ÎCCJ, decizie (scj.ro #83866)

Trafic de influență. Infracțiune continuată Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege. Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul Indice alfabetic: Drept penal - trafic de influență - infracțiune continuată C. pen., art. 41 alin. (2), art. 257 alin. (1) Pretinderea și primirea de mai multe ori, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, a unor sume de bani, de către persona care lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, constând în aprobarea unei cereri de angajare, constituie infracțiunea de trafic de influență în forma continuată, prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 4171 din 7 decembrie 2011 Prin sentința nr. 50 din 15 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt, Secția penală, în baza art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu referire la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.C. la 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim de detenție, iar în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.C.

- arestat în altă cauză - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., din analiza actelor și lucrărilor dosarului constatându-se, în fapt, că, în luna ianuarie 2010, martorul C.I. a discutat cu martorul M.I. despre posibilitatea angajării soției sale C.A. M.I. s-a interesat despre acest aspect, iar în urma unei discuții avute cu numita G.D. - angajată la societatea comercială P. - i-a fost recomandat inculpatul C.C. despre care se știa că ajutase și alte persoane să se angajeze la această societate.

Primind un CV al numitei C.A., la începutul lunii februarie 2010, inculpatul a contactat-o telefonic pe aceasta stabilind să se întâlnească în zona Piața G. Ajuns la locul de întâlnire, inculpatul și-a declinat identitatea, după care i-a spus numitei C.A., care era însoțită de martorul C.I., că CV-ul prezentat este unul foarte bun și că în schimbul sumei de 1.000 de euro va interveni pe lângă persoana responsabilă din cadrul societății comerciale P., indicându-l pe domnul C. - director la societate la Serviciul controlul calității, pentru ca acesta să-i aprobe angajarea pe un post corespunzător pregătirii sale de inginer chimist. Ulterior, în cursul aceleiași zile, inculpatul a contactat-o din nou pe C.A.

și i-a solicitat să-i achite prima tranșă în cuantum de 500 de euro pentru a bloca postul pe care urma să o angajeze. Soții C. au împrumutat de la martorul C.M. suma de 2.000 lei, după care s-a stabilit ca banii să fie înmânați în jurul orei 19,00 inculpatului în zona Piața G. Inculpatul a ajuns la locul stabilit într-un autoturism, condus de numitul B.F. Discuțiile s-au purtat în autoturism, inculpatul C.C. asigurând-o pe C.A. că nu vor fi probleme cu angajarea sa și că urmează să fie sunată de o angajată de la personal care îi va comunica ce acte să atașeze la dosarul de angajare, după care a primit de la C.A. suma de 2.000 lei, pe care i-a pus în torpedoul autoturismului. Pentru a i se menține încrederea, C.A.

a fost ulterior sunată de către un bărbat care s-a recomandat a fi directorul C. de la societatea comercială P., care i-a transmis să urgenteze completarea dosarului, precum și de către o persoană de sex feminin, prezentată organelor de urmărire penală de inculpat ca numindu-se D. și care s-a recomandat a fi angajată la serviciul de personal al societății menționate. Dosarul a fost înmânat de către C.A. numitului B.F., care l-a predat la rândul său inculpatului. După primirea dosarului, inculpatul C.C. a contactat-o pe C.A. și i-a transmis că i s-a aprobat angajarea, că nu trebuie să mai susțină vreun interviu și că se va prezenta doar pentru vizita medicală, solicitându-i totodată plata restului de bani, respectiv 500 de euro.

Nedispunând de această sumă, soții C. au împrumutat 1.000 de euro, după care, pe timp de noapte, au înmânat inculpatului suma de 500 de euro în parcarea blocului unde domiciliau, acesta asigurând-o din nou pe C.A. asupra angajării sale la societatea comercială P. și comunicându-i că trebuie doar să fie declarată aptă la vizita medicală programată în data de 9 martie 2010. Ulterior, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a mai solicitat plata unei sume suplimentare de 300 de euro, folosindu-l din nou pe acel fals director C. Deși inițial nu au fost de acord cu plata acestor bani, în final soții C. au acceptat să dea și acești bani, însă doar personal directorului C. Pentru a se asigura că va primi și acești bani, inculpatul C.C.

