ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 379/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 379/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 62 din data de 24

iunie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelurile

declarate de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin A.J.F.P. Alba și de Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinței civile nr. 1601/2009

pronunțată de Tribunalul Alba, dispunând:

Schimbarea în parte a

sentinței atacate, în ceea ce privește cuantumul daunelor materiale, precum și

cuantumul daunelor morale, și, rejudecând în aceste limite:

A stabilit cuantumul

daunelor materiale la suma de 262.706 lei și cuantumul daunelor morale la suma

de 100.000 lei.

A obligat pe pârâtul

Statul Român prin M.F.P. București să plătească reclamantului I.I. suma totală

de 362.706 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material și moral.

A menținut în rest

sentința atacată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele motive:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș Severin, sub nr. 1850/115/2008,

reclamantul I.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P.

București, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat acesta la plata

sumei de 1.389.367 lei cu titlu de daune materiale și 2.000.000 lei daune

morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că la data de 14 aprilie 2003 a fost arestat preventiv în urma unei acuzații

că ar fi luat mită de la o studentă la Facultatea de Drept din cadrul Fundației

Române pentru Tineret „D.” din Băile Herculane, al cărui președinte și membru

fondator este.

Prin sentința penală nr.

64/P/2004 pronunțată de Tribunalul Caraș - Severin a fost condamnat la pedeapsa

închisorii pentru mai multe fapte penale, respectiv cele prevăzute de art. 254 alin.

(2) C. penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 257 C. pen. rap. la art.

la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. la art.

6 din Legea nr. 78/2000, art. 279 alin. (1) C. pen., iar în baza art. 33 și 34 C.

pen. pedepsele au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

Apelul înregistrat la

Tribunalul Caraș Severin a fost strămutat de Înalta Curte de Casație

și Justiție la Curtea de Apel Brașov, care a constatat că sentința

atacată este lovită de nulitate și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului

Brașov, care, la data de 15 septembrie 2004, a dispus punerea sa în libertate

după o perioadă de 515 zile arest.

Prin arestarea sa,

reclamantul consideră că a fost lipsit de posibilitatea de a munci și de a

realiza venituri atât pentru el cât și pentru familia sa, soție și cei trei

copii și că li s-a creat lui și familiei importante traume fizice, psihice

și morale. Aceste pagube materiale s-au răsfrânt asupra familiei, afectând

dezvoltarea fizică și morală a doi dintre copii, care erau minori. Deoarece nu

aveau banii necesari achitării ratelor, și dobânzilor în timp util, soția sa a

primit somație de plată și a fost amenințată cu evacuarea împreună cu cei trei

copii, pentru a se scoate casa la licitație.

Reclamantul mai arată

că în perioada cât a fost arestat, 13 aprilie 2003 - 17 septembrie 2004, a fost

lipsit de posibilitatea de a-și desfășura activitatea la societățile unde era

administrator sau la F.R.P.T.D., dar nici nu și-a putut îndeplini obligațiile

asumate prin contractele de concesiune a activităților sanitar - veterinare din

Circumscripțiile veterinare Păltiniș, Caransebeș, Oțelu Roșu și Băuțar, în

calitate de medic veterinar, activități ce ar fi adus importante venituri

materiale familiei sale.

În drept s-au invocat

dispozițiile art. 48 alin. (3) din Constituția României, art. 504 - 507 C.

proc. penală, art. 998 și urm. C. civ.

Prin Încheierea nr. 94

din 8 ianuarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost admisă

cererea formulată de reclamant și s-a dispus strămutarea judecării acțiunii în

favoarea Tribunalului Alba.

Reclamantul a

precizat ulterior cuantumul despăgubirilor materiale la 1.568.235 lei, conform

expertizei efectuate în cauză.

Prin sentința civilă nr.

1601 din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba, secția civilă, a fost

admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul I.I. în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român prin M.F.P, reprezentat de D.G.F.P Alba și, în consecință,

a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.516.385 lei cu

titlu daune materiale și 1.000.000 lei cu titlu de daune morale. A fost obligat

pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.080 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamantul, pârâtul Statul Român prin M.F.P și

M.P.P. prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Prin Decizia nr. 199/A/2010

Curtea de Apel a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. și

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și a schimbat în parte sentința, în

sensul că a redus cuantumul daunelor morale la suma de 300.000 lei, sentința

fiind în rest menținută. Apelul reclamantului a fost respins.

Instanța de apel a

reținut, în esență, că veniturile obținute de reclamant au fost probate atât

prin contractele de concesiune încheiate de acesta cu circumscripțiile sanitar

veterinare, cât și cu contractul individual de muncă încheiat cu Fundația

Română pentru Tineret D., dovada înregistrării contractului și fișa fiscală pe

anul 2002 a reclamantului în calitate de angajat la SC A.C. SA.

S-au reținut

concluziile suplimentului la raportul de expertiză efectuat în apel și punctul

de vedere al acestuia în conformitate cu care anul 2002 nu poate fi luat în

calcul ca an de referință deoarece în acest an s-au efectuat lucrări de

investiții, de modernizare, redimensionare, igienizare la dispensarele veterinare

în care ar fi trebuit să se desfășoare activitatea și nu s-au putut realiza

veniturile programate conform planurilor cifrice. De asemenea, s-a reținut că

au fost luate în calcul în mod corect cheltuielile efectuate de familie cu pachetele

aduse în arest.

În ceea ce privește

apelul declarat de reclamant, instanța a reținut că acesta nu a investit

instanța cu verificarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru prejudiciul material,

pentru că prin cererea de aderare la apel a arătat că este mulțumit de cuantum,

chiar dacă ulterior, cu ocazia dezbaterilor în fond a solicitat o sumă mai

mare, iar la prima instanță a cerut despăgubiri în cuantum de 1.568.235 lei.

Instanța de apel a

redus cuantumul daunelor morale la suma de 300.000 lei, apreciind că acesta este

de natură să satisfacă suferința morală a reclamantului.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs toate părțile, iar prin Decizia nr. 745/2012

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost admise recursurile

declarate de pârâtul Statul Român și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia, a fost casată în parte decizia atacată și trimisă cauza spre

rejudecarea apelurilor declarate de pârât și de M.F.P. Au fost menținute

celelalte dispoziții ale deciziei atacate. A fost respins recursul

reclamantului.

