ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 283/2020

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 60/F din 11 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 156 alin. (1) și art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 (republicată) rap. la art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., s-a admis, în parte, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. (…), astfel cum a fost completată, cu privire la punerea în executare a Sentinței penale nr. 66/F din data de 18 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018 (rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 30 aprilie 2019), prin care s-a dispus recunoașterea Sentinței penale nr. 2/2014 din data de 18 iulie 2014 a Curții cu Juri din Messina (modificată prin Sentința penală nr. 4/2015 din data de 30 iulie 2015 a Curții de Apel cu Juri din Messina, rămasă definitivă la data de 16 mai 2016) și transferarea acestuia într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 14 ani închisoare, din care a fost dedusă perioada executată, începând cu data de 07 august 2015 până la zi.

S-au recunoscut Ordonanțele nr. SIUS 2018/3793 din data de 16 aprilie 2018, nr. SIUS 2019/1826 din data de 18 martie 2019 și nr. SIUS 2019/3872 din data de 03 septembrie 2019, emise de judecători de supraveghere din cadrul Biroului de Supraveghere Pescara, prin care contestatorului condamnat i-au fost acordate reduceri de pedeapsă cu 90 zile de eliberare anticipată (pentru perioadele de detenție 04 septembrie 2016 - 03 martie 2017 și 04 septembrie 2017 - 03 martie 2018), 45 zile de eliberare anticipată (pentru perioada de detenție 04 martie 2018 - 03 septembrie 2018) și, respectiv, 45 zile de eliberare anticipată (pentru perioada de detenție 04 septembrie 2018 - 03 martie 2019).

S-a dedus din pedeapsa de 14 ani închisoare, cu privire la care s-a dispus transferarea contestatorului condamnat, în vederea continuării executării acesteia, într-un penitenciar din România, perioada efectiv executată de acesta în regim de detenție, de la data de 07 august 2015 până la zi, precum și, în mod suplimentar, o perioadă totală de 180 zile, acordată, cu titlul de eliberare anticipată, prin ordonanțele anterior menționate, înainte de a fi transferat în România.

S-a dispus anularea M.E.P.Î. nr. 74/2019 din data de 10 iunie 2019, emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în baza Sentinței penale nr. 66/F din data de 18 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, la data rămânerii definitive a acestei sentințe și conform acesteia.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea contestatorului condamnat de adaptare a pedepsei aplicate în statul de condamnare, potrivit art. 6 din C. pen.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că, la data de 21 ianuarie 2020, prin contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. cu privire la punerea în executare a Sentinței penale nr. 66/F din data de 18 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018 (rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 30 aprilie 2019), prin care acesta, invocând dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. și art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 (republicată), s-a solicitat deducerea din pedeapsa pe care o execută în prezent, de 14 ani închisoare, aplicată în Italia printr-o hotărâre definitivă de condamnare recunoscută de instanța română conform sentinței penale anterior menționate, a 180 zile de eliberare anticipată, cu care autoritățile judiciare din țara respectivă au dispus a fi redusă perioada detenției sale.

În motivarea acestei cereri, contestatorul condamnat a indicat actele prin care autoritățile judiciare italiene i-au acordat beneficiul invocat, și anume Ordonanțele nr. SIUS 2018/3793 din data de 16 aprilie 2018, nr. SIUS 2019/1826 din data de 18 martie 2019 și nr. SIUS 2019/3872 din data de 03 septembrie 2019, toate emise de Biroului de Supraveghere Pescara și a depus la dosar copii de pe acele acte, însoțite de traducerea lor în limba română.

La data de 29 ianuarie 2020, la dosarul având ca obiect contestația la executare astfel formulată, contestatorul condamnat a depus o completare la aceasta, prin care a solicitat adaptarea pedepsei aplicate în statul de condamnare, în raport cu care s-a dispus, prin aceeași sentință penală a instanței române, transferarea sa într-un penitenciar din România, pentru a continua executarea ei, potrivit art. 6 din C. pen.

În motivarea acestei cereri, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. și art. 135 alin. (3), (4), (12) din Legea nr. 302/2004, pe prevederile Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI și pe dezlegarea dată unei chestiuni de drept, apreciată a fi relevantă și în cazul său, prin Decizia nr. 13/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatorul condamnat a arătat că pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare pronunțată în Italia, de 14 ani închisoare, este o pedeapsă cumulativă, pronunțată în mod global pentru mai multe infracțiuni, fără stabilirea unei pedepse distincte pentru fiecare în parte, iar, pentru cea mai gravă dintre acele infracțiuni, legea penală română, mai favorabilă decât cea italiană, prevede un maxim special al pedepsei închisorii de 10 ani.

