ÎCCJ, decizie (scj.ro #83916)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83916) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Luare de mită. Favorizarea infractorului.

Infracțiune continuată. Concurs de infracțiuni. Individualizarea pedepsei

Cuprins

pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere

unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege.

Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul

Indice

alfabetic:

Drept penal

-

luare de mită

-

favorizarea

infractorului

-

infracțiune

continuată

-

concurs

de infracțiuni

C.

pen

.,

art

.

33

lit

. a),

art

. 41 alin.

(2),

art

. 254 alin. (1),

art

.

264 alin. (1)

Legea

nr

. 78/2000,

art

. 7 alin. (1)

Faptele persoanei, care are calitatea de procuror șef al secției de urmărire

penală în cadrul parchetului de pe lângă tribunal, de a primi, la două date

diferite, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, două sume de bani

pentru a înlocui cu produse de serie, la două date diferite, în realizarea aceleiași

rezoluții infracționale, armele originale care constituiau corpuri delicte

într-un dosar penal privind infracțiunea de

nerespectare

a regimului armelor și munițiilor pe care l-a instrumentat și pentru a restitui

persoanei inculpate și trimise în judecată în acest dosar armele originale,

care prezentau o valoare pentru persoana inculpată, întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută în

art

. 254 alin. (1) C.

pen

.

raportat la

art

. 7 alin. (1) din Legea

nr

. 78/2000, cu aplicarea

art

. 41

alin. (2) C.

pen

. și ale infracțiunii de favorizare a

infractorului în formă continuată prevăzută în

art

.

264 alin. (1), cu aplicarea

art

. 41 alin. (2) C.

pen

., sub forma favorizării reale, ambele aflate în concurs

de infracțiuni, conform

art

. 33

lit

.

a) C.

pen

. În acest caz, executarea pedepsei

rezultante prin privare de libertate este justificată, în raport cu gradul de

pericol social ridicat al faptelor, relevat în special de calitatea

inculpatului și de săvârșirea infracțiunilor în legătură directă cu exercitarea

atribuțiilor de serviciu.

I.C.C.J., Secția penală, decizia

nr

. 1801 din 6 mai 2010

Prin sentința

nr

. 13 din 10 februarie

2010 a Curții de Apel

Brașov

, Secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, în baza

art

. 254 alin.

(1) C.

pen

. raportat la

art

.

7 alin. (1) din Legea

nr

. 78/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C.

pen

. (2 acte materiale), a fost

condamnat inculpatul K.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 4

ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute în

art

. 64 alin. (1)

lit

. a) teza a

ll-a

, b) și c) C.

pen

., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile

publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând

exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de magistrat.

În

baza

art

. 264 alin. (1) C.

pen

.,

cu aplicarea

art

. 41 alin. (2) C.

pen

.

(2 acte materiale), a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de un an

închisoare.

În

baza

art

. 33

lit

. a),

art

. 34 alin. (1)

lit

. b) și

art

. 35 alin. (1) C.

pen

., s-a

aplicat inculpatului pedeapsa principală de 3 ani

închisoare și 4 ani

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute în

art

. 64 alin. (1)

lit

.

a) teza a

ll-a

, b) și c) C.

pen

.,

respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective

publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat

și dreptul de a ocupa funcția de magistrat.

S-a

făcut aplicarea

art

. 71,

art

.

64 alin. (1)

lit

. a) teza a

ll-a

,

b) și c) C.

pen

.

Examinând

actele și lucrările dosarului, curtea de apel a reținut următoarele:

Inculpatul

K.A. a fost încadrat în funcția de

procuror

în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna din

data de 1

februarie 1985 până în data de 18 decembrie 2009, din data de 17 iulie 2006

ocupând și funcția de procuror șef secție urmărire penală.

În

data de 10 martie 2008, inculpatul a primit spre soluționare

dosarul penal

nr

.

139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, având ca obiect

săvârșirea de către agenți de poliție din

cadrul Serviciului Public

Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Covasna și

alte persoane a mai multor infracțiuni legate de înmatricularea frauduloasă de

autoturisme și acordarea cu încălcarea legislației de permise de conducere a

autovehiculelor. În acest dosar a fost cercetat în calitate de inculpat și

martorul denunțător S.K., pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de corupție,

fals și criminalitate organizată.