În ceea ce privește

recursul declarat de reclamant, s-a constatat că instanța de apel a respins

cererea de majorare a despăgubirilor acordate cu titlu de daune materiale,

motivat de faptul că, potrivit art. 295 C. proc. civ., instanța de apel

verifică temeinicia și legalitatea soluției pronunțate de prima instanță în

limitele cererii de apel.

Au fost considerate corecte

atât soluția instanței de apel, cât și motivarea sub acest aspect, deoarece,

într-adevăr, conform dispozițiilor textului de lege invocat de instanța de

apel, instanța de apel va verifica în limitele cererii de apel stabilirea

situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, iar potrivit art.

294 C. proc. civ.¸ în apel nu se pot face cereri noi, cu excepția dobânzilor,

ratelor, veniturilor ajunse la termen și oricăror alte despăgubiri ivite după

darea hotărârii primei instanțe.

Or, prin cererea de

chemare în judecată în cauză, reclamantul a solicitat daune materiale în

cuantum de 1.389.367 lei și, deși nu a făcut o cerere la prima instanță prin

care să modifice câtimea valorii despăgubirilor solicitate, a cerut prin

concluziile scrise, ca urmare a efectuării raportului de expertiză contabilă,

suma de 1.568.235 lei cu titlu de daune materiale, care nu include elementele

la care face referire art. 294 C. proc. civ., ivite după darea hotărârii primei

instanțe.

Cu toate că

tribunalul nu a acordat în totalitate suma solicitată cu acest titlu, prin

cererea de declarare a apelului, reclamantul a arătat că „În ceea ce privește

despăgubirile materiale acordate, în sumă de 1.516.385 lei, precizez că îmi

însușesc în întregime cele dispuse prin sentința civilă apelată” și a cerut

admiterea apelului său „în partea ce privește întinderea despăgubirilor morale

acordate (...) și să păstrați sentința civilă în partea ce privește întinderea

despăgubirilor materiale (...).”

Prin urmare, instanța

de apel nu a fost sesizată din partea apelantului - reclamant cu o cerere prin

care i s-a solicitat să verifice cuantumul daunelor materiale, motiv pentru

care nu putea dispune cu privire la acestea.

Cât privește critica

referitoare la cuantumul despăgubirilor morale, aceasta a fost apreciată nefondată,

dar având în vedere că și recurentul pârât Statul Român, prin M.F.P. a atacat

decizia instanței de apel sub acest aspect, a fost analizată separat în

continuare.

Au fost apreciate ca

fiind fondate, recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. și

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Ambii recurenți

susțin că daunele materiale la care a fost obligat pârâtul au fost cuantificate

în baza rapoartelor de expertiză, care nu au avut în vedere veniturile reale

dobândite de reclamant, ci au fost estimate de experți în baza unor elemente care

nu au suport în realitate.

Analizând aceste

critici, s-a constatat că prin primul supliment la raportul de expertiză s-au

calculat drepturile salariale cuvenite reclamantului în calitate de angajat al

F.R.P.T. D. având în vedere contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M.

Băile Herculane din 8 iulie 1999 și statul de salarii pentru luna aprilie 2003,

din care rezultă un venit brut lunar de 6470 lei.

Aceste constatări ale

expertului nu pot fi avute în vedere, pentru că nu își regăsesc corespondent în

înscrisurile aflate la dosar.

La stabilirea

cuantumului daunelor cuvenite pentru acoperirea prejudiciului material,

reclamantul trebuie să dovedească prejudiciul cert suferit, iar în măsura în

care acesta nu poate fi determinat cu certitudine, reclamantul trebuie să

dovedească faptul că prejudiciul suferit este măcar determinabil.

De asemenea, la

stabilirea cuantumului prejudiciului material, trebuie avute în vedere doar

acele venituri care ar fi fost obținute cu respectarea normelor în vigoare la

acel moment.

Cât privește

drepturile salariale, spre deosebire de cele menționate de expert, s-a constatat

că I.T.M. al Județului Caraș Severin a comunicat instanței de apel că au fost

înregistrate doar contractele de muncă din 8 iulie 1999 și din 1 octombrie 2004,

în care sunt menționate ca salariu sumele de 10.000.000 lei vechi și 8.500.000

lei vechi.

Expertul a ignorat

faptul că sumele trecute în contractul individual de muncă nu puteau să fie

exprimate decât în lei vechi, pentru că la acea dată nu avusese loc reconversia

monetară, iar la calcul le-a avut în vedere ca și cum ar fi fost exprimate în

lei.

De asemenea, la

stabilirea cuantumului sumelor obținute cu acest titlu a făcut abstracție de

salariul stabilit prin contractul de muncă înregistrat la I.T.M., raportându-se

la statul de plată al societății.

Or, reclamantul nu

poate pretinde despăgubiri pentru drepturi salariale neînregistrate și pentru

care nu a achitat impozitele legale.

Aceeași este situația

și în cazul veniturilor dobândite în urma contractelor de concesiune, pentru

care expertul a avut în vedere veniturile nete din activitatea sanitar

veterinară conform contractelor de concesionare, prin scăderea cheltuielilor

ocazionate de contractele civile de prestări servicii pentru opt potențiali

colaboratori, cu care reclamantul ar fi putut realiza acțiuni sanitar

veterinare.

Prin urmare, s-a

apreciat că prejudiciul astfel stabilit de expert nu este un prejudiciu cert și

nici măcar determinabil pentru că nu are în vedere activitatea sanitar

veterinară efectiv desfășurată de reclamant în perioada anterioară arestării

preventive, ci un prejudiciu eventual, ce decurge din posibile colaborări cu

opt colaboratori.

În plus, în cel de al

doilea supliment la raportul de expertiză, expertul arată că în anul 2002 reclamantul

ar fi trebuit să realizeze venituri din acțiuni veterinare publice, conform

planului cifric programat.

Nici aceste sume nu

pot fi avute în vedere la stabilirea prejudiciului material pentru că nu există

nicio dovadă a veniturilor declarate pentru anul 2002 și pentru care s-a plătit

impozit. Expertul prezintă doar activitatea de investiții pe anul 2002, fără a

menționa care au fost veniturile aferente acestui an și apreciază că perioada

anului 2002 nu poate fi avută în vedere, pentru că, din cauza lucrărilor de

investiții nu s-au realizat veniturile programate prin planurile cifrice.

