ÎCCJ, Decizia nr. 327/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 327/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele.

Prin Sentința nr. 875 din 16 iunie 2011,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.

9030/1/2010, cu opinie majoritară, a fost admisă cererea formulată de

inculpatul B.V. însușită și de coinculpații C.D., B.I.C.A. și B.G.

În baza art. 332 alin.

(2) C. proc. pen. a fost restituită cauza la procuror pentru nelegala sesizare

a Președintelui României în vederea exercitării dreptului de a cere urmărirea

penală a unui ministru, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 115/1999.

S-a dispus ridicarea

măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale prin:

- Ordonanța nr. 194/P/2007

din 17 septembrie 2010 a D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe de

corupție, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra

suprafeței de 700 mp., teren situat în proprietatea învinuitei B.I.C.A., în

vederea confiscării speciale, instituirea sechestrului asigurător asupra

bunurilor mobile și imobile ale învinuiților C.D. și B.G. până la concurența

sumei de 423.380 dolari S.U.A., în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin

infracțiune, instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și

imobile ale învinuiților B.V. și B.G. până la concurența sumei de 448.333 dolari

S.U.A., în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin infracțiune;

- Procesul-verbal din

data de 22 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul

proprietatea învinuitului C.D., situat în București, în valoare de 200.045,98

RON;

- Procesul-verbal din

data de 22 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul

proprietatea învinuitului B.V., situat în București, în valoare de 150.000

euro;

- Procesul-verbal din

data de 21 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul

proprietatea învinuitului B.G. - teren în suprafață de 782,79 m.p. și teren în

suprafață de 296,52 m.p., ambele situate în orașul Voluntari, în valoare totală

de 431.724 euro.

Opinia separată a

fost în sensul respingerii cererii formulată de inculpatul B.V.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță, în opinie majoritară, a reținut, în esență, că

prin Rechizitoriul nr. 194/P/2007 din 2 noiembrie 2010 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – D.C.I.C.I.C., s-a dispus

punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de

libertate, a inculpaților:

ministru al Apărării Naționale în perioada decembrie 1997 – 2000 sub aspectul

comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art.

248 raportat la art. 248

1

C. pen. și luare de mită prevăzută de art.

254 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în

aceea că, în calitate de ministru al apărării naționale la data de 16 noiembrie

1998 a aprobat abuziv, cu încălcarea dispozițiilor legale privind regimul

juridic al bunurilor proprietate publică și circulația juridică a terenurilor

și fără o justificare a nevoilor operative ale forțelor sistemului național de

apărare, schimbul unei suprafețe de 27 hectare teren aflată în administrarea

M.Ap.N. cu o altă suprafață de teren aparținând coinculpatului B.G., cauzând

statului un prejudiciu în sumă de 448.378 dolari S.U.A. reprezentând diferența

de valoare dintre terenul predat și cel primit la schimb/ operațiune juridică

efectuată în vederea obținerii unui folos necuvenit de 3.000 dolari S.U.A.

reprezentând diferența între valoarea stabilită prin expertiză și prețul

achitat de către fiica acestuia, inculpata B.I.C.A. pentru terenul cumpărat de

la inculpatul B.G. prin contractul încheiat la data de 18 decembrie 1996;

secretar de stat și șef al Marelui Stat Major General din cadrul M.Ap.N., sub

aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată

prevăzută de art. 248 raportat la art. 248

1

C. pen., constând în

aceea că la data de 11 decembrie 1996 în calitatea anterior arătată a aprobat

nelegal și inoportun schimbul suprafeței de 8,80 hectare teren arabil aflat în

administrarea M.Ap.N. cu o altă suprafață de teren aparținând coinculpatului B.G.,

cauzând statului un prejudiciu total de 444.380 dolari S.U.A.;

comiterii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată

și continuată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 raportat la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în baza

unei rezoluții infracționale unice a ajutat și înlesnit coinculpaților B.V. și C.D.

aprobarea abuzivă a celor două schimburi de terenuri sus-menționate însumând

circa 29 hectare teren proprietate publică aflată în administrarea M.Ap.N., cu

consecința prejudicierii statului român cu suma totală de 892.758 dolari S.U.A.;

aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la luare de mită prevăzută și

pedepsită de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., constând în aceea

că a încheiat cu inculpatul B.G. contractul fictiv de vânzare - cumpărare din

18 decembrie 1996 pentru suprafața de 700 m.p. teren, înlesnind astfel

încasarea folosului necuvenit în sumă de 3.000 dolari S.U.A. ce a revenit

tatălui acestuia pentru aprobarea abuzivă a schimbului de teren solicitat de

inculpatul B.G.

Prin actul de

sesizare amintit, s-au dispus și alte soluții procesuale complementare,

respectiv: scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților R.A., S.I., B.G., P.I.F.

și I.A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată

prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 248

1

C. pen.,

întrucât din probele administrate rezultă că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii; neînceperea urmăririi penale față de persoanele

ce au întocmit și avizat schițele aferente suprafeței de 9,38 ha și care au

stat la baza rapoartelor către ministru și respectiv la baza schimbului de

terenuri dintre M.Ap.N. și B.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals

intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât a intervenit prescripția

răspunderii penale; neînceperea urmăririi penale față de persoanele din cadrul

MApN ce au întocmit documentația cadastrală pentru terenurile preluate în urma

schimburilor de la învinuitul B.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 289 C. pen. și respectiv art. 26 raportat la art. 248 C. pen.

combinat cu art. 248

1

C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii iar pentru infracțiunea de fals a intervenit și

prescripția răspunderii penale; neînceperea urmăririi penale față de

reprezentanții unităților militare, semnatari ai procesului-verbal de schimb din

11 decembrie 1996 și respectiv ai procesului-verbal din data de 2 iunie 1999,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen. și respectiv

art. 26 raportat la art. 248 C. pen. combinat cu art. 248

1

C. pen.,

întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii iar pentru

infracțiunea de fals a intervenit și prescripția răspunderii penale;

neînceperea urmăririi penale față de funcționarii din cadrul Direcției

Legislație și Contencios Administrativ ce au semnat avizele atașate

documentației de schimb pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 C.

pen. combinat cu art. 248

1

C. pen., întrucât nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii raportat la împrejurările în care au

fost emise și caracterul formal al acestora; neînceperea urmăririi penale față

de numitul B.G. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art.

