ÎCCJ, decizie (scj.ro #86956)

Achitare. Măsuri asigurătorii

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Apelul

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

apel

C. proc. pen.,

art. 353 alin. (3)

Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

art. 1

În cazul în care instanța de apel a dispus achitarea, cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, dispozițiile Codului de procedură penală privitoare la menținerea măsurilor asigurătorii se interpretează în lumina prevederilor art. 53 din Constituție și ale art. 1 din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul că menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului nu se dispune automat, prin efectul legii, ci numai dacă se constată că măsura este proporțională cu situația care a generat-o.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3953 din 10 decembrie 2013

Prin sentința nr. 807 din 21 septembrie 2012, pronunțata de Tribunalul București, Secția I penală, s-a dispus, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnarea inculpatei P.R. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei, stabilind termen de încercare în condițiile art. 82 C. pen. pe o perioada de 5 ani, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare a suspendat executarea pedepselor accesorii.

A admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P.M.

A obligat pe inculpată către partea civilă P.M. la plata sumei de 68.293 euro, daune materiale reprezentând valoarea estimată a apartamentului în litigiu la data săvârșirii faptei, respectiv decembrie 2006.

A respins cererea formulată de partea civilă P.M. privind obligarea inculpatei la plata daunelor materiale, în cuantum de 20.000 euro, reprezentând contravaloarea chiriei pe care ar fi putut să o încaseze de pe apartamentul în litigiu, precum și daunele morale solicitate, în cuantum de 10.000 euro.

A menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța din 1 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București asupra imobilului aparținând inculpatei P.R. situat în București, strada F.

A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de partea civilă P.M. de instituire a  sechestrului asigurător asupra  altor bunuri imobile aparținând inculpatei.

Prin decizia nr. 85/A din 19 martie 2013, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de apelanta parte civilă P.M.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de apelanta inculpată P.R. împotriva sentinței nr. 807 pronunțată la 21 septembrie 2012 de Tribunalul București, Secția I penală.

A desființat sentința atacată și, în fond, rejudecând:

În temeiul art.11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpata P.R. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a lăsat nesoluționată latura civilă.

Împotriva deciziei nr. 85/A din 19 martie 2013 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă P.M., invocând cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de partea civilă P.M. sunt nefondate.

Cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de parchet și de partea civilă, nu este incident în cauză.

În conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., hotărârea este supusa casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșita aplicare a legii.

Dispozițiile legale enunțate au în vedere situațiile în care instanța nu aplică prevederi legale (penale sau civile) obligatorii (spre exemplu, nu aplică prevederile art. 37 C. pen., referitoare Ia recidivă); aplică dispoziții legale neprevăzute de lege sau aplică greșit prevederi legale care trebuiau aplicate (spre exemplu, aplicarea greșită a prevederilor art. 37 C. pen. sau greșita aplicare a legii civile prin înlăturarea solidarității la despăgubirea morală a părții civile, în condițiile în care fapta prevăzută de legea penală a fost săvârșită de mai mulți inculpați).

În speță, criticile recurenților se referă la greșita achitare a inculpatei P.R. dispusa în apel pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

S-a motivat, în esență, că probele administrate constând în depozițiile martorilor și înscrisuri dovedesc vinovăția inculpatei și relevă intenția cu care a acționat, în scopul obținerii unui folos material injust, fiind întrunite condițiile legale pentru răspunderea penală a inculpatei.

Examinarea criticilor formulate nu se poate realiza, însă, prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., pentru că nu se integrează în niciuna dintre situațiile enumerate.

În fapt, recurenții solicită o reapreciere a mijloacelor de probă administrate - declarațiile martorilor B.L., A.E., A.A., C.E., B.N., C.G., E.R., R.C., C.V., S.D., părții vătămate P.M., înscrisuri - cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea pe baza căreia instanța de apel a dispus achitarea inculpatei și care să conducă la condamnarea acesteia în recurs.

O astfel de analiză se putea realiza anterior modificării dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen., prin Legea nr. 2/2013 numai prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. - s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

În actuala reglementare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, motivul de casare

prevăzut

în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat.

Constatând că motivele invocate de recurenți nu pot fi analizate în temeiul cazului de casare

prevăzut

în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. și nici nu se încadrează în vreun alt caz dintre cele enumerate în art. 385

9

alin. (1) pct. 1, 3-6, 12-16 C. proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile parchetului și părții civile P.M.

În ceea ce privește omisiunea instanței de apel de a menține măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 1 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București asupra imobilului aparținând inculpatei P.R., în temeiul dispozițiilor art. 353 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (4) C. proc. pen., se rețin următoarele:

Prin ordonanța din 1 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului din municipiul București, strada F., aparținând inculpatei P.R.

Instanța de apel a dispus achitarea inculpatei sub aspectul infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave

prevăzută

în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., iar în temeiul dispozițiilor art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a lăsat nesoluționată latura civilă.

În conformitate cu dispozițiile art. 353 alin. (3) C. proc. pen., când instanța nu s-a pronunțat asupra acțiunii civile potrivit art. 346 alin. ultim (când pronunță achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. b ori încetarea procesului penal pentru vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f și j, precum și în caz de retragere a plângerii prealabile), măsurile asigurătorii se mențin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În conformitate cu art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, orice persoană fizică sau juridică are dreptul Ia respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Se apreciază că instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului inculpatei îi restrânge acesteia exercițiul dreptului de proprietate privată garantat de art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul 1 al Convenției.

Măsura dispusă este prevăzută de lege - art. 163 C. proc. pen., era necesară într-o societate democratică pentru desfășurarea instrucției penale și în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, însă nu este proporțională cu scopul urmărit. În acest sens, se are în vedere că durează de 6 ani și 9 luni, iar inculpata - proprietarul imobilului a fost achitată pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Ca atare, se apreciază că dispozițiile art. 353 alin. (3) C. proc. pen., care instituie menținerea măsurilor asigurătorii în situația când se pronunță achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., nu se pot aplica automat, prin efectul legii, dacă se constată că măsura nu este proporțională cu situația care a generat-o.

Prin durata sa excesivă - 6 ani și 9 luni - se menține nejustificat o stare de incertitudine privind exercitarea dreptului de proprietate pentru o perioadă prea lungă de timp și, din aceste motive, prin raportare Ia textele legale enunțate nu se impune menținerea sechestrului asigurător instituit de procuror la data de 1 martie 2007 asupra imobilului inculpatei.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de partea civilă P.M. împotriva deciziei nr. 85/A din 19 martie 2013 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, privind pe intimata inculpată P.R.