ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra acțiunilor penale pendinte, pe

baza lucrărilor și

materialului aflate în dosarul cauzei, a constatat

următoarele:

I.

Prin rechizitoriul

nr. 194/P/2007 din 02 noiembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație si Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Direcția de Combatere a

Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție s-a dispus punerea în mișcare

a acțiunii penale si trimiterea în judecată. în stare de libertate, a

inculpaților:

perioada decembrie 1997 - 2000

sub aspectul comiterii infracțiunilor

de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută

de art. 248 raportat la

art. 248

1

C. pen. si luare mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., ambele cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.,

ce

s-a pretins a

fi fost comise prin

aceea că, în calitate de ministru al apărării naționale

la data de 16 noiembrie 1998

a aprobat abuziv, cu încălcarea dispozițiilor

legale privind regimul juridic al bunurilor

proprietate publică și circulația

juridică

a terenurilor și fără o justificare a nevoilor operative ale forțelor

sistemului național de apărare, schimbul unei

suprafețe de 27 hectare

teren aflată

în administrarea M.Ap.N. cu o altă suprafață de teren

aparținând coinculpatului B.G. cauzând statului un

prejudiciu în

sumă de 448.378 dolari

SUA reprezentând diferența de valoare dintre terenul

predat și cel primit la schimb / operațiune

juridică efectuată în vederea

obținerii

unui folos necuvenit de 3.000 dolari SUA reprezentând diferența între

valoarea stabilită prin expertiză și prețul

achitat de către fiica acestuia

inculpata

B.I.C.A. pentru terenul cumpărat de la

inculpatul

B.G. prin contractul încheiat la data de 18 decembrie 1996;

secretar de stat si sef al

Marelui Stat

Major General din cadrul M.Ap.N. în perioada 3 mai

1991-22 ianuarie 1997,

sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în

serviciu în formă calificată prevăzută de art.

248 raportat la art. 248

1

C.

pen.,

ce s-a pretins a fi fost comisă

prin aceea că la data de

11

decembrie 1996 în calitatea anterior arătată a aprobat nelegal și inoportun

schimbul suprafeței de 8,80 hectare teren arabil

aflat în administrarea

M.Ap.N. cu o

altă suprafață de teren aparținând coinculpatului B.G.

, cauzând statului un prejudiciu total de 444.380 dolari

SUA;

B.G.,

sub

aspectul comiterii infracțiunii de

complicitate

la abuz în serviciu în formă calificată și continuată,

prevăzută de art.

26 raportat la art. 248 raportat la art. 248

1

C. pen.

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

ce s-a pretins a fi fost

comisă prin aceea că în baza unei rezoluții

infracționale unice a ajutat și înlesnit coinculpaților B.V. și C.D. aprobarea

abuzivă

a celor două schimburi de

terenuri sus-menționate însumând circa 29 hectare teren proprietate publică

aflată în administrarea M.Ap.N., cu

consecința

prejudicierii statului român cu suma totală de 892.758 dolari SUA;

3.

B.I.C.A.,

sub aspectul comiterii

infracțiunii de complicitate la luare de mită

prevăzută și pedepsită de

art. 26 la

art. 254 alin. (2) C. pen.,

ce s-a

pretins a fi fost comisă prin

aceea

că a încheiat cu inculpatul B.G. contractul fictiv de vânzare-cumpărare din 18

decembrie 1996 pentru suprafața de 700 mp teren,

înlesnind astfel încasarea folosului necuvenit în sumă de 3.000 dolari

SUA ce a

revenit tatălui acestuia

pentru aprobarea abuzivă a schimbului de teren

solicitat de inculpatul B.G.

Prin actul de sesizare amintit, s-au dispus și

alte soluții procesuale

complementare,

respectiv: scoatere de sub urmărire penală a învinuiților

R.A., S.I., B.G., P.I.F. și

I.A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu în formă

calificată prev. de

art. 248 C. pen. rap. la art. 248

1

C. pen., întrucât din

probele administrate rezultă că nu sunt întrunite

elementele constitutive

ale

infracțiunii

/neînceperea urmăririi

penale față de persoanele ce au

întocmit

și avizat schițele aferente suprafeței de 9,38 ha și care au stat la

baza rapoartelor către ministru și respectiv la

baza schimbului de terenuri

dintre

MApN și B.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals

intelectual

prev. de art. 289 C. pen., întrucât a intervenit prescripția

răspunderii penale / neînceperea urmăririi penale

față de persoanele din

cadrul MApN

ce au întocmit documentația cadastrală pentru terenurile

preluate în urma schimburilor de la înv. B.G. sub

aspectul sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art. 289 C. pen. și respectiv

art. 26 rap. la

art. 248 C. pen. comb. cu art. 248

1

C. pen. întrucât

nu sunt întrunite

elementele constitutive

ale infracțiunii iar pentru infracțiunea de fals a

intervenit și prescripția răspunderii penale /

neînceperea urmăririi penale față de reprezentanții unităților militare,

semnatari ai proceselor verbale

de schimb nr. 3319 din 11 decembrie 1996

și respectiv ai procesului-verbal din

data

de 02 iunie 1999, sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art. 289 C. pen.

și

respectiv art. 26 rap. la art. 248 C. pen. comb. cu art. 2481 C. pen.

întrucât nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii iar pentru

infracțiunea de fals a intervenit

și prescripția răspunderii penale/

neînceperea

urmăririi penale față de funcționarii din cadrul Direcției

Legislație și

Contencios Administrativ ce au semnat avizele atașate

documentației de schimb pentru săvârșirea infr. prev. de art. 248 C.

pen.

comb. cu art. 2481 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii raportat la

împrejurările în care au fost emise

și caracterul formal al acestora / neînceperea

urmăririi penale față

de numitul B.G.

pentru săvârșirea infr. de dare de mită

prev. de art. 255 C pen., întrucât

a intervenit prescripția

răspunderii penale

/ disjungerea cauzei în vederea continuării

cercetărilor față de învinuiții Z.D. și S.C. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen.

rap. la art. 248

1

C. pen.; învinuitul T.S.

pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 248 C.

pen. rap. la art.

248

1

C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; față de învinuitul B.G.

sub aspectul săvârșirii de către acesta a infr.

prev. de art. 248 C. pen.

rap. la art. 248

1

C. pen., art. 288

alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în legătură

cu modul în care a procedat la a

utentificarea

contractelor de schimb imobiliar între M.Ap.N. și înv. B.G.