255 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale; disjungerea

cauzei în vederea continuării cercetărilor față de: învinuiții Z.D. și S.C. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C.

pen. raportat la art. 248

1

C. pen.; învinuitul T.S. pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C. pen.

raportat la art. 248

1

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

învinuitul G.B. sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii

prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 248

1

C. pen., 288 alin.

(2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în legătură cu

modul în care a procedat la autentificarea contractelor de schimb imobiliar

între M.Ap.N. și învinuitul B.G.; față de persoanele ce au întocmit și

respectiv avizat schițele pentru suprafața de teren predată la schimb de

învinuitul B.G., precum și față de persoanele ce au emis în fals adeverința de

rol agricol pentru suprafața de 9,38 ha învinuitului B.G. în vederea

continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate

la abuz în serviciu prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 C. pen. combinat

cu art. 248

1

C. pen.; față de funcționarii O.C.O.T. și funcționarii

din cadrul M.A.A. ce au emis în mod nelegal avizele de schimb, pentru

săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu prevăzută de art. 26

raportat la art. 248 C. pen. combinat cu art. 248

1

Cod penal; față

de expertul Turcu Miron pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26

raportat la art. 248 C. pen. combinat cu art. 248

1

C. pen., fapte în

legătură cu Raportul de evaluare întocmit la momentul schimburilor; cu privire

la faptele sesizate de către numiții T.C., G.N., N.D.L.; față de învinuitul C.M.

pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C.

pen.

Cauza a format

obiectul Dosarului nr. 9030/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală; la prima zi de înfățișare ce a avut loc la termenul de judecată din 7

martie 2011, instanța a constatat regularitatea rechizitoriului în sensul

dispozițiilor art. 264 C. proc. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 300 alin.

(1) C. proc. pen., respingând ca neîntemeiate concluziile în sens contrar

formulate de inculpați în sensul restituirii cauzei la procuror în baza art. 300

alin. (2) raportat la art. 262 și art. 263 C. proc. pen.

La termenul de

judecată amintit, prin concluziile scrise aflate la dosar, inculpații au

solicitat de asemenea restituirea cauzei la procuror și în baza art. 332 C.

proc. pen. pentru motive de nelegalitate privind desfășurarea urmăririi penale

în sine, cât și prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 665 din 5

iulie 2007 publicată în M. Of. nr. 547 din 10 august 2007, invocându-se încălcarea

dispozițiilor art. 13 alin. (1), (1

1

) și (1

2

) din O.U.G. nr.

43/2002, constând în necompetența procurorului D.N.A., atât după materie cât și

după calitatea persoanei pentru efectuarea urmăririi penale cu privire la

infracțiunile referitor la care a fost efectuată urmărirea penală și ulterior

dispusă trimiterea în judecată a inculpaților B.G., B.V., C.D. și B.I.C.A.,

încălcarea dispozițiilor art. 262 pct. 1 și 2 C. proc. pen. în considerarea

disjungerilor și soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale față de ceilalți

participanți nemijlociți la activitatea infracțională dedusă judecății

efectuate de procuror și apreciate ca nejustificate de inculpați, întrucât au

condus la imposibilitatea stabilirii adevărului în cauză, încălcarea acelorași

dispoziții legale sus-menționate prin nerezolvarea de către procuror a

chestiunii prejudiciale privind apartenența terenurilor ce au făcut obiectul

schimburilor la domeniul public ori privat al statului, împrejurare ce atrage imposibilitatea

verificării și stabilirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în

serviciu, încălcarea dispozițiilor art. 251, 252 și 253 C. proc. pen. constând

în aceea că în cursul urmăririi penale inculpații au depus la dosar mai multe

cereri și memorii care nu au fost examinate și soluționate motivat de procuror,

încălcându-li-se în acest mod dreptul la apărare și un proces echitabil

garantat de art. 6 C. proc. pen. și art. 6 din C.E.D.O. În acest sens

inculpatul B.V. a făcut referire la cele 18 lucrări depuse în dosarul de

urmărire penală volumul 3 filele 25-35, volumul 5 filele 20-195, volumul 11

fila 27, volumul 25 filele 91-452 și în special la memoriul din 23 februarie 2008

adresat Procurorului Șef al D.N.A. la care se revine la 11 aprilie 2008 și 22

aprilie 2008 prin memoriile adresate Procurorului Șef Secție de Combatere a

Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție și procurorului de caz în care

se arată la capitolul 12, pct. 2: „Consider că D.N.A. nu a fost legal sesizată

prin Ordonanța din 14 mai 2006 a Șefului Parchetelor Militare de declinare a

competenței. La data la care s-a pronunțat acea ordonanță – 14 mai 2006 dosarul

de anchetă era rezolvat prin rezoluția procurorului din 5 mai 2006 de scoatere

de sub urmărire penală a subsemnatului. Deci s-a declinat la D.N.A. un dosar

rezolvat. Este adevărat că la 15 mai 2006 același procuror șef al Parchetelor

Militare a mai dat o a doua ordonanță de desființare a rezoluției procurorului

care mă scosese de sub învinuire. Numai că procurorul șef al Parchetelor

Militare nu mai avea la 15 mai 2006 competența de a rezolva rezoluția

procurorului pentru simplul motiv că dosarul fusese declinat cu o zi mai

înainte (la 14 mai 2006). Altfel spus, procurorul șef al Parchetelor Militare

nu mai putea să desființeze o rezoluție al procurorului dintr-un dosar care

fusese declinat la D.N.A. mai înainte (după cum legal nu putea să decline un

dosar soluționat prin rezoluția procurorului în vigoare la data declinării).

