ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 260/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 260/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 25

ianuarie 2007, reclamantul Sindicatul Salariaților din Învățământ a chemat în judecată

pe pârâtul Guvernul României - reprezentat prin Primul Ministru, solicitând ca prin

sentința ce se va pronunța să se dispună anularea art. 1 alin. (3) din H.G. din

15 septembrie 2006, privind stabilirea unor măsuri pentru desfășurare în bune condiții

a celei de a XI-a Reuniuni la nivelul șefilor de stat și guvern a Organizației Internaționale

a Francofoniei.

În motivarea acțiunii

s-a arătat ca art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221 din 15 septembrie 2006, interzice

expres salarizarea suplimentară sau acordarea de timp liber corespunzător pentru

activitatea prestată în plus, contravenind prevederilor art. 132 și art. 137

alin. (2) C. muncii, art. 40 alin. (3) lit. c) din Contractul Colectiv de Muncă

Unic la Nivel Național pe anii 2005-2006, ale art. 20 alin. (3) și art. 36

alin. (1) lit. i) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ

și ale art. 19 alin. (3) și art. 35 alin. (1) lit. h) din Contractul Colectiv de

Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Reclamantul a susținut

ca toate aceste texte reglementează expres acordarea de timp liber corespunzător

și a unui spor de salariu pentru activitatea prestata în zilele nelucrătoare, în

categoria zilelor nelucrătoare fiind incluse în zilele de repaus săptămânal (sâmbăta

și duminica).

A mai arătat reclamantul,

că membrii de sindicat sunt prejudiciați în dreptul lor de a beneficia de o zi liberă

plătită și de un spor de 100% din salariul de bază, pentru activitatea desfășurată

în zilele de 07, 14 și 21 octombrie 2006, dar și de dreptul de a beneficia de un

repaus săptămânal de 2 zile consecutive, în săptămânile 02-08 octombrie și 16-22

octombrie 2006, salariații beneficiind de o singură zi liberă.

Totodată, s-a mai susținut

ca art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 încalcă și prevederile art. 41 alin.

(5) din Constituția României, potrivit cărora dreptul negocierii colective în materie

de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.

Pârâtul Guvernul României

- Cancelaria Primului Ministru a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive a Primului Ministru, având în vedere că potrivit

art. 2 alin. (1) pct. 5 H.G. nr. 197/2005 privind organizarea și funcționarea Secretariatului

General al Guvernului, este cel care asigură reprezentarea Guvernului în fața instanțelor

judecătorești.

Prin sentința civilă

nr. 987 din 11 aprilie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

Primului Ministru, ca nefondată, și a respins și acțiunea formulată de reclamantul

Sindicatul Salariaților din Învățământ, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că pârâtul Guvernul României este emitentul hotărârii

a cărei anulare se solicită de reclamant, aceasta fiind semnată de Primul Ministru,

iar prin decizia Primului Ministru nr. 427/2005, Primul Ministru este reprezentat

în fața instanțelor de judecată de Cancelaria Primului Ministru, prin Direcția Generală

Juridică. A apreciat prima instanță că acest lucru este valabil atunci când Primul

Ministru este chemat în judecată ca pârât, ceea ce nu este cazul în speță, unde

pârât este Guvernul României, iar împrejurarea că este reprezentat de Primul Ministru

sau de Secretariatul General al Guvernului, este o problemă adiacentă care nu atrage

nulității de fond, impunându-se respingerea excepției lipsei calității procesuale

pasive invocată de pârât.

Pe fondul cauzei, instanța

de fond a apreciat cererea reclamantului ca fiind nefondată, acesta făcând o interpretare

eronată a dispozițiilor legale invocate, deoarece în speță, a fost o situație specială

și anume reuniunea la nivelul șefilor de stat și guvern a Organizației Internaționale

a Francofoniei motiv pentru care, în vederea desfășurării în bune condițiuni a evenimentului

menționat, s-au acordat trei zile libere, necontestate de reclamant, zile libere

care au reprezentat diminuarea timpului de muncă din săptămâna 25-29 septembrie

2006 și care, în mod normal, urmau să fie recuperate cum s-a stabilit prin hotărâre.

