ÎCCJ, decizie (scj.ro #83809)

Organizarea, conducerea sau finanțarea traficului internațional de droguri de mare risc. Trafic internațional de droguri de mare risc. Trafic de droguri de mare risc. Concurs de infracțiuni Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale.

Infracțiuni privind traficul și consumul ilicit de droguri Indice alfabetic: Drept penal - organizarea, conducerea sau finanțarea traficului internațional de droguri de mare risc - trafic internațional de droguri de mare risc - trafic de droguri de mare risc Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1) și (2), art. 10 1. În conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 și cu decizia nr. 38 din 22 septembrie 2008 pronunțată în recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, infracțiunea de organizare, conducere sau finanțare a faptelor prevăzute în art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000 constituie o infracțiune distinctă și, prin urmare, la încadrarea juridică a faptelor, se exclude raportarea infracțiunii prevăzute în art. 10 la faptele incriminate în art. 2 - 9. Organizarea, conducerea și finanțarea traficului internațional de droguri de mare risc și introducerea în țară de droguri de mare risc, rămasă în forma tentativei, se încadrează în dispozițiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 și în dispozițiile art. 20 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., referitoare la concursul de infracțiuni. 2. Cumpărarea de droguri de mare risc pe teritoriul unui stat străin, deținerea și transportul prin intermediul unor curieri al drogurilor de mare risc pe teritoriul mai multor state străine pentru a fi introduse în țară, inculpații fiind depistați pe traseul de deplasare spre România, în cadrul unei acțiuni de cooperare judiciară internațională între autoritățile române și autoritățile statului pe teritoriul căruia au fost depistați, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc prevăzută în art. 20 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în concurs. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3559 din 2 noiembrie 2012 Prin sentința nr. 5 din 6 ianuarie 2012 a Tribunalului București, Secția I penală, s-au dispus următoarele: În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost condamnați inculpații M.I., H.V. și V.D. la câte o pedeapsă de 11 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost condamnați aceiași inculpați la câte o pedeapsă de 18 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost condamnați aceiași inculpați la câte o pedeapsă de 18 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele trei pedepse aplicate, în final inculpații M.I., H.V. și V.D. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare, sporită la 20 de ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen., a fost aplicată inculpaților M.I., H.V.

și V.D. pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv aceea a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpaților M.I., H.V. și V.D. drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în cursul lunii aprilie 2011 (în perioada 1 - 13 aprilie 2011), inculpații M.I., V.D., H.V. și martorul I.M. (în prezent arestat și judecat în Germania, pentru aceleași fapte cercetate și în prezenta cauză) au organizat, condus și finanțat comiterea infracțiunii de trafic (internațional) de droguri de mare risc, respectiv cumpărarea și transportul unei cantități importante de cocaină din America Centrală (Republica Costa Rica), pe care au încercat să o introducă în România, prin intermediul altor persoane (G.l.

și G.D., în prezent arestați și ei în Germania) - „cărăuși” - care în prealabil înghițeau drogurile, porționate și încapsulate. Astfel, la data de 3 aprilie 2011, inculpatul M.I. și martorul I.M. i-au condus cu un autoturism pe coinculpații V.D., H.V., precum și pe martorul G.l. (unul din „cărăuși”) până la aeroportul din Budapesta, de unde au cumpărat pentru aceștia bilete de avion pentru ruta Budapesta - Managua, unde îi aștepta celălalt „cărăuș” - martorul G.D. Martorul I.M. a fost cel care i-a dat inculpatului H.V. banii pentru a achita contravaloarea biletelor de avion (6.000 USD). De la Budapesta s-au îmbarcat în cursa aeriană inculpații H.V., V.D. și martorul G.I., ceilalți întorcându-se în România.

