ÎCCJ, decizie (scj.ro #85042)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85042) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Impozit pe clădiri. Scutire pe
impozit pentru clădirile construite sau dobândite pe bază de credit în
conformitate cu Ordonanța Guvernului nr.
19/1994. Condiții de acordare. Excepție de nelegalitate a
dispozițiilor cuprinse la pct. 25 și 26 din Normele Metodologice de aplicare a
Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
Excepție respinsă.
Codul Fiscal, art.
284 alin. (13)
Codul de procedură
fiscală, art. 23 și 79
În temeiul art. 284 alin. (13) din Codul
Fiscal, impozitul pe clădiri nu se datorează pentru
clădirea
realizată pe bază de credite, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr.
19/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor
lucrări publice și construcții de locuințe, aprobată cu modificări prin Legea nr.
82/1995, cu modificările și completările ulterioare.
Nu reprezintă
o adăugare la lege faptul că prin prevederile Normelor metodologice de aplicare
a Codului Fiscal, în vederea acordării acestei facilități fiscale, persoanelor
fizice care au dobândit dreptul de proprietate asupra clădirii pe bază de
credit, le-a fost impusă obligația de a prezenta la compartimentele de
specialitate ale autorităților administrației publice locale, o cerere însoțită
de originalul și copia actelor ce atestă această calitate, prevederile în cauză
fiind în conformitate atât cu dispozițiile legale în aplicarea cărora au fost
emise, cât și cu cele cuprinse în art. 23 și 79 din Codul de procedură fiscală.
I.C.C.J.,
Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 3545 din 25 septembrie 2007
Notă: Instanța a avut în vedere
dispozițiile Codului de procedură fiscală publicat în M.Of. nr.
863 din
26/09/2005, cu modificările și completările ulterioare.
La data de 19 iunie 2006 IL
și IR au formulat în contradictoriu cu Primăria municipiului Botoșani și
terțul poprit Banca C, Sucursala Botoșani, contestație la executare
susținând că în mod nelegal s-a stabilit în sarcina lor, obligația de plată
la bugetul local a impozitului pe clădiri în valoare de 682, 70 RON.
Contestația la executare
silită prin poprire formează obiectul dosarului nr.2510/193/2006 al
Judecătoriei Botoșani, iar pe parcursul judecării cauzei, contestatorii au
invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor cuprinse la punctul 25 alin.
(2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul
fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.44/2004.
Prin sentința civilă nr.31
din 26 februarie 2007, Curtea de Apel Suceava, Secția comercială, de
contencios administrativ și fiscal a respins această excepție ca
neîntemeiată, reținând că dispozițiile pct.25 și 26 ale normelor metodologice
mai susmenționate sunt concordante cu reglementarea legală în vigoare la
data adoptării lor.
Că în realitate,
contestatorii disociază facilitățile instituite de Codul Fiscal, de
celelalte obligații legale care le revin potrivit Codului de procedură
fiscală, considerând greșit că sunt îndreptățiți în mod automat la scutire
de plata impozitului pe clădiri o perioadă de 10 ani de la dobândirea
bunului imobil, indiferent de respectarea obligației de depunere a
declarației fiscale.
Hotărârea a fost atacată
cu recurs de către IL și IR.
În opinia lor, excepția
de nelegalitate invocată în fața instanței de drept comun era admisibilă,
deoarece dispozițiile de la pct.25 și 26 din Normele metodologice aprobate
prin H.G. nr.44/2004, adaugă la lege, atâta timp cât ele au prevăzut obligația
de depunere a unei cereri la autoritatea publică competentă și stabilesc că
perioada de scutire începe de la data de întâi a lunii următoare celei de
prezentare a cererii, iar nu de la data dobândirii locuinței.
Criticile nu sunt
întemeiate.
Dispozițiile art.250 alin.
(3) din Codul fiscal adoptat prin Legea nr.571/2003, în vigoare la data
emiterii titlului executoriu în sarcina contestatorilor, au prevăzut că
impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirile realizate pe bază de
credite, în conformitate cu O.G. nr.19/1994 privind stimularea investițiilor
pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuințe, aprobată
prin Legea nr.82/1995, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit normei conținută
în alineatul următor al aceluiași articol, scutirea de impozit prevăzută la
alin. (3) se aplică pentru o clădire timp de 10 ani de la data dobândirii
acesteia. În cazul înstrăinării clădirii, scutirea de impozit nu se aplică
noului proprietar.
Dispozițiile cuprinse în
Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. nr.44/2004
au stabilit, la rândul lor, facilitatea fiscală recunoscută persoanelor
fizice care au dobândit dreptul de proprietate asupra clădirii pe bază de
credit, stipulând totodată, la pct.26, obligativitatea prezentării de către
acele persoane, la compartimentele de specialitate ale autorităților
administrației publice locale a unei cereri, însoțită de originalul și copia
actelor ce le atestă această calitate.
Din coroborarea acestor
prevederi cu cele conținute în art.23 și 79 ale Codului de procedură
fiscală, rezultă că pentru a beneficia de scutire de plată a impozitului
pe clădiri, este necesară și obligatorie depunerea unei declarații fiscale pe
baza căreia organul fiscal să constate apoi, scutirea.
În cazul de față însă,
contestatorii IL și IR, coproprietari ai unui apartament contractat ca urmare a
unui credit, disociază facilitățile acordate de Codul fiscal, de obligațiile
corelative care le revin conform reglementării cu caracter procedural cuprinsă
în Codul de procedură fiscală, susținând fără temei că sunt îndreptățiți la
scutire de plata impozitului pe clădiri timp de 10 ani chiar și în lipsa
unei cereri, respectiv declarație fiscală.
Apreciind așadar, că dispozițiile pct.25 și 26 ale
normelor metodologice nu aduc atingere dreptului persoanelor de a beneficia
de scutire de la plata impozitului, nici nu adaugă la lege și respingând
excepția de nelegalitate, curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și
temeinică, ce a fost menținută prin respingerea recursului ca nefondat