Cu

ocazia percheziției domiciliare efectuată la data de 11 martie 2009 la locuința

martorului denunțător S.K. au fost identificate și ridicate pentru cercetări un

număr de 7 săbii tip samurai, 13 bricege, o baionetă și o

macetă

,

ale căror caracteristici au fost evidențiate prin raportul de expertiză

balistică din 1 iunie 2009 întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean

Covasna - Serviciul

Criminalistic

.

La data de 3 iunie 2009, inculpatul K.A. a întocmit rechizitoriul

în dosarul

nr

. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Covasna, în care au fost trimiși în judecată 7 inculpați pentru

săvârșirea unor infracțiuni de corupție, fals și criminalitate organizată,

printre care și martorul denunțător S.K.,

acesta

și pentru săvârșirea infracțiunii de

nerespectare

a

regimului

armelor și munițiilor, prevăzută în

art

.

279 alin. (3)

lit

. b) C.

pen

.

S.K. și alți doi inculpați au fost trimiși în judecată în stare de arest

preventiv, măsură preventivă dispusă în data de 11 martie 2009.

În rechizitoriu, inculpatul

nu a făcut

nicio

mențiune cu privire la obiectele ridicate de la

domiciliul martorului denunțător S.K. și nici cu privire la expertiza balistică

efectuată asupra acestora.

Aflat

în stare de arest preventiv în Penitenciarul de Maximă Siguranță Codlea, în

data de 15 iunie 2009, martorul denunțător S.K. a trimis prin poștă o cerere la

Direcția Națională

Anticorupție

-  Serviciul

Teritorial

Brașov

, prin care solicita acordarea de

urgență a unei audiențe. În data de 22 iunie 2009, este primit în audiență la

Direcția Națională

Anticorupție

- Serviciul

Teritorial

Brașov

, ocazie cu care acesta depune un

înscris, în care descrie unele fapte de corupție cunoscute personal, în care

este implicat procurorul K.A. Cu privire la acestea, S.K. este audiat în datele

de 26 iunie și 17 iulie 2009.

În

data de 24 iunie 2009, se înregistrează la Direcția Națională

Anticorupție

- Serviciul Teritorial

Brașov

lucrarea cu

nr

. 89/VIII-I/2009 în registrul de dosare

penale, în care s-au efectuat mai multe acte premergătoare. În cadrul acestei

lucrări au fost emise autorizațiile

nr

. 11 din 5

august 2009 și

nr

. 18 din 14 decembrie 2010, prin

care a fost autorizată interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice

și a discuțiilor ambientale purtate de K.A.

În data de 24 iulie 2009, S.K. a fost pus

în libertate,

fiind înlocuită măsura arestării preventive în dosarul aflat pe

rolul

Tribunalului

Brașov

,

ce avea ca obiect rechizitoriul întocmit de K.

A. în dosarul

nr

. 139/P/2008, cu măsura preventivă a obligării de a nu

părăsi localitatea. În vara anului 2009, S.K. a fost de mai multe ori la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, având mai multe întrevederi cu K.A.,

care în calitate de procuror instrumenta alte dosare disjunse din dosarul

nr

. 139/P/2008, printre care și dosarul

nr

.

109/P/2009, în care era cercetat și S.K. În cadrul acestor întâlniri de la

sediul parchetului, ocazionate de cercetările din dosarele instrumentate de

inculpatul K.A. în calitate de procuror, la începutul lunii noiembrie 2009,

martorul S.K. i-a relatat

inculpatului cât

sunt de importante pentru el obiectele ce fuseseră

ridicate cu ocazia

percheziției domiciliare și că dorește să le recupereze, solicitându-i acestuia

restituirea obiectelor.

La

începutul lunii decembrie 2009, inculpatul a fost de acord

să restituie martorului bunurile aflate în

custodia sa, cu condiția ca

martorul să aducă în locul acelor obiecte

altele asemănătoare.

