ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4219/2011

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 960 din 22 iunie 2010, Judecătoria

Novaci, a admis excepția de necompetență materială a instanței, invocată din oficiu

și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul C.E.,

în contradictoriu cu pârâții C.G. și V.D., în favoarea Tribunalului Gorj, secția

Contencios Administrativ și Fiscal.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că reclamantul C.E. a chemat în judecată pe pârâții

C.G. și V.D., pentru ca în baza art. 184 C. proc. civ. să se constate că inventarul

bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei B.P., județul Gorj și supus spre

aprobarea Consiliului Local în ședința publică de la 27 august 1999, referitor la

suprafața de 5.186 mp, este întocmit ca urmare a săvârșirii infracțiunii de fals

și, în consecință, în baza art. 170 C. proc. pen., să se dispună anularea acestuia.

Instanța a reținut că

potrivit art. 184 C. proc. civ., când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea

publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin

orice mijloace de dovadă, precum și faptul că procedura înscrierii în fals reglementată

de art. 180-184 C. proc. civ. are în vedere situația în care partea care intenționează

să se înscrie în fals împotriva unui înscris autentic așteaptă ca acesta să fie

produs într-un litigiul pendente, fiind vorba de un fals incidental.

S-a mai arătat că independent

de existența unui litigiu civil, partea poate formula o plângere penală împotriva

presupusului autor al falsului. Dacă însă nu mai poate fi pusă în mișcare sau nu

mai poate fi exercitată acțiunea penală, este posibil ca, în măsura în care sunt

îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 11 C. proc. civ., înscrisul

să fie declarat fals de către instanța civilă, pe cale principală.

Judecătoria Novaci a apreciat

că acțiunea reclamantului se încadrează în această din urmă variantă, astfel că

a constatat că sunt incidente, în ceea ce privește competența materială, dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., coroborat cu art. 3 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora procesele și cererile în materie de contencios administrativ

sunt în competența de primă instanță a tribunalului, în afară de cele date în competența

curților de apel, astfel că a admis excepția necompetenței materiale, invocată din

oficiu și în temeiul art. 158 C. proc. civ. a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 2741

din 22 octombrie 2010 Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția lipsei competenței materiale, invocată din oficiu de instanță și

a declinat competența materială a soluționării acțiunii formulate de reclamantul

C.E., în contradictoriu cu pârâții C.G. și V.D., în favoarea Curții de Apel Craiova.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că în cauza dedusă judecății se invocă un fals cu privire

la inventarul efectuat pentru bunurile ce aparțin domeniului public al comunei B.P.,

județul Gorj, inventar ce s-a supus spre aprobarea Consiliului Local B.P. în ședința

publică de la 27 august 1999, ce se referă la suprafața de 5.186 mp considerată

că nu aparține domeniului public al comunei B.P., județul Gorj și cu privire la

care s-ar fi săvârșit infracțiunea de fals.

S-a reținut că inventarul

efectuat și aprobarea Consiliului Local B.P., dată în ședința publică de la 27

august 1999, concretizată prin Hotărârea Consiliului Local B.P. nr. 16/1999, sunt

considerate ca fiind acte premergătoare adoptării actului administrativ al autorității

publice centrale reprezentat de H.G. nr. 973/2002, act administrativ

cu privire

la care raportul juridic litigios dedus judecății instanțelor se soluționează în

fond, în conformitate cu dispozițiile art.

10

Legea

nr. 554/2004, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de

apel.

Curtea

de Apel Craiova, s

ecția

contencios administrativ și fiscal

, învestită cu soluționarea

cauzei în urma declinării de competență, prin sentința nr. 239/2011 din 20 aprilie

2011, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Novaci.

În considerentele

sentinței s-a reținut că,

față de dispozițiile

art. 184 C. proc. civ., este neîndoielnic că sarcina de a cerceta eventualul fals

comis cu ocazia emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate și

de a dispune anularea înscrisului fals revine instanței civile, textul legal nefăcând

distincție în ce privește natura actului consemnat în înscris.

Curtea

a apreciat că în raport de dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., ce conferă

plenitudine de competență în materie civilă judecătoriei, în lipsa unei dispoziții

exprese în acest sens, cererea urmează a fi soluționată de judecătorie, iar împrejurarea

că înscrisul a cărui anulare se solicită, ca urmare a denaturării adevărului cu

ocazia întocmirii sale, este un act premergător unui act administrativ este irelevant.

