut în vedere veniturile reale dobândite de reclamant, ci au fost estimate de experți în baza unor elemente care nu au suport în realitate.

Analizând aceste critici, s-a constatat că prin primul supliment la raportul de expertiză s-au calculat drepturile salariale cuvenite reclamantului în calitate de angajat al F.R.P.T. D. având în vedere contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M. Băile Herculane din 8 iulie 1999 și statul de salarii pentru luna aprilie 2003, din care rezultă un venit brut lunar de 6470 lei. Aceste constatări ale expertului nu pot fi avute în vedere, pentru că nu își regăsesc corespondent în înscrisurile aflate la dosar. La stabilirea cuantumului daunelor cuvenite pentru acoperirea prejudiciului material, reclamantul trebuie să dovedească prejudiciul cert suferit, iar în măsura în care acesta nu poate fi determinat cu certitudine, reclamantul trebuie să dovedească faptul că prejudiciul suferit este măcar determinabil.

De asemenea, la stabilirea cuantumului prejudiciului material, trebuie avute în vedere doar acele venituri care ar fi fost obținute cu respectarea normelor în vigoare la acel moment. Cât privește drepturile salariale, spre deosebire de cele menționate de expert, s-a constatat că I.T.M. al Județului Caraș Severin a comunicat instanței de apel că au fost înregistrate doar contractele de muncă din 8 iulie 1999 și din 1 octombrie 2004, în care sunt menționate ca salariu sumele de 10.000.000 lei vechi și 8.500.000 lei vechi. Expertul a ignorat faptul că sumele trecute în contractul individual de muncă nu puteau să fie exprimate decât în lei vechi, pentru că la acea dată nu avusese loc reconversia monetară, iar la calcul le-a avut în vedere ca și cum ar fi fost exprimate în lei.

De asemenea, la stabilirea cuantumului sumelor obținute cu acest titlu a făcut abstracție de salariul stabilit prin contractul de muncă înregistrat la I.T.M., raportându-se la statul de plată al societății. Or, reclamantul nu poate pretinde despăgubiri pentru drepturi salariale neînregistrate și pentru care nu a achitat impozitele legale. Aceeași este situația și în cazul veniturilor dobândite în urma contractelor de concesiune, pentru care expertul a avut în vedere veniturile nete din activitatea sanitar veterinară conform contractelor de concesionare, prin scăderea cheltuielilor ocazionate de contractele civile de prestări servicii pentru opt potențiali colaboratori, cu care reclamantul ar fi putut realiza acțiuni sanitar veterinare.

Prin urmare, s-a apreciat că prejudiciul astfel stabilit de expert nu este un prejudiciu cert și nici măcar determinabil pentru că nu are în vedere activitatea sanitar veterinară efectiv desfășurată de reclamant în perioada anterioară arestării preventive, ci un prejudiciu eventual, ce decurge din posibile colaborări cu opt colaboratori. În plus, în cel de al doilea supliment la raportul de expertiză, expertul arată că în anul 2002 reclamantul ar fi trebuit să realizeze venituri din acțiuni veterinare publice, conform planului cifric programat. Nici aceste sume nu pot fi avute în vedere la stabilirea prejudiciului material pentru că nu există nicio dovadă a veniturilor declarate pentru anul 2002 și pentru care s-a plătit impozit.

Expertul prezintă doar activitatea de investiții pe anul 2002, fără a menționa care au fost veniturile aferente acestui an și apreciază că perioada anului 2002 nu poate fi avută în vedere, pentru că, din cauza lucrărilor de investiții nu s-au realizat veniturile programate prin planurile cifrice. La dosar, însă, nu există nici o dovadă că activitatea sanitar veterinară ar fi fost sistată sau restrânsă din cauza lucrărilor de investiții. Expertul nu a făcut nici o mențiune cu privire la lunile din anul 2003, anterioare arestării preventive, nu a comparat aceste venituri cu cele obținute și declarate în perioada similară a anului 2002 sau a anilor anteriori, pentru a obține o medie apropiată de realitate, în funcție de care urma a fi calculat prejudiciul suferit.

Toate acestea au condus Înalta Curte la concluzia că situația de fapt cu privire la veniturile obținute din contractele de muncă și concesiune nu a fost pe deplin stabilită, motiv pentru care suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material suferit nu reprezintă o reparație legală, corectă și echitabilă. De asemenea, au fost apreciate ca întemeiate criticile formulate de recurentul Ministerul Public referitoare la greșita obligare a sa la suportarea a parte din onorariul expertului, deoarece cheltuielile de judecată, în care sunt incluse și onorariile experților, sunt suportate de părți. Cum în această cauză M.F.P. nu a avut calitatea de parte, în mod greșit instanța de apel l-a obligat să suporte onorariul expertului.

