ÎCCJ, decizie (scj.ro #81791)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81791) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Exequatur. Hotărâre de
divorț pronunțată într-un stat din afara spațiului Uniunii
Europene. Necesitatea îndeplinirii condiției supralegalizării actului
în lipsa aderării statului emitent la Convenția de la Haga din 5
octombrie 1961.
Cuprins pe materii :
Drept procesual civil. Hotărâre
judecătorească. Exequatur.
Index alfabetic :
exequatur
- supralegalizare
Legea nr. 105/1992, art.
162, art. 166, art. 167
Notă : Legea
nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
internațional privat, a fost abrogată prin art.83 lit. e) din Legea
nr. 76/2012 la data de 15 februarie 2013.
Pentru recunoașterea
efectelor unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un
alt stat, este necesar să fie îndeplinite mai multe condiții de
formă și de fond
impuse de art.
167 din Legea nr. 105/1992, iar prin art.
162 alin. (1) din aceeași lege s-a prevăzut, ca o
condiție de formă necesară pentru
recunoașterea efectelor actului, și condiția
supralegalizării actului.
Scutirea de supralegalizare este
permisă doar în condițiile prevăzute de Convenția de la
Haga din 05.10.1961 cu privire la suprimarea cerințelor
supralegalizării actelor oficiale
străine,
aplicarea Convenției este posibilă doar
dacă atât România, cât și statul care a pronunțat hotărârea
au aderat la aceasta.
Astfel că,
recunoașterea
efectelor unei
hotărâri judecătorești pe teritoriul României,
pronunțată într-o țară care nu se regăsește pe
lista statelor semnatare ale Convenției
de la Haga din 5 octombrie
1951 și nici nu face parte dintre statele cu care
România a încheiat tratate sau convenții bilaterale de
asistență juridică în materie
civilă care
prevăd scutirea de supralegalizare,
este
posibilă numai dacă sunt
îndeplinite condițiile prevăzute de art.
162 alin. (1) din Legea nr.
105/1992,
cu
referire
la supralegalizarea acesteia.
Secția I civilă, decizia nr. 7690
din 14 decembrie 2012
La data de 24.03.2011, petentul
H.D.C. a solicitat
Tribunalului Vrancea
recunoașterea certificatului de divorț care atestă desfacerea
căsătoriei, încheiată la data de
04.06.1990 între el și L.G.P.,
prin
sentința definitivă din 25.03.2001 a Curții Superioare Camera
Familiei,
districtul Longueuil,
Provincia Quebec, Canada
.
În motivarea acțiunii,
întemeiată pe prevederile art.165 din Legea nr.
105/1992, reclamantul a arătat că fosta sa soție a
solicitat divorțul și că el este de
acord cu
hotărârea pronunțată, care a și produs efecte juridice în
România, prin sentința civilă 10.945 din 17.12.2008 a
Judecătoriei Sectorului 2 București, fiind obligat la plata pensiei
de întreținere pentru fiul său.
Prin
sentința civilă nr. 296 din 07.04.2011, Tribunalului Vrancea a
respins
acțiunea ca
neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel,
tribunalul a reținut că întrucât, în speță, este vorba
despre o hotărâre referitoare la alt proces
decât cele la care face referire art. l66 din Legea nr.105/1992, instanța
este datoare să verifice îndeplinirea condițiilor
prevăzute
de art.167 din aceeași lege pentru a se putea stabili dacă
hotărârea
poate fi recunoscută în
România, statul de cetățenie al părților.
Astfel,
hotărârea a cărei recunoaștere se solicită trebuie să
fie definitivă,
potrivit legii
statului unde a fost pronunțată, sens în care aceasta trebuie să
poarte apostila conform Convenției privind
suprimarea cerinței supralegalizării
actelor oficiale
străine, adoptată la Haga la 05.10.1961 și la care România a
aderat prin Legea nr,121/2005, în cazul în care
și Canada, statul în care a fost
pronunțată
această hotărâre, ar fi aderat la această convenție.
Constatând că statul care a
pronunțat hotărârea a cărei recunoaște se solicită,
respectiv Canada nu a semnat Convenția cu privire la suprimarea
cerinței supralegalizării actelor
oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie
1961, tribunalul a reținut că se impune
ca toate actele oficiale emise de acest stat
și prezentate
instanței române pentru recunoaștere să fie supralegalizate
(certificatul de divorț, hotărârea de
divorț), această procedură a supralegalizării
fiind diferită de simpla certificare a
conformității cu originalul.
