ÎCCJ, decizie (scj.ro #83050)

Contract de antrepriză. Penalități de întârziere. Termenul de la care încep să curgă penalitățile Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Dispoziții generale de procedură Index alfabetic: contract de antrepriză - penalități de întârziere - termen C. proc. civ., art. 102, art. 379 C. civ., art. 1169 În cazul în care părțile unui contract de antrepriză au stabilit prin acordul lor de voință termenul de la care încep să curgă penalitățile de întârziere nu sunt incidente dispozițiile art. 102 din Codul de procedură civilă care vizează doar termenele procedurale.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4128 din 14 decembrie 2011 Prin cererea adresată Tribunalului București, reclamanta SC S. 2000 SRL București a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA București, solicitând ca aceasta să fie obligată la executarea lucrărilor de finisaje și instalații și remedierea defecțiunilor de care este ținută conform art. 7 pct. 3 din contractul de antrepriză nr. 281/2004, constatate prin procesul-verbal de predare primire și minuta din 8 aprilie 2008, și la constituirea biletului la ordin în favoarea reclamantei în procent de 5% din valoarea totală a contractului de antrepriză, reprezentând cuantumul garanției pentru lucrările privind structura de rezistență, finisaje și instalație și construcție a imobilului situat în București, sector 1, conform art. 7.1 din contractul de antrepriză.

Pârâta SC C. SA București a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 312.036,28 lei, reprezentând contravaloare lucrări conform contractului de antrepriză.

Reclamanta SC S. 2000 SRL București a invocat excepția de neexecutare a contractului de antrepriză, precum și dreptul de retenție asupra sumei de 312.036,28 lei, ca formă de aplicare a excepției de neexecutare în baza dispozițiilor art. 7.1 din contractul de antrepriză.(…) Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, a respins acțiunea reclamantei-pârâte SC S. 2000 SRL București, a admis în parte cererea reconvențională, obligând-o pe reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei reclamante suma de 102.223,085 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente sumei de 312.036,28 lei, calculate de la 29 august 2008 până la 25 februarie 2010 (…), respingând capătul de cerere privind plata debitului în cuantum de 312.036,28 lei, ca rămas fără obiect, așa cum rezultă din sentința comercială nr. 7763/2010.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că raportul de expertiză confirmă efectuarea tuturor lucrărilor specificate în anexa nr. 1 la procesul-verbal de recepție și în minuta din 8 aprilie 2008, susținerile reclamantei de la pct. 7 din minută neputând fi verificate din culpa reclamantei, care nu a asigurat accesul expertului în apartamentul de la etajul 4 și, coroborând aceste concluzii cu efectuarea operațiunii de achitare a debitului restant de 312.036,28 lei de către reclamantă, dar și cu faptul că la 28 august 2008 a expirat perioada de garanție, nemaifiind justificată constituirea garanției prin emiterea unui nou bilet la ordin, a apreciat cele două capete de cerere ca fiind nefondate, conform art. 969 C. civ.

Având în vedere că suma datorată de reclamantă a fost achitată abia la data de 25 februarie 2010, tribunalul a reținut că aceasta urmează să plătească pârâtei, în temeiul art. 8.5 din contract, penalități de întârziere în sumă de 102.223,08 lei, pentru perioada 29 august 2008 – 25 februarie 2010 și că, prin achitarea în timpul soluționării litigiului a sumei datorate către pârâtă, capătul de cerere referitor la plata debitului în sumă de 312.036,28 lei, a rămas fără obiect. Împotriva acestei sentințe ambele părți au declarat apel.

Prin decizia nr. 223/2011, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității și a lipsei de interes privind apelul declarat de pârâta SC C. SA București; a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC S. 2000 SRL București; a admis apelul reclamantei pârâte, a schimbat în parte sentința comercială atacată și a obligat-o pe reclamantă să plătească acesteia suma de 249.990 lei, reprezentând penalități de întârziere, calculate pentru perioada 8 mai 2007 – 25 februarie 2010 (…), menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a apreciat că pârâta justifică interes în promovarea apelului, deoarece a urmărit plata penalităților de întârziere, iar solicitarea subsidiară a penalităților aferente sumei restante de 110.140,30 lei, nu poate fi considerată o cerere nouă în apel, astfel că a respins excepțiile invocate de apelanta-reclamantă privind inadmisibilitatea și lipsa de interes în promovarea căii de atac a apelului de către apelanta-pârâtă.

De asemenea, a reținut temeinicia și legalitatea hotărârii atacate în raport de motivele invocate de reclamanta SC S. 2000 SRL București, constatând că în mod legal prima instanță a interpretat și aplicat art. 7.1 din contractul de antrepriză, apreciind corect că reclamanta este decăzută din dreptul de a invoca în calea de atac modul de calcul al penalităților, având în vedere că nu s-a opus acestora la termenul când au fost depuse precizările pârâtei-reclamante privind obiectul cererii reconvenționale.

