ÎCCJ, decizie (scj.ro #82050)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82050) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contract de locațiune. Acțiune pentru

rezilierea contractului și obligarea la plata despăgubirilor.

Cuprins pe materii

. Drept civil. Obligații. Partea specială.

Contract de închiriere. Acțiune pentru rezilierea contractului și

obligarea la plata despăgubirilor.

Index alfabetic.

Drept civil.

-

Contract de locațiune.

Cod civil: art. 1421,

art. 1422, art. 1448, art. 987-991

În cazul unui contrat de locațiune, împrejurarea

că s-a prevăzut returnarea cheltuielilor efectuate în caz de

reziliere unilaterală a contractului, la cererea locatorului nu conduce la

concluzia că părțile au înțeles să lase în sarcina

exclusivă a locatarului o obligație proprie locatorului. Clauza mai

sus amintită, este o clauză penală specială inserată

cu titlu de sancțiune pentru o împrejurare care scapă voinței

comune a părților. Ea nu se confundă și nici nu

înlătură clauza specifică tipului de contract încheiat, predarea

bunului în stare de funcționare. În acest sens părțile au

prevăzut în contract obligații pentru locator privind asigurarea

întreținerii și funcționării obiectului contractului pentru

ca acesta să poată fi folosit, pentru scopul închirierii.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia nr. 8434 din 18 decembrie 2007.

La 11 noiembrie 2003 reclamanta S.C. Relad International

S.R.L. a chemat în judecată pe Municipiul București, Primăria

sectorului 1 – Administrația Fondului Imobiliar al Unităților de

Sănătate Publică și Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr.

Carol Davila” pentru obligarea pârâților la despăgubiri în sumă

de 350.000 USD în echivalent în lei la data plății.

În motivarea acțiunii reclamanta a invocat

contractul de închiriere nr. 258 din 1 februarie 1994 încheiat cu pârâta

Spitalul de Nefrologie Dr. Carol Davila prin care a intrat în folosința

imobilului situat în sectorul 1 București.

Reclamanta a arătat că imobilul a fost preluat

într-o formă avansată de degradare și a executat ample

lucrări de consolidare, reparații și

îmbunătățiri. Parte din aceste lucrări au fost convenite prin

contract și actele adiționale ulterioare, iar altele au fost

efectuate în folosul proprietarului. În acest sens s-a arătat că

spitalul, cu care s-a încheiat contractul de închiriere, s-a angajat să

despăgubească pe chiriaș cu ˝ din cheltuieli și să-l

garanteze pe acesta împotriva tulburării folosinței bunului.

Reclamanta a mai arătat că a fost chemată

în judecată în calitate de

deținătoare a bunului, într-un alt proces,

alături de Primăria sectorului 1 București în temeiul Legii nr.

10/2001, de către numita R.M. Față de această situație

reclamanta s-a considerat tulburată în folosirea bunului închiriat de

către pârâta cu care a încheiat contractul de închiriere și care s-a

angajat potrivit art. 8 lit. e din contract să despăgubească pe

locatar pentru pagubele produse pentru proasta exploatare și

întreținere a instalațiilor și imobilului.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 1421, 1422, 1448, 987-991 Cod civil și pe clauzele contractului de

închiriere (cu precădere art. 3 și art. 8 lit. c).

La  8 martie 2004 reclamanta și-a completat

acțiunea solicitând recunoașterea unui drept de retenție asupra

imobilului până la plata despăgubirilor în sumă de 350.000 USD.

Cererea a fost motivată de împrejurarea că

plata chiriei pentru luna februarie 2004, făcută către noul

administrator al imobilului, Administrația Fondului Imobiliar al

Unităților de Sănătate Publică (AFIUSP) a fost

restituită de această instituție ca plată nedatorată

și reclamanta fost totodată înștiințată să

elibereze imobilul în termen de 4 luni, contestând reînnoirea contractului de

închiriere (adresa nr. 310 din 9februarie 2004). S-a solicitat un drept de

retenție având în vedere legătura strânsă dintre datorie

(derivată din obligații

scriptae in rem

născute din

raportul locativ) și lucru (

debitum cum re juctum

).

Tribunalul București, secția a IV-a civilă

prin sentința civilă nr. 625 din 28 iunie 2004 a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Sănătății și a respins acțiunea împotriva acestui

pârât.

A fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale pasive invocate de pârâtul Spitalul Clinic de

Nefrologie „Dr. Carol Davila” și a fost admisă în parte acțiunea

cu obligarea pârâților Primarul Sectorului 1 București – Administrația

Fondului Imobiliar al Unităților Sanitare Publice, Municipiul

București prin primarul general și Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr.

Carol Davila” la plata sumei de 201.091 USD cu titlu de despăgubiri

către reclamantă, prin echivalentul în lei la data plății.

S-a recunoscut în beneficiul reclamantei și un drept

de retenție asupra imobilului până la plata sumei la care

pârâții au fost obligați către reclamantă.

În motivarea acestei hotărâri instanța a

reținut, în esență, că, urmare raporturilor juridice create

între reclamantă și pârâtul Spitalul Clinic de Nefrologie, prin

încheierea la 1 februarie 2004 a contractului de închiriere nr. 258/1994,

părțile au dobândit drepturi și obligații. Printre acestea

din urmă se situează și obligația prevăzută de

art. 1420 pct. 2 Cod civil potrivit căruia locatorul este dator să

mențină bunul în starea de a putea servi la întrebuințarea

pentru care s-a încheiat contractul, obligație inserată și în

contractul de închiriere încheiat între părți în art. 8 pct. 9 și

pct. 10.

S-a reținut că imobilul închiriat a fost predat

în stare avansată de degradare și că s-au efectuat pe perioada

derulării contractului reparații, îmbunătățiri,

consolidări și finisaje de grad superior, necesare și utile, iar

contravaloarea acestora a fost suportată de locatar. Locatorul a încheiat

mai multe procese-verbale din care a rezultat că acesta a cunoscut despre

lucrările efectuate de locatar.

S-a reținut că locatarul, fiind chemat în

judecată alături de titularul dreptului de proprietate asupra

imobilului, are dreptul, fiindu-i tulburată folosința imobilului, la

despăgubiri în temeiul art. 1427-1428 Cod civil, dar și în temeiul

art. 18 pct. a și b din contractul de închiriere.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză

efectuată în cauză instanța de fond a mai reținut că

lucrările nu pot fi considerate voluptorii, având în vedere că

acestea au fost necesare, inclusiv restaurarea frescelor de pe pereți

și a finisajelor, față de natura clădirii, monument istoric

cu o vechime de peste 100 ani. Ca urmare s-a constatat că imobilului i s-a

adus un spor de valoare ceea ce o îndreptățește pe

reclamantă să solicite c/val. acestuia de la beneficiarul locator

și proprietar în temeiul art. 986-987 Cod civil.

S-a considerat că pârâtul Spitalul Clinic are

calitate procesuală pasivă deoarece acesta și-a înscris în

Cartea funciară un drept de administrare a imobilului alături de

Municipiul București căruia i-a fost înscris un drept de proprietate

asupra aceluiași imobil. În acest sens s-a reținut Încheierea nr.

12378din 25 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 București.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Spitalul

Clinic, Municipiul București și Administrația Fondului Imobiliar

al Unităților de Sănătate Publică (AFIUSP).

Prin decizia civilă nr. 397/1 iunie 2007 Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelurile, a

schimbat în totalitate sentința atacată și a respins cererea

reclamantei ca neîntemeiată. A fost obligată reclamanta la cheltuieli

de judecată către apelanții Spitalul Clinic și AFIUSP.

În motivarea deciziei s-a reținut că imobilul

în litigiu a fost închiriat reclamantei urmare unei licitații la

prețul de 2 USD/m

2

/lună, luându-se în considerare oferta

reclamantei de a renova spațiul oferit spre închiriere inclusiv exteriorul

clădirii de a procura medicamente, instrumentar și echipamente

medicale, de a face donații de medicamente.

S-a constatat că acesta a fost contextul în care s-a

încheiat contractul de închiriere și aceasta a fost voința

părților, lucru consemnat în procesul-verbal din 24 ianuarie 1994.

S-a reținut că, potrivit contractului,

chiriașul s-a obligat (în condițiile art. 9 lit. e) pe lângă

obligațiile ce-i revin în calitate de chiriaș și la executarea

lucrărilor de renovare interioară și exterioară a

clădirii. În acest sens, în anexa la contract s-a stipulat în mod expres

că lucrările de reparații și amenajarea exteriorului

clădirii se vor efectua până la sfârșitul anului 1995,

contravaloarea acestora fiind suportată de reclamantă. S-a apreciat

că aceasta a fost intenția părților, exprimată clar

și dedusă și din dispozițiile pct. XI lit. a din contract

în care s-a stipulat că dacă proprietarul solicită rezilierea

contractului înainte de termen (contract încheiat pe 10 ani) el se obligă

să restituie locatarului c/val. lucrărilor de renovare la valoarea ce

se va stabili de un expert imobiliar.