La dosar, însă, nu

există nici o dovadă că activitatea sanitar veterinară ar fi fost sistată sau

restrânsă din cauza lucrărilor de investiții.

Expertul nu a făcut

nici o mențiune cu privire la lunile din anul 2003, anterioare arestării

preventive, nu a comparat aceste venituri cu cele obținute și declarate în

perioada similară a anului 2002 sau a anilor anteriori, pentru a obține o medie

apropiată de realitate, în funcție de care urma a fi calculat prejudiciul

suferit.

Toate acestea au

condus Înalta Curte la concluzia că situația de fapt cu privire la veniturile

obținute din contractele de muncă și concesiune nu a fost pe deplin stabilită,

motiv pentru care suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul

material suferit nu reprezintă o reparație legală, corectă și echitabilă.

De asemenea, au fost

apreciate ca întemeiate criticile formulate de recurentul Ministerul Public

referitoare la greșita obligare a sa la suportarea a parte din onorariul

expertului, deoarece cheltuielile de judecată, în care sunt incluse și

onorariile experților, sunt suportate de părți.

Cum în această cauză

M.F.P. nu a avut calitatea de parte, în mod greșit instanța de apel l-a obligat

să suporte onorariul expertului.

Au fost respinse criticile

formulate de M.F.P. cu privire la acordarea de despăgubiri pentru

contravaloarea pachetelor alimentare.

Chiar dacă

cheltuielile cu alimentația răspund unor necesități curente, în mod corect a

constatat instanța de apel și prima instanță că ele trebuie acordate în cazul

persoanelor arestate pe nedrept, pentru că sunt efectuate suplimentar față de

necesarul alimentar zilnic al unei familii obișnuite.

Au fost apreciate ca fondate

criticile formulate de Statul Român, prin M.F.P. cu privire la cuantumul

daunelor morale acordate.

Astfel, art. 505 alin.

(1) C. proc. pen. stabilește criteriile în funcție de care se determină

acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit, dar nu stabilește și

criterii de cuantificare a acestuia.

Acest lucru este pe

deplin justificat de faptul că prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin

reguli stricte, din moment ce el diferă de la persoană la persoană, în funcție

de circumstanțele concrete ale fiecărui caz.

Desigur, fiind vorba

despre prejudiciul moral, dovedirea și cuantificarea acestuia ridică probleme

atât pentru solicitant, cât și pentru instanțele de judecată. Este important

însă ca atunci când circumstanțele cauzei justifică acordarea unei reparații,

aceasta să nu fie teoretică și iluzorie, dar nici să nu constituie o sursă de

îmbogățire fără justă cauză.

Nici dispozițiile art.

5 parag. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului nu garantează un

anumit cuantum al reparației, suma acordată în temeiul acestui articol trebuind

să fie concretă și efectivă.

De aceea, nici Curtea

Europeană, atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de

evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.

Or, judecând în

echitate, suma acordată reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru

prejudiciul moral este prea mare prin raportare la despăgubirile pe care Curtea

Europeană le acordă în cazuri similare.

Prin urmare, sub

aspectul cuantumului daunelor morale, recursul declarat de reclamant a fost

apreciat nefondat, dar a fost considerat fondat recursul declarat de pârâtul

Statul Român, prin M.F.P.

S-au dat îndrumări

obligatorii instanței de rejudecare în sensul de a se administra toate probele

necesare, inclusiv o nouă expertiză contabilă pentru a se determina prejudiciul

cert suferit de reclamant, reprezentat de drepturile salariale și veniturile pe

care le-ar fi încasat în urma contractelor de concesiune. De asemenea, s-a

dispus a se avea în vedere veniturile legal declarate și fișele fiscale

aferente anului 2002 și perioadei din anul 2003 anterioară arestării

preventive, privind veniturile salariale și cele obținute din contractele de

concesiune, precum și cuantumul daunelor morale acordate, având ca punct de

reper criteriile stabilite de art. 505 C. proc. pen. și jurisprudența Curții

Europene cu privire la despăgubirile acordate în urma constatării încălcărilor

aduse art. 5 par. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale.

În rejudecarea cauzei

a fost efectuat un nou raport de expertiză de către expertul judiciar și

expertul asistent solicitat, precum și un supliment la acesta, obiectivele

expertizei fiind stabilite de instanță conform îndrumărilor date de Înalta

Curte prin decizia de casare, obligatorii conform art. 315 alin. (1) C. proc.

civ.

Curtea, având în

vedere limitele rejudecării stabilite de Înalta Curte prin decizia de casare,

prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. Civ., procedând la rejudecarea

apelurilor declarate de pârâtul Statul Român prin M.F.P. și de Ministerul

Public, a constatat următoarele:

a. În ceea ce privește

daunele materiale.

Reclamantul a fost

arestat preventiv în perioada 14 aprilie 2003 - 24 iulie 2003 și 1 august 2003

- 17 septembrie 2004 pentru fapte pentru care ulterior a fost achitat

definitiv, astfel că arestarea sa a fost nelegală, situația juridică

încadrându-se în prevederile art. 504 - 507 C. proc. pen. și art. 52 alin. (3)

din Constituție, în conformitate cu care Statul răspunde patrimonial pentru

prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

Prin urmare,

reclamantului i s-a adus atingere unui drept fundamental, libertății

individuale și i se cuvin despăgubiri pentru prejudiciul material și moral

încercat prin arestarea sa nelegală.

În ceea ce privește

despăgubirile pentru prejudiciul material, acestea sunt de natură să acopere veniturile

de care reclamantul a fost lipsit în perioada arestului preventiv, respectiv

venituri salariale și orice alte venituri pe care în mod legal le-ar fi putut

obține în perioada 14 aprilie 2003 - 24 iulie 2003 și 1 august 2003 - 17

septembrie 2004.

În vederea

determinării cât mai corecte a unor asemenea venituri, cu ocazia rejudecării

apelurilor a fost efectuat un nou raport de expertiză, cu obiectivele stabilite

de instanța de apel și la cele propuse de părți, avându-se în vedere

îndrumările obligatorii date de instanța de casare, din cuprinsul acestora rezultând

un aspect esențial și anume că reclamantul nu poate pretinde despăgubiri decât

pentru drepturi salariale înregistrate la organele fiscale, care au fost

obținute cu respectarea normelor legale în vigoare la acel moment și pentru

care au fost plătite impozitele legale.

