ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra acțiunilor penale pendinte, pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei, a constatat următoarele: I. Prin rechizitoriul nr. 194/P/2007 din 02 noiembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Direcția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale si trimiterea în judecată. în stare de libertate, a inculpaților: 1. B.V., fost ministru al Apărării Naționale în perioada decembrie 1997 - 2000 sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 248 raportat la art. 248 1 C. pen.

si luare mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., ce s-a pretins a fi fost comise prin aceea că, în calitate de ministru al apărării naționale la data de 16 noiembrie 1998 a aprobat abuziv, cu încălcarea dispozițiilor legale privind regimul juridic al bunurilor proprietate publică și circulația juridică a terenurilor și fără o justificare a nevoilor operative ale forțelor sistemului național de apărare, schimbul unei suprafețe de 27 hectare teren aflată în administrarea M.Ap.N. cu o altă suprafață de teren aparținând coinculpatului B.G. cauzând statului un prejudiciu în sumă de 448.378 dolari SUA reprezentând diferența de valoare dintre terenul predat și cel primit la schimb / operațiune juridică efectuată în vederea obținerii unui folos necuvenit de 3.000 dolari SUA reprezentând diferența între valoarea stabilită prin expertiză și prețul achitat de către fiica acestuia inculpata B.I.C.A.

pentru terenul cumpărat de la inculpatul B.G. prin contractul încheiat la data de 18 decembrie 1996; 2. C.D., fost secretar de stat si sef al Marelui Stat Major General din cadrul M.Ap.N. în perioada 3 mai 1991-22 ianuarie 1997, sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 248 raportat la art. 248 1 C. pen., ce s-a pretins a fi fost comisă prin aceea că la data de 11 decembrie 1996 în calitatea anterior arătată a aprobat nelegal și inoportun schimbul suprafeței de 8,80 hectare teren arabil aflat în administrarea M.Ap.N. cu o altă suprafață de teren aparținând coinculpatului B.G. , cauzând statului un prejudiciu total de 444.380 dolari SUA; B.G., sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 raportat la art. 248 1 C. pen.

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ce s-a pretins a fi fost comisă prin aceea că în baza unei rezoluții infracționale unice a ajutat și înlesnit coinculpaților B.V. și C.D. aprobarea abuzivă a celor două schimburi de terenuri sus-menționate însumând circa 29 hectare teren proprietate publică aflată în administrarea M.Ap.N., cu consecința prejudicierii statului român cu suma totală de 892.758 dolari SUA; 3. B.I.C.A., sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 26 la art. 254 alin. (2) C. pen., ce s-a pretins a fi fost comisă prin aceea că a încheiat cu inculpatul B.G. contractul fictiv de vânzare-cumpărare din 18 decembrie 1996 pentru suprafața de 700 mp teren, înlesnind astfel încasarea folosului necuvenit în sumă de 3.000 dolari SUA ce a revenit tatălui acestuia pentru aprobarea abuzivă a schimbului de teren solicitat de inculpatul B.G.

Prin actul de sesizare amintit, s-au dispus și alte soluții procesuale complementare, respectiv: scoatere de sub urmărire penală a învinuiților R.A., S.I., B.G., P.I.F. și I.A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 248 1 C. pen., întrucât din probele administrate rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii /neînceperea urmăririi penale față de persoanele ce au întocmit și avizat schițele aferente suprafeței de 9,38 ha și care au stat la baza rapoartelor către ministru și respectiv la baza schimbului de terenuri dintre MApN și B.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale / neînceperea urmăririi penale față de persoanele din cadrul MApN ce au întocmit documentația cadastrală pentru terenurile preluate în urma schimburilor de la înv.

B.G. sub aspectul sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art. 289 C. pen. și respectiv art. 26 rap. la art. 248 C. pen. comb. cu art. 248 1 C. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii iar pentru infracțiunea de fals a intervenit și prescripția răspunderii penale / neînceperea urmăririi penale față de reprezentanții unităților militare, semnatari ai proceselor verbale de schimb nr. 3319 din 11 decembrie 1996 și respectiv ai procesului-verbal din data de 02 iunie 1999, sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art. 289 C. pen. și respectiv art. 26 rap. la art. 248 C. pen. comb. cu art. 2481 C. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii iar pentru infracțiunea de fals a intervenit și prescripția răspunderii penale/ neînceperea urmăririi penale față de funcționarii din cadrul Direcției Legislație și Contencios Administrativ ce au semnat avizele atașate documentației de schimb pentru săvârșirea infr.

prev. de art. 248 C. pen. comb. cu art. 2481 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii raportat la împrejurările în care au fost emise și caracterul formal al acestora / neînceperea urmăririi penale față de numitul B.G. pentru săvârșirea infr. de dare de mită prev. de art. 255 C pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale / disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor față de învinuiții Z.D. și S.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 248 1 C. pen.; învinuitul T.S. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 248 1 C. pen. cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen.; față de învinuitul B.G. sub aspectul săvârșirii de către acesta a infr. prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 248 1 C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în legătură cu modul în care a procedat la a utentificarea contractelor de schimb imobiliar între M.Ap.N. și înv. B.G. ; față de persoanele ce au întocmit și respectiv avizat schițele pentru suprafața de teren predată la schimb de înv. B.G., precum și față de persoanele ce au emis în fals adeverința de rol agricol pentru suprafața de 9,38 ha învinuitului B.G. în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 26 rap.

la art. 248 C. pen. comb. cu art. 248 1 C. pen.; față de funcționarii OCOT și funcționarii din cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației ce au emis în mod nelegal avizele de schimb pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 26 rap. la art. 248 C. pen. comb. cu art. 248 1 C. pen. ; față de expertul T.M. pentru săvârșire infr. prev. de art. 26 rap. la art. 248 C. pen. comb. cu art. 248 1 C. pen., fapte în legătură cu Raportul de evaluare întocmit la momentul schimburilor; cu privire la faptele sesizate de către numiții T.C., G.N., N.D.L.; față de învinuitul C.M. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 C. pen.