Este un motiv de nulitate care face nelegală sesizarea D.N.A. și împiedică

continuarea anchetei penale de către D.N.A.”.

Totodată s-a invocat

nelegalitatea procedurii de sesizare a Președintelui României în vederea

exercitării dreptului de a cere începerea urmăririi penale cu privire la inculpatul

B.V., fost ministru al apărării naționale în raport cu dispozițiile art. 109 alin.

(2) din Constituția României, art. 12 și 19 din Legea nr. 115/1999 și Decizia nr.

665 din 5 iulie 2007 a Curții Constituționale. S-a făcut referire, în acest

sens la memoriile repetate formulate în cursul urmăririi penale și în special

memoriul din data de 23 februarie 2008 imediat după ce a fost comunicată noua

rezoluție de începere a urmăririi penale în Dosarul nr. 194/P/2007, în care a

relevat și următoarea chestiune prealabilă de rezolvat: „1. Pe ideea

nediscriminării între foștii și actualii miniștri, Curtea Constituțională a

decis că este necesar să se obțină avizul Președintelui României pentru

cercetarea penală a tuturor persoanelor vizate, foști și actuali miniștri (D.C.C.

nr. 665/2007). Ca urmare, toate anchetele pentru foști și actuali miniștri au

fost reluate de la punctul inițial – care fusese sărit – cel al avizului

Președintelui României pentru a porni ancheta penală. Problema se pune în

termeni identici pentru foștii și actualii parlamentari (.) dar pentru aceeași

idee de nediscriminare între foștii și actualii parlamentari – printre care mă

prenumăr întrucât am fost și deputat în anii în care am fost ministru al

apărării – consider că este cazul a fi sesizată Camera Deputaților pentru a-și

exprima punctul de vedere la anchetarea mea. Dacă nu se face o astfel de

separare se ajunge mai târziu la sesizarea Curții Constituționale”.

Cererile și

excepțiile amintite au fost puse în dezbaterea părților și a procurorului de

ședință la termenul de judecată din data de 17 mai 2011, iar pronunțarea asupra

acestora a fost amânată succesiv până la data de 16 iunie 2011.

Instanța, deliberând

asupra cererilor și excepțiilor amintite, în raport cu temeiurile juridice

invocate, pe baza lucrărilor dosarului, a constatat că excepția de necompetență

după materie și calitatea persoanei a procurorului D.N.A. pentru efectuarea

urmăririi penale cu privire la infracțiunile referitor la care a fost efectuată

urmărirea penală și ulterior dispusă trimiterea în judecată a inculpaților B.V.,

B.G., C.D. și B.I.C.A., este neîntemeiată.

Astfel, prima

instanță a apreciat că potrivit art. 13 alin. (1) pct. b din O.U.G. nr. 43/2002,

așa cum a fost modificată succesiv (prin Legea nr. 503/2002, prin O.U.G. nr. 24/2002,

prin O.U.G. nr. 103/2004, precum și prin Legea nr. 601/2004 pentru aprobarea

O.U.G. nr. 24/2004 și prin O.U.G. nr. 34/2005), procurorii specializați din

cadrul D.N.A. efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală și în cazul

infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 dacă, indiferent de valoarea

sumei sau bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție, sunt comise

de „deputați … membri ai Guvernului …” (iar potrivit art. 13 alin. (1

1

)

din aceeași lege și infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor

publice dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a

1 milion euro).

Prin ordonanța din data

de 25 ianuarie 2008 față de numitul B.V., deputat în Parlamentul României în

perioada 1996 - 2004 a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea în

exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de fost ministru al Apărării

Naționale în cursul anului 1999 a infracțiunii de abuz în serviciu în dauna

intereselor publice cu consecințe deosebit de grave (prejudiciul cauzat

statului român fiind de 448.378 dolari S.U.A.) și luare de mită prevăzute de art.

248 raportat la art. 248

1

C. pen. și respectiv art. 254 alin. (2) C.

pen., iar față de numita B.I.C.A. pentru săvârșirea infracțiunii de

complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 C. pen.,

folosul necuvenit constând în suprafața de 700 m.p. teren, pe care numitul B.V.

a primit-o de la învinuitul B.G. în baza contractului de vânzare-cumpărare

pentru un preț simbolic încheiat cu numita B.I.C.A., urmare căruia, numitul B.V.

a efectuat ulterior, în calitate de ministru al Apărării Naționale, schimbul

nelegal de terenuri incriminat în cauză; astfel, competența după calitatea

persoanei pentru efectuarea urmăririi penale de către procurorul D.N.A. a fost

atrasă în cauză în considerarea infracțiunii de luare de mită, comisă în

calitate de fost ministru de către inculpatul B.V. S-a reținut că între

infracțiunea de luare de mită și aceea de abuz în serviciu săvârșite de numitul

B.V. – respectiv aceea de complicitate la abuz în serviciu săvârșită de numitul

B.G. – există legătură de conexitate, justificându-se astfel efectuarea

urmăririi penale în cauză față de inculpații amintiți în temeiul dispozițiilor art.

13 alin. (1) pct. b și art. 34 lit. c) C. proc. pen.

Cu privire la

coinculpatul C.D. competența materială în cauză a D.N.A. a fost atrasă în

temeiul dispozițiilor art. 34 lit. d) C. proc. pen., prejudiciul cauzat de

acesta prin infracțiunea de abuz în serviciu – cu complicitatea inculpatului B.G.

– fiind localizat în patrimoniul aceleiași părți civile, statul român

reprezentat prin Ministerul de Finanțe.