; față de persoanele ce au întocmit și respectiv

avizat schițele

pentru suprafața de

teren predată la schimb de înv. B.G.,

precum

și față de persoanele ce au emis în fals adeverința de rol agricol

pentru suprafața de 9,38 ha învinuitului B.G. în

vederea

continuării cercetărilor sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate

la abuz în serviciu prev. de art. 26 rap. la art. 248 C. pen. comb. cu

art.

248

1

C. pen.; față de

funcționarii OCOT și funcționarii din cadrul

Ministerului Agriculturii și Alimentației ce au emis în mod nelegal

avizele

de schimb pentru săvârșirea

infracțiunii de complicitate la abuz în

serviciu prev. de art. 26 rap. la art. 248 C. pen. comb. cu art. 248

1

C. pen.

; față de expertul T.M.

pentru săvârșire infr. prev. de art. 26

rap. la art. 248 C. pen. comb. cu art. 248

1

C. pen., fapte în

legătură cu

Raportul de evaluare

întocmit la momentul schimburilor; cu privire la

faptele sesizate de către numiții T.C., G.N.,

N.D.L.; față de învinuitul C.M. pentru

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă

prev. de art. 260 C. pen.

Cauza penală amintită a format obiectul dosarului

nr. 9030/1/2010 al Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția

penală,

în

care, la prima zi de înfățișare ce a avut loc la termenul de

judecată

din 07 martie 2011, instanța a respins ca neîntemeiate concluziile în sens

contrar formulate de inculpați - cu consecința

restituirii cauzei la procuror în baza art. 300 alin. (2) raportat la

art. 262 și art.

263 C. proc. pen. -

constatând regularitatea rechizitoriului ca act de sesizare a instanței în

sensul dispozițiilor art. 264 C. proc. pen., în conformitate cu

dispozițiile

art. 300 alin. (1) C. proc. pen.

La termenul de judecată amintit, prin concluziile

scrise aflate la

dosar, inculpații

au solicitat de asemenea restituirea cauzei la procuror și

în baza art. 332

C. proc. pen. pentru motive de nelegalitate privind

desfășurarea urmăririi penale în sine cât și prin raportare la decizia

Curții Constituționale nr. 665 din 5 iulie 2007 publicată în M.Of. nr. 547

din 10 august 2007, astfel cum acestea sunt

arătate în continuare:

-

încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (1), (1)

1

și (1)

2

din O.U.G. nr. 43/2002,

constând în necompetența procurorului D.N.A., atât după materie cât și

după calitatea persoanei pentru efectuarea

urmăririi penale cu privire la

infracțiunile

referitor la care a fost efectuată urmărirea penală și ulterior

dispusă trimiterea în judecată a inculpaților în

cauză B.G.,

B.V., C.D. și B.I.C.A.;

-

încălcarea

dispozițiilor art. 262 pct. 1 și 2 C. proc. pen. în considerarea

disjungerilor și soluțiilor de neîncepere a

urmăririi penale față de ceilalți

participanți nemijlociți la

activitatea infracțională dedusă judecății

efectuate

de procuror și apreciate ca nejustificate de inculpați întrucât au

condus la imposibilitatea stabilirii adevărului

în cauză;

-

încălcarea acelorași dispoziții legale

sus-menționate prin

nerezolvarea de către procuror a chestiunii

prejudiciale privind

apartenența terenurilor

ce au făcut obiectul schimburilor la domeniul

public ori privat al

statului, împrejurare ce atrage imposibilitatea

verificării și stabilirii elementelor constitutive ale infracțiunii de

abuz în

serviciu;

-

încălcarea dispozițiilor art. 251, art. 252 și art.

253 C. proc. pen. constând în

aceea

că în cursul urmăririi penale inculpații au depus la dosar mai multe

cereri și memorii care nu au fost examinate și

soluționate motivat de

procuror

încălcându-li-se în acest mod dreptul la apărare și un proces

echitabil garantat de art. 6 C. proc. pen. și

art. 6 din CEDO.;

[în

acest sens inculpatul B.V. a făcut referire la

cele 18 lucrări

depuse în dosar de

urmărire penală volumul 3 file 25-35, volumul 5 file

20-195, volumul 11 fila 27, volumul 25 filele

91-452 și în special la

memoriul din

23 februarie 2008 adresat Procurorului Șef al D.N.A. la care se

revine la 11 aprilie 2008, 22 aprilie 2008 prin

memoriile adresate Procurorului

Șef Secție de Combatere a Infracțiunilor

Conexe Infracțiunilor de

Corupție și

procurorului de caz în care se arată la capitolul 12 „pct. 2

Consider că Direcția Națională Anticorupție nu a

fost legal sesizată prin

Ordonanța

din 14 mai 2006 a Șefului Parchetelor Militare de declinare a competentei. La

data la care s-a pronunțat acea ordonanță

-14 mai 2006

dosarul de

anchetă era rezolvat prin rezoluția procurorului din 5

mai

2006

de scoatere de sub urmărire penală a

subsemnatului. Deci s-a declinat la

D.N.A.

un dosar rezolvat. Este adevărat că la 15

mai

2006 același procuror

șef al Parchetelor Militare a mai dat o a doua

ordonanță de desființare a

rezoluției

procurorului care mă scosese de sub învinuire. Numai că

procurorul șef

al Parchetelor Militare numai avea la 15 mai 2006

competența de a rezolva rezoluția procurorului pentru simplu motiv că

dosarul fusese declinat cu o zi mai înainte (la 14

mai 2006). Altfel spus,

procurorul

șef al Parchetelor Militare nu mai putea să desființeze o

rezoluție al procurorului dintr-un dosar care

fusese declinat la D.N.A. mai

înainte

(după cum legal nu putea să decline un dosar soluționat prin rezoluția

procurorului în vigoare la data declinării). Este un motiv de

nulitate care face nereală sesizarea D.N.A. și

împiedică continuarea

anchetei penale de către D.N.A.