Cauza penală amintită a format obiectul dosarului nr. 9030/1/2010 al Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția penală, în care, la prima zi de înfățișare ce a avut loc la termenul de judecată din 07 martie 2011, instanța a respins ca neîntemeiate concluziile în sens contrar formulate de inculpați - cu consecința restituirii cauzei la procuror în baza art. 300 alin. (2) raportat la art. 262 și art. 263 C. proc. pen. - constatând regularitatea rechizitoriului ca act de sesizare a instanței în sensul dispozițiilor art. 264 C. proc. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen. La termenul de judecată amintit, prin concluziile scrise aflate la dosar, inculpații au solicitat de asemenea restituirea cauzei la procuror și în baza art. 332 C. proc.

pen. pentru motive de nelegalitate privind desfășurarea urmăririi penale în sine cât și prin raportare la decizia Curții Constituționale nr. 665 din 5 iulie 2007 publicată în M.Of. nr. 547 din 10 august 2007, astfel cum acestea sunt arătate în continuare: - încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (1), (1) 1 și (1) 2 din O.U.G. nr. 43/2002, constând în necompetența procurorului D.N.A., atât după materie cât și după calitatea persoanei pentru efectuarea urmăririi penale cu privire la infracțiunile referitor la care a fost efectuată urmărirea penală și ulterior dispusă trimiterea în judecată a inculpaților în cauză B.G., B.V., C.D. și B.I.C.A.; - încălcarea dispozițiilor art. 262 pct. 1 și 2 C. proc.

pen. în considerarea disjungerilor și soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale față de ceilalți participanți nemijlociți la activitatea infracțională dedusă judecății efectuate de procuror și apreciate ca nejustificate de inculpați întrucât au condus la imposibilitatea stabilirii adevărului în cauză; - încălcarea acelorași dispoziții legale sus-menționate prin nerezolvarea de către procuror a chestiunii prejudiciale privind apartenența terenurilor ce au făcut obiectul schimburilor la domeniul public ori privat al statului, împrejurare ce atrage imposibilitatea verificării și stabilirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu; - încălcarea dispozițiilor art. 251, art. 252 și art. 253 C. proc.

pen. constând în aceea că în cursul urmăririi penale inculpații au depus la dosar mai multe cereri și memorii care nu au fost examinate și soluționate motivat de procuror încălcându-li-se în acest mod dreptul la apărare și un proces echitabil garantat de art. 6 C. proc. pen. și art. 6 din CEDO.; [în acest sens inculpatul B.V. a făcut referire la cele 18 lucrări depuse în dosar de urmărire penală volumul 3 file 25-35, volumul 5 file 20-195, volumul 11 fila 27, volumul 25 filele 91-452 și în special la memoriul din 23 februarie 2008 adresat Procurorului Șef al D.N.A. la care se revine la 11 aprilie 2008, 22 aprilie 2008 prin memoriile adresate Procurorului Șef Secție de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție și procurorului de caz în care se arată la capitolul 12 „pct.

2 Consider că Direcția Națională Anticorupție nu a fost legal sesizată prin Ordonanța din 14 mai 2006 a Șefului Parchetelor Militare de declinare a competentei. La data la care s-a pronunțat acea ordonanță -14 mai 2006 dosarul de anchetă era rezolvat prin rezoluția procurorului din 5 mai 2006 de scoatere de sub urmărire penală a subsemnatului. Deci s-a declinat la D.N.A. un dosar rezolvat. Este adevărat că la 15 mai 2006 același procuror șef al Parchetelor Militare a mai dat o a doua ordonanță de desființare a rezoluției procurorului care mă scosese de sub învinuire. Numai că procurorul șef al Parchetelor Militare numai avea la 15 mai 2006 competența de a rezolva rezoluția procurorului pentru simplu motiv că dosarul fusese declinat cu o zi mai înainte (la 14 mai 2006). Altfel spus, procurorul șef al Parchetelor Militare nu mai putea să desființeze o rezoluție al procurorului dintr-un dosar care fusese declinat la D.N.A.

mai înainte (după cum legal nu putea să decline un dosar soluționat prin rezoluția procurorului în vigoare la data declinării). Este un motiv de nulitate care face nereală sesizarea D.N.A. și împiedică continuarea anchetei penale de către D.N.A. - nelegalitatea procedurii de sesizare a Președintelui României în vederea exercitării dreptului de a cere începerea urmăririi penale cu privire la inculpatul B.V., fost ministru al apărării naționale în raport cu dispozițiile art. 109 alin. (2) din Constituția României, art. 12 și art. 19 din Legea nr. 115/1999 și Decizia nr. 665 din 5 iulie 2007 a Curții Constituționale [în susținerea acestui motiv de nelegalitate însușit și de ceilalți inculpați, prin concluziile scrise aflate la dosar inculpatul B.V.