Pentru justa soluționare a contestației la executare cu care a fost astfel sesizată, în raport cu ambele capete de cerere, această instanță a dispus atașarea Dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a II-a penală (împreună cu toate dosarele componente) și a solicitat informații suplimentare cu privire la zilele de eliberare anticipată pretins acordate contestatorului condamnat în statul de condamnare, anterior transferării acestuia într-un penitenciar din România, acele informații fiind comunicate de Departamentul pentru Administrația Penitenciarelor, Direcția Penitenciarului Rieti din cadrul Ministerului Justiției din Italia, prin Adresa nr. x din data de 19 februarie 2020, care a fost tradusă în limba română.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că, prin Sentința penală nr. 66/F din data de 18 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, admițând sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a hotărât astfel:

A recunoscut Sentința penală nr. 2/2014 din data de 18 iulie 2014 a Curții cu Juri din Messina (modificată prin Sentința penală nr. 4/2015 din data de 30 iulie 2015 a Curții de Apel cu Juri din Messina, rămasă definitivă la data de 16 mai 2016), prin care s-a dispus condamnarea inculpatului A. (cetățean român) la pedeapsa de 14 ani închisoare.

A dispus transferarea condamnatului anterior nominalizat într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 14 ani închisoare, aplicată în statul de condamnare pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute în legislația penală italiană, constatate a avea corespondent, potrivit legii penale române, în infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (2) din C. pen. și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 din C. pen.

A dedus din pedeapsa aplicată perioada deja executată de condamnat, începând cu data de 07 august 2015 până la zi.

Hotărârea anterior menționată a instanței române, comunicată condamnatului la locul de detenție din Italia, nu a fost atacată, astfel cum acesta a precizat, în mod expres, printr-o cerere scrisă, rămânând astfel definitivă, prin neapelare, la data de 30 aprilie 2019, iar, în baza hotărârii respective, a fost emis, de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, M.E.P.Î. nr. 74/2019 din data de 10 iunie 2019.

Conform unei adrese a Biroului Executări Penale al Curții de Apel București, secția a II-a penală (atașată la Dosarul nr. x/2018), faptele la care se referă hotărârea definitivă de condamnare recunoscută de instanța română au fost săvârșite, în localitatea Messina din Italia, în perioada martie 2008 - 12 mai 2010.

Potrivit hotărârii de recunoaștere a instanței române, faptele reținute în sarcina contestatorului condamnat, prin hotărârea definitivă de condamnare pronunțată în Italia, au constatat în aceea că:

- s-a asociat cu alte persoane, în scopul de a comite mai multe infracțiuni privind exploatarea și favorizarea prostituției, aducerea și menținerea în sclavie sau servitute și trafic de persoane, astfel că membrii grupului au recrutat, exploatat și favorizat prostituția cu femei de naționalitate română, au exercitat împotriva acelor femei puteri corespunzătoare dreptului de proprietate, au adus și păstrat pe femeile respective într-o stare de supunere continuă, obligându-le la performanțe sexuale sau la exploatare prin activitatea de prostituție și au comis trafic de persoane, victimele fiind induse în eroare prin înșelăciune și obligate, prin violență, amenințare, abuz de autoritate, profitându-se de situația lor de inferioritate fizică ori psihică sau de o situație de necesitate ori prin promisiunea sau oferirea de bani ori alte avantaje persoanei care avea asupra lor autoritate, să intre, să rămână, să se îndepărteze sau să se transfere pe/de pe teritoriile statelor italian și român, cu reținerea agravantei constând în existența a 10 ori mai mulți asociați;

- în concurs cu alte persoane, prin mai multe acțiuni repetate, desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale și comise în momente diferite, a exercitat împotriva numitelor B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și a altor femei neidentificate, puteri corespunzătoare dreptului de proprietate, ce au constat în activitatea de vânzare-cumpărare a acestora, a adus și a păstrat pe acele femei într-o stare de supunere continuă, obligându-le la performanțe sexuale sau la conduite care comportau exploatarea, aducerea și păstrarea în stare de supunere erau puse în aplicare prin violență, amenințare cu daune și cu leziuni împotriva lor și a membrilor familiilor din România, înșelăciune, profitare de situația de inferioritate psihică sau de o situație de necesitate (cele mai multe femei nu vorbeau limba italiană, proveneau din familii sărace și nu aveau niciun venit), cu reținerea agravantelor constând în săvârșirea faptelor de 5 sau mai multe persoane și implicarea în activități criminale derulate în mai multe state (România și Italia).