Judecătoria

Novaci, prin Încheierea din 21 iunie 2011, a c

onstatat ivit conflictul

negativ de competență între Judecătoria Novaci și Curtea de Apel Craiova și a înaintat

cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

Instanța a constatat că

sunt incidente dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., întrucât prin hotărâri

irevocabile Judecătoria Novaci și Curtea de Apel Craiova s-au declarat necompetente

material să judece aceeași pricină, conflictul negativ de competență urmând a fi

soluționat, potrivit art. 22 alin. (3) C. proc. civ., de instanța superioară comună,

respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, căreia instanța i-a înaintat dosarul

în baza art. 21 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Novaci, județul Gorj.

Pentru

a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Din

examinarea cererii de chemare în judecată, precum și a actelor și lucrărilor dosarului,

rezultă faptul că reclamantul

a înțeles să cheme în judecată pe pârâții C.G.

și V.D., pentru ca în baza art. 184 C. proc. civ. să se constate că inventarul bunurilor

ce aparțin domeniului public al comuna B.P., județul Gorj și supus spre aprobarea

Consiliului Local în ședința publică de la 27 august 1999, referitor la suprafața

de 5.186 mp, este întocmit ca urmare a săvârșirii infracțiunii de fals și, în consecință,

în baza art. 170 C. proc. pen. să se dispună anularea acestuia.

Potrivit art. 14

alin. (3) lit. a) C. proc. pen. „

repararea pagubei se face

potrivit dispozițiilor legii civile: a) în natură, prin restituirea lucrului, prin

restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin desființarea totală

ori parțială a unui înscris și prin orice alt mijloc de reparare”, iar potrivit

art. 184 C. proc. civ. „când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea penală

s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice

mijloace de dovadă”.

Potrivit

înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, pârâții din prezenta cauză au fost cercetați

penal la plângerea reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de fals referitoare

la același înscris, prin rezoluția nr. 986/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Novaci dispunându-se neînceperea urmăririi penale ca urmare a împlinirii termenului

de prescripție a răspunderii penale, astfel că față de dispozițiile art. 184 C.

proc. civ., este neîndoielnic că sarcina de a cerceta eventualul fals comis cu ocazia

emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate și de a dispune anularea

înscrisului fals revine instanței civile, textul legal nefăcând distincție în ce

privește natura actului consemnat în înscris.

În

conformitate cu dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., ce conferă plenitudine

de competență în materie civilă judecătoriei, în lipsa unei dispoziții exprese în

acest sens, cererea urmează a fi soluționată de judecătorie, iar împrejurarea că

înscrisul a cărui anulare se solicită ca urmare a denaturării adevărului cu ocazia

întocmirii sale este un act premergător unui act administrativ este irelevant.

Raportat

la aceste dispoziții legale și la situația de fapt, Înalta Curte, în acord cu considerentele

reținute de către Curtea de Apel Craiova, constată că raportul juridic dedus judecății

are natură civilă, fiind neîndoielnic

că nu instanței de contencios

administrativ îi revine competența de a cerceta pe cale incidentală falsul și de

a anula înscrisul falsificat.

Chiar dacă inventarul

a cărui anulare se solicită constituie un act premergător adoptării H.G. 973/2002,

act administrativ emis de o autoritate publică centrală, este evident că în cauză

nu se poate pune problema stabilirii competenței instanței de contencios administrativ

în raport de dispozițiile art. 10 Legea nr. 554/2004, atât timp cât, în mod concret,

competența aparține instanței civile de drept comun.

Având în vedere faptul

că reclamantul nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al

autorității administrative, sau refuzul soluționării în termen legal a unei cereri,

Înalta Curte constată că în pricina de față nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) și i), art. 2 alin. (2) și

art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004, care să atragă competența instanței de contencios

administrativ.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că în cauză competența de soluționare a litigiului aparține instanței de

drept comun, iar, având în vedere valoarea pretențiilor, aceasta este judecătoria,

care judecă, potrivit prevederilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate procesele

și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă

instanță, în favoarea Judecătoriei Novaci.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe C.E. și pe C.G. și V.D., în favoarea Judecătoriei Novaci - județul Gorj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2011.