a făcut trimitere din nou la memoriile repetate formulate în cursul urmăririi penale și în special memoriul din data de 23 februarie 2008 imediat ce a fost comunicată noua rezoluție de începere a urmăririi penale în dosarul nr. 194/P/2007 în care a relevat și următoarea chestiune prealabilă de rezolvat: „1. Pe ideea nediscriminării între foștii șl actualii miniștri, Curtea Constituțională a decis că este necesar să se obțină avizul Președintelui României pentru cercetarea penală a tuturor persoanelor vizate, foști și actuali miniștri (decizia Curții Constituționale nr. 665/2007). Ca urmare, toate anchetele pentru foști si actuali miniștri au fost reluate de la punctul inițial - care fusese sărit - cel al avizului Președintelui României pentru a porni ancheta penală.

Problema se pune în termeni identici pentru foștii și actualii parlamentari (.) dar pentru aceeași idee de nediscriminare între foștii și actualii parlamentari - printre care mă prenumăr întrucât am fost si deputat în anii în care am fost ministru al apărării - consider că este cazul a fi sesizată Camera Deputaților pentru a-si exprima punctul de vedere la anchetarea mea. Dacă nu se face o astfel de separare se ajunge mai târziu la sesizarea Curții Constituționale]. Cererile și excepțiile amintite au fost puse în dezbaterea părților și a procurorului de ședință la termenul de judecată din data de 17 mai 2011, iar pronunțarea asupra acestora a fost amânată succesiv până la data de 16 iunie 2011. II.

Înalta Curte, deliberând asupra cererilor și excepțiilor amintite, în raport cu temeiurile juridice invocate, pe baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Excepția de necompetență după materie și calitatea persoanei a procurorului Direcției Naționale Anticorupție pentru efectuarea urmăririi penale cu privire la infracțiunile referitor la care a fost efectuată urmărirea penală și ulterior dispusă trimiterea în judecată a inculpaților B.V., B.G., C.D. și B.I.C.A. , este neîntemeiată. Potrivit art. 13 alin. (1) pct. b din O.U.G. nr. 43/2002 așa cum a fost modificată succesiv prin Legea nr. 503/2002 apoi prin O.U.G. nr. 24/2002 și mai recent prin O.U.G. nr. 103/2004 precum și prin Legea nr. 601/2004 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 24/2004 și în fine prin O.U.G. nr. 34/2005 care în realitate stabilește atât o competență materială cât și după calitatea persoanei, procurorii specializați din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală și în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 dacă, indiferent de valoarea sumei sau bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție sunt comise de „deputați ... membri ai Guvernului ..."[iar potrivit art.13 alin. (1) 1 din aceeași lege și infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1 milion EURO]. Prin ordonanța din data de 25 ianuarie 2008 față de numitul B.V.

, deputat în Parlamentul României în perioada 1996-2004 a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de fost ministru al Ministerului Apărării Naționale în cursul anului 1999 a infracțiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor publice cu consecințe deosebit de grave (prejudiciu cauzat Statului Român fiind de 448.378 dolari SUA) și luare de mită prevăzute de art. 248 rap. la art. 248 1 C. pen. și respectiv art. 254 alin. (2) C. pen., iar față de numita B.I.C.A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 rap. la art. 254 C. pen., folosul necuvenit constând în suprafața de 700 mp teren pe care numitul B.V.

a primit-o de la învinuitul B.G. în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru un preț simbolic încheiat cu numita B.I.C.A. , urmare căruia, numitul B.V. a efectuat ulterior, în calitate de ministru al apărării naționale, schimbul nelegal de terenuri incriminat în cauză. Ca atare competența după calitatea persoanei pentru efectuarea urmăririi penale de către procuror DNA este atrasă în cauză în considerarea infracțiunii de luare de mită comisă în calitate de fost ministru de către inculpatul B.V. Între infracțiunea de luare de mită și aceea de abuz în serviciu săvârșite de numitul B.V. - respectiv aceea de complicitate la abuz în serviciu săvârșită de numitul B.G. - există legătură de conexitate justificându-se astfel efectuarea urmăririi penale în cauză față de inculpații amintiți în temeiul dispozițiilor art.13 alin. (1) pct. b și art. 34 lit. c) C. proc.

pen. Pentru coinculpatul C.D. competența materială în cauză a Direcției Naționale Anticorupție este atrasă în temeiul dispozițiilor art. 34 lit. d) C. proc. pen., prejudiciul cauzat de acesta prin infracțiunea de abuz în serviciu - cu complicitatea inculpatului B.G. - fiind localizat în patrimoniul aceleiași părți civile, Statul Român reprezentat prin Ministerul de Finanțe.

Efectuarea unor disjungeri și adoptarea unor soluții de neîncepere a urmăririi penale fața de alți participanți la activitatea infracțională dedusă judecății sunt justificate în cauză - contrar aserțiunii inculpaților în sensul că atrag imposibilitatea stabilirii adevărului în cauză - deoarece măsurile procesuale amintite au fost dispuse pe de o parte „întrucât din probele administrate rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii', iar pe de altă parte că era necesară „administrarea unor probe suplimentare". în plus, instanța constată că apărarea nu a invocat o vătămare concretă a unui interes legal prin dispunerea măsurilor amintite de administrare a justiției - în sensul larg al acestei noțiuni - sugerând doar că, în felul acesta, urmărirea penală nu ar fi completă.