Au fost respinse criticile formulate de M.F.P. cu privire la acordarea de despăgubiri pentru contravaloarea pachetelor alimentare. Chiar dacă cheltuielile cu alimentația răspund unor necesități curente, în mod corect a constatat instanța de apel și prima instanță că ele trebuie acordate în cazul persoanelor arestate pe nedrept, pentru că sunt efectuate suplimentar față de necesarul alimentar zilnic al unei familii obișnuite. Au fost apreciate ca fondate criticile formulate de Statul Român, prin M.F.P. cu privire la cuantumul daunelor morale acordate. Astfel, art. 505 alin. (1) C. proc. pen. stabilește criteriile în funcție de care se determină acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit, dar nu stabilește și criterii de cuantificare a acestuia.

Acest lucru este pe deplin justificat de faptul că prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin reguli stricte, din moment ce el diferă de la persoană la persoană, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz. Desigur, fiind vorba despre prejudiciul moral, dovedirea și cuantificarea acestuia ridică probleme atât pentru solicitant, cât și pentru instanțele de judecată. Este important însă ca atunci când circumstanțele cauzei justifică acordarea unei reparații, aceasta să nu fie teoretică și iluzorie, dar nici să nu constituie o sursă de îmbogățire fără justă cauză. Nici dispozițiile art. 5 parag. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului nu garantează un anumit cuantum al reparației, suma acordată în temeiul acestui articol trebuind să fie concretă și efectivă.

De aceea, nici Curtea Europeană, atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate. Or, judecând în echitate, suma acordată reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral este prea mare prin raportare la despăgubirile pe care Curtea Europeană le acordă în cazuri similare. Prin urmare, sub aspectul cuantumului daunelor morale, recursul declarat de reclamant a fost apreciat nefondat, dar a fost considerat fondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. S-au dat îndrumări obligatorii instanței de rejudecare în sensul de a se administra toate probele necesare, inclusiv o nouă expertiză contabilă pentru a se determina prejudiciul cert suferit de reclamant, reprezentat de drepturile salariale și veniturile pe care le-ar fi încasat în urma contractelor de concesiune.

De asemenea, s-a dispus a se avea în vedere veniturile legal declarate și fișele fiscale aferente anului 2002 și perioadei din anul 2003 anterioară arestării preventive, privind veniturile salariale și cele obținute din contractele de concesiune, precum și cuantumul daunelor morale acordate, având ca punct de reper criteriile stabilite de art. 505 C. proc. pen. și jurisprudența Curții Europene cu privire la despăgubirile acordate în urma constatării încălcărilor aduse art. 5 par. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. În rejudecarea cauzei a fost efectuat un nou raport de expertiză de către expertul judiciar și expertul asistent solicitat, precum și un supliment la acesta, obiectivele expertizei fiind stabilite de instanță conform îndrumărilor date de Înalta Curte prin decizia de casare, obligatorii conform art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. Curtea, având în vedere limitele rejudecării stabilite de Înalta Curte prin decizia de casare, prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. Civ., procedând la rejudecarea apelurilor declarate de pârâtul Statul Român prin M.F.P. și de Ministerul Public, a constatat următoarele: a. În ceea ce privește daunele materiale. Reclamantul a fost arestat preventiv în perioada 14 aprilie 2003 - 24 iulie 2003 și 1 august 2003 - 17 septembrie 2004 pentru fapte pentru care ulterior a fost achitat definitiv, astfel că arestarea sa a fost nelegală, situația juridică încadrându-se în prevederile art. 504 - 507 C. proc. pen. și art. 52 alin. (3) din Constituție, în conformitate cu care Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

Prin urmare, reclamantului i s-a adus atingere unui drept fundamental, libertății individuale și i se cuvin despăgubiri pentru prejudiciul material și moral încercat prin arestarea sa nelegală.

În ceea ce privește despăgubirile pentru prejudiciul material, acestea sunt de natură să acopere veniturile de care reclamantul a fost lipsit în perioada arestului preventiv, respectiv venituri salariale și orice alte venituri pe care în mod legal le-ar fi putut obține în perioada 14 aprilie 2003 - 24 iulie 2003 și 1 august 2003 - 17 septembrie 2004. În vederea determinării cât mai corecte a unor asemenea venituri, cu ocazia rejudecării apelurilor a fost efectuat un nou raport de expertiză, cu obiectivele stabilite de instanța de apel și la cele propuse de părți, avându-se în vedere îndrumările obligatorii date de instanța de casare, din cuprinsul acestora rezultând un aspect esențial și anume că reclamantul nu poate pretinde despăgubiri decât pentru drepturi salariale înregistrate la organele fiscale, care au fost obținute cu respectarea normelor legale în vigoare la acel moment și pentru care au fost plătite impozitele legale.

