Decizia nr. 355/2019 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la 18 martie 2015, sub Dosarul nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul abuziv al unor clauze cuprinse în contractul de credit pe care l-a încheiat, respectiv: - clauza privind dobânda, prevăzută de dispozițiile art. 4.

"La data încheierii prezentului contract, rata dobânzii este de 4,9% pe an. Banca poate modifica rata dobânzii curente în funcție de evoluția pieței financiare, aducând la cunoștință noua valoare a acesteia prin afișare la sediile Băncii. Rata dobânzii astfel modificată intră în vigoare de la data afișării; - clauza privind dispozițiile art. 5.4 "eventualele diferențe de curs valutar vor fi suportate de împrumutat/codebitor; - clauza privind comisionul de administrare inserată în dispozițiile art. 6.1."pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează băncii un comision de administrare de 0,9%; - clauza privind comisionul de rambursare anticipată de 3% prevăzută de art. 6.2. Totodată, reclamanta a solicitat restituirea comisionului de administrare, stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - LEU la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toata perioada derulării contractului și denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională, raportat la momentul încheierii contractului. În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000 și cele ale O.U.G. nr. 50/2010. 2. Prin Sentința nr. 1718 din 25 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, la data de 21 octombrie 2015, sub Dosarul nr. x/2015. 3. Prin Sentința civilă nr. 5342 din 9 iunie 2017 pronunțată de Judecătoria Ploiești s-a luat act că reclamanta a renunțat la capetele de cerere privind stabilizarea cursului de schimb și denominarea în moneda națională a plăților. S-au respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes cu privire la capetele de cerere privind stabilizarea cursului de schimb și denominarea în moneda națională a plăților, invocate de către pârâtă, ca rămase fără obiect. S-a respins excepția lipsei de interes a capătului de cerere vizând diferențele de curs valutar, invocată de către pârâtă, ca neîntemeiată. S-a admis excepția lipsei de interes a capătului de cerere vizând comisionul de rambursare anticipată, invocată de către pârâtă. S-a respins capătul de cerere vizând comisionul de rambursare anticipată, ca lipsit de interes. A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. SA prin Sucursala Ploiești și B. SA, intervenientul C.. S-a constatat caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de administrare, prevăzute de art. 6.1 din Contractul de credit nr. x/23.04.2007, s-a constatat caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 4.3 din Contractul de credit nr. x/23.04.2007, cu privire la posibilitatea băncii de a modifica rata dobânzii în funcție de evoluția pieței financiare. A fost obligată pârâta la emiterea unui nou scadențar de plată din care să fie eliminată clauza privind comisionul de administrare. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2152,04 CHF, la cursul BNR din ziua plății, încasată cu titlu de comision de administrare. S-a respins în rest cererea, ca neîntemeiată. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.200 de RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat și onorariu expert, reduse conform soluției de admitere în parte. 3. Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 744 din 14 martie 2018, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. SA București împotriva Sentinței civile nr. 5342 din 9 iunie 2017 pronunțată de Judecătoria Ploiești. A fost admisă cererea privind plata cheltuielilor de judecată și, în consecință, obligată apelanta-pârâtă către intimata-reclamantă A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva Deciziei civile nr. 740 din 14 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs B. SA, în raport cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 27 iunie 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv. Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege". Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965/14.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel. Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018. Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă Decizia nr. 740 din 14 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Astfel, fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului. Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Prahova este Curtea de Apel Ploiești rezultă că soluționarea recursului declarat în prezenta cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe. Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului declarat de pârâta B. SA împotriva Deciziei civile nr. 740 din 14 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Ploiești.