În consecință, a constatat

instanța că nu se poate invoca încălcarea dispozițiilor arătate de reclamant privind

acordarea de timp liber corespunzător și a unui spor la salariu pentru activitatea

prestată în zilele nelucrătoare de sâmbătă 07, 14 și 21 octombrie 2006, care reprezintă

zile de repaus săptămânal.

S-a mai reținut că invocarea

de către reclamant a art. 132 C. muncii nu este aplicabil în speță, deoarece acesta

se referă la timpul de muncă care depășește atât durata normală, cât și numărul

de zile lucrătoare, or în cauză se pune problema recuperării zilelor libere acordate

în timpul săptămânii lucrătoare și nu o compensare a muncii prestate suplimentar.

A concluzionat Curtea

de Apel București că dispozițiile H.G. nr. 1221/2006 nu încalcă prevederile

art. 41 alin. (5) din Constituția României privind caracterul obligatoriu al convențiilor

colective, deoarece potrivit art. 243 alin. (1) C. muncii și art. 7 alin. (2) din

Legea nr. 130/1996, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru

părți, astfel încât cererea reclamantului nu este rezonabilă.

Împotriva sentinței civile

nr. 987 din 11 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul Sindicatul

Salariaților din Învățământ București, prin care s-a solicitat admiterea căii de

atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, așa

cum a fost formulată.

A învederat recurentul,

prin motivele de recurs, că instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, a apreciat

că cererea reclamantului „nu este rezonabilă” și a respins acțiunea ca nefondată.

De asemenea, a arătat reclamanta că sentința a fost pronunțată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii, că aceasta nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină

și că instanța de judecată nu și-a exercitat nici rolul activ pentru aflarea adevărului.

A precizat recurentul

ca prin aplicarea art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 membrii săi de sindicat

sunt prejudiciați în dreptul lor de a beneficia de o zi liberă și de un spor de

100% din salariul de bază pentru activitatea desfășurată în zilele de 07, 14 și

21 octombrie 2006 - drept consacrat de art. 36 alin. (1) lit. i) din Contractul

Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ și art. 35 alin. (1) lit. h)

din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Municipiului

București - dar și de dreptul de a beneficia de un repaus săptămânal de două zile

consecutive - în săptămânile 02-08 octombrie, 09-15 octombrie și 16-22 octombrie

2006 salariații beneficiind de o singură zi liberă, în contradicție totală cu prevederile

art. 132 C. muncii.

Sub acest aspect, recurentul

a arătat că în mod total eronat instanța de fond a apreciat ca art. 132 C.

muncii nu este aplicabil în speță, deoarece textul art. 132 alin. (1)-(3) vizează

în exclusivitate zilele de repaus săptămânal, care, potrivit legii, trebuie să se

acorde obligatoriu în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. În condițiile

în care C. muncii reglementează obligativitatea a două zile consecutive de repaus

săptămânal - care nu s-au acordat în săptămânile 02-08 octombrie, 09-15 octombrie

și 16-22 octombrie 2006 - era imperios necesar că, în situația în care acest lucru

nu era posibil, să se acorde compensările stabilite de convențiile colective, fapt

interzis expres prin art. 1 alin. (3) din actul administrativ normativ atacat.

Totodată, a menționat

recurentul, din cuprinsul sentinței recurate nu rezultă motivele pentru care instanța

de fond a respins argumentul întemeiat pe dispozițiile art. 137 alin. (2) C.

muncii, astfel că hotărârea atacată nu cuprinde nici motivele pe care se întemeiază.

În același timp, reclamantul

a relevat că prima instanță a reținut în mod greșit că nu au fost încălcate dispozițiile

art. 41 alin. (5) din Constituția României privind caracterul obligatoriu al convențiilor

colective, fiind evident ca dispozițiile art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006

interzic expres salarizarea suplimentară sau acordarea de timp liber corespunzător

pentru activitatea prestată sâmbăta, aceste drepturi fiind garantate prin contractele

colective de muncă aplicabile. Mai mult, s-a arătat, că a fost încălcat și principiul

general consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României, în condițiile în

care printr-o hotărâre de Guvern (emisă în aplicarea legii) se încalcă, de fapt,

dispozițiile unei legi, respectiv a C. muncii.