Urmărind acest criteriu, experții au arătat că în perioada arestului preventiv reclamantul ar fi putut obține, în considerarea documentelor de la filele 130-131, următoarele sume, cu titlu de drepturi salariale:10.128 lei în calitate de director general al SC A.C. SA, 65.126 lei în calitate de director general la F.R.P.T.D. și 25.500 lei, în calitate de director general la SC A. SA, ceea ce reprezintă un total de 100.754 lei, fără a lua în calcul actualizarea sumei cu indicele de inflație și dobânda bancară de referință. Experții au făcut unele precizări în legătură cu aceste sume, pe care instanța de apel le-a apreciat pertinente și a considerat că trebuie luate în considerare. Astfel, referitor la drepturile salariale pe care reclamantul le-ar fi putut obține de la SC A.C.

SRL, s-a arătat că pe perioada arestului preventiv i-a fost suspendat contractul individual de muncă în baza Deciziei nr. 46 din 16 iunie 2003, conform art. 50 lit. h) C. muncii. Prin Decizia nr. 48 din 1 noiembrie 2004, cu ocazia punerii în libertate, reclamantului i-a încetat suspendarea și a fost repus în funcția de director general cu un salariu de încadrare lunar de 930 lei, iar conform statelor de salarii de la SC A.C.

SA, începând cu luna august 2003 salariul brut tarifar pentru funcția de director general a fost negociat la suma de 930 lei, mai mare decât salariul avut anterior arestării și stabilit prin Decizia nr. 21 din 1 ianuarie 2003 la suma de 849 lei (filele 137-138, 201). De asemenea, în ceea ce privește salariile pe care le-ar fi obținut de la Fundația D., experții au arătat că reclamantul avea calitatea de fondator și președinte al Consiliului Director, cu un salariu brut la funcția de bază de 6.470 lei lunar, conform Deciziei nr. 18 din 16 decembrie 2002, valabil începând cu data de 1 ianuarie 2003. Pentru funcția de vicepreședinte al aceleiași fundații, în baza contractului individual de muncă înregistrat la I.T.M.

Băile Herculane era stabilit un salariu tarifar brut lunar de 9.200 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2003, iar prin Decizia nr. 156 din 1 septembrie 2003, în baza Hotărârii 1/2003, pentru funcția de vicepreședinte se stabilește un salariu tarifar brut lunar de 11.550 lei (filele 138, 202-203). Având în vedere Deciziile nr. 48din 1 noiembrie 2004 și nr. 156 din 1 septembrie 2003, experții au arătat că suma netă pe care reclamantul ar fi încasat-o ar fi fost mai mare, respectiv 132.739 lei, după cum urmează:11.159 lei, drepturi salariale nete de la SC A.C. SRL, 96.080 lei, drepturi salariale nete de la Fundația D. și 25.500 lei, drepturi salariate nete de la SC A. SA, conform tabelului de la filele 139 - 141. Sumele propuse de experți în a doua variantă sunt corecte, deciziile emise de SC A.C.

SRL și de F.R.P.T.D. neputând fi ignorate, experții atașându-le lucrării de expertiză pe care au efectuat-o. De asemenea, nu se poate pretinde ca reclamantul să facă dovada taxelor plătite organelor fiscale pentru aceste sume, deoarece ele nu au fost efectiv încasate, reclamantul nebeneficiind de aceste sume atâta timp cât la data de 14 aprilie 2003 era deja arestat. Prin urmare, prejudiciul material adus reclamantului se compune în principal din suma de 132.739 lei ron reprezentând venituri salariale nete pe care acesta le-ar fi putut obține în calitate de director general la SC A.C.

SRL și la SC A. SA, precum și în calitate de președinte al Consiliului Director și vicepreședinte al Fundației pentru Tineret D., suma regăsindu-se în tabelul de la fila 141. Actualizarea creanței cu indicele de inflație are caracter compensatoriu și urmărește menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății, urmărindu-se evitarea erodării creanței prin inflație, astfel că suma de 102.707 lei reprezentând actualizarea sumei se impune a fi acordată. Suma stabilită cu titlu de dobândă bancară nu poate fi acordată întrucât dobânzile au caracter moratoriu și sunt datorate pentru executarea cu întârziere a unei obligații certe, lichide și exigibile și se calculează de la scadență până la momentul plății, în cuantumul prevăzut de lege.

Potrivit art. 1082 și 1088 C. civ. din 1864 debitorul este obligat la plata de daune-interese pentru neexecutarea obligației sau pentru executarea cu întârziere, iar la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală. De asemenea, C. civ. din 2009 prevede la art. 1535 că „dacă o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu”. Prin urmare, pârâtul Statul Român poate fi obligat la plata dobânzilor legale aferente sumei stabilite cu titlu de prejudiciu material numai dacă nu își îndeplinește la scadență obligația de plată a acesteia, sumele devenind exigibile la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești.

