Decizia nr. 2595/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2662/2015 a Curții de Apel București

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 04.05.2015, reclamanta A. - Sucursala București a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, anularea Deciziei nr. 871/30.10.2014, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/14.05.2014 și a Deciziei de impunere nr. x/14.05.2014, cu consecința exonerării reclamantei de plata creanțelor bugetare principale și accesorii stabilite prin acestea, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 2662 din 20 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta A. - Sucursala București, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și a dispus următoarele: - a anulat în parte Decizia privind soluționarea contestației nr. 871/30.10.2014 și, în consecință, - a admis în parte contestația fiscală; - a anulat în parte Decizia de impunere nr. x/14.05.2014 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/14.05.2014, respectiv în ceea ce privește stabilirea în sarcina reclamantei a obligației de plată a sumei de 399.700 RON, reprezentând TVA colectată suplimentar, precum și a accesoriilor aferente acestei sume; - a respins în rest acțiunea ca nefondată; - a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta A. - Sucursala București și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București. 3.1. Recurenta-reclamantă a solicitat casarea, în parte, a sentinței și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii în totalitate. 3.2. Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a solicitat casarea, în parte, a sentinței și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În motivarea căilor de atac, ambele încadrate în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Apărările formulate în cauză Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului părții adverse, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26.10.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Părțile nu au formulat puncte de vedere la raport. Prin încheierea de ședință din data de 22.02.2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, pentru data de 15.06.2018.

Soluția instanței de recurs Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că, dată fiind multitudinea criticilor de nelegalitate subsumate motivelor de casare anterior enunțate și aspectelor supuse verificării în prezenta cauză, pentru coerența și omogenitatea expunerii, analiza și soluția instanței de control judiciar se va realiza și insera deopotrivă în cadrul acestei secțiuni, în mod succesiv, corespunzător fiecăreia dintre categoriile de sume, respectiv de probleme juridice cuprinse în cererea de chemare judecată și în actele administrative fiscale atacate. 6.1 Considerații generale Controlul de legalitate declanșat de recurenta-reclamantă IELV SPA FOSSO - Sucursala București, în condițiile art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală, vizează: - Raportul de inspecție fiscală nr. x/14.05.2014, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante TVA stabilită suplimentar în sumă de 1.028.890 RON (care provine din: TVA colectată suplimentar în sumă de 519.995 RON; b) TVA nedeductibilă în sumă de 673.775 RON și c) TVA nededusă de societate în sumă de 164.880 RON), precum și accesoriile aferente; - Decizia de impunere nr. x/14.05.2014 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice, prin care, în baza RIF-ului anterior menționat, D.G.R.F.P.B. - Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii a stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligația de plată a sumei de 1.028.890 RON, reprezentând TVA stabilită suplimentar, precum și a sumei de 202.241 RON, reprezentând accesoriile aferente. - Decizia nr. 871/30.10.2014, prin care D.G.R.F.P.B. - Serviciul soluționare contestații a respins contestația administrativ-fiscală formulată de reclamantă împotriva actelor administrative fiscale mai sunt nominalizate. Prima instanță a admis, în parte, acțiunea reclamantei, a anulat, în parte, actele administrative contestate, în ceea ce privește stabilirea în sarcina reclamantei a obligației de plată a sumei de 399.700 RON, reprezentând TVA colectată suplimentar, precum și a accesoriilor aferente acestei sume. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Dezlegarea primei instanțe, inclusiv argumentația pe care se fondează, este la adăpost de orice critică, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a faptelor și normelor incidente cauzei, după cum se va detalia în continuare. Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține, la rândul său, incidența în speța de față a dispozițiilor art. 11 alin. (1), art. 134 1 alin. (7), art. 145 alin. (2) Codul fiscal, însă nu va proceda la redarea conținutului acestora, întrucât au fost citate în sentința atacată. Recursul reclamantei A. - Sucursala București 6.2. În ceea ce privește TVA nedeductiblă în sumă de 23.299 RON, respectiv 2.074 RON, TVA colectată suplimentar în sumă de 15.319 RON și TVA nededusă în sumă de 164.880 RON În legătură cu aceste sume, prin Decizia nr. 871/30.10.2014, organul de soluționare a respins contestația administrativ-fiscală ca nemotivată, în temeiul dispozițiilor art. 206 alin. (1) lit. c), art. 213 alin. (5) și art. 216 din Codul de procedură fiscală. Prima instanță a reținut faptul că reclamanta nu a criticat această soluție și că ea este temeinică și legală. În cadrul memoriului de recurs, partea a susținut faptul că a "solicitat anularea actelor administrative menționate, astfel încât instanța de judecată era datoare să analizeze legalitatea tuturor obligațiilor fiscale." Înalta Curte nu poate primi critica recurentei în condițiile în care, potrivit art. 206 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, contestația fiscală trebuie să cuprindă, printre altele, și motivele de fapt și de drept. În același sens, prin pct. 2.5 din Instrucțiunile pentru aplicarea titlului IX din Codul de procedură fiscală, aprobate prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2906/2014, s-a prevăzut expres că "organul de soluționare competent nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt și de drept pentru care a contestat actul administrativ fiscal respectiv." 6.3. În ceea ce privește TVA nedeductibilă în sumă de 102.531 RON Organele de inspecție fiscală au constatat că reclamanta a înregistrat în evidența contabilă facturi fiscale emise de către S.C. "B." S.R.L., în sumă totală de 13.808.653 RON (din care 2.672.643 RON TVA), față de suma de 13.278.907 RON (din care 2.570.111 RON TVA), astfel cum era prevăzut în Actul adițional nr. x la Acordul de asociere încheiat în vederea executării contractului de achiziție publică. Inspectorii fiscali au reținut că, potrivit prevederilor contractului, prețul este ferm, rămânând neschimbat, indiferent de oferta financiară depusă la licitație, iar reclamanta nu a prezentat motivele și nici nu a făcut dovada că prețul lucrărilor facturate de către S.C. "B." S.R.L. s-ar fi majorat (cu acordul părților), rezultând, astfel, că TVA în sumă de 102.531 RON nu este aferentă unor achiziții destinate realizării de operațiuni taxabile. Prima instanță a apreciat că organele de inspecție fiscală au procedat în mod legal la neacordarea dreptului de deducere pentru suma aflată în discuție, în condițiile în care, potrivit prevederilor contractului încheiat între părți, prețul este ferm, neexistând nicio clauză privind posibilitatea modificării acestuia și nici vreun act adițional, prin care părțile să fi făcut referire la această posibilitate sau să fi efectuat modificări ale prețului convenit inițial. Mai mult, reclamanta nu a probat că prețul lucrărilor facturate de către S.C. "B." S.R.L. s-ar fi majorat, cu acordul ambelor părți contractante. Recurenta a arătat faptul că a depus la dosar acte prin care S.C. "B." S.R.L. a înștiințat-o în legătură cu apariția unor costuri indirecte pentru realizarea producției de construcții/montaj a lucrărilor, costuri ce se împart între cele două societăți asociate. Contractul este legea părților, iar dacă părțile convin, de comun acord, schimbarea clauzelor sale, aceste schimbări sunt opozabile terților, nimeni neputând fi tras la răspundere pentru obligațiile anterioare semnate și obligat să deducă doar TVA aferent înțelegerii inițiale. Adresa nr. x/2012 este semnată și ștampilată de reprezentantul legal al S.C. "B." S.R.L., iar în cuprinsul acestea sunt indicate noile procente din cadrul asocierii, respectiv S.C. "B." S.R.L. - 56,2% și A. - 32,8%. Facturile emise de către S.C. "B." S.R.L. în sumă totală de 13.278.907 RON (din care 2.570.111 RON TVA), astfel cum era prevăzut în Actul adițional nr. x la acordul de asociere sunt o reflectare a acestei înțelegeri dintre părți. Înalta Curte nu poate primi critica recurentei cu privire la deductibilitatea sumei de 102.531 RON. Într-adevăr, contractul este legea părților, iar dacă părțile convin, de comun acord, schimbarea clauzelor sale, aceste schimbări sunt opozabile terților. Cu toate acestea, în mod corect atât organul fiscal cât și prima instanță au avut în vedere la fundamentarea soluției adoptate faptul că prețul lucrării în discuție a fost ferm stabilit în Acordul de asociere încheiat de părți, neexistând posibilitatea modificării acestuia decât prin