Sub aspectul motivelor pârâtei, SC C. SA București cu privire la cuantumul penalităților a apreciat că raționamentul primei instanțe nu poate fi menținut deoarece obligațiile celor două părți, respectiv plata facturilor și emiterea biletului la ordin cu titlu de garanție de bună execuție, au naturi diferite și nu se pot compensa legal și nici judiciar, neputând fi reținută nici posibilitatea invocării excepției de neexecutare a contractului de către beneficiar, în condițiile în care între cele două obligații, deși izvorâte din același contract, nu există reciprocitate directă și nici simultaneitate, astfel că reclamanta a efectuat un calcul corect, nemaifiind necesar un raport de expertiză pentru verificarea unei simple operațiuni matematice.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond. În motivarea recursului a arătat că hotărârea atacată este nelegală, instanța schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, în sensul că a înlăturat dispozițiile art. 7.1 din contractul de antrepriză prin neobligarea pârâtei la emiterea și predarea titlului de valoare privind garanția de bună execuție. Recurenta a susținut, de asemenea, că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv art. 1169 C. civ., art. 102 și art. 379 C. proc.

civ., față de împrejurarea că a contestat penalitățile de întârziere cerute de intimată prin întâmpinare, arătând că modalitatea de calcul este eronată, nefiind corectă aprecierea instanței în sensul că, prin precizările aduse modului de calcul al penalităților după finalizarea debitului principal, reclamanta nu s-a opus la termenul la care acestea au fost depuse și nici la termenul imediat următor, fiind decăzută din dreptul de a invoca acest aspect în calea de atac. Intimata pârâtă SC C. SA București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., hotărârea atacată poate fi modificată dacă instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, reglementare care vizează situația în care judecătorii procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății, în condițiile existenței unor clauze clare și precise. Examinând hotărârea atacată s-a constatat că instanța de apel a apreciat că obligația prevăzută de art. 7.1 din contractul de antrepriză nu a fost îndeplinită, nepredarea biletului la ordin echivalând cu neemiterea lui, astfel că reclamanta nu a beneficiat de garanție, și cum perioada de garanție a expirat la 28 august 2008, a considerat că nu se mai justifică constituirea unei garanții prin emiterea unui alt bilet la ordin, întrucât ar contraveni dispozițiilor precitatului articol.

Raportând această motivare cerințelor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pe care și-a întemeiat recurenta susținerea nelegalității deciziei atacate, este evident că judecătorii din apel nu s-au substituit părților contractante, nu au modificat sau înlocuit dispozițiile art. 7.1 din contractul de antrepriză și nu au schimbat natura juridică a contractului, dimpotrivă, au aplicat dispozițiile contractuale conform voinței exprimate a părților, astfel că motivele invocate în susținerea acestui motiv nu pot fi primite. În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea greșită a art. 1169 C. civ. și art. 102 și art. 379 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că nu poate fi primită nici critica nelegalității deciziei atacate pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Este de reținut că în mod legal instanța de apel a apreciat că reclamanta nu s-a opus modului de calcul al penalităților după finalizarea debitului principal, așa cum a cerut pârâta-reclamantă prin precizările aduse obiectului cererii reconvenționale, astfel că această lipsă de diligență a reclamantei-pârâte nu poate fi acoperită în calea de atac și că, în mod legal, instanța a raportat penalitățile la toată perioada reținerii de către reclamantă a sumei de 312.036,28 lei, respectiv 8 mai 2007 – 25 februarie 2010. De asemenea, este de apreciat că art. 102 C. proc. civ., care reglementează curgerea termenelor procedurale și art. 379 C. proc.

civ., care reglementează condițiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o creanță pentru a putea fi justificată efectuarea urmăririi silite, nu sunt incidente în cauză deoarece, pe de-o parte, termenul de la care încep să curgă penalitățile este reglementat de art. 4.3 din contractul de antrepriză, și nicidecum de art. 102 C. proc. civ. care vizează doar termenele procedurale, iar, pe de altă parte, în speță nu sunt îndeplinite condițiile cumulative ale unei creanțe pentru justificarea efectuării urmăririi silite în condițiile art. 379 C. proc. civ., aceste dispoziții nefiind analizate de instanța de apel și nici invocate de părți în soluționarea acestei căi de atac. Chiar dacă referirea recurentei la art. 1169 C. civ.

și art. 102 și 379 C. proc. civ. este privită de aceasta ca o consecință a stabilirii eronate, în apel, a cuantumului penalităților de întârziere raportată la termenul de la care încep să curgă penalitățile precum și a individualizării de către reclamantă a perioadei pentru care se datorează penalitățile, stabilirea cuantumului penalităților nu a fost analizată în apel în raport de aceste dispoziții legale, iar recursul poate fi exercitat numai pentru motivele ce au făcut analiza instanței de apel. Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.