-

nelegalitatea procedurii de sesizare a

Președintelui României în

vederea

exercitării dreptului de a cere începerea urmăririi penale cu privire la

inculpatul B.V., fost ministru al apărării naționale în

raport cu dispozițiile art. 109 alin. (2) din

Constituția României, art. 12 și art. 19

din Legea nr. 115/1999 și Decizia nr. 665 din 5 iulie 2007 a Curții

Constituționale

[în susținerea acestui motiv de nelegalitate însușit și de

ceilalți inculpați, prin concluziile scrise aflate

la dosar inculpatul B.V.

a făcut

trimitere din nou la memoriile repetate formulate în cursul

urmăririi penale și în special memoriul din data

de 23 februarie 2008 imediat ce

a

fost comunicată noua rezoluție de începere a urmăririi penale în

dosarul

nr. 194/P/2007 în care a relevat și următoarea chestiune

prealabilă de rezolvat: „1. Pe ideea

nediscriminării între foștii șl actualii

miniștri, Curtea Constituțională a decis că este necesar să se obțină

avizul Președintelui României pentru cercetarea

penală a tuturor

persoanelor vizate,

foști și actuali miniștri (decizia Curții Constituționale

nr. 665/2007). Ca urmare, toate anchetele pentru

foști si actuali miniștri

au fost

reluate de la punctul inițial

- care

fusese sărit - cel al avizului

Președintelui

României pentru a porni ancheta penală. Problema se pune

în termeni identici pentru foștii și actualii

parlamentari (.) dar pentru

aceeași

idee de nediscriminare între foștii și actualii parlamentari -

printre care mă prenumăr întrucât am fost si

deputat în anii în care am

fost ministru

al apărării - consider că este cazul a fi sesizată Camera

Deputaților pentru a-si exprima punctul de vedere

la anchetarea mea. Dacă nu se face o astfel de separare se ajunge mai târziu la

sesizarea

Curții Constituționale].

Cererile și excepțiile amintite au fost puse în

dezbaterea părților și

a

procurorului de ședință la termenul de judecată din data de 17 mai

2011, iar pronunțarea asupra acestora a fost

amânată succesiv până la

data de 16 iunie 2011.

II.

Înalta Curte, deliberând asupra cererilor și excepțiilor amintite,

în raport cu temeiurile juridice invocate, pe baza

lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Excepția de necompetență după materie și

calitatea

persoanei a procurorului

Direcției Naționale Anticorupție

pentru

efectuarea urmăririi penale cu

privire la infracțiunile referitor la care a

fost efectuată urmărirea penală și ulterior dispusă trimiterea în

judecată

a inculpaților B.V., B.G., C.D.

și B.I.C.A.

, este neîntemeiată.

Potrivit art. 13 alin. (1) pct. b din O.U.G. nr. 43/2002

așa cum a fost

modificată succesiv

prin Legea nr. 503/2002 apoi prin O.U.G. nr. 24/2002 și

mai recent prin O.U.G. nr. 103/2004 precum și

prin Legea nr. 601/2004

pentru

aprobarea O.U.G. nr. 24/2004 și în fine prin O.U.G. nr. 34/2005 care

în realitate stabilește atât o competență

materială cât și după calitatea

persoanei, procurorii specializați din

cadrul Direcției Naționale

Anticorupție

efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală și în cazul

infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000

dacă, indiferent de valoarea

sumei

sau bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție sunt

comise de „deputați ... membri ai Guvernului

..."[iar potrivit art.13

alin. (1)

1

din aceeași lege și

infracțiunile de abuz în serviciu contra

intereselor

publice dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât

echivalentul

în lei a 1 milion EURO].

Prin ordonanța din data de 25 ianuarie 2008 față

de numitul B.V.

, deputat în

Parlamentul României în perioada 1996-2004

a fost

începută urmărirea

penală pentru săvârșirea în exercitarea atribuțiilor de

serviciu în calitate de fost ministru al

Ministerului Apărării Naționale în

cursul

anului 1999

a infracțiunii de abuz

în serviciu în dauna intereselor

publice

cu consecințe deosebit de grave (prejudiciu cauzat Statului Român fiind de

448.378 dolari SUA) și luare de mită prevăzute de art. 248

rap. la art. 248

1

C. pen. și respectiv art.

254 alin. (2) C. pen., iar față de numita

B.I.C.A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate

la luare de mită prevăzută de art. 26 rap. la

art. 254 C. pen., folosul

necuvenit

constând în suprafața de 700 mp teren pe care numitul

B.V. a primit-o de la învinuitul B.G. în baza

contractului

de vânzare-cumpărare

pentru un preț simbolic încheiat cu numita B.I.C.A.

, urmare căruia, numitul B.V. a efectuat

ulterior, în calitate de ministru al apărării

naționale, schimbul nelegal de

terenuri incriminat în cauză. Ca atare

competența după calitatea

persoanei pentru

efectuarea urmăririi penale de către procuror DNA este

atrasă în cauză în considerarea infracțiunii de

luare de mită comisă în calitate de fost ministru de către inculpatul B.V.

Între infracțiunea de luare de mită și aceea de

abuz în serviciu săvârșite de numitul B.V. - respectiv aceea de complicitate la

abuz în serviciu săvârșită de

numitul B.G. - există legătură de

conexitate

justificându-se astfel efectuarea urmăririi penale în cauză față

de inculpații amintiți în temeiul dispozițiilor

art.13 alin. (1) pct. b și art. 34

lit. c) C. proc. pen.

Pentru coinculpatul C.D. competența materială în

cauză

a Direcției Naționale

Anticorupție este atrasă în temeiul dispozițiilor

art. 34 lit. d) C. proc. pen., prejudiciul cauzat

de acesta prin infracțiunea de

abuz

în serviciu - cu complicitatea inculpatului B.G. - fiind

localizat în patrimoniul aceleiași părți civile,

Statul Român reprezentat

prin Ministerul de Finanțe.

Efectuarea unor disjungeri și adoptarea unor

soluții de

neîncepere a urmăririi penale fața de alți participanți la

activitatea infracțională dedusă judecății sunt

justificate în cauză -

contrar

aserțiunii inculpaților în sensul că atrag imposibilitatea stabilirii

adevărului în cauză - deoarece măsurile

procesuale amintite au fost

dispuse

pe de o parte „întrucât din probele administrate rezultă că nu

sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii',

iar pe de altă parte

că era necesară „administrarea unor probe

suplimentare". în plus,

instanța

constată că apărarea nu a invocat o vătămare concretă a unui

interes legal prin dispunerea măsurilor amintite

de administrare a justiției

- în

sensul larg al acestei noțiuni - sugerând doar că, în felul acesta,

urmărirea penală nu ar fi completă. împrejurarea

că textul art. 262 C. proc. pen.

nu

prevede expres, dar nici nu interzice, posibilitatea

dispunerii prin rechizitoriu a soluției

disjungerii, nu exclude posibilitatea legală ca, prin acest act complex,

procurorul să dispună și alte măsuri

privind

urmărirea penală (cum ar fi, spre exemplu, măsura disjungerii

cauzei și, eventual, declinarea competenței). De

altfel, art. 45 alin. (1) face trimitere la art. 38 C. proc. pen.

