ÎCCJ, decizie (scj.ro #86794)

Recunoașterea efectelor unei

hotărâri pronunțată de un stat membru. Procedura de citare a

părților în fața instanței străine.

Cuprins pe materii :

Drept

comunitar. Recunoașterea efectelor unei hotărâri străine.

Index alfabetic :

hotărârea judecătorească străină

-

exequatur

-

procedură de citare

-    normă comunitară

Convenția

de la Haga

Convenția

privind asistența judiciară în materie

civilă

și penală, încheiată între România și

Republica

Italiană în1973, art. 7 alin.(1)

Regulamentul

(CE) nr. 44/2001

Legea nr. 105/1992

Legea

nr. 187/2003 [abrogată de OUG nr.119/2006]

Notă

:

Regulamentul CE nr. 44/2001 a fost modificat succesiv prin: Regulamentul (CE)

nr. 1496/2002 al Comisiei din 21 august 2002; Regulamentul (CE) nr. 1937/2004

al Comisiei din 9 noiembrie 2004; Regulamentul (CE) nr. 2245/2004 al Comisiei

din 27 decembrie 2004; Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie

2006; Regulamentul (CE) nr. 1103/2008 al Parlamentului European și al

Consiliului din 22 octombrie 2008

Instanțele române,

sesizate cu o cerere prin care se solicită recunoașterea efectelor

unei hotărâri pronunțate în străinătate, pot verifica

legalitatea îndeplinirii procedurii de citare, conform

art.

34 din

Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie

2000.

Prevederile Convenției de

la Haga din 1 martie 1954, la care România a aderat prin Decretul nr. 81/1971,

nu exclud facultatea de a transmite actele direct, prin poștă, celor

interesați care se află în străinătate și facultatea,

pentru cei interesați, de a face să se efectueze notificări

direct, prin grija funcționarilor ministeriali   sau  a  altor

funcționari  competenți  din  țara   de destinație.

Prin urmare, dacă  la

primele termene de judecată procedura de citare s-a realizat prin

autoritatea centrală instituită de Convenția de la Haga, care în

România este Ministerul Justiției, iar ulterior pentru un alt termen,

procedura de citare s-a realizat direct între autoritățile

străine și partea română din proces, se constată că

aceasta din urmă a fost înștiințată de existența

procesului pe rolul instanțelor străine.

ICCJ, Secția civilă și de

proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 3869 din 11 iunie 2008

Prin sentința civilă

nr. 1607/2006, Tribunalul București, a admis cererea formulată de

petenta E. S.R.L. în contradictoriu cu S.C. M&M I.E. S.R.L. și a

recunoscut pe teritoriul României efectele judecătorești ale sentinței

nr. 5617/2006, pronunțată de Secțiunea a VII-a civilă din

cadrul Tribunalului ordinar din Milano, Italia.

Prin decizia nr. 363/2007,

Curtea de Apel București, a respins ca nefondat apelul declarat de S.C.

M&M I.E. S.R.L.

Instanța de apel a

reținut că pârâta, deși invocă judecarea cauzei de

către instanța străină cu procedura viciată de citare,

nu aduce nici un argument cu privire la acest aspect, pe care îl

semnalează în mod generic, ceea ce face ca mențiunea

autorităților italiene privind întrunirea condițiilor

prevăzute de lege pentru a fi judecată cauza să nu poată fi

pusă la îndoială.

A mai reținut curtea de

apel că celelalte motive invocate privesc

aspecte de fond ale cauzei, care nu pot

fi  examinate  pe calea exequatur-ului, potrivit Legii nr. 187/2001.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs S.C. M&M I.E. S.R.L., invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 din C.proc.civ.

Recurenta a arătat

că decizia este nelegală, deoarece pronunțarea hotărârii

Tribunalului ordinar din Milano s-a dat fără participarea sa, în

condițiile în care societatea nu a primit nici o citație sau

altă formă de înștiințare despre existența pe rolul

instanței italiene a unei cauze în ceea ce o privește.

Hotărârea tribunalului

cuprinde mențiunea că „dat fiind că durează în continuare

tăcerea din partea societății M&M I.E. S.R.L. (...) prin

scrisoarea din 22 martie 2005 Tribunalul București a comunicat

imposibilitatea notificării actului judiciar destinatarului, care, de

altfel, avizat de sosirea plicului care i-a fost adresat acestuia, nu s-a

prezentat pentru retragerea poștei. Ca urmare, documentele au fost

retransmise notificatorului."

A mai susținut recurenta

că în mod greșit a constatat curtea de apel că, dacă

instanța italiană a constatat că procedura de citare a fost

legal îndeplinită, aceasta nu mai poate fi verificată.

Procedura de citare a fost

greșit realizată de instanțele române, care au omis

aplicabilitatea imperativă a dispozițiilor art. 89, art.92 și art.92

1

din C.proc.civ. Art. 37 lit. b din Legea nr. 187/2003 statuează tocmai

situația în care recunoașterea nu poate fi făcută dacă

judecata în fața autorităților judiciare ale statului

străin s-a făcut în lipsa părții române, aceasta indicând o

viciere a procedurii de citare.