Urmărind acest

criteriu, experții au arătat că în perioada arestului preventiv reclamantul ar

fi putut obține, în considerarea documentelor de la filele 130-131, următoarele

sume, cu titlu de drepturi salariale:10.128 lei în calitate de director general

al SC A.C. SA, 65.126 lei în calitate de director general la F.R.P.T.D. și

25.500 lei, în calitate de director general la SC A. SA, ceea ce reprezintă un

total de 100.754 lei, fără a lua în calcul actualizarea sumei cu indicele de

inflație și dobânda bancară de referință.

Experții au făcut

unele precizări în legătură cu aceste sume, pe care instanța de apel le-a

apreciat pertinente și a considerat că trebuie luate în considerare.

Astfel, referitor la drepturile

salariale pe care reclamantul le-ar fi putut obține de la SC A.C. SRL, s-a

arătat că pe perioada arestului preventiv i-a fost suspendat contractul

individual de muncă în baza Deciziei nr. 46 din 16 iunie 2003, conform art. 50 lit.

h) C. muncii. Prin Decizia nr. 48 din 1 noiembrie 2004, cu ocazia punerii în

libertate, reclamantului i-a încetat suspendarea și a fost repus în funcția de

director general cu un salariu de încadrare lunar de 930 lei, iar conform

statelor de salarii de la SC A.C. SA, începând cu luna august 2003 salariul

brut tarifar pentru funcția de director general a fost negociat la suma de 930

lei, mai mare decât salariul avut anterior arestării și stabilit prin Decizia

nr. 21 din 1 ianuarie 2003 la suma de 849 lei (filele 137-138, 201).

De asemenea, în ceea

ce privește salariile pe care le-ar fi obținut de la Fundația D., experții au

arătat că reclamantul avea calitatea de fondator și președinte al Consiliului

Director, cu un salariu brut la funcția de bază de 6.470 lei lunar, conform

Deciziei nr. 18 din 16 decembrie 2002, valabil începând cu data de 1 ianuarie 2003.

Pentru funcția de vicepreședinte al aceleiași fundații, în baza contractului individual

de muncă înregistrat la I.T.M. Băile Herculane era stabilit un salariu tarifar brut

lunar de 9.200 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2003, iar prin Decizia nr.

156 din 1 septembrie 2003, în baza Hotărârii 1/2003, pentru funcția de

vicepreședinte se stabilește un salariu tarifar brut lunar de 11.550 lei

(filele 138, 202-203).

Având în vedere

Deciziile nr. 48din 1 noiembrie 2004 și nr. 156 din 1 septembrie 2003, experții

au arătat că suma netă pe care reclamantul ar fi încasat-o ar fi fost mai mare,

respectiv 132.739 lei, după cum urmează:11.159 lei, drepturi salariale nete de

la SC A.C. SRL, 96.080 lei, drepturi salariale nete de la Fundația D. și 25.500

lei, drepturi salariate nete de la SC A. SA, conform tabelului de la filele 139

- 141.

Sumele propuse de

experți în a doua variantă sunt corecte, deciziile emise de SC A.C. SRL și de F.R.P.T.D.

neputând fi ignorate, experții atașându-le lucrării de expertiză pe care au

efectuat-o. De asemenea, nu se poate pretinde ca reclamantul să facă dovada taxelor

plătite organelor fiscale pentru aceste sume, deoarece ele nu au fost efectiv

încasate, reclamantul nebeneficiind de aceste sume atâta timp cât la data de 14

aprilie 2003 era deja arestat.

Prin urmare, prejudiciul

material adus reclamantului se compune în principal din suma de 132.739 lei ron

reprezentând venituri salariale nete pe care acesta le-ar fi putut obține în

calitate de director general la SC A.C. SRL și la SC A. SA, precum și în

calitate de președinte al Consiliului Director și vicepreședinte al Fundației

pentru Tineret D., suma regăsindu-se în tabelul de la fila 141.

Actualizarea creanței

cu indicele de inflație are caracter compensatoriu și urmărește menținerea

valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății, urmărindu-se evitarea

erodării creanței prin inflație, astfel că suma de 102.707 lei reprezentând

actualizarea sumei se impune a fi acordată.

Suma stabilită cu

titlu de dobândă bancară nu poate fi acordată întrucât dobânzile au caracter moratoriu

și sunt datorate pentru executarea cu întârziere a unei obligații certe,

lichide și exigibile și se calculează de la scadență până la momentul plății,

în cuantumul prevăzut de lege.

Potrivit art. 1082 și

1088 C. civ. din 1864 debitorul este obligat la plata de daune-interese pentru

neexecutarea obligației sau pentru executarea cu întârziere, iar la obligațiile

care au ca obiect o sumă oarecare daunele interese pentru neexecutare nu pot

cuprinde decât dobânda legală.

De asemenea, C. civ.

din 2009 prevede la art. 1535 că „dacă o sumă de bani nu este plătită la

scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la

momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau prevăzut de lege, fără a

trebui să dovedească un prejudiciu”.

Prin urmare, pârâtul Statul

Român poate fi obligat la plata dobânzilor legale aferente sumei stabilite cu

titlu de prejudiciu material numai dacă nu își îndeplinește la scadență

obligația de plată a acesteia, sumele devenind exigibile la data rămânerii

definitive a prezentei hotărâri judecătorești. Nu se poate acorda dobânda

pentru perioada 2003 - 2014, cum eronat a hotărât instanța de fond, întrucât

pentru această perioadă reclamantul nu avea nicio creanță pe care Statul Român

trebuia să o plătească, astfel că nu pot fi calculate dobânzi penalizatoare

pentru sume care nu erau certe, lichide și exigibile, pentru perioada

anterioară rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Până în momentul

pronunțării hotărârii de către instanța de apel, reclamantul s-a aflat în

posesia unei sentințe care îi acordă o sumă de bani, însă hotărârea nu are

caracter executoriu, astfel că nu pot fi acordate dobânzi moratorii pentru

perioada anterioară obținerii unui titlu executoriu.

