ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4171/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4171/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 50 din data de 15 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, în Dosarul nr. 4851/104/2010, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului la termenul din data de 8 martie 2011, din infracțiunea de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu referire la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.C.M.  la 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim de detenție, iar în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. cu referire la art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cauza Sabou și Parcalab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză și s-a constatat prejudiciul integral acoperit, prin restituire, iar conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON, din care, suma de 50 RON, reprezentând onorariu avocat oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, nr. 317/PA/2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.C.M. - arestat în altă cauză, deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constatându-se în fapt, (în baza declarațiilor constante de recunoaștere ale inculpatului, care s-au coroborat cu declarațiile martorilor C.A., C.I.O., M.I., C.M.M., G.D., B.F.B., C.P.S., mențiunile din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere, planșa fotografică SMS-uri, procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare, extrasul de cont, raportul de constatare tehnico-științifică test poligraf și procesele-verbale de restituire a produsului infracțiunii) că în luna ianuarie 2010, martorul C.I.O. a discutat cu martorul M.I. despre posibilitatea angajării soției sale C. (fostă N.) A. în municipiul Slatina.

M.I. s-a interesat despre acest aspect, iar în urma unei discuții avute cu numita G.D. - angajată la SC P.T. SRL Slatina - i-a fost recomandat inculpatul C.C.M. despre care se știa că ajutase și alte persoane să se angajeze la această societate.

Primind un CV al numitei C.A., la începutul lunii februarie 2010, inculpatul a contactat-o telefonic pe aceasta stabilind să se întâlnească în zona P.G. lângă localul „R.N.”.

Ajuns la locul de întâlnire, inculpatul și-a declinat identitatea după care i-a spus numitei C.A., care era însoțită de martorul C.I.O., că CV-ul prezentat este unul foarte bun și că în schimbul sumei de 1.000 de euro va interveni pe lângă persoana responsabilă din cadrul SC P.T. SRL Slatina, indicându-l pe domnul C. – director la societate la Serviciul Controlul Calității, pentru ca acesta să-i aprobe angajarea pe un post corespunzător pregătirii sale de inginer chimist. Totodată, inculpatul i-a oferit detalii despre salariul pe care urma să-l încaseze, de aproximativ 1.800 RON și celelalte avantaje de care urma să beneficieze.

Ulterior, în cursul aceleiași zile, inculpatul a contactat-o din nou pe C.A. și i-a solicitat să-i achite prima tranșă în cuantum de 500 de euro pentru a bloca postul pe care urma să o angajeze. Soții C. au împrumutat de la martorul C.M.M. suma de 2.000 RON, după care s-a stabilit ca banii să fie înmânați în jurul orei 19,00 inculpatului în zona P.G. în apropierea localului „R.N.”. Deoarece soțul său lucra, C.A. s-a prezentat la întâlnire însoțită de un prieten de familie, numitul C.M.M. Inculpatul a ajuns la locul stabilit într-un autoturism B. de culoare albastră înmatriculat în Italia, condus de numitul B.F.B. Discuțiile s-au purtat în autoturism, inculpatul C.C.M. asigurând-o pe C.A. că nu vor fi probleme cu angajarea sa și că urmează să fie sunată de o angajată de la personal care îi va comunica ce acte să atașeze la dosarul de angajare, după care a primit de la sus-numita suma de 2.000 RON pe care i-a pus în torpedoul autoturismului.

Pentru a i se menține încrederea, C.A. a fost ulterior sunată de către un bărbat care s-a recomandat a fi directorul C. de la P.T. care i-a transmis să urgenteze completarea dosarului, precum și de către o persoană de sex feminin, prezentată organelor de urmărire penală de inculpat ca numindu-se D. și care s-a recomandat a fi angajată la serviciul de personal al societății sus-menționate. Dosarul a fost înmânat de către C.A. numitului B.F.B. care l-a predat la rândul său inculpatului.

După primirea dosarului, inculpatul C.C.M. a contactat-o pe C.A. și i-a transmis că i s-a aprobat angajarea, că nu trebuie să mai susțină vreun interviu și că se va prezenta doar pentru vizita medicală, solicitându-i totodată plata restului de bani, respectiv 500 de euro.

