ÎCCJ, decizie (scj.ro #82552)

Revizuire fondată pe art. 322 pct. 6 Codul de procedură civilă . Cuprins pe materii . Drept procesual civil. Căile de atac. Revizuire. Motive de revizuire. Index alfabetic. Drept procesual civil - Revizuire fondată pe art. 322 pct. 6 C. pr. civ. C.pr.civ.: art. 322 pct.6 Revizuirea unei hotărâri definitive, în sensul reglementat prin art. 322 pct. 6 din C. pr. civilă., se justifică dacă consilierul juridic, reprezentant al persoanei juridice de drept public, sau de utilitate publică face cu viclenie o apărare necorespunzătoare a acesteia, în beneficiul reclamantei care a revendicat un imobil preluat de stat cu titlu, prin expropriere realizată în condițiile legii. Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6395 din 17 noiembrie 2004. Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilănr.

6741 din 7 mai 1998, a admis acțiunea în revendicare introdusă de reclamanta O.R.I și a obligat Consiliul General al Municipiului București și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie un teren în suprafață de 7250 mp. situat în București, expropriat abuziv, nelegal din patrimoniul autorului său. Aceeași Judecătorie, prin sentința nr. 712 din 18 iunie 2001, a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire, a primei hotărâri, formulată de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 5 și 6 C. pr.civ. Tribunalul București, secția aIIIa civilă, prin decizia nr. 2415/A din 6 septembrie 2001, a admis apelul revizuentei, a admis cererea de revizuire, a modificat sentința de admitere a acțiunii în revendicare și a respins această acțiune ca neîntemeiată.

S-a reținut, în esență, că: pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a fost apărată cu viclenie de către consilierul său juridic, în procesul de fond, fiind incidente dispozițiile art. 322 pct. 6 din C. pr.civ.; în ce privește fondul pricinii, terenul a fost expropriat cu o justă și prealabilă despăgubire, încât bunul a trecut în mod valabil în proprietatea publică a statului încă din 1938. Curtea de Apel București, secția aIIIa civilă, prin decizia civilă nr. 492 din 15 februarie 2002, a respins recursul reclamantei. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârii referitoare la admiterea cererii de revizuire, susținându-se, în esență, că greșit s-a reținut că existau motive de revizuire, printre care și pretinsa apărare cu viclenie a pârâtei Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.

Recursul în anulare este admisibil fiind declarat împotriva hotărârilor pronunțate anterior abrogării art. 330-330 4 - Cod procedură civilă prin OUG. nr. 58/2003 Acest recurs în anulare nu este, însă, fondat. Reclamanta O.R.I. a investit Judecătoria Sectorului 1 București, la data de 28 ianuarie 1998, cu o acțiune în revendicarea terenului în suprafață de 7250 mp, situat în București, chemând în judecată numai pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București, cu afirmația că nemișcătorul, care a fost dobândit în proprietate de antecesoarea sa, ar fi fost preluat de stat fără o bază legală, pentru a se crea o zonă de siguranță a cartierului unde este situat bunul.

După ce s-a administrat proba cu înscrisurile furnizate de reclamantă și s-a efectuat o expertiză tehnică de identificare a terenului, cauza s-a judecat în fond la data de 12 martie 1998, fiind amânată pronunțarea la data de 19 martie 1998. La această din urmă dată, instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru a se solicita de la pârâtul Consiliul General al Municipiului București relații cu privire la situația juridică a terenului, acordându-se termen în acest sens la data de 30 aprilie 1998. La termenul din 30 aprilie 1998, reclamanta a formulat o cerere completatoare prin care a chemat în judecată, în calitate de pârâtă, și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat cu motivarea că terenul revendicat face parte dintr-un teren mai mare, în suprafață de 62.000 mp și care se află în administrarea acestei regii în baza H.G.

nr.639 din 18 august 1995, republicată în anul 1996. După ce reclamanta a depus completarea de acțiune, în încheierea de ședință din 30 aprilie 1998 s-a consemnat că „R.A.- A.P.P.S. prin consilier juridic C.I. este prezentă în sală. Apărătorul pârâtei R.A. – A.P.P.S. depune delegația și actele”. Conform aceleiași încheieri, cauza s-a judecat din nou în fond, și s-a consemnat că R.A. – A.P.P.S. prin consilier juridic „lasă la aprecierea instanței soluția” și că a cerut termen de pronunțare pentru a depune note scrise. Prin notele scrise depuse de R.A. – A.P.P.S. la data de 6 mai 1998, sub semnătura aceluiași consilier juridic, s-a afirmat „că nu se cunoaște temeiul juridic al trecerii în proprietatea statului a terenului revendicat prin acțiune” și s-a solicitat doar pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

După ce Judecătoria Sectorului 1 București a admis acțiunea în revendicare, consilierul juridic C.I. a întocmit, la 2 iunie 1998, o notă către directorul general al regiei în care a arătat, printre altele, că „având în vedere practica judiciară în materia revendicării terenurilor, faptul că Statul Român nu are titlu cu privire la terenul în cauză și faptul că acest teren este liber de construcții, atacarea hotărârii judecătorești cu apel face puțin probabil ca această hotărâre judecătorească să fie desființată”. În finalul notei adresată conducerii regiei, consilierul juridic C.I. arată că „față de această situație, vă rugăm să dispuneți dacă nu se face apel și, în acest caz, să semnați prezenta notă”.

