ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 568/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 20 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția Civilă, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., alături de alți reclamanți față de care s-a dispus disjungerea soluționării cererilor, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București și Tribunalul București, au solicitat, obligarea acestora:

1) la plata drepturilor bănești, reprezentând diferențele dintre sumele încasate și sumele cuvenite, astfel:

o diferențele rezultate din calcularea indemnizației de încadrare cu o valoare de referință sectorială (în continuare VRS) de 421,36 RON pe perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, sumă ce se solicită a fi actualizată cu indicele de inflație;

o diferențele rezultate din calcularea indemnizației de încadrare cu o valoare de referință sectorială (în continuare VRS) de 463,5 RON pe perioada 01.12.2015 -30.06.2018, sumă ce se solicită a fi actualizată cu indicele de inflație;

2) la plata daunelor interese reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru diferențele de mai sus, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată (din data de 10 a lunii imediat următoare datei de 09.04.2015, respectiv 10.05.2015, pentru drepturile cuvenite pentru luna aprilie 2015) și până la data plății efective.

Ca urmare a disjungerii, dispuse prin încheierea din 7 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a format dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Dâmbovița, având ca obiect acțiunea formulată de reclamantele B., A. și C., în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Prin sentința civilă nr. 1190 din 28 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a luat act că prin decizia nr. 417 din 20.06.2018 a Președintelui Curții de Apel București s-a recunoscut dreptul reclamanților la o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, în intervalul 09.04.2015-30.11.2015, și prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, în intervalul 01.12.2015-31.12.2017; s-a luat act că prin Ordonanța de urgență nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției din 08.02.2019 s-a dispus eșalonarea plății sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul de justiție, prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 09.04.2015-30.06.2018, motiv pentru care, s-a admis excepția prematurității capătului de cerere privind plata acestor drepturi; s-a luat act că sumele plătite în conformitate cu Ordonanța de urgență nr. 3/2019 se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică; s-a admis, în parte, acțiunea exercitată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București și Tribunalul București, în sensul că pârâții au fost obligați să plătească în favoarea reclamanților dobânda legală penalizatoare, aferentă diferențelor dintre drepturile salariale recunoscute și cuvenite prin decizia nr. 417 din 20.06.2018 a Președintelui Curții de Apel București și cele efectiv achitate, până la data de 30.06.2018, de la data scadenței fiecărui venit lunar, până la data plății efective.

Împotriva sentinței primei instanțe pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI a formulat apel, solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței apelate, în sensul respingerii pretențiilor formulate de reclamante, ca fiind neîntemeiate.

Cauza a fost repartizată completului LM 30A III din cadrul Curții de Apel Ploiești la 21 august 2019.

Prin încheierea din 30 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială funcțională a completului LM 30A III și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea completelor de judecată din cadrul secției I Civile, în configurația anterioară Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 12 din 20.06.2019.

Pentru a hotărî astfel, completul inițial învestit a reținut că este specializat în judecarea cauzelor de contencios administrativ și fiscal și, în baza articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9 din 22.05.2019, precum și a art. I din Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 12 din 20.06.2019, începând cu data de 01.07.2019 în soluționarea cauzelor având ca obiect litigii de muncă.

S-a arătat că prin sentința nr. 544 din 21.08.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Argeș, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de judecătorii din cadrul secției de contencios administrativ și fiscal și din cadrul secției a II-a Civile din cadrul Curții de Apel Ploiești, dispunându-se suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9 din 2.05.2019 și, respectiv articolului I din Hotărârea nr. 12 din 20.06.2019 a aceluiași colegiu, această sentință fiind executorie de drept, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Totodată, s-a menționat că prin articolul al II-lea din Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9 din 22.05.2019 s-a aprobat propunerea președintelui secției I Civile de a se repartiza cauzele având ca obiect litigii de muncă, în mod egal, celor 3 secții non-penale ale instanței, iar prin art. 1 al Hotărârii nr. 12 din 20.06.2019 s-a aprobat solicitarea președintei secției I Civile și s-a propus președintei Curții de Apel Ploiești înființarea completelor specializate în cauze având ca obiect litigii de muncă începând cu 01.07.2019.

Completul inițial învestit a făcut referire la considerentele deciziei nr. 17/2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii, prin care s-a reținut că greșita alcătuire a completului este în strânsă legătură cu necompetența.

S-a mai reținut că prin "compunerea instanței" se înțelege, în sens restrâns (aspectul cantitativ), alcătuirea instanței cu numărul de judecători prevăzut de lege, iar în sens larg, alcătuirea instanței cu judecătorii care pot face parte din complet și, prin urmare, compunerea instanței/completului nu se limitează la aspectul cantitativ.