Nedispunând de această sumă, soții C. au împrumutat 1.000 de euro de la cunoștințe din Spania după care, pe timp de noapte, au înmânat inculpatului suma de 500 de euro în parcarea blocului unde domiciliau, acesta asigurând-o din nou pe C.A. asupra angajării sale la SC P.T. SRL Slatina și comunicându-i că trebuie doar să fie declarată aptă la vizita medicală programată în data de 9 martie 2010.

Ulterior, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a mai solicitat plata unei sume suplimentare de 300 de euro, folosindu-l din nou pe acel fals director C. Deși inițial nu au fost de acord cu plata acestor bani, refuzând chiar să-i dea inculpatului care s-a prezentat însoțit de numitul C.C.C. pe care l-a recomandat ca fiind fiul directorului C., în final, soții C. au acceptat să dea și acești bani, însă doar personal directorului C.

Pentru a se asigura că va primi și acești bani, inculpatul C.C.M. a apelat la serviciile unui bărbat încă neidentificat, despre care a afirmat că îl cunoaște sub numele de J. sau M., care în schimbul primirii unei sume de bani a acceptat să-l ajute pe inculpat la definitivarea activității infracționale.

Soții C. s-au întâlnit cu bărbatul respectiv în zona P.G. și i-au remis suma de 1.000 RON după ce acesta, recomandând-se drept directorul C., le-a dat asigurări că C.A. va fi angajată din luna martie la SC P.T. SRL Slatina. În momentul în care, conform celor stabilite, C.A. s-a prezentat în data de 9 martie 2010 la sediul SC P.T. SRL Slatina pentru a efectua vizita medicală, aceasta a aflat că nimeni nu știa despre solicitarea sa de angajare, că nu era programată la nicio vizită medicală, realizând că inculpatul a urmărit doar obținerea sumei totale de 3.000 RON și 500 de euro, prevalându-se de influența pe care a lăsat-o să creadă că o are asupra persoanei responsabile cu efectuarea de angajări la societate, fără ca în realitate să efectueze vreun demers în acest sens.

Pe parcursul cercetărilor, inculpatul a predat organelor de urmărire penală sumele de 1.000 de euro și 900 RON, banii fiind restituiți soților C. în conformitate cu prevederile art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000, (prin același rechizitoriu dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de numiții C.A. și C.I.O. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 6

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000) aceștia precizând că nu mai au pretenții financiare față de inculpat.

Faptele mai sus descrise au fost dovedite prin probele menționate anterior și au fost recunoscute de inculpat, în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., fără a se mai impune astfel analiza în detaliu a tuturor probelor existente la dosarul de urmărire.

Prin urmare, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului – astfel cum a fost descrisă mai sus - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., neputându-se deci reține că ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., deoarece inculpatul, în comiterea faptei, s-a prevalat de o pretinsă influență pe care o avea asupra unui funcționar - competent din punct de vedere al atribuțiilor pe care le îndeplinea în mod real în acel moment - să dispună angajarea martorului denunțător. În plus, s-a reținut că numitul C.P.S. are calitatea cerută de lege, fiind funcționar în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., respectiv salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele la care se referă art. 145 C. pen. (aceasta fiind o cerință esențială în cazul infracțiunii de trafic de influență, fără a da însă funcționarului de a cărui cunoaștere se prevalează inculpatul, calitate de parte vătămată sau subiect pasiv).

La individualizarea sancțiunii aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege (reduse cu o treime atât minimul, cât și maximul prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.), precum și toate celelalte date care particularizează atât fapta comisă, cât și persoana infractorului, elemente în raport de care a stabilit o pedeapsă în cuantum de 2 ani și 6 luni închisoare - orientată spre minimul special prevăzut de lege - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, pedeapsă care să se execute în regim privativ de libertate, considerându-se că numai astfel se va contribui la atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel – în termenul prevăzut de lege – atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, cât și inculpatul C.C.M.

