ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 184/2018

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 30 din 14 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. x/2015, între altele, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile prezente și viitoare ale inculpatei A., altele decât cele menționate în Ordonanțele nr. 700/P/2014 din 2 aprilie 2015 și 7 aprilie 2015 ale Direcției Naționale Anticorupție.

Împotriva acestei dispoziții, la data de 20 februarie 2018, inculpata A. a formulat contestație, criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că măsura asigurătorie nu a fost solicitată de procuror, nu a fost pusă în discuție de către instanță, nu a fost dispusă prin încheiere, potrivit dispozițiilor procesual penale, că a fost instituită deși se stabilise că în cauză nu a existat vreun prejudiciu, precum și că impunerea unor astfel de măsuri asigurătorii suplimentare imprecise se situează în afara cadrului legal.

La termenul din data de 1 martie 2018, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac formulată de inculpata A., solicitând admiterea acesteia și respingerea contestației ca inadmisibilă.

Examinând contestația formulată de inculpata A., prin prisma excepției invocate, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Din economia textelor menționate rezultă că hotărârile judecătorești sunt supuse căilor de atac determinate de lege, legea procesual penală, prin norme imperative, stabilind un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Reglementând procedura contestării măsurilor asigurătorii dispuse în timpul judecății, art. 250

1

C. proc. pen. stabilește în alin. (1) că împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de instanța de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestație (...).

Dispozițiile legale anterior menționate au fost introduse prin O.U.G. nr. 18/2016, urmare a faptului că prin Decizia nr. 24/2016, Curtea Constituțională a constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) C. proc. pen. care nu permite și contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată este neconstituțională, apreciindu-se că este încălcat accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil dacă, împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară, instanța de fond și din apel ar lua o măsură asigurătorie prin încheiere, persoana vizată nu ar dispune de o cale de atac.

În raport de considerentele deciziei instanței de contencios constituțional și având în vedere dispozițiile art. 250

1

alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte are, în prezent, competența materială de soluționare a contestațiilor formulate împotriva încheierilor prin care curțile de apel, ca instanțe de fond și de apel, dispun luarea măsurilor asigurătorii.

Astfel, la redactarea dispozițiilor art. 250

1

C. proc. pen., legiuitorul a avut în vedere numai situația în care măsurile asigurătorii sunt dispuse prin încheiere de către instanța de judecată, iar nu și ipoteza în care respectivele măsuri au fost luate prin sentința sau decizia pronunțată în cauză.

Rațiunea pentru care nu au fost prevăzute aceste două situații, este aceea că, în ipoteza în care respectivele măsuri ar fi luate prin sentință (așa cum este situația în speța dedusă judecății), dispoziția respectivă ar fi oricum supusă apelului, urmând a fi cenzurată de instanța ierarhic superioară, iar în cazul în care ar fi luate direct prin decizia instanței de apel, principiul securității raporturilor juridice se opune la desființarea, totală sau parțială, a unei hotărâri judecătorești definitive, în alt mod decât printr-o cale extraordinară de atac.

Or în speță, măsura asigurătorie s-a luat printr-o sentință penală, hotărâre ce poate fi atacată cu apel, într-un termen de 10 zile, context în care, contestația formulată este inadmisibilă întrucât respectiva măsură asigurătorie nu a fost luată printr-o încheiere, potrivit dispozițiilor art. 250

1

alin. (1) C. proc. pen. și considerentelor Deciziei nr. 24/2016 a Curții Constituționale, astfel încât prevederile art. 425

1

C. proc. pen. nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., se va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpata A..

Întrucât contestatoarea inculpată se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpata A. împotriva dispoziției de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile prezente și viitoare ale acesteia, din cuprinsul Sentinței penale nr. 30 din 14 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. x/2015.

Obligă contestatoarea inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 1 martie 2018.

Procesat de GGC - LM