împrejurarea că textul art. 262 C. proc. pen. nu prevede expres, dar nici nu interzice, posibilitatea dispunerii prin rechizitoriu a soluției disjungerii, nu exclude posibilitatea legală ca, prin acest act complex, procurorul să dispună și alte măsuri privind urmărirea penală (cum ar fi, spre exemplu, măsura disjungerii cauzei și, eventual, declinarea competenței). De altfel, art. 45 alin. (1) face trimitere la art. 38 C. proc. pen. („Disjungerea"), și se referă la o măsură de bună administrare a justiției, în sens larg. Este unanim acceptată în jurisprudență opinia, iar doctrina nu a infirmat-o categoric, că prin cel mai complex act al procurorului (rechizitoriul), acesta poate dispune toate soluțiile ori măsurile prevăzute de lege, indiferent dacă acestea - potrivit Codului de procedură penală - ar trebui să îmbrace, procedural, forma rezoluției ori a ordonanței.

Motivul de restituire privind nerezolvarea de către procuror a chestiunii prejudiciale privind apartenența terenurilor ce au făcut obiectul schimburilor la domeniul public ori privat al statului, împrejurare ce ar atrage imposibilitatea verificării și stabilirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în opinia inculpaților se constată, de asemenea, a fi neîntemeiat, în raport cu dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2) C. proc. pen., ce prevăd că „Instanța penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă de care depinde soluționarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competența altei instanțe. Chestiunea prealabilă se judecă de către instanța penală, potrivit regulilor și mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparține acea chestiune". Motivul de restituire întemeiat pe dispozițiile art. 251-253 C. proc.

pen. și art. 6 din CEDO formulat de inculpatul B.V. constând în aceea că în cursul urmăririi penale a depus la dosar mai multe cereri și memorii care nu au fost examinate și soluționate motivat de procuror, pentru considerente de ordin procedural privind prioritatea acestora, va fi discutat după motivul arătat în continuare. Cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen. în considerarea motivului privind nelegalitatea procedurii de sesizare a Președintelui României în vederea exercitării dreptului de a cere începerea urmăririi penale cu privire la inculpatul B.V., fost ministru al apărării naționale în raport cu dispozițiile art. 109 alin. (2) din Constituția României, art. 12 și art. 19 din Legea nr. 115/1999 și Decizia nr. 665 din 5 iulie 2007 a Curții Constituționale, este întemeiată pentru considerentele arătate în continuare: A. Inculpatul B.V.

a fost deputat în Parlamentul României în legislaturile 1996-2000 si respectiv 2000-2004, perioadă în care a deținut si funcția de ministru al apărării naționale în intervalul decembrie 1 997- 2000. Î n România, membrii Guvernului, pentru faptele și actele pe care le săvârșesc, răspund și juridic. Răspunderea penală a membrilor Guvernului se poate angaja în condițiile prevăzute de art.109 alin. (2) din Constituție și de capitolele II și III din Legea nr. 115/1999, republicată. Dispozițiile art. 109 din Constituția României [având titlul „Răspunderea membrilor Guvernului"] în aliniatele (2) și (3) prevăd că „Numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor.

Dacă s-a cerut urmărirea penală, Președintele României poate dispune suspendarea acestuia din funcție. Trimiterea in judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcție. Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cazurile de răspundere și pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială". În aplicarea dispozițiilor constituționale amintite a fost adoptată Legea nr. 115/1999 publicată în M.Of.

nr. 300 din 28 iunie 1999 ce a prevăzut în art. 16 că „urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite in exercițiul funcției lor se efectuează de către Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, iar judecarea acestora, de către Curtea Suprema de Justiție, potrivit legii". Cu privire la aspectele de drept procedural ale răspunderii penale a membrilor Guvernului, din prevederile constituționale și din cele legale sus-menționate Curtea Constituțională a desprins câteva reguli foarte importante printre care și acelea în legătură cu cererea de începere a urmăririi penale, în care sens a precizat că „ea nu trebuie să fie confundată cu solicitarea pe care o poate face Parchetul, solicitare care are rolul de a aduce la cunoștința Camerelor Parlamentului sau a Președintelui României, după caz, faptul că un anumit ministru a săvârșit fapte penale în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu" (Decizia nr. 989 din 1 octombrie 2008 și Decizia nr. 990 din 1 octombrie 2008) și de asemenea că „în sensul acestei prevederi constituționale, înaintarea sesizării uneia dintre cele trei autorități pentru a cere urmărirea penală nu se poate face nici aleatoriu și nici preferențial de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație si Justiție" (Decizia nr. 665/2007).

Ori în conformitate cu dispozițiile art. 71 din Legea nr. 302/2004, „Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reprezintă Ministerul Public în relațiile cu celelalte autorități publice ...". Ca atare titularul exclusiv al sesizării în temeiul art. 109 alin. (2) din Constituția României, art. 12 și art. 19 din Legea nr. 115/1999 - în conformitate și cu Decizia nr. 270 din 10 martie 2008 a Curții Constituționale - nu poate fi o altă persoană decât Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În aceasta modalitate a fost adresata sesizarea către Parlamentul României - Camera Deputaților în cauzele penale privind pe deputații I.R.M.M., P.D.

