ÎCCJ, decizie (scj.ro #83492)

Contract de vânzare-cumpărare. Prescripția extinctivă. Raportul obligațional Prescripția extinctivă, constând în stingerea dreptului la acțiune dacă nu a fost exercitat înăuntrul termenului general de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958 și care începe să curgă de la data nașterii raportului juridic, în condițiile în care acesta nu este afectat de modalități, reprezintă sancțiunea civilă suportată de creditor pentru pasivitatea sa. Or, în speță, dreptul cumpărătorului de a cere restituirea prețului , ca urmare a neîndeplinirii obligației vânzătorului de predare a lucrului vândut nu este prescris, întrucât raportul obligațional, raportul de creanță s-a născut la 15 mai 2000, dată la care cumpărătorul a plătit prețul convenit iar acțiunea a fost introdusă la 14 mai 2003. Însă, instanța trebuia să stabilească dacă obligația corelativă este sau nu supusă modalității actului juridic.

(Secția comercială, decizia nr.1557 din 8 martie 2005) Reclamanta G. P. I., Săliștea de Sus, a chemat în judecată pe pârâta SC D. S. SRL Apaterm, solicitând obligarea debitoarei la restituirea prejudiciului cauzat prin nelivrarea mărfii. Tribunalul Satu Mare, prin sentința civilă nr.1816/LC din 11 noiembrie 2003, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins ca inadmisibilă acțiunea. Instanța de fond a reținut că sunt incidente dispozițiile art.3 și 7 alin.(2) din Decretul nr.167/1958 privind prescripția dreptului la acțiune în rezoluțiunea contractului de despăgubiri. Curtea de Apel Oradea, soluționând apelul declarat de reclamantă, prin decizia nr.26/C din 12 februarie 2004, a respins cererea ca nefondată, considerând că demersurile reclamantei anterior introducerii acțiunii nu au avut efect suspensiv sau de întrerupere a cursului prescripției extinctive, fiind incidente dispozițiile art.7 alin.(2) din Decretul 167/1958.

Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs, susținând că instanțele greșit au calculat începutul termenului de prescripție la 11 mai 2000, data încheierii contractului iar nu data de 15 mai 2000, când a fost acordat avansul de către pârâtă. A mai susținut că a încercat pe mai multe căi să obțină recuperarea creanței, înscriindu-se în condițiile prevăzute de art.19 din Decretul 167/1958, pentru începerea prescripției. Recursul este fondat. Prescripția extinctivă reprezintă sancțiunea civilă pe care o suportă creditorul pentru pasivitatea sa, și care constă în stingerea dreptului la acțiune dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Dispozițiile art.3 din Decretul 167/1958 prevăd că termenul de prescriție este de 3 ani; iar acesta începe să curgă de la data nașterii raportului juridic, în condițiile în care acesta nu este afectat de modalități (art.7).

Contractul încheiat între părți la 11 mai 2000 avea ca obiect vânzarea – cumpărarea unei cantități de masă lemnoasă. La data de 15 mai 2000, cu factură, cumpărătorul a plătit prețul convenit, fără ca vânzătorul să-și îndeplinescă obligația corelativă de predare a bunului vândut. La acest moment se naște raportul obligațional, de executare a contractului în funcție de care instanțele erau obligate a stabili, dacă obligația corelativă era sau nu supusă modalității actului juridic. În această situați, dreptul de a cere restituirea sumei plătite nu este prescris: la data de 15 mai 2000 s-a născut raportul de creanță iar acțiunea a fost introdusă la 14 mai 2003. Pe de altă parte, instanțele de fond au caracterizat capătul de cerere privind soluționarea contractului de vânzare – cumpărare drept rezoluțiune a acestuia, deși aveau obligația să ceară părților explicații pentru calificarea corectă a obiectului acțiunii (art.129 alin. 4 C. proc.

Civ.) în condițiile în care acesta este îndoielnic. În temeiul dispozițiilor art.312 C.proc. civ., recursul a fost admis și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța pe fondul litigiului.