ÎCCJ, decizie (scj.ro #81703)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81703) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Notificare

privind restituirea unui imobil, formulată doar de unul dintre

moștenitori atât în nume propriu cât și în numele celorlalți

comoștenitori în lipsa unui mandat la data formulării cererii.

Gestiune de afaceri. Ratificare. Dreptul tuturor moștenitorilor la

restituire.

Cuprins

pe materii :

Drept civil. Obligații. Gestiunea de afaceri.

Index

alfabetic :

gestiune de afaceri

-

notificare

-

imobil

-

moștenitori

Legea nr. 10/2001, art. 4

Pentru a fi în prezența gestiunii de

afaceri gerantul poate lucra,

în același timp, în

interes propriu și în interesul altuia, iar

ratificarea gestiunii de afaceri duce la convertirea acesteia

retroactiv într-un contract de mandat.

Așadar, formularea

notificării în

temeiul Legii nr. 10/2001, de către persoana îndreptățită

atât în nume propriu, cât și în numele celorlalți moștenitori,

conduce la concluzia că

între persoana notificatoare și

aceștia din urmă a operat gestiunea de afaceri, deoarece prin cererea

formulată, persoana notificatoare a făcut un act juridic util

celorlalți moștenitori, care reprezintă un act de conservare,

întrucât s-a urmărit evitarea pierderii unei valori patrimoniale și

cum aceștia

au înțeles să

își însușească notificarea formulată de

comoștenitoarea lor pentru imobil, au dreptul la restituire chiar în lipsa

unei procuri valabile la data formulării cereri de restituire.

Ca atare, față de principiul

indivizibilității moștenirii și având în vedere atitudinea

notificatoarei care nu a încercat excluderea celorlalți moștenitori,

rezultă că, prin demersurile făcute, a urmărit

valorificarea drepturilor succesorale în cadrul Legii nr. 10/2001, de

către toți moștenitorii.

Secția

I civilă, decizia nr. 271 din 20 ianuarie 2012

Reclamanții G.G., D.M., S.D., B.M., N.I., B.(O.)M.V., B.C.

și B.C. au chemat în judecată  Municipiului București, prin

Primarul General și S.C. AVL Berceni S.A., pentru a fi obligați

pârâții să lase

reclamanților,

în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul

situat în

București, compus din construcție și teren de

250 mp.

Prin sentința civilă nr. 640 din

11.05.2010, Tribunalul București,

Secția a V-a

civilă

a admis acțiunea și a obligat pârâții să

lase reclamanților, în deplină proprietate și

liniștită posesie, imobilul situat în București, compus din

construcție și teren de 250 mp.

Prima instanță a reținut că, prin

notificarea nr. 2546/2001, reclamanta B. (fostă O.) M.V., fiica E.B., a

solicitat restituirea în natură a imobilului, arătând că

imobilul a fost confiscat de la tatăl mamei sale, B.G., decedat la

28.12.1983. Unitatea deținătoare nu a soluționat notificarea în

termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, nici până la data

prezentului dosar.

La cererea instanței, C.N.S.A.S. a comunicat sentința

penală nr. 75/1961 a Tribunalului Militar, din analiza căreia

rezultă că autorul reclamanților a fost condamnat la 18 ani de

muncă silnică, 7 ani degradare civică și confiscarea

totală a averii sale, pentru infracțiunea prevăzută de art.

209 alin.(1) C.pen.

Potrivit contractul de vânzare-cumpărare autentificat la

Secția a IX-a Notariat a Tribunalului Ilfov sub nr. 5259/1940, transcris

în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni al Tribunalului

Ilfov sub nr. 2144/1940, B.G. a cumpărat de la M.E. terenul de 250 mp,

situat în București, iar prin procesul verbal nr. 47361/1940 întocmit de

Comisiunea pentru înființarea cărților funciare, s-a dispus

înscrierea în cartea funciară a imobilului format din teren de 250 mp

și un corp de casă, parter cu 2 camere și bucătărie,

pe numele lui B.I.G.

Ca urmare a pronunțării sentinței penale nr.