Traseul urmat a fost Germania - Mexic - San Salvador - Nicaragua, de unde inculpații V.D., H.V., precum și pe martorul G.I., cu un taxi, s-au deplasat în Costa Rica, țară unde s-au cazat la un hotel, contravaloarea serviciilor fiind achitată de către inculpatul H.V. La datele de 5 aprilie 2011 și, respectiv, 6 aprilie 2011, inculpatul M.I. și martorul l.M. au efectuat câte un transfer bancar, prin intermediul numitului C.N., virând în Costa Rica suma totală de 7.000 USD, beneficiarul acestei sume de bani fiind coinculpatul V.D. În Republica Costa Rica, inculpații V.D. și H.V., cu suma de 7.000 USD primită din România, au cumpărat cantitatea de 1,8 kg cocaină, pe care, împreună cu cei doi „cărăuși” - martorii G.I.

și G.D. -, au porționat-o în capsule, pe care aceștia din urmă au îngurgitat-o, în vederea transportării și vânzării în municipiul București, de către inculpatul M.I. și martorul l.M. Inculpatul V.D. a fost persoana de încredere a coinculpatului M.I. și a martorului l.M., el fiind administratorul banilor. La data de 11 aprilie 2011, inculpatul M.I. și martorul l.M. au organizat deplasarea în Germania, pentru a-i prelua de la aeroport pe coinculpații H.V., V.D. și pe martorii G.I. și G.D. Astfel, inculpatul M.I. și M.G. au călătorit cu autoturismul marca P., iar martorii l.M. și A.C., cu autoturismul marca R. Pe traseul Ungaria - Austria - Germania, inculpații menționați au fost supravegheați de către organele judiciare de resort, în baza solicitărilor formulate de către organele de urmărire penală din România.

La data de 12 aprilie 2011, persoanele menționate mai sus s-au întâlnit pe aeroport. În autoturismul marca P., au urcat inculpații M.I., M.G., V.D. și H.V., iar în autoturismul marca R., martorii I.M., A.C. și cei doi „cărăuși” - G.I. și G.D. Din cauza modalității de transport al drogurilor de mare risc, care punea în pericol viața martorilor G.I. și G.D., în urma schimbului de informații prin canalele polițienești, autoturismul marca R. a fost oprit de către autoritățile judiciare din Republica Federală Germania, ocazie cu care s-a stabilit identitatea pasagerilor, respectiv I.M., A.C., G.I. și G.D., ultimii doi recunoscând că au îngurgitat cocaină, pe care au transportat-o din Managua. Urmare a radiografiei efectuate, s-a constatat faptul că ambii curieri au transportat cantitatea totală de 1,8 kg cocaină, primul având în corp 10 recipiente, iar cel de-al doilea, 91 de recipiente.

Inculpații M.I., M.G., V.D. și H.V., care se aflau în autoturismul marca P., au reușit să părăsească teritoriul Republicii Federale Germania, iar la data de 13 aprilie 2011 au fost depistați pe teritoriul României. Astfel, reține instanța de fond că în drept fapta inculpatului M.I. care, în perioada 1 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații H.V. și V.D., a încercat să introducă în România cantitatea de 1,8 kg de cocaină, pe care coinculpații H.V. și V.D. o cumpăraseră din Costa Rica, cu ajutorul „cărăușilor” G.I. și G.D., activitatea infracțională fiind depistată pe teritoriul Germaniei, unde au fost reținute și persoanele care îngurgitaseră drogurile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 20 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 1 - 13 aprilie 2011, prin intermediul inculpaților H.V. și V.D., a cumpărat din Costa Rica, a deținut și transportat până în Germania cantitatea de 1,8 kg de cocaină, cu ajutorul a doi „cărăuși”/curieri, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 1 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații H.V.

și V.D., a organizat, finanțat și coordonat activitatea de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc descrisă anterior, respectiv cumpărarea din Costa Rica a cantității de 1,8 kg de cocaină (banii necesari fiind trimiși de inculpatul M.I., prin intermediul altei persoane), transportul său în vederea introducerii în România, recrutarea, conducerea și aducerea „cărăușilor” la și de la aeroport, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de organizare, conducere și finanțare a infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 10 din Legea nr. 143/2000. Fapta inculpatului H.V. care, în perioada 1 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.I.