(„Disjungerea"), și se referă la o

măsură de bună administrare a justiției, în sens larg. Este unanim

acceptată în jurisprudență opinia, iar doctrina nu

a infirmat-o categoric,

că prin cel

mai complex act al procurorului (rechizitoriul), acesta poate

dispune toate soluțiile ori măsurile prevăzute de

lege, indiferent dacă

acestea -

potrivit Codului de procedură penală - ar trebui să îmbrace,

procedural,

forma rezoluției ori a ordonanței.

Motivul de restituire privind nerezolvarea de

către procuror a

chestiunii prejudiciale privind apartenența terenurilor

ce au

făcut obiectul schimburilor la

domeniul public ori privat al

statului,

împrejurare ce ar atrage

imposibilitatea verificării și stabilirii elementelor constitutive ale

infracțiunii de abuz în serviciu în opinia

inculpaților se constată, de asemenea, a fi neîntemeiat, în raport cu

dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., ce prevăd că „Instanța penală este competentă să judece orice chestiune

prealabilă de

care depinde

soluționarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea

chestiune este de competența altei instanțe.

Chestiunea prealabilă se

judecă de

către instanța penală, potrivit regulilor și mijloacelor de probă

privitoare la materia căreia îi aparține acea

chestiune".

Motivul de restituire întemeiat pe dispozițiile

art. 251-253 C. proc. pen.

și art. 6

din CEDO formulat de inculpatul B.V. constând în aceea

că în cursul urmăririi penale a depus la dosar mai

multe cereri și

memorii care nu au fost examinate și soluționate motivat

de

procuror,

pentru considerente de ordin procedural privind prioritatea acestora, va

fi discutat după motivul arătat în continuare.

Cererea de restituire a cauzei la procuror pentru

refacerea

urmăririi penale în temeiul

art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

în

considerarea

motivului privind nelegalitatea

procedurii de sesizare a Președintelui

României

în vederea exercitării dreptului de a cere începerea urmăririi

penale cu privire la inculpatul B.V., fost

ministru al apărării

naționale în

raport cu dispozițiile art. 109 alin. (2) din Constituția României,

art. 12 și art. 19 din Legea nr. 115/1999 și

Decizia nr. 665 din 5 iulie 2007 a

Curții Constituționale, este

întemeiată pentru considerentele arătate în continuare:

A.

Inculpatul

B.V. a

fost deputat în Parlamentul

României

în legislaturile 1996-2000

si respectiv 2000-2004, perioadă în care a

deținut si funcția de ministru al apărării naționale în intervalul

decembrie 1

997- 2000. Î

n România, membrii Guvernului, pentru faptele și

actele pe

care le săvârșesc, răspund și juridic.

Răspunderea penală a membrilor Guvernului

se poate

angaja

în condițiile prevăzute de art.109 alin. (2) din Constituție și de

capitolele

II

și

III din Legea nr. 115/1999, republicată. Dispozițiile art. 109

din Constituția României [având titlul „Răspunderea

membrilor

Guvernului"]

în aliniatele (2) și (3) prevăd că „Numai Camera

Deputaților,

Senatul și Președintele

României au dreptul să ceară urmărirea penală a

membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției

lor.

Dacă s-a cerut urmărirea penală,

Președintele României poate dispune

suspendarea

acestuia din funcție. Trimiterea in judecată a unui membru

al Guvernului atrage suspendarea lui din funcție.

Competența de

judecată aparține Înaltei

Curți de Casație și Justiție. Cazurile de

răspundere și pedepsele

aplicabile membrilor Guvernului sunt

reglementate

printr-o lege privind responsabilitatea ministerială".

În aplicarea dispozițiilor constituționale

amintite a fost adoptată

Legea nr.

115/1999 publicată în M.Of. nr. 300 din 28 iunie 1999 ce a

prevăzut în art. 16 că „urmărirea penală a

membrilor Guvernului pentru

faptele

săvârșite in exercițiul funcției lor se efectuează de către Parchetul

de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, iar

judecarea acestora, de către

Curtea Suprema de Justiție, potrivit

legii".

Cu privire la aspectele de drept procedural ale

răspunderii

penale a membrilor

Guvernului, din prevederile constituționale și din cele

legale sus-menționate Curtea Constituțională a

desprins câteva reguli

foarte

importante printre care și acelea în legătură cu cererea de

începere a urmăririi penale,

în care sens a precizat că „ea nu trebuie

să

fie confundată cu solicitarea pe care o poate face Parchetul, solicitare care

are rolul de a aduce la cunoștința Camerelor

Parlamentului

sau a Președintelui României, după caz, faptul că un

anumit ministru a

săvârșit fapte penale în exercitarea

atribuțiilor

sale de serviciu"

(Decizia nr. 989

din 1 octombrie 2008 și

Decizia nr. 990

din 1 octombrie 2008) și de asemenea că „în sensul

acestei prevederi constituționale, înaintarea

sesizării uneia dintre cele trei

autorități

pentru a cere urmărirea penală nu se poate face nici aleatoriu

și nici preferențial de către Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă

Înalta Curtea

de Casație si Justiție" (Decizia nr. 665/2007).

Ori în

conformitate

cu dispozițiile art. 71 din Legea nr. 302/2004, „Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reprezintă

Ministerul Public în relațiile cu celelalte autorități publice ...".

Ca

atare titularul exclusiv al sesizării în temeiul art. 109 alin. (2) din

Constituția României, art. 12 și art. 19 din Legea nr. 115/1999 - în

conformitate și cu Decizia nr. 270 din 10 martie 2008 a Curții Constituționale

- nu poate fi o altă persoană decât Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În aceasta

modalitate a fost adresata sesizarea către Parlamentul României - Camera

Deputaților în cauzele penale privind pe deputații I.R.M.M., P.D. și N.A.

În speță,

la

data 19 septembrie 2007,sesizarea Președintelui

României,

în conformitate cu

dispozițiile art. 12, art. 16 alin. (2) și art. 19

din Legea nr. 115/1999 republicată, privind

răspunderea ministerială,

pentru a cere urmărirea penală față de B.V.,

fost

ministru al Ministerului Apărării

Naționale,

în legătură cu

săvârșirea infracțiunilor de dare de mită,

prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

și abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată,

prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art.