Prima instanță a

apreciat că soluțiile de disjungere și de neîncepere a urmăririi penale față de

alți participanți la activitatea infracțională dedusă judecății sunt

justificate în cauză – contrar aserțiunii inculpaților în sensul că atrag

imposibilitatea stabilirii adevărului în cauză – deoarece măsurile procesuale

amintite au fost dispuse pe de o parte „întrucât din probele administrate

rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii”, iar pe

de altă parte că era necesară „administrarea unor probe suplimentare”. În plus,

instanța a constatat că apărarea nu a invocat o vătămare concretă a unui

interes legal prin dispunerea măsurilor amintite de administrare a justiției -

în sensul larg al acestei noțiuni – sugerând doar că, în felul acesta,

urmărirea penală nu ar fi completă. Împrejurarea că art. 262 C. proc. pen. nu

prevede expres, dar nici nu interzice, posibilitatea dispunerii prin

rechizitoriu a soluției disjungerii, nu exclude posibilitatea legală ca, prin

acest act complex, procurorul să dispună și alte măsuri privind urmărirea

penală (cum ar fi, spre exemplu, măsura disjungerii cauzei și, eventual,

declinarea competenței), de altfel, art. 45 alin. (1) făcând trimitere la art. 38

C. proc. pen. („Disjungerea”), și se referă la o măsură de bună administrare a

justiției, în sens larg.

Cu privire la motivul

de restituire privind nerezolvarea de către procuror a chestiunii prejudiciale

privind apartenența terenurilor ce au făcut obiectul schimburilor la domeniul

public ori privat al statului, împrejurare ce ar atrage imposibilitatea

verificării și stabilirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în

serviciu în opinia inculpaților s-a reținut că și acesta este neîntemeiat, în

raport cu dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În ceea ce privește

motivul de restituire întemeiat pe dispozițiile art. 251 - 253 C. proc. pen. și

art. 6 din C.E.D.O. formulat de inculpatul B.V., constând în aceea că în cursul

urmăririi penale a depus la dosar mai multe cereri și memorii care nu au fost

examinate și soluționate motivat de procuror și referitor la cererea de

restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale în temeiul art.

332 alin. (2) C. proc. pen. în considerarea motivului privind nelegalitatea

procedurii de sesizare a Președintelui României în vederea exercitării

dreptului de a cere începerea urmăririi penale cu privire la inculpatul B.V.,

fost ministru al apărării naționale, în raport cu dispozițiile art. 109 alin.

(2) din Constituția României, art. 12 și art.19 din Legea nr. 115/1999 și

Decizia nr. 665 din 5 iulie 2007 a Curții Constituționale, s-a apreciat că

aceasta din urmă este întemeiată. Astfel, s-a motivat că inculpatul B.V. a fost

deputat în Parlamentul României în legislaturile 1996 - 2000 și respectiv 2000 -

2004, perioadă în care a deținut și funcția de ministru al Apărării Naționale

în intervalul decembrie 1997 - 2000. În România, membrii Guvernului, pentru

faptele și actele pe care le săvârșesc, răspund și juridic.

Răspunderea penală a

membrilor Guvernului se poate angaja în condițiile prevăzute de art. 109 alin.

(2) și (3) din Constituție și de capitolele II și III din Legea nr. 115/1999,

republicată, lege adoptată în aplicarea dispozițiilor constituționale amintite,

lege care în cuprinsul art. 16 prevede că „urmărirea penală a membrilor

Guvernului pentru faptele săvârșite in exercițiul funcției lor se efectuează de

către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar judecarea acestora,

de către Curtea Supremă de Justiție, potrivit legii.”

Cu privire la

aspectele de drept procedural ale răspunderii penale a membrilor Guvernului,

Curtea Constituțională a desprins câteva reguli foarte importante printre care

și acelea în legătură cu cererea de începere a urmăririi penale, în care sens a

precizat că „ea nu trebuie să fie confundată cu solicitarea pe care o poate

face Parchetul, solicitare care are rolul de a aduce la cunoștința Camerelor

Parlamentului sau a Președintelui României, după caz, faptul că un anumit

ministru a săvârșit fapte penale în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu”

(Decizia nr. 989 din 1 octombrie 2008 și Decizia nr. 990 din 1 octombrie 2008)

și de asemenea că „în sensul acestei prevederi constituționale, înaintarea

sesizării uneia dintre cele trei autorități pentru a cere urmărirea penală nu

se poate face nici aleatoriu și nici preferențial de către Ministerul Public –

Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție” (Decizia nr. 665/2007).

Astfel, prima

instanță, în opinie majoritară a concluzionat că potrivit art. 71 din Legea nr.

302/2004, „Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție reprezintă Ministerul Public în relațiile cu celelalte

autorități publice...”, deci titularul exclusiv al sesizării în temeiul art. 109

alin. (2) din Constituția României, art. 12 și 19 din Legea nr. 115/1999 - în

conformitate și cu Decizia nr. 270 din 10 martie 2008 a Curții Constituționale

- nu poate fi o altă persoană decât Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a reținut că la

data 19 septembrie 2007 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – D.N.A. – cabinet procuror șef, prin persoana procurorului șef D.M.M.,

a adresat Președintelui României sesizarea nr. 1543/C/2007 din 19 septembrie

2007 pentru a cere urmărirea penală față de B.V., fost ministru al M.Ap.N., în

legătură cu săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 254 alin.

(1) C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată,

prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 248

1

C. pen. cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (la care a fost anexat, în copie, materialul

probator din Dosarul nr. 194/P/2007, compus din 20 de volume, precum și un

referat al procurorului care efectuează ancheta penală în cauză).

Președintele

României, prin adresa din 16 ianuarie 2008, a adus la cunoștință Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție faptul

că, în data de 6 ianuarie 2008 a adresat ministrului interimar al justiției

cererea privind declanșarea procedurilor legale pentru urmărirea penală a

numitului B.V., fost ministru al Apărării Naționale. Comunicarea amintită a

fost transmisă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție către D.N.A. procurorului șef prin adresa din 18

ianuarie 2008. În același sens, o comunicare similară a fost făcută și prin

adresa din 23 ianuarie 2008 a M.J., pentru a se dispune măsuri legale.

