ÎCCJ, decizie (scj.ro #85170)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85170) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Persecutat
etnic. Copil născut în timpul refugiului părinților.
Exercitarea drepturilor și
îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,
a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza
fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către
părinți a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de
îngrijire, de dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra
bunurile minorului.
Despărțirea copilului de
părinți, afară de cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după
cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al
minorului din cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților
care-l au în îngrijire, constituie în aceeași măsură o încălcare a principiilor
legii.
Din această perspectivă, concluzia recurentului că un minor, mai ales la o
vârstă foarte fragedă nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă
părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii
publice și bunelor moravuri.
Secția de contencios
administrativ, decizia nr.150 din 20 ianuarie 2004
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Oradea,
reclamanta R.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii
Satu-Mare pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii nr.4199/2003 emisă
de ea și să o oblige pe aceasta să-i recunoască calitatea de beneficiară
a Legii nr.189/2000.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut în localitatea de
refugiu a părinților săi, situație în care beneficiază de
același statut ca al părinților.
Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea, a anulat hotărârea
nr.4199/2003 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta
să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a OG nr.105/1999,
aprobată prin Legea nr.189/2000.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut
că și copiii născuți în localitatea unde părinții lor au fost
strămutați, au același statut cu aceștia în sensul că au
suferit persecuții din motive etnice.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa
Județeană de Pensii Satu-Mare.
In motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că în
mod greșit instanța a recunoscut calitatea de beneficiară a OG
nr.105/1999 intimatei-reclamante, deoarece aceasta s-a născut
ulterior refugiului părinților săi, neavând un domiciliu de
unde să fie strămutată.
Recursul este nefondat.
In conformitate cu dispozițiile art.14 din Decretul nr.31 din 30 ianuarie 1954
privitor la persoanele fizice și juridice, domiciliul minorului este la
părinții săi, iar potrivit art.100 C.fam., copilul minor locuiește la părinții
săi.
Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă
existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi
realizată paza fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită
de către părinți a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de
îngrijire, de dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra
bunurile minorului.
Drepturile și obligațiile părintești sunt enumerate generic în conținutul
art.101, 105, 107 și altele C.fam., texte aflate sub Titlul III privind
„Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a
altor persoane”.
In raport cu dispozițiile legale mai sus citate, ca și, în general, cu economia
reglementărilor aduse prin C.fam. care impun în mod imperativ o conduită
juridică de protecție, ajutor și pază a părinților față de minor, se impune cu
rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască de regulă alături de părinții
săi, precum și că orice separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de
excepție, anume prevăzute de lege și reglementate prin lege. Despărțirea
copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție, este un act imoral
și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a
statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărțire de statutul
juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceeași măsură o
încălcare a principiilor legii.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea
raționamentului propus de recurent, că un minor , mai ales la o vârstă foarte
fragedă nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi este
eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice și bunelor
moravuri.
Soluția ca și motivarea adusă de prima instanță hotărârii pronunțate sunt în
afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii
în resorturile și finalitatea sa.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul a fost respins ca nefondat.