modificarea acordului inițial. Prin Actul adițional nr. x la Acordul de asociere au fost stabilite noile procente din cadrul asocierii (art. 6), lucrările ce urmează a fi executate de către fiecare parte (art. 7), asociatul care are calitatea de lider, însă nu s-a prevăzut nimic în legătură cu schimbarea prețurilor sau cu existența unei astfel de posibilități. Mai mult decât atât, în art. 13 din Actul adițional aflat în discuție s-a menționat în mod expres faptul că "orice adăugire sau modificare a prezentului Act adițional la Acordul de asociere din 11.07.2011 va fi valabilă și obligatorie pentru asociați dacă va fi prevăzută în mod expres într-un act adițional ulterior, întocmit în formă sintetică și semnat de toți asociații." Or, un nou act adițional care să cuprindă modificări ale prețului inițial al lucrării nu a fost semnat de către părți. În atare situație, mențiunile din Adresa nr. x/2012 nu prezintă nicio relevanță juridică pe subiectul analizat. 6.4. În ceea ce privește TVA nedeductibilă în sumă de 22.419 RON Recurenta, în calitate de beneficiar, a încheiat cu S.C. "J." S.R.L. Contractul de consultanță în afaceri nr. 1/15.11.2011, în baza căruia a înregistrat în evidența contabilă facturile fiscale emise de către consultant. Organele de inspecție fiscală nu au acordat dreptul de deducere TVA în sumă de 22.419 RON, constatând că din rapoartele de activitate ce au fost prezentate de către reclamantă nu rezultă că obiectul contractului a fost atins, obiectivele din rapoartele de activitate rămânând la stadiul de simple discuții. Curtea de Apel a constatat că este corectă concluzia inspectorilor fiscali, în sensul că obiectivele/scopul contractului respectiv nu au fost atinse și că serviciile achiziționate nu sunt utilizate, așadar, în folosul operațiunii taxabile. Recurenta a menționat faptul că obiectivele contractului de consultanță au fost atinse, întrucât S.C. "J." S.R.L. a fost de un real folos în cunoașterea pieței românești, aspect care rezultă și din conținutul rapoartelor de activitate prezentate. Au fost identificate licitații publice și private în care societatea ar putea participa, S.C. "J." S.R.L. acordând consultanta solicitată. Înalta Curte nu poate primi critica recurentei cu privire la deductibilitatea sumei de 22.419 RON, aceasta având un caracter pur formal, în condițiile în care nu au fost precizate licitațiile la care recurenta a participat în baza consultanței primite. La dosarul cauzei au fost depuse trei rapoarte de activitate, semnate de către ambele societăți contractante, însă, după cum a precizat și judecătorul fondului cauzei, acestea nu sunt suficiente pentru a demonstra prestarea efectivă a serviciilor de consultanță pe întreaga durată contractuală (1 an) și, prin urmare, pentru a justifica plata onorariului fix anual de 24.000 euro. 6.5. În ceea ce privește TVA nedeductibilă în sumă de 60.658 RON Recurenta, în calitate de beneficiar, a încheiat cu S.C. "C." S.A. Contractul de prestări servicii nr. x, având ca obiect "externalizarea activităților de management ale filialei/punctului de lucru A. din România, București, Bulevardul x, pentru realizarea lucrărilor de construcții industriale și civile specifice domeniului de activitate". În concret, prestatorul se obligă să planifice, să coordoneze și să îndrume activitățile personalului încadrat și salarizat separat de către A., pentru realizarea unui volum cât mai mare de lucrări (contracte de execuție), prin participarea la licitații sau prin încredințare directă. Organele de inspecție fiscală nu au acordat dreptul de deducere TVA în sumă de 60.658 RON, constatând, în urma analizării documentelor prezentate de către recurentă, că obiectivele din rapoartele de activitate, respectiv din contractul încheiat între părți au rămas la stadiul de simple discuții, întrucât pe întreaga perioadă verificată nu rezultă începerea sau finalizarea niciunui obiectiv pentru care s-au purtat discuții cu furnizorii menționați în rapoartele de activitate anexate la nota explicativă și nici încheierea de contracte cu aceștia. Curtea de Apel a constatat că este corectă concluzia inspectorilor fiscali, în sensul că obiectivele/scopul contractului respectiv nu au fost atinse și că serviciile achiziționate nu sunt utilizate, așadar, în folosul operațiunii taxabile. Adresa nr. x/2014, invocată de reclamantă, a fost emisă în timpul inspecției fiscale, contrar prevederilor contractului încheiat de părți, și face referire la minute/rapoarte/informări care nu au fost depuse de parte la dosar. Atestatul A.N.R.E. nr. 8574/14.01.2013 nu poate fi avut în vedere, întrucât a fost acordat societății reclamante și nu privește