ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3576/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 31 mai 2018 intimatul-reclamant A. a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător B., învederând faptul că la data de 31 mai 2018, în ședință publică, doamna judecător a manifestat imparțialitate și lipsă de tratament egal cu ocazia expunerii concluziilor.

Prin încheierea din data de 14 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de recuzare formulată de intimatul-reclamant A., ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din data de 14 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și admiterea cererii de recuzare formulate.

În motivarea recursului arată că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât președintele completului de judecată i-a limitat apărarea la un minut, fără a se limita și apărarea reprezentantului Camerei Deputaților, susținând că acest fapt împreună cu anumite aspecte colaterale au generat suspiciuni legate de imparțialitatea și echitatea procesului de pe rolul Curții de Apel București.

Invocă lipsa de imparțialitate a completul care a judecat cererea de recuzare, acesta fiind compus din colegi ai judecătorului recuzat, ce funcționează în aceeași instanță.

Pe de altă parte, critică faptul că, soluționând cererea de recuzare, completul a omis să se pronunțe pe tratamentul discriminatoriu al președintelui de complet, care a permis Camerei Deputaților formularea unor apărări nelimitate în timp, câtă vreme pentru petent acestea au fost limitate la 1 minut, sens în care invocă dispozițiile art. 216, 224, 244 C. proc. civ. și art. 6, 14 din CEDO.

De asemenea, susține că instanța s-a raportat doar la încheierea din 31 mai 2018, nu și la audierea ședinței ori la aspectele ce erau în măsură să creeze temeri raportat la locul și rolul Camerei Deputaților față de o persoană fizică prejudiciată. Invocă rolul esențial al Camerei Deputaților în sistemul legislativ și constituțional din România, care a uzat de această poziție pentru a modifica chiar în timpul procesului articole din Legea nr. 7/2006 care îi erau nefavorabile.

Susține că în speță completul care a soluționat cererea de recuzare s-a referit doar la limitarea pledoariei avocatului petentului, fără a menționa că această limitare a fost de un minut, cu ignorarea normelor legale procesuale obligatorii.

Consideră că președintele completului din 31 mai 2018 al Curții de Apel București nu a avut o atitudine legală, corectă și imparțială, ci discriminatorie, negându-i efectiv dreptul la apărare, motiv pentru care apreciază că respingerea cererii de recuzare prin încheierea din 14 iunie 2018 nu este legală și temeinică, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul mai arată că în speță au fost încălcate principiul echității și principiul egalității armelor, precum și dreptul la apărare, în condițiile în care încheierea recurată nu a avut în vedere părțile și conținutul dosarului.

În ceea ce privește modificarea legislativă invocată, arată că aceasta s-a adăugat la o modificare a legii ce era pe rolul Camerei Deputaților și, după ce s-a pronunțat sentința recurată a Tribunalului București, ce îi era defavorabilă, s-a adoptat rapid această modificare a Legii nr. 7/2006, ulterior modificare fiind întoarsă de Curtea Constituțională, la cererea președintelui, pe motive de neparcurgere a ambelor etape legislative, respectiv Senatul și Camera Deputaților.

Arată că nu a intrat în posesia sentinței recurate și nici a primelor acte din procedura de recurs, sens în care a formulat plângere la serviciul poștal, considerând că există elementele de suspiciune, dat fiind diferența de tratament a părților din proces.

Susține că din audierea înregistrării ședinței de judecată, reiese că pentru expunerea apărărilor, recurenta Camera Deputaților a avut parte de un interval de timp substanțial mai mare decât cel al persoanei fizice prejudiciate, care a fost limitată în timp la un minut, fără ca acest aspect să se reflecte în încheierea din 14 iunie 2018, iar susținerea completului care a judecat cererea de recuzare că doamnei avocat i s-a limitat timpul expunerii doar la finalul pledoariei sale, consideră că este nereală, având în vedere că această limitare s-a făcut în timpul pledoariei și nu la sfârșit. Consideră că dacă instanța aprecia că se impune o limitare, aceasta trebuia să se facă înainte și pentru ambele părți.

Recurentul susține că a formulat cererea de recuzare pentru că nu i s-a permis să-și apere clientul, termenul de un minut fiind nerezonabil și nerealist și reprezentând o constrângere și o limitare a dreptului la apărare.

Precizează că, deși potrivit art. 224 C. proc. civ., instanța este obligată să pună în discuția părților toate cererile și împrejurările de fapt, în speță aceasta nu a cerut nici o precizare anterior, ci doar după ce s-a dat cuvântul părților și au început dezbaterile.

Pe de altă parte, arată că finalul pledoariei avocatului recurentului nu a fost determinat de epuizarea argumentelor, ci de formularea cererii de recuzare.

Concluzionând, recurentul arată că termenul de expunere a motivelor apărării de un minut este nerezonabil, este fictiv și neagă ideea de proces echitabil și de justiție imparțială, apreciind că încheierea recurată este nelegală, având în vedere: (i) că nu a avut în vedere locul și calitatea părților din litigiul în care s-a formulat cererea de recuzare; (ii) că, deși instanța nu era lămurită și cu încălcarea art. 244 C. proc. civ., a declarat cercetarea recursului încheiată, și, ulterior, la 31 mai 2018 a solicitat în timpul dezbaterii noi precizări; (iii) că nu a clarificat aspectul legat de locul de muncă actual al recurentului și relevanța acestuia față de eliberarea din funcție la care se referă sentința recurată; (iv) acordarea unui drept la apărare fictiv și nu efectiv; (v) lipsa unui tratament egal din punct de vedere al intervalului de timp acordat pentru apărare; (vi) nefixarea în condițiile art. 216 C. proc. civ. a unei limitări în timp înainte de a se pune concluzii pentru ambele părți.

Parlamentul României - Camera Deputaților a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției de respingere a cererii de recuzare, pronunțate de prima instanță.

Intimata susține că, dat fiind obiectul cauzei ce constă în recurarea unei încheieri prin care s-a soluționat o cerere de recuzare, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât normele de drept ce reglementează cazurile de incompatibilitate a judecătorilor sunt edictate în vederea respectării garanțiile procesuale ale unei bune administrări a justiției, fără legătură cu normele de drept substanțial.

Pe fond, susține că recursul este nefondat, întrucât nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 42 pct. 13 C. proc. civ., neexistând elemente care să dovedească imparțialitatea completului de judecată.

II. Cu privire la cererea de recurs

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. art. 248 alin. (1) coroborat cu 53 alin. (1) din C. proc. civ., excepția prematurității declarării cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul de față este prematur formulat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de recuzare a doamnei judecător B.

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ.:

"încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."

Prin urmare, în speță recurentul-reclamant nu putea uza de calea de atac a recursului, câtă vreme dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu a fost soluționat, având termen de judecată la data de 6 decembrie 2018, astfel încât recurentul-reclamant nu avea deschisă calea formulării recursului împotriva încheierii prin care a fost soluționată cererea sa de recuzare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din data de 14 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca prematur formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din data de 14 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca prematur formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM