ÎCCJ, decizie (scj.ro #82588)

Contract de întreținere. Testament. Lipsa

discernământului persoanei care se obligă

Capacitatea de a contracta cât și

consimțământul valabil al părții care  se obligă sunt, potrivit

art.948 C.civ. și ale prevederilor Decretului nr.31/1954, condiții esențiale

pentru valabilitatea actelor juridice, lipsa oricăreia din ele fiind

sancționată cu nulitatea..

Secția

civilă, decizia nr.51 din 15 ianuarie 2003

Reclamantul B.V. a chemat în judecată civilă pe pârâții M.S. și M.L.

cerând  să se dispună anularea contractului de întreținere

încheiat între defuncta O.R. pe de o parte, și pârâți pe de altă parte, la 25

ianuarie 1999, anularea testamentului defunctei în favoarea acelorași pârâți,

autentificat de notarul public la 25 ianuarie 1999, constatându-se ca valabil

testamentul anterior, autentificat prin încheierea nr.1677 din 16 februarie

1987.

În susținerea acțiunii, reclamantul a afirmat că, în calitate de fiu natural al

defunctei O.R., a întreținut cu mama firească relații normale de afecțiune,

confirmate și prin instituirea sa ca moștenitor testamentar asupra întregii

averi prin testamentul autentificat sub nr.1677 din 16 februarie 1987; că, în

condițiile îmbolnăvirii mamei sale în ultimii ani de viață, diagnosticată cu

cancer și posibile meztastaze cerebrale, când se afla în faza terminală și era

lipsită de discernământ a fost condusă de pârâți la notarul public unde s-au

încheiat actele  autentice a căror anulare o

solicită.

În fața Tribunalului Cluj, reclamantul și-a precizat acțiunea arătând că

solicită constatarea nulității absolute a contractului de întreținere

dintre  defuncta  și  pârâți  pentru  lipsa

elementului  aleatoriu, întrucât aceștia din urmă aveau cunoștință la data

încheierii despre iminenta morții părții

contractante.

Soluționând cauza în fond, prin sentința civilă nr.157 din 9 aprilie 2001,

Tribunalul Cluj – secția civilă a admis acțiunea, a constatat nulitatea

absolută a actelor atacate și valabilitatea testamentului anterior al defunctei

în favoarea reclamantului și a dispus radierea înscrierilor din C.F. pe baza

actelor nule și evacuarea pârâților din imobilul defunctei

O.R.

Curtea de Apel Cluj – secția civilă a confirmat hotărârea primei instanțe prin

decizia civilă nr.197 din 8 noiembrie 2001, respingând ca nefondat apelul

declarat de pârâții.

Împotriva  hotărârii de mai sus, au declarat recurs pârâții și ,invocând

aplicarea greșită a legii, au susținut, în esență, că în conformitate cu

dispozițiile art.949 și 953 din C.civ.,  întrucât partea nu a fost

declarată incapabilă prin lege, consimțământul său nu a fost dat prin eroare,

smuls prin violență sau surprins prin dol, actele de dispoziție ale acesteia

sunt pe deplin valabile.

Recursul nu este fondat.

Capacitatea de a contracta cât și consimțământul valabil al părții care se

obliga, sunt potrivit dispozițiilor art.948 C.civ. și ale prevederilor

explicite din Decretul nr.31/1954, condiții esențiale pentru valabilitatea

actelor juridice, lipsa oricăreia dintre ele fiind sancționată cu nulitatea.

Așa fiind în prezenta  dovedirii fără echivoc a lipsei discernământului

părții la data facerii actului din cauze de boală, nu se poate concepe

existența consimțământului valabil ca expresie a libertății de voință.

Or, în cauză,  concluzia a fost impusă pe baza constatărilor științifice

medico-legale constante, întemeiate pe acte medicale oficiale întocmite în

succesiunea bolii, analizate și atestate prin Raportul de constatare

medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală  - Laboratorul

Exterior Cluj, prin Expertiza medico-legală psihiatrică eliberată de aceeași

instituție cât și prin Raportul de noua expertiză medico-legală a Institutului

de Medicină Legală „Mina Minovici” București, prin lămurirea tuturor aspectelor

referitoare și la momentul  abolirii discernământului bolnavei, plasat

oricum înaintea datei de 25 ianuarie 1999.

Așa fiind recursul a fost  respins ca nefondat.