Ca atare, s-a apreciat că în lipsa unei atari

solicitări – reziliere înainte de termen – reclamanta nu este

îndreptățită la despăgubiri pentru lucrările efectuate

la imobil.

Împotriva deciziei Curții de apel reclamanta a

declarat recurs.

În drept au fost invocate motivele prevăzute de art.

304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 Cod procedură civilă.

În fapt, pentru pct. 7 al art. 304 s-a invocat

împrejurarea că instanța nu a arătat regulile potrivit

cărora s-a făcut interpretarea contractului pentru stabilirea

voinței părților, ceea ce echivalează cu o lipsă de

motivare.

În acest sens, reclamanta a susținut că nu s-a

observat că licitația a avut mai mulți participanți,

celelalte părți au oferit o chirie de 1 USD/m

2

/lună.

Nu s-a observat nici împrejurarea că deși imobilul a fost preluat în

stare de nefuncționare fiind impropriu pentru scopul închirierii,

chiriașul a achitat chiria deși a fost lipsit de folosința

imobilului închiriat.

Referitor la pct. 8 al art. 304 s-a invocat denaturarea

de către instanța de apel a voinței reale a părților

contractante prin aceea că s-au interpretat greșit dispozițiile

art. 1421 care îl obligă pe locator să predea bunul în stare de

funcționare, dar și dispozițiile art. XI din contractul 258din 1

februarie 1994, în sensul că nu există drept de restituire pentru

locatar decât în caz de reziliere a contractului înainte de termen împotriva

voinței lui. Potrivit art. 982 Cod civil clauzele contractului trebuie

interpretate unele prin altele dându-se fiecăreia înțelesul ce

rezultă din întregul act. S-a arătat că instanța nu a

interpretat dispozițiile art. 8 și ale art. 9 ale contractului având

în vedere, ansamblul acestui contract și potrivit voinței reale a

părților și nu în sensul literal al termenilor acolo

arătați. Or, s-au analizat numai două din obligațiile

inserate în contract pentru chiriaș, ignorându-se celelalte obligații

ale chiriașului și obligații ale locatorului. S-a arătat

că nu s-a observat voința reală a părților dedusă

din dispoziția inserată în actul adițional, în sensul că

lucrările de reparații cuvenite la imobil se vor executa de S.C. MSD

Prod – Impex SRL și vor fi suportate în cote egale de către

părți.

Cât privește pct. 9 al art. 304, s-a criticat

soluționarea pentru greșita aplicare a dispozițiilor art.

1420-1421, care se referă la regulile contractului de locațiune

și obligațiile precis stabilite astfel în sarcina părților.

S-a mai arătat că s-au încălcat și dispozițiile art.

987-991 Cod civil care reglementează gestiunea intereselor altuia. Nu s-a

observat, din situația de fapt dedusă judecății, că

reclamanta a acționat, prin redarea funcționării spațiului

închiriat, în gestionarea intereselor proprietarului cu diligența unui

adevărat proprietar, lucrări care au profitat acestuia, reclamanta

nemanifestându-și niciodată dorința de a face astfel de

liberalități locatorului.

S-a mai arătat că s-au încălcat și

dispozițiile H.G.R. nr. 909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în

active corporale și necorporale cu completările aduse acesteia de

O.G. 54/1997. Potrivit art. 15 din acest act normativ valoarea

îmbunătățirilor, la sfârșitul locațiunii se

cedează proprietarului pentru a majora corespunzător valoarea de

intrare a mijloacelor fixe. Or, lucrările de reparații efectuate în

cauză, a arătat reclamanta, au caracterul unor investiții pentru

care cel care le-a efectuat trebuie despăgubit.

Analizând hotărârea atacată prin prisma

criticilor formulate, în raport de probele administrate în cauză s-a

constatat că recursul este fondat și a fost admis pentru

considerentele ce urmează.

Criticile referitoare la interpretarea clauzelor

contractuale și greșita apreciere a textelor legale incidente sunt

întemeiate.

Litigiul a apărut între părți din

interpretarea diferită dată obligațiilor asumate, prin

înțelegerile intervenite între acestea.