Martorul

a achiziționat din comerț două săbii tip samurai pe care Ie-a predat inculpatului

la data de 9 decembrie 2009 în biroul acestuia. Inculpatul a adus pachetul cu

săbiile corp delict din locul în care era depozitat (sala de ședințe a

Parchetului de pe lângă

Tribunalul Covasna,

unde fuseseră depozitate toate obiectele care

aveau legătură cu dosarele

privind permisele false și înmatriculările auto) în biroul său, a substituit

două săbii indicate

de martorul denunțător,

după care a refăcut pachetul și l-a asigurat

cu bandă adezivă.

La

data de 15 decembrie 2009, martorul S.K. a revenit la biroul inculpatului K.A.

și i-a predat acestuia suma de 2.000 lei pentru schimbul efectuat în data de 9

decembrie 2009 cu privire la două dintre corpurile delicte și i-a cerut ca,

prin aceeași modalitate, să-i fie restituite și alte corpuri delicte, în

concret o sabie și o baionetă. Inculpatul a acceptat solicitarea martorului și

au stabilit ziua de 18 decembrie 2009 pentru realizarea substituirii și

restituirii corpurilor delicte.

În

acest scop, martorul S.K. a achiziționat din comerț sabia de tip samurai și,

pentru că nu a găsit un produs asemănător pentru baioneta, a hotărât să

recupereze un briceag marca B., astfel că a lipit pe un produs de serie

asemănător un abțibild cu denumirea respectivă, pentru a crea aparența

produsului original.

Conform înțelegerii, la data de 18 decembrie 2009, în jurul

orelor 17,00, martorul S.K. s-a deplasat la sediul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Covasna, a predat inculpatului K.A. bunurile cumpărate și suma de

2.000 lei, iar acesta din urmă a substituit sabia și briceagul originale și

Ie-a restituit martorului denunțător. Banii i-a luat și i-a pus pe birou,

reținând asupra lui o bancnotă de 100 de lei.

Cu ocazia deplasării spre biroul unde se aflau depozitate

corpurile delicte, inculpatul s-a întâlnit cu martorul S.S., angajat în cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna în calitate de informatician, căruia

i-a înmânat, ca dar pentru ziua de naștere, o bancnotă de 100 lei provenită din

suma primită de la martorul S.K.

Imediat

după revenirea inculpatului în biroul său a avut loc intervenția

reprezentanților Direcției Naționale

Anticorupție

de

constatare a infracțiunii flagrante.

În drept, fapta inculpatului K.A., constând în aceea că, în

calitate de procuror șef secție urmărire penală în cadrul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Covasna, la datele de 15 decembrie 2009 și 18 decembrie 2009,

în baza aceleiași rezoluții infracționale,

a

primit de fiecare dată suma de 2.000 lei de la martorul denunțător

pentru

a-i substitui și restitui patru corpuri delicte ridicate pentru cercetări în

dosarul penal

nr

. 139/P/2008 al Parchetului de pe

lângă Tribunalul Covasna instrumentat de el, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută în

art

. 254 alin. (1) C.

pen

.

raportat la

art

. 7 alin. (1) din Legea

nr

.

78/2000, cu aplicarea

art

.

41 alin. (2) C.

pen

. (două acte materiale).

Fapta

aceluiași inculpat, constând în aceea că, în baza

aceleiași rezoluții infracționale, a înlocuit la datele de 9 decembrie

2009 și

18 decembrie 2009 trei săbii samurai și un briceag dintre

corpurile delicte

ale dosarului

nr

. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Covasna

cu produse asemănătoare de serie și, prin aceasta, l-a ajutat pe martorul S.K.

să îngreuneze sau să zădărnicească judecata prin punerea instanței în

imposibilitatea de a confisca bunurile originale ce constituie obiectul

material al infracțiunii prevăzute în

art

. 279 C.

pen

. și prin periclitarea bunului mers al justiției,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a

infractorului, prevăzută în

art

. 264 C.

pen

., cu aplicarea

art

. 41

alin. (2) C.

pen

. (două acte materiale).