Cu privire la
susținerea reclamantului în sensul că în cuprinsul sentinței
civile 10945/2008 a
Judecătoriei Sectorului 2 București se fac referiri la
hotărârea din
15.03.2001 a Curții Superioare a Camerei de familie Provincia
Quebec, ceea ce
reprezintă o recunoaștere implicită a existenței acestei
hotărâri,
tribunalul
a reținut că, deși această susținere corespunde
realității ea este lipsită
de relevanță în
condițiile în care în cuprinsul sentinței nu se face nicio analiză
a
îndeplinirii
condițiilor de recunoaștere a hotărârii de divorț, nici pe
cale directă și
nici pe cale incidentală, ceea ce ar fi făcut inutilă
și lipsită de interes prezenta
acțiune, ca urmare a existenței autorității
lucrului judecat.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel.
Curtea de Apel Galați,
Secția civilă, prin decizia nr. 144/A din 6 iulie
2011 a menținut sentința tribunalului
prin respingerea apelului ca nefondat.
Pentru a
pronunța această decizie, instanța de apel a reținut
că hotărârea a cărei recunoaștere se solicită în cauza
nu face parte din categoria celor la care se
referă art. 166 din Legea nr. 105/1992, astfel
că în mod corect tribunalul a
apreciat
că pentru a fi primită cererea dedusă judecății, este
necesară îndeplinirea
condițiilor prevăzute de art. 167
din același act normativ.
Constatând ca și tribunalul
că statul care a pronunțat hotărârea,
respectiv Canada nu a semnat Convenția cu privire la suprimarea
cerinței
supralegalizării actelor oficiale străine,
adoptată la Haga la 5 octombrie 1961,
instanța
de apel a reținut că toate actele oficiale emise de acest stat
și prezentate instanței române pentru recunoaștere, trebuie
să fie supralegalizate.
Și în faza
de apel reclamantul a susținut că ar fi încercat să
supralegalizeze
actele,
transmițându-le Ministerului Afacerilor Externe Canadian care, însă,
i le-
a restituit în aceeași
formă. Sub acest aspect instanța de apel a reținut că
reclamantul nu a făcut nicio dovadă a
demersurilor întreprinse nici înainte de
introducerea acțiunii și nici chiar după
pronunțarea hotărârii în primă instanță.
Pe de
altă parte, instanța a reținut că este lipsită de
relevanță
împrejurarea că în cuprinsul sentinței civile nr. 10945/2008
a Judecătoriei
Sectorului 2
București, prin care reclamantul a fost obligat la plata pensiei de
întreținere în favoarea minorului rezultat
din căsătoria sa cu pârâta se fac referiri
la hotărârea din 15.03.2001 a Curții
Superioare a Camerei de familie Provincia Quebec, „recunoașterea
implicită" a existenței acestei hotărâri a instanțelor
canadiene de către o instanță românească nefiind
prevăzută de legiuitor ca o premisă, un argument sau o
condiție suficientă prin ea însăși pentru a justifica
recunoașterea
oficială a unei hotărâri străine.
Procedura recunoașterii
hotărârilor străine este expres prevăzută de lege,
condițiile care
trebuie îndeplinite în acest sens fiind obligatorii.
Împotriva
deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamantul a declarat
recurs.
Recurentul reclamant
în motivarea recursului, reiterează criticile
din apel, susținând că decizia recurată
este nelegală întrucât instanța de apel a
reținut greșit că sentința din 25.03.2001 a
Curții Superioare Camera Familiei, districtul Longueuil, Provincia Quebec,
Canada trebuia supralegalizată fără să
țină cont de faptul că el a
înaintat toate actele Ministerului Afacerilor Externe Canadian, acte care i-au
fost restituite fără ca procedura supralegalizării să fie
finalizată.
Mai
susține că întrucât în cuprinsul sentinței civile nr. 10.945 din
17.12.2008 a
Judecătoriei Sectorului 2 București, prin care a fost obligat la
plata pensiei de întreținere în favoarea minorului rezultat din
căsătorie, se face referire
la
hotărârea a cărei recunoaștere o solicită, există o recunoaștere
pe cale incidentală a hotărârii instanțelor canadiene astfel
că nu se mai impune supralegalizarea acesteia pentru recunoașterea ei
pe teritoriul României. Mai
mult,
arată că prin sentința civilă nr. 5717/2010
pronunțată de
Judecătoria
Sectorului 2 recunoaște că schimbările de nume urmare a
divorțului
sunt legale, nefiind necesară supralegalizarea
actelor.
Recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:
Pentru recunoașterea efectelor
unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un alt stat
decât România este necesar să fie îndeplinite mai multe condiții de
formă și de fond, condiții deduse din interpretarea prevederilor
Legii nr.
105/1992 cu privire la
reglementarea raporturilor de drept internațional privat.
Astfel, potrivit art. 167 din Legea
nr. 105/1992, hotărârile referitoare la
alte
procese decât cele arătate în art. 166 pot fi recunoscute în România, spre
a
beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite
cumulativ
următoarele condiții:
hotărârea să fie definitivă, potrivit legii statului unde a fost
pronunțată; instanța care a pronunțat-o a avut,
potrivit legii menționate, competența să judece procesul;
există reciprocitate în ce privește efectele
hotărârilor străine între România și statul instanței
care a pronunțat hotărârea.
În afară
de condițiile impuse de art. 167 din Legea nr. 105/1992, prin art.
162 alin. (1) din
aceeași lege s-a prevăzut, ca o condiție de formă
necesară pentru
recunoașterea efectelor actului, și condiția
supralegalizării actului. Acest text
stabilește că "
actele
oficiale întocmite sau legalizate de către o autoritate străină
pot fi folosite în
fața instanțelor române numai dacă sunt supralegalizate, pe cale
administrativă
ierarhică și în continuare de misiunile diplomatice sau oficiile
consulare ale României, spre a li se garanta astfel autenticitatea
semnăturilor și
sigiliului
".
Scutirea de supralegalizare este
permisă doar în condițiile prevăzute de Convenția de la
Haga din 05.10.1961 cu privire la suprimarea cerințelor
supralegalizării actelor oficiale
străine, caz în care singura formalitate necesară
pentru
atestarea vericității semnăturii, calității în care a
acționat semnatarul
actului,
elementele sigiliului și a ștampilei de pe act, fiind aplicarea
apostilei, astfel cum este aceasta este definită în art.4 din
Ordonanța nr. 66/1999 pentru
aderarea României la Convenție.
Aplicarea Convenției este
posibilă doar dacă atât România, cât și statul care a
pronunțat hotărârea au aderat la aceasta.
În speță, hotărârea a
cărei recunoaștere se solicită a fost pronunțată în
Canada, or, această țară nu se
regăsește pe lista statelor semnatare ale Convenției
de
la Haga din 5 octombrie 1951 și nici nu face parte dintre statele cu care
România a încheiat tratate sau convenții
bilaterale de asistență juridică în materie
civilă
care prevăd scutirea de supralegalizare.
În aceste condiții, în mod
corect atât tribunalul cât și instanța de apel au
reținut că actele oficiale emise de
acest stat și prezentate instanței române pentru
recunoaștere trebuie să fie
supralegalizate, conform 162 alin. (1) din Legea nr.
105/1992.
Susținerea recurentului în
sensul că actele transmise Ministerului
Afacerilor
Externe Canadian pentru supralegalizare i-au fost restituite în aceeași
formă nu are nici o relevanță,
atât timp cât în cauză nu este îndeplinită condiția
obligatorie
a supralegalizării.
Pe de altă
parte, așa cum în mod corect au reținut și instanțele de
fond, este
lipsit de
relevanță că în cuprinsul sentinței civile nr. 10945/2008 a
Judecătoriei Sectorului 2
București se fac referiri la hotărârea din 15.03.2001 a
Curții
Superioare a Camerei de familie Provincia Quebec, recunoașterea
efectelor unei hotărâri
judecătorești pronunțate în Canada pe teritoriul României
fiind posibilă numai dacă sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de Legea nr.
105/1992, independent de împrejurarea că o instanță din
România a înțeles să valorifice efectele respectivei hotărâri.
Această
împrejurare putea fi analizată exclusiv în cadrul controlului de
legalitate al hotărârii pronunțate în România și nu
exonerează partea interesată de dovedirea întrunirii condițiilor
de fond și de
formă
necesare recunoașterii hotărârii străine.
În raport de
considerentele prezentate, Înalta Curte constată că instanța de
apel, confirmând sentința tribunalului în care s-a reținut că nu
sunt îndeplinite condițiile legale pentru recunoașterea
hotărârii instanței canadiene de divorț, cu
referire la supralegalizarea
acesteia, a pronunțat o decizie legală.
În
consecință, Înalta Curte, constatând că recursul declarat în
cauză este
nefondat, l-a
respins ca atare.