- în concurs cu alte persoane, prin mai multe acțiuni repetate, desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale și comise în momente diferite, a exploatat, în vederea prostituției, pe B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și alte femei neidentificate, a recrutat femei românce, în scopul exercitării activității de prostituție, a favorizat și a exploatat prostituția, obținând venituri din activitatea de prostituție, cu reținerea agravantelor constând în săvârșirea faptelor de 5 sau mai multe persoane, comiterea faptelor prin violență (bătaie) asupra prostituatelor și altor persoane și implicarea în activități criminale derulate în mai multe state (România și Italia).

Din înscrisurile prezentate de contestatorul condamnat A., cu ocazia judecării prezentei cauze, confirmate de informațiile comunicate, la cererea Curții, de către o autoritate competentă a statului de condamnare, referitor la acesta, au fost emise, de către judecători de supraveghere din cadrul Biroului de Supraveghere Pescara, cu privire la perioade de detenție anterioare transferării lui într-un penitenciar din România, Ordonanțele nr. SIUS 2018/3793 din data de 16 aprilie 2018, nr. SIUS 2019/1826 din data de 18 martie 2019 și nr. SIUS 2019/3872 din data de 03 septembrie 2019, prin care i-au fost acordate reduceri de pedeapsă cu 90 zile de eliberare anticipată (pentru perioadele de detenție 04 septembrie 2016 - 03 martie 2017 și 04 septembrie 2017 - 03 martie 2018) - prin prima ordonanță, 45 zile de eliberare anticipată (pentru perioada de detenție 04 martie 2018 - 03 septembrie 2018) - prin a doua ordonanță și, respectiv, 45 zile de eliberare anticipată (pentru perioada de detenție 04 septembrie 2018 - 03 martie 2019) - prin a treia ordonanță.

Raportat la această împrejurare, Curtea a constatat că primul capăt de cerere din contestația la executare dedusă judecății este fondat, reținând că, potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) (teza finală) din C. proc. pen., împotriva executării unei hotărâri penale, se poate face contestație la executare în cazul când se invocă o cauză de micșorare a pedepsei.

De asemenea, conform art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 (republicată), în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un alt act judiciar prin care persoanei respective i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6) al aceluiași articol (în speță, acea instanță fiind Curtea de Apel București), dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare (prin urmare și cele ale art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală, anterior citate), aplicându-se în mod corespunzător.

Totodată, potrivit art. 156 alin. (1) (teza a II-a) din Legea nr. 302/2004 (republicată), din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc nu doar durata executată în statul emitent și cea aferentă efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, ci și, dacă este cazul, zilele deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent.

Dispozițiile anterior citate au completat și, respectiv, modificat Legea nr. 302/2004, fiind introduse prin Legea nr. 236/2017 (publicată în M. Of. nr. 993/14.12.2017), în baza căreia s-a realizat republicarea legii respective, cu o nouă numerotare a textelor, deci ulterior Deciziei nr. 15/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (publicată în M. Of. nr. 455/24.06.2015), prin care, pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, se statuase, în aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 și art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, că:

"după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România".

Modificarea legislativă intervenită, prin Legea nr. 236/2017, chiar cu privire la textul pe care s-a întemeiat decizia anterior menționată, și anume art. 144 alin. (1) (devenit, în urma republicării, art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și completarea acestei legi, prin introducerea art. 154 alin. (16) (devenit, în urma republicării, art. 166 alin. (16), au determinat încetarea efectelor acelei decizii, potrivit art. 4771 din C. proc. pen.

De altfel, chiar în considerentele deciziei respective, se evidențiase, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, omisiunea legiuitorului român de a include, în Titlul VI din Legea nr. 302/2004, în acord cu dispozițiile art. 17 alin. (1), (4) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, prevederi exprese, explicite, care să permită recunoașterea dispozițiilor dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene referitoare la instituții de tipul eliberării anticipate (instituție prevăzută de legislația din Italia).

Or, modificarea și completarea Legii nr. 302/2004 (cu privire la art. 156 alin. (1) și art. 166 alin. (6), în varianta republicată), prin Legea nr. 236/2017, a urmărit tocmai înlăturarea acelei omisiuni.

