ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 638/2020

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 125/P din data de 24 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 105, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a luat act de revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea și a mandatului european de arestare emis față de persoana solicitată A., născut la 17 mai 1989, de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Mantova - Italia la data de 3 decembrie 2019 în baza ordinului de executare nr. 103/2019 SIEP și sentinței nr. 1344/2014 (Reg. Gen. nr. 921/2012) a Tribunalului Mantova, definitivă la 4 aprilie 2015.

A refuzat predarea persoanei solicitate A., născut la 17 mai 1989, către autoritățile judiciare italiene în vederea executării pedepsei închisorii de 1 an și 4 luni dispusă prin Sentința nr. 857/2014 (Reg. Gen. nr. x/2013 DIB - R.G.N.R. nr. x/2009) a Tribunalului Mantova, definitivă la 16 februarie 2019 și prin ordinul de executare nr. 103/2019 SIEP.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 28, alin. (3) din Legea nr. 141/2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea Sistemului Informatic Național de Semnalări și participarea României la Sistemul de Informații Schengen, republicată.

A revocat măsura controlului judiciar dispusă față de persoana solicitată A. prin încheierea de ședință din data de 28 iunie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Constanța.

A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii de 1 an și 4 luni aplicată persoanei condamnate A. prin sentința penală anterior menționată conform art. 99, alin. (3), teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, și comunicarea acestuia potrivit legii.

A dedus din pedeapsa închisorii de 1 an și 4 luni durata reținerii preventive executate de la 27 iunie 2020, orele 18:20, la 28 iunie 2020, orele 18:20.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Constanța a reținut următoarele:

La data de 27 iunie 2020, cu Adresa nr. x/2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a înaintat, în temeiul disp. art. 103 și urm. din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată, documentele privind pe numitul A., născut la 17 mai 1989, în vederea luării măsurii arestării preventive pentru punerea în executare a unei semnalări privind două mandate europene de arestare dispuse la data de 3 decembrie 2019 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Mantova - Italia, cu mențiunea că, în baza Ordinului de executare nr. 103/2019 SIEP și Sentinței nr. 1344/2014 (Reg. Gen. nr. 921/2012) a Tribunalului Mantova, definitivă la 4 aprilie 2015, persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de posesie ilegală de arme, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 110/1975.

S-a reținut că la data de 9 februarie 2012, A. a fost depistat în Portul Mantova având asupra sa un briceag și un cutter.

Curtea a reținut că această faptă penală, în condițiile expuse, nu este incriminată de legea penală română, infracțiunea de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. și ped. de art. 372, alin. (1), lit. a) din C. pen. presupunând săvârșirea acțiunii de natura elementului material în adunări publice, la manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun.

De asemenea, în baza Ordinului de executare nr. 103/2019 SIEP și Sentinței nr. 857/2014 (Reg. Gen. nr. x/2013 DIB - RGNR nr. 4304/2009) a Tribunalului Mantova, definitivă la 16 februarie 2019, persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 1,4 ani pentru comiterea infracțiunii de furtul, prev. de art. 648 din C. pen. italian, faptă penală incriminată și de legea penală română (art. 228, alin. (1) C. pen.).

Prin Adresa din 24 iulie 2020, autoritățile judiciare solicitante și-au retras mandatul european emis în considerarea Ordinului de executare nr. 103/2019 SIEP și Sentinței nr. 1344/2014 (Reg. Gen. nr. 921/2012) a Tribunalului Mantova, definitivă la 4 aprilie 2015, precizând că acceptă o recunoaștere parțială a sentinței.

Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art. 105, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(1) Atunci când statul emitent informează cu privire la revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare: b) judecătorul, sesizat potrivit art. 102 sau 103, prin sentință definitivă, ia act de revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare, după caz, și dispune revocarea măsurii preventive luate față de persoana solicitată."

Față de precizările autorităților judiciare solicitante în sensul revocării mandatului european de arestare emis în considerarea Ordinului de executare nr. 103/2019 SIEP și Sentinței nr. 1344/2014 (Reg. Gen. nr. 921/2012) a Tribunalului Mantova, definitivă la 4 aprilie 2015, văzând și dispozițiile legale mai sus citate, Curtea a luat act de revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea și a mandatului european de arestare emis față de persoana solicitată A., născut la 17 mai 1989, de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Mantova - Italia la data de 3 decembrie 2019 în baza Ordinului de executare nr. 103/2019 SIEP și Sentinței nr. 1344/2014 (Reg. Gen. nr. 921/2012) a Tribunalului Mantova, definitivă la 4 aprilie 2015.