a apelat la serviciile unui bărbat încă neidentificat, care în schimbul primirii unei sume de bani a acceptat să-l ajute pe inculpat la definitivarea activității infracționale. Soții C. s-au întâlnit cu bărbatul respectiv în zona Piața G. și i-au remis suma de 1.000 lei după ce acesta, recomandând-se drept directorul C., le-a dat asigurări că C.A. va fi angajată din luna martie la societatea comercială P. În momentul în care, conform celor stabilite, C.A. s-a prezentat în data de 9 martie 2010 la sediul societății comerciale P. pentru a efectua vizita medicală, aceasta a aflat că nimeni nu știa despre solicitarea sa de angajare, că nu era programată la nicio vizită medicală, realizând că inculpatul a urmărit doar obținerea sumei totale de 3.000 lei și 500 de euro, prevalându-se de influența pe care a lăsat-o să creadă că o are asupra persoanei responsabile cu efectuarea de angajări la societate, fără ca în realitate să efectueze vreun demers în acest sens.

Pe parcursul cercetărilor, inculpatul a predat organelor de urmărire penală sumele de 1.000 de euro și 900 lei, banii fiind restituiți soților C. în conformitate cu prevederile art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 (prin același rechizitoriu dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de numiții C.A. și C.I. sub aspectul infracțiunii prevăzută în art. 6 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000), aceștia precizând că nu mai au pretenții financiare față de inculpat. Prin decizia nr. 129 din 1 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de procuror, a desființat sentința în parte sub aspectul laturii penale și, în baza art. 257 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul C.C. a sumei de 100 lei, nerestituită și cu privire la care denunțătorii nu au solicitat restituirea. A menținut celelalte dispoziții din sentința atacată și a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză, apelul declarat de inculpat fiind respins, ca nefondat. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul C.C., care prin apărătorul ales, invocând cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate atât în privința limitelor, cât și a modalității de executare. În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a arătat că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au pus în discuția părților încadrarea juridică corectă a faptei, care în opinia sa exclude incidența prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Din modalitatea de săvârșire a faptei rezultă că pretinderea și primirea în mod repetat a unor sume de bani într-un scop unic - exercitarea influenței în vederea obținerii angajării denunțătoarei în cadrul unei societăți - reprezintă acțiuni ce decurg din chiar natura faptei, fără a avea caracterul unor acte materiale distincte, întrucât infracțiunea în forma sa simplă s-a consumat la momentul pretinderii sumei de bani în vederea traficării influenței în scopul dorit de denunțătoare. Pretinderea ulterioară a unor sume de bani în vederea facilitării îndeplinirii formalităților cerute de încadrarea în postul dorit de denunțătoare sunt intrinsec legate de același scop urmărit și nu constituie acte materiale distincte.

În fine, inculpatul a arătat că în favoarea sa era justificată reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei în limitele prevăzute în art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de inculpat, care se încadrează în cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., cât și din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat.

Verificând actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de fond și instanța de prim control judiciar au reținut o situație de fapt corectă, bazată pe un material probator legal administrat și just apreciat, în baza căruia faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată i s-a dat o încadrare juridică legală, în prevederile art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Infracțiunea continuată se reține atunci când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

În cazul infracțiunii de trafic de influență, elementul material constă în acțiunea de traficare a influenței, care se poate realiza prin primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori prin acceptarea de promisiuni, de daruri - direct sau indirect - în vederea determinării unui funcționar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Infracțiunea de trafic de influență se consumă în momentul în care făptuitorul, care are sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public sau funcționar, pretinde sau primește bani sau alte foloase ori acceptă promisiunea unor foloase sau daruri, pentru a-l determina pe acel funcționar public sau funcționar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Pentru consumarea infracțiunii nu are relevanță dacă a avut loc sau nu intervenția pe lângă funcționar ori dacă acesta a exercitat ori nu actul determinat ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale, pe baza cărora recurentul inculpat a solicitat soluționarea laturii penale a cauzei, rezultă că, la începutul lunii februarie 2010, acesta a pretins de la martora denunțătoare C.A. suma de 1.000 de euro, promițându-i că va interveni pe lângă persoana responsabilă din cadrul societății comerciale P. - numitul C., director la Serviciul controlul calității din cadrul societății menționate - pentru a-i aproba angajarea pe un post corespunzător pregătirii sale de inginer chimist, primind o primă tranșă din suma pretinsă, respectiv 2.000 lei (echivalentul a 500 de euro).