248

1

C. pen. cu

aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen. (la care a fost anexat, în copie, materialul

probator din dosarul nr. 194/P/2007, compus din

20 de volume, precum

și un referat al

procurorului care efectuează ancheta penală în cauză), a

fost adresată de către Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și

Justiție - Direcția

Națională Anticorupție - Cabinet procuror șef,

prin persoana procurorului șef D.M.M., sesizarea

nr. 1543/C/2007

din 19 septembrie 2007.

Președintele României, prin adresa nr. 215 din 16

ianuarie 2008, a adus la cunoștință Procurorului General al Parchetului de pe

lângă Înalta

Curte de Casație si

Justiție

faptul că, în data de 06

ianuarie 2008 a

adresat ministrului

interimar al justiției cererea privind declanșarea

procedurilor legale pentru urmărirea penală a

numitului B.V.,

fost ministru al

Ministerului Apărării Naționale. Comunicarea amintită a

fost transmisă de către procurorul general al

Parchetului de pe lângă

Înalta Curte

de Casație si Justiție către Direcția Națională Anticorupție -

procurorului șef prin adresa nr. 264/C/2008 din

18 ianuarie 2008. în

același sens,

comunicare similară a fost făcută și prin adresa nr. 7993 din

23 ianuarie 2008 a Ministerului Justiției, pentru

a se dispune măsuri

legale.

Acest mod de sesizare este nelegal, fiind contrar

dispozițiilor

constituționale legale

anterior arătate, precum și deciziei nr. 665/2077 a Curții Constituționale,

dată fiind necompetența funcțională a procurorului

șef al Direcției Naționale Anticorupție de a

formula sesizare în condițiile

Legii nr. 115/1999.

B. Prin decizia nr. 665/2007 Curtea

Constituțională a admis excepția

de

neconstituționalitate ridicată în dosarul nr. 15083/1/2006 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, și a

constatat că dispozițiile

art. 23 alin.

(2) și (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea

ministerială,

republicată, sunt neconstituționale.

S-a reținut că dispozițiile legale atacate,

potrivit cărora

„urmărirea penală și

judecarea foștilor membri ai Guvernului pentru

infracțiuni săvârșite în exercițiul funcției lor, așa cum sunt prevăzute

de art. 7-11, se efectuează potrivit normelor de procedură penală de drept

comun"

[art. 23 alin. (2)] și „ prevederile de ordin procedural ale

prezentei legi nu se aplică foștilor membri ai

Guvernului în nicio situație" [

art.

23 alin. (3)]

sunt contrare

dispozițiilor art.15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și

art. 21 alin. (3) din Constituție. în partea

expozitivă a deciziei amintite se

arată

că „admiterea, în considerarea rațiunilor înfățișate, a excepției de

neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 23 alin. (2) si (3) din Legea

nr. 115/1999, republicată, face necesară examinarea consecințelor pe

care le antrenează o asemenea soluție cât privește

menținerea actelor

procesuale de/a

efectuate în cauză. Curtea consideră că o asemenea

examinare se impune întrucât, chiar dacă obiectul

său implică și un

aspect de aplicare

a legii, în măsura în care este vorba de consecințe ale

constatării neconstituționalității, ceea ce

prevalează sunt acestea din urmă, ele constituind principalul, problemele de

aplicare a legii având

doar caracter

accesoriu. Astfel, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile

Curții se publică în Monitorul Oficial al României, sunt general

obligatorii de la această dată și au putere numai

pentru viitor. Așa fiind,

constatarea

neconstituționalității textului legal dedus controlului, cu

consecința lipsirii sale de eficiență juridică, va

antrena extinderea regimului derogatoriu de urmărire penală si judecată a

membrilor

Guvernului în exercițiu,

pentru infracțiunile săvârșite în această calitate,

si asupra foștilor membri ai acestuia".

în consecință, constatarea

neconstituționalității

textelor de lege menționate în decizia Curții Constituționale, chiar dacă

aceasta intervine - în mod obiectiv ulterior adoptării acestora - produce

efecte si asupra actelor si măsurilor procesuale sau procedurale întocmite

anterior momentului constatării neconstituționalității (pronunțării deciziei),

care trebuie declarate nule în totalitate (cauza revenind la momentul inițial

al sesizării, prealabil începerii urmăririi penale).

În speță, astfel cum rezultă din lucrările

dosarului, la momentul formulării sesizării de către Direcția Națională

Anticorupție, chiar și în

condițiile

procedurale anterior arătate, inculpatul B.V. avea

calitatea de învinuit

în cauză, motivarea sesizării și expunerea

argumentelor

justificative privind existența infracțiunilor de luare de mită și abuz în

serviciu, fiind întemeiată pe probele în acuzare strânse în

intervalul 2005-19 septembrie 2007, cât s-a aflat

în ființă urmărirea penală

anterior

începută (infirmarea acestor acte procesuale și procedurale

inclusiv a rezoluției anterioare de începere a

urmăririi penale având loc

doar

ulterior sesizării prin ordonanța din 24 ianuarie 2008 a Procurorului Șef al

D.N.A.). Acest mod de a proceda este contrar

principiilor strictei legalități

a procesului penal prezumției de

nevinovăție și dreptul la tăcere

prevăzută

de art. 3 alin. (5), art. 123 din Constituție și respectiv art. 6 paragraf 2

din CEDO („Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată

nevinovată

până ce vinovăția sa va fi legal stabilită).

Separat de cele anterior arătate din examinarea

lucrărilor dosarului

rezultă că în

ceea ce privește pe inculpatul B.V. prin ordonanța

din 24 ianuarie 2008 au fost infirmate -

reținându-se de asemenea a fi

efectuate

cu încălcarea dispozițiilor legale privind procedura de urmărire

penală a membrilor Guvernului reglementată prin

Legea nr. 115/1999

DCC 665/2007, DCC

1133/2007 - doar rezoluția de începerea urmăririi

penale din 10 martie 2005 procesul-verbal de

aducere la cunoștință a

învinuirii

din aceeași dată și declarațiile de învinuit din 24 martie 2005,

30 martie 2006 și 7 noiembrie 2006, fiind

menținute toate celelalte probe directe și

indirecte în acuzare în privința acestuia, inclusiv actele procesuale

și

procedurale privind pe ceilalți

coinculpați deși anularea acestora în

totalitate

era de asemenea obligatorie dată fiind conexitatea infracțiunilor

săvârșite de cei patru inculpați. Ca atare absenta

condiției

prevăzute de lege pentru

punerea în mișcare a acțiunii penale întrucât pentru începerea urmăririi penale

a faptelor comise de

membrii Guvernului era prevăzută imperativ

preexistenta procedurii de avizare a Camerei Deputaților ori Președintelui

României în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 115/1999

si art. 109 alin. (2) din Constituție, conduce la nulitatea absolută a întregii

urmăriri penale în cauză, actele procesuale efectuate în desfășurarea urmăririi

penale -

începerea urmăririi penale,

punerea în mișcare a acțiunii penale

si întocmirea rechizitoriului fiind

invalidate de drept din

considerentele

arătate pentru toți inculpații în cauză.