Înalta Curte a constatat, în

ceea ce privește criticile aduse hotărârii instanței de apel

și care permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9

din C.proc.civ., că acestea nu sunt întemeiate.

La data la care tribunalul a

pronunțat sentința prin care s-au recunoscut pe teritoriul României

efectele hotărârii judecătorești italiene, România nu era stat

membru al Uniunii Europene și aplicabile în materie erau dispozițiile

Legii nr. 187/2003.

Însă la momentul

pronunțării hotărârii curții de apel, România  devenise

deja  stat membru  al  Uniunii  Europene, având  obligația   de   a

implementa   dispozițiile    normelor    comunitare,   în   domeniul

lor de  reglementare.

În materia recunoașterii

hotărârilor străine, atât legea în vigoare la data

pronunțării deciziei cât și Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al

Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară,

recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă

și comercială, cuprind prevederi similare.

Astfel, conform

dispozițiilor art. 37 lit. b din Legea nr. 187/2003, hotărârea

pronunțată într-un stat membru nu poate fi recunoscută dacă

„hotărârea a fost pronunțată în lipsa pârâtului, iar instanța

constată că actul de sesizare a instanței sau un alt act

echivalent nu a fost înmânat în timp util, astfel încât pârâtul să

aibă posibilitatea de a-și pregăti apărarea, cu

condiția ca pârâtul să fi exercitat căile de atac împotriva

hotărârii, dacă a avut posibilitatea să o facă".

Conform dispozițiilor art.

34 din norma comunitară, o hotărâre nu este recunoscută

dacă „actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent nu a

fost comunicat sau notificat pârâtului, care nu s-a înfățișat în

timp util și într-o manieră care să-i permită acestuia

să-și pregătească apărarea, daca pârâtul nu a introdus

o acțiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea

să o facă".

Prin urmare, instanțele

române, sesizate cu o cerere prin care se solicită recunoașterea

efectelor unei hotărâri pronunțate în străinătate, pot

verifica legalitatea îndeplinirii procedurii de citare, în condițiile

arătate.

În  cauză,  instanța

italiană  a  acordat  mai  multe  termene de judecată, pentru neîndeplinirea

procedurii de citare cu societatea pârâtă S.C. M&M I.E. S.R.L.

Astfel, primul termen de

judecată a fost fixat la 9 februarie 2005, apoi cauza a fost amânată

la data de 8 iunie 2005, 8 octombrie 2005 și apoi la 5 aprilie 2006, când

constatându-se îndeplinită procedura de citare cu  pârâta, s-a dispus

judecata în contumacie, fixându-se termen de judecată la 9 mai 2006,

dându-se părții pârâte un termen de până la 20 de zile înainte

de audiență pentru „prezentarea celor indicate la art. 180 din Codul

de procedură civilă."

Între România și Republica

Italiană, la data judecării litigiului exista Convenția privind

asistența judiciară în materie civilă și penală,

publicată în M.Of. nr. 77 din 2 iunie 1973, iar dispozițiile art. 7

alin.(1) prevăd că actele judiciare se comunică potrivit

prevederilor Convenției de la Haga din 1 martie 1954, cu excepția

situațiilor limitativ enumerate.

Or, potrivit art. 6 alin.(1)

și alin.(2) din Convenția de la Haga din 1 martie 1954, la care România

a aderat prin Decretul nr. 81/1971, prevederile sale nu exclud facultatea de a

transmite actele direct, prin poștă, celor interesați care se

află în străinătate și facultatea, pentru cei

interesați, de a face să se efectueze notificări direct, prin grija

funcționarilor ministeriali sau a altor funcționari competenți

din țara de destinație.

În cauză, la primele

termene de judecată procedura de citare s-a realizat prin autoritatea

centrală instituită de Convenția de la Haga, care în România

este Ministerul Justiției, dar la termenul de judecată din 5 aprilie

2005, procedura de citare s-a realizat direct între autoritățile

italiene și partea română din proces.

Acest lucru este dovedit de

citația expediată, conform procedurii italiene, de avocatul

societății E. S.R.L., la data de 19 octombrie 2005 și pentru

care există copia avizului de primire, semnată de destinatar la data

de 11 noiembrie 2005.

Prin urmare, nu are

relevanță faptul că autoritățile române

însărcinate cu realizarea procedurii de citare nu au îndeplinit

corespunzător această procedură pe parcursul anului 2005, din

moment ce, la termenul din 5 aprilie 2006, procedura de citare cu partea

română a fost realizată direct, lucru permis de Convenția de la

Haga și de Convenția bilaterală de asistență

judiciară în materie civilă și penală.

Astfel, se constată

că societatea recurentă a fost înștiințată de

existența procesului pe rolul instanțelor italiene, în acest sens

comunicându-i-se nu doar notificarea din care rezulta data la care a fost

fixată audierea publică, ci și copie după cererea de

chemare în judecată și că a dispus de timpul necesar în vederea

pregătirii apărării.

Acest lucru este atestat de

faptul că pe avizul de primire, la rubrica destinatar de află

semnătura reprezentantului societății, semnătură ce nu

a fost contestată de aceasta.

Față de cele

arătate, recursul declarat de S.C. M&M I.E. S.R.L., în temeiul art.

312 alin.(1) din C.proc.civ., a fost respins ca nefondat.