și V.D., a încercat să introducă în România cantitatea de 1,8 kg de cocaină, pe care inculpații H.V. și V.D. o cumpăraseră din Costa Rica, cu ajutorul „cărăușilor” G.I. și G.D., activitatea infracțională fiind depistată pe teritoriul Germaniei, unde au fost reținute și persoanele care îngurgitaseră drogurile, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 1 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.I. și V.D., a cumpărat din Costa Rica, a deținut și transportat până în Germania, cu ajutorul a doi „cărăuși”/curieri, cantitatea de 1,8 kg de cocaină, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 1 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.I. și V.D., a organizat, finanțat și coordonat activitatea de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc descrisă anterior, respectiv cumpărarea din Costa Rica a cantității de 1,8 kg de cocaină (banii necesari fiind trimiși de inculpatul M.I., prin intermediul altei persoane), transportul său în vederea introducerii în România, recrutarea, conducerea și aducerea „cărăușilor” la și de la aeroport, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de organizare, conducere și finanțare a infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului V.D. care, în perioada 1 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.I. și H.V., a încercat să introducă în România cantitatea de 1,8 kg de cocaină, pe care inculpații H.V. și V.D. o cumpăraseră din Costa Rica, cu ajutorul „cărăușilor” G.I. și G.D., activitatea infracțională fiind depistată pe teritoriul Germaniei, unde au fost reținute și persoanele care îngurgitaseră drogurile, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 1 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.I.

și H.V., a cumpărat din Costa Rica, a deținut și transportat până în Germania, cu ajutorul a doi „cărăuși”/curieri, cantitatea de 1,8 kg de cocaină, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 1 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.I.

și H.V., a organizat, finanțat și coordonat activitatea de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc descrise anterior, respectiv cumpărarea din Costa Rica a cantității de 1,8 kg de cocaină (banii necesari fiind trimiși de inculpatul M.I., prin intermediul altei persoane), transportul său în vederea introducerii în România, recrutarea, conducerea și aducerea „cărăușilor” la și de la aeroport, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de organizare, conducere și finanțare a infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 10 din Legea nr. 143/2000. Prin decizia nr. 181/A din 11 iunie 2012, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, a admis apelurile declarate de inculpații M.I., H.V.

și V.D. împotriva sentinței nr. 5 din 6 ianuarie 2012 a Tribunalului București, Secția I penală. A desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând în fond: 1. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului M.I. din infracțiunile prevăzute în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute în art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 18 ani închisoare și interzicerea, ca pedeapsă complementară, a exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 8 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea, ca pedeapsă complementară, a exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

pe o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit cele două pedepse principale astfel stabilite, urmând ca inculpatul M.I. să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului M.I. pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv aceea a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. A înlăturat aplicarea sporului de 2 ani închisoare.

2. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpații H.V. și V.D. pentru comiterea infracțiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpații H.V. și V.D. la câte o pedeapsă de 15 ani închisoare și interzicerea, ca pedeapsă complementară, a exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei închisorii. A redus durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., aplicată inculpaților pentru comiterea infracțiunii prevăzute în art. 20 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., la 7 ani. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit cele două pedepse principale de 11 ani închisoare și 15 ani închisoare, urmând ca inculpații H.V. și V.D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpaților H.V. și V.D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 7 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpaților, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

pe durata executării pedepsei principale. A înlăturat aplicarea sporului de 2 ani închisoare. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. Referitor la încadrarea juridică a faptelor, reține instanța de prim control judiciar că soluția dispusă de instanța de fond este criticabilă sub aspectul reținerii în sarcina inculpatului M.I. atât a infracțiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000, cât și a celei prevăzute în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Contrar instanței de fond, Curtea de Apel București a reținut că acțiunile întreprinse de inculpatul M.I., în vederea introducerii în țară a drogurilor, nu reprezintă acțiuni de sine stătătoare, de natură a constitui o infracțiune autonomă de introducere în țară de droguri, în formă tentată, ci se subsumează în integralitate laturii obiective a infracțiunii de organizare a traficului internațional de droguri de mare risc în formă consumată.