75/1961 și în executarea măsurii confiscării averii, s-au emis

decizia nr. 886/1964 a Sfatului Popular al Raionului Nicolae Bălcescu

și procesul verbal încheiat la 8 mai 1964 al executorului

judecătoresc, prin care au fost preluate de la condamnatul B.G. terenul de

250 mp și din construcție, întregul imobil fiind ulterior închiriat

familiei lui B.G., după cum rezultă din fișa imobilului, în

prezent imobilul fiind ocupat de familia B.M.V., reclamantă în prezenta

cauză.

Potrivit certificatului de moștenitor

sau legatar nr. 343/1996,

precum și certificatelor

de deces, B.G. a decedat la 27.12.1983, iar soția acestuia, B.P., a

decedat la 14.11.1993, moștenitorii lui B.G. fiind soția

supraviețuitoare, B.P. și aceasta decedată, precum și

descendenții de gradul I: G.E., B.E., B.I., S.D., B.M.

B.E., moștenitoare a defunctului G.B., fiică a

acestuia, a decedat la 4 mai 2005, moștenitoarea sa fiind reclamanta

B.M.V., persoană care a formulat notificarea în baza Legii nr. 10/2001.

Prima instanță a mai reținut că, deși

doar B.M.V. a formulat notificarea, acțiunea a fost formulată de

toți moștenitorii defuncților B.G., B.P. și B.E.,

notificatoarea formulând acțiunea alături de aceștia și

necontestând calitatea de moștenitori a celorlalți reclamanți.

Fată de înscrisurile anterior analizate, instanța a

reținut că reclamanții au făcut dovada dreptului de

proprietate asupra imobilului, drept ce a aparținut autorului lor,

făcând și dovada calității de persoane

îndreptățite, potrivit art. 3, art. 4 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, s-a făcut dovada că imobilul a trecut în

proprietatea statului în mod abuziv, prin hotărârea de condamnare pentru o

infracțiune politică, astfel că sunt incidente cauzei

dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001.

Atât construcția, ca și terenul de 250 mp sunt

spații libere, în înțelesul legii, nefiind înstrăinate altor

persoane, potrivit art. 7 alin. 1/1, astfel că sunt pe deplin aplicabile

prevederile art. 7 alin. (1) și (9) din Legea nr. 10/2001. Mai mult, se

constată că imobilul nu a fost preluat efectiv de stat

niciodată, rămânând în folosința familiei lui B.G., membrilor

familiei acestuia fiindu-le închiriat imobilul și în prezent.

În consecință, prin raportare la considerentele de

fapt și de drept

mai sus expuse,

văzând și Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, art. 1 al primului

Protocol adițional la

Convenție, tribunalul a admis acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul

Municipiul București, prin Primarul General.

În motivare a arătat că, deși notificarea a fost

formulată exclusiv de B.M.V., acțiunea a fost semnată de

către toți moștenitorii defuncților B.G., B.P. și BE.

Apelantul a mai subliniat faptul că, prin cererea de

chemare în judecată reclamanții au solicitat restituirea în

natură a imobilului din str. C. nr. 11 - 13, iar notificarea este doar

pentru imobilul din str. C. nr. 11, fără a se regăsi la dosar o

expertiză care să clarifice situația de fapt a imobilului și

nu există o adresă de la nomenclatură urbană privind

numerele poștale la care notificatoarea a făcut referire în

acțiune.

Din interpretarea art. 45 alin. (2) și (4) coroborat cu

art. 46 alin.(2) din Legea nr. 10/2001 și art. 18 lit. c) din Legea nr.

10/2001 din aceiași lege rezultă că, în situația în care

imobilul preluat de stat a fost înstrăinat fostului chiriaș,

rezolvarea acțiunii formulate împotriva subdobânditorului nu se poate face

în temeiul dispozițiilor dreptului comun, prin compararea titlurilor de

proprietate, ci numai în baza prevederilor Legii nr. 10/2001.

În consecință, legiuitorul

permite revendicarea imobilelor preluate

abuziv în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989 numai în condițiile Legii nr. 10/2001, act

normativ cu caracter special, care se aplică cu prioritate față

de prevederile art. 480 C.civ., care constituie dreptul comun în materia

revendicării.

Prin decizia civilă nr. 71/A din 06 decembrie 2010, Curtea

de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie a admis apelul, a schimbat în parte sentința, în

sensul că a admis acțiunea formulată de reclamanta B.M.V.

și a respins acțiunea formulată de ceilalți

reclamanți, ca nefondată.

Curtea a reținut următoarele considerente:

Cu privire la calificarea cererii de chemare în judecată, a

constatat că reclamanții au invocat în drept prevederile art. 1

și art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, fiind incidente

soluțiile statuate prin deciziile în

interesul

legii nr. IX din 20 martie 2006 și nr. XX din 19 martie 2007 ale

Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite.

Curtea a mai reținut că soluționarea pe fond a

notificării, inclusiv în cadrul exercitării controlului judiciar,

presupune respectarea tuturor dispozițiilor legale care reglementează

procedura de restituire. Practic, odată cu substituirea în

atribuțiile unității deținătoare, instanța

judecătorească trebuie să ia măsuri în același cadru

juridic, neputând astfel să aplice reguli proprii altor instituții de

drept, cum este acțiunea în revendicare de drept comun.

Prin notificare, reclamanta B.M.V. a arătat că

„revendic în numele mamei mele clădirea și terenul aferent de la

adresa mai sus menționată". Totodată, a învederat că

„cerem revenirea proprietății la proprietarul de drept, respectiv

moștenitorilor". Prin ultima propoziție a arătat și

că „anexez notificării copii ale actelor cu care justificăm

și revendicăm dreptul asupra proprietății". Se

remarcă astfel utilizarea alternativă și inconsecventă a

singularului și pluralului verbelor și substantivelor.

Chiar admițând, în contextul dat, că folosirea

pluralului substantivului „moștenitor", deși imediat după

substantivul „proprietar" la singular, ar demonstra voința

notificatoarei de a-i reprezenta și pe ceilalți succesori, în cauză

nu s-a dovedit și existența unor mandate din partea acestora, ceea ce

lipsește de efecte juridice eventuală sa intenție în sensul

arătat.

Necontestarea de către notificatoare a calității

de moștenitori a celorlalți reclamanți nu are nicio

relevanță, câtă vreme dispozițiile legale anterior citate

le impuneau acestora formularea unei/unor notificări privind restituirea

imobilului.

Mai mult decât atât, potrivit certificatului de moștenitor

nr. 343/1996 eliberat de notar public G.D., de pe urma foștilor

proprietari au rămas, în calitate de succesori: G.E., B.E., B.I., S.D.

și B.M., iar potrivit certificatului de naștere nr. 1648/1969,

eliberat de Primăria Sectorului 4 București, B.M.V. este fiica lui

B.E. In aceste condiții, numai pentru reclamanții B.M.V. și B.M.

s-a făcut dovada calității de moștenitori ai persoanelor

îndreptățite la restituire, în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001.

Instanța de apel a apreciat întemeiată susținerea

apelantului, în sensul că, prin cererea de chemare în judecată s-a

solicitat restituirea în natură a imobilului din str. C. nr. 11-13,

notificarea a privit imobilul din str. C. nr. 11, iar în cauză nu s-a

făcut o expertiză tehnică de individualizare a acestuia.

Pe de altă parte, a reținut că prin actul de

vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5259/1940 de fostul Tribunal Ilfov

- Secția Notariat, G.B. a dobândit o porțiune de teren de 250 mp

situat în București. Din procesul verbal întocmit la data de 27.10.1941 de

Comisiunea pentru înființarea cărților funciare în

București rezultă că proprietarul a solicitat înscrierea

imobilului situat la această adresă, în  baza contractului

menționat, cu precizarea că de această dată a fost

indicată și o clădire din paiantă acoperită cu carton.

În declarația individuală pentru impunerea veniturilor

proprietăților clădite și asimilate lor nr. 10734/1950,

proprietarul imobilului, B.G., a indicat adresa str. C. nr. 11, București.

Prin procesul verbal încheiat la data de 8.05.1964 în dosarul

nr. 9157/1961 de Tribunalul Popular al Raionului N. Bălcescu - executorii

judecătorești, s-a constatat aplicarea măsurii confiscării

totale a averii personale a condamnatului B.G., în temeiul sentinței

penale nr.

75/1961, rămasă

definitivă, și anume 1/2

din imobilul casă de locuit

situat în București, str. C. nr. 11, raionul N. Bălcescu, construit

din paiantă și terenul loc de casă de 250

mp (25x10 m) pe care se construit imobilul

respectiv, situat în București,

str. C. nr. 11, raionul N.

