ÎCCJ, decizie (scj.ro #83492)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83492) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract de vânzare-cumpărare.
Prescripția extinctivă.
Raportul obligațional
Prescripția extinctivă, constând
în stingerea dreptului la acțiune dacă nu a fost exercitat înăuntrul
termenului general de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958 și
care începe să curgă de la data nașterii raportului juridic, în
condițiile în care acesta nu este afectat de modalități, reprezintă
sancțiunea civilă suportată de creditor pentru pasivitatea
sa.
Or, în speță, dreptul
cumpărătorului de a cere restituirea prețului
,
ca urmare a neîndeplinirii obligației
vânzătorului de predare a lucrului vândut nu este prescris, întrucât
raportul obligațional, raportul de creanță s-a născut la 15 mai 2000,
dată la care cumpărătorul a plătit prețul convenit iar acțiunea a fost
introdusă la 14 mai
Însă,
instanța trebuia să stabilească dacă obligația corelativă este sau nu supusă
modalității actului juridic.
(Secția comercială, decizia nr.1557 din 8 martie
2005)
Reclamanta G. P. I., Săliștea de Sus, a chemat în judecată pe
pârâta SC D. S. SRL Apaterm, solicitând obligarea debitoarei la restituirea
prejudiciului cauzat prin nelivrarea mărfii.
Tribunalul Satu Mare, prin sentința civilă nr.1816/LC din 11 noiembrie 2003, a
admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins ca inadmisibilă
acțiunea.
Instanța de fond a reținut că sunt incidente dispozițiile art.3 și 7 alin.(2)
din Decretul nr.167/1958 privind prescripția dreptului la acțiune în
rezoluțiunea contractului de despăgubiri.
Curtea de Apel Oradea, soluționând apelul declarat de reclamantă, prin decizia
nr.26/C din 12 februarie 2004, a respins cererea ca nefondată, considerând că
demersurile reclamantei anterior introducerii acțiunii nu au avut efect
suspensiv sau de întrerupere a cursului prescripției extinctive, fiind
incidente dispozițiile art.7 alin.(2) din Decretul 167/1958.
Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs, susținând că instanțele
greșit au calculat începutul termenului de prescripție la 11 mai 2000, data
încheierii contractului iar nu data de 15 mai 2000, când a fost acordat avansul
de către pârâtă.
A mai susținut că a încercat pe mai multe căi să obțină recuperarea
creanței, înscriindu-se în condițiile prevăzute de art.19 din Decretul
167/1958, pentru începerea prescripției.
Recursul este fondat.
Prescripția extinctivă reprezintă sancțiunea civilă pe care o
suportă creditorul pentru pasivitatea sa, și care constă în stingerea dreptului
la acțiune dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Dispozițiile art.3 din Decretul 167/1958 prevăd că termenul de prescriție este
de 3 ani; iar acesta începe să curgă de la data nașterii raportului juridic, în
condițiile în care acesta nu este afectat de modalități (art.7).
Contractul încheiat între părți la 11 mai 2000
avea ca obiect vânzarea – cumpărarea unei cantități de masă lemnoasă. La data
de 15 mai 2000, cu factură, cumpărătorul a plătit prețul convenit, fără ca
vânzătorul să-și îndeplinescă obligația corelativă de predare a bunului vândut.
La acest moment se naște raportul obligațional, de executare a contractului în
funcție de care instanțele erau obligate a stabili, dacă obligația corelativă
era sau nu supusă modalității actului juridic.
În această situați, dreptul de a cere restituirea sumei plătite nu este
prescris: la data de 15 mai 2000 s-a născut raportul de creanță iar acțiunea a
fost introdusă la 14 mai 2003.
Pe de altă parte, instanțele de fond au caracterizat capătul de cerere privind
soluționarea contractului de vânzare – cumpărare drept rezoluțiune a acestuia,
deși aveau obligația să ceară părților explicații pentru calificarea corectă a
obiectului acțiunii (art.129 alin. 4 C. proc. Civ.) în condițiile în care
acesta este îndoielnic.
În temeiul dispozițiilor art.312 C.proc. civ., recursul a
fost admis și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe
pentru a se pronunța pe fondul litigiului.