și N.A. În speță, la data 19 septembrie 2007,sesizarea Președintelui României, în conformitate cu dispozițiile art. 12, art. 16 alin. (2) și art. 19 din Legea nr. 115/1999 republicată, privind răspunderea ministerială, pentru a cere urmărirea penală față de B.V., fost ministru al Ministerului Apărării Naționale, în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

(la care a fost anexat, în copie, materialul probator din dosarul nr. 194/P/2007, compus din 20 de volume, precum și un referat al procurorului care efectuează ancheta penală în cauză), a fost adresată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Cabinet procuror șef, prin persoana procurorului șef D.M.M., sesizarea nr. 1543/C/2007 din 19 septembrie 2007. Președintele României, prin adresa nr. 215 din 16 ianuarie 2008, a adus la cunoștință Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție faptul că, în data de 06 ianuarie 2008 a adresat ministrului interimar al justiției cererea privind declanșarea procedurilor legale pentru urmărirea penală a numitului B.V., fost ministru al Ministerului Apărării Naționale.

Comunicarea amintită a fost transmisă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție către Direcția Națională Anticorupție - procurorului șef prin adresa nr. 264/C/2008 din 18 ianuarie 2008. în același sens, comunicare similară a fost făcută și prin adresa nr. 7993 din 23 ianuarie 2008 a Ministerului Justiției, pentru a se dispune măsuri legale. Acest mod de sesizare este nelegal, fiind contrar dispozițiilor constituționale legale anterior arătate, precum și deciziei nr. 665/2077 a Curții Constituționale, dată fiind necompetența funcțională a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a formula sesizare în condițiile Legii nr. 115/1999.

B. Prin decizia nr. 665/2007 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată în dosarul nr. 15083/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și a constatat că dispozițiile art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, sunt neconstituționale. S-a reținut că dispozițiile legale atacate, potrivit cărora „urmărirea penală și judecarea foștilor membri ai Guvernului pentru infracțiuni săvârșite în exercițiul funcției lor, așa cum sunt prevăzute de art. 7-11, se efectuează potrivit normelor de procedură penală de drept comun" [art. 23 alin. (2)] și „ prevederile de ordin procedural ale prezentei legi nu se aplică foștilor membri ai Guvernului în nicio situație" [ art. 23 alin. (3)] sunt contrare dispozițiilor art.15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție.

în partea expozitivă a deciziei amintite se arată că „admiterea, în considerarea rațiunilor înfățișate, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (2) si (3) din Legea nr. 115/1999, republicată, face necesară examinarea consecințelor pe care le antrenează o asemenea soluție cât privește menținerea actelor procesuale de/a efectuate în cauză. Curtea consideră că o asemenea examinare se impune întrucât, chiar dacă obiectul său implică și un aspect de aplicare a legii, în măsura în care este vorba de consecințe ale constatării neconstituționalității, ceea ce prevalează sunt acestea din urmă, ele constituind principalul, problemele de aplicare a legii având doar caracter accesoriu.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții se publică în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii de la această dată și au putere numai pentru viitor.

Așa fiind, constatarea neconstituționalității textului legal dedus controlului, cu consecința lipsirii sale de eficiență juridică, va antrena extinderea regimului derogatoriu de urmărire penală si judecată a membrilor Guvernului în exercițiu, pentru infracțiunile săvârșite în această calitate, si asupra foștilor membri ai acestuia". în consecință, constatarea neconstituționalității textelor de lege menționate în decizia Curții Constituționale, chiar dacă aceasta intervine - în mod obiectiv ulterior adoptării acestora - produce efecte si asupra actelor si măsurilor procesuale sau procedurale întocmite anterior momentului constatării neconstituționalității (pronunțării deciziei), care trebuie declarate nule în totalitate (cauza revenind la momentul inițial al sesizării, prealabil începerii urmăririi penale).

În speță, astfel cum rezultă din lucrările dosarului, la momentul formulării sesizării de către Direcția Națională Anticorupție, chiar și în condițiile procedurale anterior arătate, inculpatul B.V. avea calitatea de învinuit în cauză, motivarea sesizării și expunerea argumentelor justificative privind existența infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu, fiind întemeiată pe probele în acuzare strânse în intervalul 2005-19 septembrie 2007, cât s-a aflat în ființă urmărirea penală anterior începută (infirmarea acestor acte procesuale și procedurale inclusiv a rezoluției anterioare de începere a urmăririi penale având loc doar ulterior sesizării prin ordonanța din 24 ianuarie 2008 a Procurorului Șef al D.N.A.).

Acest mod de a proceda este contrar principiilor strictei legalități a procesului penal prezumției de nevinovăție și dreptul la tăcere prevăzută de art. 3 alin. (5), art. 123 din Constituție și respectiv art. 6 paragraf 2 din CEDO („Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită). Separat de cele anterior arătate din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că în ceea ce privește pe inculpatul B.V.

prin ordonanța din 24 ianuarie 2008 au fost infirmate - reținându-se de asemenea a fi efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale privind procedura de urmărire penală a membrilor Guvernului reglementată prin Legea nr. 115/1999 DCC 665/2007, DCC 1133/2007 - doar rezoluția de începerea urmăririi penale din 10 martie 2005 procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii din aceeași dată și declarațiile de învinuit din 24 martie 2005, 30 martie 2006 și 7 noiembrie 2006, fiind menținute toate celelalte probe directe și indirecte în acuzare în privința acestuia, inclusiv actele procesuale și procedurale privind pe ceilalți coinculpați deși anularea acestora în totalitate era de asemenea obligatorie dată fiind conexitatea infracțiunilor săvârșite de cei patru inculpați.