Cu privire la mandatul european de arestare emis în baza sentinței penale nr. 857/2014, Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2), lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent."

Conform art. 99, alin. (3) - (4) din aceeași lege, "(3) În situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109.

(4) În cazul prevăzut la alin. (3), dacă persoana solicitată se află în stare de arest și autoritatea judiciară de emitere întârzie transmiterea documentelor solicitate, dispozițiile art. 104 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. În situația în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilității de a solicita recunoașterea și executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relația dintre România și statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocității."

Față de aceste texte de lege, văzând că persoana solicitată A. este cetățean român și că aceasta refuză să fie predat autorităților judiciare italiene în vederea executării pedepsei închisorii de 1 an și 4 luni dispusă prin Hotărârea definitivă nr. 857/2014 și prin Ordinul de executare nr. 103/2019, Curtea a apreciat că în cauză este incident motivul opțional de refuz al executării Mandatului european de arestare expus de art. 99, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 302/2004 care transpune art. 4, parag. 6 din Decizia-cadru nr. 584/JAI/2002 și a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, refuzând executarea mandatului european de arestare emis față de persoana solicitată A., născut la 17 mai 1989, de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Mantova - Italia la data de 3 decembrie 2019 în baza Ordinului de executare nr. 103/2019 SIEP și Sentinței nr. 857/2014 (Reg. Gen. nr. x/2013 DIB - RGNR nr. 4304/2009) a Tribunalului Mantova, definitivă la 16 februarie 2019.

Curtea a procedat în continuare la examinarea întrunirii condițiilor de recunoaștere pe cale incidentală a Hotărârii penale nr. 857/2014 și a ordinului de executare a pedepsei închisorii de 1 an și 4 luni nr. 1023/2019 SIEP.

În temeiul dispozițiilor Legii nr. 302/2004, Titlul VI - Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, Cap. II - Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene, Secțiunea a 3-a - Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România, conform art. 172, alin. (3) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, "Obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești străine. Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții, altele decât cele privind executarea pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii sau a măsurii privative de libertate, din hotărârea judecătorească străină, nu constituie obiectul prezentei proceduri."

Potrivit art. 167, alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, "Instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163."

Prin Sentința penală nr. 857/2014 (Reg. Gen. nr. x/2013 DIB - R.G.N.R. nr. x/2009) a Tribunalului Mantova, definitivă la 16 februarie 2019, și Ordinul de executare nr. x/2019 SIEP al Parchetului Republican de pe lângă Tribunalul Ordinar Mantova Italia, persoana solicitată A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii (detenție) de 1 an și 4 luni și amendă de 400 euro pentru comiterea infracțiunii de primirea, dobândirea și obținerea, în orice caz tăinuirea, în scopul obținerii de profit, de bunuri ce provin din infracțiuni, prev. de art. 648 din C. pen. italian și incriminată în legea penală română (tăinuirea, art. 270, alin. (1) C. pen.).

Curtea a apreciat că este îndeplinită condiția dublei incriminări, întrucât fapta comisă de persoana condamnată este prevăzută în art. 270, alin. (1) C. pen. sub denumirea de tăinuirea; a mai constatat că nu există vreunul din cazurile care înlătură executarea pedepsei.

Persoana condamnată este cetățean român și a consimțit la executarea pedepsei în România, astfel cum rezultă din declarația acestuia din ședința publică din data de 28 iunie 2020.

În cauză nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prev. de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, iar în conformitate cu mandatul european emis de autoritățile solicitante, persoana condamnată deși nu a fost prezentă personal la proces, aceasta a fost citată în timp util, personal.

Din această ultimă perspectivă, Curtea a reținut că potrivit informărilor ulterioare ale autorităților judiciare italiene, susținute de înscrisuri înaintate de aceste autorități, A. a fost citat în cauza penală nr. 4304/2009 a Tribunalului Penal din Mantova, Italia, ocazie cu care i-a fost comunicată și acuzația penală, adresa de corespondență fiind cea aleasă de persoana în cauză cu ocazia arestării sale; scrisoarea recomandată a fost ridicată personal de A. la data de 1 decembrie 2012 de la Oficiul Poștal la care recomandata fusese anterior depusă.