Bălcescu.

Prin decizia nr. 886/1964 emisă de fostul Sfat Popular al

Raionului Nicolae Bălcescu, având în vedere și procesul verbal

respectiv, s-a dispus trecerea, între altele, a imobilului din str. C. nr. 11,

fostă proprietate a numitului B.G., în administrarea operativă

directă a întreprinderii de administrație locativă a raionului.

Potrivit adresei nr. 841539/9274/2009 emise de Primăria

Municipiului București, Serviciul Nomenclatură Urbană, artera de

circulație din București, sector 4, care poartă denumirea de

str. C., a purtat denumirea de F.G.R. până la nivelul anului 1943. La

nivelul anului 1945 figurau următoarele: - număr poștal nou 11

(nr. vechi 11) pe str. C.; - număr poștal nou 13 (nr. vechi 13) pe

str. C.

Potrivit registrului de revizuire a numerotării imobilelor

și apartamentelor - 1948, imobilul figura înscris la nr. 11-13 pe str. C.

S-a făcut precizarea că evidențele menționate nu sunt

însoțite

de schițe/planuri cu

identificarea imobilului la care face referire. Potrivit

evidențelor

cadastrale, la nivelul anului 1986, a fost consemnat imobilul cu nr. 11-13 pe

str. C., sector 4, București.

Conform adresei nr. 555654/12373/2006 emise de Primăria

Municipiului București, Serviciul Evidență

Proprietăți, în evidențele cadastrale întocmite pe bază de

declarații în anul 1986, imobilul din str. C. nr. 11-13, sector 4, a fost

înscris cu teren în suprafață de 254 mp, din care 50 mp

construcții, proprietate de stat, categoria de folosință

„construcții și curți", cu posesor de parcelă la data

întocmirii evidențelor INT ICRAL (întreprinderea de construcții,

reparații și administrare locativă) Berceni.

Pe baza actelor menționate se pot stabili schimbările

care au intervenit cu privire la adresa imobilului în litigiu. Astfel, la

momentul dobândirii de către autorul persoanei care a formulat

notificarea, terenul, în suprafață de 250 mp, figura în str. G.R. nr.

există nicio informație din care să rezulte o schimbare a

numărului poștal până în anul 1948 și nici după

revizuirea care a avut loc în acel an. Din contră, în anul 1945 au fost

păstrate vechile numere. începând cu anul 1948, în evidențele

Primăriei Municipiului București, ținute în registrul de

revizuire a numerotării imobilelor, figurează înscris nr. 11-13 pe

str. C. Faptul că a intervenit numai o renumerotare, iar nu o alipire,

rezultă din identitatea de suprafață, de 250/254 mp, care reiese

din evidențele aceleiași instituții.

Distinct de aceasta, a mai reținut că, actul de

preluare fiind procesul verbal încheiat la data de 8.05.1964 în dosarul nr.

9157/1961 de

Tribunalul Popular al

Raionului N. Bălcescu, Executorii judecătorești, în

care

se face referire atât la terenul în suprafață de 250 mp, cât și

la construcție, sunt incidente prevederile art. 24 alin.(1) din Legea nr.

10/2001.

De asemenea, nu există probe contrare constatării

dreptului de proprietate în patrimoniul autorilor contestatorilor la momentul

preluării abuzive. Din contră, dovezile administrate confirmă

situația reținută de prima instanță. Astfel, pe

lângă faptul că, fiind proprietarii terenului, implicit autorii

contestatorilor erau și proprietarii construcțiilor aflate pe acest

teren, având în vedere regulile în materie de accesiune imobiliară

artificială, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 492 - 494

C.civ., la dosar a mai fost depus și procesul verbal întocmit la data de

27.10.1941 de Comisiunea pentru înființarea cărților funciare,

care confirmă această stare de drept.

Cât privește motivele de apel

referitoare la situația în care imobilul

preluat

de stat a fost înstrăinat fostului chiriaș, s-a reținut că

acestea nu au nicio legătură cu cauza. În speță, în

cuprinsul adresei nr. 841539/9274/2009 emise de Primăria Municipiului

București, Serviciul Nomenclatură Urbană s-a precizat că

imobilul în discuție este ocupat de familia B.M.V., în baza contractului

de închiriere nr. 3940/2006, prelungit conform O.U.G. nr. 8/2004.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamanții

G.G., D.M., S.D., B.M., N.I., B.M.V., B.C., B.C., B.A. și B.E., invocând

dispozițiile art.304 pct.6 și pct.9 C.proc.civ.

Referitor la dispozițiile art. 304 pct.6 C.pr.civ.,

recurenții reclamanți arată că instanța de apel

tratează incidența în speță a prevederilor art. 22 și

art. 4 alin.(4) din Legea nr. 10/2001 ca motive de apel, cu încălcarea principiului

disponibilității. Efectul devolutiv al apelului este limitat la

regula potrivit căreia instanța de apel va proceda la o noua judecata

asupra fondului, numai în limitele criticilor apelantului.

Motivele de apel vizează partea din

sentința referitoare la suprafața

de 250

mp teren pe care au revendicat-o, fără a se referi și la

construcție. Ca urmare, devin incidente dispozițiile art. 295 C. pr.

civ., potrivit cărora instanța va verifica în limitele cererii de

apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către

tribunal.

Faptul că notificarea a fost formulată în temeiul

Legii nr. 10/2001 doar de către reclamanta B.M.V. nu se poate substitui

într-un motiv de apel, astfel cum a reținut instanța de apel. Efectul

devolutiv al apelului constă în posibilitatea părții de a supune

judecății în apel toate problemele de fapt și de drept care au

fost ridicate în prima instanță. Din actele cauzei rezultă,

fără că apelantul Municipiul București, prin Primarul

General, nu s-a prezentat la judecata în fond și nu a depus întâmpinare,

sens în care devin incidente dispozițiile art.292 C.pr.civ, care

prevăd sancțiunea decăderii, potrivit căreia apelantul nu

va mai putea invoca în apel motive noi care nu au mai fost invocate la fond sau

arătate în motivarea apelului.

Problema de fapt și de drept a lipsei de identitate dintre

notificatoare și ceilalți reclamanți a fost subliniata de

instanța de fond în considerentele sentinței.

Raportat la faptul că hotărârea primei instanțe a

fost atacată numai cu privire la anumite aspecte, faptul neformulării

notificării de către toți moștenitorii, precum si dovada

calității de moștenitori a reclamanților au intrat în

puterea lucrului judecat.

Cu privire la pct. 9 al art.304 C.pr.civ., instanța de apel

a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii, în sensul că a

judecat probleme de fapt și de drept intrate în puterea lucrului judecat.

Referitor la împrejurarea că, spre deosebire de

acțiune, notificarea a fost formulată doar de unul dintre

moștenitori, recurenții arată că legal și temeinic a

reținut instanța de fond că notificatoarea nu a contestat

calitatea de moștenitori a celorlalți reclamanți. Astfel,

potrivit

dispozițiilor art. 3 și

art.4 din Legea nr. 10/2001, reclamanții au făcut dovada

calității

de persoane îndreptățite la restituire. Reclamanta notificatoare a

înțeles să formuleze acțiunea alături de ceilalți

moștenitori legali ai defuncților proprietari ai imobilului

revendicat.

Examinând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte

constată că recursul este fondat pentru următoarele

considerente:

Deși, prin recursul declarat, recurenții

reclamanți au invocat și dispozițiile art. 304 pct. 6 C.pr.civ.,

criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, vizând tot o

aplicare greșită a legii, astfel că dezvoltarea acestora permite

încadrarea lor în art. 304 pct. 9 C.pr.civ., fiind analizate împreună cu

susținerile subsumate acestui motiv de recurs, astfel cum au fost

formulate de recurenți.

Recurenții au susținut că, prin considerentele

reținute, instanța de apel ar fi încălcat limitele efectului

devolutiv al apelului și ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut prin motivele

de apel de către pârât. Or, o asemenea ipoteză nu se

regăsește în speță, deoarece instanța s-a

pronunțat asupra motivelor de apel astfel cum au fost invocate de pârât,

Curtea de apel arătând că „deși notificatoarea B.M.V. a formulat

notificarea, acțiunea a fost semnată de către toți

moștenitorii defuncților B.G., B.P. și B.E.".

Susținerile recurenților sunt, însă, întemeiate

din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9

C.pr.civ.

În speță, prin cererea de chemare în judecată,

recurenții reclamanți au solicitat obligarea pârâților

Municipiul București, prin Primarul General și S.C. AVL Berceni S.A

să lase, în deplină proprietate și liniștită posesie,

imobilul situat în București, compus din construcție și teren de

250 mp.

Prin notificarea nr. 2546/2001, reclamanta  a arătat

că „revendic în numele mamei mele clădirea și terenul aferent de

la adresa mai sus menționată". Totodată, a învederat

că „cerem revenirea proprietății la proprietarul de drept,

respectiv moștenitorilor". Prin ultima propoziție a arătat

și că „anexez notificării copii ale actelor cu care

justificăm și revendicăm dreptul asupra

proprietății."

Instanța de apel a reținut, în mod greșit,

că lipsa unei procuri valabile la data formulării notificării

echivalează cu lipsa unei notificări și că, prin urmare,

reclamanții care nu au sesizat personal unitatea deținătoare nu

au dreptul la restituire.

Conform normelor legale referitoare la succesiune, dreptul

subiectiv la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului pentru

care s-a formulat notificare s-a transmis către moștenitori. În

cauză, faptul că reclamanții au calitatea de moștenitori nu

a fost contestat.

Prin introducerea alin.(4) la art.4 din Legea nr. 10/2001 (prin

Legea nr.247/2005), text care stabilește că: „de cotele

moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura

prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai

persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de

restituire", s-a consacrat punctul de vedere preponderent existent în

practica judiciară creată de la intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001, în sensul că, împrejurarea că numai o parte dintre

moștenitorii proprietarilor deposedați de stat au cerut restituirea

imobilului are relevanță doar în sensul că el se cuvine celor ce

s-au conformat Legii nr. 10/2001, prin efectul dreptului de acrescământ,

indiferent de cotele lor succesorale.

Dispozițiile prevăzute de art.4 alin.(4) au scopul de

a proteja interesele de ordin privat ale moștenitorului care

formulează notificare, astfel că pot fi invocate doar de partea în

favoarea căreia norma a fost edictată, respectiv persoana care a

formulat notificare, împotriva celorlalți moștenitori. In speță,

pârâtul Municipiul București, prin Primarul General nu are niciun

beneficiu prin invocarea acestui text legal, fiindu-i indiferent dacă

imobilul este restituit în favoarea unuia sau a tuturor reclamanților,

obligația de restituire operând în ambele situații pentru întregul

imobil.

Pe de altă parte, având în vedere modul în care a fost

formulată

notificarea (atât în nume

propriu, cât și în numele celorlalți moștenitori),

precum

și atitudinea notificatoarei și a celorlalți moștenitori,

se constată că între persoana notificatoare și recurenții reclamanți

a operat gestiune de afaceri, în sensul că, prin notificarea

formulată, B.(fostă O.)M.V. a făcut un act juridic util

celorlalți moștenitori, care reprezintă un act de conservare,

întrucât s-a urmărit evitarea pierderii unei valori patrimoniale.

Pentru a fi în prezența gestiunii de

afaceri gerantul poate lucra, așa

cum s-a întâmplat în

prezenta cauză, în același timp, în interes propriu și în

interesul altuia.

În plus, ratificarea gestiunii de afaceri

duce la convertirea acesteia retroactiv într-un contract de mandat. Or,

reclamanții au arătat, chiar prin

acțiunea

introductivă că, își însușesc notificarea formulată de

comoștenitoarea lor pentru imobilul în litigiu.

Ca atare, față de principiul

indivizibilității moștenirii și având în vedere atitudinea

notificatoarei care nu a încercat excluderea celorlalți moștenitori,

rezultă fără echivoc că, prin demersurile făcute, a

urmărit valorificarea drepturilor succesorale în cadrul Legii nr. 10/2001,

de către toți moștenitorii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Înalta Curte

a admis recursul și, în baza art. 312 alin.(3) din același cod, a

modificat în tot decizia recurată, în sensul că, potrivit art. 296

C.pr.civ., a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva

sentinței de fond.