Nu se poate acorda dobânda pentru perioada 2003 - 2014, cum eronat a hotărât instanța de fond, întrucât pentru această perioadă reclamantul nu avea nicio creanță pe care Statul Român trebuia să o plătească, astfel că nu pot fi calculate dobânzi penalizatoare pentru sume care nu erau certe, lichide și exigibile, pentru perioada anterioară rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Până în momentul pronunțării hotărârii de către instanța de apel, reclamantul s-a aflat în posesia unei sentințe care îi acordă o sumă de bani, însă hotărârea nu are caracter executoriu, astfel că nu pot fi acordate dobânzi moratorii pentru perioada anterioară obținerii unui titlu executoriu. Reclamantul nu se poate prevala de dispozițiile codului muncii care consacră caracterul executoriu al sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, întrucât acest caracter îl au drepturile salariale numai față de angajator.

Or, pârâtul Statul Român nu are calitatea de angajator al reclamantului pentru a-i fi opozabile dispozițiile dreptului muncii, ci este un debitor care răspunde față de reclamant în temeiul codului de procedură penală, fiind obligat să repare prejudiciul material și moral suferit de acesta în urma unei erori judiciare, iar obligația sa este exigibilă numai din momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Prin urmare, Statul Român nu poate fi obligat la plata sumei de 115.189 lei, stabilită de experți în coloana 3 din tabelul de la fila 141, ci doar la plata sumelor din coloanele 1 și 2, ceea ce reprezintă un total de 235.446 lei, drepturi salariale nete de care a fost lipsit reclamantul pe perioada arestării preventive, actualizate cu rata inflației până în luna februarie 2014 - hotărârea instanței de fond a fost criticată sub acest aspect de pârâtul Statul Român (motivul de apel aflat la fila 8 din dosarul Curții de Apel prima judecare, vol. I). Pentru considerentele arătate anterior, instanța de apel a considerat întemeiate aceste critici, urmând a le admite și a stabili că pentru drepturile salariale de care a fost lipsit reclamantul poate pretinde dobânzi numai de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care aceste sume au fost acordate, în temeiul art. 1535 C. civ.

din 2009 și O.G. nr. 13/2011, acestea fiind datorate la întreaga sumă stabilită în titlul executoriu, indiferent că sunt daune materiale sau daune morale. În ceea ce privește veniturile nete pe care reclamantul le-ar fi realizat în aceeași perioadă, în baza contractelor de concesiune a activităților sanitar veterinare încheiate cu cabinetele sanitar veterinare, în circumscripțiile veterinare Păltiniș, Caransebeș, Oțelu Roșu și Băuțar, suma propusă de experți, de 1.302.649 lei, este nerealistă și nu poate fi acordată. Această sumă este compusă din 525.353 lei pe care experții presupun că reclamantul ar fi realizat-o dacă nu ar fi fost arestat, 364.020 lei ce reprezintă actualizarea cu indicele de inflație pe perioada 2003 - 2014 și 413.276 lei ce reprezintă dobânda de referință bancară pentru aceeași perioadă 2003 - 2014 (fila 145). Un principiu de bază al răspunderii civile delictuale întemeiată pe art. 998 - 999 C. civ.

este caracterul cert al prejudiciului, instanța de casare arătând că reclamantul trebuie să facă dovada unui prejudiciu cert, determinat, sau măcar determinabil. Astfel, s-a solicitat experților să determine acest prejudiciu având în vedere activitatea sanitar veterinară efectiv desfășurată de reclamant în perioada anterioară arestului preventiv, având în vedere veniturile realizate și declarate pentru anul 2002 și pentru care s-au plătit taxele aferente, în favoarea statului, cu luarea în considerare a fișelor fiscale aferente anului 2002 și perioadei din 2003 anterioară arestării (filele 141-142).

Răspunzând acestui obiectiv, experții au arătat că nu pot stabili veniturile pe care le-ar fi putut realiza reclamantul cu acest titlu, întrucât în anul 2002 datorită lucrărilor de investiții efectuate pentru reabilitarea circumscripțiilor sanitar veterinare, reclamantul a înregistrat o pierdere netă de 278 lei, așa cum reiese din declarația specială din 2002 înregistrată la 14 martie 2003 și a deciziei de impunere emisă de A.F.P.

Caransebeș (fila 242). Prin urmare, s-a reținut că în perioada anterioară arestării reclamantul nu a realizat venituri, pierderea fiscală din anul 2002 de 278 lei urmând a fi recuperată din veniturile anului fiscal următor 2003, însă ca urmare a arestării sale la data de 14 aprilie 2003, reclamantul nu a desfășurat activitate cu acest titlu nici în anul 2003 și nici în anul 2004. De asemenea, experții precizează că în perioadele anterioare anului 2002 reclamantul nu a desfășurat activitate în baza contractelor de concesiune a activităților sanitar veterinare încheiate cu cabinetele sanitar veterinare (filele 143-144).

