ÎCCJ, decizie (scj.ro #82050)

Contract de locațiune. Acțiune pentru rezilierea contractului și obligarea la plata despăgubirilor. Cuprins pe materii . Drept civil. Obligații. Partea specială. Contract de închiriere. Acțiune pentru rezilierea contractului și obligarea la plata despăgubirilor. Index alfabetic. Drept civil. - Contract de locațiune. Cod civil: art. 1421, art. 1422, art. 1448, art. 987-991 În cazul unui contrat de locațiune, împrejurarea că s-a prevăzut returnarea cheltuielilor efectuate în caz de reziliere unilaterală a contractului, la cererea locatorului nu conduce la concluzia că părțile au înțeles să lase în sarcina exclusivă a locatarului o obligație proprie locatorului. Clauza mai sus amintită, este o clauză penală specială inserată cu titlu de sancțiune pentru o împrejurare care scapă voinței comune a părților.

Ea nu se confundă și nici nu înlătură clauza specifică tipului de contract încheiat, predarea bunului în stare de funcționare. În acest sens părțile au prevăzut în contract obligații pentru locator privind asigurarea întreținerii și funcționării obiectului contractului pentru ca acesta să poată fi folosit, pentru scopul închirierii. Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 8434 din 18 decembrie 2007. La 11 noiembrie 2003 reclamanta S.C. Relad International S.R.L. a chemat în judecată pe Municipiul București, Primăria sectorului 1 – Administrația Fondului Imobiliar al Unităților de Sănătate Publică și Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” pentru obligarea pârâților la despăgubiri în sumă de 350.000 USD în echivalent în lei la data plății.

În motivarea acțiunii reclamanta a invocat contractul de închiriere nr. 258 din 1 februarie 1994 încheiat cu pârâta Spitalul de Nefrologie Dr. Carol Davila prin care a intrat în folosința imobilului situat în sectorul 1 București. Reclamanta a arătat că imobilul a fost preluat într-o formă avansată de degradare și a executat ample lucrări de consolidare, reparații și îmbunătățiri. Parte din aceste lucrări au fost convenite prin contract și actele adiționale ulterioare, iar altele au fost efectuate în folosul proprietarului. În acest sens s-a arătat că spitalul, cu care s-a încheiat contractul de închiriere, s-a angajat să despăgubească pe chiriaș cu ˝ din cheltuieli și să-l garanteze pe acesta împotriva tulburării folosinței bunului.

Reclamanta a mai arătat că a fost chemată în judecată în calitate de deținătoare a bunului, într-un alt proces, alături de Primăria sectorului 1 București în temeiul Legii nr. 10/2001, de către numita R.M. Față de această situație reclamanta s-a considerat tulburată în folosirea bunului închiriat de către pârâta cu care a încheiat contractul de închiriere și care s-a angajat potrivit art. 8 lit. e din contract să despăgubească pe locatar pentru pagubele produse pentru proasta exploatare și întreținere a instalațiilor și imobilului. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1421, 1422, 1448, 987-991 Cod civil și pe clauzele contractului de închiriere (cu precădere art. 3 și art. 8 lit. c). La 8 martie 2004 reclamanta și-a completat acțiunea solicitând recunoașterea unui drept de retenție asupra imobilului până la plata despăgubirilor în sumă de 350.000 USD.

Cererea a fost motivată de împrejurarea că plata chiriei pentru luna februarie 2004, făcută către noul administrator al imobilului, Administrația Fondului Imobiliar al Unităților de Sănătate Publică (AFIUSP) a fost restituită de această instituție ca plată nedatorată și reclamanta fost totodată înștiințată să elibereze imobilul în termen de 4 luni, contestând reînnoirea contractului de închiriere (adresa nr. 310 din 9februarie 2004). S-a solicitat un drept de retenție având în vedere legătura strânsă dintre datorie (derivată din obligații scriptae in rem născute din raportul locativ) și lucru ( debitum cum re juctum ). Tribunalul București, secția a IV-a civilă prin sentința civilă nr. 625 din 28 iunie 2004 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății și a respins acțiunea împotriva acestui pârât.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” și a fost admisă în parte acțiunea cu obligarea pârâților Primarul Sectorului 1 București – Administrația Fondului Imobiliar al Unităților Sanitare Publice, Municipiul București prin primarul general și Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” la plata sumei de 201.091 USD cu titlu de despăgubiri către reclamantă, prin echivalentul în lei la data plății. S-a recunoscut în beneficiul reclamantei și un drept de retenție asupra imobilului până la plata sumei la care pârâții au fost obligați către reclamantă. În motivarea acestei hotărâri instanța a reținut, în esență, că, urmare raporturilor juridice create între reclamantă și pârâtul Spitalul Clinic de Nefrologie, prin încheierea la 1 februarie 2004 a contractului de închiriere nr. 258/1994, părțile au dobândit drepturi și obligații.