Conform art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167, atunci când:

a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;

b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României;

c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală;

d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;

e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate;

f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei;

g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislația sa:

(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și a fost încunoștințată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, și că, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

(2) Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege.

(3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanțele specifice ale cauzei și după consultarea autorității competente a statului emitent, instanța poate refuza recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești transmise de statul emitent, dacă:

a) persoana este cercetată în România pentru aceeași faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;

b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 170 alin. (1).

Față de cele reținute, criticile persoanei solicitate A. aduse legalității procedurilor judiciare derulate în fața autorităților judiciare italiene - prin necomunicarea acuzației penale în limba română, citarea la o adresă la care nu locuia, nerespectarea dreptului la apărare în cursul procesului - nu pot fi primite de autoritățile de executare, o asemenea analiză fiind excesivă prin trimitere la dispozițiile art. 167 raportat la art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată

Cu privire la pretinsa discriminare pe motive legate de cetățenia persoanei solicitate A., Curtea a subliniat că potrivit Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, motivele care ar justifica un eventual refuz al recunoașterii hotărârii din perspectiva discriminării trebuie să fie întemeiate și, în consecință, să se regăsească în cauza concretă, invocarea generică a acestora sau dovedirea discriminării în alte domenii (ex.:materia înmatriculărilor auto) neputând fundamenta o decizie de refuz al recunoașterii hotărârii străine.

Cu privire la pretinsa recunoaștere pe aceeași cale incidentală a ordinului de executare cu suspendare contextuală din 10 aprilie 2019, Curtea a subliniat că, dincolo de obiectul procedurii definit de dispozițiile art. 172, alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, decretul de suspendare în discuție a fost revocat la 30 septembrie 2019, după cum informează autoritățile judiciare solicitante.

Prin urmare, Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru recunoașterea Sentinței penale nr. 857/2014 (Reg. Gen. nr. x/2013 DIB - R.G.N.R. nr. x/2009) a Tribunalului Mantova, definitivă la 16 februarie 2019, și parțial a Ordinului de executare nr. 103/2019 SIEP al Parchetului Republican de pe lângă Tribunalul Ordinar Mantova Italia în referire la pedeapsa închisorii de 1 an și 4 luni aplicată prin Sentința penală nr. 857/2014 persoanei solicitate A., născut la 17 mai 1989, pentru comiterea infracțiunii de primirea, dobândirea și obținerea, în orice caz tăinuirea, în scopul obținerii de profit, de bunuri ce provin din infracțiuni, prev. de art. 648 din C. pen. italian și incriminată în legea penală română (tăinuirea, art. 270, alin. (1) C. pen.).

Împotriva acestei sentințe penale, contestatorul condamnat A. a formulat contestație.

În esență, a solicitat admiterea contestației, apreciind că nu s-ar fi putut dispune recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii pronunțate în Italia, întrucât cu excepția motivului facultativ de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, este incident și motivul prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, în sensul în care persoana condamnată nu a fost prezentă personal la procedura judiciară desfășurată în statul italian și nici nu a fost informată în condițiile standardelor Curții Europene a Drepturilor Omului în materie cu privire la această procedură.

A solicitat instanței ca, în principal, să constate faptul că hotărârea nu poate fi recunoscută, întrucât pe de o parte, contestatorul refuză executarea pedepsei în România, iar pe de altă parte, acesta nu a fost prezent la procedurile efectuate și nu a fost încunoștințat într-o limbă pe care o cunoaște în legătură cu acuzația care planează asupra sa. A mai arătat că deși prin procesul-verbal semnat acesta și-a asumat obligația de a comunica eventualele schimbări de domiciliu, contestatorul nu a procedat de o astfel de manieră, întrucât nu cunoștea la acel moment limba italiană.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Art. 84 alin. (2) din aceeași lege prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, mandatul european de arestare a fost emis în vederea executării pedepsei de 1 an și 4 luni și amendă de 400 euro aplicată contestatorului persoană solicitată A. prin Sentința penală nr. 857/2014 (Reg. Gen. nr. x/2013 DIB - R.G.N.R. nr. x/2009) a Tribunalului Mantova, definitivă la 16 februarie 2019, și Ordinul de executare nr. 103/2019 SIEP al Parchetului Republican de pe lângă Tribunalul Ordinar Mantova Italia, pentru comiterea infracțiunii de primirea, dobândirea și obținerea, în orice caz tăinuirea, în scopul obținerii de profit, de bunuri ce provin din infracțiuni, prev. de art. 648 din C. pen. italian și incriminată în legea penală română (tăinuirea, art. 270, alin. (1) C. pen.).