Parchetul a solicitat admiterea apelului declarat, desființarea sentinței instanței de fond sub aspectul laturii penale, arătând că pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul pentru infracțiunea de trafic de influență nu a fost corect individualizată, în raport de gravitatea faptei săvârșite, instanța de fond motivând aplicarea unei pedepse spre minimul special prevăzut de lege pe circumstanțele cu privire la persoana inculpatului, fiind minimalizate circumstanțele privitoare la fapta comisă (care este o infracțiune de corupție) și cuantumul sumei pretinse; de asemenea, nu s-a avut în vedere împrejurarea că inculpatul este arestat în altă cauză pentru săvârșirea unei infracțiuni grave, respectiv inițiere, constituire ori aderare sub orice formă la un grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, falsificarea de monedă sau alte valori și înșelăciune, solicitând majorarea pedepsei. A fost criticată, de asemenea, sentința întrucât prima instanță nu a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 100 RON, care nu a fost restituită denunțătorilor, invocându-se dispozițiile art. 257 alin. (2) C. pen.

Inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate sub aspectul laturii penale, reducerea pedepsei la care a fost condamnat de prima instanță și aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., întrucât a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, cauza fiind soluționată în condițiile prevăzute de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., limitele de pedeapsă fiind reduse cu 1/3, astfel încât consideră – în raport și de celelalte criterii prev. de art. 72 C. pen. – că pedeapsa aplicată, de 2 ani și 6 luni închisoare, este prea mare.

Prin Decizia penală nr. 129 din 1 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 4851/104/2010, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a desființat sentința în parte sub aspectul laturii penale și, în baza art. 257 alin. (2) C. pen. raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul C.C.M. a sumei de 100 RON.

A menținut celelalte dispoziții din sentința atacată și a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat, cu consecința obligării sale la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Verificând hotărârea apelată pe baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, instanța de apel a constatat că Tribunalul a reținut o situație de fapt exactă, bazată pe un material probator concludent și just apreciat, în baza căruia, faptei inculpatului C.C.M. i s-a dat o încadrare juridică legală în prevederile art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Astfel, s-a reținut că inculpatul C.C.M., în luna februarie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pretins și primit de la C.A. sumele de 3.000 RON și 500 euro, susținând că are influență asupra directorului de la SC P.T. SRL Slatina, pe care-l va determina să aprobe cererea de angajare a acesteia pe un post corespunzător pregătirii sale de inginer chimist, într-un departament ce viza controlul calității produselor la această societate.

Starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, inculpatul solicitând, iar instanța apreciind că se poate judeca cauza în condițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Motivul de apel invocat de către Parchet, precum și apelul declarat de inculpat, prin care critică cuantumul pedepsei la care a fost condamnat și respectiv, în cazul inculpatului, modalitatea de executare a pedepsei, au fost apreciate ca nefondate, întrucât prima instanță s-a orientat la un cuantum al pedepsei, care să aibă drept consecință recuperarea inculpatului.

Instanța de apel a considerat, pe de o parte, că prima instanță în mod judicios a apreciat toate criteriile generale referitoare la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, cât și a modalității de executare a acesteia atunci când a dispus executarea în regim de detenție, apreciind că scopul poate fi atins numai în această modalitate, iar pe de altă parte, în baza propriului examen asupra dispozițiilor legale invocate, în contextul cauzei, a apreciat că se justifică pe deplin modalitatea privativă de libertate a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului de prima instanță, aceasta fiind singura în măsură să asigure conștientizarea consecințelor faptei comise, reacția socială fiind proporțională atât cu gravitatea, cât și cu circumstanțele personale ale inculpatului.

Atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal - în raport de împrejurările săvârșirii faptei -, nu poate constitui un motiv suficient pentru coborârea pedepsei la un minim exagerat, pentru o infracțiune de corupție. Și aceasta întrucât, în procesul de individualizare al pedepsei instanța trebuie să țină cont de un ansamblu de criterii și nu numai de unul singur, pentru că numai prin prisma acestora se poate diferenția pedeapsa aplicată unui infractor sau altul pentru același gen de infracțiuni.

Ceea ce contează în esență, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca pe viitor să aibă o conduită corectă.