activitățile nominalizate în contractul încheiat de părți. Recurenta precizează că A. este Sucursala București a societății italiene A. și are sediul social, fără activitate, în București, strada x nr. 35-37, iar punctul de lucru al sucursalei a fost în București, B-dul x nr. 6, bl. S10, ap. 16. Înalta Curte nu poate primi critica recurentei cu privire la deductibilitatea sumei de 60.658 RON, în condițiile în care partea nu a putut nominaliza începerea sau finalizarea vreunui obiectiv pentru care s-au purtat discuții cu furnizorii arătați în rapoartele de activitate anexate la nota explicativă și nici încheierea de contracte cu aceștia. De asemenea, prima instanță în mod corect nu a ținut seama de conținutul Adresei nr. x/2014, deoarece aceasta fost emisă în timpul inspecției fiscale, iar nu conform clauzelor contractului și nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. 6.6. În ceea ce privește TVA nedeductibilă în sumă de 14.628 RON În baza Contractului nr. x/27.09.2011 încheiat cu S.C. "D." S.R.L., recurenta a înregistrat în evidența contabilă TVA în sumă de 14.628 RON, aferentă serviciilor specifice de inginerie și consultanță tehnică. Organele de inspecție fiscală nu au acordat dreptul de deducere TVA, constatând următoarele: reclamanta nu a prezentat documente justificative din care să rezulte că domnul E. este responsabil cu supravegherea lucrărilor pe șantierul deschis în cadrul Universității F.; mai mult, domnul E. nu apare nici pe rapoartele de execuție, nici pe procesele-verbale de recepție, care sunt întocmite de S.C. "G." S.R.L. și sunt semnate, în calitate de diriginți de șantier, de domnii H. și I., care nu au nicio legătură cu societatea reclamantă. Cu alte cuvinte, inspectorii fiscali au constatat, în principal, că societatea nu a dovedit prestarea serviciilor facturate și achitate, iar, în subsidiar, că aceste servicii nici nu erau necesare pentru operațiunile taxabile. Instanța de fond a subliniat faptul că era în sarcina reclamantei efectuarea dovezii contrarii, însă aceasta nu a depus la dosar documente justificative, limitându-se a susține, la fila 5 din acțiune (pct. 4), că, dată fiind experiența domnului E., acesta a fost desemnat pentru a supraveghea activitatea de șantier. Recurenta a arătat că susținerile organelor de inspecție fiscală și ale instanței de judecată nu sunt conforme cu realitatea, deoarece a prezentat o serie de documente semnate de către domnul E. privind activitatea desfășurată pe șantierul Universității F.. Înalta Curte nu poate primi critica recurentei cu privire la deductibilitatea sumei analizate, aceasta având un caracter pur formal, în condițiile în care nu au fost precizate lucrările supravegheate de persoana în cauză și necesitatea efectuării lor. 6.

Instanța de control judiciar împărtășește interpretarea realizată de judecătorul fondului în sensul că simpla contractare a unor servicii de către reclamantă nu este suficientă pentru a demonstra scopul achiziției acestora, întrucât, pentru ca o persoană impozabilă să deducă imediat, integral și nelimitat taxa aferentă achizițiilor, nu este suficientă doar îndeplinirea condiției prevăzute de art. 146 din Codul fiscal referitoare la deținerea facturi fiscale. Dimpotrivă, dispozițiile art. 145 alin. (2) din Codul fiscal condiționează în mod evident rambursarea taxei aferente achizițiilor de alocarea lor unor destinații precise, anume stabilite de lege, legiuitorul dorind așadar să întărească legătura directă și imediată care trebuie să existe între achiziții și utilizarea lor propriu-zisă. 6.

Instanța de control judiciar constată faptul că recurenta a menționat că sunt întemeiate și solicitările sale privind anularea tuturor obligațiilor stabilite în sarcina societății (TVA refuzat la deducere), fără, însă, a formula critici concrete cu privire la nelegalitatea soluțiilor adoptate de primă instanță în legătură cu aceste sume. 6.

Recurenta a precizat că nu datorează obligațiile fiscale accesorii de plată (dobânzile, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere) la suma stabilită suplimentar cu titlu de TVA, în cuantum de 202.241 RON, având în vedere faptul că suma principală suplimentară, în funcție de care sunt calculate, este netemeinică, în aplicarea principiului "accesorium sequitur principale." Înalta Curte nu poate primi critica recurentei, pentru că aceasta datorează accesorii pentru debitul principal stabilit în actul de impunere contestat a cărui legalitate, în parte, a fost confirmată de către instanța de fond, în raport de prevederile art. 119-120 1 din Codul de procedură fiscală. Recursul pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București 6.