După ce recurentul inculpat a intrat în posesia dosarului conținând actele necesare pentru angajare, a mai primit de la martora denunțătoare diferența de 500 de euro, asigurând-o pe aceasta că i s-a aprobat angajarea, că nu mai trebuie să susțină interviul și că se va prezenta doar pentru vizita medicală programată pentru data de 9 martie 2010. Acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, recurentul inculpat a mai solicitat denunțătoarei, suplimentar, suma de 300 de euro, suma cu plata căreia, inițial, aceasta nu a fost de acord însă, în cele din urmă, după ce împreună cu soțul său a avut o întâlnire cu un bărbat rămas neidentificat, care s-a oferit să-l ajute pe inculpat în desfășurarea activității infracționale, în sensul că s-a prezentat ca fiind directorul societății comerciale P., a remis acestuia pentru inculpat suma de 1.000 de lei (echivalentul celor 300 de euro pretinși de acesta în schimbul promisiunii că va interveni pentru angajarea denunțătoarei în cadrul societății menționate).

Prin urmare, faptele recurentului inculpat C.C., săvârșite în baza aceleiași rezoluții, de a pretinde și a primi de mai multe ori, la diferite intervale de timp, de la denunțătoarea C.A. sumele de 3.000 lei și 500 de euro, susținând că are influență asupra directorului de la societatea comercială P. pe care-l va determina să aprobe cererea de angajare a acesteia pe un post corespunzător pregătirii sale de inginer chimist într-un departament ce viza controlul calității produselor la societatea menționată, constituie infracțiunea continuată de trafic de influență. Așadar, prima critică adusă deciziei și care vizează greșita încadrare juridică a faptei reținută în sarcina recurentului inculpat, faptă recunoscută de acesta în totalitate - așa cum rezultă din chiar declarația dată de inculpat care a solicitat aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen. - nu este întemeiată. În ce privește cea de-a doua critică adusă deciziei, care se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și care vizează greșita individualizare a pedepsei atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că și aceasta este neîntemeiată. La individualizarea sancțiunii aplicată recurentului inculpat s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă (reduse cu o treime atât minimul, cât și maximul urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. 7 C. proc. pen.), gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Solicitarea recurentului inculpat de a se reține circumstanțele atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. nu poate fi primită de instanța de recurs având în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta și gradul de pericol social ridicat al acesteia. Atitudinea sinceră a recurentului inculpat pe parcursul procesului penal a fost valorificată de instanța de fond prin aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen. și nu poate constitui prin ea însăși un motiv suficient pentru coborârea pedepsei la un minim exagerat, întrucât în procesul de individualizare a sancțiunii trebuie să se țină cont de un ansamblu de criterii și nu numai de unul singur, pentru că numai prin prisma acestora se poate diferenția pedeapsa aplicată unui infractor sau altul pentru același gen de infracțiuni.

În opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție, menținerea cuantumului pedepsei aplicată recurentului inculpat este justificată atât din perspectiva dispozițiilor art. 72 C. pen., cât și din cea a prevederilor art. 52 C. pen. referitoare la scopul preventiv și educativ al sancțiunii, fiind proporțională cu gravitatea faptei reținută în sarcina inculpatului. Și menținerea modalității de executare a pedepsei - în condiții de detenție - este justificată, neexistând elemente care să conducă instanța la concluzia că recurentul inculpat, care în prezent este arestat în altă cauză, se poate îndrepta și că va conștientiza consecințele faptei, chiar și fără executarea efectivă a sancțiunii. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.

împotriva deciziei nr. 129 din 1 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori.