ÎCCJ, decizie (scj.ro #82552)

Revizuire

fondată pe art. 322 pct. 6 Codul de procedură civilă

.

Cuprins pe materii

. Drept procesual civil.

Căile de atac. Revizuire. Motive de revizuire.

Index alfabetic.

Drept procesual civil

-

Revizuire fondată pe art. 322 pct. 6 C. pr. civ.

C.pr.civ.: art. 322 pct.6

Revizuirea unei hotărâri definitive, în sensul reglementat prin

art. 322 pct. 6 din C. pr. civilă., se justifică dacă consilierul juridic,

reprezentant al persoanei juridice de drept public, sau de utilitate publică

face cu viclenie o apărare necorespunzătoare a acesteia, în beneficiul

reclamantei care a revendicat un imobil preluat de stat cu titlu, prin

expropriere realizată în condițiile legii.

Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia

nr. 6395 din 17 noiembrie 2004.

Judecătoria

Sectorului 1 București, prin sentința civilănr. 6741 din 7 mai 1998, a admis

acțiunea în revendicare introdusă de reclamanta O.R.I și a obligat Consiliul

General al Municipiului București și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului

Protocolului de Stat să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie un

teren în suprafață de 7250 mp. situat în București, expropriat abuziv, nelegal

din patrimoniul autorului său.

Aceeași Judecătorie, prin sentința nr. 712 din 18 iunie 2001, a

respins ca neîntemeiată cererea de revizuire, a primei hotărâri, formulată de

Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 2, 5 și 6 C. pr.civ.

Tribunalul București, secția aIIIa civilă, prin decizia nr.

2415/A din 6 septembrie 2001, a admis apelul revizuentei, a admis cererea de

revizuire, a modificat sentința de admitere a acțiunii în revendicare și a

respins această acțiune ca neîntemeiată. S-a reținut, în esență, că: pârâta

Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a fost apărată

cu viclenie de către consilierul său juridic, în procesul de fond, fiind

incidente dispozițiile art. 322 pct. 6 din C. pr.civ.; în ce privește fondul

pricinii, terenul a fost expropriat cu o justă și prealabilă despăgubire, încât

bunul a trecut în mod valabil în proprietatea  publică a statului încă din

1938.

Curtea de Apel București, secția aIIIa civilă, prin decizia

civilă nr. 492 din 15 februarie 2002, a respins recursul reclamantei.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârii referitoare la

admiterea cererii de revizuire, susținându-se, în esență, că greșit s-a reținut

că existau motive de revizuire, printre care și pretinsa apărare cu viclenie a

pârâtei Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.

Recursul în anulare este admisibil fiind declarat împotriva

hotărârilor  pronunțate anterior abrogării art. 330-330

4

- Cod procedură civilă prin OUG. nr. 58/2003

Acest recurs în anulare nu este, însă,  fondat.

Reclamanta O.R.I. a investit Judecătoria Sectorului 1 București,

la data de 28 ianuarie 1998, cu o acțiune în revendicarea terenului în suprafață

de 7250 mp, situat în București,  chemând în judecată numai pe pârâtul

Consiliul General al Municipiului București, cu afirmația că nemișcătorul, care

a fost dobândit în proprietate de antecesoarea sa, ar fi fost preluat de stat

fără o bază legală,  pentru a se crea o zonă de siguranță a cartierului

unde este situat bunul.

După ce s-a administrat proba cu înscrisurile furnizate de

reclamantă și s-a efectuat o expertiză tehnică de identificare a terenului,

cauza s-a judecat în fond la data de 12 martie 1998, fiind amânată pronunțarea

la data de 19 martie 1998. La această din urmă dată, instanța a dispus

repunerea pe rol a cauzei pentru a se solicita de la pârâtul Consiliul General

al Municipiului București relații cu privire la situația juridică a terenului,

acordându-se termen în acest sens la data de 30 aprilie 1998.

La termenul din 30 aprilie 1998, reclamanta  a formulat o

cerere completatoare prin care a chemat în judecată, în calitate de pârâtă,

și  Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat cu

motivarea că terenul revendicat face parte dintr-un teren mai mare, în

suprafață de 62.000 mp și care se află în administrarea acestei regii  în

baza H.G. nr.639 din 18 august 1995, republicată în anul 1996.

După ce reclamanta a depus completarea de acțiune, în încheierea

de ședință din 30 aprilie 1998 s-a consemnat că „R.A.- A.P.P.S. prin consilier

juridic C.I. este prezentă în sală. Apărătorul pârâtei R.A. – A.P.P.S. depune

delegația și actele”. Conform aceleiași încheieri, cauza s-a judecat din nou în

fond, și s-a consemnat că R.A. – A.P.P.S. prin consilier juridic „lasă la

aprecierea instanței soluția” și că a cerut termen de pronunțare pentru a

depune note scrise.

Prin notele scrise depuse de R.A. – A.P.P.S. la data de 6 mai

1998,  sub semnătura aceluiași consilier juridic, s-a afirmat „că nu se

cunoaște temeiul juridic al trecerii în proprietatea statului a terenului

revendicat prin acțiune” și s-a solicitat doar pronunțarea unei hotărâri legale

și temeinice.

După ce Judecătoria Sectorului 1 București a admis acțiunea în

revendicare,  consilierul juridic C.I. a întocmit, la 2 iunie 1998, o notă

către directorul general al regiei în care a arătat, printre altele, că „având

în vedere practica judiciară în materia revendicării terenurilor, faptul că

Statul Român nu are titlu cu privire la terenul în cauză și faptul că acest

teren este liber de construcții, atacarea hotărârii judecătorești cu apel face

puțin probabil ca această hotărâre judecătorească să fie desființată”. În

finalul notei adresată conducerii regiei, consilierul juridic C.I. arată că

„față de această situație, vă

rugăm să dispuneți dacă nu se face apel

și, în acest caz, să semnați prezenta notă”.

Inițial, directorul general al regiei autonome a semnat nota

întocmită de consilierul juridic, dar, ulterior, aflând situația juridică a

terenului, a dispus apelarea sentinței de retrocedare a terenului, apel, care,

însă, a fost respins ca tardiv prin decizia nr.2612 din 12 septembrie 2000 a

Curții de Apel București – Secția a III-a civilă.

În realitate, cu referire la terenul revendicat, se constată că,

prin Deciziunea nr. 60110 din 19 iulie 1938 emisă de fostul Minister al

Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor, în aplicarea Înaltului Decret Regal

nr. 2030/11 iulie 1933, prin care lucrările de asanare a Lacului Floreasca au

fost declarate de utilitate publică, bunul, alături de alte terenuri

învecinate, a fost expropriat din proprietatea A.D. - autoarea reclamantei –

care, prin Hotărârea nr. 618/1937 a aceluiași minister, a primit o justă și

prealabilă despăgubire, ca echivalent al nemișcătorului declarat de utilitate

publică.

Potrivit art. 322  pct. 6 Cod procedură civilă, revizuirea

unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare se poate

cere dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate

publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă sau consiliu

judiciar nu au fost apărați de loc sau au fost apărați cu viclenie de cei

însărcinați să-i apere.

Cea de a doua ipoteză a articolului citat este incidentă în

cazul apărării cu viclenie a persoanelor prevăzute  de acest text.

Reprezentanții sau apărătorii părții respective au exercitat apărarea, dar

aceasta s-a făcut în mod dolosiv, cu rea-credință, împrejurare care a condus la

pierderea procesului.

Deși, uzual, prin viclenie se înțelege șiretenie, falsitate,

ipocrizie, fățărnicie etc., în drept viclenia presupune întreprinderea de acte

frauduloase cu intenția de a facilita obținerea unui beneficiu nemeritat ori

ilegal de către o persoană și, implicit, de a o vătăma patrimonial pe alta.

În speță, deși reclamanta, inițial, a chemat în judecată, în

calitate de pârât, Consiliul General al Municipiului București, după repunerea

pe rol a cauzei a cerut introducerea în proces, în aceeași calitate, a

societății care avea în administrare terenul , respectiv Regia Autonomă

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. La termenul sorocit, după

repunerea pe rol a cauzei, cu toate că regia nu a fost citată, presupunându-se,

deci, că nu avea cunoștință de proces, s-a prezentat, totuși, în numele ei,

consilierul juridic C.I. cu împuternicire scrisă, pregătită din timp, în care

erau menționate numărul de dosar și instanța, deși litigiul se găsea la

termenul la care reclamanta tocmai a cerut introducerea în cauză a regiei.

Prezența consilierului juridic C.I. cu delegație de reprezentare

a regiei autonome pentru dosarul respectiv, în condițiile în care în acel

moment reclamanta abia a cerut chemarea regiei în judecată, nu a putut fi

întâmplătoare, aceasta demonstrând existența unei conivențe, de natura dolului

contractual, între reclamantă și consilierul juridic al regiei autonome.

Dar, actele de viclenie ale consilierului juridic C.I. nu s-au

oprit aici. Astfel, după dezbaterea orală a procesului, consilierul juridic a

cerut amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise, creând astfel

impresia ori aparența unei documentări în privința procesului în scopul de a fi

cât mai persuasiv în fața instanței. În realitate, din lectura concluziilor

scrise, rezultă că reprezentantul regiei a negat dreptul statului asupra

bunului, deși, printr-o simplă documentare ori informare, trebuia să cunoască

că nemișcătorul a fost expropriat în condiții de deplină legalitate, într-o

perioadă în care capitala a fost supusă unui proces de sistematizare,

urbanizare și modernizare care nu a avut nimic comun cu abuzurile comise

după 6 martie 1945 proprietarilor de imobile.

Reprezentantului regiei pârâte, ca oricărui consilier juridic,

trebuie să i se recunoască o anumită libertate de acțiune, dar o atare

libertate se cuvine să cunoască o limită; nu se poate admite consilierului

juridic să compromită patrimonial tocmai pe cel care l-a angajat să-l apere de

comiterea de acte viclene, cum se constată în prezenta cauză; dovada în acest

sens o constituie nota întocmită de consilierul juridic la 2 iunie 1998 și

adresată conducerii regiei, în care a prezentat date nereale cu referire la

situația juridică a terenului în scopul de a determina neapelarea sentinței și,

implicit, pentru ca reclamanta să beneficieze în mod nelegitim de un bun pe

care nu îl putea moșteni de la autoarea sa.

Față de cele ce preced, se constată că instanțele de apel și de

recurs au admis corect cererea de revizuire și, având în vedere această

constatare, care face inutilă cercetarea și a celorlalte motive ale recursului

în anulare, acest recurs a fost respins ca nefondat.