ÎCCJ, decizie (scj.ro #82963)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82963) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Scrisoare

de trăsură. Plată nedatorată. Momentul de la care începe

să curgă termenul de prescripție

Cuprins pe materii:

Drept comercial. Prescripția extinctivă

Index alfabetic:

acțiune în pretenții

-

contract de depozit

- scrisoare de trăsură

- termen de prescripție

Regulamentul de transport pe calea ferată, art. 68 alin.

(2) lit. e)

Potrivit dispozițiilor art. 68 alin. (2) lit. e) din

Regulamentul de transport pe calea ferată, pentru sumele încasate în plus

de operatorul de transport feroviar termenul de prescripție este de doi

ani.

Astfel, în cazul în care au fost încheiate scrisori de

trăsură pentru transportul motorinei, sumele datorate fiind calculate

și plătite după efectuarea fiecărui transport, termenul de

prescripție curge de la data la care s-a făcut fiecare plată

nedatorată în parte, și nicidecum de la data întocmirii fiecărei

scrisori de trăsură, deoarece prescripția începe să

curgă de la data când s-a născut dreptul la acțiune.

Secția a II-a

civilă, Decizia nr. 4979 din 13 decembrie 2012

Prin cererea înregistrată sub nr. xx69/63/2010 pe rolul

Tribunalului Dolj, Secția comercială, la data de 21 iulie 2010,

reclamanta

S.N.T.F.C. CFR

Călători SA – Sucursala Transport Feroviar de Călători

Craiova a chemat în judecată pe pârâtele S.N.T.F.M. CFR Marfă SA

București și S.N.T.F.M. CFR Marfă SA – Sucursala Banat –

Oltenia, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța

să fie obligate la restituirea sumei de 925.761,95 lei, reactualizată

la data executării, această sumă fiind plătită din

eroare pârâtelor.

Prin sentința nr. 664/2011 din 22 februarie 2011,

pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția comercială, în

dosarul nr. xx59/63/2010, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamanta SNTFC CFR Călători SA împotriva pârâtelor SNTFM CFR

Marfă SA  București și SNTFM CFR Marfă SA - Sucursala Banat

Oltenia. S-a respins acțiunea față de SNTFM CFR Marfă SA -

Sucursala Banat Oltenia. S-au respins excepțiile invocate. Pârâta SNTFM

CFR Marfă SA București a fost obligată să restituie

reclamatei suma de 1.133.786,72 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut că reclamanta și pârâta SNTFM CFR Marfă

București SA au încheiat la 17.06.2003 o convenție de depozit pentru

motorina necesară locomotivelor. Potrivit art. 1591 C. civ., "depozitul în genere este un act prin care se primește lucrul altuia spre a-l

păstra și a-l restitui în natură". Art. 1593 C. civ. prevede că depozitul este un contract esențial gratuit". În

consecință, pentru că în cuprinsul convenției mai sus

amintite nu se prevede plata vreunei sume pentru depozitarea combustibilului,

rezultă că depozitul a fost convenit cu titlu gratuit.

Având în vedere că între părți s-a încheiat un

contract de depozit în sensul art. 1593-1619 C. civ., și nu un contract de transport feroviar, nu sunt incidente prevederile referitoare la durata

prescripției stipulate în regulamentul de transport pe calea ferată.

În consecință, termenul de prescripție este de 3 ani (Decretul

167/1958, art. 3), iar excepția de prescripție a dreptului la

acțiune invocată de pârâta SNTFM CFR Marfă București SA a

fost găsită nefondată.

Pe de altă parte, s-a reținut că Sucursala Banat

– Oltenia A SNTFM CFR Marfă SA este doar un dezmembrământ

fără personalitate juridică a acesteia (art. 43 din Legea

nr.31/1990).

Conform art. 1092 C. civ., orice plată presupune o datorie,

ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus

repetițiunii și, întrucât sumele în litigiu încasate de SNTFM CFR

Marfă București SA au fost plătite din eroare de SNTFC CFR

Călători SA, acțiunea a fost găsită fondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SNTFM CFR

Marfă SA  București, care a invocat nelegalitatea și

netemeinicia și a susținut că în cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 1593-1619 C. civ. referitoare la depozit, ci prevederile

Regulamentului de transport pe căile ferate.