Printre acestea din urmă se situează și obligația prevăzută de art. 1420 pct. 2 Cod civil potrivit căruia locatorul este dator să mențină bunul în starea de a putea servi la întrebuințarea pentru care s-a încheiat contractul, obligație inserată și în contractul de închiriere încheiat între părți în art. 8 pct. 9 și pct. 10. S-a reținut că imobilul închiriat a fost predat în stare avansată de degradare și că s-au efectuat pe perioada derulării contractului reparații, îmbunătățiri, consolidări și finisaje de grad superior, necesare și utile, iar contravaloarea acestora a fost suportată de locatar. Locatorul a încheiat mai multe procese-verbale din care a rezultat că acesta a cunoscut despre lucrările efectuate de locatar.

S-a reținut că locatarul, fiind chemat în judecată alături de titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, are dreptul, fiindu-i tulburată folosința imobilului, la despăgubiri în temeiul art. 1427-1428 Cod civil, dar și în temeiul art. 18 pct. a și b din contractul de închiriere. Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuată în cauză instanța de fond a mai reținut că lucrările nu pot fi considerate voluptorii, având în vedere că acestea au fost necesare, inclusiv restaurarea frescelor de pe pereți și a finisajelor, față de natura clădirii, monument istoric cu o vechime de peste 100 ani. Ca urmare s-a constatat că imobilului i s-a adus un spor de valoare ceea ce o îndreptățește pe reclamantă să solicite c/val.

acestuia de la beneficiarul locator și proprietar în temeiul art. 986-987 Cod civil. S-a considerat că pârâtul Spitalul Clinic are calitate procesuală pasivă deoarece acesta și-a înscris în Cartea funciară un drept de administrare a imobilului alături de Municipiul București căruia i-a fost înscris un drept de proprietate asupra aceluiași imobil. În acest sens s-a reținut Încheierea nr. 12378din 25 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 București. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Spitalul Clinic, Municipiul București și Administrația Fondului Imobiliar al Unităților de Sănătate Publică (AFIUSP). Prin decizia civilă nr. 397/1 iunie 2007 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelurile, a schimbat în totalitate sentința atacată și a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.

A fost obligată reclamanta la cheltuieli de judecată către apelanții Spitalul Clinic și AFIUSP. În motivarea deciziei s-a reținut că imobilul în litigiu a fost închiriat reclamantei urmare unei licitații la prețul de 2 USD/m 2 /lună, luându-se în considerare oferta reclamantei de a renova spațiul oferit spre închiriere inclusiv exteriorul clădirii de a procura medicamente, instrumentar și echipamente medicale, de a face donații de medicamente. S-a constatat că acesta a fost contextul în care s-a încheiat contractul de închiriere și aceasta a fost voința părților, lucru consemnat în procesul-verbal din 24 ianuarie 1994. S-a reținut că, potrivit contractului, chiriașul s-a obligat (în condițiile art. 9 lit. e) pe lângă obligațiile ce-i revin în calitate de chiriaș și la executarea lucrărilor de renovare interioară și exterioară a clădirii.

