ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.06.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2310/2018

HOTĂRÂRE
04.06.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2310/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 26 din 11 ianuarie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, și a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatorul A. împotriva sentinței nr. 537 din data de 13 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei nr. 26 din 11 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare recurentul A., iar prin încheierea din data de 29 martie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a suspendat judecata cauzei în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere lipsa părților, care nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva încheierii din data de 29 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs contestatorul A., solicitând casarea acesteia și repunerea cauzei pe rol, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1345 din 27 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 29 martie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 1345 din 27 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire A., invocând ca temei de drept prevederile art. 322 alin. (2) pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., admisibilitatea căii de atac, urmează a respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, ceea ce face inutilă analiza fondului.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 din C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Conform dispozițiilor prevăzute de art. 509 din C. proc. civ., hotărârile supuse revizuirii sunt cele pronunțate asupra fondului sau cele care evocă fondul.

Or, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, decât cea existentă.

În speță, s-a cerut revizuirea deciziei civile nr. 1345 din 27 martie 2018 a Înaltei Curți Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care nu evocă fondul deoarece a hotărât respingerea recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 29 martie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, hotărâre prin care instanța nu s-a pronunțat asupra fondului și nici nu a evocat fondul.

În consecință, văzând că s-a cerut revizuirea unei hotărâri judecătorești care nu este susceptibilă de revizuire, cererea va fi respinsă ca inadmisibilă.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1345 din 27 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1345 din 27 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 921/2018
u. Prin decizia nr. 1867/2017 din 21 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1996 din 11 marti
ÎCCJ 2018-02-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 769/2018
prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de fond nu a soluționat excepția de nelegalitate a Deciziei nr. x/11.08.2010 și a Deciziei nr. x/10.12.2013, emise de pârâtă. Cauza a fost înregi
ÎCCJ 2018-05-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2234/2018
erea apelului și schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, pentru următoarele motive: Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 1866/201
ÎCCJ 2019-05-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2465/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin Încheierea din 15 octombrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015 Tribunalul Buzău,
ÎCCJ 2017-10-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1430/2017
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 105/2016 din 28 ianuarie 2016 Tribunalul Buzău, secția I civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., astfel cum a fos
Sursă