Suma de 1.302.649 lei pe care experții o propun ca urmare a precizărilor făcute la acest obiectiv are în vedere veniturile pe care reclamantul le-ar fi realizat în baza contractelor de concesionare și a planurilor cifrice programate, or aceste planuri cifrice nu pot fi apreciate ca probe apte să stabilească caracterul cert al veniturilor pe care reclamantul le-ar fi realizat, respectiv caracterul cert al prejudiciului încercat de acesta. Chiar Înalta Curte a statuat că nu pot fi avute în vedere sumele propuse de experți cu acest titlu atâta timp cât nu există dovada veniturilor declarate pentru anul 2002 și pentru care s-a plătit impozit.

În rejudecarea cauzei și în urma efectuării unui nou raport de expertiză s-a stabilit același lucru ca și în prima judecare, respectiv că în perioada anterioară anului 2002 reclamantul nu a desfășurat activitate sanitar veterinară, iar în anul 2002 nu există venituri nete impozabile, reclamantul chiar înregistrând o pierdere din activitatea sanitar veterinară, pe care el însuși a declarat-o la A.F.P. Caransebeș prin declarația din 14 martie 2003 (fila 242). În rejudecarea apelurilor instanța a procedat la audierea a doi martori ale căror declarații sunt contrazise de precizările experților care, la pct. 3 din răspunsul la obiectivul nr. 2 (fila 143), au precizat că în perioadele anterioare anului 2002 reclamantul nu a desfășurat activitate în baza contractelor de concesiune a activităților sanitar veterinare încheiate cu cabinetele sanitar veterinare.

Martorii au declarat însă că reclamantul a desfășurat astfel de activități și a obținut încasări substanțiale de pe urma acestor activități. Sumele indicate de martori de aprox. 10 milioane lei rol/zi sunt nerealiste și nu pot fi considerate ca venituri certe obținute în acea perioadă 2000 - 2002, cu atât mai mult cu cât martorii se referă la încasările care se obțineau de pe toate circumscripțiile, ia nu la veniturile nete efectiv obținute (filele 346, 348). Se puteau determina veniturile nete în măsura în care încasările erau declarate la organele fiscale competente în vederea plății taxelor prevăzute de legislația atunci în vigoare, instanța de casare statuând ca principiu că reclamantul nu poate pretinde despăgubiri pentru sume de bani neînregistrate și pentru care nu s-au achitat impozitele legale.

Împrejurarea că după arestarea reclamantului cabinetul acestuia a fost spart, iar documentele au dispărut nu constituie o împrejurare care să justifice lipsa dovezilor cu privire la încasările obținute, la cheltuielile aferente și la veniturile efectiv realizate, întrucât dacă erau reale, aceste documente trebuiau să se regăsească și la organul fiscal și la alte instituții ale statului care percep taxe pentru veniturile obținute. În ceea ce privește despăgubirile solicitate de reclamant cu titlu de cheltuieli de transport avocați și onorarii avocați la instanțele la care a avut loc judecata procesului penal, prin sentința civilă nr. 1601/2009 Tribunalul Alba a acordat suma de 8.345 lei reprezentând cheltuieli de transport și suma de 11.125 lei reprezentând onorariul avocaților.

De asemenea, a fost acordată și suma de 7.790 lei reprezentând pachetele alimentare aduse reclamantului la locul de deținere, de familia sa. Din aceste sume au format obiect al criticilor apelanților doar această din urmă sumă de 7.790 lei, reprezentând pachetele alimentare.

Celelalte sume nu au format obiect al motivelor de apel, după cum rezultă din dezvoltarea acestora de la filele 5 - 9, dosar Curtea de Apel prima judecare, vol. I. Cu privire la aceste aspecte, în cuprinsul motivelor de recurs formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva Deciziei civile nr. 199/A/2010 pronunțate de instanța de apel, au fost menținute aceleași critici formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinței instanței de fond, respectiv că suma de 7.790 lei reprezentând contravaloarea pachetelor de alimente nu ar trebui acordată întrucât nu sunt cheltuieli determinate de privarea de libertate ci de necesitățile curente, specifice oricărei persoane.

Instanța de recurs a reținut însă că suma de 7.790 lei reprezentând contravaloarea pachetelor alimentare a fost corect acordată de instanțele de fond, întrucât aceste cheltuieli sunt efectuate suplimentar față de necesarul zilnic al unei familii obișnuite. Prin urmare, criticile Ministerul Public cu privire la aceasta sumă au fost analizate de instanța de recurs, care a statuat că sunt nefondate și, prin urmare, le-a respins. În consecință, ele nu mai pot fi reanalizate de instanța de rejudecare, întrucât sub acest aspect hotărârile instanțelor de fond au intrat în puterea lucrului judecat.