În primul rând este necesar a stabili voința

reală a părților, care trebuie circumscrisă naturii

contractului intervenit între ele, pentru a determina efectele specifice unui

asemenea contract.

Este neîndoielnic, sub acest prim aspect, că

părțile au dorit să încheie un contract de închiriere.

Obligațiile caracteristice unui asemenea contract

și care îl delimitează de contracte de altă natură sunt în

principal două: locatorul să pună la dispoziția locatarului

un anumit bun pe care acesta să-l folosească și respectiv,

locatarul să plătească chirie pentru folosința obiectului

pus la dispoziție de locator pe perioada închirierii.

Aceasta este definiția clasică a

locațiunii care este și reglementată în acest sens de art. 1411

Cod civil „locațiunea lucrărilor este un contract prin care una din

părțile contractante se îndatorește a asigura celeilalte folosința

unui lucru pentru un timp determinat, drept un preț determinat

”

.

În reglementarea normelor de interpretare a

convențiilor, Codul civil stabilește câteva reguli precise a

căror aplicare se realizează  în mod unitar.

Potrivit art. 977 interpretarea se face după

intenția comună a părților și nu după sensul

literal al termenilor.

Când o clauză este privitoare la două

înțelesuri, conform art. 978 Cod civil, ea se interpretează în sensul

ce poate avea un efect (

quam ut valeat

) și nu în acela ce n-ar

putea produce niciunul, iar când termenii sunt susceptibili

de două înțelesuri, art. 974 Cod civil impune

înțelesul ce se potrivește mai mult cu natura contractului.

Clarificarea în interpretare o aduce art. 981 Cod civil

care prevede că într-un contract „clauzele obișnuite se

subânțeleg deși nu sunt expres într-însul” și o

concretizează  art. 970 Cod civil care consacră principiul

obligației de a executa cu bună-credință convențiile (

pacta

sunt servanda

) stabilind o regulă foarte importantă pentru

interpretarea acestora și anume că ele „obligă nu numai la ce

este expres prevăzute într-însele, dar la toate urmările ce

echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa”.

Cu alte cuvinte, părțile nu pot evita

obligațiile specifice unui anumit contract (prevăzute de normele

legale în vigoare) pentru că, potrivit art. 969 Cod civil, convenția

are putere de lege pentru părți numai dacă este legal

făcută.

În sfârșit, art. 982 Cod civil dispune interpretarea

tuturor clauzele convențiilor unele printre altele, dându-se

fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg și art. 983

arată că atunci când este îndoială, convenția se

interpretează în favoarea celui ce se obligă, consacrând regula „in

dubio pro reo”.

În cazul dedus judecății părțile au

încheiat un contract de închiriere. Natura contractului este clară și

nu a ridicat controverse.

Discuțiile se poartă, asupra înțelesului

clauzelor referitoare la obligațiile locatorului și respectiv ale

locatarului.

Reclamanta, locatar a pretins c/val. lucrările

efectuate de aceasta și care reveneau locatorului având în vedere

obligațiile asumate de locatar la art. 8:

a) să predea bunul cu toate accesoriile sale” în

stare corespunzătoare folosinței pentru care a fost închiriat;

b) să execute toate lucrările de reparații

care nu sunt în sarcina locatorului.

c) să asigure folosința bunului închiriat pe

tot timpul contractului.

e) (...) să suporte eventualele pagube aduse

locatarului urmare neglijenței sau proastei exploatări și

întrețineri a instalațiilor clădirii etc., datorate locatorului

sau personalului acestuia”.

Pârâta locator a pretins că locatarul, potrivit art.

9 din contract - care se referă la obligațiile locatarului - s-a

angajat să execute lucrări care nu-i reveneau exclusiv,

părțile convenind ca în sarcina locatarului să cadă și

cheltuielile ce revin locatorului.

S-a invocat, în acest sens art. 9 lit. e „locatarul se

obligă să execute lucrări de renovare interioară a

spațiului închiriat și exteriorul clădirii (conform anexei 1

parte integrantă din contractului de vânzare-cumpărare)”.

În sprijinul acestei interpretări pârâtul a mai

invocat dispozițiile art. 15 din contract – clauze speciale – potrivit

căruia părțile au convenit „pentru cazul rezilierii contractului

(înainte de termen) la cererea locatorului, ca acesta să fie obligat

să restituie contravaloarea lucrărilor de renovare (din anexa 1) la

valoarea de circulație de la data rezilierii stabilită de un expert

imobiliar”.

