ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1574/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, astfel cum a fost precizată la 19 octombrie 2017, reclamantul A. a solicitat să i se recunoască, în contradictoriu cu pârâții Comuna Moșnița Nouă, prin primar și B., calitatea de autor al cărții "C.", apărută în anul 2009, în temeiul art. 10 lit. b) din Legea 8/1996, iar în temeiul art. 13 lit. a) și b) din același act normativ, a solicitat să i se recunoască dreptul patrimonial de a autoriza sau de a interzice reproducerea cărții menționate. De asemenea, a solicitat despăgubiri pentru încălcarea drepturilor sale de autor de către pârâți, în cuantum de 5.000 RON, reprezentând prejudiciul moral ce i-a fost cauzat.

Prin Sentința nr. 575/PI din 19 aprilie 2018, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a respins acțiunea precizată și l-a obligat pe reclamant la plata sumei 2.756,09 RON, cheltuieli de judecată către pârâtul B.

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2019, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A.

În motivarea soluției, instanța a reținut că prin contractul de editare încheiat la data de 26 august 2009, reclamantul, în calitate de autor, a cedat D. dreptul de a edita și difuza lucrarea - C. - pentru o perioadă de 1 an, în acest scop fiind încheiat, la data 22 decembrie 2009, contractul de execuție lucrări între Comuna Moșnița Nouă și D.

S-a reținut că deși apelantul-reclamant susține că editura ar fi reziliat unilateral contractul încheiat la data de 26 august 2009, o astfel afirmație nu a fost dovedită.

În ceea ce privește motivul de apel prin care s-a susținut ilegalitatea contractului de execuție din 22 decembrie 2009, dat fiind că termenul de publicare stabilit prin contractul de editare, 15 octombrie 2009, nu a fost respectat, instanța de apel a reținut că împrejurarea că editura nu ar fi respectat termenul de 15 octombrie 2009 pentru editarea lucrării ar putea să ilustreze un comportament culpabil al acesteia, de natură sa angajeze răspunderea sa contractuală față de autor, dar nu are aptitudinea să fundamenteze concluzia caracterului ilicit al contractului de execuție din 22 decembrie 2009, atât timp cât încheierea acestuia s-a realizat în temeiul drepturilor conferite acesteia în condițiile art. 1 din contractul de editare încheiat cu autorul.

Cât privește solicitarea de anulare a contractului de execuție, invocată pentru prima dată în apel, s-a reținut că aceasta are configurația unei cereri noi, ce nu poate fi primită în calea de atac, așa cum explicit se pronunță art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Referitor la criticile vizând pretinsele constatări eronate ale tribunalului cu privire la modalitatea de alocare a exemplarelor lucrării, instanța de apel a reținut că sunt neîntemeiate, prin prisma faptului că nu privesc prezenta cauză, ci raporturile juridice dintre autor și editură.

S-a mai reținut că este neîntemeiată și susținerea apelantului-reclamant conform căreia tribunalul ar fi trebuit să-i recunoască calitatea de autor al lucrării, având în vedere că niciunul dintre pârâți nu a contestat calitatea de autor a reclamantului, astfel că nu se mai impunea recunoașterea acestei calități în temeiul art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamantul a declarat recurs, susținând că decizia pronunțată de instanța de apel este netemeinică și nelegală, întrucât au fost încălcate atât drepturile de autor, cât și prevederile Legii nr. 8/1996 în ceea ce privește interzicerea reproducerii cărții al cărui autor este.

Prin criticile formulate, recurentul-reclamant susține că atât tribunalul, cât și instanța de apel, au reținut că prin contractul de editare încheiat la data de 26 august 2009 s-ar fi cedat dreptul de a edita și difuza lucrarea către D., întrucât printr-o notă internă a editurii contractul a fost anulat, devenind inoperabil, însă această notă internă a editurii nu i-a fost adusă la cunoștință, astfel cum era prevăzut în contract. Susține că deși nota internă a fost depusă la dosarul cauzei, instanța nu a luat-o în considerare, reținând în mod greșit că au fost cedate drepturile de autor. Mai susține că în încheierea de ședință nu se specifică ce fel de documente noi au fost depuse la dosar și nu se arată că a fost depusă nota D. prin care a fost anulat contractul cu autorul.

Recurentul-reclamant mai susține că instanțele nu au luat în considerare scrisorile emise de ORDA pe care le-a depus la dosar în care sunt explicate drepturile morale și patrimoniale ale autorului.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Raportul a fost comunicat părților, iar recurentul-reclamant a depus la dosar punct de vedere la raport, arătând că motivele formulate pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac, la data de 1 octombrie 2019, fără citarea părților.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin criticile formulate, neîncadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea prevederile Legii nr. 8/1996 în ceea ce privește interzicerea reproducerii cărții al cărui autor este.

Din conținutul cererii de recurs, se constată că dispozițiile legale menționate au fost invocate doar formal, întrucât recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică de nelegalitate cu privire la hotărârea împotriva căreia a exercitat calea de atac. Acesta nu a arătat care sunt argumentele pentru care nu este legală soluția instanței de apel, susținerile sale vizând situația de fapt reținută pe baza probelor administrate.

De altfel, instanța de apel a constatat că reclamantul nu a dovedit rezilierea unilaterală a contractului de către editură. Recurentul reia susținerile referitoare la încetarea efectelor contractului ca urmare a voinței editurii, ceea ce echivalează cu intenția de reapreciere a situației de fapt.

Celelalte susțineri din memoriul de recurs se referă la înscrisurile depuse la dosar, urmărind valorificarea lor.

Or, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată în apel, ci arătarea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală

Or, condiția legală a dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurentul-reclamant nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 6 din 30 ianuarie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2019.

GGC - CL