În același sens este, de altfel, și jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia penală nr. 111 din data de 22 februarie 2019, pronunțată de secția penală în Dosarul nr. x/2018), dar și a Curții de Apel București, secția I penală (Sentința penală nr. 130/F din data de 02 iulie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 și Sentința penală nr. 164/F din data de 11 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019).

Drept urmare, Curtea, în temeiul art. 156 alin. (1) și art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 (republicată) rap. la art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., a admis contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A., sub aspectul primului capăt de cerere al acesteia.

În schimb, Curtea a constatat că al doilea capăt de cerere din contestația la executare dedusă judecății este neîntemeiat, întrucât, chestiunea referitoare la legea penală română mai favorabilă a fost definitiv rezolvată, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea de recunoaștere a hotărârii străine de condamnare, care a fost pronunțată la data de 18 martie 2019, după mai mult de 5 ani de la intrarea în vigoare (la data de 01 februarie 2014) a noului C. pen.

Astfel, atât în considerentele, cât și în dispozitivul Sentinței penale nr. 66/F din data de 18 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018 (rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 30 aprilie 2019), au fost indicate, în mod expres, infracțiunile pe care instanța română le-a constatat a fi corespondente, potrivit legii penale române, celor pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului în Italia și, de asemenea, a fost menționată încadrarea juridică a acestora, în raport cu prevederile noului C. pen., reținut, astfel, în mod implicit, ca lege penală mai favorabilă, respectiv constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (2) din C. pen. și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 din C. pen. (care reglementează concursul de infracțiuni).

Pe de altă parte, în speță, nu este incidentă dezlegarea dată, prin Decizia nr. 13/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (publicată în M. Of. nr. 505/08.07.2014), chestiunii de drept referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din C. pen. cu privire la hotărârile de condamnare pronunțate în alt stat față de cetățenii români aflați pe teritoriul României în executarea pedepselor aplicate prin astfel de hotărâri, întrucât, potrivit considerentelor sale, acea decizie se referă la hotărârile străine de condamnare care au fost recunoscute de instanțele române, în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004, fără a fi fost analizat, în cadrul acelei proceduri, aspectul referitor la legea penală mai favorabilă, situație care, pentru motivele anterior menționate, nu este valabilă în cazul contestatorului condamnat.

În acest sens, în considerentele acelei decizii, se arată că:

"în condițiile în care, în cadrul procedurii de recunoaștere, instanța română competentă este obligată să reducă pedeapsa la limita maximă prevăzută de norma de incriminare din legislația internă, pentru aceleași raționamente, este obligată, după recunoaștere, să aplice și legea penală mai favorabilă, în condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din C. pen.".

În același timp, în cazul contestatorului condamnat, chestiunea referitoare la adaptarea pedepsei aplicate în statul de condamnare, în raport cu legea penală română, a fost analizată, la rândul său, în mod expres, prin hotărârea de recunoaștere a instanței române (pronunțată la data de 18 martie 2019), în ale cărei considerente s-a arătat că:

"pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare, aplicată condamnatului, nu depășește maximul pedepsei care ar fi putut fi aplicată conform legii române pentru infracțiunile corespondente, ținând cont de limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. (închisoarea de la 1 la 5 ani), trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (închisoarea de la 3 la 13 ani), proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (2) din C. pen. (închisoarea de la 3 la 10 ani) și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen. (închisoarea de la 1 la 7 ani), având în vedere și sporul de o treime aplicabil în mod obligatoriu conform art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.".

Această constatare este în acord cu dispozițiile art. 166 din Legea nr. 302/2004 (republicată), pe care s-a întemeiat hotărârea de recunoaștere pronunțată de instanța română (prevederile art. 135 din aceeași lege, în varianta ei republicată, valabilă la data introducerii contestației la executare, invocate de contestatorul condamnat, prin avocatul său ales, neavând legătură cu cauza, întrucât se referă la aplicarea principiului non bis in idem).

Astfel, potrivit acelor dispoziții, instanța română adaptează pedeapsa aplicată de instanța statului emitent numai în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare (alin. (6) lit. b), adaptarea referitoare la durata pedepsei, în caz de concurs de infracțiuni, se realizează numai dacă durata pedepsei rezultante depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română (alin. (8) lit. b), iar pedeapsa stabilită de instanța română trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent, fără a fi agravată situația persoanei condamnate (alin. (9).

