ÎCCJ, decizie (scj.ro #84005)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84005) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Transferarea persoanelor condamnate. Deducerea privării de
libertate executată de condamnat. Grațiere parțială acordată de statul străin
Cuprins
pe materii:
Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale.
Transferarea persoanelor condamnate
Indice alfabetic
: Drept procesual penal
-
transferarea persoanelor
condamnate
-
deducerea privării de libertate
executată de condamnat
-
grațiere parțială acordată de
statul străin
Legea nr. 302/2004,
art. 122, art. 145,
art. 146
În
procedura transferării persoanei condamnate în vederea executării pedepsei
într-un penitenciar din România, instanța română are obligația de a deduce
integral din pedeapsă durata privării de libertate executată de condamnat,
inclusiv durata arestării executată de persoana transferată în procedura
extrădării sale în statul de condamnare.
În conformitate cu dispozițiile art. 122
alin. (4) din Legea nr. 302/2004, amnistia și grațierea pot fi acordate atât de
statul străin, cât și de statul român. În consecință, dacă statul străin de
condamnare a grațiat parțial pedeapsa, instanța română care dispune
recunoașterea hotărârii de condamnare și transferarea persoanei condamnate în
vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România trebuie să constate
grațierea parțială a pedepsei.
I.C.C.J.,
secția penală, decizia nr. 2942 din 11 septembrie 2009
Prin
sesizarea din 7 noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
a solicitat acestei instanțe recunoașterea și punerea în executare a sentinței
penale nr. 1920 din 21 iulie
2003
a
Tribunalului de Mare Instanță din
Draguignan
,
definitivă prin decizia penală nr. 50/D din 12 ianuarie
2004 a
Curții de Apel
Aix-en-Provence
și a sentinței penale din 14 aprilie
2005 a
Curții cu Juri din
La
Gironde
privind persoana condamnată H.D. și transferarea acesteia într-un penitenciar
din România, în procedura inițiată de autoritățile judiciare franceze.
Curtea de
Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,
prin sentința nr. 300 din 20 noiembrie
2008, a
admis sesizarea și, în baza art. 145
din Legea nr. 302/2004, a recunoscut sentința penală nr. 1920 din 21 iulie
2003 a
Tribunalului de Mare
Instanță din
Draguignan
, definitivă prin decizia
penală nr. 50/D din 12 ianuarie
2004
a
Curții de Apel din
Aix-en-Provence
,
prin care H.D. a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de furt cu violență, a constatat că a început executarea pedepsei
la 10 martie 2003 și că această pedeapsă se împlinește la 10 martie
2011, a
recunoscut sentința
penală din 14 aprilie
2005 a
Curții cu Juri din
La
Gironde
prin care H.D. a fost condamnat
la 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol în grup sub
amenințare cu arma și furt cu violență, a constatat că aceasta începe să fie
executată de la 8 februarie 2009 și expiră la 8 februarie 2020 și a constatat,
în final, că persoana condamnată are de executat, în total, 19 ani închisoare,
pedeapsă care expiră la 8 februarie 2020.
Totodată, a
constatat că numitul H.D. va putea fi liberat condiționat la 11 noiembrie
2017, a
dispus transferarea
persoanei condamnate din Franța în România pentru continuarea executării
pedepsei și a dedus arestarea de la 10 martie 2003 la zi.
Pentru a
pronunța această soluție, instanța a reținut că în cauză este îndeplinită
condiția dublei încriminări, prevăzută în art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004
și de art. 3 paragraf 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării
persoanelor condamnate și că recurentul H.D. a consimțit la transfer.
Împotriva
acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București, care a susținut că, în mod greșit, s-a omis deducerea perioadei în
care persoana condamnată s-a aflat în stare de arest în Belgia, în cursul
procedurii de extrădare, că, de asemenea, s-a omis constatarea grațierii unei
perioade de 4 luni din pedeapsă, beneficiu acordat de statul de condamnare și
că în mod greșit au fost menționate în hotărârea atacată data la care
condamnatul va fi liberat condiționat și data la care expiră pedeapsa.
