ÎCCJ, decizie (scj.ro #83916)

Luare de mită. Favorizarea infractorului. Infracțiune continuată. Concurs de infracțiuni. Individualizarea pedepsei Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege.

Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul Indice alfabetic: Drept penal - luare de mită - favorizarea infractorului - infracțiune continuată - concurs de infracțiuni C. pen ., art . 33 lit . a), art . 41 alin. (2), art . 254 alin. (1), art . 264 alin. (1) Legea nr . 78/2000, art . 7 alin. (1) Faptele persoanei, care are calitatea de procuror șef al secției de urmărire penală în cadrul parchetului de pe lângă tribunal, de a primi, la două date diferite, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, două sume de bani pentru a înlocui cu produse de serie, la două date diferite, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, armele originale care constituiau corpuri delicte într-un dosar penal privind infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor pe care l-a instrumentat și pentru a restitui persoanei inculpate și trimise în judecată în acest dosar armele originale, care prezentau o valoare pentru persoana inculpată, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută în art . 254 alin. (1) C. pen . raportat la art . 7 alin. (1) din Legea nr . 78/2000, cu aplicarea art . 41 alin. (2) C. pen . și ale infracțiunii de favorizare a infractorului în formă continuată prevăzută în art . 264 alin. (1), cu aplicarea art . 41 alin. (2) C. pen ., sub forma favorizării reale,

ambele aflate în concurs de infracțiuni, conform art . 33 lit . a) C. pen . În acest caz, executarea pedepsei rezultante prin privare de libertate este justificată, în raport cu gradul de pericol social ridicat al faptelor, relevat în special de calitatea inculpatului și de săvârșirea infracțiunilor în legătură directă cu exercitarea atribuțiilor de serviciu. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr . 1801 din 6 mai 2010 Prin sentința nr . 13 din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov , Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art . 254 alin. (1) C. pen . raportat la art . 7 alin. (1) din Legea nr . 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . (2 acte materiale), a fost condamnat inculpatul K.A.

la pedeapsa de 3 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a ll-a , b) și c) C. pen ., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de magistrat. În baza art . 264 alin. (1) C. pen ., cu aplicarea art . 41 alin. (2) C. pen . (2 acte materiale), a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art . 33 lit . a), art . 34 alin. (1) lit . b) și art . 35 alin. (1) C. pen ., s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a ll-a , b) și c) C. pen ., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de magistrat. S-a făcut aplicarea art . 71, art . 64 alin. (1) lit . a) teza a ll-a , b) și c) C. pen . Examinând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a reținut următoarele: Inculpatul K.A. a fost încadrat în funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna din data de 1 februarie 1985 până în data de 18 decembrie 2009, din data de 17 iulie 2006 ocupând și funcția de procuror șef secție urmărire penală.

În data de 10 martie 2008, inculpatul a primit spre soluționare dosarul penal nr . 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, având ca obiect săvârșirea de către agenți de poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Covasna și alte persoane a mai multor infracțiuni legate de înmatricularea frauduloasă de autoturisme și acordarea cu încălcarea legislației de permise de conducere a autovehiculelor. În acest dosar a fost cercetat în calitate de inculpat și martorul denunțător S.K., pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de corupție, fals și criminalitate organizată. Cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la data de 11 martie 2009 la locuința martorului denunțător S.K.

au fost identificate și ridicate pentru cercetări un număr de 7 săbii tip samurai, 13 bricege, o baionetă și o macetă , ale căror caracteristici au fost evidențiate prin raportul de expertiză balistică din 1 iunie 2009 întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean Covasna - Serviciul Criminalistic . La data de 3 iunie 2009, inculpatul K.A. a întocmit rechizitoriul în dosarul nr . 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, în care au fost trimiși în judecată 7 inculpați pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție, fals și criminalitate organizată, printre care și martorul denunțător S.K., acesta și pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută în art . 279 alin. (3) lit . b) C. pen . S.K.