A susținut că termenul general de prescripție de

trei ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, nu își găsește

aplicarea în speță. Vagoanele cisternă cu motorină erau

încărcate de către intimata-reclamantă și predate în baza

scrisorilor  de trăsură, ce constituie contract de transport, conform

art. 37 alin. (1) și (2) și 38 din Regulament. Prin urmare,

prescripția este de doi ani, potrivit art. 68 pct. 2 lit. e) din

Regulamentul de transport.

Pe fond, apelanta a susținut că hotărârea este

sumar motivată, iar prima instanță nu s-a pronunțat asupra

tuturor probelor.

La data de 19.09.2011, intimata-reclamantă SNTFC CFR

Călători SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

apelului ca nefondat.

Din oficiu, instanța a solicitat părților

precizări cu privire la modul de lucru referitor la convenția de

depozit.

Prin decizia nr. 16 din 2 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul

declarat de pârâta

S.N.T.F.M. CFR

Marfă SA București.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a

reținut următoarele:

În speță, între SNTFM CFR Marfă SA și SNTFC

CFR Călători SA s-a încheiat contractul nr. 3094/1/1983/18.06.2003

„privind reglementarea alimentărilor cu combustibil a locomotivelor”.

Părțile au stabilit că alimentarea cu combustibil

a locomotivelor celor două societăți se va face doar din motorină

proprie și pentru aceasta se vor încheia protocoale privind asigurarea

depozitelor de motorină, în regim de custodie, în unitățile

fiecărei societăți.

Mai exact, la punctul 4 al convenției, s-a prevăzut

că fiecare societate va primi motorina aprovizionată de la furnizor

în subunitățile proprii, o va recepționa și încărca în

gestiune și apoi o va redirija spre destinațiile unde se constituie

custodii.

Recepționarea motorinei în punctele de custodie ( punctul 4

teza finală din convenție și punctul 3 din protocolul nr.

221/1222/D1/256/20.06.2003) s-a stabilit a se efectua „de către

gestionarul care preia motorina în custodie”. Părțile au stabilit, de

asemenea, că recepția cantitativă se va face prin cântărire

pe cântarul CFR, iar cea calitativă este recunoscută reciproc de cele

două societăți.

Prin urmare, întrucât motorina aprovizionată de la furnizor

de către SNTFC CFR Călători SA a fost transportată de SNTFM

CFR Marfă SA, între părți s-a încheiat un contract de transport,

chiar dacă destinatarul mărfii a fost chiar operatorul de transport,

în calitatea sa de depozitar.

Ca urmare, scrisorile de trăsură întocmite în

cauză reprezintă dovada existenței unor contracte de transport,

în sensul prevăzut de art. 37 alin. (1) din Regulament.

S-a constatat că în speță sunt aplicabile

dispozițiile Regulamentului de transport pe calea ferată referitoare

la termenul special de prescripție extinctivă a dreptului la

acțiune și s-a reținut că, potrivit art. 68 alin. (2) lit.

e) din Regulament, pentru sumele încasate în plus de operatorul de transport

feroviar prescripția este de doi ani.

Termenul curge, însă,  de la data la care s-a făcut

fiecare plată nedatorată în parte, și nicidecum de la data

întocmirii fiecărei scrisori de trăsură, așa cum a pretins

apelanta-pârâtă SNTFM CFR Marfă SA, deoarece aceste taxe au fost

calculate și plătite după efectuarea transportului, iar

prescripția a început să curgă de la data când s-a născut

dreptul la acțiune.

Pe fond, instanța de apel a reținut că, potrivit

pct. 4 din convenție, respectiv pct.3 din protocolul încheiat între

părți, recepționarea motorinei în punctele de custodie s-a

stabilit a se face de către „gestionarul care preia motorina în custodie”,

adică de către gestionarul SNTFM CFR Marfă SA.

În fapt, recepționarea s-a făcut conform

convenției de către destinatarul mărfii, SNTFM CFR Marfă

SA, iar descărcarea, de asemenea, de personalul depoului SNTFM CFR

Marfă SA, așa cum reiese din „registrul veghetor” în care, contrar

susținerilor apelantei, primirea mărfii a fost confirmată prin

semnătură și parafă, exclusiv de către reprezentantul

SNTFM CFR Marfă SA, aceeași situație de fapt rezultând și

din scrisorile de trăsură în care destinatarul transportului este, de

asemenea, SNTFM CFR Marfă SA.

De altfel, apelanta-pârâtă SNTFM CFR Marfă SA a

recunoscut, în precizările depuse la fila nr. 33 din apel, că

obligația de descărcare i-a aparținut în exclusivitate, dar a

susținut că această obligație intervenea doar după

recepționarea mărfii în comisie comună, prin stabilirea masei

mărfii pe cântar.  Apărarea apelantei nu a putut fi

reținută deoarece în convenția și protocolul încheiate de

părți s-a stabilit că recepția se efectuează numai de

gestionarul depourilor de custodie, astfel încât apărarea

apelantei-pârâte, referitoare la necesitatea recepționării

mărfii în comisie comună înainte de descărcare, a fost

găsită ca lipsită de suport.

Prin urmare, întârzierea în descărcarea vagoanelor cu

motorină, ca și a celor cu lubrifianți îi aparține în

exclusivitate operatorului de transport, destinatar, în calitate de custode al

mărfii, astfel încât plata tarifelor orare de utilizare de către

expeditorul mărfii a fost nedatorată.

De altfel, ulterior, părțile au reglementat și

aceste raporturi prin elaborarea, la data de 20.05.2010, a normelor nr. 130/1/2109/20.05.2010,

ce prevăd în art. 4.3 „pentru vagoanele care transportă combustibili

și lubrifianți, expediate de depourile aparținând beneficiarului

și intrate pentru descărcare și alimentare locomotive călători

în depourile și remizele de locomotive aparținând prestatorului, nu

se percepe tarif de utilizare”.

S-a constatat că în ceea ce privește lubrifianții

este lipsită de relevanță împrejurarea că nu a existat un

contract întocmit în scris cu privire la custodie, ca în cazul motorinei, în

condițiile în care, în fapt, părțile au convenit și au

aplicat același  mod de lucru.

Referitor la cuantumul pretențiilor reclamantei SNTFC CFR

Călători SA, instanța de apel a constatat că

inadvertențele din acțiunea introductivă au fost

înlăturate, de către parte, în fața primei instanțe, cu

prilejul dezbaterilor pe fond a cauzei.

Astfel, atât în concluziile scrise depuse la fila nr. 274 din

dosar, cât și în concluziile orale consemnate în partea introductivă

a hotărârii apelate, reprezentantul reclamantei SNTFC CFR Călători

SA a precizat că suma nedatorată, a cărei restituire se cere,

este de 952.761,95 lei fără TVA, respectiv 1.133.786,72 lei cu TVA de

19% inclus.

Această sumă nu a fost contestată de către

apelanta-pârâtă SNTFM CFR Marfă SA decât sub aspectul unor erori de

calcul insignifiante, din suma de 1.133.786,72 lei apelanta contestând, în

total, suma de 15,60 lei.

Nici apărarea referitoare la înscrierea aceluiași

vagon de două ori în tabelul cu taxele orare de utilizare de la

stația Roșiori Nord nu a fost găsită fondată.

Astfel,verificând situația depusă la filele nr. 66-67 din dosarul de

fond, instanța de apel a constatat că vagonul nr. 315379654744 nu

este trecut de două ori, la pozițiile 59 și 61, ci o singură

dată, la poziția nr. 58, iar vagonul nr. 315379657309 nu este trecut

de două ori, la pozițiile 22 și 24, ci o singură dată,

la poziția nr. 23, iar taxele aferente acestor vagoane sunt de 273,50

și, respectiv, 58,25 lei.

În aceste condiții, în care apărările referitoare

la modul de calcul al sumei au fost simplu de verificat, s-a apreciat că

nu este necesară opinia unui specialist, astfel încât nu s-a dispus

efectuarea unei expertize tehnice, deoarece, în realitate, litigiul

privește probleme de drept: determinarea naturii juridice a raporturilor

dintre părți și, pe cale de consecință, determinarea

regimului juridic al prescripției aplicabile speței, precum și

stabilirea conținutului raporturilor juridice dintre părți, iar

aceste apărări au fost verificate de instanță.