S-a constatat că prin suspendarea executării celor două hotărâri ale Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești, prin care s-a decis repartizarea cauzelor având ca obiect litigii de muncă unor complete formate din judecători ce fac parte, atât din secția de contencios administrativ și fiscal, cât și din secția a II-a Civilă, s-a statuat că există o aparență de nelegalitate cu privire la înființarea unor astfel de complete și specializarea lor în soluționarea litigiilor de muncă.

Prin urmare, completul inițial învestit, LM 30A III, a apreciat că nu mai are competența materială procesuală (funcțională) să soluționeze cauze având ca obiect litigii de muncă, nefiind compus din judecători specializați în această materie ori care să facă măcar parte din secția I Civilă.

În acest sens, au fost evocate și dispozițiile art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, "suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării".

Astfel, completul de judecată LM 30A III a concluzionat că este doar aparent specializat în soluționarea litigiilor de muncă, specializare în privința căreia s-a constatat deja o aparență de nelegalitate printr-o sentință judecătorească executorie, în realitate, fiind specializat în soluționarea cauzelor de contencios administrativ și fiscal, întrucât specializarea urmărește judecătorul și nu completul în abstract.

De asemenea, s-a reținut că dacă la nivelul instanței există o secție sau un complet specializat într-o anumită materie, un litigiu de o anumită natură trebuie repartizat la secția (sau completul specializat) corespunzătoare naturii litigiului dedus judecății și că în situația în care judecătorul nu a uzat de prevederile art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., necompetența materială procesuală (specializată) va putea fi invocată de părți ori de instanță inclusiv la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, în acord cu cele statuate prin decizia nr. 17/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în cadrul recursului în interesul legii.

Cauza a fost repartizată completului 18A CIV din cadrul aceleiași curți de apel.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis excepția necompetenței funcționale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a apelului declarat de pârâtul Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 1190 din 28 iunie 2019 a Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, în contradictoriu cu reclamantele A., B. și C. și pârâta Curtea de Apel București, în favoarea completului inițial învestit; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a suspendat de drept judecarea cererii, dispunând înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În argumentarea soluției pronunțate, completul de judecată ulterior învestit a reținut că momentul care interesează din punct de vedere al stabilirii competenței funcționale este cel al învestirii instanței respective.

Acesta întrucât, dacă instanța legal învestită inițial ar trebui să se dezînvestească - în speța pendinte pentru că s-a dispus suspendarea efectelor unor acte administrative - ar însemna a reveni asupra efectelor unui fapt trecut - actul de învestire a instanței - chiar dacă numai pentru viitor, deoarece actele de procedură săvârșite anterior n-ar fi desființate prin efectul noii situații juridice, ci menținute.

De altfel, o atare modalitate de interpretare a dispozițiilor legale rezultă și din decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 872 din data de 16 octombrie 2018.

Chiar dacă problema de drept tranșată prin respectiva hotărâre a vizat o altă chestiune și anume aceea dacă necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este o excepție de ordine publică sau de ordine privată, prin considerentele acesteia, care sunt obligatorii, s-a dat dezlegare și unor aspecte care interesează chestiunea în litigiu.

Astfel, s-a arătat că, un alt argument în sprijinul interpretării că este un caz de necompetență de ordine publică se întemeiază pe dispozițiile art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora:

"În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetența și conflictele de competență se aplică prin asemănare".

S-a arătat că prin decizia respectivă instanța supremă a reținut că, prevăzând că verificarea competenței se face de către completul de judecată de îndată, prioritar verificării cerințelor prevăzute la art. 194 - 197 din C. proc. civ. și că trimiterea dosarului completului/secției specializate competente se face fără citarea părților, legiuitorul a statuat asupra unui aspect specific excepției absolute, acela de a fi invocată din oficiu, de către instanță; s-a menționat că posibilitatea instanței de a invoca necompetența specializată anterior verificării cererii de chemare în judecată și primului termen la care părțile sunt legal citate, în condiții derogatorii de la dispozițiile art. 130 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., fără contradictorialitate, plasează necompetența materială procesuală a secției/completului specializat în sfera unui regim juridic diferit de cel al necompetenței materiale funcționale sau procesuale "când procesul este de competența unei instanțe de alt grad" și de cel al necompetenței de ordine privată (teritorială neexclusivă).