și alți doi inculpați au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, măsură preventivă dispusă în data de 11 martie 2009. În rechizitoriu, inculpatul nu a făcut nicio mențiune cu privire la obiectele ridicate de la domiciliul martorului denunțător S.K. și nici cu privire la expertiza balistică efectuată asupra acestora. Aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul de Maximă Siguranță Codlea, în data de 15 iunie 2009, martorul denunțător S.K. a trimis prin poștă o cerere la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov , prin care solicita acordarea de urgență a unei audiențe. În data de 22 iunie 2009, este primit în audiență la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov , ocazie cu care acesta depune un înscris, în care descrie unele fapte de corupție cunoscute personal, în care este implicat procurorul K.A.

Cu privire la acestea, S.K. este audiat în datele de 26 iunie și 17 iulie 2009. În data de 24 iunie 2009, se înregistrează la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov lucrarea cu nr . 89/VIII-I/2009 în registrul de dosare penale, în care s-au efectuat mai multe acte premergătoare. În cadrul acestei lucrări au fost emise autorizațiile nr . 11 din 5 august 2009 și nr . 18 din 14 decembrie 2010, prin care a fost autorizată interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și a discuțiilor ambientale purtate de K.A. În data de 24 iulie 2009, S.K. a fost pus în libertate, fiind înlocuită măsura arestării preventive în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Brașov , ce avea ca obiect rechizitoriul întocmit de K. A. în dosarul nr . 139/P/2008, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

În vara anului 2009, S.K. a fost de mai multe ori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, având mai multe întrevederi cu K.A., care în calitate de procuror instrumenta alte dosare disjunse din dosarul nr . 139/P/2008, printre care și dosarul nr . 109/P/2009, în care era cercetat și S.K. În cadrul acestor întâlniri de la sediul parchetului, ocazionate de cercetările din dosarele instrumentate de inculpatul K.A. în calitate de procuror, la începutul lunii noiembrie 2009, martorul S.K. i-a relatat inculpatului cât sunt de importante pentru el obiectele ce fuseseră ridicate cu ocazia percheziției domiciliare și că dorește să le recupereze, solicitându-i acestuia restituirea obiectelor. La începutul lunii decembrie 2009, inculpatul a fost de acord să restituie martorului bunurile aflate în custodia sa, cu condiția ca martorul să aducă în locul acelor obiecte altele asemănătoare.

Martorul a achiziționat din comerț două săbii tip samurai pe care Ie-a predat inculpatului la data de 9 decembrie 2009 în biroul acestuia. Inculpatul a adus pachetul cu săbiile corp delict din locul în care era depozitat (sala de ședințe a Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, unde fuseseră depozitate toate obiectele care aveau legătură cu dosarele privind permisele false și înmatriculările auto) în biroul său, a substituit două săbii indicate de martorul denunțător, după care a refăcut pachetul și l-a asigurat cu bandă adezivă. La data de 15 decembrie 2009, martorul S.K. a revenit la biroul inculpatului K.A. și i-a predat acestuia suma de 2.000 lei pentru schimbul efectuat în data de 9 decembrie 2009 cu privire la două dintre corpurile delicte și i-a cerut ca, prin aceeași modalitate, să-i fie restituite și alte corpuri delicte, în concret o sabie și o baionetă.

Inculpatul a acceptat solicitarea martorului și au stabilit ziua de 18 decembrie 2009 pentru realizarea substituirii și restituirii corpurilor delicte. În acest scop, martorul S.K. a achiziționat din comerț sabia de tip samurai și, pentru că nu a găsit un produs asemănător pentru baioneta, a hotărât să recupereze un briceag marca B., astfel că a lipit pe un produs de serie asemănător un abțibild cu denumirea respectivă, pentru a crea aparența produsului original. Conform înțelegerii, la data de 18 decembrie 2009, în jurul orelor 17,00, martorul S.K. s-a deplasat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, a predat inculpatului K.A. bunurile cumpărate și suma de 2.000 lei, iar acesta din urmă a substituit sabia și briceagul originale și Ie-a restituit martorului denunțător.