Având în vedere aspectele mai sus arătate cu privire la aceste cheltuieli, precum și limitele rejudecării, instanța de apel a mai acordat următoarele sume cu titlu de despăgubiri materiale: 8.345 lei reprezentând cheltuieli de transport și suma de 11.125 lei reprezentând onorariul avocaților, sume acordate de instanța de fond și care nu au format obiect al apelului pârâtului și nici al Ministerului Public și 7.790 lei reprezentând pachetele alimentare aduse reclamantului la locul de deținere, de familia sa, care au fost criticată atât în apelul cât și în recursul Ministerului Public, însă cu privire la care instanța supremă a statuat că toate criticile sunt nefondate.

În rejudecarea apelurilor, reclamantul a depus la dosar adresa din 1 august 2013 emisă de Fundația Română pentru Tineret D. prin care Fundația îi aducea la cunoștință faptul că este obligat să-i plătească suma de 108.000 lei reprezentând onorarii avocațiale achitate pentru apărare în perioada arestării preventive (fila 85). De asemenea, Fundația a emis și Hotărârea nr. 8 din 25 iulie 2013 prin care Consiliul Director a statuat că reclamantul Ilie Ioșca este debitor față de Fundație, căreia îi datorează această sumă, împreună cu dobânda aferentă și indicele de inflație (fila 86). Mai mult, reclamantul a recunoscut ca fiind reală această datorie și s-a obligat să o plătească după ce va primi despăgubirile în dosarul de față (fila 87), fiind atașate și înscrisuri care cuprind tabele referitoare la sumele solicitate cu acest titlu (filele 88 - 92). Instanța a apreciat că aceste sume nu pot fi acordate în această fază procesuală, deoarece limitele rejudecării sunt clar determinate atât de instanța de recurs cât și de principiul tantum devolutum quantum apelatum.

Cu alte cuvinte, instanța rejudecă apelul pârâtului Statul Român și apelul Ministerului Public, căi de atac prin care nu se aduc critici cu privire la sumele acordate de instanța de fond cu titlu de onorariu al avocaților în procesul penal. În rejudecare, instanța nu are a analiza criticile formulate de reclamant împotriva sentinței tribunalului și nici împotriva deciziei instanței de apel, deoarece atât apelul cât și recursul acestuia au fost respinse. Casarea Deciziei nr. 199/A/2010 a Curții de Apel Alba Iulia a fost parțială, cauza fiind trimisă spre rejudecarea doar a apelurilor declarate de Statul Român și de Ministerul Public, celelalte dispoziții ale deciziei fiind menținute ca urmare a respingerii recursului reclamantului.

De altfel, nici măcar reclamantul în apelul său nu a avut critici cu privire la aceste sume acordate de instanța de fond, nemulțumirea sa vizând doar cuantumul daunelor morale (fila 10, dosar Curtea de Apel prima judecare, vol. I). Criticile formulate de acesta în recurs cu privire la daunele materiale nu au fost admise de instanța supremă, care a respins recursul său, astfel că o eventuală cerere de majorare a sumelor acordate cu titlu de onorariu achitat avocaților nu poate fi primită.

În consecință, analizând motivele de apel formulate de pârâtul Statul Român și de Ministerul Public, dispozițiile obligatorii ale instanței de recurs, inclusiv aspectele tranșate cu putere de lucru judecat și raportul de expertiză efectuat în această fază procesuală, Curtea a apreciat că reclamantului i se cuvine cu titlu de daune materiale suma totală de 262.706 lei, compusă astfel: 132.739 lei reprezentând venituri salariale nete pe care acesta le-ar fi putut obține în calitate de director general la SC A.C. SRL și la SC A. SA și în calitate de președinte al Consiliului Director și vicepreședinte al Fundației pentru Tineret D.; 102.707 lei cu titlu de actualizare a sumei de mai sus, pe perioada aprilie 2003 - februarie 2014; 8.345 lei reprezentând cheltuieli de transport; 11.125 lei reprezentând onorariul avocaților și 7.790 lei reprezentând valoarea pachetelor alimentare aduse reclamantului de familia sa, la locul de detenție.

b.În ceea ce privește daunele morale. Tribunalul Alba a acordat prin sentința nr. 1601/2009 suma de 1.000.000 lei, Curtea de Apel Alba Iulia a redus acest cuantum prin Decizia nr. 199/A/2010 la suma de 300.000 lei, iar instanța supremă a stabilit cu caracter obligatoriu că acest cuantum este prea mare prin raportare la despăgubirile pe care Curtea Europeană le acordă în cazuri similare, recomandând instanței de rejudecare să stabilească cuantumul daunelor morale judecând în echitate. Prejudiciul moral constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, referitoare la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.