Or, în cauza pendinte, completul inițial investit nu a uzat de aceste prevederi legale, ceea ce presupune că s-a declarat competent funcțional să soluționeze cauza, iar invocarea excepției la primul termen de judecată, deși permisă de dispozițiile legale, s-a făcut prin prisma unor situații juridice ivite după sesizarea sa.

De asemenea, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a notat că suspendarea actului administrativ reprezintă o întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, ulterior momentul dispunerii unei atare măsuri prin hotărâre judecătorească.

Pe de altă parte, a subliniat că, așa cum s-a arătat în jurisprudența Curții Constituționale, suspendarea actului administrativ nu este intrinsec legată de nelegalitatea acestuia, instanța care dispune măsura apreciind exclusiv asupra unor aspecte de fapt, fără să antameze problema legalității.

Altfel spus, până la finalizarea acțiunii principale având ca obiect anularea actului administrativ acesta se bucură de prezumția de legalitate.

Raportând aceste considerații de ordin general la speța de față, Curtea a constatat că obiectul cauzei este reprezentat de un litigiu de muncă și că completul inițial, care și-a declinat competența a fost învestit cu calea de atac a apelului împotriva hotărârii de primă instanță la 21 august 2019, dată la care actele emise de conducerea Curții de Apel Ploiești existau și erau producătoare de efecte juridice.

S-a conchis în sensul că sentința nr. 554/2019, pronunțată de către Tribunalul Argeș, secția Civilă, în dosarul nr. x/2019, nu este de natură să conducă la declinarea competenței funcționale, de vreme ce este concomitentă datei învestirii completului și în raport de care se apreciază competența, iar sentința întrerupe efectele actelor administrative doar pentru viitor, acestea bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 27 ianuarie 2020.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte a reținut următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Dispozițiile privitoare la conflictul de competență sunt aplicabile și în cazul completelor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, care se pronunță prin încheiere, conform art. 136 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte a constatat că două complete ale aceleiași instanțe - LM 30A III și 18A CIV din cadrul Curții de Apel Ploiești - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între completele sesizate sunt reciproce și cel puțin unul dintre cele două complete este competent să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în cadrul curților de apel funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru (...) cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale (...)".

Prin raportare la acest text de lege, instanța supremă a constatat că apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, fiind repartizat, în mod aleatoriu, completului LM 30A III la 21 august 2019.

Repartizarea apelului la acest complet s-a făcut în baza Hotărârilor nr. 9 din 22 mai 2019 și nr. 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de Conducere din cadrul Curții de Apel Ploiești, prin care au fost înființate complete specializate în soluționarea litigiilor de muncă.

Prin sentința nr. 554 din 21 august 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019 și rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat împotriva acesteia, Tribunalul Argeș, secția Civilă a dispus suspendarea executării art. II din Hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019 și a art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești.

Față de caracterul executoriu al acestei sentințe, conform art. 14 alin. (4) teza I din Legea nr. 554/2004, se impune determinarea momentului de la care produce efecte măsura suspendării executării în vederea stabilirii completului competent material procesual să soluționeze apelul.

Astfel, spre deosebire de anularea unui act administrativ, care produce efecte și pentru trecut, suspendarea executării unui act administrativ reprezintă operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, producând efecte numai pentru viitor.

Ca atare, efectele produse de Hotărârile nr. 9 din 22 mai 2019 și nr. 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de Conducere din cadrul Curții de Apel Ploiești se mențin pe toată perioada cuprinsă între data adoptării lor și data la care s-a dispus măsura suspendării executării, respectiv 21 august 2019.

Câtă vreme aceste hotărâri nu au fost anulate printr-o hotărâre judecătorească, ele se bucură în continuare de prezumția de legalitate.

În aceste condiții, instanța supremă a reținut că învestirea completului specializat în materia litigiilor de muncă s-a realizat la momentul la care i s-a repartizat, în mod aleatoriu, apelul declarat în cauză.

Or, repartizarea apelului către acest complet s-a făcut chiar la data pronunțării sentinței nr. 554 din 21 august 2019 a Tribunalului Argeș, prin care s-a dispus măsura suspendării executării, respectiv la 21 august 2019.

Prin urmare, la momentul învestirii sale, completul specializat în materia litigiilor de muncă era competent material procesual să soluționeze apelul declarat în cauză.

Cum măsura suspendării executării produce efecte numai pentru viitor, rezultă că aceasta nu a afectat competența materială procesuală a completului inițial, atâta timp cât era deja învestit cu soluționarea apelului la data la care s-a dispus suspendarea.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea completului inițial învestit, LM 30A III, din cadrul Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea completului inițial învestit al secției I Civile a Curții de Apel Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2020.