Or, pedeapsa aplicată contestatorului condamnat în statul de condamnare, de 14 ani închisoare, nu este supusă adaptării în raport cu niciunul dintre criteriile legale anterior enunțate, întrucât, față de limitele speciale maxime prevăzute de actuala lege penală română pentru cele patru infracțiuni corespondente anterior menționate (5 ani închisoare - pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. 10 ani închisoare - pentru infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. 10 ani închisoare - pentru infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (2) din C. pen. 7 ani închisoare - pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen.) și tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. (aplicarea pedepsei celei mai grele și adăugarea obligatorie la aceasta a unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse), acestuia i se putea aplica, potrivit legii respective, o pedeapsă mai mare decât cea anterior menționată.

Sub acest aspect, este de evidențiat și faptul că, prin Decizia nr. 1/2014 (publicată în M. Of. nr. 349/13.05.2014), pronunțată pentru dezlegarea unei alte chestiuni de drept referitoare la aplicarea art. 6 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, numai dacă pedeapsa rezultantă aplicată depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din C. pen., pedeapsa respectivă va fi redusă la acel maxim, în caz contrar pedeapsa rezultantă rămânând neschimbată.

Din punct de vedere teoretic, constatarea anterior menționată este valabilă și în raport cu legea penală română anterioară (în vigoare în perioada de săvârșire a faptelor atribuite contestatorului condamnat), care prevedea, pentru trei dintre cele patru infracțiuni, pedepse cu limite speciale maxime chiar mai mari (15 ani închisoare - pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003; 15 ani închisoare - pentru infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; 10 ani închisoare - pentru infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) din C. pen. 1968; 15 ani închisoare - pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2), (3) din C. pen. 1968), iar, conform aceleiași legi, tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, reglementat în art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. 1968, consta în aplicarea pedepsei celei mai grele, care putea fi sporită până la maximului ei special și, dacă acel maxim nu era îndestulător, se putea adăuga un spor de până la 5 ani închisoare, astfel că, și în raport cu legea respectivă, era posibilă aplicarea, pentru contestatorul condamnat, a unei pedepse mai mari decât cea din hotărârea definitivă de condamnare pronunțată în Italia.

Împotriva Sentinței penale nr. 60/F din 11 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020, condamnatul A. a formulat contestație, numai în ceea ce privește respingerea cererii sale referitoare la adaptarea pedepsei aplicate în statul de condamnare.

În motivarea contestației, în esență, a susținut că, Sentința penală nr. 66/F din 18 martie 2019 a Curții de Apel București, prin care s-a recunoscut pedeapsa aplicată contestatorului printr-o hotărâre pronunțată în Italia, este nelegală și netemeinică, deoarece instanța a preluat pedeapsa de 14 ani, din hotărârea definitivă italiană, aplicată global pentru mai multe fapte.

În opinia contestatorului, instanța era obligată să adapteze pedepsele pentru fiecare infracțiune ce i-a fost reținută (aspect sub care a criticat și încadrarea juridică, potrivit legii penale române, în infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, pe motiv că nu ar reieși din faptele reținute în hotărârea străină), și nu să ia în considerare doar pedeapsa rezultantă de 14 ani primită conform legilor italiene, întrucât C. pen. român prevede stabilirea unei pedepse pentru fiecare infracțiune în parte.

A mai susținut că, în mod greșit, Curtea de Apel București a apreciat că nu este incidentă Decizia nr. 13/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

A solicitat să se aibă în vedere că instanța italiană nu a dispus maximul pedepselor prevăzute de lege, iar Curtea de Apel București nu a analizat și modul în care instanța italiană a individualizat pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte. Astfel, prin considerarea limitelor maxime ale fiecărei pedepse corespondente în C. pen., instanța română i-a creat contestatorului o situație defavorabilă în raport cu cea avută în vedere de instanța italiană, deoarece, chiar dacă nu îi agravează situația, îl privează de dreptul de a beneficia de o pedeapsă adaptată în mod efectiv, menținând cuantumul acesteia.

Examinând contestația prin prisma dispozițiilor legale incidente, în raport cu criticile invocate, în baza actelor și lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în considerarea celor ce succed:

Prioritar, Înalta Curte amintește că, pe calea contestației la executare pot fi soluționate incidentele ivite după ce hotărârea a rămas definitivă, respectiv înainte sau în timpul executării hotărârii penale sau după executarea acesteia, însă în legătură cu aceasta, fiind permisă astfel rezolvarea situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.