Din această perspectivă, privarea de libertate în mod nelegal aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar suferințele psihice provocate de o atare măsură pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri. În prezent, la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, respectiv acele criterii precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea daunelor morale, astfel încât instanțele trebuie să se raporteze la criterii subiective, variabile, de la caz la caz, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care ele au fost vătămate și intensitatea perceperii consecințelor, modul în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Aplicarea acestor criterii la speța de față duc instanța de apel la concluzia că suferința reclamantului și a familiei sale a fost cu adevărat mare, având în vedere în mod deosebit perioada foarte mare a arestului preventiv, respectiv 515 zile. De asemenea, este dovedit cu probele testimoniale administrate în rejudecare că reclamantul nu și-a mai putut desfășura activitățile pe care le avea înainte de a fi arestat, respectiv activitatea Dispensarului medical din Caransebeș a fost sistată, iar numărul de studenți înscriși la Facultatea deținută de Fundația al cărei fondator a fost a scăzut în mod considerabil și, treptat, Facultatea a fost închisă. În aceeași ordine de idei, sunt luate în considerare afecțiunile medicale ale reclamantului și familiei sale, aspecte dovedite cu aceleași probe (filele 346, 348). Libertatea individuală este unul din drepturile fundamentale ale omului, consacrat în mod expres de art. 5 parag.

5 din Convenție, care garantează oricărei persoane care a fost victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare Convenției, dreptul la despăgubiri. Un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială, o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită reclamantului anumite avantaje care să atenueze suferințele morale. Prin urmare, judecând în echitate, la criteriile stabilite obiectiv și general de C. proc.

pen. ar trebui adăugate exigențele unei limite naturale: daunele morale nu trebuie să fie excesive, nerezonabile, astfel ca prin acordarea lor să se ajungă la o îmbogățire fără just temei. Instanța supremă a îndrumat instanța de rejudecare să se orienteze și în funcție de cuantumul daunelor morale acordate de Curtea Europeană pentru încălcarea dreptului la libertate individuală. Din practica instanței europene în această materie rezultă că sumele acordate nu depășesc suma de 10.000 euro.

Pot fi amintite cauza Konolos/României, în care a fost acordată suma de 3.000 euro pentru încălcarea art. 5, cauza Leontin Pop/României în care a fost acordată suma de 3.000 euro pentru încălcarea art. 3 și 5, Radu Pop/României în care a fost acordată suma de 8.400 euro pentru încălcarea art. 3 și 5 din Convenție, cauza Cătană/României în care au fost acordată suma de 3.900 euro pentru încălcarea art. 3 și 5, cauza Vasily Ivaschenko/Ucrainei în care au fost acordată suma de 12.000 euro pentru încălcarea art. 3 și 6 din Convenție. Nu poate fi ignorată nici practica internă în această materie, și anume decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care au fost acordate cu titlu de daune morale diverse sume de bani.

De exemplu, prin Decizia civilă nr. 8257/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost acordată suma de 100.000 lei, prin Decizia nr. 1000/2009 suma de 20.000 lei, prin Decizia nr. 3758/2009 au fost reduse despăgubirile acordate de Tribunalul Bacău de la suma de 500.000 lei la suma de 100.000 lei, prin Decizia nr. 10241/2009 suma de 120.000 lei, sumele de mai sus fiind acordate în temeiul art. 505 C. proc. pen., cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral cauzat reclamanților ca urmare a comiterii unei erori judiciare constând în privarea nelegală de libertate. Desigur, fiecare speță are specificul ei, circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte fiind esențialmente diferite, astfel că nu pot fi trase concluzii generale și reguli prestabilite pentru cuantificarea prejudiciului, criteriile avute în vedere de instanțe neputând fi aceleași.

În consecință, fiind de necontestat că arestarea nelegală a reclamantului I.I. a avut consecințe deosebite asupra acestuia, lezându-i onoarea și poziția socială, creditul moral, care, evaluate obiectiv, constituie fundamentul daunelor morale solicitate de acesta Raportat la datele concrete ale speței, la criteriile mai sus amintite, la durata arestării nelegale, pe baza respectării principiului proporționalității vătămării cu despăgubirile acordate și a principiului echității, suma de 100.000 lei reprezintă o reparație justă a prejudiciului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul I.I., pârâtul Statul român, prin M.F.P. reprezentat de D.G.R.F.P. Brașov și A.J.F.P. Alba și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

1. Recurentul-reclamant I.I. a criticat decizia pentru următoarele motive: a. I s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, iar instanța a dat dovadă de lipsă de obiectivitate și imparțialitate, pronunțând o soluție în contradicție cu probatoriul administrat în cauză, favorizând celelalte părți din proces. b. Cu privire la daunele materiale. Prin decizia de casare s-a dispus rejudecarea cauzei, iar sub aspectul daunelor materiale s-a impus determinarea certă a acestora, inclusiv prin efectuarea unei noi expertize contabile judiciare. Noua expertiză contabilă judiciară are concluzii sensibil egale cu cele ale experților ce au efectuat această lucrare la fondul cauzei, iar instanța de apel nu putea să nu țină cont de expertiza efectuată în această fază procesuală, dispusă de instanța de recurs și pentru care a fost obligat la plata onorariului aferent, micile inadvertențe nefiind legate de fondul aspectelor analizate de către experții contabili.

Celelalte probe administrate în fața instanței de apel, respectiv mărturiile martorilor, confirmă concluziile la care au ajuns experții contabili, potrivit cărora, dacă activitatea intimatului reclamant nu ar fi fost obstrucționată prin arestare, ar fi realizat venituri nete din activitatea sanitar - veterinară concesionată în total în sumă de 1.302.649 lei. Pe lângă veniturile pe care le-ar fi realizat din activitatea sanitar-veterinară concesionată, prin arestarea nelegală a fost împiedicat să realizeze importante venituri din activitatea curentă de medic veterinar, activitate profund liberală și care nu are nici un fel de legătură cu executarea contractelor de concesiune.

S-a nesocotit probatoriul administrat în această fază procesuală prin audierea martorilor propuși și aprobați a fi audiați în prezenta cauză, iar din declarațiile acestora rezultă că din activitatea de asistență sanitară veterinară curentă a obținut importante venituri (în jur de 1.000 lei/zi), care nu au fost avute în vedere de către instanța de apel sub motiv că acestea nu au fost fiscalizate. Faptul că nu s-au fiscalizat veniturile obținute în anul 2002-2003 nu se datorează culpei sale, ci este culpa exclusivă a celor care l-au arestat nelegal. Veniturile obținute în 2002 și 2003, până la arestarea sa, trebuiau fiscalizate și decontate până la data de 25 mai 2003, perioadă în care nu a putut face acest lucru, fiind arestat nelegal.

Această lipsă a fost complinită prin raportul de expertiză depus în cauză, atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel, prin calculul impozitului datorat statului, impozitul fiind scăzut din suma totală pe care trebuia să o obțină (supliment la raportul de expertiză, fila 9 pct. 3). Ca urmare a arestării sale ilegale a fost împiedicat să deconteze acțiunile întreprinse în anul 2002, efectuate în baza contractelor de concesionare, suferind o importantă pierdere materială care nu a fost avută în vedere de expertiza contabilă efectuată în cauză, ceea ce întărește încă o dată pretențiile sale privind acordarea de despăgubiri din activitatea sanitar veterinară. Prin decizia de casare se menține cea mai mare parte a despăgubirilor materiale acordate de către instanța de fond.

Nu se justifică astfel faptul că instanța de apel nu a luat în considerare suma totală de 200.294 lei, formată din 26.139 lei reprezentând cheltuieli judiciare și de transport generate de procese, 45.183 lei reprezentând cheltuieli onorarii avocați și 20. 972 lei reprezentând cheltuieli pachete primite și transport persoane care l-au vizitat la punctele de arest preventiv. Nu s-a adăugat și suma de 108.000 lei reprezentând onorarii avocațiale, dovedite prin extrasele de cont emise de Agenția B.C.R. Băile Herculane, cu toate că prin încheierea de ședință instanța de apel reține înscrisurile depuse și afirmă că va ține cont de acestea la pronunțarea hotărârii. Cu privire la această cerere s-a încălcat caracterul devolutiv al apelului, întrucât nu constituie o cerere nouă, ci doar de modificare a câtimii cererii inițiale, formulate în fața instanței de fond, cu aplicarea art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proC.

civ. c. Cu privire la daunele morale. Instanța de apel în mod corect reține că prin arestarea sa nelegală i-au fost lezate onoarea și poziția socială și îndeosebi creditul moral de care s-a bucurat în societate. Pe lângă faptul că suma acordată este în totală contradicție cu însăși principiile enunțate de către instanța de apel și, îndeosebi, cu întinderea și complexitatea prejudiciului moral suferite de reclamant și familia sa și, mai ales, cu durata îndelungată în care a fost privat nelegal de libertate, acestea sunt iluzorii și lipsesc de conținut dreptul său la o despăgubire rezonabilă, acordat prin legislația internă și convențiile internaționale. Despăgubirile acordate nu sunt de natură să asigure o minimă reparație a daunelor morale suferite în toată perioada arestării nelegale și, implicit, pe tot parcursul procesului penal.

Prin arestarea sa și, mai ales, prin menținerea sa timp de 515 zile sub stare de arest, o perioadă îndelungată, și supunerea la stresul unui proces ce a durat mai bine de 4 ani de zile, a fost afectată grav imaginea sa și a familiei sale în societate, prin atitudinea membrilor societății, prin manifestările de dispreț și desconsiderare la care au fost supuși, cauzându-li-se un prejudiciu moral extrem de mare. Traumele fizice și psihice la care au fost supuși pe tot parcursul procesului, interogatoriile, perchezițiile suportate în perioada de detenție și mai ales teama că va fi nedreptățit i-au făcut pe reclamant și soția sa să se îmbolnăvească grav, fiind necesar ca până la sfârșitul vieții sale să fie necesară tratarea acestor suferințe, iar pentru soție tratament medical permanent și de lungă durată - fapt ce l-a dovedit pe tot parcursul desfășurării proces