Banii i-a luat și i-a pus pe birou, reținând asupra lui o bancnotă de 100 de lei. Cu ocazia deplasării spre biroul unde se aflau depozitate corpurile delicte, inculpatul s-a întâlnit cu martorul S.S., angajat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna în calitate de informatician, căruia i-a înmânat, ca dar pentru ziua de naștere, o bancnotă de 100 lei provenită din suma primită de la martorul S.K. Imediat după revenirea inculpatului în biroul său a avut loc intervenția reprezentanților Direcției Naționale Anticorupție de constatare a infracțiunii flagrante.

În drept, fapta inculpatului K.A., constând în aceea că, în calitate de procuror șef secție urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, la datele de 15 decembrie 2009 și 18 decembrie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit de fiecare dată suma de 2.000 lei de la martorul denunțător pentru a-i substitui și restitui patru corpuri delicte ridicate pentru cercetări în dosarul penal nr . 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna instrumentat de el, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută în art . 254 alin. (1) C. pen . raportat la art . 7 alin. (1) din Legea nr . 78/2000, cu aplicarea art . 41 alin. (2) C. pen . (două acte materiale).

Fapta aceluiași inculpat, constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a înlocuit la datele de 9 decembrie 2009 și 18 decembrie 2009 trei săbii samurai și un briceag dintre corpurile delicte ale dosarului nr . 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna cu produse asemănătoare de serie și, prin aceasta, l-a ajutat pe martorul S.K. să îngreuneze sau să zădărnicească judecata prin punerea instanței în imposibilitatea de a confisca bunurile originale ce constituie obiectul material al infracțiunii prevăzute în art . 279 C. pen . și prin periclitarea bunului mers al justiției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută în art . 264 C. pen ., cu aplicarea art . 41 alin. (2) C. pen . (două acte materiale).

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului K.A. au fost avute în vedere dispozițiile art . 52 și art . 72 C. pen . Astfel, instanța reține gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al faptelor, relevat de calitatea inculpatului, modalitatea și împrejurările săvârșiri faptelor, scopul acestora.

Inculpatul, în calitatea sa de procuror, ale cărui atribuții și standarde de conduită sunt prevăzute în Legea nr . 303/2004, Legea nr . 304/2004, Regulamentul de ordine interioară al parchetelor și Codul deontologic al judecătorilor și procurorului și, în esență, se reduc la respectarea cu strictețe a legii în munca pe care o desfășoară, a fost cel care, în sediul instituției în care lucra, a încălcat legea, acordând ajutor unei persoane pe care o cercetase în calitate de inculpat, într-un dosar de corupție, pe care o cerceta în continuare în alte dosare penale, pentru recuperarea bunurilor ce făceau obiectul unei infracțiuni și obținând un folos material în schimbul ajutorului dat. Tocmai gravitatea deosebită a faptelor împiedică reținerea oricăror circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, cum ar fi lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaștere a faptei.

Lipsa antecedentelor penale este lipsită de relevanță, întrucât existența lor ar fi împiedicat inculpatul să exercite profesia de magistrat. Nu pot fi reținute ca circumstanțe reale în favoarea inculpatului, astfel cum acesta a solicitat, existența provocării din partea martorului denunțător, cuantumul redus al sumelor primite, întrucât nu poate fi omisă calitatea inculpatului de procuror și cea a martorului denunțător, de inculpat în dosare instrumentate de procurorul K.A. Cu toate acestea, însă, instanța a apreciat că poate fi reținută în favoarea inculpatului atitudinea sa procesuală, acesta adoptând o atitudine sinceră, oferind amănunte despre infracțiunile săvârșite și făcând demersuri pentru recuperarea sumei de 2.000 lei.

De asemenea, starea sănătății inculpatului, astfel cum este relevată de înscrisurile depuse la dosar din care rezultă că este diagnosticat cu diabet, hipertensiune arterială și cardiopatie ischemică, este un element circumstanțial în favoarea sa. Având în vedere aspectele relevate mai sus, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de corupție și o pedeapsă de un an închisoare pentru infracțiunea de favorizare a infractorului reflectă gradul de pericol social concret al celor două infracțiuni și corespund persoanei inculpatului.

Totodată, pentru infracțiunea de corupție, se impune aplicarea față de inculpat a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a ll-a , b) și c) C. pen ., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de magistrat. Faptele fiind săvârșite în forma concursului de infracțiuni, potrivit dispozițiilor art . 34 alin. (1) lit . b) și art . 35 alin. (1) C. pen ., au fost contopite pedepsele de mai sus și aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, alături de care s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor.