Reclamantul nu se

poate prevala de dispozițiile codului muncii care consacră caracterul executoriu

al sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, întrucât acest caracter îl

au drepturile salariale numai față de angajator. Or, pârâtul Statul Român nu

are calitatea de angajator al reclamantului pentru a-i fi opozabile

dispozițiile dreptului muncii, ci este un debitor care răspunde față de

reclamant în temeiul codului de procedură penală, fiind obligat să repare

prejudiciul material și moral suferit de acesta în urma unei erori judiciare, iar

obligația sa este exigibilă numai din momentul rămânerii definitive a hotărârii

judecătorești.

Prin urmare, Statul

Român nu poate fi obligat la plata sumei de 115.189 lei, stabilită de experți în

coloana 3 din tabelul de la fila 141, ci doar la plata sumelor din coloanele 1

și 2, ceea ce reprezintă un total de 235.446 lei, drepturi salariale nete de

care a fost lipsit reclamantul pe perioada arestării preventive, actualizate cu

rata inflației până în luna februarie 2014 - hotărârea instanței de fond a fost

criticată sub acest aspect de pârâtul Statul Român (motivul de apel aflat la

fila 8 din dosarul Curții de Apel prima judecare, vol. I).

Pentru considerentele

arătate anterior, instanța de apel a considerat întemeiate aceste critici,

urmând a le admite și a stabili că pentru drepturile salariale de care a fost

lipsit reclamantul poate pretinde dobânzi numai de la data rămânerii definitive

a hotărârii judecătorești prin care aceste sume au fost acordate, în temeiul art.

1535 C. civ. din 2009 și O.G. nr. 13/2011, acestea fiind datorate la întreaga

sumă stabilită în titlul executoriu, indiferent că sunt daune materiale sau

daune morale.

În ceea ce privește veniturile

nete pe care reclamantul le-ar fi realizat în aceeași perioadă, în baza contractelor

de concesiune a activităților sanitar veterinare încheiate cu cabinetele

sanitar veterinare, în circumscripțiile veterinare Păltiniș, Caransebeș, Oțelu

Roșu și Băuțar, suma propusă de experți, de 1.302.649 lei, este nerealistă și

nu poate fi acordată. Această sumă este compusă din 525.353 lei pe care

experții presupun că reclamantul ar fi realizat-o dacă nu ar fi fost arestat,

364.020 lei ce reprezintă actualizarea cu indicele de inflație pe perioada 2003

- 2014 și 413.276 lei ce reprezintă dobânda de referință bancară pentru aceeași

perioadă 2003 - 2014 (fila 145).

Un principiu de bază

al răspunderii civile delictuale întemeiată pe art. 998 - 999 C. civ. este

caracterul cert al prejudiciului, instanța de casare arătând că reclamantul

trebuie să facă dovada unui prejudiciu cert, determinat, sau măcar

determinabil.

Astfel, s-a solicitat

experților să determine acest prejudiciu având în vedere activitatea sanitar

veterinară efectiv desfășurată de reclamant în perioada anterioară arestului

preventiv, având în vedere veniturile realizate și declarate pentru anul 2002

și pentru care s-au plătit taxele aferente, în favoarea statului, cu luarea în

considerare a fișelor fiscale aferente anului 2002 și perioadei din 2003

anterioară arestării (filele 141-142).

Răspunzând acestui

obiectiv, experții au arătat că nu pot stabili veniturile pe care le-ar fi

putut realiza reclamantul cu acest titlu, întrucât în anul 2002 datorită

lucrărilor de investiții efectuate pentru reabilitarea circumscripțiilor

sanitar veterinare, reclamantul a înregistrat o pierdere netă de 278 lei, așa

cum reiese din declarația specială din 2002 înregistrată la 14 martie 2003 și a

deciziei de impunere emisă de A.F.P. Caransebeș (fila 242).

Prin urmare, s-a

reținut că în perioada anterioară arestării reclamantul nu a realizat venituri,

pierderea fiscală din anul 2002 de 278 lei urmând a fi recuperată din

veniturile anului fiscal următor 2003, însă ca urmare a arestării sale la data

de 14 aprilie 2003, reclamantul nu a desfășurat activitate cu acest titlu nici

în anul 2003 și nici în anul 2004. De asemenea, experții precizează că în

perioadele anterioare anului 2002 reclamantul nu a desfășurat activitate în

baza contractelor de concesiune a activităților sanitar veterinare încheiate cu

cabinetele sanitar veterinare (filele 143-144).

Suma de 1.302.649 lei

pe care experții o propun ca urmare a precizărilor făcute la acest obiectiv are

în vedere veniturile pe care reclamantul le-ar fi realizat în baza contractelor

de concesionare și a planurilor cifrice programate, or aceste planuri cifrice

nu pot fi apreciate ca probe apte să stabilească caracterul cert al veniturilor

pe care reclamantul le-ar fi realizat, respectiv caracterul cert al prejudiciului

încercat de acesta.

Chiar Înalta Curte a

statuat că nu pot fi avute în vedere sumele propuse de experți cu acest titlu

atâta timp cât nu există dovada veniturilor declarate pentru anul 2002 și pentru

care s-a plătit impozit.

În rejudecarea cauzei

și în urma efectuării unui nou raport de expertiză s-a stabilit același lucru

ca și în prima judecare, respectiv că în perioada anterioară anului 2002

reclamantul nu a desfășurat activitate sanitar veterinară, iar în anul 2002 nu

există venituri nete impozabile, reclamantul chiar înregistrând o pierdere din

activitatea sanitar veterinară, pe care el însuși a declarat-o la A.F.P.

Caransebeș prin declarația din 14 martie 2003 (fila 242).

În rejudecarea

apelurilor instanța a procedat la audierea a doi martori ale căror declarații

sunt contrazise de precizările experților care, la pct. 3 din răspunsul la

obiectivul nr. 2 (fila 143), au precizat că în perioadele anterioare anului

2002 reclamantul nu a desfășurat activitate în baza contractelor de concesiune

a activităților sanitar veterinare încheiate cu cabinetele sanitar veterinare.