Pedeapsa poate fi corectivă numai dacă ține seama de natura morală a omului și de capacitatea sa de a-și analiza faptele și de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societății, trebuie să trezească rezonanță în plan psihologic și să conducă în final la redarea acestuia societății. Prin urmare, a proceda în sensul majorării sau reducerii acesteia – așa cum s-a solicitat prin apelurile declarate – ar însemna ca pedeapsa să nu-și atingă finalitatea înscrisă în dispozițiile art. 52 C. pen.

Apelul declarat de Parchet s-a apreciat a fi fondat cu privire la cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, respectiv omisiunea instanței de fond de a dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 100 RON, în raport de dispozițiile art. 257 alin. (2) C. pen. raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. potrivit căruia banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Or, din actele existente la dosar rezultă că din suma totală de 3.000 RON și 500 euro, pretinsă și primită de inculpat de la denunțători, li s-a restituit numiților C.A. și C.I.O. suma de 1.000 euro și 900 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000 (față de cei doi denunțători, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 6

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, aceștia denunțând săvârșirea infracțiunii înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate cu privire la această faptă).

Întrucât, cu privire la suma nerestituită - de 100 RON - denunțătorii nu au solicitat restituirea, instanța de apel a reținut că se impunea confiscarea specială, în raport de dispozițiile legale invocate.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul C.C.M. care prin apărătorul ales, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate atât în privința limitelor, cât și a modalității de executare.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în scris și susținute oral în ședința de judecată, inculpatul a arătat că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au pus în discuția părților calificarea juridică corectă a faptei care în opinia sa exclude incidența prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Din modalitatea de săvârșire a faptei rezultă că pretinderea și primirea în mod repetat a unor sume de bani într-un scop unic – exercitarea influenței în vederea obținerii angajării denunțătoarei în cadrul unei societăți – reprezintă acțiuni ce decurg din chiar natura faptei, fără a avea caracterul unor acte materiale distincte, întrucât infracțiunea în forma sa simplă s-a consumat la momentul pretinderii sumei de bani în vederea traficării influenței în scopul dorit de denunțătoare. Pretinderea ulterioară a unor sume de bani în vederea facilitării îndeplinirii formalităților cerute de încadrarea în postul dorit de denunțătoare sunt intrinsec legate de același scop urmărit și nu constituie acte materiale distincte.

A mai susținut inculpatul că deși cauza a fost soluționată în procedura reglementată de art. 320

1

C. proc. pen., instanțele nu au explicat de ce peste minimul special de 14 luni închisoare au adăugat un spor până la 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa fiind orientată mai mult spre maximul special, decât spre minimul special prevăzut de lege.

În fine, inculpatul a arătat că în favoarea sa era justificată reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b), c) C. pen. cu consecința reducerii pedepsei în limitele prevăzute de art. 76 lit. d) C. pen. și aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de inculpat care se încadrează în cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., cât și din oficiu potrivit art. 385

9

alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Verificând actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de fond și instanța de prim control judiciar au reținut o situație de fapt corectă, bazată pe un material probator legal administrat și just apreciat, în baza căruia faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată i s-a dat o încadrare juridică legală, în prevederile art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Infracțiunea continuată se reține atunci când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

În cazul infracțiunii de trafic de influență, elementul material constă în acțiunea de traficare a influenței, care se poate realiza prin primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori prin acceptarea de promisiuni, de daruri - direct sau indirect - în vederea determinării unui funcționar să facă, ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Infracțiunea de trafic de influență se consumă în momentul în care făptuitorul, care are sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public sau funcționar, pretinde sau primește bani sau alte foloase, ori acceptă promisiunea unor foloase sau daruri, pentru a-l determina pe acel funcționar public sau funcționar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Pentru consumarea infracțiunii nu are relevanță dacă a avut loc sau nu intervenția pe lângă funcționar, ori dacă acesta a exercitat ori nu actul determinat ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Din probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale, pe baza cărora recurentul inculpat a solicitat soluționarea laturii penale a cauzei, rezultă că la începutul lunii februarie 2010, acesta a pretins de la martora denunțătoare C.A. suma de 1.000 de euro, promițându-i că va interveni pe lângă persoana responsabilă din cadrul SC P.T. SRL Slatina – numitul C., director la Serviciul controlul calității din cadrul societății menționate – pentru a-i aproba angajarea pe un post corespunzător pregătirii sale de inginer chimist, primind o primă tranșă din suma pretinsă, respectiv 2.000 RON (echivalentul a 500 de euro).

