ÎCCJ, decizie (scj.ro #83029)

Termenul

de prescripție aplicabil în cazul asigurărilor de persoane. Calcul

Cuprins

pe materii: Drept civil. Prescripție extinctivă

Index

alfabetic: contract de asigurare

-

asigurări

de persoane

-

termen

de prescripție

Decretul

nr. 167/1958,  art. 3 alin. (2)

Legea

nr. 136/1995, art. 31 alin. (2)

Pentru începerea curgerii termenului de prescripție în materia

asigurărilor de persoane sunt necesare o condiție și un termen suspensiv,

respectiv producerea riscului asigurat și expirarea perioadei de protecție.

Prin urmare, termenul de prescripție începe să curgă de la

expirarea valabilității contractului de asigurare, dacă evenimentul asigurat

s-a produs în cuprinsul perioadei de asigurare, iar termenul de prescripție

aplicabil este cel de 3 ani, asigurările de persoane menționate la art. 3 alin.

(2) din Decretul nr. 167/1958 fiind exceptate de la termenul de prescripție de

2 ani.

Secția  a II-a civilă,

Decizia nr. 3297 din 26 octombrie 2011

Notă

:

Decretul nr. 167/1958 a fost abrogat la data de 1 octombrie 2011 prin Legea

nr. 71/2011 publicată în M. Of. Partea I nr. 409 din 10  iunie

2011

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București,

reclamantul P.V. a solicitat obligarea pârâtelor SC Asigurare Reasigurare A. SA

și M.A.P.N. la plata sumei de 85.400 euro despăgubiri.(...)

Prin sentința comercială  nr.

11592/2009, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială,

a

admis în parte acțiunea, a respins acțiunea în contradictoriu cu M.A.P.N. ca

fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a

obligat-o pe pârâta SC Asigurare Reasigurare A. SA să plătească reclamantului

suma de 60.000 Euro despăgubire, în lei la cursul BNR din ziua plății.

Pentru a pronunța această sentință, p

e

fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul beneficia de protecția

contractului de asigurare seria AC nr. 414809/2005, având dreptul la suma de

60.000 euro ca beneficiar, în cazul "îmbolnăvirii pe timpul și din cauza

acțiunilor de luptă, procesului de pregătire pentru luptă și îndeplinirea

sarcinilor pe timpul serviciului care au rezultat clasarea ca inapt", că

din probele administrate a rezultat că acesta s-a îmbolnăvit în cadrul

perioadei acoperite de contractul de asigurare, în ianuarie 2006, în Irak,

fiind diagnosticat la data de 12 ianuarie 2006, de medicii americani (...) cu

diabet nou stabilit, hiperglicemie, polyuria, polydipsia, tratament recomandat

cu insulina, că diagnosticele din țară de la Spitalul Militar Central din

20.02.2006 confirmă diabetul zaharat tip 1 și îl numesc "apt limitat pe

timp de pace și război".(…)

Prin

decizia

comercială

nr. 377/2010, Curtea de Apel

București, Secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâta SC Asigurare Reasigurare A. SA București împotriva sentinței mai sus

menționate.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că: (...)

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, curtea de apel a

apreciat că în cauză instanța de fond a făcut o aplicare corectă a

dispozițiilor legale referitoare la termenul de prescripție extinctivă și la

data de la care acesta începe să curgă.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 „termenul

prescripției este de 3 ani, iar în raporturile dintre organizațiile socialiste,

de 18 luni.”

Conform  art. 3 alin. (2) din același act normativ „prin

derogare de la dispozițiile alineatului precedent, în raporturile ce izvorăsc

din asigurare, termenul de prescripție este de 2 ani, în afara acelor raporturi

ce izvorăsc din asigurările de persoane în care obligațiile devin exigibile

prin ajungerea la termen sau prin amortizare”.

În speță, termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani,

având în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) din Secțiunea a 3-a intitulată

„Asigurarea de persoane” din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și

reasigurările în România, modificată, conform cărora „prevederile prezentei

secțiuni se referă la categoria asigurărilor de viață, iar din categoria

asigurărilor generale, la asigurările de accidente și boală și la asigurările

de sănătate.”

Cu atât mai mult cu cât intimatul are calitatea de beneficiar al

asigurării, nefiind semnatar al contractului de asigurare, termenul de

prescripție aplicabil este cel de 3 ani, asigurările de persoane menționate la

art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 fiind exceptate de la termenul de

prescripție de 2 ani.

În ceea ce privește momentul de la care curge termenul de

prescripție, instanța de apel a reținut că potrivit art. 3 alin. (2) din

Decretul nr. 167/1958, în „asigurările de persoane … obligațiile devin

exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare”. Așadar, acest text de

lege prevede, în cazul asigurărilor de persoane, ca moment al exigibilității

obligațiilor, „ajungerea la termen”, prin urmare momentul de la care va curge

termenul de prescripție pentru solicitarea plății obligațiilor rezultate din

astfel de asigurări va fi diferit de cel prevăzut de art. 17 alin. (2) din

Decretul nr. 167/1958.

Pe de altă parte, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr.

136/1995 „în asigurările prevăzute la alin. (1) asigurătorul se obligă ca, la

producerea riscului asigurat, definit conform condițiilor contractului de

asigurare, să plătească o indemnizație de asigurare.”

Față de prevederile legale sus-enunțate, curtea de apel a

apreciat că, astfel cum a reținut și prima instanță, termenul de prescripție

începe să curgă de la expirarea valabilității contractului de asigurare, dacă

evenimentul asigurat s-a produs în cuprinsul perioadei de asigurare. În cauză,

perioada de asigurare a fost stabilită de părți ca fiind cea cuprinsă între

01.08.2005-31.03.2006, evenimentul asigurat survenind în cursul lunii ianuarie

2006, în Irak, când intimatului i s-a pus diagnosticul Diabet zaharat de către

medici americani.

Prevederile Cap. III pct. 1 din Condițiile generale nu fac

referire la data de la care începe să curgă termenul de prescripție, prin urmare

nu se poate reține incidența acestora cu privire la acest moment. Dispozițiile

contractuale relevate reprezintă, de fapt, o aplicare în contractul părților, a

prevederilor art. 10 din Legea nr. 136/1995, conform cărora contractul de

asigurare va cuprinde, printre altele, „momentul începerii și cel al încetării

răspunderii asigurătorului”.

Distinct de aspectele reținute mai sus, instanța de apel a mai

arătat și că la dosarul cauzei există înscrisuri din care rezultă că între

apelantă și intimatul-reclamant s-a purtat o întreagă corespondență finalizată

cu adresa nr. 11687/2008, prin care apelanta-pârâtă comunică

intimatului-reclamant că cererea de despăgubiri i-a fost respinsă ca prescrisă,

întrucât s-a împlinit termenul de 2 ani prevăzut de art. 3 alin. (2) din

Decretul nr. 167/1958.

Așadar, în cursul termenului de prescripție de 3 ani calculat de

la expirarea valabilității contractului de asigurare, intimatul-reclamant a

efectuat toate demersurile pentru obținerea pe cale administrativă a

despăgubirilor de la apelantă, urmare refuzului acesteia din urmă, adresându-se

instanței de judecată. Trebuie reținut în acest context și faptul că

intimatul-reclamant nu este semnatar al contractului de asigurare, ci

beneficiar într-un contract colectiv încheiat între apelantă și intimata MAPN,

astfel că nici din această perspectivă nu se poate imputa intimatului faptul că

nu a formulat cererea de despăgubiri imediat după producerea evenimentul

asigurat, când încă nu era nici măcar repatriat.(...)

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs (...) pârâta

SC Asigurare Reasigurare A. SA București.(...)

Recurenta-pârâtă SC Asigurare Reasigurare A. SA București și-a

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar în

rejudecare, pe fond, respingerea acțiunii în principal ca fiind prescrisă și,

în subsidiar, ca fiind neîntemeiată.

Recurenta a susținut, în esență, că decizia recurată a fost

pronunțată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, în

conformitate cu art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța de apel făcând o

aplicare greșită a Contractului de asigurare și a termenului de la care începe

să curgă prescripția dreptului material la acțiune.

A arătat că, față de aprecierea instanței de apel potrivit

căreia aplicabil în speță este termenul general de prescripție de 3 ani, este

indubitabil faptul că instanța face o incorectă interpretare a Decretului nr.

167/1958 relaționat cu Condițiile de Asigurare, dar și cu speța prezentă.

A considerat că este total lipsită de temei motivarea instanței

de apel, potrivit căreia apreciază că termenul de prescripție începe să curgă

abia de la data expirării valabilității Contractului de Asigurare, având în

vedere faptul că data de la care asiguratul a avut cunoștință despre producerea

riscului asigurat este data de 12 ianuarie 2006; potrivit acestui raționament

al instanței de apel ar însemna că indiferent de data producerii riscului

asigurat, despăgubirile pot fi cerute la încetarea contractului de asigurare,

fapt care este lipsit de fundament juridic.