Nu se impune sporirea pedepsei rezultante, având în vedere atât împrejurările reținute mai sus, cât și faptul că executarea pedepsei nu se poate realiza decât în regim de detenție. Această din urmă apreciere este determinată de gradul de pericol social concret deosebit al faptelor săvârșite de inculpat, de persoana acestuia, în calitate de procuror, cunoscând foarte bine consecințele săvârșirii unor fapte penale, astfel că față de o asemenea persoană, care săvârșește infracțiuni de corupție, este ineficientă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și inculpatul K.A.

Parchetul a criticat sentința pentru netemeinice , sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, susținând, în esență, că în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, modalitatea de comitere a acestora, urmarea socialmente periculoasă, împrejurările care caracterizează persoana inculpatului, comportamentul său pe parcursul derulării activității infracționale, se impune majorarea pedepselor, ceea ce ar conduce într-o mai mare măsură la îndreptarea comportamentului infracțional al inculpatului și la realizarea scopului preventiv și coercitiv al pedepsei.

Inculpatul a criticat sentința sub două aspecte, circumscrise cazurilor de casare prevăzute în art . 385 9 alin. (1) pct . 17 și 14 C. proc . pen . În primul rând, se susține că instanța de fond a dat o greșită încadrare juridică faptelor comise de inculpat, în realitate în sarcina acestuia putând fi reținute doar o infracțiune de abuz în serviciu prevăzută în art . 248 alin. (1) C. pen . și o infracțiune de luare de mită prevăzută în art . 254 alin. (1) C. pen ., cu aplicarea art . 7 din Legea nr . 78/2000.

În ce privește infracțiunea de favorizare a infractorului, nu se poate reține săvârșirea acesteia, întrucât, pe de o parte, acțiunea ilicită a inculpatului de a substitui săbiile este absorbită material în latura obiectivă a celorlalte infracțiuni (abuz în serviciu și luare de mită), iar pe de altă parte, în cauză nu poate fi vorba despre vreo îngreunare sau zădărnicire a urmăririi penale sau a judecății ori despre asigurarea folosului sau produsului infracțiunii, ci doar despre împiedicarea executării măsurii de siguranță a confiscării speciale. În al doilea rând, s-a susținut că s-a efectuat o greșită individualizare a pedepsei, atât în ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, precum și condițiile în care s-au comis infracțiunile.

Se invocă și cuantumul redus al sumelor primite, atitudinea manifestată pe parcursul procesului penal, comportamentul în societate și familie, precum și starea sa de sănătate. În concluzie, s-a solicitat aplicarea unei pedepse sub minimul special, cu suspendarea executării acesteia (în condițiile art . 81 sau art . 86 1 C. pen .). Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu, conform art . 385 6 alin. (3) C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că ambele recursuri sunt nefondate . Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul K.A.

a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță pentru săvârșirea a două infracțiuni, ambele în formă continuată: - luare de mită, constând în aceea că în calitate de procuror șef secție urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, la datele de 15 și 18 decembrie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit de la denunțătorul S.K.

de fiecare dată suma de 2.000 lei pentru a-i substitui și restitui patru corpuri delicte ridicate pentru cercetări în dosarul nr . 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna instrumentat de el; - favorizare a infractorului, constând în aceea că, în baza rezoluției infracționale unice, a înlocuit la datele de 9 și 18 decembrie 2009 trei săbii samurai și un briceag dintre corpurile delicte ale dosarului sus-menționat, cu produse asemănătoare de serie și, prin aceasta, l-a ajutat pe denunțător să îngreuneze sau să zădărnicească judecata prin punerea instanței în imposibilitate de a confisca bunurile originale ce constituie obiectul material al infracțiunii prevăzute în art . 279 C. pen . și prin periclitarea bunului mers al justiției.