Ca atare absenta condiției prevăzute de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale întrucât pentru începerea urmăririi penale a faptelor comise de membrii Guvernului era prevăzută imperativ preexistenta procedurii de avizare a Camerei Deputaților ori Președintelui României în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 115/1999 si art. 109 alin. (2) din Constituție, conduce la nulitatea absolută a întregii urmăriri penale în cauză, actele procesuale efectuate în desfășurarea urmăririi penale - începerea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale si întocmirea rechizitoriului fiind invalidate de drept din considerentele arătate pentru toți inculpații în cauză.

Dată fiind începerea urmăririi în cauză în cursul anului 2004, când inculpatul B.V. avea încă calitatea de deputat, pentru infracțiuni de corupție pretins săvârșite de acesta în calitate de ministru al M.Ap.N. în cursul anului 1999, când avea de asemenea calitatea de deputat – interval de timp în care erau în vigoare normele de drept procesual instituite prin Legea nr. 115/1999 ce asigurau garanțiile mandatului membrilor Guvernului, la momentul începerii acțiunii penale în cauză chiar și în condițiile nelegale anterior arătate (25 ianuarie 2008) în conformitate cu principiul mitior lex - avându-se în vedere caracterul mixt al instituției juridice sus-menționate de condiție de procedibilitate si pedepsibilitate confirmată si prin dispozițiile art. 15 din Legea nr. 115/1999 privind posibilitatea retragerii motivate a cererii până la începerea urmăririi penale - trebuia avută în vedere de către procuror si solicitarea expresă a inculpatului B.V.

formulată în mod repetat începând cu 28 ianuarie 2008 când i-a fost comunicată rezoluția ultimă de începere a urmăririi penale, privind solicitarea încuviințării amintite din partea Camerei Deputaților. O asemenea ne regularitate procedurală constituțională va fi eliminată însă cu ocazia noii urmări penale în cauză. În cadrul noii urmăriri penale, va fi avută în vedere și motivul de nelegalitate invocat de inculpatul B.V. referitor la încălcarea dispozițiilor art. 251, art. 252 și art. 253 C. proc. pen. constând în aceea că în cursul urmăririi penale inculpații au depus la dosar mai multe cereri și memorii care nu au fost examinate și soluționate motivat de procuror încălcându- li-se în acest mod dreptul la apărare și un proces echitabil garantat de art. 6 C. proc.

pen. și art. 6 din C.E.D.O.; [în acest sens inculpatul B.V. a făcut referire la cele 18 lucrări depuse în dosar de urmărire penală volumul 3 file 25-35, volumul 5 file 20-195, volumul 11 fila 27, volumul 25 filele 91-452 și în special la memoriul din 23 februarie 2008 adresat Procurorului Șef al D.N.A. la care se revine la 11 aprilie 2008, 22 aprilie 2008 prin memoriile adresate Procurorului Șef Secție de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție și procurorului de caz în care se arată la capitolul 12 „pct. 2 Consider că Direcția Națională Anticorupție nu a fost legal sesizată prin Ordonanța din 14 mai 2006 a Șefului Parchetelor Militare de declinare a competentei. La data la care s-a pronunțat acea ordonanță - 14 mai 2006 dosarul de anchetă era rezolvat prin rezoluția procurorului din 5 mai 2006 de scoatere de sub urmărire penală a subsemnatului.

Deci s-a declinat la D.N.A. un dosar rezolvat. Este adevărat că la 15 mai 2006 același procuror șef al Parchetelor Militare a mai dat o a doua ordonanță de desființare a rezoluției procurorului care mă scosese de sub învinuire. Numai că procurorul șef al Parchetelor Militare numai avea la 15 mai 2006 competența de a rezolva rezoluția procurorului pentru simplu motiv că dosarul fusese declinat cu o zi mai înainte (la 14 mai 2006). Altfel spus, procurorul șef al Parchetelor Militare nu mai putea să desființeze o rezoluție al procurorului dintr-un dosar care fusese declinat la D.N.A. mai înainte (după cum legal nu putea să decline un dosar soluționat prin rezoluția procurorului în vigoare la data declinării).

Este un motiv de nulitate care face neleaală sesizarea D.N.A. și împiedică continuarea anchetei penale de către D.N.A.]. În consecință, se va admite cererea în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen. formulată de inculpatul B.V. însușită și de coinculpații C.D. , B.G. și B.I.C.A. și se va dispune restituirea cauzei la procuror pentru nelegala sesizare a Președintelui României în vederea exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a unui ministru, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 115/1999. Dispune ridicarea măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale prin: Ordonanța nr. 194/P/2007 din 17 septembrie 2010 a Direcției Naționale Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe de Corupție prin care s-a dispus: - instituirea sechestrului asigurător asupra suprafeței de 700 mp, teren situat în T 15, Parcela 281 proprietatea învinuitei B.I.C.A.

, în vederea confiscării speciale; - instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale învinuiților C.D. și B.G. până la concurența sumei de 423.380 dolari SUA, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin infracțiune; - instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale învinuiților B.V. și B.G. până la concurența sumei de 448.333 dolari SUA, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin infracțiune; Procesul-verbal din data de 22 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului C.D., situat în București, sector 1, în valoare de 200.045,98 RON; Procesul-verbal din data de 22 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului B.V., situat în București sector 5, în valoare de 150.000 Euro; Procesul-verbal din data de 21 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului B.G.