A mai învederat recurenta

că, în opinia sa, Guvernul României și-a exercitat abuziv dreptul de apreciere prin

inserarea în cuprinsul art. 1 al H.G. nr. 1221/2006 a alin. (3) potrivit căruia

„Prestarea muncii în zilele de sâmbătă, potrivit alin. (2), nu conferă dreptul de

salarizare suplimentară sau acordarea de timp liber corespunzător”. Prin acest text,

executivul încalcă voința părților contractelor colective de muncă, ceea ce denotă

caracterul abuziv al acestei decizii, și încalcă prevederile art. 7 alin. (2) ale

Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă potrivit căruia „contractele

colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea

părților”, precum și ale art. 30 alin. (1) din același act normativ, conform căruia

„executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”.

La nivel de ramură învățământ,

s-a încheiat contract colectiv de muncă unic, acesta fiind înregistrat la Ministerul

Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 5521/01 din 09 ianuarie 2004 și

publicat în M. Of. al României, Partea a V-a nr. 11/28.07.2004. Conform art. 36

alin. (1) lit. i) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ

„personalul din învățământ care prestează activitate într-o zi de repaus săptămânal,

zi liberă sau de sărbătoare legală ori religioasă beneficiază de o zi liberă plătită

și de un spor de 100% din salariul de bază”.

În temeiul contractului

la nivel de ramuă, a fost încheiat Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul

Inspectoratului Școlar al Municipiului București, înregistrat la Direcția pentru

Dialog, Familie și Solidaritate Sociala cu nr. 1553 din 09 martie 2004, care, la

art. 35 alin. (1) lit. h) reiterează dispozițiile contractului de nivel superior,

stipulând la lit. h) că „pentru activitatea prestată într-o zi de repaus săptămânal,

zi liberă sau de sărbătoare legală ori religioasă, salariatului i se acordă o zi

liberă plătită și un spor de 100% din salariul de bază.”

Prin întâmpinarea formulată

în cauză Cancelaria Primului Ministru a solicitat respingerea recursului declarat

de Sindicatul Salariaților din Învățământ București ca nefondat.

În speță, a învederat

intimatul, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 132 C. muncii, întrucât în cazul

prevăzut de H.G. nr. 1221/2006 munca prestată în zilele de repaus săptămânal reprezintă

o măsură de recuperare a zilelor libere acordate în cadrul săptămânii lucrătoare

25-29 septembrie 2006, când timpul de muncă a fost considerabil mai mic decât durata

normală, reglementată de art. 109 alin. (1) C. muncii. În concret, în săptămâna

25-29 septembrie 2006, salariații din sectorul public au avut 5 zile de repaus săptămânal

în loc de 2 zile, cum prevede art. 110 alin. (1) C. muncii.

De asemenea, intimatul

a susținut că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 137 alin. (2) C. muncii,

care se referă la munca prestată în zilele de sărbătoare legală, în condițiile în

care recuperarea zilelor libere acordate în cadrul săptămânii lucrătoare 25-29 septembrie

2006 nu s-a făcut în zile de sărbătoare legală.

În fine, în ceea ce privește

prevederile contractelor colective de muncă, invocate de recurent, s-a precizat

că acestea nu sunt nici ele aplicabile în speță, neavând forță juridică superioară

unei hotărâri de Guvern, atâta vreme cât art. 243 alin. (1) C. muncii și art. 7

alin. (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă prevede că

executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.

Recursul este nefondat.

Prevederea legală atacată

în contencios administrativ de către recurenta Sindicatul Salariaților din Învățământ

București este cuprinsă în art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221 din 13 septembrie

2006 privind stabilirea unor măsuri pentru desfășurarea, în bune condiții, a cele

de-a XI-a Reuniuni la nivel de șefi de state și de guvern a Organizației Internaționale

a Francofoniei, publicată în M. Of., Partea I nr. 782/15.09.2006 și are următorul

conținut „Prestarea muncii în zilele de sâmbătă, potrivit alin. (2), nu conferă

dreptul la salarizare corespunzătoare sau acordarea de timp liber corespunzător”.