În acest sens, în anexa la contract s-a stipulat în mod expres că lucrările de reparații și amenajarea exteriorului clădirii se vor efectua până la sfârșitul anului 1995, contravaloarea acestora fiind suportată de reclamantă. S-a apreciat că aceasta a fost intenția părților, exprimată clar și dedusă și din dispozițiile pct. XI lit. a din contract în care s-a stipulat că dacă proprietarul solicită rezilierea contractului înainte de termen (contract încheiat pe 10 ani) el se obligă să restituie locatarului c/val. lucrărilor de renovare la valoarea ce se va stabili de un expert imobiliar. Ca atare, s-a apreciat că în lipsa unei atari solicitări – reziliere înainte de termen – reclamanta nu este îndreptățită la despăgubiri pentru lucrările efectuate la imobil.

Împotriva deciziei Curții de apel reclamanta a declarat recurs. În drept au fost invocate motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 Cod procedură civilă. În fapt, pentru pct. 7 al art. 304 s-a invocat împrejurarea că instanța nu a arătat regulile potrivit cărora s-a făcut interpretarea contractului pentru stabilirea voinței părților, ceea ce echivalează cu o lipsă de motivare. În acest sens, reclamanta a susținut că nu s-a observat că licitația a avut mai mulți participanți, celelalte părți au oferit o chirie de 1 USD/m 2 /lună. Nu s-a observat nici împrejurarea că deși imobilul a fost preluat în stare de nefuncționare fiind impropriu pentru scopul închirierii, chiriașul a achitat chiria deși a fost lipsit de folosința imobilului închiriat.

Referitor la pct. 8 al art. 304 s-a invocat denaturarea de către instanța de apel a voinței reale a părților contractante prin aceea că s-au interpretat greșit dispozițiile art. 1421 care îl obligă pe locator să predea bunul în stare de funcționare, dar și dispozițiile art. XI din contractul 258din 1 februarie 1994, în sensul că nu există drept de restituire pentru locatar decât în caz de reziliere a contractului înainte de termen împotriva voinței lui. Potrivit art. 982 Cod civil clauzele contractului trebuie interpretate unele prin altele dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din întregul act. S-a arătat că instanța nu a interpretat dispozițiile art. 8 și ale art. 9 ale contractului având în vedere, ansamblul acestui contract și potrivit voinței reale a părților și nu în sensul literal al termenilor acolo arătați.

Or, s-au analizat numai două din obligațiile inserate în contract pentru chiriaș, ignorându-se celelalte obligații ale chiriașului și obligații ale locatorului. S-a arătat că nu s-a observat voința reală a părților dedusă din dispoziția inserată în actul adițional, în sensul că lucrările de reparații cuvenite la imobil se vor executa de S.C. MSD Prod – Impex SRL și vor fi suportate în cote egale de către părți. Cât privește pct. 9 al art. 304, s-a criticat soluționarea pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 1420-1421, care se referă la regulile contractului de locațiune și obligațiile precis stabilite astfel în sarcina părților. S-a mai arătat că s-au încălcat și dispozițiile art. 987-991 Cod civil care reglementează gestiunea intereselor altuia.

Nu s-a observat, din situația de fapt dedusă judecății, că reclamanta a acționat, prin redarea funcționării spațiului închiriat, în gestionarea intereselor proprietarului cu diligența unui adevărat proprietar, lucrări care au profitat acestuia, reclamanta nemanifestându-și niciodată dorința de a face astfel de liberalități locatorului. S-a mai arătat că s-au încălcat și dispozițiile H.G.R. nr. 909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale cu completările aduse acesteia de O.G. 54/1997. Potrivit art. 15 din acest act normativ valoarea îmbunătățirilor, la sfârșitul locațiunii se cedează proprietarului pentru a majora corespunzător valoarea de intrare a mijloacelor fixe.

Or, lucrările de reparații efectuate în cauză, a arătat reclamanta, au caracterul unor investiții pentru care cel care le-a efectuat trebuie despăgubit. Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de probele administrate în cauză s-a constatat că recursul este fondat și a fost admis pentru considerentele ce urmează. Criticile referitoare la interpretarea clauzelor contractuale și greșita apreciere a textelor legale incidente sunt întemeiate. Litigiul a apărut între părți din interpretarea diferită dată obligațiilor asumate, prin înțelegerile intervenite între acestea. În primul rând este necesar a stabili voința reală a părților, care trebuie circumscrisă naturii contractului intervenit între ele, pentru a determina efectele specifice unui asemenea contract.

Este neîndoielnic, sub acest prim aspect, că părțile au dorit să încheie un contract de închiriere. Obligațiile caracteristice unui asemenea contract și care îl delimitează de contracte de altă natură sunt în principal două: locatorul să pună la dispoziția locatarului un anumit bun pe care acesta să-l folosească și respectiv, locatarul să plătească chirie pentru folosința obiectului pus la dispoziție de locator pe perioada închirierii. Aceasta este definiția clasică a locațiunii care este și reglementată în acest sens de art. 1411 Cod civil „locațiunea lucrărilor este un contract prin care una din părțile contractante se îndatorește a asigura celeilalte folosința unui lucru pentru un timp determinat, drept un preț determinat ” . În reglementarea normelor de interpretare a convențiilor, Codul civil stabilește câteva reguli precise a căror aplicare se realizează în mod unitar.

Potrivit art. 977 interpretarea se face după intenția comună a părților și nu după sensul literal al termenilor. Când o clauză este privitoare la două înțelesuri, conform art. 978 Cod civil, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect ( quam ut valeat ) și nu în acela ce n-ar putea produce niciunul, iar când termenii sunt susceptibili de două înțelesuri, art. 974 Cod civil impune înțelesul ce se potrivește mai mult cu natura contractului. Clarificarea în interpretare o aduce art. 981 Cod civil care prevede că într-un contract „clauzele obișnuite se subânțeleg deși nu sunt expres într-însul” și o concretizează art. 970 Cod civil care consacră principiul obligației de a executa cu bună-credință convențiile ( pacta sunt servanda ) stabilind o regulă foarte importantă pentru interpretarea acestora și anume că ele „obligă nu numai la ce este expres prevăzute într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa”.

Cu alte cuvinte, părțile nu pot evita obligațiile specifice unui anumit contract (prevăzute de normele legale în vigoare) pentru că, potrivit art. 969 Cod civil, convenția are putere de lege pentru părți numai dacă este legal făcută. În sfârșit, art. 982 Cod civil dispune interpretarea tuturor clauzele convențiilor unele printre altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg și art. 983 arată că atunci când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă, consacrând regula „in dubio pro reo”. În cazul dedus judecății părțile au încheiat un contract de închiriere. Natura contractului este clară și nu a ridicat controverse. Discuțiile se poartă, asupra înțelesului clauzelor referitoare la obligațiile locatorului și respectiv ale locatarului.

Reclamanta, locatar a pretins c/val. lucrările efectuate de aceasta și care reveneau locatorului având în vedere obligațiile asumate de locatar la art. 8: a) să predea bunul cu toate accesoriile sale” în stare corespunzătoare folosinței pentru care a fost închiriat; b) să execute toate lucrările de reparații care nu sunt în sarcina locatorului. c) să asigure folosința bunului închiriat pe tot timpul contractului. e) (...) să suporte eventualele pagube aduse locatarului urmare neglijenței sau proastei exploatări și întrețineri a instalațiilor clădirii etc., datorate locatorului sau personalului acestuia”. Pârâta locator a pretins că locatarul, potrivit art. 9 din contract - care se referă la obligațiile locatarului - s-a angajat să execute lucrări care nu-i reveneau exclusiv, părțile convenind ca în sarcina locatarului să cadă și cheltuielile ce revin locatorului.

S-a invocat, în acest sens art. 9 lit. e „locatarul se obligă să execute lucrări de renovare interioară a spațiului închiriat și exteriorul clădirii (conform anexei 1 parte integrantă din contractului de vânzare-cumpărare)”. În sprijinul acestei interpretări pârâtul a mai invocat dispozițiile art. 15 din contract – clauze speciale – potrivit căruia părțile au convenit „pentru cazul rezilierii contractului (înainte de termen) la cererea locatorului, ca acesta să fie obligat să restituie contravaloarea lucrărilor de renovare (din anexa 1) la valoarea de circulație de la data rezilierii stabilită de un expert imobiliar”. Cu alte cuvinte, a susținut acesta, neintervenind rezilierea contractului înainte de termen, reclamantul nu poate cere c/val.

