ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2568/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 17 ianuarie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA", "Fondul"), a solicitat:

- anularea/modificarea Deciziei nr. 3357/28.12.2016, emisă de pârât, cu consecința admiterii în integralitate a cererii de plată, pentru suma totală de 121.798,81 RON;

- obligarea pârâtului la plata suplimentară către reclamantă a sumei de 79.798,81 RON;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2817 din 04 iulie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

(ii) a anulat, în parte, Decizia nr. 3357/28.12.2016, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv art. 2;

(iii) a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 79.798,81 RON;

(iv) a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 350 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 2817 din 04 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Recurentul-pârât a susținut că hotărârrea atacată a fost pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și alin. (3) și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și ale art. 21 din Norma ASF nr. 16/2015. Astfel, raportat la prevederile Legii nr. 213/2015, Fondul nu are calitatea de succesor în drepturi și obligații al Societății B. S.A. Despăgubirile sunt achitate de Fond în temeiul Legii nr. 213/2015 și Normei ASF nr. 16/2015, ca urmare a deschiderii procedurii de faliment și nicidecum în baza unei răspunderi contractuale, astfel încât Fondul nu preia riscul neexecutării contractului de asigurare. Fondul de Garantare a Asiguraților acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale Fondului, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarului asigurării cu asigurătorul.

Scopul constituirii Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări în cazul falimentului unui asigurător, iar în activitatea pe care o desfășoară, recurentul are obligația de a proceda la instrumentarea proprie și analizarea circumstanțiată a dosarelor de daune, acordând doar suma reprezentată de daune efectiv suferită, fără a fi ținut de prețurile practicate de anumite unități reparatoare.

În analizarea cererilor de plată, FGA se raportează la prețurile unităților service de reprezentanță pentru autoturismele avariate, pentru a evita discrepanțele între sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare și pentru a asigura respectarea principiului echității în ceea ce privește soluționarea cererilor de plată formulate de aceștia.

În acest context legislativ, recurentul-pârât a procedat, în speță, la o analiză comparativă a prețurilor practicate de reprezentanța C. și de unitatea reparatoare D. S.R.L., rezultând o discrepanță considerabilă în ceea ce privește tariful manoperei, precum și cel al pieselor necesare, rezultând o diferență de 79.798,81 RON, respinsă la plată. În emiterea deciziei contestate, Fondul a avut în vedere necesitatea respectării principiului echității și rezonabilității, întrucât intimatul-reclamant a prezentat doar o estimare a costurilor, nu dovezi privind plata efectivă a sumelor reprezentând contravaloarea reparației. Prin urmare, s-a procedat la compararea a două estimări, cea a intimatului și cea efectuată de FGA, ambele cu ajutorul aplicației E., iar împrejurarea că în cuprinsul deciziei contestate nu se menționează folosirea sistemului E. în stabilirea valorii despăgubirilor nu poate fi considerat un motiv de netemeinicie a deciziei.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 februarie 2018, intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

Un prim rând de critici formulate de recurentul-pârât au vizat greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor Legii nr. 213/2015 și ale Normei ASF nr. 16/2015, din perspectiva obligațiilor care revin Fondului de Garantare a Asiguraților cu privire la creanțele de asigurare neachitate de asigurătorul în faliment. În esență, recurentul a expus argumente privitoare la mecanismul de achitare a despăgubirilor de către Fond, subsumate unei idei centrale și anume lipsa calității de succesor juridic în drepturile și obligațiile asigurătorului în faliment.

Însă, Înalta Curte reține că problema litigioasă, dedusă judecății în speță, privește cuantumul despăgubirii stabilite prin decizia emisă de pârât, în raport de criteriile și sistemul de evaluare utilizate pentru determinarea acestei valori, iar nu obligațiile legale de despăgubire ce-i revin Fondului de Garantare a Asiguraților. Criticile recurentului privitoare la izvorul diferit al obligațiilor de plată ce revin asigurătorului, respectiv Fondului pârât, precum și la dreptul Fondului de a proceda la o instrumentare proprie a dosarului de daună nu sunt relevante pentru soluționarea prezentei căi de atac, întrucât instanța de fond nu a negat dreptul Fondului de Garantare a Asiguraților de a face propria analiză a dosarului de daună preluat de la asigurătorul în faliment, astfel cum în mod greșit susține recurentul, ci a constatat că această analiză nu a fost realizată în conformitate cu cerințele legale, aspect de natură a afecta decizia administrativă contestată în speță.

Mai exact, instanța fondului a reținut aplicabilitatea în speță a art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, care prevede că FGA procedează la verificarea dosarelor de daună, însă a apreciat că, în cursul acestei verificări, pârâtul a nesocotit dispozițiile art. 51 alin. (3), (6) și (7) din Norma ASF nr. 23/2014, care reglementează modul de calcul al despăgubirilor aferente pagubelor produse prin accidente rutiere.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentului-pârât circumscrise greșitei aplicări a prevederilor legale care reglementează activitatea Fondului de Garantare a Asiguraților.

În ceea ce privește criticile referitoare la modul de calcul a despăgubirilor, Înalta Curte împărtășește statuările primei instanțe, în sensul că interpretarea logică și sistematică a dispozițiilor 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și a dispozițiilor art. 51 alin. (3), (6) și (7) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule impune concluzia potrivit căreia autoritatea pârâtă garantează cuantumul despăgubirii ce rezultă din documentele justificative eliberate de unitatea de specialitate.

În cauză, despăgubirea solicitată de către reclamantă, în baza devizului estimativ E. emis de unitatea specializată D. S.R.L, a avut în vedere următoarele sume: manoperă - 7.342 RON, vopsitorie - 1.278 RON, contravaloare piese - 113.178,81 RON, rezultând un cost total de 121.798,81 RON (fără TVA). Prin decizia atacată, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a stabilit valoarea maximă a despăgubirii acordate la suma de 42.999,83 RON, din care manoperă - 10.788 RON; vopsitorie - 342 RON și contravaloarea pieselor de înlocuire - 31.869,83 RON. Se constată, astfel, că cea mai mare parte a diferenței dintre suma solicitată la plată și cea încuviințată a reprezentat-o contravaloarea pieselor înlocuite, respectiv înlăturarea din valoarea despăgubirii a costului de înlocuire a șasiului vehiculului.

Înalta Curte constată că, deși recurentul-pârât a respins la plată contravaloarea necesară înlocuirii șasiului autovehicului avariat, această decizie nu a fost susținută de niciun mijloc probator care să conteste necesitatea înlocuirii piesei, contrar concluziilor inspectorului de asigurare din cuprinsul Constatării nr. 1 din data de 06.05.2015 întocmită în dosarul de daună nr. x al Societății de B. S.A. .

În egală măsură, nici cu privire la cheltuielile reprezentate de costurile manoperei și ale vopsitoriei, recurentul-pârât nu a prezentat argumente întemeiate pe prevederi legale, iar între sumele solicitate și sumele acordate nu există diferențe notabile cu privire la aceste costuri, astfel încât nu există temei pentru raportarea recurentului la prețuri de reprezentanță. Se mai reține că, ulterior emiterii deciziei, Fondul a procedat la o recalculare a sumelor reprezentate de contravaloarea manoperei și a pieselor (stabilind costul manoperei la suma de 1188 RON, al vopsitoriei la suma de 342 RON și costul pieselor necesare la suma de 41.517 RON), ceea ce reprezintă încă un indiciu al deficiențelor în aplicare, de către recurentul-pârât, a dispozițiilor art. 51 alin. (3), (6) și (7) din Norma ASF nr. 23/2014.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2817 din 04 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.