ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2225/2019

La data de 1 noiembrie 2016 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții C., D., UAT Iași prin Primar, Inspectoratul de Stat în Construcții, E., S.C. F. și pentru opozabilitate G. S.A. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin care au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 80.000 Euro reprezentând prejudiciu estimat ca urmare a nerespectării obligațiilor privind siguranța în construcții.

La data de 21 noiembrie 2016, reclamanții au precizat că suma de 80.000 Euro reprezintă împrumutul de 45000 Euro efectuat pentru cumpărarea apartamentului și suma minimă necesară pentru achiziționarea unei noi locuințe. S-a mai susținut că este o acțiune în pretenții iar temeiul juridic este art. 1349 C. civ., 1879, 1707 și 2531 C. civ..

La termenul din 7 septembrie 2017 reclamanții au precizat că temeiul juridic al acțiunii este răspunderea civilă pentru vicii ascunse.

Prin Sentința civilă nr. 1646/2017 din 28 septembrie 2017, Tribunalul Iași, secția I civilă, a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții C. și D.

A respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Stat în Construcții, Inspectoratul de Stat în Construcții Iași, ISCTR Direcția Regională Construcții N-E, SC F. SA, G. SA, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, E. și Unitatea Administrativ Teritorială Iași, prin Primarul municipiului Iași, pentru lipsa calității procesual pasive a pârâților.

A obligat reclamanții la plata către pârâtul E. a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și către pârâții C. și D. a sumei de 5.000 RON cu același titlu.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, reclamanții A. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 880 din data de 5 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a fost admis apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 1646/2017 din 29 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, hotărâre pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, pârâții C. și D., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Iași.

Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

În cadrul primului motiv de recurs se invocă nerespectarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, art. 480 alin. (3) C. proc. civ. permite instanței de apel să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe, la cererea expresă a cel puțin uneia dintre părți, o singură dată în cursul judecății, în două situații: când prima instanță, în mod greșit, a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, respectiv dacă judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată. A doua situație un intră în discuție în prezenta cauză.

Cu privire la prima ipoteză, aceea a soluționării procesului fără a se intra în cercetarea fondului, aceasta devine incidență în cazul în care prima instanță s-a dezînvestit ca urmare a admiterii unei excepții dirimante, iar instanța de apel consideră că această soluție este greșită. Cu alte cuvinte, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare (la cererea părții) se face pentru ca prima instanță, în rejudecare, să analizeze fondul pricinii (ori, după caz, alte excepții care au fost lăsate nesoluționate ca urmare a admiterii excepției prioritare).

În speță, instanța de apel nu a trimis cauza spre rejudecare pentru analizarea fondului, ci pentru ca prima instanță să analizeze din nou excepția prescripției prin raportare la un temei de drept pe care instanța de apel reține că nu ar fi fost analizat la prima instanță (incidența în cauză a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 10/1995). Or, în acest caz, nu ne aflăm pe tărâmul art. 480 alin. (3) C. proc. civ.: instanța de apel nu poate trimite cauze spre rejudecare pentru reluarea judecății cu privire la excepția pe care prima instanță deja a analizat-o. Din contră, soluția dată de prima instanță asupra excepției trebuia analizată de instanța de apel, prin prisma motivelor de apel invocate; dacă acesta aprecia că analiza făcută de prima instanță cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/1995 este greșită, trebuia să se pronunțe asupra acestui aspect, în virtutea caracterului devolutiv al apelului și, după caz, să mențină soluția de admitere a excepției, dar prin motivare să se refere și al analizarea art. 30 din Legea nr. 10/1995, ori, după caz, să respingă excepția și să trimită cauza spre rejudecarea fondului. Admițând apelul și trimițând cauza la prima instanță pentru rejudecarea excepției asupra căreia aceasta deja s-a pronunțat, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., încălcare care atrage sancțiunea nulității hotărârii și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Prin al doilea motiv de recurs se arată că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.)

Astfel, pe de o parte, instanța de apel susține că prima instanță a analizat excepția prescripției dreptului material la acțiune fără a avea în vedere dispozițiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 ("... prima instanță era învestită să examineze prescripția și prin raportare la dispozițiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind siguranța în construcții. Această chestiune nu a fost însă analizată în considerentele sentinței apelate"), pe de altă parte instanța de apel reține că prima instanță a analizat și incidența în cauză a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 10/1995 ["(...) în considerentele sentinței apelate, prima instanță reține că ar fi învestită și cu examinarea art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, însă constată că acest temei nu ar fi relevant în cauza, sens în care reține că pârâții din cauză nu au calitățile speciale impuse de acest text legal și, mai mult, Legea nr. 10/1995 nu are legătură cu art. 1352 C. civ., articol invocat de reclamanți ca temei juridic al acțiunii formulate"].

În sinteză, instanța de apel a reținut că prima instanță a analizat excepția prescripției doar din perspectiva temeiului juridic reprezentat de art. 1352 C. civ. 1864, însă hotărârea primei instanțe este contradictorie pentru că s-a referit și la art. 30 din Legea nr. 10/1995 (considerând că acestea nu sunt aplicabile) și că, prin urmare, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca prima instanță să analizeze prescripția și prin raportare la art. 30 din Legea nr. 10/1995.

Apreciază că motivele reținute de instanța de apel sunt contradictorii: prima instanță a analizat excepția prescripției, reținând că, raportat la temeiul indicat de reclamanți (răspunderea pentru vicii ascunse), este împlinit termenul de prescripție și că dispozițiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 nu sunt incidente în cauză și nu au legătură cu acest temei.

Instanța de apel reține că nu ar putea analiza ea incidența în cauză a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 10/1995, deoarece prima instanță nu le-a analizat și astfel ar contraveni limitelor efectului devolutiv (art. 478 C. proc. civ.). În același timp, reține că prima instanță reține că a fost învestită și cu analizarea art. 30 din Legea nr. 10/1995, însă a apreciat că aceste a nu sunt incidente în cauză, deoarece părțile nu au calitățile speciale prevăzute de textul de lege.

Consideră că, din contră, grație efectului devolutiv, instanța de apel ar fi trebuit să verifice temeinicia și legalitatea soluției primei instanțe și fie să mențină soluția asupra excepției, raportat, eventual, la o motivare suplimentară față de motivele invocate pe părți în fața instanței de apel și probele noi administrate, fie să respingă excepția și să trimită cauza la rejudecare pentru soluționarea fondului.

Prin încheierea din 22 octombrie 2019 a fost admis în principiu recursul.

Înalta Curte a constatat fondat recursul în limitele și pentru considerentele expuse mai jos.

Este fondat motivul de recurs prin care se susține greșita interpretare a prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., încadrat în prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 880 de la 5 decembrie 2018 CURTEA DE APEL IAȘI SECȚIA CIVILĂ a admis apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 1646/2017 din 29 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, hotărâre pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În esență, instanța de apel a reținut aplicarea prevederilor art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât prima instanță de fond nu ar fi analizat excepția prescripției dreptului la acțiune și raportat la dispozițiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind siguranța în construcții, temei de drept ce a apreciat că a fost invocat cu respectarea prevederilor legale în fața primei instanțe. Instanța de apel a mai reținut că motivarea sentinței ar fi și contradictorie, întrucât în considerentele sentinței apelate, prima instanță reține că ar fi învestită și cu examinarea art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, însă constată că acest temei nu ar fi relevant în cauză, sens în care reține că pârâții din cauză nu au calitățile speciale impuse de acest text legal, și, mai mult, Legea nr. 10/1995 nu are legătură cu art. 1352 C. civ., articol invocat de reclamanți ca temei juridic al acțiunii formulate.

Potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ.: "În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."

Din aceste prevederi legale rezultă că instanța de apel poate trimite, la cererea părților, cauza spre rejudecare primei instanțe, în cazul în care constată că soluția acesteia este greșită, doar în situația în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.

În speță nu se pune problema aplicării celei de-a doua situații prevăzute de textul normativ menționat anterior.

În ceea ce privește situația soluționării procesului fără a intra în judecata fondului, aceasta se regăsește în cazul în care prima instanță a soluționat cauza în temeiul unei excepții în mod greșit, adică a admis o excepție în loc să o respingă ca neîntemeiată și să treacă la soluționarea fondului cauzei.

Pentru a ajunge la această concluzie instanța de apel trebuie să analizeze ea însăși temeinicia acestei excepții. Acesta este sensul interpretării în mod strict a acestui text normativ care instituie o excepție de la evocarea fondului în apel, după anularea hotărârii atacate, excepție care a fost reglementată tocmai pentru a se evita tergiversarea soluționării cauzelor.

În speță, prima instanță de fond a soluționat cauza în temeiul excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune, iar instanța de apel nu a constatat că a fost admisă în mod greșit această excepție, când a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, ci a reținut că excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune ar fi trebuit analizată și raportat la dispozițiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind siguranța în construcții.

Or, această situație nu se încadrează în prevederile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel trebuind ea însăși să aprecieze asupra temeiniciei excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune raportat la dispozițiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind siguranța în construcții și doar dacă ar fi ajuns la concluzia că excepția este neîntemeiată ar fi putut să trimită cauza spre judecarea fondului litigiului primei instanțe.

De altfel, în speță nu se poate reține nici că prima instanță de fond nu ar fi analizat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune raportat și la dispozițiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind siguranța în construcții.

Astfel, în motivarea sentinței, sub acest aspect, s-a reținut că "în ceea ce privește art. 30 din Legea nr. 10/1995 (privind calitatea în construcții) (...) nu este relevant în cauză deoarece pârâții nu au calitățile speciale impuse de textul legal, anume de proiectant, specialist verificator, fabricant, executant. Mai mult, Legea nr. 10/1995 nu are legătură cu art. 1352 C. civ. invocat de reclamanți ca temei al acțiunii formulate."

Ca atare, prima instanță de fond a menționat de ce nu s-a impus analiza excepției prescripției dreptului la acțiune și raportat la acest text de lege, faptul că ar fi considerat că Legea nr. 10/1995 nu ar avea legătură cu art. 1352 C. civ., invocat de reclamanți ca temei al acțiunii formulate, fiind reținut doar în subsidiar.

Totuși, aceste motive ale instanței de apel nu sunt contradictorii, contrar susținerilor recurentului, ci relevă doar o greșită interpretare a art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Aceleași motive sunt aplicabile și în cazul excepției lipsei calității procesuale pasive, despre care instanța de apel a reținut că ar fi fost admisă tot ca urmare a raportării primei instanțe doar la prevederile art. 1352 C. civ.

În consecință, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 497 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

Nu se impune analiza cererii de cheltuieli de judecată în recurs, ținând cont că litigiul a fost trimis spre rejudecare și, ca atare, nu se poate determina în această fază procesuală partea care a pierdut procesul, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâții C. și D. împotriva Deciziei nr. 880 din data de 5 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă în Dosarul nr. x/2016.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2019.

GGC - LM