Dată fiind începerea urmăririi în cauză în cursul

anului 2004, când

inculpatul B.V.

avea încă calitatea de deputat, pentru infracțiuni

de corupție pretins săvârșite de acesta în

calitate de ministru al M.Ap.N.

în

cursul anului 1999, când avea de asemenea calitatea de deputat –

interval de timp în care erau în vigoare normele

de drept procesual instituite prin Legea nr. 115/1999 ce asigurau garanțiile

mandatului membrilor Guvernului, la momentul începerii acțiunii penale în cauză

chiar și în condițiile nelegale

anterior arătate (25 ianuarie 2008) în

conformitate cu principiul

mitior

lex

- avându-se în vedere

caracterul

mixt al instituției juridice sus-menționate de condiție

de

procedibilitate si pedepsibilitate confirmată si prin dispozițiile art. 15 din

Legea nr. 115/1999 privind posibilitatea

retragerii

motivate a cererii până la începerea urmăririi penale -

trebuia avută în

vedere de către procuror si solicitarea expresă a inculpatului B.V. formulată

în mod repetat începând cu 28 ianuarie 2008 când i-a fost comunicată rezoluția

ultimă de începere a urmăririi penale, privind solicitarea încuviințării

amintite din partea Camerei Deputaților. O asemenea ne regularitate procedurală

constituțională va fi eliminată însă cu ocazia noii urmări penale în cauză.

În cadrul noii urmăriri penale, va fi avută în

vedere și motivul de

nelegalitate

invocat de inculpatul B.V. referitor la încălcarea

dispozițiilor art. 251, art. 252 și art. 253 C.

proc. pen. constând în aceea că în cursul urmăririi penale inculpații au depus

la dosar mai multe cereri și memorii

care

nu au fost examinate și soluționate motivat de procuror încălcându-

li-se în acest mod dreptul la apărare și un proces

echitabil garantat de

art. 6 C. proc.

pen. și art. 6 din C.E.D.O.;

[în

acest sens

inculpatul B.V. a făcut

referire la cele 18 lucrări depuse în dosar

de urmărire penală volumul 3 file 25-35, volumul 5 file 20-195, volumul

11

fila 27, volumul 25 filele 91-452 și în special la memoriul din

23 februarie 2008 adresat Procurorului Șef al

D.N.A. la care se revine la

11

aprilie 2008, 22 aprilie 2008 prin memoriile adresate Procurorului Șef Secție

de Combatere a Infracțiunilor Conexe

Infracțiunilor de Corupție și

procurorului

de caz în care se arată la capitolul 12 „pct. 2 Consider că

Direcția Națională Anticorupție nu a fost legal

sesizată prin Ordonanța

din 14 mai 2006 a Șefului Parchetelor Militare

de declinare a

competentei. La data la care

s-a pronunțat acea ordonanță

- 14 mai

2006 dosarul de anchetă era rezolvat prin rezoluția procurorului din 5 mai 2006

de scoatere de sub urmărire penală a

subsemnatului. Deci s-a declinat la D.N.A. un dosar rezolvat. Este adevărat că

la 15 mai 2006 același procuror

șef

al Parchetelor Militare a mai dat o a doua ordonanță de desființare a

rezoluției procurorului care mă scosese de sub

învinuire. Numai că

procurorul șef al Parchetelor Militare numai avea la

15 mai 2006

competența de a rezolva

rezoluția procurorului pentru simplu motiv că dosarul fusese declinat cu o zi

mai înainte (la 14 mai 2006). Altfel spus,

procurorul șef al Parchetelor Militare nu mai putea să desființeze o

rezoluție al procurorului dintr-un dosar care

fusese declinat la D.N.A. mai

înainte

(după cum legal nu putea să decline un dosar soluționat prin rezoluția

procurorului în vigoare la data declinării). Este un motiv de

nulitate care face neleaală sesizarea D.N.A. și împiedică

continuarea

anchetei penale de către D.N.A.].

În consecință, se va admite cererea în baza art. 332

alin. (2) C. proc. pen.

formulată de

inculpatul B.V. însușită și de coinculpații C.D.

, B.G. și B.I.C.A. și se va dispune

restituirea cauzei la procuror pentru nelegala sesizare a Președintelui

României în vederea exercitării dreptului de a

cere urmărirea penală a

unui

ministru, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 115/1999.

Dispune ridicarea măsurilor asigurătorii

instituite în cursul urmăririi

penale prin:

Ordonanța nr. 194/P/2007 din 17 septembrie 2010 a

Direcției Naționale Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe

de Corupție

prin care s-a dispus:

-

instituirea sechestrului asigurător asupra

suprafeței de 700 mp,

teren situat în

T 15, Parcela 281 proprietatea învinuitei B.I.C.A.

, în vederea

confiscării speciale;

- instituirea sechestrului asigurător asupra

bunurilor mobile și

imobile ale

învinuiților C.D. și B.G. până la

concurența

sumei de 423.380 dolari SUA, în vederea acoperirii prejudiciului

cauzat

prin infracțiune;

-

instituirea sechestrului asigurător asupra

bunurilor mobile și

imobile ale

învinuiților B.V. și B.G. până la

concurența

sumei de 448.333 dolari SUA, în vederea acoperirii prejudiciului

cauzat

prin infracțiune;

Procesul-verbal

din data de 22 septembrie 2010 prin care a fost

indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului C.D., situat

în București, sector 1, în valoare de

200.045,98

RON;

Procesul-verbal

din data de 22 septembrie 2010 prin care a fost

indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului B.V., situat în

București sector 5, în

valoare de 150.000 Euro;

Procesul-verbal

din data de 21 septembrie 2010 prin care a fost

indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului B.G. - teren în

suprafață de 782,79 mp și teren în suprafață de

296,52 mp, ambele

situate în or.