unor lucrări la care s-a obligat prin convenție, chiar dacă ele cădeau în sarcina celeilalte părți. Între părți s-a încheiat un contract de închiriere pe o durată de 10 ani cu posibilitatea prelungirii contractului la care s-a întocmit anexa 1, parte integrantă din contract cuprinzând un tabel care redă „succint reparația spațiului și starea fiecărei camere din momentul închirierii (9 încăperi)”. Obiectul contractului art. II din contract l-a reprezentat parterul imobilului situat în București, sectorul 1, 224 m 2 (9 încăperi și 2 căi de acces prin terasa din curtea interioară, cu destinația expres prevăzută „depozitarea de medicamente, birouri (anexe) și sediul societății Real International SRL”.

Cu privire la obiectul contractului se mai prevede în art. 2 „predarea primirea spațiului închiriat este consemnată în procesul-verbal anexă la contract”. Contractul cuprinde în art. IV mențiuni cu privire la preț „echivalentul în lei a 2 USD/m 2 /lună iar art. V reguli pentru plata chiriei (care se va face trimestrial într-un anumit cont deschis de locator la o anumită bancă. S-a mai prevăzut că neplata chiriei la termen, autoriză pe locator să ceară rezilierea contractului și daune. În contract mai sunt prevăzute obligațiile locatorului (art. 8) și obligațiile locatarului (art. 9 lit. a – h, art. 10 și art. 11) precum și condițiile în care este angajată răspunderea contractuală (art. 12 și 13) în sensul că pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, părțile datorează despăgubiri cu mențiunea că forța majoră exonerează de răspundere.

Ultimul capitol al contractului, se referă la clauze speciale, convenindu-se, la acest punct, obligații pentru fiecare parte care cere rezilierea contractului înainte de ajungerea la termen. La acest contract s-a adăugat un act adițional prin care s-a completat și actualizat contractul inițial. S-a mărit obiectul închirierii adăungându-se și etajul I format din 3441,26 m 2 (8 încăperi și hol) podul 303,5 m 2 și curtea interioară 770 m 2 cu destinația spațiului, birouri ale locatarului. S-a încheiat cu ocazia actului adițional și un proces verbal de predare primire a spațiului nou închiriat, etajul I, podul și curtea. În acest proces verbal s-a menționat expres că la data predării proprietarii nu au făcut nici un fel de reparații la zugrăveli, tencuieli, stucatură, nici instalații sanitare, iar chiriașul se obligă să execute reparațiile capitale necesare la zugrăveli și instalații sanitare.

S-a mai menționat expres că „după execuția lucrărilor de reparații, chiriașul va prezenta proprietarului devizele de lucrări și copiile ordinelor de plată din care să reiasă clar atât lucrările executate cât și suma achitată”. Totodată s-a mai convenit obligația chiriașului de a anunța în scris proprietarul asupra necesității executării oricăror alte lucrări (în afara celor menționate) și de a le executa numai cu acordul acestuia. În mod corelativ, proprietarul s-a obligat să răspundă în scris în 48 de ore de la solicitare iar în caz de răspuns negativ să motiveze poziția, urmând a răspunde în cazul unor daune sau prejudicii. Potrivit actului adițional rezultă că părțile au mai completat închirierea cu un spațiu de 92,14 m 2 aflat la subsolul imobilului, cu modificările corespunzătoare în art.15 din contract.

Având în vedere regulile de interpretare mai sus enumerate se constată din ansamblul raporturilor contractuale încheiate de părți că acestea au încheiat un contract de închiriere care produce toate efectele proprii acestui contractului de vânzare-cumpărare, predarea bunurilor închiriate, în stare de funcțiune și, respectiv, plata chiriei. Bunul a fost predat - în cele 3 etape de contractare a obiectului închirierii cu serioase defecțiuni, de fiecare dată prevăzându-se necesitatea remedierilor/reparațiilor pe care, de necontestat, le-a realizat locatarul. Împrejurarea că s-a prevăzut returnarea acestor cheltuieli în caz de reziliere unilaterală la cererea locatorului a contractului nu conduce la concluzia că părțile au înțeles să lase în sarcina exclusivă a locatarului o obligație proprie locatorului.