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului

K.A. au fost avute în vedere dispozițiile

art

. 52 și

art

. 72 C.

pen

. Astfel, instanța

reține gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al faptelor,

relevat de calitatea inculpatului, modalitatea și împrejurările săvârșiri

faptelor, scopul

acestora. Inculpatul, în

calitatea sa de procuror, ale cărui atribuții și

standarde de conduită

sunt prevăzute în Legea

nr

. 303/2004, Legea

nr

. 304/2004, Regulamentul de ordine interioară al

parchetelor și Codul deontologic al judecătorilor și procurorului și, în

esență, se reduc la respectarea cu strictețe a legii în munca pe care o desfășoară,

a fost cel care, în sediul instituției în care lucra, a încălcat legea,

acordând ajutor unei persoane pe care o cercetase în calitate de inculpat,

într-un dosar de corupție, pe care o cerceta în continuare în alte dosare

penale, pentru recuperarea bunurilor ce făceau obiectul unei infracțiuni și

obținând un folos material în schimbul ajutorului dat.

Tocmai

gravitatea deosebită a faptelor împiedică reținerea oricăror circumstanțe

atenuante judiciare în favoarea inculpatului,

cum

ar fi lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaștere a

faptei.

Lipsa antecedentelor penale este lipsită de relevanță, întrucât existența lor

ar fi împiedicat inculpatul să exercite profesia de magistrat.

Nu

pot fi reținute ca circumstanțe reale în favoarea inculpatului, astfel cum

acesta a solicitat, existența provocării din

partea

martorului denunțător, cuantumul redus al sumelor primite, întrucât nu poate fi

omisă calitatea inculpatului de procuror și cea a

martorului denunțător,

de inculpat în dosare instrumentate de procurorul K.A.

Cu toate acestea, însă, instanța a

apreciat că poate fi reținută

în favoarea inculpatului atitudinea sa procesuală, acesta

adoptând o atitudine sinceră, oferind amănunte despre infracțiunile săvârșite și

făcând demersuri pentru recuperarea sumei de 2.000 lei. De asemenea, starea

sănătății inculpatului, astfel cum este relevată de înscrisurile depuse la

dosar din care rezultă că este diagnosticat cu diabet, hipertensiune arterială

și cardiopatie ischemică, este un element circumstanțial în favoarea sa.

Având în vedere aspectele relevate mai sus, instanța de

fond

a

apreciat că o pedeapsă în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege

pentru infracțiunea de corupție și o pedeapsă de un an închisoare pentru

infracțiunea de favorizare a infractorului reflectă gradul de pericol social

concret al celor două infracțiuni și

corespund

persoanei inculpatului. Totodată, pentru infracțiunea de

corupție, se

impune aplicarea față de inculpat a pedepsei complementare a interzicerii

drepturilor prevăzute în

art

. 64 alin. (1)

lit

. a) teza a

ll-a

, b) și c) C.

pen

., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile

publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând

exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de magistrat.

Faptele

fiind săvârșite în forma concursului de infracțiuni, potrivit dispozițiilor

art

. 34 alin. (1)

lit

. b) și

art

. 35 alin. (1) C.

pen

., au

fost contopite pedepsele de mai sus și aplicată inculpatului pedeapsa cea mai

grea, aceea de 3 ani închisoare, alături de care s-a aplicat și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor.

Nu

se impune sporirea pedepsei rezultante, având în vedere atât împrejurările

reținute mai sus, cât și faptul că executarea pedepsei nu se poate realiza

decât în regim de detenție. Această din urmă apreciere este determinată de

gradul de pericol social concret deosebit al faptelor săvârșite de inculpat, de

persoana acestuia, în calitate de procuror, cunoscând foarte bine consecințele săvârșirii

unor fapte penale, astfel că față de o asemenea persoană, care

săvârșește infracțiuni de corupție, este

ineficientă suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție

- Serviciul Teritorial

Brașov

și inculpatul K.A.

Parchetul a criticat sentința pentru

netemeinice

, sub aspectul

cuantumului pedepselor aplicate

inculpatului, susținând, în esență, că în raport cu gradul de pericol social

concret al faptelor săvârșite, modalitatea de comitere a acestora, urmarea

socialmente periculoasă, împrejurările care caracterizează persoana

inculpatului, comportamentul său pe parcursul derulării activității

infracționale, se impune majorarea pedepselor, ceea ce ar conduce într-o mai

mare măsură la îndreptarea comportamentului infracțional al inculpatului și la

realizarea scopului preventiv și coercitiv al pedepsei.

Inculpatul

a criticat sentința sub două aspecte, circumscrise cazurilor de casare prevăzute în

art

. 385

9

alin. (1)

pct

. 17 și 14 C.

proc

.

pen

.