Martorii au declarat însă că reclamantul a desfășurat astfel de activități și a

obținut încasări substanțiale de pe urma acestor activități. Sumele indicate de

martori de aprox. 10 milioane lei rol/zi sunt nerealiste și nu pot fi considerate

ca venituri certe obținute în acea perioadă 2000 - 2002, cu atât mai mult cu

cât martorii se referă la încasările care se obțineau de pe toate

circumscripțiile, ia nu la veniturile nete efectiv obținute (filele 346, 348).

Se puteau determina

veniturile nete în măsura în care încasările erau declarate la organele fiscale

competente în vederea plății taxelor prevăzute de legislația atunci în vigoare,

instanța de casare statuând ca principiu că reclamantul nu poate pretinde

despăgubiri pentru sume de bani neînregistrate și pentru care nu s-au achitat impozitele

legale. Împrejurarea că după arestarea reclamantului cabinetul acestuia a fost

spart, iar documentele au dispărut nu constituie o împrejurare care să

justifice lipsa dovezilor cu privire la încasările obținute, la cheltuielile

aferente și la veniturile efectiv realizate, întrucât dacă erau reale, aceste

documente trebuiau să se regăsească și la organul fiscal și la alte instituții

ale statului care percep taxe pentru veniturile obținute.

În ceea ce privește

despăgubirile solicitate de reclamant cu titlu de cheltuieli de transport

avocați și onorarii avocați la instanțele la care a avut loc judecata

procesului penal, prin sentința civilă nr. 1601/2009 Tribunalul Alba a acordat

suma de 8.345 lei reprezentând cheltuieli de transport și suma de 11.125 lei reprezentând

onorariul avocaților. De asemenea, a fost acordată și suma de 7.790 lei

reprezentând pachetele alimentare aduse reclamantului la locul de deținere, de familia

sa.

Din aceste sume au

format obiect al criticilor apelanților doar această din urmă sumă de 7.790

lei, reprezentând pachetele alimentare. Celelalte sume nu au format obiect al

motivelor de apel, după cum rezultă din dezvoltarea acestora de la filele 5 -

9, dosar Curtea de Apel prima judecare, vol. I.

Cu privire la aceste

aspecte, în cuprinsul motivelor de recurs formulate de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Alba Iulia împotriva Deciziei civile nr. 199/A/2010 pronunțate de

instanța de apel, au fost menținute aceleași critici formulate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinței instanței de fond, respectiv că suma

de 7.790 lei reprezentând contravaloarea pachetelor de alimente nu ar trebui

acordată întrucât nu sunt cheltuieli determinate de privarea de libertate ci de

necesitățile curente, specifice oricărei persoane.

Instanța de recurs a

reținut însă că suma de 7.790 lei reprezentând contravaloarea pachetelor

alimentare a fost corect acordată de instanțele de fond, întrucât aceste

cheltuieli sunt efectuate suplimentar față de necesarul zilnic al unei familii

obișnuite. Prin urmare, criticile Ministerul Public cu privire la aceasta sumă

au fost analizate de instanța de recurs, care a statuat că sunt nefondate și,

prin urmare, le-a respins. În consecință, ele nu mai pot fi reanalizate de

instanța de rejudecare, întrucât sub acest aspect hotărârile instanțelor de

fond au intrat în puterea lucrului judecat.

Având în vedere aspectele

mai sus arătate cu privire la aceste cheltuieli, precum și limitele

rejudecării, instanța de apel a mai acordat următoarele sume cu titlu de

despăgubiri materiale: 8.345 lei reprezentând cheltuieli de transport și suma

de 11.125 lei reprezentând onorariul avocaților, sume acordate de instanța de

fond și care nu au format obiect al apelului pârâtului și nici al Ministerului

Public și 7.790 lei reprezentând pachetele alimentare aduse reclamantului

la locul de deținere, de familia sa, care au fost criticată atât în apelul cât

și în recursul Ministerului Public, însă cu privire la care instanța supremă a

statuat că toate criticile sunt nefondate.

În rejudecarea

apelurilor, reclamantul a depus la dosar adresa din 1 august 2013 emisă de

Fundația Română pentru Tineret D. prin care Fundația îi aducea la cunoștință

faptul că este obligat să-i plătească suma de 108.000 lei reprezentând onorarii

avocațiale achitate pentru apărare în perioada arestării preventive (fila 85).

De asemenea, Fundația a emis și Hotărârea nr. 8 din 25 iulie 2013 prin care

Consiliul Director a statuat că reclamantul Ilie Ioșca este debitor față de

Fundație, căreia îi datorează această sumă, împreună cu dobânda aferentă și

indicele de inflație (fila 86). Mai mult, reclamantul a recunoscut ca fiind

reală această datorie și s-a obligat să o plătească după ce va primi

despăgubirile în dosarul de față (fila 87), fiind atașate și înscrisuri care

cuprind tabele referitoare la sumele solicitate cu acest titlu (filele 88 -

92).

Instanța a apreciat că

aceste sume nu pot fi acordate în această fază procesuală, deoarece limitele

rejudecării sunt clar determinate atât de instanța de recurs cât și de

principiul tantum devolutum quantum apelatum. Cu alte cuvinte, instanța

rejudecă apelul pârâtului Statul Român și apelul Ministerului Public, căi de

atac prin care nu se aduc critici cu privire la sumele acordate de instanța de

fond cu titlu de onorariu al avocaților în procesul penal.

În rejudecare,

instanța nu are a analiza criticile formulate de reclamant împotriva sentinței

tribunalului și nici împotriva deciziei instanței de apel, deoarece atât apelul

cât și recursul acestuia au fost respinse. Casarea Deciziei nr. 199/A/2010 a

Curții de Apel Alba Iulia a fost parțială, cauza fiind trimisă spre rejudecarea

doar a apelurilor declarate de Statul Român și de Ministerul Public, celelalte

dispoziții ale deciziei fiind menținute ca urmare a respingerii recursului

reclamantului.

De altfel, nici măcar

reclamantul în apelul său nu a avut critici cu privire la aceste sume acordate

de instanța de fond, nemulțumirea sa vizând doar cuantumul daunelor morale

(fila 10, dosar Curtea de Apel prima judecare, vol. I). Criticile formulate de

acesta în recurs cu privire la daunele materiale nu au fost admise de instanța

supremă, care a respins recursul său, astfel că o eventuală cerere de majorare

a sumelor acordate cu titlu de onorariu achitat avocaților nu poate fi primită.

În consecință,

analizând motivele de apel formulate de pârâtul Statul Român și de Ministerul

Public, dispozițiile obligatorii ale instanței de recurs, inclusiv aspectele

tranșate cu putere de lucru judecat și raportul de expertiză efectuat în

această fază procesuală, Curtea a apreciat că reclamantului i se cuvine cu

titlu de daune materiale suma totală de 262.706 lei, compusă astfel: 132.739

lei reprezentând venituri salariale nete pe care acesta le-ar fi putut obține în

calitate de director general la SC A.C. SRL și la SC A. SA și în calitate de

președinte al Consiliului Director și vicepreședinte al Fundației pentru

Tineret D.; 102.707 lei cu titlu de actualizare a sumei de mai sus, pe perioada

aprilie 2003 - februarie 2014; 8.345 lei reprezentând cheltuieli de transport; 11.125

lei reprezentând onorariul avocaților și 7.790 lei reprezentând valoarea

pachetelor alimentare aduse reclamantului de familia sa, la locul de detenție.

b.În ceea ce privește

daunele morale.

Tribunalul Alba a

acordat prin sentința nr. 1601/2009 suma de 1.000.000 lei, Curtea de Apel Alba

Iulia a redus acest cuantum prin Decizia nr. 199/A/2010 la suma de 300.000 lei,

iar instanța supremă a stabilit cu caracter obligatoriu că acest cuantum este

prea mare prin raportare la despăgubirile pe care Curtea Europeană le acordă în

cazuri similare, recomandând instanței de rejudecare să stabilească cuantumul

daunelor morale judecând în echitate.

Prejudiciul moral

constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană,

referitoare la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală,

la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.

Din această perspectivă, privarea de libertate în mod nelegal aduce atingere

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar suferințele psihice

provocate de o atare măsură pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor

despăgubiri.

În prezent, la nivel

legislativ și de principiu nu există criterii obiective, respectiv acele

criterii precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești pentru

repararea daunelor morale, astfel încât instanțele trebuie să se raporteze la

criterii subiective, variabile, de la caz la caz, cum ar fi: consecințele

negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor

morale lezate, măsura în care ele au fost vătămate și intensitatea perceperii

consecințelor, modul în care i-a fost afectată situația familială, profesională

și socială.

Aplicarea acestor

criterii la speța de față duc instanța de apel la concluzia că suferința

reclamantului și a familiei sale a fost cu adevărat mare, având în vedere în

mod deosebit perioada foarte mare a arestului preventiv, respectiv 515 zile. De

asemenea, este dovedit cu probele testimoniale administrate în rejudecare că reclamantul

nu și-a mai putut desfășura activitățile pe care le avea înainte de a fi

arestat, respectiv activitatea Dispensarului medical din Caransebeș a fost

sistată, iar numărul de studenți înscriși la Facultatea deținută de Fundația al

cărei fondator a fost a scăzut în mod considerabil și, treptat, Facultatea a

fost închisă. În aceeași ordine de idei, sunt luate în considerare afecțiunile

medicale ale reclamantului și familiei sale, aspecte dovedite cu aceleași probe

(filele 346, 348).

Libertatea

individuală este unul din drepturile fundamentale ale omului, consacrat în mod

expres de art. 5 parag. 5 din Convenție, care garantează oricărei persoane care

a fost victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare Convenției,

dreptul la despăgubiri.

Un criteriu

fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea

despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest

punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială, o

doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru

între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită

reclamantului anumite avantaje care să atenueze suferințele morale.

Prin urmare, judecând

în echitate, la criteriile stabilite obiectiv și general de C. proc. pen. ar

trebui adăugate exigențele unei limite naturale: daunele morale nu trebuie să

fie excesive, nerezonabile, astfel ca prin acordarea lor să se ajungă la o

îmbogățire fără just temei.

Instanța supremă a

îndrumat instanța de rejudecare să se orienteze și în funcție de cuantumul

daunelor morale acordate de Curtea Europeană pentru încălcarea dreptului la

libertate individuală. Din practica instanței europene în această materie

rezultă că sumele acordate nu depășesc suma de 10.000 euro. Pot fi amintite

cauza Konolos/României, în care a fost acordată suma de 3.000 euro pentru

încălcarea art. 5, cauza Leontin Pop/României în care a fost acordată suma de

3.000 euro pentru încălcarea art. 3 și 5, Radu Pop/României în care a fost

acordată suma de 8.400 euro pentru încălcarea art. 3 și 5 din Convenție, cauza

Cătană/României în care au fost acordată suma de 3.900 euro pentru încălcarea

art. 3 și 5, cauza Vasily Ivaschenko/Ucrainei în care au fost acordată suma de

12.000 euro pentru încălcarea art. 3 și 6 din Convenție.

Nu poate fi ignorată

nici practica internă în această materie, și anume decizii pronunțate de Înalta

Curte de Casație și Justiție prin care au fost acordate cu titlu de daune

morale diverse sume de bani. De exemplu, prin Decizia civilă nr. 8257/2008

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost

acordată suma de 100.000 lei, prin Decizia nr. 1000/2009 suma de 20.000 lei,

prin Decizia nr. 3758/2009 au fost reduse despăgubirile acordate de Tribunalul Bacău

de la suma de 500.000 lei la suma de 100.000 lei, prin Decizia nr. 10241/2009 suma

de 120.000 lei, sumele de mai sus fiind acordate în temeiul art. 505 C. proc.

pen., cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral cauzat reclamanților ca

urmare a comiterii unei erori judiciare constând în privarea nelegală de

libertate.

Desigur, fiecare

speță are specificul ei, circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte

fiind esențialmente diferite, astfel că nu pot fi trase concluzii generale și

reguli prestabilite pentru cuantificarea prejudiciului, criteriile avute în

vedere de instanțe neputând fi aceleași.