A susținut că instanța de apel face o greșită aplicare a legii,

iar decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, aspecte care

se subscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, respectiv pct. 9

C. proc. civ.

A considerat că în mod greșit instanța de apel, la fel ca și

instanța de fond, au nesocotit prevederile contractului și au definit noțiunea

de inapt, pentru că numai după ce intimatul a fost stabilit apt limitat, putea

a se stabili dacă acesta beneficia de dispozițiile art. 30 și urm. din

Condițiile de Asigurare, iar gradul de invaliditate urma a fi stabilit în

conformitate cu art. 31, 32 și 33 din aceleași condiții.

În fine, a mai susținut că plata sumei asigurate putea fi

achitată doar în urma stabilirii unei invalidități permanente produsă într-un

interval de un an de la data accidentului, cu condiția ca accidentul să se fi

produs pe durata valabilității asigurării; în atare condiții, chiar dacă în

urma unei expertize medicale s-ar fi stabilit vreun grad de invaliditate, a

considerat că plata nu ar fi putut fi făcută decât după stabilirea gradului

permanent de

invaliditate.

Recursul nu este fondat.(...)

În ce privește recursul pârâtei SC Asigurare Reasigurare A. SA

București, s-au constatat următoarele: (...)

În recursul său, cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., recurenta pârâtă arată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre

nelegală, cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, întrucât

a făcut o aplicare greșită a Contractului de Asigurare și a termenului de la

care începe să curgă prescripția dreptului material la acțiune, respectiv a

aplicat și calculat greșit termenul de prescripție și a apreciat eronat asupra

momentului curgerii lui.

Această critică nu este întemeiată.

Ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză au respins în mod

corect excepția dreptului material la acțiune, reținând că art. 3 alin. (2) din

Decretul nr. 167/1958 stabilește că termenul de 2 ani, invocat de pârâtă, nu

este aplicabil asigurărilor de persoane și, de asemenea, că obligațiile ce

decurg din raporturi de asigurare de persoane devin exigibile prin ajungere la

termen.

Conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 „în asigurările

prevăzute la alin. (1), asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului

asigurat, definit conform condițiilor de asigurare, să plătească o indemnizație

de asigurare”.

S-a apreciat judicios că pentru a curge termenul de prescripție

sunt necesare o condiție și un termen suspensiv, respectiv producerea riscului

asigurat și expirarea perioadei de protecție, or, condiția suspensivă s-a

împlinit în ianuarie 2006 când reclamantul s-a îmbolnăvit, iar termenul

suspensiv este dat de expirarea perioadei contractuale de asigurare stabilită

de părți ca fiind cuprinsă între 1 august 2005 – 31 martie 2006 .

Prin urmare, termenul de prescripție începe să curgă de la

expirarea valabilității contractului de asigurare, dacă evenimentul asigurat

s-a produs în cuprinsul perioadei de asigurare, iar termenul de prescripție

aplicabil este cel de 3 ani, asigurările de persoane menționate la art. 3 alin.

(2) din Decretul nr. 167/1958 fiind exceptate de la termenul de prescripție de

2 ani.

Termenul de prescripție de 3 ani este aplicabil în speță cu atât

mai mult cu cât reclamantul are calitatea de beneficiar al asigurării într-un

contract colectiv încheiat de pârâtă cu M.A.N., nefiind semnatar al

contractului de asigurare, iar, de pe altă parte, prevederile Cap.III pct.1 din

Condițiile generale nu fac referire la data la care începe să curgă termenul de

prescripție și, deci, nu se poate reține incidența acestor prevederi privind

acest moment.

Totodată, se constată că în intervalul celor 3 ani scurși de la

data expirării valabilității contractului de asigurare reclamantul a efectuat

toate demersurile necesare pentru obținerea pe cale administrativă a

despăgubirilor de la pârâtă și urmare acestui refuz s-a adresat instanței de

judecată, așa încât corect s-a reținut că nu i se poate imputa reclamantului

faptul că nu a formulat cerere de despăgubiri, când nici măcar nu era

repatriat.(...)

În consecință, față de considerentele mai sus menționate,

reținându-se că nu există niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile

expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

să justifice casarea ori modificarea deciziei curții de apel, aceasta a fost

menținută ca fiind legală și a fost respins ca nefondat recursul declarat în

cauză.