În primul rând, se susține că instanța de fond a dat o

greșită

încadrare

juridică faptelor comise de inculpat, în realitate în sarcina acestuia putând

fi reținute doar o infracțiune de abuz în serviciu prevăzută în

art

. 248 alin. (1) C.

pen

. și o

infracțiune de luare de mită prevăzută în

art

. 254 alin. (1) C.

pen

., cu

aplicarea

art

. 7 din Legea

nr

.

78/2000.

În ce privește infracțiunea de favorizare a infractorului, nu se

poate reține săvârșirea acesteia, întrucât, pe de o parte, acțiunea ilicită a

inculpatului de a substitui săbiile este absorbită material în latura obiectivă

a celorlalte infracțiuni (abuz în serviciu și luare de mită), iar pe de altă

parte, în cauză nu poate fi vorba despre vreo îngreunare sau zădărnicire a

urmăririi penale sau a judecății ori despre asigurarea folosului sau produsului

infracțiunii, ci doar despre împiedicarea executării măsurii de siguranță a

confiscării speciale.

În al doilea rând, s-a susținut că s-a efectuat o greșită

individualizare a pedepsei, atât în ce privește cuantumul, cât și modalitatea

de executare, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, precum

și condițiile în care s-au comis

infracțiunile.

Se invocă și cuantumul redus al sumelor primite, atitudinea manifestată

pe parcursul procesului penal, comportamentul în societate și familie, precum

și starea sa de sănătate. În concluzie, s-a solicitat aplicarea unei pedepse

sub minimul special, cu suspendarea executării acesteia (în condițiile

art

. 81 sau

art

. 86

1

C.

pen

.).

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a

cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu, conform

art

.

385

6

alin. (3) C.

proc

.

pen

., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

ambele recursuri sunt

nefondate

.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul K.A. a fost trimis în

judecată și condamnat în primă instanță pentru săvârșirea a două infracțiuni,

ambele în formă continuată:

-

luare de mită, constând în aceea că în calitate de procuror șef secție urmărire

penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, la datele de 15 și

18 decembrie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit de la

denunțătorul S.K. de fiecare dată suma de 2.000 lei pentru a-i substitui și

restitui patru corpuri delicte ridicate pentru cercetări în dosarul

nr

. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Covasna instrumentat de el;

-

favorizare a infractorului, constând în aceea că, în baza rezoluției

infracționale unice, a înlocuit la datele de 9 și 18 decembrie 2009 trei săbii

samurai și un briceag dintre corpurile delicte ale dosarului sus-menționat, cu

produse asemănătoare de serie și, prin aceasta, l-a ajutat pe denunțător să

îngreuneze sau să zădărnicească judecata prin punerea instanței în

imposibilitate de a confisca bunurile originale ce constituie obiectul material

al infracțiunii prevăzute în

art

. 279 C.

pen

. și prin

periclitarea bunului mers al justiției.

În privința inculpatului, inițial acesta a negat săvârșirea

faptelor, însă ulterior și-a schimbat poziția

procesuală, recunoscând

că a primit cele două sume de bani, fără însă a

le cere. Cu toate acestea, inculpatul a făcut o distincție între cele două acte

materiale, susținând că în ce privește primul schimb a primit suma de bani,

însă la o dată ulterioară realizării acestuia, iar în ce privește cel de-al

doilea schimb, a fost de acord (nu a respins)

promisiunea

denunțătorului de a primi o sumă de bani în momentul

realizării

acestuia.

În aceste condiții, dintre cele două acte materiale

reținute ca

întrunind

elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, inculpatul l-a

recunoscut ca atare doar pe cel de-al doilea, considerând că primul s-ar

circumscrie infracțiunii de abuz în serviciu.

În privința infracțiunii de luare de mită, aceasta se poate

realiza sub forma pretinderii sau primirii de

către funcționar a unei

sume de bani sau a altor foloase ori sub forma

acceptării sau

nerespingerii

promisiunii unor astfel

de foloase, în scopul îndeplinirii,

neîndeplinirii

sau întârzierii în îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de

serviciu ori în vederea săvârșirii unui act contrar acestor îndatoriri.