Clauza mai sus amintită, este o clauză penală specială inserată cu titlu de sancțiune pentru o împrejurare care scapă voinței comune a părților. Ea nu se confundă și nici nu înlătură clauza specifică tipului de contract încheiat, predarea bunului în stare de funcționare. În acest sens părțile au prevăzut în contract obligații pentru locator privind asigurarea întreținerii și funcționării obiectului contractului pentru ca acesta să poată fi folosit, pentru scopul închirierii. Corelativ cu înscrierea acestei obligații s-a prevăzut și răspunderea contractuală pentru neîndeplinirea obligațiilor contractate sau îndeplinirea necorespunzătoare (art. 14) a acestora.

Că acesta este sensul dorit de voința comună a părților la încheierea contractului, se desprinde din prevederile actelor adiționale ulterioare prin care s-a inserat obligația în sarcina chiriașului de a prezenta locatorului devizul de lucrări, pentru a dovedi valoarea acestora și de a-i lua acceptul pentru executarea lor. Dacă părțile ar fi convenit ca toate cheltuielile de reparații nu numai să fie executate dar și suportate de chiriaș, ar fi fost de prisos și fără eficiență juridică prezentarea documentației pentru lucrările executate, către locator și luarea acceptului acestuia. O asemenea obligație evident că a fost prevăzută pentru ca locatorul să aibă justificarea pentru cheltuielile făcute de locatar pe seama locatorului în vederea onorării acestora, cum de altfel s-a și întâmplat și cum rezultă din documentele de plată aflate în dosarul de apel.

Ca urmare, pretențiile reclamantei de a fi dezdăunată pentru lucrările efectuate și care cădeau în sarcina locatorului sunt întemeiate, acestuia din urmă angajându-i-se răspunderea contractuală dedusă din obligația de a preda bunul în stare de a fi folosit de către locatar. Cât privește cuantumul despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta se constată că instanțele nu au administrat suficiente probe pentru individualizarea sumei datorate reclamantei. În acest sens la instanța de fond s-a administrat o expertiză de către expert ing. constructor N.R. care a concluzionat că lucrările executate la imobil în valoarea actuală de 201.091 USD, sunt lucrări de reparații, îmbunătățiri și finisaje.

S-a constatat că toate lucrările au fost suportate de chiriaș, ele au fost necesare și utile, inclusiv lucrările de restaurare a picturilor și frescei de pe pereți, stucaturi și ancadramente, la clădirea cunoscută sub numele de casa Lahovari. La observațiile părților, răspunsurile date de expert nu au lămurit unele chestiuni legate de natura și cantitatea de lucrări executate. Nu s-au identificat cu precizie, în raport de documentele încheiate de părțile contractante cuantumul datoriei pe care o are pârâtul Spitalul Clinic de Nefrologie față de reclamantă, având în vedere împrejurarea că părțile au convenit să suporte în cuantum de ˝ aceste cheltuieli precum și modalitățile de plată (deducere din chiria plătită de locatar).

Tot în raport de condițiile în care s-au angajat aceste lucrări și s-a convenit plata lor nu s-a făcut o analiză – de către experți a documentelor de execuție a lucrărilor și nici de prezentare a acestora către beneficiar și nu s-a stabilit dacă și cât din aceste facturi au fost onorate. Se constată în mod egal, că s-a tratat superficial elementul important în cadrul reparațiilor, refacerile de natură artistică la imobilul ce reprezintă o valoare culturală cu o vechime de peste 100 ani. Ca urmare, la obiecțiunea la raportul de expertiză – legată de valoarea istorică a clădirii și aportul lucrărilor artistice executate la aceasta – răspunsul expertului conține o opinie personală și nu aceea a unui specialist în această materie și deci nu este de natură a lămuri întinderea despăgubirilor și sub acest aspect.

Pentru considerentele arătate, văzând dispozițiile art.312 – 314 și art.315 Cod procedură civilă s-a admis recursul și s-a casat hotărârea atacată. Cauza a fost trimisă spre rejudecare la curtea de apel pentru stabilirea cuantumului sumei datorate prin determinarea aspectelor mai sus arătate.