ÎCCJ, decizie (scj.ro #84437)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84437) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Amendă judiciară dispusă de instanță în recurs. Scutirea sau reducerea amenzii. Instanța competentă. Recurs. Inadmisibilitate Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Partea generală. Acte procesuale și procedurale comune. Amenda judiciară Indice alfabetic : Drept procesual penal - amendă judiciară dispusă de instanța de recurs - scutirea sau reducerea amenzii C. proc. pen ., art. 198 alin. (2), art. 199 alin. (3), art. 385 1 1. Scutirea de amendă sau reducerea amenzii judiciare aplicate de către instanța de judecată pentru săvârșire uneia dintre abaterile prevăzute în art. 198 C. proc. pen. poate fi dispusă, potrivit art. 199 alin. (3), numai de instanța care a aplicat amenda. 2. Recursul declarat împotriva deciziei prin care instanța de recurs a respins cererea privind scutirea de amendă sau reducerea amenzii judiciare aplicate pentru săvârșirea, cu ocazia judecății recursului, a uneia dintre abaterile prevăzute în art. 198 C. proc.
pen. este inadmisibil, întrucât deciziile pronunțate de instanța de recurs nu pot fi atacate cu recurs, conform art. 385 1 din același cod. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 5064 din 9 septembrie 2005 Prin decizia penală nr. 414 din 7 iulie 2005, Curtea de Apel Galați a respins cererea formulată în temeiul art. 199 C. proc. pen. de petentul G.G., având calitatea de avocat, privind scutirea de plata amenzii judiciare aplicată acestuia prin decizia penală nr. 399 din 27 iunie 2005 a aceleiași instanțe pentru săvârșirea, cu ocazia judecății recursului, a abaterii prevăzute în art. 198 alin. (2) din același cod. Recursul declarat de petent este inadmisibil. Potrivit art. 199 alin. (3) C. proc.
pen., numai instanța de judecată care a aplicat sancțiunea, dacă persoana amendată justifică de ce nu a putut îndeplini obligația sa, apreciind, dispune scutirea sau reducerea amenzii. Totodată, art. 385 1 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. prevede că pot fi atacate cu recurs numai deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel. În speță, decizia atacată, pronunțată de Curtea de Apel Galați ca instanță de recurs, excede sfera de aplicare a prevederilor art. 385 1 C. proc. pen., având caracter definitiv. În consecință, recursul exercitat, nefiind încuviințat de lege, a fost respins ca inadmisibil.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.