Prin urmare, acțiunea sau inacțiunea care constituie

elementul material al infracțiunii poate privi

atât efectuarea unui act

licit, cât și efectuarea unui act ilicit, adică

îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu.

Ceea

ce deosebește infracțiunea de luare de mită de cea de abuz în serviciu nu este

atât ideea de recompensă pentru actul ilicit efectuat de către funcționar (care

nu este exclusă

de plano

în

cazul ultimei

infracțiuni), ci împrejurarea că acțiunea sau inacțiunea ce constituie

elementul material al infracțiunii de luare de mită este

anterioară

actului ilicit al funcționarului, în timp ce în cazul infracțiunii de abuz în

serviciu eventuala recompensare a funcționarului pentru conduita sa are loc

numai după ce acesta a violat obligațiile impuse de atribuțiile sale de

serviciu și în lipsa unei înțelegeri anterioare în acest sens.

În

speță, prin substituirea și restituirea către denunțător a patru corpuri delicte,

inculpatul a efectuat un act ilicit, contrar atribuțiilor de serviciu, în

condițiile în care, pe de o parte, aceste bunuri reprezentau obiectul material

al infracțiunii imputate denunțătorului, iar pe de altă parte, dosarul

instrumentat de inculpat ajunsese în faza de judecată, ceea ce înseamnă că

numai instanța putea dispune legal asupra corpurilor delicte, iar nu și

procurorul anchetator, acesta

nemaiavând

vreo

atribuție în legătură cu cauza respectivă.

În același timp, este de necontestat că în privința

primului act

material,

efectuarea actului ilicit și primirea sumei de bani nu au avut loc simultan.

Astfel, restituirea celor două săbii s-a petrecut în 9 decembrie 2009, iar

denunțătorul a înmânat banii inculpatului la 15 decembrie 2009, când s-a purtat

și discuția referitoare la o nouă substituire de corpuri delicte.

Probatoriul administrat în cauză demonstrează însă faptul că,

acționând ilicit, inculpatul a avut reprezentarea recompensării

sale viitoare, aceasta reprezentând un element viitor

și sigur dedus

din conduita denunțătorului.

Astfel, potrivit declarațiilor acestuia, inculpatul nu i-a

pretins nimic în mod direct în schimbul viitorului său serviciu, dar prin felul

în care s-a exprimat, i-a dat de înțeles că acest lucru îl va costa. Apoi,

odată cu restituirea celor două săbii, potrivit denunțătorului, cei doi ar fi

convenit asupra sumei de 2.000 de lei pe care acesta urma să i-o dea

inculpatului în schimbul actului ilicit efectuat, în cursul săptămânii

ulterioare.

Existența

unei asemenea discuții și înțelegeri, negată de către inculpat, este confirmată

implicit de înregistrarea discuției ambientale dintre acesta și denunțător din

data de 15 decembrie 2009. Astfel, în momentul în care denunțătorul îi

înmânează suma de bani, precizează nu doar cuantumul ei, ci și faptul că acesta

este rezultatul unei înțelegeri anterioare.

Or,

în condițiile în care varianta prezentată în apărare de către inculpat ar fi

cea reală, reacția sa la acel moment ar fi trebuit să fie alta (de surprindere,

de negare, de respingere, fie și formală), lucru care, însă, nu s-a întâmplat.

De

asemenea, în data de 18 decembrie 2009, după ce are loc cel de-al doilea

schimb, iar inculpatul primește încă 2.000 de lei, la finalul discuției dintre

cei doi denunțătorul arată că a dat inculpatului cât i-a cerut, iar singura

reacție a inculpatului este cea a unei persoane care dorește să păstreze

secretul asupra celor afirmate de către denunțător.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție

apreciază că probatoriul administrat

în cauză demonstrează că și pentru primul act

ilicit săvârșit de

către inculpat la 9

decembrie 2009 a existat o retribuție din partea

denunțătorului, iar

aceasta, chiar dacă a fost ulterioară, a fost primită de către inculpat în baza

unei înțelegeri anterioare între cei doi.

Așa

fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prima critică a

inculpatului ce pune în discuție încadrarea juridică a actului material din 9

decembrie 2009 este neîntemeiată, fapta sa întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii de luare de mită.