În acest sens reține Curtea de Apel București că toate acțiunile desfășurate de inculpatul M.I. în perioada 3 aprilie 2011 - 12 aprilie 2011 au constituit acte de organizare a transportului de cocaină, de conducere și de finanțare a introducerii în țară de droguri de mare risc. Finalitatea tuturor acestor acțiuni a fost aceea a introducerii în țară de droguri de mare risc, iar faptul că inculpatul M.I. „a încercat să introducă în România cantitatea de 1,8 kg de cocaină, prin intermediul coinculpaților H.V. și V.D.”, definește tocmai acest scop al activității de organizare/finanțare întreprinse, iar nu o activitate ilicită distinctă. De asemenea, reține instanța de prim control judiciar că activitățile complexe desfășurate de inculpatul M.I.

în organizarea transportului de droguri din data de 11 aprilie 2011 reflectă specificul laturii obiective complexe a faptei prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000. Ca atare, o corectă încadrare a faptei impune ca prevederile art. 10 din Legea nr. 143/2000 să fie reținute nu singure, ci prin raportare la dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pentru a se sublinia astfel, în mod integral, fapta concretă a cărei organizare a fost asigurată de inculpați, dar și sancțiunea ce poate fi aplicată. În privința inculpaților H.V. și V.D., reține Curtea de Apel București că aceștia au desfășurat activități legate de transportul și circulația drogurilor de mare risc însoțindu-i pe cei doi cărăuși pe traseul aerian parcurs pe teritoriul altor state, săvârșind astfel infracțiunile prevăzute în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 4 C. pen.

și art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că au procurat din Costa Rica cantitatea de 1,8 kg de cocaină și au încercat să o introducă în România cu ajutorul cărăușilor. Cu privire la infracțiunea prevăzută în art. 10 din Legea nr. 143/2000, reține Curtea de Apel București că cei doi inculpați nu au deținut calitatea cerută de lege pentru a fi subiecți activi ai infracțiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000, iar actele lor nu se subsumează unor activități de „organizare”, „conducere” sau „finanțare” în înțelesul laturii obiective a infracțiunii. Reține Curtea de Apel București că persoana ce a deținut calitatea de conducător a fost inculpatul M.I.; inculpații H.V.

și V.D. nu au avut autonomie decizională, ci doar s-au supus acțiunilor și măsurilor luate de inculpatul M.I. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București și inculpații M.I., H.V. și V.D. Criticile formulate de parchet vizează netemeinicia pedepselor aplicate inculpaților - caz de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., greșita încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului M.I. - caz de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. și comiterea unei grave erori de fapt ce a avut drept consecință greșita achitare a inculpaților H.V.

și V.D. - caz de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Recurenții inculpați invocă, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind că instanțele au comis o eroare gravă de fapt ce a avut drept consecință greșita lor condamnare. Este invocat de către inculpați și cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., precum și din perspectiva dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., apreciază Înalta Curte de Casație și Justiție că sunt întemeiate atât recursul declarat de parchet, cât și recursurile declarate de inculpați, însă numai în anumite limite, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare: Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că situația de fapt a fost bine stabilită de instanța de fond în baza unei analize coroborate și obiective a tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct și nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, faptele au fost comise cu forma de vinovăție cerută de textul de incriminare, în mod corect reținând instanța de fond că în cauză sunt întrunite condițiile angajării răspunderii penale a inculpaților pentru faptele reținute în sarcina lor.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor, reține Înalta Curte de Casație și Justiție că instanța de fond a realizat o corectă încadrare în drept a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, încadrare ce corespunde situației de fapt reținute, împrejurare pentru care apreciază că recursul parchetului este întemeiat sub acest aspect, schimbarea încadrării juridice a faptei în cazul inculpatului M.I. dispusă de instanța de apel nefiind corectă - caz de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. Sub aspectul situației de fapt, reține instanța de fond în urma analizării materialului probator că, în cursul lunii aprilie 2011, inculpații M.I., H.V., V.D.

și martorul I.M., în prezent arestat și judecat în Germania pentru aceleași fapte cercetate și în prezenta cauză, au organizat, condus și finanțat comiterea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, și anume cumpărarea și transportul unei cantități importante de cocaină din America Centrală pe care au încercat să o introducă în România prin intermediul altor persoane, și anume G.I. și G.D., în prezent arestați și ei în Germania, care au îngurgitat drogurile porționate și încapsulate. Reține Înalta Curte de Casație și Justiție că situația de fapt nu comportă discuții, fiind corect stabilită de instanța de fond și avută în vedere și de instanța de apel, însă, cu privire la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților, apreciază că prima instanță a raportat corect situația de fapt la normele de drept incidente în cauză.