Voluntari, în valoare totală de 431.724 Euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Cu opinie majoritară:

Admite cererea formulată de inculpatul B.V.

însușită

și de coinculpații C.D.,

B.I.C.A.

și B.G.

În baza art. 332

alin. (2) C. proc. pen. dispune restituirea

cauzei

la procuror pentru nelegala sesizare a Președintelui României în

vederea

exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a unui ministru, în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 115/1999.

Dispune

ridicarea măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale prin:

Ordonanța nr.

194/P/2007 din 17 septembrie 2010 a Direcției Naționale Anticorupție - Secția

de Combatere a Infracțiunilor Conexe de Corupție prin care s-a dispus:

-

instituirea sechestrului asigurător asupra

suprafeței de 700 mp,

teren situat în T 15, Parcela 281 proprietatea

învinuitei B.I.C.A., în vederea confiscării speciale;

- instituirea

sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și

imobile ale învinuiților C.D. și B.G. până la

concurența sumei

de 423.380 dolari SUA, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin

infracțiune;

- instituirea

sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și

imobile ale învinuiților B.V. și B.G. până la

concurența sumei

de 448.333 dolari SUA, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin

infracțiune;

Procesul-verbal

din data de 22 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul

proprietatea învinuitului C.D., situat

în

București, sector 1, în valoare de

200.045,98 RON;

Procesul-verbal

din data de 22 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul

proprietatea învinuitului B.V., situat în

București

sector 5, în

valoare de 150.000Euro;

Procesul-verbal

din data de 21 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul

proprietatea învinuitului B.G. - teren în suprafață de 782,79 mp și teren în

suprafață de 296,52 mp, ambele situate în or. Voluntari, în valoare totală de

431.724 Euro.

Cu recurs

.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 16 iunie 2011.

OPINIE SEPARATĂ

Obiectul deliberării - printre alte aspecte de

drept asupra cărora

completul a

concluzionat, în unanimitate, în sensul că sunt neîntemeiate și, deci, că nu

justifică o soluție de restituire a cauzei la procuror - l-a

constituit „sesizarea" Președintelui României

de către Ministerul

Public în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 115/1999,

cu

modificările și completările ulterioare,

precum și consecințele juridice ale acestei pretinse încălcări a dispozițiilor

legale.

Pentru motivele care se vor arăta, apreciez că

aspectul de drept

pus în discuție de

apărarea inculpatului B.V. - care a făcut

obiectul deliberării și

divergenței de opinii - nu justifică soluția de

restituire a cauzei la procuror având în vedere următoarele argumente:

I.

ARGUMENTE DE DREPT CONSTITUȚIONAL

In legătura

cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor Legii

nr. 115/1999 este obligatorie observarea deciziei Curții

Constituționale

cu nr. 1133 din 27 noiembrie 2007, publicată în M.Of. nr. 851 din 12 decembrie 2007.

În opinia separată se apreciază ca necesară

menționarea

considerentelor acestei decizii:

„Curtea constată că textul constituțional citat instituie

necondiționat dreptul Camerei Deputaților, Senatului și Președintelui

României de a cere urmărirea penală a membrilor

Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor.

În consecință, atât cele două Camere ale

Parlamentului, cât și

Președintele

României au libertatea de a stabili fără altă reglementare

exterioară, aplicând direct Constituția, modul de

exercitare a acestui

drept.

Autorităților prevăzute la art. 109 alin (2) nu

li se poate impune,

fără să se

încalce principiul separației puterilor în stat prevăzut de art. l

alin. (4) din Constituție, obligația de a efectua

cercetări proprii sau de a

încredința

unor struăuri extrajudiciare verificarea faptelor penale cu care

sunt sesizate de Ministerul Public, de alte organe

ale statului sau de cetățeni. Asemenea cercetări au caracterul de urmărire

penală

sau de acte premergătoare

urmăririi penale și sunt cu totul străine

statutului juridic constituțional, rolului și funcțiilor autorităților

publice

menționate.

Cerând

urmărirea penală a unor membri ai Guvernului sau refuzând să dea curs unei

sesizări în acest sens, Camera Deputaților, Senatul și Președintele României

își asumă

răspunderea politică pentru

temeinicia deciziei lor.

Examinând dispozițiile art. 16 din Legea nr.

115/1999 privind

responsabilitatea

ministerială, în raport cu prevederile art. 109 alin. (2) din

Constituție, Curtea Constituțională constată că

textul de lege analizat

restrânge, prin condițiile pe care le impune,

dreptul președintelui

României de a cere

urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru

faptele săvârșite în

exercițiul funcției lor.

Astfel, din analiza alin. (1) al textului de lege

rezultă că Președintele

României

nu-și poate exercita dreptul prevăzut de art. 109 alin. (2) din

Constituție decât „la propunerea comisiei

speciale instituite pentru

analiza

sesizărilor cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în exercițiul

funcției de către membrii Guvernului" și

după ce „adresează ministrului

justiției

o cerere în acest scop, pentru a proceda potrivit legii".

Alineatul (2) al aceluiași articol din lege impune

si exigenta ca,

pentru a-si exercita dreptul constituțional menționat

Președintele

României să fie sesizat de

către primul-ministru, de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție sau de

procurorul

sef al Direcției Naționale Anticorupție.

În sfârșit, potrivit alin. (3) al textului de

lege, cetățenii care au

cunoștință

„despre săvârșirea unei fapte penale de către membrii

Guvernului în exercițiul funcției lor" nu se

pot adresa direct Președintelui

României

pentru ca acesta să ceară urmărirea penală a miniștrilor în

cauză, ci „primului-ministru, procurorului

general al Parchetului de pe

lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție sau procurorului șef al Direcției

Naționale

Anticorupție" pentru a solicita sesizarea Președintelui României.

Toate aceste

condiții sunt de natură să restrângă până la anihilare dreptul constituțional

menționat al Președintelui României exercitarea acestuia fiind dependentă de

acțiunea si de decizia celorlalte autorități prevăzute în textul legii.

Constituțională urmează să

constate neconstituționalitatea art. 1 din O.U.G.

nr.

95 din 4 octombrie 2007, care modifică

art. 16 din Legea

nr. 115/1999 într-un sens si mai restrictiv.