În ce privește infracțiunea de favorizare a infractorului,

inculpatul a susținut, pe de o parte, că nu este întrunită

niciuna

dintre cerințele esențiale ale elementului

material (îngreunarea sau

zădărnicirea urmăririi penale, a judecății sau

a executării pedepsei,

respectiv asigurarea

folosului sau produsului infracțiunii), iar pe de

altă parte, că această

infracțiune este absorbită în cealaltă infracțiune reținută în sarcina sa.

Referitor

la prima critică a inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că aceasta este întemeiată, însă numai cu referire la inexistența unei

favorizări personale a denunțătorului. Astfel, pe de o parte, cauza acestuia se

află în faza de judecată (ceea ce exclude o îngreunare a urmării penale sau a

executării pedepsei), iar pe de altă parte, prin substituirea celor 4 corpuri

delicte nu se poate afirma că s-au creat dificultăți (pentru) ori s-a

împiedicat judecata, ca fază a procesului penal.

Cu toate acestea, însă, Înalta Curte de Casație și Justiție

apreciază că, prin fapta sa, inculpatul l-a ajutat pe denunțător să-și asigure

folosul infracțiunii pentru care fusese trimis în judecată, fiind vorba despre

o favorizare reală. Denunțătorul fusese trimis în judecată de către inculpat

pentru săvârșirea infracțiunii de

nerespectare

a

regimului armelor și munițiilor, sub forma deținerii fără drept a mai multor

arme, inclusiv a unora de panoplie.

Potrivit

declarațiilor denunțătorului, armele respective aveau pentru el o valoare

morală deosebită, fapt care a justificat demersul său de recuperare a lor,

„indiferent de preț.”

Or, prin „folos al infracțiunii” se înțelege orice avantaj (nu

neapărat evaluabil în bani) obținut prin săvârșirea infracțiunii. Prin

substituirea și restituirea de către inculpat a unora dintre corpurile delicte,

denunțătorul a recuperat o parte dintre obiectele care, nu doar că erau

interzise la deținere (creându-se premisele săvârșirii din nou a aceleiași

infracțiuni pentru care fusese trimis în judecată), dar aveau pentru el și o

valoare deosebită (un folos, în sensul legii penale).

Referitor

la cea de-a doua critică a inculpatului (absorbirea infracțiunii de favorizare

a infractorului), Înalta Curte de Casație și Justiție constată, în primul rând,

că obiectul juridic al acesteia este diferit de cel al infracțiunii de luare de

mită, săvârșită de către același inculpat.

Astfel, dacă infracțiunea de luare de mită are în vedere

relațiile sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi

posibile fără a asigura exercitarea cu probitate de către funcționari a

atribuțiilor de serviciu ce le-au fost încredințate, infracțiunea de favorizare

a infractorului are ca obiect juridic relațiile sociale a căror existență este

ocrotită prin apărarea activității de înfăptuire a justiției penale împotriva

acțiunilor de natură să ajute pe infractor, în cele două modalități enumerate

anterior (favorizare personală, respectiv reală).

În

al doilea rând, pentru a discuta despre absorbirea unei infracțiuni în

conținutul alteia, este necesar ca acțiunea sau inacțiunea ce constituie

elementul material al infracțiunii absorbite să fie inclusă, ca element

constitutiv, în cealaltă infracțiune.

Or, în speță, legătura dintre cele două infracțiuni nu este dată

de elementul lor material, ci de împrejurarea că inculpatul a comis acte

ilicite (constând în restituirea către denunțător a unor corpuri delicte).

Cu

alte cuvinte, factorul comun al celor două infracțiuni îl constituie actul

ilicit, care reprezintă, pe de o parte, elementul material al unei infracțiuni

(favorizare a infractorului), iar pe de altă parte, o cerință esențială a

laturii obiective a altei infracțiuni (luare de mită).

Din

această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în speță

nu suntem în prezența unei singure infracțiuni (de luare de mită), ci a unui

concurs real de infracțiuni (între luare de mită și favorizarea infractorului),

așa încât susținerile inculpatului sunt neîntemeiate.