În procesul de analiză a încadrării juridice a faptelor vom porni de la expunerea normelor de drept incidente. Art. 2 din Legea nr. 143/2000: 1. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. 2. Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Art. 3 din Legea nr. 143/2000: 1. Introducerea sau scoaterea din tara, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

2. Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi. Art. 10 din Legea nr. 143/2000: Organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute la art. 2 - 9 se pedepsește cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani. Cu privire la faptele reținute în sarcina inculpatului M.I., rezultă că instanța fondului a apreciat că faptele săvârșite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

și art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. Instanța de prim control judiciar a schimbat încadrarea juridică dată faptelor de prima instanță și a reținut în sarcina inculpatului M.I. faptele prevăzute în art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție nu împărtășește punctul de vedere exprimat de Curtea de Apel București care, contrar dispozițiilor legale incidente în cauză și deciziei nr. 38 din 22 septembrie 2008 pronunțată în recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, a raportat dispozițiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 la o altă infracțiune din aceeași lege, respectiv art. 3 alin. (1) și (2). Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000 constă în organizarea, conducerea și finanțarea uneia din faptele prevăzute la art. 2 - 9 din lege, activități ce au fost executate de către inculpatul M.I., împreună cu inculpații H.V.

și V.D., în sensul că au organizat, finanțat și coordonat activitatea de trafic internațional de droguri de mare risc, și anume cumpărarea din Costa Rica a cantității de 1,8 kg de cocaină, transportul în vederea introducerii în România, recrutarea, conducerea și aducerea cărăușilor la și de la aeroport. Toate activitățile desfășurate de inculpatul M.I., specifice elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000, respectiv organizare, conducere, finanțare au fost executate pentru introducerea în țară a drogurilor, situație în care nu se poate reține că aceste activități se subsumează în integralitate laturii obiective a infracțiunii de organizare a traficului internațional de droguri de mare risc în formă consumată, așa cum în mod total eronat a reținut instanța de prim control judiciar.

Pentru a se putea reține infracțiunea de trafic internațional de droguri în formă consumată este necesar ca depistarea drogurilor să se facă cu ocazia controlului vamal, deci după intrarea în țară, biroul vamal fiind situat pe teritoriul țării, împrejurare ce nu se regăsește în cauza dedusă judecății, aceasta fiind rațiunea pentru care s-a reținut forma tentată a infracțiunii de trafic internațional de droguri. Intenția inculpatului M.I. a fost aceea de a introduce în țară drogurile, intenție ce nu a fost finalizată însă nu ca urmare a desistării inculpatului, ci datorită intervenției autorităților judiciare din Republica Federală Germania, care au oprit în trafic autoturismele în care se aflau inculpații, intervenție determinată de existența riscului de a fi pusă în primejdie viața martorilor G.I.

care îngurgitase cantitatea de 10 recipiente și G.D. care îngurgitase 91 de recipiente. Dacă în cazul infracțiunii prevăzute în art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 este incriminată introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri, în cazul infracțiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000 este incriminată organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute în art. 2 - 9 din lege, împrejurare în raport cu care apreciază Înalta Curte de Casație și Justiție că cele două infracțiuni au o latură obiectivă distinctă ce exclude din start raportarea infracțiunii prevăzute în art. 10 din lege la oricare din faptele incriminate la art. 2 - 9. Argumentele reținute de instanța de apel, în sensul că toate acțiunile desfășurate de inculpatul M.I.