Înalta Curte constată îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 167 lit. a), b), c) și e) din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru recunoașterea hotărârii străine de condamnare și transfer într-un penitenciar din România și anume: hotărârea de condamnare este definitivă și executorie; fapta care a atras condamnarea are corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (1) C. pen., persoana condamnată ar fi fost sancționabilă și potrivit legislației penale române; persoana condamnată este cetățean român; nu este incident în cauză nici unul dintre motivele prev. de art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, de nerecunoaștere a hotărârii și de neexecutare a pedepsei.

În consecință, se reține că în mod corect instanța de fond a dispus recunoașterea Sentința penală nr. 857/2014 (Reg. Gen. nr. x/2013 DIB - R.G.N.R. nr. x/2009) a Tribunalului Mantova prin care s-a aplicat pedeapsa de 1 an și 4 luni și amendă de 400 euro persoanei solicitate A.

De asemenea, având în vedere că persoana solicitată a declarat în fața instanței de fond că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare italiene, arătând că dorește să execute pedeapsa în România, se constată că în mod corect prima instanță a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare, pe cale incidentală, de către instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte.

În temeiul prevederilor art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată o hotărâre judecătorească de condamnare străină, aparținând unui alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceeași faptă penală.

În situația în care hotărârea de condamnare străină se referă și la alte fapte penale se poate face o recunoaștere parțială a acesteia dacă sunt îndeplinite celelalte condiții; respectiv persoana nu a fost condamnată în alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea de condamnare străină nu a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României; persoana condamnată nu beneficiază de imunitate de jurisdicție penală în România; pedeapsa a fost aplicată unei persoane care răspunde penal potrivit legii penale române; pedeapsa constă într-o măsură constând în asistență psihiatrică sau medicală ce poate fi executată în România sau prevede un tratament medical sau terapeutic care poate fi supravegheat în România în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate; nu a intervenit prescripția executării pedepsei; atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă la judecată însă a fost încunoștințată, în timp util, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare precum și la consecințele legale în caz de neprezentare; persoana având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare a fost reprezentată efectiv în fața instanței de judecată de avocatul ales sau cel desemnat din oficiu sau când înmânându-i-se hotărârea de condamnare personal și aducându-i-se la cunoștință că aceasta poate fi supusă unei căi de atac persoana condamnată fie a renunțat expres la calea de atac, fie nu a declarat în termenul legal respectiva cale de atac.

Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu poate fi recunoscută sau dacă a fost deja recunoscută nu poate fi pusă în executare atunci când, potrivit legii române a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege.

Aplicând aceste dispoziții legale la prezenta cauză, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 167 din Legea nr. 302/2004.

Cu ocazia recunoașterii hotărârii străine în ordinea juridică internă, s-a verificat și s-a constatat, în mod explicit, că pedeapsa anterior menționată este compatibilă cu legea penală română, atât ca natură, cât și ca durată, acestea putând fi aplicate condamnatului, ca atare, și în cazul în care ar fi fost judecat de către o instanță română, conform principiului personalității, astfel că nu există temei pentru adaptarea acelei pedepse.

Ca atare, se constată că în prezenta cauză, statul emitent a transpus dispozițiile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Europei, din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x din 5 decembrie 2008.

De asemenea, se reține că prin sentința penală atacată s-a dedus din pedeapsa de executat durata reținerii preventive executate de la 27 iunie 2020, orele 18:20, la 28 iunie 2020, orele 18:20.

Referitor la susținerea contestatorului persoană solicitată A., potrivit căreia în cauză este incident și motivul prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, în sensul în care persoana condamnată nu a fost prezentă personal la procedura judiciară desfășurată în statul italian și nici nu a fost informată în condițiile standardelor Curții Europene a Drepturilor Omului în materie cu privire la această procedură, Înalta Curte reține că procedura de citare a contestatorului a fost efectuată în mod corespunzător în raport de informațiile comunicate de autoritățile italiene, aflate la filele x și urm. din dosarul de fond. Așadar, autoritățile italiene au avut în vedere adresa comunicată de contestator, acesta fiind citat în cauza nr. 4304/2009, în care s-a pronunțat hotărârea care a fost recunoscută de instanța de fond, iar scrisoarea recomandată a fost ridicată personal de contestator la data de 3 decembrie 2012.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 125/P din data de 24 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 125/P din data de 24 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM