ÎCCJ, decizie (scj.ro #85503)

Persecutat

etnic. Drepturi. Dovada persecuției. Art.8 din Decretul nr.118/1990

.

Dovedirea situațiilor de persecție, din motive politice sau etnice, se face

cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este

posibilă, prin orice mijloace de probă, prevăzute de lege, deci și cu

declarații de martori.

Secția

de contencios administrativ, decizia nr.3032 din 16 octombrie 2002

Reclamantul C.V. a solicitat anularea hotărârii nr.1238 din 20 aprilie 2000

prin care Direcția Muncii și Solidarității Sociale a JudețuluiMureș a refuzat

să-i recunoască alitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr.189

din 2 noiembrie 2000 prin care  a fost aprobată, cu  modificări și

completări, Ordonanța de Guvern nr.105 din 30 august 1999 pentru

modificarea  și completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea

unor despăgubiri persoanelor persecutate din motive politice de dictatura

instaurată cu începere de la 6 martie 1945.

În susținerea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 26 august – 28

octombrie 1944 a suferit persecuții din motive etnice, în sensul că a fost

ridicat  de la domiciliul său, de către trupele hortyste, și dus  să

efectueze munci specifice în spatele frontului german.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii susținând

că reclamantul nu face dovada cu acte eliberate de organele în drept că a suferit

persecuții din motive etnice, iar Legea nr.189/2000 nu face referire la

persoanele refugiate ca urmare a modificării  granițelor țării prin

arbitrajul impus de puterile Axei.

Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția comercială și de contencios administrativ,

prin sentința civilă nr.180 din 10 septembrie 2001, a admis acțiunea

reclamantului și, în consecință : a dispus anularea hotărârii nr.1238 din 20

aprilie 2001 emisă de pârâtă; a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre

prin care să se constate că în perioada 26 august – 28 octombrie 1944,

reclamantul s-a aflat în situația prevăzută de art.1 lit.d din Legea

nr.189/2000 și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de această Lege,

începând cu data de 1 aprilie 2001.

Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția de Muncă și Solidaritate Socială

Mureș, criticând-o după cum urmează:

- ca urmare a modificării art.7 din Legea nr.189/2000, prin Legea nr.367/2001,

competența de stabilire și plată a drepturilor prevăzute de Decretul-Lege

nr.118/1990, astfel cum a fost modificat și completat, revine Casei Județene de

Pensii Mureș iar instanța de fond avea obligația să constate lipsa de calitate

procesuală  pasivă a pârâtei și să  o introducă în cauză, din oficiu,

pe succesoarea acesteia – Casa Județeană de Pensii Mureș;

- pe fondul cauzei, soluția curții de apel este nelegală întrucât  Legea

nr.189/2000 nu se referă la persoanele refugiate ca urmare a modificării

granițelor țării, din dispoziția marilor puteri;

- contestatorul nu a depus acte oficiale eliberate de organele competente din

care să rezulte că a suferit persecuții din motive etnice.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit Legii nr.189 din 2 noiembrie 2000, prin care a fost aprobată cu

modificări și completări Ordonanța de Guvern nr.105 din 30 august 1999 pentru

modificarea și completarea Decretului-Lege nr.118/1990, privind acordarea unopr

drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu

începere de la 6 martie 1945 (republicat cu modificările ulterioare), de

prevederile acestei ordonanțe beneficiază și persoana, cetățean român, care în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6

martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se într-una din

situațiile prevăzute la art.1 lit.a a – f din ordonanță. Art.1 lit.d din

ordonanță se referă la persoana care a făcut parte din detașamentele de muncă

forțată.

Dovedirea situațiilor de persecuție din motive politice sau etnice se face cu

acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este

posibil, prin orice mijloace de probă prevăzute de lege.

Excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâtă prin motivele

de recurs nu este de natură să ducă la infirmarea soluției instanței de fond,

întrucât, ca urmare a aplicării Legii nr.367/2001, competența de stabilire și

plată a drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000 revine casei teritoriale de

pensii, căreia pârâta i-a predat toate dosarele privind cererile de acordare a

drepturilor sus-menționate.

În ceea ce privește motivele de recurs invocate pe fondul cauzei, cum că, pe de

o parte, la dosarul cauzei nu au fost depuse actele eliberate de organele

competente din care să rezulte persecuția invocată de reclamant, iar pe de altă

parte, Legea nr.189/2000 nu s-ar referi la persoanele refugiate ca urmare a

modificării granițelor țării din dispoziția marilor puteri, acestea nu pot fi

primite.

Din actele dosarului rezultă că reclamantul s-a născut la 29 martie 1929 în

comuna Grebenișul de Câmpie, județul Mureș, localitate ce făcea parte din

Ardealul de Nord care, din anul 1940, a trecut sub jurisdicția Statului ungar,

ca urmare a Dictatului de la Viena.

Dată fiind situația de modificare  impusă a granițelor țării, autoritățile

jurisdicției străine nu aveau interes să elibereze acte oficiale din care să

rezulte că reclamantul a fost ridicat de la domiciliul său, împreună cu alte

persoane de naționalitate română, de către armata germano-maghiară, și dus să

efectueze lucrări genistice în spatele frontului german stabilit pe râul Mureș.

În aceste condiții, instanța de fond a apreciat în mod corect că lipsa actelor

oficiale poate fi suplinită de proba cu martori, în conformitate cu prevederile

art.8 alin.(1) din Decretul-Lege nr.118/1990, și a luat în considerare

declarațiile autentificate ale numiților O.S. și M.V.

Din cele prezentate mai sus, rezultă că reclamantul a făcut dovada persecuției

invocate, situația sa încadrându-se la art.1 lit.d din Ordonanța de Guvern

nr.105/1999 (astfel cum a fost modificată și completată prin Legea

nr.189/2000), în sensul că reclamantul „a făcut parte din detașamentele de muncă

forțată”.

Prin urmare, recursul declarat în cauză fiind nefondat, a fost respins.