Inițial, directorul general al regiei autonome a semnat nota întocmită de consilierul juridic, dar, ulterior, aflând situația juridică a terenului, a dispus apelarea sentinței de retrocedare a terenului, apel, care, însă, a fost respins ca tardiv prin decizia nr.2612 din 12 septembrie 2000 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă. În realitate, cu referire la terenul revendicat, se constată că, prin Deciziunea nr. 60110 din 19 iulie 1938 emisă de fostul Minister al Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor, în aplicarea Înaltului Decret Regal nr. 2030/11 iulie 1933, prin care lucrările de asanare a Lacului Floreasca au fost declarate de utilitate publică, bunul, alături de alte terenuri învecinate, a fost expropriat din proprietatea A.D.

- autoarea reclamantei – care, prin Hotărârea nr. 618/1937 a aceluiași minister, a primit o justă și prealabilă despăgubire, ca echivalent al nemișcătorului declarat de utilitate publică. Potrivit art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare se poate cere dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă sau consiliu judiciar nu au fost apărați de loc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere. Cea de a doua ipoteză a articolului citat este incidentă în cazul apărării cu viclenie a persoanelor prevăzute de acest text. Reprezentanții sau apărătorii părții respective au exercitat apărarea, dar aceasta s-a făcut în mod dolosiv, cu rea-credință, împrejurare care a condus la pierderea procesului.

Deși, uzual, prin viclenie se înțelege șiretenie, falsitate, ipocrizie, fățărnicie etc., în drept viclenia presupune întreprinderea de acte frauduloase cu intenția de a facilita obținerea unui beneficiu nemeritat ori ilegal de către o persoană și, implicit, de a o vătăma patrimonial pe alta. În speță, deși reclamanta, inițial, a chemat în judecată, în calitate de pârât, Consiliul General al Municipiului București, după repunerea pe rol a cauzei a cerut introducerea în proces, în aceeași calitate, a societății care avea în administrare terenul , respectiv Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. La termenul sorocit, după repunerea pe rol a cauzei, cu toate că regia nu a fost citată, presupunându-se, deci, că nu avea cunoștință de proces, s-a prezentat, totuși, în numele ei, consilierul juridic C.I.

cu împuternicire scrisă, pregătită din timp, în care erau menționate numărul de dosar și instanța, deși litigiul se găsea la termenul la care reclamanta tocmai a cerut introducerea în cauză a regiei. Prezența consilierului juridic C.I. cu delegație de reprezentare a regiei autonome pentru dosarul respectiv, în condițiile în care în acel moment reclamanta abia a cerut chemarea regiei în judecată, nu a putut fi întâmplătoare, aceasta demonstrând existența unei conivențe, de natura dolului contractual, între reclamantă și consilierul juridic al regiei autonome. Dar, actele de viclenie ale consilierului juridic C.I. nu s-au oprit aici. Astfel, după dezbaterea orală a procesului, consilierul juridic a cerut amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise, creând astfel impresia ori aparența unei documentări în privința procesului în scopul de a fi cât mai persuasiv în fața instanței.

În realitate, din lectura concluziilor scrise, rezultă că reprezentantul regiei a negat dreptul statului asupra bunului, deși, printr-o simplă documentare ori informare, trebuia să cunoască că nemișcătorul a fost expropriat în condiții de deplină legalitate, într-o perioadă în care capitala a fost supusă unui proces de sistematizare, urbanizare și modernizare care nu a avut nimic comun cu abuzurile comise după 6 martie 1945 proprietarilor de imobile.

Reprezentantului regiei pârâte, ca oricărui consilier juridic, trebuie să i se recunoască o anumită libertate de acțiune, dar o atare libertate se cuvine să cunoască o limită; nu se poate admite consilierului juridic să compromită patrimonial tocmai pe cel care l-a angajat să-l apere de comiterea de acte viclene, cum se constată în prezenta cauză; dovada în acest sens o constituie nota întocmită de consilierul juridic la 2 iunie 1998 și adresată conducerii regiei, în care a prezentat date nereale cu referire la situația juridică a terenului în scopul de a determina neapelarea sentinței și, implicit, pentru ca reclamanta să beneficieze în mod nelegitim de un bun pe care nu îl putea moșteni de la autoarea sa.

Față de cele ce preced, se constată că instanțele de apel și de recurs au admis corect cererea de revizuire și, având în vedere această constatare, care face inutilă cercetarea și a celorlalte motive ale recursului în anulare, acest recurs a fost respins ca nefondat.