În consecință, fiind

de necontestat că arestarea nelegală a reclamantului I.I. a avut consecințe

deosebite asupra acestuia, lezându-i onoarea și poziția socială, creditul

moral, care, evaluate obiectiv, constituie fundamentul daunelor morale

solicitate de acesta Raportat la datele concrete ale speței, la criteriile mai

sus amintite, la durata arestării nelegale, pe baza respectării principiului

proporționalității vătămării cu despăgubirile acordate și a principiului echității,

suma de 100.000 lei reprezintă o reparație justă a prejudiciului.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamantul I.I., pârâtul Statul român, prin M.F.P.

reprezentat de D.G.R.F.P. Brașov și A.J.F.P. Alba și Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

I.I. a criticat decizia pentru următoarele motive:

a. I s-a încălcat

dreptul la un proces echitabil, iar instanța a dat dovadă de lipsă de

obiectivitate și imparțialitate, pronunțând o soluție în contradicție cu

probatoriul administrat în cauză, favorizând celelalte părți din proces.

b. Cu privire la

daunele materiale.

Prin decizia de

casare s-a dispus rejudecarea cauzei, iar sub aspectul daunelor materiale s-a

impus determinarea certă a acestora, inclusiv prin efectuarea unei noi

expertize contabile judiciare.

Noua expertiză contabilă

judiciară are concluzii sensibil egale cu cele ale experților ce au efectuat

această lucrare la fondul cauzei, iar instanța de apel nu putea să nu țină cont

de expertiza efectuată în această fază procesuală, dispusă de instanța de

recurs și pentru care a fost obligat la plata onorariului aferent, micile

inadvertențe nefiind legate de fondul aspectelor analizate de către

experții contabili.

Celelalte probe

administrate în fața instanței de apel, respectiv mărturiile martorilor,

confirmă concluziile la care au ajuns experții contabili, potrivit cărora, dacă

activitatea intimatului reclamant nu ar fi fost obstrucționată prin

arestare, ar fi realizat venituri nete din activitatea sanitar - veterinară

concesionată în total în sumă de 1.302.649 lei.

Pe lângă veniturile

pe care le-ar fi realizat din activitatea sanitar-veterinară concesionată, prin

arestarea nelegală a fost împiedicat să realizeze importante venituri din

activitatea curentă de medic veterinar, activitate profund liberală și care nu

are nici un fel de legătură cu executarea contractelor de concesiune.

S-a nesocotit

probatoriul administrat în această fază procesuală prin audierea martorilor

propuși și aprobați a fi audiați în prezenta cauză, iar din declarațiile

acestora rezultă că din activitatea de asistență sanitară veterinară curentă a

obținut importante venituri (în jur de 1.000 lei/zi), care nu au fost avute în

vedere de către instanța de apel sub motiv că acestea nu au fost fiscalizate.

Faptul că nu s-au

fiscalizat veniturile obținute în anul 2002-2003 nu se datorează culpei sale, ci

este culpa exclusivă a celor care l-au arestat nelegal. Veniturile obținute în

2002 și 2003, până la arestarea sa, trebuiau fiscalizate și decontate până la

data de 25 mai 2003, perioadă în care nu a putut face acest lucru, fiind

arestat nelegal. Această lipsă a fost complinită prin raportul de expertiză depus

în cauză, atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel, prin

calculul impozitului datorat statului, impozitul fiind scăzut din suma totală

pe care trebuia să o obțină (supliment la raportul de expertiză, fila 9 pct. 3).

Ca urmare a arestării sale ilegale a fost împiedicat să deconteze acțiunile

întreprinse în anul 2002, efectuate în baza contractelor de concesionare,

suferind o importantă pierdere materială care nu a fost avută în vedere de

expertiza contabilă efectuată în cauză, ceea ce întărește încă o dată

pretențiile sale privind acordarea de despăgubiri din activitatea sanitar

veterinară.

Prin decizia de

casare se menține cea mai mare parte a despăgubirilor materiale acordate de

către instanța de fond.

Nu se justifică astfel

faptul că instanța de apel nu a luat în considerare suma totală de 200.294 lei,

formată din 26.139 lei reprezentând cheltuieli judiciare și de transport

generate de procese, 45.183 lei reprezentând cheltuieli onorarii avocați și 20.

972 lei reprezentând cheltuieli pachete primite și transport persoane care l-au

vizitat la punctele de arest preventiv. Nu s-a adăugat și suma de 108.000 lei

reprezentând onorarii avocațiale, dovedite prin extrasele de cont emise de

Agenția B.C.R. Băile Herculane, cu toate că prin încheierea de ședință instanța

de apel reține înscrisurile depuse și afirmă că va ține cont de acestea la

pronunțarea hotărârii.

Cu privire la această

cerere s-a încălcat caracterul devolutiv al apelului, întrucât nu constituie o

cerere nouă, ci doar de modificare a câtimii cererii inițiale, formulate în

fața instanței de fond, cu aplicarea art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proC. civ.

c. Cu privire la

daunele morale.

Instanța de apel în

mod corect reține că prin arestarea sa nelegală i-au fost lezate onoarea

și poziția socială și îndeosebi creditul moral de care s-a bucurat în

societate.

Pe lângă faptul că

suma acordată este în totală contradicție cu însăși principiile enunțate de

către instanța de apel și, îndeosebi, cu întinderea și complexitatea

prejudiciului moral suferite de reclamant și familia sa și, mai ales, cu durata

îndelungată în care a fost privat nelegal de libertate, acestea sunt iluzorii

și lipsesc de conținut dreptul său la o despăgubire rezonabilă, acordat prin

legislația internă și convențiile internaționale.

Despăgubirile

acordate nu sunt de natură să asigure o minimă reparație a daunelor morale

suferite în toată perioada arestării nelegale și, implicit, pe tot parcursul

procesului penal.

Prin arestarea sa și,

mai ales, prin menținerea sa timp de 515 zile sub stare de arest, o perioadă

îndelungată, și supunerea la stresul unui proces ce a durat mai bine de 4

ani de zile, a fost afectată grav imaginea sa și a familiei sale în societate,

prin atitudinea membrilor societății, prin manifestările de dispreț și

desconsiderare la care au fost supuși, cauzându-li-se un prejudiciu moral

extrem de mare.

Traumele fizice și

psihice la care au fost supuși pe tot parcursul procesului, interogatoriile,

perchezițiile suportate în perioada de detenție și mai ales teama că va fi

nedreptățit i-au făcut pe reclamant și soția sa să se îmbolnăvească grav, fiind

necesar ca până la sfârșitul vieții sale să fie necesară tratarea acestor

suferințe, iar pentru soție tratament medical permanent și de lungă durată

- fapt ce l-a dovedit pe tot parcursul desfășurării proces