Aceasta dispoziție legală

este nelegală, întrucât intră în coliziune cu prevederile actelor normative cu forță

juridică superioară, în special cu art. 132 alin. (3) C. muncii, care stabilește

că în situația în care repausul săptămânal se acordă în alte zile decât sâmbăta

și duminica, salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul

colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă. Acest text

normativ nu poate fi interpretat în sensul indicat de intimatul-pârât Guvernul României,

C. muncii stabilind imperativ și nu facultativ, în sarcina angajatorilor, obligația

acordării unui spor la salariu.

Pe de altă parte, dispozițiile

cuprinse în art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 sunt nelegale și datorită faptului

că prin acestea s-au încălcat prevederile art. 41 alin. (5) din Constituția României

care dispun că dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul

obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate, art. 7 alin. (2) și (30)

alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit

cu care contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale,

constituie legea părților, iar executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie

pentru părți, prevederile art. 36 alin. (1) lit. i) din Contractul Colectiv de Muncă

Unic la Nivel de Ramură Învățământ, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității

Sociale și Familiei sub nr. 5521/01 din 09 ianuarie 2004, publicat în M. Of. Partea

a V-a, sub nr. 11 din 27 iulie 2004, precum și prescripțiile art. 35 alin. (1)

lit. h) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar

al Municipiului București, înregistrat la Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate

Socială cu nr. 1553 din 09 martie 2004, fiind vătămat dreptul salariaților din învățământ

de a beneficia de o zi liberă plătită și de un spor de 100% din salariul de bază.

Într-adevăr, potrivit

art. 36 alin. (1) lit. i) din și potrivit art. 35 alin. (1) lit. h) din Contractul

Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Municipiului București,

salariatul din învățământ beneficiază pentru activitatea prestată într-o zi de repaus

săptămânal, zi liberă sau de sărbătoare legală ori religioasă de o zi liberă plătită

și de un spor de 100% din salariul de bază.

Potrivit art. 9 alin.

(2) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ, „dacă contractul

nu este denunțat de niciuna din părți cu minimum 60 de zile înainte de data expirării

lui sau dacă niciuna din părți nu are inițiativa renegocierii lui, contractul se

prelungește automat pe o perioadă de un an”.

Nu rezultă din probele

dosarului că contractul colectiv de muncă menționat mai sus a fost denunțat sau

renegociat, nefiind îndeplinite cerințele art. 33 alin. (4) din Legea nr. 130/1996

privind contractul colectiv de muncă care impun cerința notificării organului la

care contractul a fost depus pentru înregistrare, pentru situația în care părțile

contractante constată încetarea efectelor acestuia.

În cauză, reclamanta a

dovedit vătămarea dreptului sau proteguit de lege, respectiv dreptul la repaus săptămânal,

reglementat de art. 37 alin. (2) din Constituție și de art. 132 C. muncii, acest

drept putând fi apărat de sindicat conform art. 9 din Constituția României.

Dreptul constituțional

la repaus săptămânal a fost așadar vătămat de intimatul Guvernul României care,

prin edictarea alin. (3) al art. 1 din H.G. nr. 1221/2006, a depășit limitele puterii

sale discreționare, de apreciere.

În aceste condiții, reținând

ca hotărârea atacată este nelegală și netemeinică și că recursul declarat în cauza

este fondat, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ. și prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

cu modificările și completările ulterioare, admiterea recursului formulat de Sindicatul

Salariaților din Învățământ București și modificarea sentinței civile nr. 987 din

11 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ

și fiscal, în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ și a anularii

art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 privind stabilirea unor măsuri pentru desfășurarea

în bune condiții a celei de-a XI-a Reuniuni la nivel de șefi de stat și de guverne

a Organizației Internaționale a Francofoniei, publicata în M. Of. Partea I nr. 782/15.09.2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Sindicatul Salariaților din Învățământ București, împotriva sentinței civile

nr. 987 din 11 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că admite acțiunea formulată de Sindicatul Salariaților din Învățământ

București.

Anulează art. 1 alin.

(3) din H.G. nr. 1221/2006 privind stabilirea unor măsuri pentru desfășurarea în

bune condiții a celei de a XI-a Reuniuni la nivel de șefi de stat și de guverne

a Organizației Internaționale a Francofoniei, publicată în M. Of. partea I nr. 782/15.09.2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2008.