în perioada 3 aprilie 2011 - 12 aprilie 2011 au constituit actele de organizare, conducere și finanțare ce au avut drept finalitate introducerea în țară a drogurilor și nu au constituit acțiuni ilicite distincte, nu sunt întemeiate. Conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute în art. 3 din Legea nr. 143/2000 nu relevă acțiuni privind organizarea sau finanțarea traficului internațional de droguri, ci doar introducerea sau scoaterea din țară a drogurilor. Este adevărat că aceste acțiuni de organizare, finanțare, conducere sunt realizate în scopul comiterii uneia din infracțiunile prevăzute în art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000, însă voința legiuitorului a fost aceea de a sancționa distinct aceste acțiuni ilicite, tocmai pentru a sancționa modul organizat de comitere a infracțiunilor, împrejurare ce imprimă faptei un grad ridicat de pericol social.

Norma de trimitere cuprinsă în textul prevăzut în art. 10 din lege nu are forța de a anihila caracterul de sine stătător al infracțiunii, ea referindu-se doar la modalitatea de sancționare, în sensul că împrumută sancțiunea din cuprinsul altei norme la care se adaugă un spor. Față de argumentele prezentate, reține Înalta Curte de Casație și Justiție că faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și ale infracțiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000, situația de fapt reținută evidențiind distinct latura obiectivă a ambelor infracțiuni. Recursul declarat de parchet este întemeiat și în ceea ce privește criticile formulate în legătură cu greșita achitare a inculpaților H.V.

și V.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000. Argumentele reținute de instanța de prim control judiciar pentru soluția de achitare a inculpaților H.V. și V.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000, respectiv că inculpații nu au deținut calitatea cerută de lege pentru a fi subiecți activi ai acestei infracțiuni, faptul că inculpatul M.I. a deținut calitatea de conducător, a luat deciziile necesare pentru a asigura reușita traficului de droguri, a pus la dispoziție resursele financiare pentru derularea activității infracționale, nu sunt concludente și nu justifică soluția dispusă.

În mod corect instanța de fond a reținut că și cei doi inculpați au calitatea de subiecți activi a infracțiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000, mai ales că textul incriminator nu circumstanțiază subiectul activ, toate activitățile desfășurate de aceștia înscriindu-se în elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000. Este de necontestat că inculpatul M.I. a inițiat activitatea infracțională, a coordonat și finanțat traficul de droguri, însă această împrejurare nu exclude vinovăția inculpaților sub aspectul comiterii acestei infracțiuni, mai ales că pe teritoriul statului Costa Rica ei au fost cei care au organizat activitatea infracțională, în sensul că au cumpărat cantitatea de 1,8 kg de cocaină cu banii trimiși din România, i-au instruit cu privire la modul de porționare a capsulelor și de îngurgitare a acestora pe cărăuși.

Cei doi inculpați au supravegheat întreaga activitate infracțională pe teritoriul Republicii Costa Rica și au ținut legătura în permanență cu inculpatul M.I., fapt pentru care reține Înalta Curte de Casație și Justiție vinovăția celor doi inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000 și, drept consecință, va menține soluția de condamnare dispusă de instanța fondului. Motivul de recurs invocat de inculpații M.I., H.V. și V.D. referitor la comiterea unei grave erori de fapt ce a avut drept consecință greșita lor condamnare - caz de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., nu este întemeiat. Eroarea de fapt există în cazul în care situația de fapt este contrară conținutului probelor administrate în cauză și este atât de gravă încât determină pronunțarea unei soluții greșite de condamnare sau achitare.

În cauza dedusă judecății nu se identifică această eroare de fapt, situația de fapt fiind rezultatul unei analize coroborate, atente și obiective a întregului ansamblu probator, astfel încât apreciază Înalta Curte de Casație și Justiție că nu este incident în cauză cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Situația factuală reținută de instanța de fond relevă vinovăția inculpaților sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 10 din Legea nr. 143/2000, probele administrate în cauză înlăturând orice îndoială rezonabilă sub acest aspect, astfel că simpla negare a faptelor fără a face dovada acestei poziții de nerecunoaștere nu reprezintă decât o încercare a inculpaților de a-și diminua răspunderea penală sau chiar de a fi absolviți de orice penalitate.