După ce recurentul inculpat a intrat în posesia dosarului conținând actele necesare pentru angajare, a mai primit de la martora denunțătoare diferența de 500 de euro, asigurând-o pe aceasta că i s-a aprobat angajarea, că nu mai trebuie să susțină interviul și că se va prezenta doar pentru vizita medicală programată pentru data de 9 martie 2010.

Acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, recurentul inculpat a mai solicitat denunțătoarei, suplimentar, suma de 300 de euro, suma cu plata căreia, inițial, aceasta nu a fost de acord însă, în cele din urmă, după ce împreună cu soțul său a avut o întâlnire cu un bărbat pe nume J. sau M., rămas neidentificat, care s-a oferit să-l ajute pe inculpat în desfășurarea activității infracționale în sensul că s-a prezentat ca fiind directorul S.C. P.T. SRL Slatina, a remis acestuia pentru inculpat, suma de 1000 RON (echivalentul celor 300 de euro pretinși de acesta în schimbul promisiunii că va interveni pentru angajarea denunțătoarei în cadrul societății sus-menționate).

Prin urmare, faptele recurentului inculpat C.C.M., săvârșite în baza aceleiași rezoluții de a pretinde și a primi de mai multe ori, la diferite intervale de timp de la denunțătoarea C.A. sumele de 3000 RON și 500 de euro susținând că are influență asupra directorului de la S.C. P.T. SRL Slatina, pe care-l va determina să aprobe cererea de angajare a acesteia pe un post corespunzător pregătirii sale de inginer chimist într-un departament ce viza controlul calității produselor la societatea menționată, constituie infracțiunea continuată de trafic de influență.

Așadar, prima critică adusă deciziei și care vizează greșita încadrare juridică a faptei reținută în sarcina recurentului inculpat, faptă recunoscută de acesta în totalitate – așa cum rezultă din chiar declarația dată de inculpat care a solicitat aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. – nu este întemeiată.

În ce privește cea de-a doua critică adusă deciziei care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și care vizează greșita individualizare a pedepsei atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, Înalta Curte constată că și aceasta este neîntemeiată.

La individualizarea sancțiunii aplicată recurentului inculpat s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă (reduse cu o treime atât minimul, cât și maximul urmare aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.), gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Solicitarea recurentului inculpat de a se reține circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. nu poate fi primită de instanța de recurs având în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta și gradul de pericol social ridicat al acesteia.

Atitudinea sinceră a recurentului inculpat pe parcursul procesului penal a fost valorificată de instanța de fond prin aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. și nu poate constitui prin ea însăși un motiv suficient pentru coborârea pedepsei la un minim exagerat, întrucât în procesul de individualizare a sancțiunii trebuie să se țină cont de un ansamblu de criterii și nu numai de unul singur pentru că numai prin prisma acestora se poate diferenția pedeapsa aplicată unui infractor sau altul pentru același gen de infracțiuni.

În opinia Înaltei Curți, menținerea cuantumului pedepsei aplicată recurentului inculpat este justificată atât din perspectiva dispozițiilor art. 72 C. pen., cât și din cea a prevederilor art. 52 C. pen. referitoare la scopul preventiv și educativ al sancțiunii, fiind proporțională cu gravitatea faptei reținută în sarcina inculpatului.

Și menținerea modalității de executare a pedepsei – în condiții de detenție – este justificată, neexistând elemente care să conducă instanța la concluzia că recurentul inculpat, care în prezent este arestat în altă cauză, se poate îndrepta și că va conștientiza consecințele faptei, chiar și fără executarea efectivă a sancțiunii.

În consecință, constatând că hotărârea pronunțată în cauză este legală și temeinică, recursul declarat de inculpatul C.C.M. se va respinge ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 129 din 1 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 decembrie 2011.

Procesat de GGC - N