În ceea ce privește TVA colectată suplimentar în sumă de 399.700 RON În baza Contractului nr. x/12.08.2011 încheiat cu Universitatea F., recurenta a emis către aceasta facturile fiscale nr. x/22.09.2011 (pentru suma de 983.939 RON, din care TVA de 190.334 RON) și nr. 2/26.10.2011 (pentru suma de 1.081.726 RON, din care TVA de 209.366 RON), deși, la data emiterii acestor facturi, nu era înregistrată ca plătitor de TVA. În atare situație, organele de inspecție fiscală au constatat că reclamanta a încasat necuvenit TVA colectată, fără ca aceasta să fie plătită la bugetul de stat. Invocând dispozițiile art. 161 2 din Codul fiscal și pe cele ale art. 203 din Directiva a VI-a, organele de inspecție fiscală au constituit, ca obligație de plată, TVA colectată suplimentar în sumă de 399.700 RON, aferentă celor două facturi fiscale, reținând și faptul că reclamanta nu a făcut dovada corecției facturilor respective, conform prevederilor art. 159 din Codul fiscal. Curtea de Apel a constatat că organele de inspecție fiscală au procedat nelegal la constituirea, ca obligație de plată, a TVA colectată suplimentar în sumă de 399.700 RON, astfel că în mod greșit a fost respinsă contestația fiscală sub acest aspect de către organul de soluționare. Instanța a avut în vedere faptul că eroarea săvârșită de către societate nu este de natură a conduce la colectarea legală a TVA, întrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de reglementările fiscale, iar, pe de altă parte, legiuitorul nu a prevăzut nicăieri o asemenea soluție într-o atare situație, fiind mai degrabă o chestiune care privește doar executarea contractului încheiat între părți (Universitatea F. a achitat prețul cu TVA, deși reclamanta nu era la acel moment plătitoare de TVA). Recurenta-pârâtă a susținut că în mod corect organele de inspecție fiscală au procedat la colectarea suplimentară de TVA în sumă de 399.700 RON și a precizat că societatea recurentă a încălcat prevederile art. 152 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal, întrucât s-a comportat ca un plătitor de TVA, înscriind TVA colectată în cele două facturi fiscale emise. Ca atare, recurenta-pârâtă a susținut faptul că partea adversă datorează TVA, în raport de prevederile art. 161 2 din Codul fiscal, dar și de faptul că nu a făcut dovada corecției facturilor, în temeiul dispozițiilor art. 159 din același act normativ. Înalta Curte nu poate primi critica recurentei-pârâte Într-adevăr, societatea recurentă a încălcat prevederile art. 152 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal, conform cărora "persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire (…) nu are voie să menționeze taxa pe factură sau alt document." Însă, în mod corect prima instanță a reținut faptul că dispozițiile art. 161 2 din Codul fiscal, nominalizate de recurenta-pârâtă, nu sunt de natură să justifice soluția colectării TVA, întrucât textul doar prevede că Titlul VI din Cod transpune Directiva 2006/116/CE a Consiliului UE din 28.11.2006 privind sistemul comun al TVA. Referitor la prevederile art. 203 din Directiva a VI-a, potrivit cărora "taxa pe valoarea adăugată este datorată de orice persoană care menționează această taxă pe factură", în mod pe deplin justificat Curtea de Apel a apreciat că inspectorii fiscali le-au interpretat greșit, fără a ține seama că această dispoziție este formulată cu caracter general, stabilind regula aplicabilă în situațiile în care contribuabilul, plătitor de TVA potrivit condițiilor stabilite de legea națională (situație premisă), menționează această taxă pe factură, nu însă și atunci când o astfel de obligație nu s-a născut încă, cum este în cazul de față. De asemenea, Înalta Curte împărtășește argumentul judecătorului fondului în sensul că prin măsura fiscală analizată a fost încălcat principiul neutralității TVA, în condițiile în care recurenta-reclamantă a susținut în mod constant faptul că TVA nu a fost dedusă de către beneficiar, deoarece nici acesta nu era plătitor de TVA, susținere care nu a fost combătută și probată de partea adversă. Așadar, la suma analizată, recurenta-reclamantă nu datorează nici accesoriile calculate de organul fiscal. 7. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.