În privința inculpatului, inițial acesta a negat săvârșirea faptelor, însă ulterior și-a schimbat poziția procesuală, recunoscând că a primit cele două sume de bani, fără însă a le cere. Cu toate acestea, inculpatul a făcut o distincție între cele două acte materiale, susținând că în ce privește primul schimb a primit suma de bani, însă la o dată ulterioară realizării acestuia, iar în ce privește cel de-al doilea schimb, a fost de acord (nu a respins) promisiunea denunțătorului de a primi o sumă de bani în momentul realizării acestuia. În aceste condiții, dintre cele două acte materiale reținute ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, inculpatul l-a recunoscut ca atare doar pe cel de-al doilea, considerând că primul s-ar circumscrie infracțiunii de abuz în serviciu.

În privința infracțiunii de luare de mită, aceasta se poate realiza sub forma pretinderii sau primirii de către funcționar a unei sume de bani sau a altor foloase ori sub forma acceptării sau nerespingerii promisiunii unor astfel de foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii în îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori în vederea săvârșirii unui act contrar acestor îndatoriri. Prin urmare, acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al infracțiunii poate privi atât efectuarea unui act licit, cât și efectuarea unui act ilicit, adică îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu.

Ceea ce deosebește infracțiunea de luare de mită de cea de abuz în serviciu nu este atât ideea de recompensă pentru actul ilicit efectuat de către funcționar (care nu este exclusă de plano în cazul ultimei infracțiuni), ci împrejurarea că acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii de luare de mită este anterioară actului ilicit al funcționarului, în timp ce în cazul infracțiunii de abuz în serviciu eventuala recompensare a funcționarului pentru conduita sa are loc numai după ce acesta a violat obligațiile impuse de atribuțiile sale de serviciu și în lipsa unei înțelegeri anterioare în acest sens.

În speță, prin substituirea și restituirea către denunțător a patru corpuri delicte, inculpatul a efectuat un act ilicit, contrar atribuțiilor de serviciu, în condițiile în care, pe de o parte, aceste bunuri reprezentau obiectul material al infracțiunii imputate denunțătorului, iar pe de altă parte, dosarul instrumentat de inculpat ajunsese în faza de judecată, ceea ce înseamnă că numai instanța putea dispune legal asupra corpurilor delicte, iar nu și procurorul anchetator, acesta nemaiavând vreo atribuție în legătură cu cauza respectivă. În același timp, este de necontestat că în privința primului act material, efectuarea actului ilicit și primirea sumei de bani nu au avut loc simultan. Astfel, restituirea celor două săbii s-a petrecut în 9 decembrie 2009, iar denunțătorul a înmânat banii inculpatului la 15 decembrie 2009, când s-a purtat și discuția referitoare la o nouă substituire de corpuri delicte.

Probatoriul administrat în cauză demonstrează însă faptul că, acționând ilicit, inculpatul a avut reprezentarea recompensării sale viitoare, aceasta reprezentând un element viitor și sigur dedus din conduita denunțătorului. Astfel, potrivit declarațiilor acestuia, inculpatul nu i-a pretins nimic în mod direct în schimbul viitorului său serviciu, dar prin felul în care s-a exprimat, i-a dat de înțeles că acest lucru îl va costa. Apoi, odată cu restituirea celor două săbii, potrivit denunțătorului, cei doi ar fi convenit asupra sumei de 2.000 de lei pe care acesta urma să i-o dea inculpatului în schimbul actului ilicit efectuat, în cursul săptămânii ulterioare.

Existența unei asemenea discuții și înțelegeri, negată de către inculpat, este confirmată implicit de înregistrarea discuției ambientale dintre acesta și denunțător din data de 15 decembrie 2009. Astfel, în momentul în care denunțătorul îi înmânează suma de bani, precizează nu doar cuantumul ei, ci și faptul că acesta este rezultatul unei înțelegeri anterioare. Or, în condițiile în care varianta prezentată în apărare de către inculpat ar fi cea reală, reacția sa la acel moment ar fi trebuit să fie alta (de surprindere, de negare, de respingere, fie și formală), lucru care, însă, nu s-a întâmplat. De asemenea, în data de 18 decembrie 2009, după ce are loc cel de-al doilea schimb, iar inculpatul primește încă 2.000 de lei, la finalul discuției dintre cei doi denunțătorul arată că a dat inculpatului cât i-a cerut, iar singura reacție a inculpatului este cea a unei persoane care dorește să păstreze secretul asupra celor afirmate de către denunțător.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că probatoriul administrat în cauză demonstrează că și pentru primul act ilicit săvârșit de către inculpat la 9 decembrie 2009 a existat o retribuție din partea denunțătorului, iar aceasta, chiar dacă a fost ulterioară, a fost primită de către inculpat în baza unei înțelegeri anterioare între cei doi. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prima critică a inculpatului ce pune în discuție încadrarea juridică a actului material din 9 decembrie 2009 este neîntemeiată, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