În speță, la momentul recunoașterii Sentinței penale nr. 2/2014 din data de 18.07.2014 pronunțată de Curtea cu Juri din Messina, modificată prin Sentința penală nr. 4/2015 din data de 30.07.2015 a Curții de Apel cu Juri din Messina, definitivă la data de 16.05.2016, instanța română competentă să aplice în cauză dispozițiile Legii nr. 302/2004 a analizat problema adaptării pedepsei la care a fost condamnat cetățeanul român A. și a soluționat acest aspect, constatând că pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare italiene este compatibilă ca natură și durată cu legislația română; s-a avut în vedere că persoanei condamnate i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere în scopul comiterii de infracțiuni finalizată la reducerea în sclavie și la exploatarea de prostituție, prevăzută de art. 416 alin. (1) - (6) C. pen. italian, reducerea și menținerea în sclavie și servitute cu agravanta de transnaționalizare, prevăzută de art. 110. 81, 112 alin. (1), 600 alin. (1), (2), (3) C. pen. italian și art. 4 din Legea nr. 146/2006, exploatarea de prostituție cu agravanta de transnaționalizare prevăzută de art. 81, 110, 112 alin. (1) C. pen. italian, art. 3 alin. (1), (4) și 5, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 75/1958 - art. 4 din Legea nr. 146/2006, infracțiuni pentru care există corespondent în legislația penală română, respectiv constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (2) C. pen. și lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 C. pen., tratamentul sancționator fiind, așadar, cel prevăzut pentru concursul de infracțiuni, respectiv art. 39 lit. b) C. pen.

Așadar, atât în considerentele, cât și în dispozitivul Sentinței penale nr. 66/F din data de 18 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018 (rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 30 aprilie 2019), au fost indicate, în mod expres, infracțiunile pe care instanța română le-a constatat a fi corespondente potrivit legii penale române, celor pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului în Italia și, de asemenea, a fost menționată încadrarea juridică a acestora în raport cu prevederile noului C. pen., reținut, astfel, în mod implicit, ca lege penală mai favorabilă.

Pentru a obține reducerea cuantumului pedepsei rezultante de 14 ani închisoare, pe care o execută, în continuare, într-un penitenciar din România, contestatorul a solicitat să se dea eficiență dispozițiilor art. 6 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei și Deciziei nr. 13/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia dispozițiile art. 6 alin. (1) din noul C. pen. sunt aplicabile și cu privire la hotărârea de condamnare pronunțată de un alt stat față de cetățenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004.

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Verificând dacă norma legală evocată și, implicit, Decizia nr. 13/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aplicabilă situației juridice a contestatorului, Înalta Curte constată că după rămânerea definitivă a hotărârii de recunoaștere a condamnării pronunțate în străinătate nu a intervenit o lege care să prevadă pedepse mai ușoare pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia, pentru a permite instanței să reconsidere concluzia la care s-a ajuns prin Sentința penală nr. 66/F din 18 martie 2019 a Curții de Apel București, în sensul că pedeapsa aplicată în străinătate este compatibilă ca natură și durată cu legislația română.

Recunoașterea hotărârii definitive de condamnare a contestatorului a fost pronunțată după intrarea în vigoare a noului C. pen., chestiunea adaptării pedepsei aplicate de autoritățile italiene fiind analizată de instanța română având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. (închisoarea de la 1 la 5 ani), trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (închisoarea de la 3 la 13 ani), proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (2) din C. pen. (închisoarea de la 3 la 10 ani) și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen. (închisoarea de la 1 la 7 ani), având în vedere și sporul de o treime aplicabil în mod obligatoriu conform art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.. Aplicarea art. 6 C. pen. implică apariția unei legi noi, ulterioare rămânerii definitive a acestei hotărâri, care să prevadă pedeapse mai ușoare pentru aceleași infracțiuni, situație care nu se regăsește în cauză.

În consecință, Înalta Curte apreciază justă soluția primei instanțe asupra capătului de cerere ce face obiectul contestației, având în vedere că prin hotărârea de recunoaștere a hotărârii străine de condamnare, pronunțată la data de 18 martie 2019, chestiunea referitoare la adaptarea pedepsei aplicate în statul de condamnare a fost analizată și rezolvată definitiv, având autoritate de lucru judecat.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 60/F din 11 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 60/F din 11 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 80 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2020.

GGC - NN