- teren în suprafață de 782,79 mp și teren în suprafață de 296,52 mp, ambele situate în or. Voluntari, în valoare totală de 431.724 Euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Cu opinie majoritară: Admite cererea formulată de inculpatul B.V. însușită și de coinculpații C.D., B.I.C.A. și B.G. În baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen. dispune restituirea cauzei la procuror pentru nelegala sesizare a Președintelui României în vederea exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a unui ministru, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 115/1999. Dispune ridicarea măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale prin: Ordonanța nr. 194/P/2007 din 17 septembrie 2010 a Direcției Naționale Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe de Corupție prin care s-a dispus: - instituirea sechestrului asigurător asupra suprafeței de 700 mp, teren situat în T 15, Parcela 281 proprietatea învinuitei B.I.C.A., în vederea confiscării speciale; - instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale învinuiților C.D.

și B.G. până la concurența sumei de 423.380 dolari SUA, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin infracțiune; - instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale învinuiților B.V. și B.G. până la concurența sumei de 448.333 dolari SUA, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin infracțiune; Procesul-verbal din data de 22 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului C.D., situat în București, sector 1, în valoare de 200.045,98 RON; Procesul-verbal din data de 22 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului B.V., situat în București sector 5, în valoare de 150.000Euro; Procesul-verbal din data de 21 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului B.G.

- teren în suprafață de 782,79 mp și teren în suprafață de 296,52 mp, ambele situate în or. Voluntari, în valoare totală de 431.724 Euro. Cu recurs . Pronunțată, în ședință publică, azi 16 iunie 2011.

OPINIE SEPARATĂ

Obiectul deliberării - printre alte aspecte de drept asupra cărora completul a concluzionat, în unanimitate, în sensul că sunt neîntemeiate și, deci, că nu justifică o soluție de restituire a cauzei la procuror - l-a constituit „sesizarea" Președintelui României de către Ministerul Public în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 115/1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și consecințele juridice ale acestei pretinse încălcări a dispozițiilor legale. Pentru motivele care se vor arăta, apreciez că aspectul de drept pus în discuție de apărarea inculpatului B.V. - care a făcut obiectul deliberării și divergenței de opinii - nu justifică soluția de restituire a cauzei la procuror având în vedere următoarele argumente: I.

ARGUMENTE DE DREPT CONSTITUȚIONAL

In legătura cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 115/1999 este obligatorie observarea deciziei Curții Constituționale cu nr. 1133 din 27 noiembrie 2007, publicată în M.Of. nr. 851 din 12 decembrie 2007. În opinia separată se apreciază ca necesară menționarea considerentelor acestei decizii: „Curtea constată că textul constituțional citat instituie necondiționat dreptul Camerei Deputaților, Senatului și Președintelui României de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor. În consecință, atât cele două Camere ale Parlamentului, cât și Președintele României au libertatea de a stabili fără altă reglementare exterioară, aplicând direct Constituția, modul de exercitare a acestui drept.

Autorităților prevăzute la art. 109 alin (2) nu li se poate impune, fără să se încalce principiul separației puterilor în stat prevăzut de art. l alin. (4) din Constituție, obligația de a efectua cercetări proprii sau de a încredința unor struăuri extrajudiciare verificarea faptelor penale cu care sunt sesizate de Ministerul Public, de alte organe ale statului sau de cetățeni. Asemenea cercetări au caracterul de urmărire penală sau de acte premergătoare urmăririi penale și sunt cu totul străine statutului juridic constituțional, rolului și funcțiilor autorităților publice menționate. Cerând urmărirea penală a unor membri ai Guvernului sau refuzând să dea curs unei sesizări în acest sens, Camera Deputaților, Senatul și Președintele României își asumă răspunderea politică pentru temeinicia deciziei lor.

Examinând dispozițiile art. 16 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, în raport cu prevederile art. 109 alin. (2) din Constituție, Curtea Constituțională constată că textul de lege analizat restrânge, prin condițiile pe care le impune, dreptul președintelui României de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor.

Astfel, din analiza alin. (1) al textului de lege rezultă că Președintele României nu-și poate exercita dreptul prevăzut de art. 109 alin. (2) din Constituție decât „la propunerea comisiei speciale instituite pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în exercițiul funcției de către membrii Guvernului" și după ce „adresează ministrului justiției o cerere în acest scop, pentru a proceda potrivit legii". Alineatul (2) al aceluiași articol din lege impune si exigenta ca, pentru a-si exercita dreptul constituțional menționat Președintele României să fie sesizat de către primul-ministru, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție sau de procurorul sef al Direcției Naționale Anticorupție.

În sfârșit, potrivit alin. (3) al textului de lege, cetățenii care au cunoștință „despre săvârșirea unei fapte penale de către membrii Guvernului în exercițiul funcției lor" nu se pot adresa direct Președintelui României pentru ca acesta să ceară urmărirea penală a miniștrilor în cauză, ci „primului-ministru, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție" pentru a solicita sesizarea Președintelui României. Toate aceste condiții sunt de natură să restrângă până la anihilare dreptul constituțional menționat al Președintelui României exercitarea acestuia fiind dependentă de acțiunea si de decizia celorlalte autorități prevăzute în textul legii.

