ÎCCJ, decizie (scj.ro #84005)

Transferarea persoanelor condamnate. Deducerea privării de libertate executată de condamnat. Grațiere parțială acordată de statul străin Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Transferarea persoanelor condamnate Indice alfabetic : Drept procesual penal - transferarea persoanelor condamnate - deducerea privării de libertate executată de condamnat - grațiere parțială acordată de statul străin Legea nr. 302/2004, art. 122, art. 145, art. 146 1. În procedura transferării persoanei condamnate în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, instanța română are obligația de a deduce integral din pedeapsă durata privării de libertate executată de condamnat, inclusiv durata arestării executată de persoana transferată în procedura extrădării sale în statul de condamnare.

2. În conformitate cu dispozițiile art. 122 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, amnistia și grațierea pot fi acordate atât de statul străin, cât și de statul român. În consecință, dacă statul străin de condamnare a grațiat parțial pedeapsa, instanța română care dispune recunoașterea hotărârii de condamnare și transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România trebuie să constate grațierea parțială a pedepsei. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2942 din 11 septembrie 2009 Prin sesizarea din 7 noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat acestei instanțe recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale nr. 1920 din 21 iulie 2003 a Tribunalului de Mare Instanță din Draguignan , definitivă prin decizia penală nr. 50/D din 12 ianuarie 2004 a Curții de Apel Aix-en-Provence și a sentinței penale din 14 aprilie 2005 a Curții cu Juri din La Gironde privind persoana condamnată H.D.

și transferarea acesteia într-un penitenciar din România, în procedura inițiată de autoritățile judiciare franceze. Curtea de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința nr. 300 din 20 noiembrie 2008, a admis sesizarea și, în baza art. 145 din Legea nr. 302/2004, a recunoscut sentința penală nr. 1920 din 21 iulie 2003 a Tribunalului de Mare Instanță din Draguignan , definitivă prin decizia penală nr. 50/D din 12 ianuarie 2004 a Curții de Apel din Aix-en-Provence , prin care H.D. a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt cu violență, a constatat că a început executarea pedepsei la 10 martie 2003 și că această pedeapsă se împlinește la 10 martie 2011, a recunoscut sentința penală din 14 aprilie 2005 a Curții cu Juri din La Gironde prin care H.D.

a fost condamnat la 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol în grup sub amenințare cu arma și furt cu violență, a constatat că aceasta începe să fie executată de la 8 februarie 2009 și expiră la 8 februarie 2020 și a constatat, în final, că persoana condamnată are de executat, în total, 19 ani închisoare, pedeapsă care expiră la 8 februarie 2020. Totodată, a constatat că numitul H.D. va putea fi liberat condiționat la 11 noiembrie 2017, a dispus transferarea persoanei condamnate din Franța în România pentru continuarea executării pedepsei și a dedus arestarea de la 10 martie 2003 la zi. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în cauză este îndeplinită condiția dublei încriminări, prevăzută în art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și de art. 3 paragraf 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate și că recurentul H.D.

a consimțit la transfer. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a susținut că, în mod greșit, s-a omis deducerea perioadei în care persoana condamnată s-a aflat în stare de arest în Belgia, în cursul procedurii de extrădare, că, de asemenea, s-a omis constatarea grațierii unei perioade de 4 luni din pedeapsă, beneficiu acordat de statul de condamnare și că în mod greșit au fost menționate în hotărârea atacată data la care condamnatul va fi liberat condiționat și data la care expiră pedeapsa. S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe și rejudecarea cauzei.

Recursul declarat este întemeiat, pentru următoarele considerente: 1. În conformitate cu dispozițiile art. 145 și art. 146 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare și să procedeze la deducerea întregii perioade în care condamnatul s-a aflat în stare de deținere în cauza în care s-a pronunțat hotărârea penală recunoscută.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, respectiv fișele penale privind situația executării pedepsei furnizate de autoritățile judiciare franceze, se constată că, prin hotărârea Tribunalului de Mare Instanță din Draguignan din 21 iulie 2003, din pedeapsa aplicată de 8 ani închisoare s-a dedus perioada 26 noiembrie 2002 - 10 martie 2003 (3 luni și 13 zile) în care condamnatul s-a aflat arestat în Belgia, în cursul procedurii de extrădare inițiată în cauză de statul francez, situația în care, potrivit dispozițiilor evocate, trebuia dedusă din acea pedeapsă durata celor 3 luni și 13 zile, astfel ca deducerea să privească perioada 26 noiembrie 2002 la zi. Întrucât nu a procedat astfel, prima instanță a pronunțat hotărârea cu înfrângerea dispozițiilor imperative arătate, ea fiind supusă, sub acest aspect, casării.

2. Potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, amnistia și grațierea pot fi acordate atât de statul român, cât și de statul străin, iar în cadrul procedurii speciale a recunoașterii hotărârii și transferării persoanei condamnate, acest beneficiu acordat de unul dintre state trebuie constatat, efectul fiind conform art. 120 C . pen . român înlăturarea în tot sau în parte a executării pedepsei ori comutarea în alta mai ușoară. Din analiza actelor dosarului se constată că statul francez, ca stat de condamnare, a grațiat o perioadă de 4 luni din pedeapsă stabilită de Tribunalul de Mare Instanță din Draguignan , prin sentința menționată. Ca urmare, potrivit textului legal evocat și hotărârii tribunalului francez, trebuie constatată grațiată această durată, lucru pe care prima instanță, în mod greșit, nu l-a făcut.

3. Prin art. 122 alin. (1) și art. 144 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a statuat că executarea pedepsei este guvernată de legea statului de executare. Ca urmare, dispozițiile relative la durata pedepsei ce urma să fie executată în România și data la care condamnatul urma să fie liberat condiționat se impun a fi stabilite potrivit legii române de executare, de autoritățile judiciare române competente. În consecință, mențiunile din dispozitivul hotărârii atacate referitoare la data la care s-ar împlini executarea pedepselor de 8 ani și 11 ani, în total, 19 ani închisoare, prin cumul aritmetic și data la care ar fi fost posibilă liberarea condiționată sunt urmarea unei greșite aplicări a prevederilor legale evocate.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței nr. 300 din 20 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe persoana condamnată H.D., a casare sentința atacată numai cu privire: la greșita deducere din pedeapsă a perioadei executate, la omisiunea constatării grațierii unei perioade de 4 luni închisoare și la greșita mențiune referitoare la data la care condamnatul va putea fi liberat condiționat și la cea privind data expirării pedepsei.

A dedus prevenția persoanei condamnate pentru perioada executată de la 26 noiembrie 2002 la 11 septembrie 2009, a constatat grațiată perioada de 4 luni închisoare din pedeapsa de 19 ani închisoare și a înlăturat dispoziția referitoare la data liberării condiționate, precum și la data expirării pedepsei, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.