Astfel,

Curtea constată că textul modificat prin ordonanța de

urgență înlătură posibilitatea ca Președintele României să fie sesizat

și de

procurorul șef al Direcției

Naționale Anticorupție și, deosebit de condițiile

cuprinse în textul anterior, instituie și condiția

ca „dacă sesizarea este

făcută de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și

Justiție, acesta îl va informa concomitent și pe primul-ministru".

În plus, se reorganizează comisia specială, care

va fi compusă din 5 judecători propuși de Secția pentru judecători a

Consiliului Superior al

Magistraturii,

și se instituie pentru activitatea acesteia o procedură de

natură jurisdicțională, cu ședințe publice în care

se administrează probe

și poate fi

audiat ministrul în cauză, asistat sau reprezentat de un avocat,

precum

și cu obligația membrilor comisiei de a-și motiva opinia, majoritară sau

separată, exprimată în raport.

Raportul comisiei speciale se întocmește „după

analiza sesizării, a

probelor

administrate, a declarațiilor membrului Guvernului față de care

se solicită urmărirea penală și a înscrisurilor

depuse de acesta" iar

concluziile

raportului, precum și cererea Președintelui României „se

comunică imediat (...) mijloacelor de informare

în masă".

Toate acestea

sunt condiții fără îndeplinirea cărora Președintele României nu-și poate

exercita dreptul necondiționat, prevăzut de art. 109 alin. (2) din Constituție,

de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în

exercițiul funcției lor.

Curtea constată că, prin această restrângere a

unui drept

constituțional al

Președintelui României, ordonanța de urgentă examinată

contravine si prevederilor art. 115 alin. (6) din

Constituție, în conformitate

cu care

„ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor

fundamentale

ale statului" (paragrafele nr. 6 și 7 din decizia nr. 1133/2007 a Curții

Constituționale).

Această decizie de referință a Curții

Constituționale

sugerează poziția

instituției de contencios constituțional cu privire la

intenția

legiuitorului de a condiționa sau restrânge, în orice mod -

inclusiv prin introducerea unor „proceduri

prealabile" obligatorii sau prin

introducerea unor condiții de

sesizare etc. - dreptul Camerelor

Parlamentului

și al Președintelui României de a cere urmărirea penală a

membrilor Guvernului pentru fapte săvârșite în

exercițiul funcției lor.

Întrucât paragrafele

din decizia nr. 1133/2007 a Curții

Constituționale

- menționate anterior - sunt elocvente, apreciez ca

inutile orice alte

comentarii sau completări.

Se impune însă o observație cu privire la

efectele acestei decizii a

Curții Constituționale:

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția

României „Dispozițiile

din legile și

ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45

de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale

dacă, în acest

interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de

acord

prevederile neconstituționale cu

dispozițiile Constituției. Pe durata acestui

termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate

de drept".

În consecință, se poate aprecia că toate

dispozițiile legilor și,

respectiv, a

ordonanțelor de urgență ale Guvernului care sunt contrare

principiilor constituționale menționate în decizia

nr. 1133/2007 a Curții

Constituționale sunt, de drept, fără efecte juridice.

Această concluzie conduce la necesitatea

examinării configurării

textelor

art. 12 și art. 16 din Legea nr. 115/1999 care pot fi considerate în

vigoare,

adică producând efecte juridice.

Or, dacă se

au în vedere principiile enunțate de Curtea

Constituțională

în decizia 1133/2007 și textul Legii nr. 115/1999 în forma

adoptată inițial de legiuitor, ar rezulta, în

esență următoarele:

- conform

art. 12 „Numai Camera Deputaților, Senatul și

Președintele

României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor

Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul

funcției lor";

-

potrivit art. 16 „Urmărirea penală a membrilor

Guvernului pentru

faptele săvârșite

în exercițiul funcției lor se efectuează de către Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

iar judecarea acestora, de

către Înalta Curte de Casație și Justiție,

potrivit legii".

În acord cu decizia menționată, rezultă că dreptul

Președintelui

României de a cerere urmărirea penală a unui membru al

Guvernului pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției lor nu este

condiționat de o anumită sesizare, nu presupune respectarea obligatorie a unor

„proceduri prealabile", acesta

având

ca unic izvor de drept Constituția României și, deci,

Președintele are

libertatea de a stabili, fără altă reglementare

exterioară, modul de exercitare a acestui drept.

II.

ARGUMENTE DE DREPT PROCESUAL PENAL:

„De lege lata", restituirea cauzei la

procuror se poate dispune

numai în

două ipoteze: a) în temeiul art. 300 C. proc. pen. pentru refacerea

rechizitoriului; b) în temeiul art. 332 C. proc.

pen. pentru nulități ale urmăririi

penale.

Este adevărat că, potrivit art. 332 alin. (2) C.

proc. pen., printre motivele

de

restituire a cauzei la procuror este și cel referitor la „sesizarea

instanței".

Cu privire la noțiunea juridică de „sesizare",

Codul de procedură

penală face

distincție între „sesizarea instanței" [care, potrivit art. 264

alin.

(1) C. proc. pen., este rechizitoriul] și „sesizarea organelor de urmărire

penală" [care, potrivit art. 221 alin. (1) C. proc. pen. este, după, caz,

o plângere, un denunț sau o sesizare din oficiu].

În prezenta

cauză, „sesizarea instanței" s-a făcut prin

rechizitoriul

Ministerului

Public (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție), iar Înalta Curte a constatat regularitatea actului

de

sesizare, nefiind reținute

elemente de natură a pune sub semnul

întrebării

regularitatea și legalitatea acestui act de sesizare al instanței de

fond

(rechizitoriul).

Din examinarea art. 332 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. se constată că, de

principiu,

nerespectarea dispozițiilor legale care atrag, de drept,

restituirea cauzei la procuror pentru refacerea

urmării penale sunt

prevăzute sub

sancțiunea nulității absolute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Motivul legat de „sesizarea instanței" este

prevăzut atât în art. 197 alin. (2), cât și în art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

însă, pentru argumentele deja

prezentate, nu este incident în prezenta

cauză.

Este adevărat că, în principiu, instanța legal

investită poate

constata și alte

încălcări ale legii în cursul urmăririi penale, încălcări care

pot justifica restituirea cauzei la procuror în

vederea refacerii urmăririi penale, altele decât cele prevăzute de art. 332 alin.

(1) și (2) C. proc. pen.

Conform art. 197 alin. (1) C. proc. pen., încălcările

dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag

nulitatea

actului numai atunci când

s-a produs o vătămare care nu poate fi

înlăturată decât prin anularea

acelui act.

Așa cum

rezultă din examinarea disp