În ce privește infracțiunea de favorizare a infractorului, inculpatul a susținut, pe de o parte, că nu este întrunită niciuna dintre cerințele esențiale ale elementului material (îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale, a judecății sau a executării pedepsei, respectiv asigurarea folosului sau produsului infracțiunii), iar pe de altă parte, că această infracțiune este absorbită în cealaltă infracțiune reținută în sarcina sa. Referitor la prima critică a inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată, însă numai cu referire la inexistența unei favorizări personale a denunțătorului. Astfel, pe de o parte, cauza acestuia se află în faza de judecată (ceea ce exclude o îngreunare a urmării penale sau a executării pedepsei), iar pe de altă parte, prin substituirea celor 4 corpuri delicte nu se poate afirma că s-au creat dificultăți (pentru) ori s-a împiedicat judecata, ca fază a procesului penal.

Cu toate acestea, însă, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, prin fapta sa, inculpatul l-a ajutat pe denunțător să-și asigure folosul infracțiunii pentru care fusese trimis în judecată, fiind vorba despre o favorizare reală. Denunțătorul fusese trimis în judecată de către inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, sub forma deținerii fără drept a mai multor arme, inclusiv a unora de panoplie. Potrivit declarațiilor denunțătorului, armele respective aveau pentru el o valoare morală deosebită, fapt care a justificat demersul său de recuperare a lor, „indiferent de preț.” Or, prin „folos al infracțiunii” se înțelege orice avantaj (nu neapărat evaluabil în bani) obținut prin săvârșirea infracțiunii.

Prin substituirea și restituirea de către inculpat a unora dintre corpurile delicte, denunțătorul a recuperat o parte dintre obiectele care, nu doar că erau interzise la deținere (creându-se premisele săvârșirii din nou a aceleiași infracțiuni pentru care fusese trimis în judecată), dar aveau pentru el și o valoare deosebită (un folos, în sensul legii penale). Referitor la cea de-a doua critică a inculpatului (absorbirea infracțiunii de favorizare a infractorului), Înalta Curte de Casație și Justiție constată, în primul rând, că obiectul juridic al acesteia este diferit de cel al infracțiunii de luare de mită, săvârșită de către același inculpat.

Astfel, dacă infracțiunea de luare de mită are în vedere relațiile sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibile fără a asigura exercitarea cu probitate de către funcționari a atribuțiilor de serviciu ce le-au fost încredințate, infracțiunea de favorizare a infractorului are ca obiect juridic relațiile sociale a căror existență este ocrotită prin apărarea activității de înfăptuire a justiției penale împotriva acțiunilor de natură să ajute pe infractor, în cele două modalități enumerate anterior (favorizare personală, respectiv reală). În al doilea rând, pentru a discuta despre absorbirea unei infracțiuni în conținutul alteia, este necesar ca acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii absorbite să fie inclusă, ca element constitutiv, în cealaltă infracțiune.

Or, în speță, legătura dintre cele două infracțiuni nu este dată de elementul lor material, ci de împrejurarea că inculpatul a comis acte ilicite (constând în restituirea către denunțător a unor corpuri delicte). Cu alte cuvinte, factorul comun al celor două infracțiuni îl constituie actul ilicit, care reprezintă, pe de o parte, elementul material al unei infracțiuni (favorizare a infractorului), iar pe de altă parte, o cerință esențială a laturii obiective a altei infracțiuni (luare de mită). Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în speță nu suntem în prezența unei singure infracțiuni (de luare de mită), ci a unui concurs real de infracțiuni (între luare de mită și favorizarea infractorului), așa încât susținerile inculpatului sunt neîntemeiate.