În opinie majoritară,

prima instanță a apreciat că acest mod de sesizare este nelegal, fiind contrar

dispozițiilor constituționale/ legale anterior arătate, precum și Deciziei nr. 665/2007

a Curții Constituționale, dată fiind necompetența funcțională a procurorului

șef al D.N.A. de a formula sesizare în condițiile Legii nr. 115/1999.

S-a argumentat că

prin Decizia nr. 665/2007 Curtea Constituțională a admis excepția de

neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. 15083/1/2006 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, și a constatat că dispozițiile art. 23 alin.

(2) și (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială,

republicată, sunt neconstituționale.

S-a reținut că

dispozițiile legale atacate, potrivit cărora „urmărirea penală și judecarea foștilor

membri ai Guvernului pentru infracțiuni săvârșite în exercițiul funcției lor,

așa cum sunt prevăzute de art. 7 - 11, se efectuează potrivit normelor de procedură

penală de drept comun” (art. 23 alin. (2)) și „prevederile de ordin procedural ale

prezentei legi nu se aplică foștilor membri ai Guvernului în nicio situație” (art.

23 alin. (3)) și sunt contrare dispozițiilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin.

(1) și art. 21 alin. (3) din Constituție. În partea expozitivă a deciziei

amintite s-a arătat că „admiterea, în considerarea rațiunilor înfățișate, a

excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (2) si (3) din

Legea nr. 115/1999, republicată, face necesară examinarea consecințelor pe care

le antrenează o asemenea soluție cât privește menținerea actelor procesuale

deja efectuate în cauză. Curtea consideră că o asemenea examinare se impune

întrucât, chiar dacă obiectul său implică și un aspect de aplicare a legii, în

măsura în care este vorba de consecințe ale constatării neconstituționalității,

ceea ce prevalează sunt acestea din urmă, ele constituind principalul,

problemele de aplicare a legii având doar caracter accesoriu. Astfel, potrivit art.

147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții se publică în M. Of. al

României, sunt general obligatorii de la această dată și au putere numai pentru

viitor. Așa fiind, constatarea neconstituționalității textului legal dedus

controlului, cu consecința lipsirii sale de eficiență juridică, va antrena

extinderea regimului derogatoriu de urmărire penală și judecată a membrilor

Guvernului în exercițiu, pentru infracțiunile săvârșite în această calitate, și

asupra foștilor membri ai acestuia”. În consecință, constatarea

neconstituționalității textelor de lege menționate în decizia Curții

Constituționale, chiar dacă aceasta intervine – în mod obiectiv ulterior

adoptării acestora – produce efecte și asupra actelor și măsurilor procesuale

sau procedurale întocmite anterior momentului constatării

neconstituționalității (pronunțării deciziei), care trebuie declarate nule în

totalitate (cauza revenind la momentul inițial al sesizării, prealabil

începerii urmăririi penale).

S-a constatat că în

speță, astfel cum rezultă din lucrările dosarului, la momentul formulării

sesizării de către D.N.A., chiar și în condițiile procedurale anterior arătate,

inculpatul B.V. avea calitatea de învinuit în cauză, motivarea sesizării și

expunerea argumentelor justificative privind existența infracțiunilor de luare

de mită și abuz în serviciu, fiind întemeiată pe probele în acuzare strânse în

intervalul 2005 - 2007, cât s-a aflat în ființă urmărirea penală anterior

începută (infirmarea acestor acte procesuale și procedurale inclusiv a

rezoluției anterioare de începere a urmăririi penale având loc doar ulterior

sesizării prin ordonanța din 24 ianuarie 2008 a Procurorului Șef al D.N.A.).

S-a constatat că acest mod de a proceda este contrar principiilor strictei

legalități a procesului penal, prezumției de nevinovăție și dreptului la tăcere

prevăzută de art. 3 alin. (5), 123 din Constituție și respectiv art. 6 paragraf

2 din C.E.D.O.

Totodată s-a mai

reținut că, în ceea ce privește pe inculpatul B.V., prin Ordonanța din 24

ianuarie 2008 au fost infirmate – reținându-se de asemenea a fi efectuate cu

încălcarea dispozițiilor legale privind procedura de urmărire penală a

membrilor Guvernului reglementată prin Legea nr. 115/1999, D.C.C. nr. 665/2007,

D.C.C. nr. 1133/2007 – doar rezoluția de începerea urmăririi penale din 10

martie 2005 procesul - verbal de aducere la cunoștință a învinuirii din aceeași

dată și declarațiile de învinuit din 24 martie 2005, 30 martie 2006 și 7

noiembrie 2006, fiind menținute toate celelalte probe directe și indirecte în

acuzare în privința acestuia, inclusiv actele procesuale și procedurale privind

pe ceilalți coinculpați, deși anularea acestora în totalitate era de asemenea

obligatorie dată fiind conexitatea infracțiunilor săvârșite de cei patru

inculpați.

Astfel, s-a

concluzionat că absența condiției prevăzute de lege pentru punerea în mișcare a

acțiunii penale, întrucât pentru începerea urmăririi penale a faptelor comise

de membrii Guvernului era prevăzută imperativ preexistența procedurii de

avizare a Camerei Deputaților ori Președintelui României în conformitate cu

dispozițiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 115/1999 și art. 109 alin. (2) din

Constituție, conduce la nulitatea absolută a întregii urmăriri penale în cauză,

actele procesuale efectuate în desfășurarea urmăririi penale – începerea

urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale și întocmirea

rechizitoriului - fiind invalidate de drept din considerentele arătate pentru

toți inculpații în cauză.

Dată fiind începerea

urmăririi în cauză în cursul anului 2004, când inculpatul B.V. avea încă

calitatea de deputat, pentru infracțiuni de corupție pretins săvârșite de

acesta în calitate de ministru al M.Ap.N. în cursul anului 1999, când avea de

asemenea calitatea de deputat – interval de timp în care erau în vigoare

normele de drept procesual instituite prin Legea nr. 115/1999, ce asigurau

garanțiile mandatului membrilor Guvernului, la momentul începerii acțiunii

penale în cauză chiar și în condițiile nelegale anterior arătate (25 ianuarie 2008)

în conformitate cu principiul mitior lex – avându-se în vedere caracterul mixt

al instituției juridice sus-menționate de condiție de procedibilitate și

pedepsibilitate confirmată și prin dispozițiile art. 15 din Legea nr. 115/1999

privind posibilitatea retragerii motivate a cererii până la începerea urmăririi

penale - trebuia avută în vedere de către procuror și solicitarea expresă a

inculpatului B.V. formulată în mod repetat începând cu 28 ianuarie 2008 când

i-a fost comunicată rezoluția ultimă de începere a urmăririi penale, privind

solicitarea încuviințării amintite din partea Camerei Deputaților, o asemenea

neregularitate procedurală constituțională urmând a fi eliminată însă cu ocazia

noii urmăriri penale în cauză.

Prima instanță, în

opinie majoritară, a menționat că în cadrul noii urmăriri penale, va fi avut în

vedere și motivul de nelegalitate invocat de inculpatul B.V. referitor la

încălcarea dispozițiilor art. 251, 252 și 253 C. proc. pen. constând în aceea

că în cursul urmăririi penale inculpații au depus la dosar mai multe cereri și

memorii care nu au fost examinate și soluționate motivat de procuror

încălcându-li-se în acest mod dreptul la apărare și un proces echitabil

garantat de art. 6 C. proc. pen. și art. 6 din C.E.D.O.

În consecință, prima

instanță, în opinie majoritară a admis cererea formulată de inculpatul B.V.

însușită și de coinculpații C.D., B.G. și B.I.C.A., în baza art. 332 alin. (2) C.

proc. pen. și a dispus restituirea cauzei la procuror pentru nelegala sesizare

a Președintelui României în vederea exercitării dreptului de a cere urmărirea

penală a unui ministru, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 115/1999.

Totodată au fost ridicate măsurile asigurătorii instituite în cursul urmăririi

penale prin Ordonanța nr. 194/P/2007 din 17 septembrie 2010 a D.N.A., secția de

combatere a infracțiunilor conexe de corupție, procesul - verbal din data de 22

septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul proprietatea

învinuitului C.D., situat în București, în valoare de 200.045,98 RON, procesul -

verbal din data de 22 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat

imobilul proprietatea învinuitului B.V., situat în București, în valoare de

150.000 euro, procesul - verbal din data de 21 septembrie 2010 prin care a fost

indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului B.G. - teren în suprafață

de 782,79 m.p. și teren în suprafață de 296,52 m.p., ambele situate în orașul

Voluntari, în valoare totală de 431.724 euro.

În motivarea opiniei

separate s-a reținut, în esență, că obiectul deliberării, cu privire la care

s-a formulat opinia separată l-a constituit „sesizarea” Președintelui României

de către Ministerul Public în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 115/1999, cu

modificările și completările ulterioare, precum și consecințele juridice ale

acestei pretinse încălcări a dispozițiilor legale. S-a apreciat că aspectul de

drept pus în discuție de apărarea inculpatului B.V. nu justifică soluția de

restituire a cauzei la procuror, având în vedere D.C.C. cu nr. 1133 din 27

noiembrie 2007, publicată în M. Of. nr. 851 din 12 decembrie 2007 prin care s-a

constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 115/1999

și a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 95/2007, motivat de împrejurarea că

norma citată ar restrânge contrar prevederilor art. 115 alin. (6) din

Constituție, până la anihilare dreptul președintelui României de a cere

urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul

funcției lor, art. 1 din O.U.G. nr. 95/2007 înlăturând posibilitatea ca

Președintele României să fie sesizat și de procurorul șef al D.N.A. și

instituind și condiția ca „dacă sesizarea este făcută de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta îl va

informa concomitent și pe primul-ministru; totodată, prin aceeași decizie, s-a

arătat că prin ordonanța arătată a fost reorganizează comisia specială,

instituindu-se pentru activitatea acesteia o procedură de natură

jurisdicțională, acestea reprezentând condiții fără îndeplinirea cărora

Președintele României nu-și poate exercita dreptul necondiționat, prevăzut de art.

109 alin. (2) din Constituție, de a cere urmărirea penală a membrilor

Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor.

Față de dispozițiile art.

147 alin. (1) din Constituția României s-a apreciat că toate dispozițiile

legilor și, respectiv, a ordonanțelor de urgență ale Guvernului care sunt

contrare principiilor constituționale menționate în Decizia nr. 1133/2007 a

Curții Constituționale sunt, de drept, fără efecte juridice, concluzionându-se

că dreptul Președintelui României de a cerere urmărirea penală a unui membru al

Guvernului pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției lor nu este

condiționat de o anumită sesizare, nu presupune respectarea obligatorie a unor

„proceduri prealabile”, acesta având ca unic izvor de drept Constituția

României și, deci, Președintele are libertatea de a stabili, fără altă

reglementare exterioară, modul de exercitare a acestui drept.

S-a argumentat că, în

cauză, „sesizarea instanței” s-a făcut prin rechizitoriul Ministerului Public

(Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), iar Înalta Curte a

constatat regularitatea actului de sesizare, critica apărării relativă la

„sesizarea Președintelui României de procurorul-șef al D.N.A., iar nu de către

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, fiind apreciată ca lipsită de relevanță juridică în raport cu decizia

Curții Constituționale anterior menționată și fără consecințe juridice

deoarece, dispozițiile din legea specială referitoare la această „sesizare”

nefiind prevăzute expres de lege ca fiind dintre cele a căror nerespectare ar

atrage, de drept, sancțiunea nulității absolute a urmăririi penale, pentru a

determina, de drept, restituirea cauzei la procuror, această pretinsă

nerespectare a dispozițiilor legale putând fi examinată numai din perspectiva

nulității relative.

Referitor la cauza concretă

s-a arătat că inculpatul V.B., asistat de avocatul său ales, a semnat, la data

de 6 octombrie 2010, procesul - verbal de prezentare a materialului de urmărire

penală precizând, expres: „cunosc învinuirea …. și încadrarea juridică a

faptelor…”, „am luat cunoștință de materialul de urmărire penală”, „nu am alte

cereri sau alte probe de solicitat în apărare”, cunoscând la data respectivă

pretinsa încălcare a legii cu privire la „sesizarea” președintelui României de

către procurorul-șef al D.N.A., iar nu de către procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și deoarece

reprezenta o pretinsă încălcare a legii în prima fază a procesului penal,

inculpatul V.B. era ținut să o invoce, cel mai târziu, la prezentarea materialului

de urmărire penală, iar neprocedând la invocarea nulității cu ocazia

prezentării materialului de urmărire penală se deduce, că inculpatului nu i s-a

produs nicio vătămare a drepturilor sale procesuale.

S-a mai argumentat

că, nici în fața instanței de fond inculpatul nu a menționat concret în ce

constă vătămarea procesuală a drepturilor și garanțiilor sale prin aceea că

Președintele României a fost „sesizat” către procurorul-șef al D.N.A., iar nu

de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție și, de altfel, nici în procesele-verbale semnate de ceilalți

coinculpați, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, nu s-au

făcut mențiuni ori critici cu privire la această pretinsă încălcare a legii.

De asemenea, în

opinia separată s-a apreciat că această pretinsă încălcare a legii nu atrage

nici regimul juridic prevăzut de art. 197 alin. (4) ultima teză din C. proc. pen.

„aflarea adevărului în prezenta cauză” și, respectiv, „justa soluționare a

prezentei cauze” nefiind condiționate ori influențate de împrejurarea că

„sesizarea” Președintelui României a fost făcută de către procurorul-șef al D.N.A.

Relativ la invocarea de către apărare a unei sentințe a Înaltei Curți,

pronunțată din anul 2007, într-o altă cauză penală ce însă viza un fost membru

al guvernului, care era și membru al Parlamentului s-a arătat că în respectiva

cauză situația juridică era total diferită; în prima cauză penală, sentința

Înaltei Curți a avut la bază o decizie a Curții Constituționale, pronunțată în

chiar respectiva cauză, în prezenta cauză neexistând o astfel de decizie, s-a

constatat neconstituționalitatea modificării procedurii de urmărire penală și

judecată a foștilor miniștri, în raport cu miniștrii în funcție, inclusiv cu

referire la „procedura prealabilă” deschiderii „procedurii judiciare penale”,

în timp ce în prezenta cauză nu s-au invocat aspecte de neconstituționalitate

ori de nerespectare a „procedurii prealabile”, ci a fost criticată numai

greșita „sesizare”, în opinia apărării, a Președintelui României de către

procurorul-șef al D.N.A., iar nu de către procurorul general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În concluzie, s-a

apreciat că cererea apărării de restituire a cauzei la procuror, în vederea

refacerii urmăririi penale, totale sau parțiale, este neîntemeiată, toate

celelalte aspecte invocate de inculpați nejustificând restituirea cauzei la

procuror și putând forma obiect al examinării pe fond, în cursul judecării

cauzei, fiind apărări pe fondul cauzei penale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.N.A., criticând-o, astfel după cum rezultă din

cuprinsul motivelor scrise depuse la dosar (filele 4-16 dosar recurs) și din

concluziile orale ale reprezentantului parchetului, prezentate în cuprinsul

încheierii de dezbateri (filele 74 – 77 dosar recurs) pentru nelegalitate și

netemeinicie, greșita restituire a cauzei la procuror,extinderea eronată și

nejustificată a cazurilor prevăzute de art. 332 alin. (2) C. proc. pen.,

deoarece sesizarea președintelui statului pentru a cere urmărirea penală a unui

membru al guvernului nu se circumscrie dispozițiilor art. 332 alin. (2)

raportat la art. 197 alin. (2) C. proc. pen., greșita interpretare a

dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituție, a art. 12, art. 16 alin. (2)

și art. 19 din Legea nr. 115/1999 și a D.C.C. nr. 1133/2007, cenzurarea – cu

depășirea competenței instanței – a unui act al președintelui României.

Analizând recursul

prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul declarat este fondat și va fi

admis pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din analiza prevederilor legale incidente – reprezentate în speță de

dispozițiile art. 109 alin. (2) din Constituție, art. 12 și art. 16 din Legea nr.

115/1999, numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul

să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în

exercițiul funcției lor. În exercitarea dreptului de a cere urmărirea penală a

unui membru al guvernului, președintele – la propunerea comisiei speciale

instituită – adresează ministrului justiției o cerere în acest scop; președintele

României este sesizat pentru a cere urmărirea penală a unui membru al

guvernului de către primul ministru, procurorul general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sau de procurorul șef al D.N.A.

Din analiza

prevederilor legale invocate, în vigoare la data la care, în speță,

președintele României a fost sesizat pentru exercitarea prerogativei

reglementată de art. 109 alin. (2) din Constituție (19 septembrie 2007, filele

22-37, vol. 2, dosar urmărire penală) rezultă că legea prevedea limitativ și

expres titularii dreptului de a formula o atare sesizare, respectiv primul

ministru, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, sau de procurorul șef al D.N.A.

Astfel, în sesizarea nr.

1543/C/2007 din 19 septembrie 2007 a procurorului șef al D.N.A. s-a arătat că

din probele administrate în Dosarul nr. 194/P/2007 al D.N.A., secția de

combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, rezultă indicii

temeinice cu privire la săvârșirea, în perioada 1996 - 1999 de către numitul B.V.

– fost ministru al apărării naționale, a infracțiunilor de luare de mită,

prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor

publice în formă calificată, prevăzută de art. 248 raportat la art. 248

1

C.

pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. S-a argumentat,

totodată, că pentru stabilirea corectă și completă a situației de fapt se

impune efectuarea de acte de urmărire penală, ceea ce conduce la sesizarea

președintelui României pentru solicitarea avizului necesar urmăririi penale a

numitul B.V. – fost ministru al apărării naționale, sub aspectul săvârșirii, în

concurs real a infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1)

C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată,

prevăzută de art. 248 raportat la art. 248

1

C. pen.

Ulterior sesizării

președintelui statului pentru a cere urmărirea penală față de B.V., în legătură

cu săvârșirea infracțiunilor menționate anterior, la data de 16 ianuarie 2008

(f. 21, vol. 2, dosar urmărire penală), președintele României, în temeiul

dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituție și a prevederilor art. 12 și

18 din Legea nr. 115/1999 a adresat ministrului justiției o cerere privind

declanșarea procedurilor legale pentru urmărirea penală a fostului ministru al

apărării naționale, B.V., aspect comunicat procurorului general al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (fila 19 vol. 2, dosar urmărire

penală). La data de 22 ianuarie 2008 ministrul interimar al justiției a

transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. cererea

și documentele primite de la președintele României, privind pe domnul B.V.,

pentru a se lua măsurile prevăzute de lege.

Prin Ordonanța nr. 194/P/2007

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția

de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, din data de 25

ianuarie 2008 s-a dispus extinderea cercetărilor („în vederea identificării

persoanelor responsabile și tragerii la răspundere a persoanelor vinovate”) și

începerea urmăririi penale față de învinuiții B.V. pentru săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 raportat la art. 248

1

C. pen. și luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea

dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. și B.I.C.A., pentru săvârșirea

infracțiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la

art. 254 C. pen.

Rezultă, așadar, din

prezentarea succintă a etapelor procedurii parcurse anterior începerii

urmăririi penale (care au cuprins inclusiv infirmarea - prin Ordonanța nr. 196/C/2008

din 24 ianuarie 2008 a procurorului șef al D.N.A. – a actelor de urmărire

penală efectuate cu privire la învinuitul B.V., anterior efectuate, cu

încălcarea dispozițiilor legale privind procedura de urmărire penală a

membrilor guvernului, reglementată prin Legea nr. 115/1999, având în vedere și Deciziile

C.C. nr. 665/2007 și nr. 1133/2007) că etapele parcurse anterior datei la care

s-a dispus, potrivit normelor în vigoare la acel moment, începerea urmăririi

penale nu pot fi circumscrise noțiunii juridice „sesizarea instanței”, după cum

aceasta rezultă din dispozițiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

Se reține, sub acest

aspect, că prevederile Codului de procedură penală fac distincție între

noțiunile de sesizare a instanței (realizată prin rechizitoriu, potrivit art. 264

alin. (1) C. proc. pen.) și sesizare a organelor de urmărire(plângere, denunț

sau sesizare din oficiu, potrivit art. 221 alin. (1) C. proc. pen.).

În speță, sesizarea

primei instanțe s-a realizat prin Rechizitoriul nr. 194/P/2007 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a

infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, din data de 2 noiembrie 2010.

Cu privire la

chestiunea regularității actului de sesizare, prima instanță, la termenul de

judecată din 7 martie 2011 (f. 66-68), a procedat, potrivit dispozițiilor art. 300

alin. (1) C. proc. pen. la verificarea regularității actului de sesizare,

argumentând că această verificare poartă asupra actului propriu-zis, a

îndeplinirii condițiilor de conținut și a respectării dispozițiilor art. 264 alin.

(3) C. proc. pen., concluzionând în sensul inexistenței – la acel moment procesual

- a unor temeiuri pentru a se concluziona în sensul nerespectării dispozițiilor

relative la sesizarea instanței.

Instanța de recurs

constată, totodată, că dispozițiile art. 332 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

reglementează cazurile în care nerespectarea anumitor dispoziții legale atrag,

de drept, restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale,

acestea atrăgând sancțiunea nulității absolute, în condițiile prevăzute de art.

197 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, motivul legat

de „sesizarea instanței” este prevăzut în art. 332 alin. (2) C. proc. pen.,

este sancționat în condițiile art. 197 alin. (2) din același cod însă, după cum

s-a motivat și în cele ce preced, nu este incident în prezenta cauză.

Chiar dacă instanța

investită cu soluționarea cauzei poate constata și alte încălcări ale legii în

cursul urmăririi penale decât cele prevăzute de art. 332 alin. (1) și (2) C.

proc. pen., care pot justifica restituirea cauzei la procuror în vederea

refacerii urmăririi penale, în cauza de față asemenea neregularități nu au fost

avute în vedere, dispoziția de restituire întemeindu-se pe împrejurarea că

președintele României nu a fost legal sesizat în vederea exercitării

prerogativei constituționale de a cere urmărirea penală a numitului B.V., fost

ministru al apărării naționale.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 197 alin. (1) C. proc. pen. se constată că încălcările

dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag

nulitatea actului numai atunci când s-a produs o vătămare care nu poate fi

înlăturată decât prin anularea acelui act; așadar, se reține că indiferent de

împrejurarea că încălcarea unei norme este sancționată cu nulitatea absolută

sau relativă incidența acestei sancțiuni presupune cu necesitate existența unei

vătămări a drepturilor și garanțiilor procesuale penale, vătămare care să nu

poată fi înlăturată decât prin anularea actului făcut cu nerespectarea legii.

În cazul nulității

absolute, ca sancțiune incidentă exclusiv în cazurile expres și limitativ

prevăzute de lege, ce nu pot fi extinse pe cale de interpretare extensivă a

normei ce le reg