ÎCCJ, decizie (scj.ro #85042)

7. Impozit pe clădiri. Scutire pe impozit pentru clădirile construite sau dobândite pe bază de credit în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 19/1994. Condiții de acordare. Excepție de nelegalitate a dispozițiilor cuprinse la pct. 25 și 26 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004. Excepție respinsă. Codul Fiscal, art. 284 alin. (13) Codul de procedură fiscală, art. 23 și 79 În temeiul art. 284 alin. (13) din Codul Fiscal, impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirea realizată pe bază de credite, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuințe, aprobată cu modificări prin Legea nr. 82/1995, cu modificările și completările ulterioare.

Nu reprezintă o adăugare la lege faptul că prin prevederile Normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal, în vederea acordării acestei facilități fiscale, persoanelor fizice care au dobândit dreptul de proprietate asupra clădirii pe bază de credit, le-a fost impusă obligația de a prezenta la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale, o cerere însoțită de originalul și copia actelor ce atestă această calitate, prevederile în cauză fiind în conformitate atât cu dispozițiile legale în aplicarea cărora au fost emise, cât și cu cele cuprinse în art. 23 și 79 din Codul de procedură fiscală. I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3545 din 25 septembrie 2007 Notă: Instanța a avut în vedere dispozițiile Codului de procedură fiscală publicat în M.Of.

nr. 863 din 26/09/2005, cu modificările și completările ulterioare. La data de 19 iunie 2006 IL și IR au formulat în contradictoriu cu Primăria municipiului Botoșani și terțul poprit Banca C, Sucursala Botoșani, contestație la executare susținând că în mod nelegal s-a stabilit în sarcina lor, obligația de plată la bugetul local a impozitului pe clădiri în valoare de 682, 70 RON. Contestația la executare silită prin poprire formează obiectul dosarului nr.2510/193/2006 al Judecătoriei Botoșani, iar pe parcursul judecării cauzei, contestatorii au invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor cuprinse la punctul 25 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.44/2004.

Prin sentința civilă nr.31 din 26 februarie 2007, Curtea de Apel Suceava, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins această excepție ca neîntemeiată, reținând că dispozițiile pct.25 și 26 ale normelor metodologice mai susmenționate sunt concordante cu reglementarea legală în vigoare la data adoptării lor. Că în realitate, contestatorii disociază facilitățile instituite de Codul Fiscal, de celelalte obligații legale care le revin potrivit Codului de procedură fiscală, considerând greșit că sunt îndreptățiți în mod automat la scutire de plata impozitului pe clădiri o perioadă de 10 ani de la dobândirea bunului imobil, indiferent de respectarea obligației de depunere a declarației fiscale.

Hotărârea a fost atacată cu recurs de către IL și IR. În opinia lor, excepția de nelegalitate invocată în fața instanței de drept comun era admisibilă, deoarece dispozițiile de la pct.25 și 26 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr.44/2004, adaugă la lege, atâta timp cât ele au prevăzut obligația de depunere a unei cereri la autoritatea publică competentă și stabilesc că perioada de scutire începe de la data de întâi a lunii următoare celei de prezentare a cererii, iar nu de la data dobândirii locuinței. Criticile nu sunt întemeiate. Dispozițiile art.250 alin. (3) din Codul fiscal adoptat prin Legea nr.571/2003, în vigoare la data emiterii titlului executoriu în sarcina contestatorilor, au prevăzut că impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirile realizate pe bază de credite, în conformitate cu O.G.

nr.19/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuințe, aprobată prin Legea nr.82/1995, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit normei conținută în alineatul următor al aceluiași articol, scutirea de impozit prevăzută la alin. (3) se aplică pentru o clădire timp de 10 ani de la data dobândirii acesteia. În cazul înstrăinării clădirii, scutirea de impozit nu se aplică noului proprietar. Dispozițiile cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. nr.44/2004 au stabilit, la rândul lor, facilitatea fiscală recunoscută persoanelor fizice care au dobândit dreptul de proprietate asupra clădirii pe bază de credit, stipulând totodată, la pct.26, obligativitatea prezentării de către acele persoane, la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale a unei cereri, însoțită de originalul și copia actelor ce le atestă această calitate.

Din coroborarea acestor prevederi cu cele conținute în art.23 și 79 ale Codului de procedură fiscală, rezultă că pentru a beneficia de scutire de plată a impozitului pe clădiri, este necesară și obligatorie depunerea unei declarații fiscale pe baza căreia organul fiscal să constate apoi, scutirea. În cazul de față însă, contestatorii IL și IR, coproprietari ai unui apartament contractat ca urmare a unui credit, disociază facilitățile acordate de Codul fiscal, de obligațiile corelative care le revin conform reglementării cu caracter procedural cuprinsă în Codul de procedură fiscală, susținând fără temei că sunt îndreptățiți la scutire de plata impozitului pe clădiri timp de 10 ani chiar și în lipsa unei cereri, respectiv declarație fiscală.

Apreciind așadar, că dispozițiile pct.25 și 26 ale normelor metodologice nu aduc atingere dreptului persoanelor de a beneficia de scutire de la plata impozitului, nici nu adaugă la lege și respingând excepția de nelegalitate, curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce a fost menținută prin respingerea recursului ca nefondat