S-a
solicitat admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe și rejudecarea
cauzei.
Recursul
declarat este întemeiat, pentru următoarele considerente:
În
conformitate cu dispozițiile art. 145 și art. 146 din Legea nr. 302/2004, în
cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei
aplicate, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzută în
hotărârea de condamnare și să procedeze la deducerea întregii perioade în care
condamnatul s-a aflat în stare de deținere în cauza în care s-a pronunțat
hotărârea penală recunoscută.
Din
examinarea actelor și lucrărilor dosarului, respectiv fișele penale privind
situația executării pedepsei furnizate de autoritățile judiciare franceze, se
constată că, prin hotărârea Tribunalului de Mare Instanță din
Draguignan
din 21 iulie 2003, din pedeapsa aplicată de 8
ani închisoare s-a dedus perioada 26 noiembrie 2002 - 10 martie 2003 (3 luni și
13 zile) în care condamnatul s-a aflat arestat în Belgia, în cursul procedurii
de extrădare inițiată în cauză de statul francez, situația în care, potrivit
dispozițiilor evocate, trebuia dedusă din acea pedeapsă durata celor 3 luni și
13 zile, astfel ca deducerea să privească perioada 26 noiembrie 2002
la zi.
Întrucât nu
a procedat astfel, prima instanță a pronunțat hotărârea cu înfrângerea
dispozițiilor imperative arătate, ea fiind supusă, sub acest aspect, casării.
Potrivit
dispozițiilor art. 122 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, amnistia și grațierea
pot fi acordate atât de statul român, cât și de statul străin, iar în cadrul
procedurii speciale a recunoașterii hotărârii și transferării persoanei
condamnate, acest beneficiu acordat de unul dintre state trebuie constatat,
efectul fiind conform art.
120
C
.
pen
. român înlăturarea în
tot sau în parte a executării pedepsei ori comutarea în alta mai ușoară.
Din analiza
actelor dosarului se constată că statul francez, ca stat de condamnare, a
grațiat o perioadă de 4 luni din pedeapsă stabilită de Tribunalul de Mare
Instanță din
Draguignan
, prin sentința menționată.
Ca urmare,
potrivit textului legal evocat și hotărârii tribunalului francez, trebuie
constatată grațiată această durată, lucru pe care prima instanță, în mod
greșit, nu l-a făcut.
Prin art.
122 alin. (1) și art. 144 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a statuat că
executarea pedepsei este guvernată de legea statului de executare.
Ca urmare,
dispozițiile relative la durata pedepsei ce urma să fie executată în România și
data la care condamnatul urma să fie liberat condiționat se impun a fi
stabilite potrivit legii române de executare, de autoritățile judiciare române
competente.
În
consecință, mențiunile din dispozitivul hotărârii atacate referitoare la data
la care s-ar împlini executarea pedepselor de 8 ani și 11 ani, în total, 19 ani
închisoare, prin cumul aritmetic și data la care ar fi fost posibilă liberarea condiționată
sunt urmarea unei greșite aplicări a prevederilor legale evocate.
Față de
considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței
nr. 300 din 20 noiembrie
2008
a
Curții de Apel București, Secția a II-a penală și
pentru cauze cu minori și de familie, privind pe persoana condamnată
H.D., a casare sentința atacată numai cu
privire: la greșita deducere din pedeapsă a perioadei executate, la omisiunea
constatării grațierii unei perioade de 4 luni închisoare și la greșita mențiune
referitoare la data la care condamnatul va putea fi liberat condiționat și la
cea privind data expirării pedepsei.
A dedus prevenția persoanei condamnate pentru
perioada executată de la 26 noiembrie 2002 la 11 septembrie
2009, a
constatat grațiată
perioada de 4 luni închisoare din pedeapsa de 19 ani închisoare și a înlăturat
dispoziția referitoare la data liberării condiționate, precum și la data
expirării pedepsei, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.