În fine, în ce privește caracterul continuat al infracțiunii, din declarațiile denunțătorului rezultă că el a avut mai multe discuții cu inculpatul începând cu luna noiembrie 2009, ocazie cu care denunțătorul i-a spus acestuia că dorește foarte mult să recupereze armele respective (care erau foarte valoroase pentru el, deoarece erau lucrate manual), iar inculpatul a fost de acord să le înapoieze, dar nu toate odată, ci pe rând, cu condiția de a-i aduce alte obiecte asemănătoare, pe care să le pună în locul celor restituite. Existenta unei asemenea discuții conturează rezoluția infracțională unică a inculpatului, ca o caracteristică esențială a infracțiunii continuate, căci denotă hotărârea acestuia de a repeta activitatea infracțională până la realizarea proiectului său.

De altfel, derularea ulterioară a faptelor confirmă unicitatea rezoluției, fiind vorba despre un mod de operare identic, repetat la un interval scurt de timp, în același sens fiind și conținutul discuțiilor ambientale purtate între inculpat și denunțător, transcrise și aflate la dosarul cauzei. Prin urmare, având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că toate criticile formulate de către inculpat cu referire la încadrarea juridică a faptelor sunt neîntemeiate. În ce privește individualizarea pedepselor, aceasta a fost contestată deopotrivă de parchet și inculpat, evident în sens contrar, însă Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază toate criticile formulate ca fiind neîntemeiate.

Din examinarea hotărârii atacate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de fond a avut în vedere și a dat efecte corespunzătoare tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de lege, motivând amplu și convingător atât cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, cât și modalitatea de executare a pedepsei rezultante. Astfel, a fost avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise, dedus în primul rând din calitatea pe care inculpatul o avea la acel moment, de magistrat procuror, persoană care trebuie să vegheze ca orice infracțiune să fie descoperită și orice infractor să fie tras la răspundere penală.

Săvârșirea de acte ilicite, mai ales în legătură directă cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, este incompatibilă cu statutul legal al unui magistrat și reclamă o reacție fermă, concretizată în cazul săvârșirii de infracțiuni în aplicarea unor pedepse de natură să asigure reprimarea unor asemenea fapte, inhibarea unor conduite viitoare asemănătoare ale unor persoane din aceeași categorie cu inculpatul, dar și o creștere a credibilității și încrederii publice în actul de justiție, care nu trebuie să țină cont de calitatea persoanelor cercetate, judecate și pedepsite. În același timp, tocmai pentru că este vorba despre un act de justiție imparțial, nu pot fi trecute cu vederea anumite circumstanțe personale care sunt valorificate în cazul oricărui infractor, mai puțin cele incompatibile cu însuși statutul inculpatului (care prin lege presupune lipsa antecedentelor penale și o bună reputație, inclusiv o bună conduită în familie și societate).

Astfel, instanța de fond a apreciat în mod corect conduita procesuală a inculpatului, ca și starea sa de sănătate ca fiind elemente circumstanțiale în favoarea acestuia, dându-le efecte corespunzătoare. Pe de altă parte, însă, cuantumul sumelor primite de către inculpat nu poate constitui o circumstanță care imprimă faptei comise un caracter atenuant, relevanță prezentând simpla împrejurare a pactizării remunerate cu o persoană cercetată penal, situație avută, de asemenea, în vedere de către prima instanță.

Toate aceste circumstanțe reale și personale conduc la concluzia că aplicarea unor pedepse către minimul special sau egale cu acesta, ținând seama și de limitele prevăzute de textele incriminatorii, dar cu executare efectivă, prin privare de libertate, asigură realizarea corespunzătoare a funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt prevăzute în art . 52 C. pen ., neexistând motive nici pentru agravarea, dar nici pentru ușurarea tratamentului sancționator aplicat inculpatului de către instanța de fond. Prin urmare, constatând că toate criticile formulate în cauză sunt neîntemeiate, în baza art . 385 15 pct . 1 lit . b) C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate , ambele recursuri declarate.