7. Pentru aceleași considerente, Curtea Constituțională urmează să constate neconstituționalitatea art. 1 din O.U.G. nr. 95 din 4 octombrie 2007, care modifică art. 16 din Legea nr. 115/1999 într-un sens si mai restrictiv.

Astfel, Curtea constată că textul modificat prin ordonanța de urgență înlătură posibilitatea ca Președintele României să fie sesizat și de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție și, deosebit de condițiile cuprinse în textul anterior, instituie și condiția ca „dacă sesizarea este făcută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta îl va informa concomitent și pe primul-ministru". În plus, se reorganizează comisia specială, care va fi compusă din 5 judecători propuși de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, și se instituie pentru activitatea acesteia o procedură de natură jurisdicțională, cu ședințe publice în care se administrează probe și poate fi audiat ministrul în cauză, asistat sau reprezentat de un avocat, precum și cu obligația membrilor comisiei de a-și motiva opinia, majoritară sau separată, exprimată în raport.

Raportul comisiei speciale se întocmește „după analiza sesizării, a probelor administrate, a declarațiilor membrului Guvernului față de care se solicită urmărirea penală și a înscrisurilor depuse de acesta" iar concluziile raportului, precum și cererea Președintelui României „se comunică imediat (...) mijloacelor de informare în masă". Toate acestea sunt condiții fără îndeplinirea cărora Președintele României nu-și poate exercita dreptul necondiționat, prevăzut de art. 109 alin. (2) din Constituție, de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor.

Curtea constată că, prin această restrângere a unui drept constituțional al Președintelui României, ordonanța de urgentă examinată contravine si prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție, în conformitate cu care „ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului" (paragrafele nr. 6 și 7 din decizia nr. 1133/2007 a Curții Constituționale). Această decizie de referință a Curții Constituționale sugerează poziția instituției de contencios constituțional cu privire la intenția legiuitorului de a condiționa sau restrânge, în orice mod - inclusiv prin introducerea unor „proceduri prealabile" obligatorii sau prin introducerea unor condiții de sesizare etc. - dreptul Camerelor Parlamentului și al Președintelui României de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției lor.

Întrucât paragrafele din decizia nr. 1133/2007 a Curții Constituționale - menționate anterior - sunt elocvente, apreciez ca inutile orice alte comentarii sau completări. Se impune însă o observație cu privire la efectele acestei decizii a Curții Constituționale: Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept". În consecință, se poate aprecia că toate dispozițiile legilor și, respectiv, a ordonanțelor de urgență ale Guvernului care sunt contrare principiilor constituționale menționate în decizia nr. 1133/2007 a Curții Constituționale sunt, de drept, fără efecte juridice. Această concluzie conduce la necesitatea examinării configurării textelor art. 12 și art. 16 din Legea nr. 115/1999 care pot fi considerate în vigoare, adică producând efecte juridice.

Or, dacă se au în vedere principiile enunțate de Curtea Constituțională în decizia 1133/2007 și textul Legii nr. 115/1999 în forma adoptată inițial de legiuitor, ar rezulta, în esență următoarele: - conform art. 12 „Numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor"; - potrivit art. 16 „Urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar judecarea acestora, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit legii". În acord cu decizia menționată, rezultă că dreptul Președintelui României de a cerere urmărirea penală a unui membru al Guvernului pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției lor nu este condiționat de o anumită sesizare, nu presupune respectarea obligatorie a unor „proceduri prealabile", acesta având ca unic izvor de drept Constituția României și, deci, Președintele are libertatea de a stabili, fără altă reglementare exterioară, modul de exercitare a acestui drept.

II. ARGUMENTE DE DREPT PROCESUAL PENAL: „De lege lata", restituirea cauzei la procuror se poate dispune numai în două ipoteze: a) în temeiul art. 300 C. proc. pen. pentru refacerea rechizitoriului; b) în temeiul art. 332 C. proc. pen. pentru nulități ale urmăririi penale. Este adevărat că, potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., printre motivele de restituire a cauzei la procuror este și cel referitor la „sesizarea instanței". Cu privire la noțiunea juridică de „sesizare", Codul de procedură penală face distincție între „sesizarea instanței" [care, potrivit art. 264 alin. (1) C. proc. pen., este rechizitoriul] și „sesizarea organelor de urmărire penală" [care, potrivit art. 221 alin. (1) C. proc.

pen. este, după, caz, o plângere, un denunț sau o sesizare din oficiu]. În prezenta cauză, „sesizarea instanței" s-a făcut prin rechizitoriul Ministerului Public (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), iar Înalta Curte a constatat regularitatea actului de sesizare, nefiind reținute elemente de natură a pune sub semnul întrebării regularitatea și legalitatea acestui act de sesizare al instanței de fond (rechizitoriul). Din examinarea art. 332 alin. (1) și (2) C. proc. pen. se constată că, de principiu, nerespectarea dispozițiilor legale care atrag, de drept, restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmării penale sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute în art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. Motivul legat de „sesizarea instanței" este prevăzut atât în art. 197 alin. (2), cât și în art. 332 alin. (2) C. proc. pen. însă, pentru argumentele deja prezentate, nu este incident în prezenta cauză. Este adevărat că, în principiu, instanța legal investită poate constata și alte încălcări ale legii în cursul urmăririi penale, încălcări care pot justifica restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, altele decât cele prevăzute de art. 332 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Conform art. 197 alin. (1) C. proc. pen., încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci când s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Așa cum rezultă din examinarea disp