Cu alte cuvinte, a susținut acesta, neintervenind

rezilierea contractului înainte de termen, reclamantul nu poate cere c/val.

unor lucrări la care  s-a obligat prin convenție, chiar

dacă ele cădeau în sarcina celeilalte părți.

Între părți s-a încheiat un contract de

închiriere pe o durată de 10 ani cu posibilitatea prelungirii contractului

la care s-a întocmit anexa 1, parte integrantă din contract cuprinzând un

tabel care redă „succint reparația spațiului și starea

fiecărei camere din momentul închirierii (9 încăperi)”.

Obiectul contractului art. II din contract l-a

reprezentat parterul

imobilului situat în București, sectorul 1,

224 m

2

(9 încăperi și 2 căi de acces prin terasa din

curtea interioară, cu destinația expres prevăzută

„depozitarea de medicamente, birouri (anexe) și sediul societății

Real International SRL”.

Cu privire la obiectul contractului se mai prevede în

art. 2 „predarea primirea spațiului închiriat este consemnată în

procesul-verbal anexă la contract”.

Contractul cuprinde în art. IV mențiuni cu privire

la preț „echivalentul în lei a 2 USD/m

2

/lună iar art. V

reguli pentru plata chiriei (care se va face trimestrial într-un anumit cont

deschis de locator la o anumită bancă. S-a mai prevăzut că

neplata chiriei la termen, autoriză pe locator să ceară rezilierea

contractului și daune.

În contract mai sunt prevăzute obligațiile

locatorului (art. 8) și obligațiile locatarului (art. 9 lit. a – h,

art. 10 și art. 11) precum și condițiile în care este

angajată răspunderea contractuală (art. 12 și 13) în sensul

că pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a

obligațiilor contractuale, părțile datorează

despăgubiri cu mențiunea că forța majoră

exonerează de răspundere.

Ultimul capitol al contractului, se referă la clauze

speciale, convenindu-se, la acest punct, obligații pentru fiecare parte

care cere rezilierea contractului înainte de ajungerea la termen.

La acest contract s-a adăugat un act adițional

prin care s-a completat și actualizat contractul inițial. S-a

mărit obiectul închirierii adăungându-se și etajul I format din

3441,26 m

2

(8 încăperi și hol) podul 303,5 m

2

și curtea interioară 770 m

2

cu destinația

spațiului, birouri ale locatarului.

S-a încheiat cu ocazia actului adițional și un

proces verbal de predare primire a spațiului nou închiriat, etajul I,

podul și curtea.

În acest proces verbal s-a menționat expres că

la data predării proprietarii nu au făcut nici un fel de

reparații la zugrăveli, tencuieli, stucatură, nici

instalații sanitare, iar chiriașul se obligă să execute

reparațiile capitale necesare la zugrăveli și instalații

sanitare. S-a mai menționat expres că „după execuția

lucrărilor de reparații, chiriașul va prezenta proprietarului

devizele de lucrări și copiile ordinelor de plată din care

să reiasă clar atât lucrările executate cât și suma

achitată”. Totodată s-a mai convenit obligația chiriașului

de a anunța în scris proprietarul asupra necesității

executării oricăror alte lucrări (în afara celor

menționate) și de a le executa numai cu acordul acestuia. În mod

corelativ, proprietarul s-a obligat să răspundă în scris în 48

de ore de la solicitare iar în caz de răspuns negativ să motiveze

poziția, urmând a răspunde în cazul unor daune sau prejudicii.

Potrivit actului adițional rezultă că

părțile au mai completat închirierea cu un spațiu de 92,14 m

2

aflat la subsolul imobilului, cu modificările corespunzătoare în

art.15 din contract.

Având în vedere regulile de interpretare mai sus

enumerate se constată din ansamblul raporturilor contractuale încheiate de

părți că acestea au încheiat un contract de închiriere care

produce toate efectele proprii acestui contractului de vânzare-cumpărare,

predarea bunurilor închiriate, în stare de funcțiune și, respectiv,

plata chiriei.

Bunul a fost predat - în cele 3 etape de contractare a

obiectului închirierii cu serioase defecțiuni, de fiecare dată

prevăzându-se necesitatea remedierilor/reparațiilor pe care, de

necontestat, le-a realizat locatarul.

