Decizia nr. 7692/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — Personal vamal. Neacordarea de majorări salariale

Personal vamal. Neacordarea de majorări salariale. Greșita aplicare a legii. Necesitatea corelării metodelor de interpretare a normei juridice pentru stabilirea voinței reale a legiuitorului O.U.G. nr. 192/2002 Legea nr.228/2003 Faptul că dispozițiile pct. 1 din nota la anexa III la O.U.G. nr.192/2003 erau confuze, nu putea justifica emiterea deciziei Autorității Naționale a Vămilor care a avut ca efect neaplicarea acestor prevederi ale ordonanței de urgență și neacordarea drepturilor salariale majorate cu 20%. Or, în această situație, interpretarea literală a dispozițiilor legale confuze trebuia completată cu interpretarea sistematică, care ar fi permis să se conchidă că este vorba de Cap. B și de Cap. A, precum și cu interpretarea teleologică, din care rezultă că voința legiuitorului a fost ca, de la 1 ianuarie 2003, personalul vamal să primească drepturi salariale majorare cu 20%.

I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 7692 din 19 octombrie 2004 Prin hotărârea atacată cu recurs, sentința civilă nr. 166/CA din 17 noiembrie 2003 Curtea de Apel Iași a admis acțiunea formulată de reclamanta V.A. în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor, a dispus anularea deciziei nr. 158 din 30 ianuarie 2003 emisă de directorul general al acestei instituții publice, a constatat că în cauză sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 192/2002, în sensul majorării salariului cu 20%, pârâta fiind obligată să plătească suma aferentă perioadei 1 ianuarie 2003 – 1 iunie 2003. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Iași a reținut, în esență, următoarele: Prin acțiunea introductivă s-a cerut anularea deciziei nr. 158 din 30 ianuarie 2003 emisă de șeful instituției publice pârâte și aplicarea prevederilor generale ale O.U.G.

nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, în sensul majorării salariale de bază cu 20%, începând cu data de 1 ianuarie 2003. S-a susținut, în motivarea acțiunii, că prin decizia nr.158 din 30 ianuarie 2003, drepturile salariale au fost stabilite fără aplicarea procentului de majorare prevăzut de dispozițiile O.U.G. nr. 192/2002. În considerentele soluției, instanța de fond a motivat că actul administrativ atacat este nelegal, iar majorarea drepturilor salariale acordată prin O.U.G. nr. 192/2002 trebuie acordată începând cu data de 1 ianuarie 2003, eroarea strecurată în anexă nefiind în măsură să modifice actul normativ în conținutul său privind drepturile salariale cuvenite personalului vamal.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs Autoritatea Națională a Vămilor, susținând, în esență, că instanța de fond a luat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, a motivat recurenta, potrivit pct.1 din nota la anexa III a O.U.G. nr. 192/2002, salariile de bază ale personalului vamal sunt mai mari cu 20% față de salariile prevăzute la punctele 1,3,4,7 și 9 la Cap. A din prezenta anexă, prevedere care era eronată, deoarece personalul vamal din cadrul direcțiilor generale vamale și din cadrul birourilor vamale este salarizat conform Cap. B din anexa III, iar Cap. A din această anexă nu are decât patru puncte referitoare la valorile de bază pentru funcțiile publice de conducere.

A mai motivat că prin Legea nr. 228/2003 prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 192/2002, între alte modificări și completări, a fost modificat și pct. 1 din nota la anexa III, trecându-se Cap. B. în loc de Cap. A, ceea ce a permis acordarea majorării de 20%, dar de la data intrării în vigoare a legii, iar nu de la 1 ianuarie 2003. Recursul este nefondat. Este necontestat că din prevederile generale ale O.U.G.nr.192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici și din pct.1 din nota la anexa III rezultă că s-a prevăzut ca salariile de bază ale personalului vamal să fie mai mari cu 20% față de celelalte salarii. De asemenea, este adevărat că la pct.1 din nota la anexa III a O.U.G.

nr. 192/2002 s-a făcut trimitere la punctele 1,3,4,7 și 9 la Cap. A, în loc de Cap. B din prezenta anexă, inadvertență ce a fost înlăturată cu ocazia aprobării ordonanței de urgență prin Legea nr. 228/2003. De menționat că, invocând această eroare, conducerea autorității administrative pârâte nu a acordat, personalului vamal de la direcțiile regionale și de la birourile vamale, majorarea salarială de 20% prevăzută de dispozițiile legale arătate mai sus, ceea ce reprezintă o greșită aplicare a prevederilor legale. Faptul că dispozițiile pct. 1 din nota la anexa III la O.U.G. nr. 192/2003 erau confuze, nu putea justifica emiterea deciziei Autorității Naționale a Vămilor care a avut ca efect neaplicarea acestor prevederi ale ordonanței de urgență și neacordarea drepturilor salariale majorate cu 20%.

Or, în această situație, interpretarea literală a dispozițiilor legale confuze trebuia completată cu interpretarea sistematică, care ar fi permis să se conchidă că este vorba de Cap. B și de Cap. A, precum și cu interpretarea teleologică, din care rezultă că voința legiuitorului a fost ca, de la 1 ianuarie 2003, personalul vamal să primească drepturi salariale majorare cu 20%. Astfel fiind, soluția instanței de fond este legală și temeinică. Recursul a fost respins ca nefondat.