Rezultă din probele administrate în cauză modul în care inculpații au conceput și, ulterior, au pus în aplicare rezoluția infracțională în scopul procurării cantității de 1,8 kg de cocaină din Republica Costa Rica și introducerea ei în mod fraudulos pe teritoriul României. Astfel, după recrutarea cărăușilor G.I. și G.D., inculpatul M.I. și numitul I.M. au organizat deplasarea pe calea aeriană a coinculpaților H.V. și V.D. alături de G.I. până în Costa Rica. În acest sens, inculpatul M.I. și I.M. au asigurat la data de 3 aprilie 2011 transportul celorlalți trei persoane cu autoturismul până la aeroportul din Budapesta și au procurat biletele de avion, I.M. fiind cel care a pus la dispoziție sumele de bani necesare achitării transportului.

Ajungând în Costa Rica, activitatea infracțională a fost continuată de inculpații H.V. și V.D., care au achiziționat cantitatea de 1,8 kg de cocaină, au porționat-o împreună cu cărăușii și i-au instruit pe aceștia cum să îngurgiteze capsulele. La data de 11 aprilie 2011, inculpatul M.I. și I.M. s-au deplasat în Germania pentru a-i prelua de la aeroport pe coinculpații H.V. și V.D., precum și pe cei doi cărăuși, urmând ca deplasarea spre România să se efectueze cu două autoturisme. La data de 12 aprilie 2011, autoritățile germane i-au depistat pe numiții I.M., A.C., G.I. și G.D., în corpul acestora din urmă fiind depistate drogurile. Cei trei inculpați alături de M.G. au reușit să continue deplasarea către România, fiind identificați la data de 13 aprilie 2011 când s-a și dispus reținerea lor.

Modul de concepere și de derulare a activității infracționale a fost stabilit, în mod neîndoielnic și mai presus de orice dubiu, în baza proceselor-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, a proceselor-verbale întocmite de către autoritățile române, ungare și germane cu ocazia supravegherii inculpaților, intervenția autorităților ungare și germane fiind solicitată de către autoritățile române prin Biroul SIRENE, în sensul supravegherii operative a celor două autoturisme folosite de inculpați, precum și în baza declarațiilor date de numiții G.I. și G.D. cu ocazia ascultării lor de către autoritățile germane. În raport cu criticile formulate deopotrivă de parchet și de inculpați prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., reține Înalta Curte de Casație și Justiție că doar recursurile declarate de inculpați sunt fondate, însă numai în ceea ce privește aplicarea sporului la pedeapsa rezultantă. Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța de fond a realizat o corectă individualizare a pedepselor, având în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepselor, astfel cum sunt reglementate în dispozițiile art. 72 C. pen., cărora le-a dat eficiența necesară.

Natura infracțiunilor comise, modalitatea de comitere a faptelor, respectiv modul organizat și elaborat de săvârșire a faptelor, activitatea infracțională fiind pregătită în cele mai mici detalii, numărul mare de persoane implicate în activitatea infracțională, locul de comitere al faptelor, în sensul că a depășit granițele țării, împrejurare ce a atras incidența dispozițiilor art. 4 C. pen., care reglementează principiul personalității legii penale, potrivit căruia legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării, dacă făptuitorul este cetățean român, sunt împrejurări care justifică sancțiunile penale aplicate inculpaților atât sub aspectul naturii pedepsei principale, cât și sub aspectul cuantumului și modalității de executare.

Apreciază, însă, Înalta Curte de Casație și Justiție că pedepsele rezultante de câte 18 ani aplicate inculpaților sunt suficiente și în măsură să contribuie la reeducarea inculpaților, urmând astfel să înlăture sporul de 2 ani aplicat la pedeapsa rezultantă fiecărui inculpat. Față de considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București și de inculpații M.I., H.V. și V.D.

împotriva deciziei nr. 181/A din 11 iunie 2012 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, a casat decizia penală atacată și, în parte, sentința nr. 5 din 6 ianuarie 2012 a Tribunalului București, Secția I penală, numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților și, în rejudecare, a înlăturat sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare aplicat la pedeapsa rezultantă fiecărui inculpat, urmând ca, în final, inculpații M.I., H.V. și V.D. să execute pedeapsa rezultantă de câte 18 ani închisoare; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Notă: Potrivit Legii nr. 2/2013, dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc. pen. se abrogă, iar dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. se modifică după cum urmează: „14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.