Împrejurarea că s-a prevăzut returnarea acestor

cheltuieli în caz de reziliere unilaterală la cererea locatorului a

contractului nu conduce la concluzia că părțile au înțeles

să lase în sarcina exclusivă a locatarului o obligație proprie

locatorului. Clauza mai sus amintită, este o clauză penală

specială inserată cu titlu de sancțiune pentru o împrejurare

care scapă voinței comune a părților. Ea nu se

confundă și nici nu înlătură clauza specifică tipului

de contract încheiat, predarea bunului în stare de funcționare. În acest

sens părțile au prevăzut în contract obligații pentru

locator privind asigurarea întreținerii și funcționării

obiectului contractului pentru ca acesta să poată fi folosit, pentru

scopul închirierii.

Corelativ cu înscrierea acestei obligații s-a

prevăzut și răspunderea contractuală pentru neîndeplinirea

obligațiilor contractate sau îndeplinirea necorespunzătoare (art. 14)

a acestora.

Că acesta este sensul dorit de voința

comună a părților la încheierea contractului, se desprinde din

prevederile actelor adiționale ulterioare prin care s-a inserat

obligația în sarcina chiriașului de a prezenta locatorului devizul de

lucrări, pentru a dovedi valoarea acestora și de a-i lua acceptul

pentru executarea lor. Dacă părțile ar fi convenit ca toate

cheltuielile de reparații nu numai să fie executate dar și

suportate de chiriaș, ar fi fost de prisos și fără

eficiență juridică prezentarea documentației pentru

lucrările executate, către locator și luarea acceptului

acestuia.

O asemenea obligație evident că a fost

prevăzută pentru ca locatorul să aibă justificarea pentru

cheltuielile făcute de locatar pe seama locatorului în vederea

onorării acestora, cum de altfel  s-a și întâmplat și cum

rezultă din documentele de plată aflate în dosarul de apel.

Ca urmare, pretențiile reclamantei de a fi

dezdăunată pentru lucrările efectuate și care cădeau

în sarcina locatorului sunt întemeiate, acestuia din urmă angajându-i-se

răspunderea contractuală dedusă din obligația de a preda

bunul în stare de a fi folosit de către locatar.

Cât privește cuantumul despăgubirilor la care

este îndreptățită reclamanta se constată că

instanțele nu au administrat suficiente probe pentru individualizarea

sumei datorate reclamantei.

În acest sens la instanța de fond s-a administrat o

expertiză de către expert ing. constructor N.R. care a concluzionat

că lucrările executate la imobil în valoarea actuală de 201.091

USD, sunt lucrări de reparații, îmbunătățiri și

finisaje. S-a constatat că toate lucrările au fost suportate de

chiriaș, ele au fost necesare și utile, inclusiv lucrările de

restaurare a picturilor și frescei de pe pereți, stucaturi și

ancadramente, la clădirea cunoscută sub numele de casa Lahovari.

La observațiile părților,

răspunsurile date de expert nu au lămurit unele chestiuni legate de

natura și cantitatea de lucrări executate. Nu s-au identificat cu

precizie, în raport de documentele încheiate de părțile contractante

cuantumul datoriei pe care o are pârâtul Spitalul Clinic de Nefrologie

față de reclamantă, având în vedere împrejurarea că

părțile au convenit să suporte în cuantum de ˝ aceste cheltuieli

precum și modalitățile de plată (deducere din chiria

plătită de locatar).

Tot în raport de condițiile în care s-au angajat

aceste lucrări și s-a convenit plata lor nu s-a făcut o

analiză – de către experți a documentelor de execuție a

lucrărilor și nici de prezentare a acestora către beneficiar

și nu s-a stabilit dacă și cât din aceste facturi au fost

onorate.

Se constată în mod egal, că s-a tratat

superficial elementul important în cadrul reparațiilor, refacerile de

natură artistică la imobilul ce reprezintă o valoare

culturală cu o vechime de peste 100 ani.

Ca urmare, la obiecțiunea la raportul de

expertiză – legată de valoarea istorică a clădirii și

aportul lucrărilor artistice executate la aceasta – răspunsul

expertului conține o opinie personală și nu aceea a unui

specialist în această materie și deci nu este de natură a

lămuri întinderea despăgubirilor și sub acest aspect.

Pentru considerentele arătate, văzând

dispozițiile art.312 – 314 și art.315 Cod procedură civilă

s-a admis recursul și s-a casat hotărârea atacată. Cauza a fost

trimisă spre rejudecare la curtea de apel pentru stabilirea cuantumului

sumei datorate prin determinarea aspectelor mai sus arătate.