Împotriva acestei decizii și a încheierii din 20 octombrie 2011 a declarat recurs pârâta-recurentă

S.N.T.F.M. CFR

Marfă SA București, aducându-i următoarele critici:

pronunțat asupra criticilor aduse de către recurentă

sentinței pronunțate de prima instanță, ceea ce

echivalează cu o nemotivare.

În acest sens, recurenta a arătat că instanța de

apel nu a ținut seama de concordanța dintre sensul literal al

stipulațiilor contractuale și intenția reală a

părților, de modalitatea de lucru care s-a stabilit între

părți la negocierea și încheierea convenției, precum

și de comportamentul ulterior al părților în legătură

cu depozitarea și recepționarea motorinei, în sensul că,

deși părțile au convenit ca înainte de preluarea în custodie a

motorinei să se procedeze la recepționarea acesteia, în prezența

proprietarului mărfii, acest lucru nu s-a întâmplat, fapt ce a condus la

imobilizarea suplimentară a vagoanelor de marfă.

Instanța de apel a reanalizat aspectele ce țin de

fondul cauzei în loc să analizeze motivele de apel.

excepției prescripției dreptului la acțiune, deși în

considerentele deciziei recurate a arătat că sunt aplicabile

dispozițiile Regulamentului de transport pe calea ferată, care

reglementează termenul de prescripție de doi ani.

că instanța de apel a interpretat în mod greșit probele

administrate în cauză.

Astfel, recurenta-pârâtă a arătat că

recepția motorinei trebuia să se facă pe bază de

proces-verbal de predare-primire, iar din comisie trebuia să facă

parte și un reprezentant al reclamantei, însă aceasta nu și-a

respectat această obligație, situație ce a condus la întârzieri

în recepționarea motorinei, acest fapt constituind motiv de calculare

și încasare a tarifului orar de utilizare în sarcina reclamantei.

recurenta-pârâtă a contestat suma pretinsă prin cererea de chemare în

judecată, invocând și prescripția dreptului material la

acțiune pentru perioada martie 2007 – mai 2008.

aceasta nu a fost motivată în mod temeinic, nici în drept, nici în fapt,

instanța de apel înlăturând în mod incorect cererea de efectuare a

unei expertize contabile, precum și proba testimonială.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile

formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Din simpla lecturare a considerentelor deciziei recurate

rezultă că instanța de apel a analizat criticile formulate de

către pârâtă în cererea de apel, declarată împotriva

hotărârii primei instanțe.

Faptul că instanța de apel nu a luat fiecare

critică în parte și a analizat-o nu înseamnă că nu a avut

în vedere criticile formulate de pârâtă în cererea de apel, însă, dat

fiind caracterul devolutiv al apelului, instanța de apel a reanalizat

cererea introductivă, apărările pârâtei, cât și criticile

formulate în cererea de apel împreună, răspunzând, în mod implicit,

tuturor criticilor formulate de către pârâtă în cererea de apel.

reținută.

La pg. 4 din considerentele deciziei recurate, instanța de

apel a arătat că sunt aplicabile dispozițiile din Regulamentul

de transport pe calea ferată, cu referire la termenul special de

prescripție extinctivă, care este de 2 ani, arătând, însă,

că termenul curge de la data la care s-a făcut fiecare plată

nedatorată, și nu de la data întocmirii fiecărei scrisori de

trăsură, astfel că s-a pronunțat și în ce

privește această critică.

În acest sens, nu poate fi reținută nici cea de-a

patra critică, aceasta vizând pretinsa prescripție a dreptului

material la acțiune, pentru perioada martie 2007 – mai 2008.

aceasta vizând netemeinicia deciziei recurate, și nu nelegalitatea

acesteia, or, potrivit O.U.G. nr. 138/2000, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. au fost abrogate.

De altfel, instanța de apel a arătat de ce a

înlăturat apărarea apelantei-pârâte referitoare la necesitatea

recepționării mărfii în comisie comună, înainte de

descărcare, concluzionând că este doar vina acesteia că nu a

descărcat marfa (motorina) la timp și a imobilizat mijloacele de transport

pe calea ferată.(…)

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.