În

fine, în ce privește caracterul continuat al infracțiunii, din declarațiile

denunțătorului rezultă că el a avut mai multe discuții cu inculpatul începând

cu luna noiembrie 2009, ocazie cu care denunțătorul i-a spus acestuia că dorește

foarte mult să recupereze armele respective (care erau foarte valoroase pentru

el, deoarece erau lucrate manual), iar inculpatul a fost de acord să le

înapoieze, dar nu toate odată, ci pe rând, cu condiția de a-i aduce alte

obiecte asemănătoare, pe care să le pună în locul celor restituite.

Existenta

unei asemenea discuții conturează rezoluția infracțională unică a inculpatului,

ca o caracteristică esențială a infracțiunii continuate, căci denotă hotărârea

acestuia de a repeta activitatea infracțională până la realizarea proiectului

său.

De altfel, derularea ulterioară a faptelor confirmă unicitatea

rezoluției, fiind vorba despre un mod de operare identic, repetat la un

interval scurt de timp, în același sens fiind și conținutul discuțiilor

ambientale purtate între inculpat și denunțător, transcrise și aflate la

dosarul cauzei.

Prin urmare, având în vedere toate aceste considerente, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că toate criticile formulate de către

inculpat cu referire la încadrarea juridică a faptelor sunt neîntemeiate.

În

ce privește individualizarea pedepselor, aceasta a fost contestată deopotrivă

de parchet și inculpat, evident în sens contrar, însă Înalta Curte de Casație și

Justiție apreciază toate criticile formulate ca fiind neîntemeiate.

Din examinarea hotărârii atacate, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că instanța

de fond a avut în

vedere și a dat efecte corespunzătoare tuturor criteriilor de individualizare

prevăzute de lege, motivând amplu și

convingător

atât cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, cât și

modalitatea de

executare a pedepsei rezultante.

Astfel,

a fost avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise,

dedus în primul rând din calitatea pe care inculpatul o avea la acel moment, de

magistrat procuror, persoană care trebuie să vegheze ca orice infracțiune să

fie descoperită și orice infractor să fie tras la răspundere penală.

Săvârșirea

de acte ilicite, mai ales în legătură directă cu exercitarea atribuțiilor de

serviciu, este incompatibilă cu statutul legal al unui magistrat și reclamă o

reacție fermă, concretizată în cazul săvârșirii de infracțiuni în aplicarea

unor pedepse de natură să asigure reprimarea unor asemenea fapte, inhibarea

unor conduite viitoare asemănătoare ale unor persoane din aceeași categorie cu

inculpatul, dar și o creștere a credibilității și încrederii publice în actul

de justiție, care nu trebuie să țină cont de calitatea persoanelor cercetate,

judecate și pedepsite.

În același timp, tocmai pentru că este vorba despre un

act de justiție imparțial, nu pot fi trecute cu vederea anumite circumstanțe

personale

care sunt valorificate în cazul oricărui infractor, mai puțin

cele incompatibile cu

însuși statutul inculpatului (care prin lege presupune lipsa antecedentelor

penale și o bună reputație, inclusiv o bună conduită în familie și societate).

Astfel, instanța de fond a apreciat în mod corect conduita procesuală a

inculpatului, ca și starea sa de sănătate ca fiind elemente circumstanțiale în

favoarea acestuia, dându-le efecte corespunzătoare.

Pe

de altă parte, însă, cuantumul sumelor primite de către inculpat nu poate

constitui o circumstanță care imprimă faptei comise un caracter atenuant,

relevanță prezentând simpla

împrejurare a

pactizării remunerate cu o persoană cercetată penal,

situație avută, de

asemenea, în vedere de către prima instanță.

Toate aceste circumstanțe reale și personale conduc la concluzia

că aplicarea unor pedepse către minimul special sau egale cu acesta, ținând

seama și de limitele prevăzute de textele incriminatorii, dar cu executare

efectivă, prin privare de libertate, asigură realizarea corespunzătoare a

funcțiilor pedepsei, astfel

cum sunt

prevăzute în

art

. 52 C.

pen

.,

neexistând

motive nici pentru

agravarea, dar

nici pentru ușurarea tratamentului sancționator aplicat inculpatului de către

instanța de fond.

Prin urmare, constatând că toate criticile formulate în cauză

sunt neîntemeiate, în baza

art

. 385

15

pct

. 1

lit

. b) C.

proc

.

pen

., Înalta Curte de

Casație și Justiție a respins, ca

nefondate

, ambele

recursuri declarate.