ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.06.2012

ÎCCJ, Secția I civilă

HOTĂRÂRE
07.06.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

cauzei de

față, constată următoarele:

În

drept,

potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum

a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 01 octombrie 2011,

Înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în 4 secții: secția I civilă,

secția a II-a civilă, secția penală și secția de contencios administrativ și fiscal,

4 complete de 5 judecători și secțiile unite, cu competență proprie.

În

lipsa unor norme

de competență materială (care nu se confundă cu normele de organizare judiciară)

prin care să se statueze în sensul că doar anumite categorii de cauze ar fi date

în competența uneia dintre secțiile civile care funcționează la nivelul aceleiași

instanțe, sintagma cu „competență proprie” prevăzută de dispoziția legală menționată

distinge, în mod evident, între competențele proprii și comune ale celor două secții

civile și competențele celorlalte secții ale instanței supreme, precum și competența

completelor de 5 judecători.

Alocarea unor competențe specializate, distinct de competențele

comune, completelor de judecată ce funcționează la nivelul celor două secții civile,

începând cu data de 01 octombrie 2011 și până la 01 ianuarie 2012 (termen prelungit

succesiv până la data de 13 aprilie 2012 și mai apoi, pentru viitor, fără termen)

s-a realizat prin hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere

al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit Anexei nr. 1 a hotărârii menționate,

în cadrul secției I civile funcționează complete specializate

pentru soluționarea dosarelor având ca obiect cererile formulate în materia Legii

nr. 10/2001, în materia revendicării și în materia exproprierii, dintre care două

complete specializate și în soluționarea dosarelor având ca obiect cererile în materia

proprietății intelectuale.

Prin aceeași hotărâre a Colegiului de conducere s-a stabilit

că restul dosarelor civile înregistrate după data de 01 octombrie 2011, cu excepția

celor date în competența completelor specializate care funcționează la nivelul secției

a II-a civilă, având diverse obiecte identificate în Nomenclatoarele de obiecte,

se împart între cele două secții civile ale instanței supreme, în proporție de 1/2

pentru fiecare dintre acestea, prin utilizarea aplicației ECRIS.

În

speța supusă

analizei,

se constată că obiectul dosarului,

respectiv „reparare prejudicii erori judiciare” nu se circumscrie competențelor

specializate alocate completelor de judecată ale secției I civile și nici competențelor

specializate alocate completelor de judecată ce funcționează la nivelul secției

a II-a civilă, ci se circumscrie în sfera competențelor comune, alocate completelor

de judecată de la nivelul ambelor secții civile.

Se constată însă că dosarul a fost repartizat aleatoriu

spre soluționare secției a II-a civile, prin intermediul aplicației ECRIS - bifa

repartizare între secții, repartizarea efectuându-se în considerarea competențelor

comune alocate completelor de judecată de la nivelul acestei secții și nu a competențelor

specializate.

Prin urmare, competența soluționării prezentului dosar

aparținea completului învestit inițial cu judecata sa.

Așa fiind, cum completul de judecată al secției a

II-a civile a fost desemnat să judece cauza în concordanță cu prevederile hotărârii

nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație

și Justiție, dosarul urmează a fi scos de pe rolul secției I civile și trimis, spre

competentă soluționare, secției a II-a civile.

Scoate de pe rol cauza având ca obiect recursurile declarate

de reclamantul I.T., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice -

D.G.F.P. Argeș și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești

împotriva deciziei nr. 92/A din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția

I civilă, și o trimite, spre competentă soluționare, secției a II-a civilă a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-14
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: În drept, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Ju
ÎCCJ 2013-01-17
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: în drept, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Ju
ÎCCJ 2012-06-07
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: În drept, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 01 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și J
ÎCCJ 2012-09-12
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: În drept, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Ju
ÎCCJ 2012-11-21
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: În drept, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 01 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și J
Sursă