Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
admis

ÎCCJ, decizie (scj.ro #85167)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85167) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Persecutat etnic. Copil născut în timpul refugiului părinților. Lipsa distincției între categoria de părinți și cea de copii. În ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferențiere în legătură cu persoanele care, din motive etnice, au fost nevoite să trăiască în refugiu sau au fost strămutate în altă localitate. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați. Secția de contencios administrativ, decizia nr. 86 din 15 ianuarie 2004 Reclamanta G.I.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 5451 bis din 19 aprilie 2003, prin care pârâta i-a respins cererea privind stabilirea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de legea menționată, cu modificările și completările ulterioare. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin înscrisurile alăturate cererii sale, a făcut dovada calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000 însă pârâta, prin hotărârea susmenționată i-a respins cererea cu o motivare echivocă, cum că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș a solicitat respingerea acțiunii, arătând, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană refugiată în altă localitate decât cea de domiciliu, întrucât aceasta s-a născut la data de 30 iunie 1944 în comuna Breznea, județul Bihor, iar mama sa P.M. a fost strămutată din Ungaria, la data de 28 august 1942, conform Extrasului nr. C/416 din 30 ianuarie 2003 emis de Ministerul de Interne, Direcția Județului Bihor a Arhivelor Naționale. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat hotărârea nr.5451 bis din 19 aprilie 2003 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a prevederilor art. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că: - reclamanta s-a născut la data de 30 iunie 1944 în comuna Breznea, județul Bihor, mama sa fiind refugiată în această localitate de la data de 28 august 1942; - în categoria persoanelor care au fost persecutate din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu, categorie la care face referire art. (2), lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, sunt incluse și persoanele refugiate din Ardealul de Nord ca urmare a Dictatului de le Viena; - reclamanta, fiind născută în timpul refugiului, a dobândit statutul de refugiat al părinților săi, suferind vexacțiile morale și materiale ale condiției de persoană refugiată, astfel că aceasta este îndreptățită să beneficieze de actele reparatorii ale Statului român, așa cum acestea au stabilit prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, în temeiul art. 304. pct. 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, recurenta a arătat că instanța a reținut că reclamanta a dobândit statutul de refugiat al părinților săi, fără a ține seama de Precizările nr. 3233 din 12 septembrie 2002 emise de Casa Națională de Pensii, potrivit cărora, de prevederile art. (1), lit. c) din Legea nr. 189/2000 beneficiază și copiii născuți în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuți înaintea sau în timpul refugiului și născuți după refugiul părinților. Recursul nu este fondat.

Potrivit art. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586 din 29 octombrie 2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat rezultă că, în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferențiere în legătură cu persoanele care, din motive etnice, au fost nevoite să trăiască în refugiu sau au fost strămutate în altă localitate.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând în mod implicit și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați. Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta s-a născut în perioada refugiului mamei sale, aceasta, începând cu data nașterii sale, respectiv 30 iunie 1944, a împărtășit situația părintelui său refugiat, suportând consecințele refugiului care implicit s-au răsfrânt și asupra sa. Precizările nr. 3233 din 12 septembrie 2002 emise de Casa Națională de Pensii, invocate de recurentă atât la instanța de fond cât și în recurs, sunt irelevante pentru soluționarea cauzei.

Acestea sunt simple opinii lipsite de forță juridică și întemeiate pe prevederile legale referitoare la stabilirea filiației, neavând nici o legătură cu dispozițiile legale incidente cauzei. Pentru considerentele arătate, recursul a fost respins ca nefondat.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-09-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7077/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: L.A., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Timiș, a solicitat anularea hotărârii nr. 8487 din 5 decembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea aces
ÎCCJ 2005-01-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 264/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 22 decembrie 2003, reclamanta S.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 8530 din 9 decembrie 2003, emisă de Casa Județ
ÎCCJ 2004-12-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8706/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, la 2 decembrie 2003, reclamanta P.V. a chemat în ju
ÎCCJ 2004-12-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8822/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: R.R., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Timiș, a solicitat anularea hotărârii nr. 8573 din 23 noiembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea ace
ÎCCJ 2004-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8841/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 63/P.I. din 3 februarie 2004, a admis acțiunea formul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă